DREPTUL IN PERIOADA REGIMULUI TURCO-FANARIOT

DREPTUL IN PERIOADA REGIMULUI

TURCO-FANARIOT

SECTIUNEA I

INSTAURAREA REGIMULUI TURCO-FANARIOT

Secolul al XVIII-lea a reprezentat inceputul declinului Imperiului Otoman, iar pentru Tarile Romane accentuarea dominatiei turcesti, prin instaurarea regimului turco-fanariot. Istoricii occidentali plaseaza momentul declinului dupa moartea lui Soliman I, supranumit si Soliman Magnificul . Cu toate acestea, la inceputul secolului al XVII-lea, Imperiul Otoman era considerat inca 'teroarea lumii actuale'. Insa 'o data cu scurgerea secolului al XVIII-lea, strainii, ca si otomanii au inceput sa spuna ca Varsta de Aur a Imperiului Otoman a luat cumva sfarsit' . Toata aceasta perioada a fost marcata si de momente de glorie dar si de pierderi, iar una dintre infrangerile suferite de Imperiul Otoman, care a avut impact si asupra Tarilor Romane, a fost in urma celui de al doilea asediu al Vienei. Astfel, in timpul domniei lui Mohamed al IV-lea, care era preocupat mai mult de vanatoare decat de domnie, mai precis in anul 1682, Kara Mustafa, ultimul membru al familiei Kprl urma sa devina mare vizir. Antecesorilor sai din aceeasi familie li se datora redresarea imperiului. 'In goana sa dupa glorie el si-a fixat privirile asupra unui obiectiv important, Viena, numita de otomani 'Marul Rosu', pe care Soliman nu reusise sa o cucereasca in 1529. Succesul ar fi marcat, pentru totdeauna, restaurarea puterii otomane de catre familia Kprl . Probabil ca acest obiectiv a fost prea ambitios, pentru ca in urma unui asediu prelungit, in toamna anului 1683, Kprl a ordonat retragerea. In urma acestui esec, sultanul care a negat vreun amestec personal in planul de atac al Vienei, a ordonat executarea lui Kprl, pe motiv ca acesta a actionat ca un tradator.

In urma acestei infrangeri, prin Tratatul de la Karlowitz, din 27 ianuarie 1699, se incheie pacea intre otomani si coalitia europeana. Prin acest tratat, otomanii au pierdut Ungaria si cea mai mare parte a Transilvaniei in favoarea Austriei, Dalmatia si Moreea, in favoarea Venetiei, iar Podolia a fost cedata Poloniei. Un an mai tarziu, printr-un act aditional cedau Azovul, Rusiei.

In aceste conditii, pentru a compensa pierderile suferite, otomanii au inasprit exploatarea celor doua state romanesti: Tara Romaneasca si Moldova. Domnii romani au incercat sa puna capat acestei situatii prin actiuni diplomatice si miliatre. Astfel, Dimitrie Cantemir, investit ca domn al Moldovei in anul 1710, incearca o alianta cu Rusia prin tratatul incheiat la Lutk, in aprilie 1711, cu Tarul Petru I. Prin acest Tratat, Rusia garanta integritatea teritoriala a Moldovei, iar aceasta se obliga sa sprijine militar Rusia in campania antiotomana.

Insa, in urma bataliei de la Stanilesti din iulie 1711, rusii si moldovenii au fost infranti. Prin pacea de la Vadul Husilor, rusii au cedat cetatea Azov si au obtinut dreptul de a se intoarce in tara. Dimitrie Cantemir s-a refugiat in Rusia, unde a stat pana la moarte .

Pentru a pune capat luptei antiotomane a romanilor, Poarta Otomana a introdus sistemul numirii unor domni din randul grecilor fanarioti. Primul domn fanariot numit este Nicolae Mavrocordat, in Moldova, iar in Tara Romaneasca, dupa inlaturarea lui Stefan Cantacuzino, este numit, in anul 1716, acelasi Nicolae Mavrocordat, mutat din Moldova.

Instaurat la inceputul secolului al XVIII-lea, regimul turco-fanariot avea sa dureze aproximativ 100 de ani, pana in anul 1821, cand se revine la domniile pamantene. Incalcandu-se grav autonomia Tarilor Romane, domnii erau numiti direct de catre Poarta, pentru perioade scurte de timp. In Moldova, intre anii 1711 - 1821, s-au succedat 36 de domni, iar in Tara Romaneasca, intre anii 1716 - 1721, au fost numiti 40 de domni.

Distingandu-se doua faze in evolutia regimului turco-fanariot (de la 1711/1716 si pana la 1774 si de la 1774 si pana la 1821), aceasta perioada inregistreaza schimbari atat in viata economico-sociala, cat si pe plan juridic.

SECTIUNEA A II-A

DREPTUL IN PRIMA FAZA A REGIMULUI

TURCO-FANARIOT. REFORMELE LUI CONSTANTIN MAVROCORDAT

Instaurarea domnilor fanarioti a reprezentat o incalcare a autonomiei Tarilor Romane, acestea fiind integrate sistemului politic si militar otoman. Pe plan extern, activitatea diplomatica de sine statatoare a fost restransa. In privinta relatiilor comerciale, a fost instaurat regimul vanzarilor preferentiale; mari cantitati de cereale, faina, cherestea, vite, peste fiind achizitonate de otomani la preturi inferioare pietei. In plus, a fost intensificata exploatarea economica a Tarilor Romane. De exemplu, in Moldova, tributul a crescut de la 65.000 de taleri, in 1711, la 260.000 de taleri, dupa 1775, iar in Tara Romaneasca, ajunsese aproximativ in aceeasi perioada la 300.000 de taleri. Peschesul era de 90.000 de piastri. Alaturi de tribut si de peschesi, cele doua tari romane erau obligate sa trimita daruri si sume de bani pentru inaltii dregatori otomani ca: mucarerul, confirmarea anuala si trienala a domniei, geigeaua.

In administratia centrala alaturi de dregatori pamanteni, au fost numiti si dregatori din anturajul domnilor fanarioti. In privinta dregatoriilor, s-au mentinut cele traditionale dar au fost infiintate si dregatorii noi. In Tara Romanesca au fost create vornicia de sus si vornicia de jos, iar in Moldova, Bania.

Cu toate acestea, se poate aprecia faptul ca niciodata Tarile Romane nu au fost transformate in pasalacuri si chiar in aceste conditii, si-au pastrat institutiile interne, Divanul, biserica, justitia, finantele, sistemul vamal propriu.

Pe de alta parte, au existat domni care au avut o activitate reformatoare, cu scop modernizator. Unul dintre acestia este Constantin Mavrocordat, domn de 6 ori in Tara Romaneasca si de 4 ori in Moldova, care a adoptat o serie de masuri in vederea reorganizarii institutiilor principale: administratia, fortele armate, justitia si finantele. Toate aceste masuri, au fost expuse intr-un proiect de 'constitutie' in data de 7 februarie 1740 si publicata in revista 'Mercure de France', in iulie 1742.

In domeniul administratiei, Mavrocordat numeste in fruntea judetelor, respectiv, a tinuturilor cate doi ispravnici, avand atributii fiscale, administrative, judecatoresti, politienesti. Dregatorii erau remunerati pentru slujbele lor. In plus, calitatea de boier era conditionata de indeplinirea unei slujbe in cadrul statului. De asemenea, dregatorii au fost impartiti pe categorii. Cei de la ban pana la clucerul de arie se numeau boieri mari sau boieri veliti.Ceilalti dregatori erau boieri de clasa a doua. Urmasii velitilor erau numiti neamuri, iar cei ai boierilor din clasa a doua erau numiti mazili. Boierii veliti si urmasii lor erau scutiti de dari, in timp ce, boierii de categoria a doua si urmasii acestora erau scutiti numai de unele dintre ele.

Prin reforma fiscala s-a incercat o mai buna asezare a darilor. Unele dari au fost suprimate, iar altele au fost unificate intr-o dare anuala, platibila in patru rate trimestriale. Pentru a inlatura abuzurile slujbasilor publici, le-a fost stabilita o leafa fixa. Cei care nu se purtau corect erau pedepsiti si scosi din functie .

Constantin Mavrocordat a luat o serie de masuri privitoare la situatia taranilor aserviti. Prin asezamantul din 1740 a fost inasprita exploatarea taranilor aserviti, fiindu-le interzisa stramutarea de pe mosii si introducandu-se noi prestatii in munca, fara a fi stabilite anumite limite. Nemaiputand sa suporte obligatiile fara numar si purtarea abuziva a boierilor, multi tarani au fugit din tara. Ajungand sa fie fenomen de masa, pentru a-l putea stopa, prin hrisoavele adoptate intre anii 1746 - 1749, in Tara Romaneasca si Moldova, Mavrocordat hotaraste desfiintarea rumaniei si a veciniei. In urma acestor reforme, taranii nu mai erau legati de pamant devenind oameni liberi. In calitate de clacasi ei erau obligati sa presteze boierului 12 zile de claca pe an, in Tara Romaneasca si 24 de zile, in Moldova. Cu alte cuvinte, incetau sa mai fie legati de pamant dar ramaneau legati economic fata de boieri.

Deosebit de importante sunt schimbarile infaptuite de Mavrocordat in domeniul justitiei, intre anii 1739 - 1740, in Tara Romaneasca si, intre 1741 - 1743, in Moldova. In primul rand, a incercat impiedicarea abuzurilor cauzate de aplicarea si interpreatrea subiectiva a obiceiului pamantului. In acest sens, incearca sa impuna ideea de egalitate in fata legii, indiferent de starea materiala si sociala a impricinatilor, stabilind ca la proces 'dreptatea sa nu se vanda'.

In al doilea rand, prin reforma lui Constantin Mavrocordat, a fost creata institutia moderna a judecatorilor de profesie, salarizati de catre stat, existand cate un judecator sau doi pe langa fiecare ispravnicie.

De asemenea, a fost introdusa procedura scrisa; sunt infiintate condici in care hotararile sunt copiate in ordine cronologica. Hotararea era redactata in doua exemplare, unul ramanand partii care castiga, iar altul mergea spre arhiva.

Partile se prezentau in fata instantei la anumite termene fixate. In caz de neprezentare erau adusi cu forta si totodata amendati .

Instantele stabilite prin reforma lui Mavrocordat au fost: Ispravnicia si Judecatoria de judet in Tara Romaneasca, respectiv, Ispravnicia si Judecatoria de tinut in Moldova, ca instanta de fond, avand competenta generala in materie civila si limitata in domeniul dreptului penal; ca instante de apel erau Divanul domnesc in Tara Romaneasca si Divanul Extraordinar in Moldova, care judecau in apel plangerile indreptate impotriva hotararilor civile pronuntate la instanta de fond, iar in prima instanta judecau pricinile penale grave.

SECTIUNEA A III-A

DREPTUL IN CEA DE A DOUA FAZA A REGIMULUI TURCO-FANARIOT

1. Reforma judecatoreasca a lui Alexandru Ipsilanti[7]

De doua ori domn in Tara Romaneasca si o data domn al Moldovei, a luat o serie de masuri in domeniul fiscal si judiciar si a reorganizat serviciul postelor si al invatamantului .

Printr-un hrisov, din 1775, inclus in 1780 in Pravilniceasca Condica, Alexandru Ipsilanti continua modernizarea sistemului judiciar, inceputa de Constantin Mavrocordat.

Prin reforma judecatoreasca a lui Ipsilanti instantele de judecata sunt organizate intr-un sistem ierarhic in cadrul caruia competenta fiecarei trepte de jurisdictie este precis delimitata .

a. Prima instanta era Judecatoria 'dupa la judete' sau Ispravnicia si Judecatoria de judet si era compusa dintr-un ispravnic si un judecator pentru fiecare judet; judecand in prima instanta pricinile civile si unele pricini penale. In capitolul XVII, in ultimul paragraf din Pravilniceasca Condica, se arata ca nu sunt supusi judecatii ispravnicilor si a judecatorilor 'boierii cei mari ale caror judecati se vor orandui unde sa cuvine'. Aceasta reglementare reprezinta un pas inapoi fata de reforma lui Mavrocordat, unde aceeasi instanta avea competenta generala indiferent de calitatea persoanei.

b. Urmau apoi cele doua departamente civile si departamentul penal. Departamentele civile erau egale in grad, compuse unul din 7, celalalt din 8 judecatori. Judecau in toate zilele saptamanii, exceptand duminica. Hotararile pronuntate erau inscrise in condici.

Departamentul penal sau 'al vinovatilor' avea competenta in materie penala. Judecatorii nu puteau micsora sau majora pedepsele rigide prevazute in pravile, iar in privinta pedepsei capitale, hotararea nu era definitiva, in toate aceste situatii cel care hotara era domnul.

c. Departamentul velitilor boieri era compus din boieri in functie si trei mazili veliti. Judecata se facea la Curtea domneasca in toate zilele, cu exceptia zilelor de joi si sambata sau a zilelor in care se tinea divan domnesc. Functiona ca instanta de apel impotriva hotararilor deparatmentelor inferioare, cercetand motivarea cartii de judecata atacata si motivele de apel. In prima instanta judeca pricinile in care parti erau boierii.

d. Divanul domnesc reprezenta instanta suprema si era compus din boieri veliti prezidati de domni. Judecata se facea de trei ori pe saptamana (luni, miercuri, sambata si uneori si vinerea, daca erau pricini multe). Avea competenta generala, judecand fie in prima instanta, fie ca instanta de apel. Daca domnul nu participa la judecata, hotararile date in absenta acestuia trebuiau supuse aprobarii sale. Domnul putea sa confirme hotararile pronuntate in absenta sa sau sa procedeze la rejudecarea procesului.

e. Alaturi de aceste instante mai functionau doua instante speciale, una pe langa spatarie si alta pe langa agie. Acestea aveau competenta penala, hotararile pronuntate, fiind apelate la departamentul velitilor boieri.

2. Principalele coduri generale si de ramura elaborate in cea de a doua faza a regimului

turco-fanariot

Principalele coduri elaborate in aceasta perioada sunt considerate monumente legislative, intrucat, inspirandu-se nu numai din legiuirile bizantine si dreptul cutumiar romanesc ci si din lucrarile lui Montesquieu, Beccaria sau din Codul civil francez si cel austriac, au facut un pas inainte spre modernizarea dreptului. Aceasta tendinta de progres este inregistrata nu numai in privinta continuturilor codurilor ci si al formei, sub aspectul sistematizarii si al tehnicii de reglementare juridica. Cele mai importante dintre acestea sunt Pravilniceasca Condica, Codul Calimach, Legiuirea Caragea , Manualul Juridic al lui Andronache Donici, Condica Criminaliceasca a Moldovei etc.

2.1. Pravilniceasca condica

A fost intocmita in anul 1775, in Tara Romaneasca, din porunca lui Alexandru Ipsilanti si a intrat in vigoare in anul 1780. Scrisa in limba greaca si romana, cuprinde dispozitii referitoare la organizarea judecatoareasca, la raporturile dintre boieri si tarani, organizarea administrativa precum si unele reglementari de Drept civil. A fost aplicata pana in 1818, cand a fost adoptata Legiuirea Caragea, dar a afost abrogata, in mod expres, in 1865, cand a intrat in vigoare Codul civil roman.

Cel mai important rol in redactarea acestei legiuiri l-a avut Enachita Vacarescu.

Izvoarele folosite la redactarea sa au fost obiceiul romanesc, jurisprudenta, unele dispozitii din Bazilicale si doctrina juridica moderna (Montesquieu, Beccaria).

2.2. Legiuirea Caragea

Nu se stie precis cand, dar probabil ca dupa anul 1815, domnul Tarii Romanesti Ioan Gheorghe Caragea a ales 'doi boieri cu stiinta si praxis la ale Pravilelor' si i-a insarcinat sa intocmeasca fiecare cate un proiect de pravila . Acestia au fost Atanasie Hristopol si logofatul Nestor Craiovescu. Lor li s-au adaugat spre final stolnicii Constantin si Ionita Balaceanu care fara a aduce modificari textului, l-a 'adeverit cu iscalitura in toate foile, punandu-se pecetea domneasca pe fiecare foaie' .

La 1 septembrie 1818 avea sa intre in vigoare.

Autorii legiuirii au folosit ca surse de inspiratie Bazilicalele, obiceiul pamantului, Pravilniceasca Condica si intr-o mai mica masura, Codul civil francez.

Legiuirea este structurata pe sase parti si are un continut eterogen, cuprinzand norme de Drept civil, penal si de procedura.

Prima parte trateaza 'despre obraze', impartindu-le in functie de sex, dupa nastere (in fii adevarati, din curvie, vitregi si buni), dupa capacitate (in varstnici, nevarstnici, risipitori si fara minte) si dupa noroc (in liberi, robi si liberati).

Partea a doua, contine reguli 'despre lucruri' si anume, despre stapanirea acestora ca proprietari, posesori sau titulari ai unui drept real.

Cea de a treia parte, 'despre tocmeli', trateaza materia obligatiilor si contractelor. Principalele contracte reglementate sunt: vanzarea, schimbul, inchirierea sau arenda, emfiteoza, depozitul, imprumutul etc. Indeplinirea obligatiilor erau garantate prin chezasi si zalog. Aceeasi parte cuprinde dispozitii si despre logodna, zestre, nunta; logodna si nunta fiind considerate contracte.

Partea a patra, numita 'pentru daruri si mosteniri', este consacrata materiei donatiunilor si succesiunii legale si testamentare. Toate aceste patru parti formeaza un cod civil, in timp ce partea a cincea reprezinta un cod penal iar ultima parte un cod de procedura.

Partea a cincea, intitulata 'pentru vini', reglementeaza principalele infractiuni: omorul, talharia, furtul, marturia mincinoasa, falsificarea de moneda, etc si pedepsele aplicate.

A sasea parte, cu titlul 'pentru ale judecatilor', cuprinde trei capitole. Primul, este destinat citarii, actiunilor, competentei de judecata si prescriptiei. Al doilea capitol, se refera la probe, fiind reglementate: inscrisurile, martorii, juramantul, cartea de blestem si cazna. In cel de al treilea capitol, sunt cuprinse norme despre 'judecator, judecata si hotarare'. Sunt prevazute caile de atac si este consacrata autoritatea de lucru judecat.

2.3.Codul Calimach

Reprezinta un adevarat cod de ramura , fiind denumit si 'Condica tivila a Moldovei'. La initiativa domnului Moldovei, Scarlat Calimach, incepand din 1813 s-au format comisii care sa elaboreze proiectul de cod. A fost publicat, initial in limba greaca, in anul 1817, si apoi in limba romana, in 1833.

La realizarea codului au participat, juristi renumiti la epoca respectiva si anume, Andronache Donici, Christian Flechtenmacher si Anania Cusanos, iar pentru versiunea in limba romana, Petrache Asachi, Christian Flechtenmacher si Damaschin Bojinca.

Pe langa obiceiul pamantului si dreptul bizantin, Codul Calimach s-a inspirat si din Codul civil francez si Codul civil austriac.

Codul este structurat pe trei parti si cuprinde 2032 de articole.

Prima parte, intitulata 'pentru dritul persoanelor', este destinata persoanei fizice si juridice. Persoanele fizice sunt clasificate 'dupa noroc' in slobozi, robi si sloboziti. Taranii. care munceau pe mosii, nu mai erau numiti vecini si rumani, ci locuitori sau clacasi . Robia fiind in declin, cunoaste o reglementare sumara. Persoanele juridice erau numite 'persoane moralicesti', codul reglementand regimul juridic al tovarasiilor negutatoresti, privind formarea capitalului, administrarea, raspunderea, impartirea castigurilor si stingerea tovarasiei .

In materia familiei se mentin dispozitii ale dreptului bizantin dar sunt incluse si reglementari care urmeaza modelul noilor legiuiri europene, in privinta adoptiei, tutelei si curatelei.

Partea a doua, 'pentru dritul lucrurilor', cuprinde la randul ei doua sectiuni: 'pentru realnice drituri' si 'pentru personalice drituri. In privinta proprietatii este consacrata notiunea dreptului absolut de proprietate , care este intalnit atunci cand 'dritul fiintei lucrului' si 'dritul folosului' sunt intrunite de o singura persoana.

In partea dedicata obligatiilor sunt tratate intr-o forma sistematica aspecte referitoare la izvoarele obligatiilor, criteriile de clasificare a acestora, elementele esentiale ale contractelor si elementele specifice fiecarui contract. Codul consacra libertatea formala a contractantilor in fata legii . Ca izvoare ale obligatiilor sunt prevazute legea, contractul si delictul . Dupa forma, contractele se clasifica in scrise si nescrise, iar dupa efecte, in unilaterale si bilaterale. Pentru valabilitatea contractului se cerea ca acordul de vointa sa fie lipsit de sila(teama) sau viclesug (dol), iar obiectul contractului sa fie in comert . Codul reglementeaza contracte noi ca locatiunea si contractul de editura iar in materia raspunderii este instituit principiul abuzului de drept .

A treia parte, cuprinde dispozitii referitoare la 'inmarginirile ce privesc dritul persoanelor dimpreuna si al lucrurilor'.

In afara celor trei parti, in Cod mai sunt incluse o introducere cu 24 de articole despre lege si 2 anexe, ce contin reguli aplicabile concursului creditorilor si licitatiei sau mezatului.

2.4. Manualul juridic al lui Andronache Donici

A reprezentat un adevarat cod civil, fiind elaborat in anul 1814 de catre juristul Andronache Donici.

Nu s-a bucurat de o recunoastere oficiala, fiind considerat o cartea de invatatura, dar a suscitat un real interes din partea practicienilor, deoarece era redactat in limba romana, avea reglementari avansate si o structura moderna.

Lucrarea a folosit ca izvoare unele legiuiri bizantine, obiceiul tarii si legiuirile romanesti anterioare.

2.5. Condica criminaliceasca a Moldovei

Alcatuirea acestui cod a inceput in timpul domniei lui Scarlat Calimach. In anul 1820, sub domnia lui Alexandru Sutu, este tiparita prima parte, reprezentand un cod de procedura penala, iar in anul 1826, in timpul lui Ion Sandu Sturdza, apare partea a doua, constituind un cod penal.

Sursele de inspiratie au fost partea a cincea a Legiuirii Caragea, Obiceiul pamantului, Bazilicalele si Codul penal austriac.

In cod, infractiunile erau denumite 'fapte criminale', facandu-se deosebire intre cele care aduceau atingere sigurantei obstesti si faptele care aduceau atingere particularilor. Sunt reglementate infractiuni ca hiclenia, nesupunerea la poruncile domniei, omorul, ranirile, furtul, talharia, juramantul fals etc. Pedepsele, guvernate de dispozitii cu caracter feudal, erau corporale, privative de libertate si pecuniare. Dispozitii moderne vizau institutia prescriptiei raspunderii penale.