Analiza sociala a economiei de piata

Analiza sociala a economiei de piata

Abordarea problematicii economice nu poate fi facuta decat in cadrul socialului, aceasta deoarece implicatiile sunt reciproce, iar consecintele pozitive sau negative generate de reflectarea economica in plan social si moral se regasesc in programul social, parte integrata a sistemului economic.

1. Raportul piata - dreptate sociala

Piata si concurenta atrag dupa sine tensiuni economice si sociale pe care individul le percepe si le interpreteaza in raport cu interesul sau, material cel mai adesea; cu toate acestea mentalitatea sa il conduce mai mult sau mai putin corect spre intelegerea scopurilor reale ale noilor mecanisme sociale si economice.

Complementaritatea fireasca a problemelor economice, sociale, culturale si politice cere ca abordarea dificultatilor care marcheaza tranzitia sa se faca intr-un sistem de coordonate care sa respecte noua realitate sociala.

Realitatea economiei de piata promoveaza competitia ca mijloc superior de ghidare a eforturilor individuale; efectul benefic al competitiei se manifesta in adaptarea activitatilor economice la cererea emisa de piata, fara interventia coercitiva sau arbitrara a autoritatilor. "Pretul just" si "salariul echitabil" intr-o societate concurentiala reprezinta doar puncte de reper si orientare discutabile din si de pe pozitia celor care negociaza sau isi disputa suprematia in ierarhia economica si sociala.

Problema inegalitatii la nivelul unei societati concurentiale nu este noua si nici epuizata din punct de vedere al abordarii sale.

In raport cu inegalitatea sociala determinata si apreciata de pe pozitiile criteriilor economice ale concurentei, apare conceptul de dreptate sociala. Aceasta este ceruta ori de cate ori conflictele sociale ajung la un apogeu, facandu-se apel la obligatiile statului de a asigura justitia sociala prin politica sociala adecvata momentului.

Indiferent de pozitia unui individ in societate, de gradul sau de instruire, inegalitatea va fi mai usor de suportat, stirbind mai putin demnitatea personala, daca este generata de forte impersonale si nu de intentia umana.

Corectarea inegalitatilor se face prin aplicarea principiilor dreptatii sociale care are pretul ei. Acest pret este platit din resursele publice si nu va prejudicia cantitativ sau calitativ economia.

Abordarea comparata a sistemului planificat cu cel de piata ridica problema accesului individului la rezultatele economice si in relatie cu acest aspect, practicarea dreptatii sociale. Ne-am obisnuit sa apreciem meritele sau limitele economiei de piata plecand de la consideratiile legate de dreptatea sau justitia sociala. Insa, ce fel de dreptate, pentru cine si in ce consta caracterul ei social, sunt intrebari la care orice incercare de raspuns poarta pecetea pozitiei individului in ierarhia sociala si cea economica.

In acest sens se formeaza urmatoarele doua considerente:

a)        dreptatea sociala ca rezultat - o situatie fiind corecta atunci cand si rezultatele sale sunt juste, sau atunci cand ea nu genereaza inegalitati;

b)       dreptatea sociala ca procedura - o situatie fiind corecta atunci cand ea s-a obtinut utilizandu-se o anumita procedura al carei mecanism genereaza justete.

Prima abordare ilustreaza faptul ca dreptatea sociala este instaurata atunci cand societatea garanteaza cele necesare indivizilor sau grupurilor sociale care o compun. Numai intr-o societate a carei destinatie este satisfacerea necesitatilor prin belsugul produselor care-si disputa piata, se pot inlatura constrangerile limitative ale ariei de optiuni. Concurenta va favoriza intr-o masura mai mare pe unii, ceilalti incercand sentimentul marginalizarii campului de selectie.

O repartitie va fi considerata ca dreapta atunci cand ea va putea oferi maximum posibil celor cu venituri minime. Aceasta abordare este o varatiune abila a temei egalitarismului. Direct sau indirect se accepta si se motiveaza ca o societate este mai mult sau mai putin dreapta daca veniturile sau avutia acumulata se impart cat mai egalitar.

Cea de-a doua abordare vizeaza egalitatea situatiilor individuale in sensul drepturilor economice si sociale care trebuie garantate fiecaruia in parte. Cum insa aceasta dorinta este insotita implacabil si conditionat de gasirea mijloacelor financiare prin care sa se inlesneasca exercitarea acestor drepturi economice si sociale, conceptia se transforma in garantarea drepturilor dar nu pentru toti, ci a echivalentului a ceea ce se poate procura cu veniturile respective. Acest echivalent materializat in bunuri si servicii, este lasat la aprecierea societatii, iar societatea se va manifesta prin impulsionarea rolului statului in directia protejarii individului.

Apare astfel dihotomia "economie producatoare de resurse si protectia sociala consumatoare de resurse".

Situatia se prelungeste in planul selectiei pe care individul este nevoit s-o faca intre dreptatea privind rezultatele si dreptatea privind masurile sociale proiectate in directia imbunatatirii conditiilor sale personale.

Individul va invoca injustitie sociala ori de cate ori aspiratiile sale nu vor putea fi satisfacute sau vor suferi o amanare de care vinovat se face orizontul temporal. Din acest punct de vedere, nici o societate nu poate fi caracterizata ca intrunind toate criteriile justitiei sociale. Pentru ca viata si societatea sa fie posibile si sa nu afecteze disproportional categorii sau grupe sociale, trebuie ca toti oamenii sa respecte regulile sociale.

Dreptatea sociala se masoara prin absenta privilegiatilor. Aceasta stare perceputa in plan social reflecta multumirea oamenilor privind gradul sau complexitatea satisfacerii cerintelor lor.

Ca orice schema moderna a cunoasterii, care este fundamentata pe relatia dintre cauza si efect, piata semnificand concurenta devine cauza pentru comportamentul uman care este caracterizat prin calcul si alegere in perimetrul satisfacerii intereselor de orice natura. Inegalitatea celor care participa la manifestarea cauzei se va regasi in inegalitatea celor care participa la efecte. In realitatea economica unii ofera ceva pentru care altii vor sa plateasca. Oferta inegala, insuficienta sau necorespunzatoare va determina inegalitati in cererea satisfacuta sau nu, total sau partial, pe moment sau amanata.

Lantul acesta cauzal se prelungeste din planul economic in cel al socialului. Cresterea si mutatiile in cadrul esafodajului societatii sunt rezultate ale participarii, in diferite grade, ale indivizilor la schema vietii economice a comunitatii.

Dosarul social al economiei de piata se ingreuneaza cu pagini noi scrise de perioada tranzitiei in care tabloul conflictual concurenta-dreptate sociala ofera nuante tot mai provocatoare. Raporturile nou aparute ca: piata-eficienta, piata-libertate economica, piata-sanse inegale, piata-nedreptate sociala etc., determina cooperari in planul social de natura sa stabileasca rezonabil ajustarile aplicabile intr-o societate democratica.

De cele mai multe ori apelul catre nevoia de dreptate sociala nu reprezinta decat un alibi pentru apologetii rolului statului.

Preocuparea de a deveni bogati este cea mai buna solutie pentru a nu mai saraci. Este firesc deci, ca o societate sa fie considerata dreapta atunci cand ea permite celor saraci sa se imbogateasca. Daca sperantele individului sunt inselate de schimbarile motivate ale regulilor economice, el doreste oprirea sau modificarea in folosul propriu a realitatii economice, concentrandu-si atentia si eforturile catre gasirea unor noi reglementari care sa-i fie favorabile in prezent si perspectiva.

2. Superioritatea sociala a unui sistem economic

Manifestarea si mentinerea concurentei este compatibila cu realizarea unui amplu sistem de asistenta sociala prin care sa se potenteze eficienta concurentei. Ideea de concurenta streseaza si accentueaza mentalitatea unor grupuri sociale, destul de numeroase, care apar si se manifesta in opozitie cu reusita economica a celorlalti. Acest contrast care se manifesta nu doar in plan economic dar si comportamental alimenteaza dezechilibrarea balantei sociale.

Unii economisti sunt de parere ca dreptatea sociala, ca forma de exprimare a unei stari de echilibru social, se instaureaza acolo unde nivelul socialului este mai modest, iar cerinta individului reprezinta corolarul colectivitatii, fara a mai purta amprenta diversitatii personalitatilor individuale.

Nu se poate vorbi despre o superioritate sociala in aceeasi masura si termeni ca despre o superioritate economica, aceasta deoarece in cazul socialului majoritatea criteriilor nu pot fi cuantificate. In legatura cu raportul dintre aceste doua exprimari se poate sublinia faptul ca o superioritate sociala in plan calitativ va avea drept fundamentare una in plan cantitativ.

Comparatiile dintre sisteme trebuie sa porneasca de la aceleasi criterii pertinente:

a)        gradul de siguranta sociala pe care fiecare sistem il ofera membrilor societatii.

Modul in care acestia sunt protejati de riscurile majore: boala, somaj, dezechilibre familiale, incapacitate de munca etc. se coreleaza cu grija perceputa de om atunci cand primeste alocatia de somaj sau preavizul de concediere;

b)      reducerea inegalitatilor sociale si modul de a corecta discriminarile acumulate depind de conceptia diferita pe care societatea o are fata de saracie, privatiune, handicapuri materiale, marginalizarea unor indivizi datorita pozitiei lor sociale (sex, religie, culoare, varsta).

Piata concurentiala genereaza acces diferit la participarea selectiva a proceselor si in acest fel si la nivelul cumparatorului care necesita compensare prin volum si multiple forme de completare a cererii sale nesatisfacute (datorita constrangerilor materiale) prin ajutoare materiale sociale.

Din pacate, siguranta sociala incepe sa fie mai mult considerata drept o povara pentru cheltuielile generale ale economiei nationale, prin urmare si pentru competitivitatea ei. Pe ansamblul sistemului economic, fiecare individ trebuie sa fie constient ca este riscant sa pretinzi prea mult din partea protectiei sociale care demonstreaza anumite limite.

Imbinarea principiilor de dreptate sociala cu asumarea colectiva a cheltuielilor si cu eficienta gestionarii activitatilor sau serviciilor de protectie sociala presupune o conceptie foarte clara din care sa nu lipseasca viziunea de perspectiva a implicatiilor si consecintelor in plan economic, social si politic pentru societatea respectiva.

c)      deschiderea sociala sau accesul fiecarui individ la ascensiunea diferitelor trepte socio-economice, posibilitatea fiecaruia de a atinge mai mult sau mai putin o situatie de optim social.

In societatea egalitarist-planificata accesul la o evolutie din punct de vedere al ierarhiei sociale putea fi confirmat doar de societate, caci numai cu incuviintarea colectivista se puteau urca "treptele realizarii profesionale" si implicit cele materiale.

In conditiile concurentei, lupta pentru manifestarea aptitudinilor, calitatilor si performantelor este aceea care deschide perspectiva modificarilor statutului social al individului.

3. Costul tensiunilor sociale sau efectul pervers al inegalitatilor

Inegalitatile provocate de concurenta se regasesc in conflicte, iar rezolvarea acestora necesita costuri sociale, altele decat cele ocazionate de tranzitia la economia de piata.

Costul social reprezinta efectele cauzate de impactul social puternic al unor evenimente, fenomene sau procese economice-politice-militare, asupra majoritatii populatiei.

Costurile sociale ale tranzitiei sunt specifice unei anumite etape (limitata in timp), pe cand cele referitoare la recuperarea inegalitatilor sunt valabile in orice tara, prezente permanent in orice politica sociala. Costurile sociale ale tranzitiei urmaresc usurarea trecerii populatiei la o alta realitate economico-sociala; costurile sociale ale inegalitatilor urmaresc diminuarea starii conflictuale generata de acumularea unor nemultumiri repetate referitoare la modul in care se aplica principiile dreptatii sociale din societatea respectiva.

Dreptatea    sociala sau justitia sociala, este o stare resimtita la nivelul individual si/sau grup-societate, rezultata din aplicarea unui ansamblu de reguli, criterii si principii care definesc modul de raportare a doua elemente: nevoia si meritul. Dreptatea sociala necesita in prealabil un proces de evaluare prin raportari repetate la situatii anterioare, similare, cu care s-au confruntat individul, grupul sau societatea.

Normele de dreptate sociala se fundamenteaza pe existenta relatiilor interindivizi ca membrii ai grupului, sau intre indivizi pe de o parte si restul societatii pe de alta parte. In politica sociala, dreptatea sociala figureaza ca principiu al repartizarii protectiei sociale celor aflati in nevoie. Dreptatea sociala exprima lipsa celor privilegiati.

Este foarte posibil ca in cadrul dimensiunii costurilor sociale ale tranzitiei sa se regaseasca elemente ale costurilor sociale ale inegalitatilor, cunoscut fiind faptul ca tranzitia genereaza o serie de modificari in structura sociala, nu intotdeauna si in totalitate binevenite si acceptate de populatie cu entuziasm.

In societatile mai omogene populatia dovedeste un grad de instruire si cultura care o face mai pregatita si mai capabila sa inteleaga adaptarea necesara la schimbare si progres. De aceea, societatile mai armonioase din punct de vedere social sunt de cele mai multe ori si mai performante din punct de vedere economic.

Masurile evidentiate a reflecta eforturile societatii au un anumit cost social pentru indreptarea situatiilor inegale, pentru diminuarea efectelor negative in planul individului sau a grupului din care face parte, de prevenire si combatere a acelor stari conflictuale generate de inegalitatile propagate in plan economic si social.

A monodimensiona inegalitatea doar la nivelul conflictului dintre interesele individuale si contextul concurential reprezinta o manevra eronata in intelegerea si patrunderea multiplelor sensuri ale starii conflictuale in ansamblul sau.

Aceasta nu se manifesta printr-un antagonism simplist si brut: individ-societate, ci printr-un ansamblu de stari sociale, economice, politice si morale derivate din diferite intrepatrunderi a conceptelor de : dreptate sociala, siguranta sociala, responsabilitate sociala, egalitate a sanselor de participare la imbogatire etc.

Faimosul consens social este pus sub semnul intrebarii in economia de piata. Prioritatile pe care el se intemeiaza: primatul colectivului asupra interesului individului, puterea sindicala si asociativa, modul de gestionare al intreprinderilor, se manifesta prin reculul sentimentului colectiv in fata valului de individualism crescand.

Inegalitatile sociale aflate in crestere vor putea periclita insusi echilibrul social si asa destul de precar in perioada de tranzitie. Dezordinea sociala nu reprezinta in acest context rezultatul concurentei, ci al modului in care un individ, prin mentalitatea proprie intelege sa se raporteze la concurenta si la cerintele ei.

Gasirea unor alternative morale sau politice, obiective si solide, prin care responsabilitatea sociala sa-si dovedeasca valentele sale umaniste reprezinta atat un exercitiu de formulare a programelor sociale, cat si fundamentarea unei conceptii clare privind avantajele si riscurile unei economii concurentiale.

4. Inegalitati si conflicte sociale

Acest subiect constituie centrul atentiei multor dezbateri in care punctele de vedere alterneaza pornind nu doar de la pozitia sustinatorului cat mai ales de la implicatiile percepute si pe care inegalitatea cantitativa si calitativa le dezvolta la nivelul societatii moderne.

In societatile moderne indivizii si grupurile lupta pentru putere si bunastare, iar conflictul si schimbarea sunt inevitabile. Grupurile aflate in conflict sunt grupuri marcate de inegalitate (fie economica, fie morala).

Conceptul de sansa si egalitatea sanselor a fost foarte insistent utilizat in fundamentarea politicilor sociale a S.U.A. intre anii 1950 - 1960. Conceptul se utilizeaza si astazi, desi optica despre saracie si ajutoare sociale s-a schimbat in raport cu potentialul societatii americane.

Pietele functioneaza numai in masura in care oamenii ca participanti egali au acces la ele. Accesul este insa asigurat de oferta, iar oferta este a producatorului competitional.

Sociologul englez T. H. Marshall preia tema dezvoltarii sociale si a sanselor de viata in societatile deschise, foarte dezvoltate. In conceptia autorului, evolutia societatii are la baza conflictul de clasa. In ultimele doua secole acest conflict s-a bazat pe doua considerente:

a)      cel al extinderii zonei conflictuale in special asupra grupurilor dezavantajate;

b)      completarea tabloului conflictual cu noi elemente pe masura evolutiei societatii.

Dupa Marshall, se disting doua tipuri de inegalitati sociale: una care este economica, numita cantitativa si cealalta calitativa. Prima este de neinlaturat; a doua insa poate fi rezolvata. Daca inegalitatea calitativa (care decurge din drepturile civile) este inlaturata, atunci cea cantitativa isi pierde si ea din intensitate.

Schimbarea sociala moderna a transformat formele inegalitatii si ale conflictelor rezultate din aceasta. Deosebirile existente in trecu la nivelul drepturilor calitative, pe masura transformarii lor in statutul civic egal al indivizilor, au devenit in prezent deosebiri cantitative sau inegalitati economice.

Aceste inegalitati economice au aparut in urma manifestarii a doua procese:

revolutia modernitatii;

modificarile din interiorul lumii moderne.

Daniel Chirot (1996) are propria sa opinie asupra modului cum s-a transformat societatea si mai ales rolul jucat de ciclurile industriale in procesul de alternanta intre starile de egalitate si inegalitate sociala.

In conceptia autorului, parcurgerea erei industriale de la o faza la alta marcheaza si tulburarile societatii care s-au transformat la un moment dat in crize sociale solicitand masuri de politica si protectie sociala. El a avansat ideea conform careia succesul economic al fiecarei faze (ciclu) era completat de consecinte sociale. Tensiunile sociale create de modernizare au culminat cu structura foarte inegala a distributiei rezultatelor.

Conceptia lui Chirot despre tendinta de alternanta a fazelor de egalitate cu cele de inegalitate sociala, exprimate de dezvoltarea economica a societatii, conduce la concluzia ca politica sociala adecvata este doar aceea menita sa rezolve starea conflictuala.

In comparatie cu Chirot, teza lui Marshall se concentreaza pe ideea ca, tendinta liniara a dezvoltarii individului, care merge incet dar sigur catre devenirea propriului sau stapan, genereaza nevoia unei politici sociale care sa urmareasca bunastarea si egalitatea.

R. Dahrendorf apreciaza inegalitatea sociala ca pe un mijloc al libertatii (cu conditia insa ca ea sa ramana o inegalitate a ofertei).

Preocuparea pentru acest subiect are insa si un alt substrat: acela de definire si conturare a sferei drepturilor sociale. Acestea si-au facut aparitia odata cu statutul complet al cetateanului si daca drepturile politice si cele civile au o anumita putere de manifestare, drepturile sociale nu se arata suficient de convingatoare cu atat mai mult cu cat ele sunt capabile sa genereze inegalitati.

Concluzia este ca inegalitatile economice se subordoneaza conditiilor pietei in timp ce inegalitatile sociale reclama actiunea si decizia politica.