Tara Romaneasca de la Neagoe Basarab la Petru Cercel

Tara Romaneasca de la Neagoe Basarab la Petru Cercel

Am amintit in treacat ca in Muntenia medievala se pot distinge trei regiuni cu traditii si interese oarecum diferite, deci cu partide de boieri urmarind politici antagoniste: 1. partea centrala, in jurul regiunii Argesului, unde se afirmase intai puterea Basarabilor; 2. Oltenia, care a pastrat in tot decursul istoriei noastre o coloratura aparte (sa fie oare urmarea unei mai intense colonizari romane?); 3. in fine, cele trei judete din rasarit. La sfarsitul veacului al XV-lea a cunoscut o mare ascensiune in treburile tarii o familie de boieri olteni care reuseste sa ajunga la bania Craiovei timp de trei generatii.

A ramas cunoscuta sub numele de boierii Craiovesti'. Iata ca in 1512, dupa cativa ani de lupte interne, doi frati Craiovesti izbutesc sa ridice in scaunul domnesc pe un frate vitreg al lor, Neagoe, considerat fiu natural al unui Basarab va ramane in istorie cu numele de Neagoe Basarab (nu pronuntati Neagoe, ca si cand ar fi vreun erou de-al lui Caragiale, un nea Goe!, ci Neagoe, caci e doar forma slavona a numelui neaos romanesc, Neagu).

Neagoe Basarab a fost o personalitate de prim-plan, om energic si de inalta cultura, casatorit cu o printesa Brancovici, din vechea familie de despoti ai Serbiei, Despina Milita (despina inseamna domnita!), sora vitrega cu sotia lui Petru Rares al Moldovei, Elena Brancovici. E cazul aici sa amintesc ca Serbia medievala, care apucase sa intemeieze un stat cu cateva veacuri inainte de Tara Romaneasca si primise mai de timpuriu altoiul culturii bizantine, ca si, prin coasta Adriatica si prin proximitatea Venetiei, o anumita influenta italiana, a avut un aport neindoielnic la dezvoltarea culturala a Munteniei in primele doua veacuri ale existentei sale. Domnii nostri s-au revansat' cand Serbia a fost redusa la starea de pasalac, iar relativa avutie a domnilor romani si dorinta lor de a veni in ajutorul ortodoxiei au facut din ei, timp de veacuri, marii ctitori si ocrotitori ai asezamintelor crestine din Balcani si de la Locurile Sfinte.

Neagoe Basarab s-a distins prin doua infaptuiri majore: 1. biserica episcopala de la Curtea de Arges (cu puternice influente orientale in ornamentatie), sfintita in prezenta mai multor inalti ierarhi ai bisericii din Rasarit, a fost considerata atunci ca o minune a Orientului. (A fost restaurata cu exces de zel sub domnia regelui Carol I, ceea ce i-a luat din farmec, mai cu seama ca vechile chilii si dependinte au fost inlocuite cu cladiri noi, fara legatura stilistica cu biserica; in fine, in interior, frescele lui Neagoe Basarab au fost inlocuite cu portrete moderne ale regelui Carol si reginei Elisabeta.); 2. cartea de sfaturi catre fiul sau Teodosie, cunoscuta sub numele de invataturile' lui Neagoe Basarab, care e un pretios document asupra moralei, a moravurilor si a institutiilor acelor vremi, si e scrisa cu duh isihast.

Sunt semne ca Neagoe ar fi vrut sa reia lupta impotriva turcilor cu ajutor apusean. A murit insa prea tanar pentru a da chiar un inceput de realizare planurilor sale, dupa cum nici n-a putut asigura domnia fiului sau Teodosie, mort si el prea timpuriu.

O indrazneata incercare de lupta antiotomana a mai incercat ginerele sau, Radu de la Afumati, al carui mormant il puteti admira in Biserica Domneasca de la Curtea de Arges, cu insirarea tuturor luptelor si izbanzilor sale, ramase insa zadarnice. Radu cade si el victima a unei partide boieresti care considera ca lupta impotriva turcilor, in imprejurarile de-atunci, ducea tara la pieire. E ucis intr-o biserica de doi boieri, de altfel rude cu el.