Zoroastru/Zarathustra

Zoroastru/Zarathustra

    Zarathustra (628-551 i.en.), reformator religios iranian, fondatorul religiei ce-i poarta numele. Asemenea altor mari reformatori religiosi - Buddha, Confucius s.a. -, personalitatea lui Zarathustra, creatorul celei mai importante religii a Iranului preislamic, a intrat de timpuriu in legenda. Din putinele date despre viata sa reiese ca s-a nascut si a trait in primii 30 de ani undeva in estul Iranului, departe de lumea civilizata a Asiei Occidentale, inainte de unificarea Iranului sub Cirus II cel Mare. Era preotul unui Ahura (zeitate) numit Mazda ('cel intelept') care, in cursul unei viziuni l-ar fi insarcinat sa predice 'adevarul'. Devenit adversar al preotimii zeului Mithra, Zarathustra, propovaduind rugaciuni in locul sacrificiilor sangeroase, este obligat sa se refugieze in tinutul numit in Avesta Aryana Vaejah (Chorasmia), la curtea unui dinast local (kavi) - Vistaspa, pe care-l converteste la noua religie. Moare la varsta de 77 ani.

   Preceptele noii credinte Zarathustra, le strange sub forma a 17 imnuri (Gathas) transmise secole de-a randul numai oral si care formeaza partea cea mai veche a Avestei, cartea sfanta a zoroastismului. Alte surse pentru cunoasterea invataturii lui sunt cartile scrise in pahlavi (persana medie) catre sfarsitul epocii sasanide, precum si relatarile diferitilor autori greci. Ceea ce distinge zoroastrismul, bazat pe o viziune esential moralista asupra vietii, de religia persana anterioara, par a fi aspectele sale monoteiste si dualiste, ultimele mai ales cosmogonice si etice. Caracterul monoteist este determinat de considerarea lui Ohrmazd (Ahura Mazda) ca zeul suprem si singurul demn de adoratie. De la numele divinitatii supreme doctrina sa a primit numele de mazdeism. El este inconjurat de sapte fiinte sau entitati (amesha spentas, 'nemuritorii cei buni') ale caror nume reprezinta calitati ale zeului (dreptate, adevar, nemurire etc.), ce vor fi dobandite de toti adeptii lui, semn ca aceleasi principii etice guverneaza zeii si omenirea. Dualismul zoroastrismului este dat de recunoasterea unui adversar al zeului suprem, Ahriman, principiul raului (ai carui adepti sunt identificati de Zarathustra cu populatia nomada care ataca satele de tarani si pastori). Astfel, responsabilitatea destinului pare a reveni in intregime omului, care are libertatea optiunii intre cele doua spirite. Solutia monoteista este insa prevalenta in conceptia lui Zarathustra, conform careia regatul dreptatii si adevarului, corespunzator lui Ohrmazd, va fi in final instituit.

    Devenit dupa moartea sa o figura legendara, Zarathustra a fost larg cunoscut in antichitate. Invatatura lui, cu o nota optimista, a avut o puternica influenta asupra gandirii grecesti si asupra traditiilor iudee si crestina, indeosebi in domeniile escatologiei, dualismului si angeologiei. Religia practicata de Zarathustra se raspandeste in secolele 5-4 i.e.n. in Iranul Occidental (Aristotel avea cunostinta de dualismul zoroastrist), coabitand in timpul Imparatului Ahemenid cu alte culte. Eclipsa cunoscuta in fata elenismului, dupa ocuparea Iranului de catre Alexandru cel Mare si suveranii seleucizi, este depasita in secolele 2-1 i.e.n.; zoroastrismul cunoaste un curs ascendent in Regatul Part, pentru ca la jumatatea sec. 3 e.n. sa devina religie de stat in nou creatul Imperiu Sasanid. Tosar si Karter, doi mari preoti, joaca in secolul 3 un important rol in stabilirea dogmei, organizarea cultului si structurarea ierarhiei preotesti, mazdeismul devenind acum dogmatic si intolerant, trecand la perssecutii impotriva altor credinte din Persia sasanida. Programele reformatoare initiate si Mani si Mazdak declanseaza cele doua mari crize traversate de zoroastrism. Dupa cucerirea araba (651), mazdeismul pierde rapid terenul in fata islamismului. In secolul XX mai supravietuiau cateva mici comunitati ale acestei religii in Iran, iar in India, cunoscut sub numele de parsiism, mai traiesc descendentii unor grupuri zoroatriste imigrate incepand cu secolul X.