| CATEGORII DOCUMENTE |
| Arheologie | Istorie | Personalitati | Stiinte politice |
CATEGORII CONCEPTUALE ALE POLTICILOR PUBLICE
1. Viziunea
Necesitatea satisfacerii interesului public si, in situatii limita, atenuarea potentialelor conflicte de interese ce pot aparea sunt, intr-o masura determinanta influentate de capabilitatea managementului politic de a contribui la realizarea obiectivelor politicii prin furnizarea valorilor asteptate de spatiul public tinta ( locul comun al interesului public), la cele mai mici costuri economice, sociale, politice pentru societate.
Viziunea contureaza, intr-un mod coerent si precis, imaginea privitoare la profilul, directia principala de evolutie a unui anumit domeniu la nivel national, local sau regional. Acest concept implica anticiparea configuratiei domeniului in urmatorii ani, luand in consideratie evolutiile viitoare ale contextului european si mondial.
Formularea viziunii unei politici publice reflecta concentrarea atat asupra interesului public cit si asupra celor bune mijloace de atingere a acestuia.
In consecinta, raspunsurile generice ale viziunii strategice: care este stadiul de dezvoltare spre care se tinde prin aceasta politica publica ? cind si cum se poate ajunge acolo? sunt expresii ale focalizarii asupra interesului public si angajarii managementului politic intr-un demers strategic, bazat pe un potential care depaseste uneori posibilitatile concrete, dar care pastraza suficient realism pentru a fi o permanenta sursa de motivare. Ceea ce comunitatea crede si doreste, la un moment dat, trebuie sa fie acceptat de catre managementul politic ca un fapt obiectiv.
Pentru membrii unei comunitati sunt importante propriile valori, propriile nevoi, propria realitate si, in consecinta, orice incercare serioasa de a declara ce anume este o politic publica trebuie sa inceapa cu acestea.
Existenta unei viziuni strategice creaza conditiile desfasurarii procesului unei politici dupa modelul prezentat in fig. 1.
Sistem de evaluare
I
Z
I
U
N
E
A
P
O
L
I
T
I
C
I
I
I
T
I
C
I
I
|
|
|
C
O
M
P
O
N
E
N
T
E
L
E
V
I
Z
I
U
N
I
I
Alti
Fig.1.9.
Figura 1 . Modelul desfasurarii politicii pornind de la viziunea strategica
Dupa cum rezulta din reprezentarea mentionata, desfasurarea unei politicii publice presupune fragmentarea viziunii strategice a acesteia in elemente cheie, specifice fiecarui sector care este implicat in realizarea politicii publice respective.; fiecarui element ii sunt, apoi, asociate politici sectoriale, obiective operationale realizare, precum si un sistem de evaluare, astfel incat in final sa se poata stabili cu exactitate directiile de desfasurare a proceselor de imbunatatire a politicii publice.
Datorita conexiunilor existente intre un domeniul de interes public si subsectoarele inplicate este recomandabila crearea si mentinerea unei stari de quasi - echilibru care ofera garantia atingerii interesului public vizat
Misiunea
Misiunea reprezinta conceptia managementului politic cu privire la configuratia si directia majora in care politica urmeza sa evolueze pe termen lung (ce intentioneaza sa transforme sau sa imbunatateasca in spatiul public tinta).
Misiunea este determinata, inainte de toate, asa cum am subliniat anterior, de spatiul public tinta si de nevoile acestuia. O politica publica nu se defineste prin norme, reglementari sau elementele incorporate. Satisfacerea intereselor grupurilor largi, ce definesc spatiului public tinta, trebuie sa reprezinte misiunea si scopul oricarei politici publice.
3. Valorile
Acest concept emerge de la viziunea managemetului politic referitoare la viitoarele evolutii ale spatiului public tinta al politicii.
Managementul politic trebuie sa formalizeze si sa disemineze atat viziunea, cat si valorile politicii si sa se asigure ca acestea sunt cunoscute si acceptate de toate grupurile ce compun spatiul tinta al politicii publice, dar si de toti actorii implicati in procesul politicii publice respective. .
Un astfel de demers va influenta pozitiv eficienta si eficacitatea politicii initiate .( vezi fig.
Fig. Conceptele constitutive ale politicilor publice
Succesul oricarui tip de politica publica este conditionat de schimbarea culturii actorilor implicati in politica publica, inclusiv a culturii spatiului public tinta.
Este o schimbare deosebit de semnificativa deoarece orice alt tip de schimbare, a metodelor sau a proceselor, este favorizata sau din contra stopata de aceasta.
Cultura reprezinta calea prin care membrii unui grup comunica atat intre ei, cat si cu alte grupuri din societate.
In contextul procesului de comunicare sunt relevate comportamente, obiceiuri, practici, valori, credinte si viziuni comune asupra viitorului.
Cultura spatiului tinta este reflectata si,totodata, devine tangibila prin politicile elaborate si care in final sunt tranformate in actiuni.
Cazul ideal este cel in care viziunea managementul politic coincide cu cea a managementului public si cu cea a membriilor comunitatii care compun spatiul public tinta al politicii. Prin urmare, initierea oricarei actiuni pentru punerea in practica a unei politicii va fi inspirata si gerata de aceasta viziune..
Importanta noii culturi articulate in jurul transformarii urmarite de o anumita politica publica consta in implicatiile ce ii revin la punerea in practica a proiectului de schimbare
Implementarea secventiala, doar a acelor practici noi, ce par mai utile sau cu un grad mai larg de aplicabilitate, poate avea efecte remarcabile pe termen scurt. Eforturile fragmentate nu pot insa sustine performanta pe termen lung. De exemplu, politicile publice in domeniul protectiei consumatorilor nu pot avea decat cel mult succese punctuale, pe termen scurt, in lipsa cristalizarii unei culturi solide a consumatorilor.
In consecinta, conceptele prezentate in fig. consideram ca trebuie completate cu aceste consideratii . (vezi fig.3).
C U L T U R A
Figura 3." De la cultura la actiune"
4. Obiectivele
Definirea unei politici publice desfasurata la nivel national, regional sau local,.presupune, in primul rand, satisfacerea unui interes public. Realizarea acestui deziderat este posibila insa doar prin proiectarea unor obiective
Un obiectiv reprezinta o stare dorita, un deziderat, un telul, un rezultatul sau finalitatea unor actiuni intr-un anumit domeniu,realizabil dupa o perioada de timp bine stabilita.
Acceptarea acestei definitii reflecta existenta unei legaturi complexe intre obiectivele alese si filozofia autoritatilor publice.
In primul rand, obiectivele sunt influentate de aspiratiile managementului politic referitoare la dezvoltarea sau importanta conferita unui anumit domeniu.
De exemplu, daca guvernul intentionaza ca rata de crestere a industriei de software sa se dubleze in urmatorul an, acesta presupune ca :1) piata interna si cea internationala ofera suficiente oportunitati in domeniul considerat; 2) exista suficiente resurse, in prezent sau intr-un viitor determinat, pentru a transpunerea in practica a acestui deziderat; 3) obiectivul este dorit de managementul politic
In al doilea rand, obiectivele reprezinta acele finalitati, care descriu starea spre care se tinde, pentru atingerea carora managementul public initiaza, implementeaza si monitorizeaza programe de actiuni..
Insistenta cu care trebuie readuse in discutie obiectivele este justificata de semnificatia multivalenta a acestora:
constituie adevarate ghiduri pentru directionarea eforturilor managementului public in sensul realizarii politicii publice;
determina modul in care managementul public planifica si actioneaza;
reprezinta o sursa de motivare pentru toate entitatile implicate in aplicarea politicii publice;
definesc sistemele de referinta utilizate in etapele de evaluare si control a politicii publice;
Procesul de formulare a obiectivelor devine operational, depasind etapa unui simplu exercitiu intelectual, in conditiile in care sunt respectate urmatoarele criterii de definitie :
claritatea si specificitatea efectele respectarii acestor criterii se reflecta pozitiv asupra mobilizarii eforturilor manageriale ;
cadrul de timp anticiparea intervalului de timp necesar finalizarii obiectivelor propuse reprezinta o exigenta obligatorie, deoarece doar in aceste conditii pot fi dezvoltate cu acuratete proiectele de atingere a obiectivelor, definite fie pe termen lung, fie pe termen scurt; termenul lung se refera la intervale de timp ce depasesc 1 an; termenul scurt presupune o perioada de timp ce variaza intre cateva luni si 1 an. Raportarea in timp a obiectivelor pune in discutie doua aspecte importante. In primul rand, cea mai mare parte a obiectivelor pe termen scurt sunt subdiviziuni ale obiectivelor pe termen lung, iar, in al doilea rand, obiectivele, indiferent de termenul pe care sunt definite, trebuie sa se caracterizeze print-un ridicat grad de flexibilitate si adaptabilitate, impus de transformarile permanente ale mediului extern. In cazul politicilor publice, perioada de timp previzionata variaza intre 3 si 7ani, interval considerat rezonabil realizarii obiectivelor, respectiv punerii in opera a Programului de guvernare;
integrarea; fiecare obiectiv trebuie astfel definit incat sa se poata inscrie intr-un ansamblu unitar, care sa acopere in totalitate laturile activitatilor si proceselor ce concura la realizarea obiectivului ; integrarea trebuie facuta atat pe verticala, cat si pe orizontala, astfel incat, in final, va fi creata o adevarata retea a obiectivelor interconectate si care se sustin mutual;
consistenta; formularea logica a obiectivului asociata atat cu respectarea circumstantelor interne si internationale, cat si cu raportarea la resursele disponibile ofera, cel putin partial, garantia reusitei proiectului politicii propuse;
dificultatea; tinta strategica a carei atingere necesita un grad de dificultate suficient de ridicat are rolul de a solicita eforturi suplimentare din partea managementului public, constituind, in acelasi timp, o sursa principala de stimulare a acestorturi eforturi;
monitorizarea; modul in care sunt executate politicile trebuie monitorizat sistematic si riguros. Cu alte cuvinte, monitorizarea trebuie operationalizata si nu limitata doar la nivelul unui exercitiu teoretic;
masurabilitatea; in absenta criteriilor de eficacitate si a metodelor de masurare a acestor criterii nu pot fi exprimate aprecieri reale cu privire la gradul de realizare a obiectivelor. In mod curent, se utilizeaza doua tipuri de masuratori:
cantitative, in cazul in care criteriile alese sunt cuantificabile, respectiv pot fi exprimate in unitati de masura, fizice sausi valorice, sub forma de cifre absolute sau ratiouri (rapoarte);
calitative, in cazul in care metodele de masurare alese au un caracter subiectiv.
Pentru exemplificarea acestui ultim criteriu, consideram obiectivul de interes national care vizeaza accelerarea veniturilor din economia nationala in urmatorii 4 ani, ca rezultat al politicii de ameliorare a nivelului de viata a intregii populatii din Romania.
Cuantificarea oricarui obiectiv se face in cadrul unui interval limitat de o valoare minima (m) si de o valoare maxima (M). Daca, in cazul obiectivului mentionat, cuantificarea este exprimata prin volumul in miliarde al PIB pe cap de locuitor, se va lua in discutie intervalul cuprins intre m = 100euro locuitor si M = 150euro locuitor. Incadrarea in intervalul ( 100- 150 ) inseamna performanta, de diferite grade.
Orice alta valoare, sub m =100 sau peste M = 150, invalideaza atingerea obiectivului, circumstante in care demersurile manageriale trebuie concentrate asupra identificarii problemelor care au condus la imposibilitatea realizarii obiectivului.
Fie acesta nu a fost definit in termeni reali ( ceace presupune ca la fixarea limitelor respective nu s-au avut in vedere conditionarile impuse de mediul extern si de resursele disponibile), fie realizarea obiectivului a ridicat o suita de probleme ce s-au dovedit insurmontabile.
In oricare dintre cele doua situatii mentionate, asumarea responsabilitatii pentru neindeplinirea obiectivului fixat revine in totalitate managementului.
In concluzie, evolutia spre performanta reala este posibila doar daca este sustinuta de obiective definite in mod pragmatic si lucid, intr-un context care integreaza ia circumstantele interne si internationale.
In desfasurarea unei anumite politici, viziunea strategica globala este fragmentata in elemente cheie, specifice fiecarui sector al economiei, carora le sunt asociate obiective strategice specifice, deriate sau partiale, precum si un sistem de masurare, astfel incat, in final, sa se poata stabili cu exactitate directiile de desfasurare a proceselor de imbunatatire a valorilor oferite segmentelor vizate prin politica elaborata .
Reluam exemplul anterior pentru care stabilim ca obiectiv general atingerea nivelului de 150 euro/lunar/locuitor, realizabil in urmatorii 4 ani.
Concomitent, se definesc si obiectivele derivate, specifice, partiale pentru fiecare trimestru si pentru fiecare dintre sectoarele economiei ( agricultura, industrie, servicii ), iar in cadrul acestora, obiectivele ce revin fiecarui subsector, in mod distinct.
Nivelurile de analiza ale obiectivelor. Schema de clasificare a obiectivelor redata in fig.4 reflecta diferentierile existente intre obiectivele generale ale unei politici publice si obiectivele partiale si derivate. .
Figura 4. Natura ierarhica a obiectivelor
Obiectivele generale pot fi considerate ca finalitati, realizabile pe termen lung, in timp ce obiectivele operationale, derivate sau partiale, sunt interpretate ca tinte de atins pe termen mediu si/sau scurt si sunt necesare, dar nu suficiente, pentru ca obiectivele generale sau operative sa fie realizabile.
In figura 5 este reprezentata relatia dintre obiectivul general, stabilit a fi realizabil in urmatorii patru ani, si obiectivele partiale sau derivate care prevad cresteri anuale de 10%,14%, 15%, 11%.
100 110 124 139 150
Legenda
obiectiv general
obiective partiale
11o
n + 1 n + 2 n + 3 n + 4 Timp
Fig. 5. Relatia dintre obiectivul general si obiectivele partiale
Obiectivele unei politici trebuie formulate astfel incit sa nu limiteze diferitele alternativele la care se poate apela pentru atingere a acestora. Cu alte cuvinte, formularea obiectivelor nu trebuie sa fie expresia unei solutii specifice unice. De exemplu, in cazul in care consumul alcool este perceput ca un risc pentru sanatate, politica publica elaborata in scopul reducerii consumului de alcool nu va avea ca obiectiv "cresterea taxelor la alcool" sau cresterea limitei de varsta a celor carora li se vand bauturi alcoolice.
Obiectivul va fi astfel exprimat incat va avea in vedere cu precadere reducerea consumului de alcool cu un anumit procent. Aceasta formulare va oferi o multitudine de variante demersurilor initiate pentru atingerea obiectivlui, inclusiv cresterea taxelor, a varstei limite sub care se interzice vanzarea bauturilor alcoolice, campanii de educatie focalizate pe aceasta tema etc.
Identificarea caracteristicile politicilor publice necesita stabilirea unui cadru conceptual explicit de cercetare, ceea ce repune in discutie o dilema reala legata de managementul strategic asociat unei anumite politici publice cu privire la configuratia si directia majora in care politica urmeza sa evolueze pe termen lung (ce intentioneaza sa transforme sau sa imbunatateasca intr-un spatiu public tinta).
5. Strategia
Acest concept exprima optiunea, sensul si directia sau orientarea generala aleasa pentru parcurgerea unei anumite etape in care sunt vizate indeplinirea obiectivelor si a programelor de perspectiva, prevazand caile si resursele necesare, dar si circumstantele care vor trebui intrunite pentru atingerea acestora.
Criteriile de clasificare a strategiilor sunt variate. Astfel, dupa sfera de cuprindere sunt strategii finale sau partiale; in functie de dinamica sunt strategii de redresare, de consolidare, de dezvoltare; dupa scopul urmarit sunt cunoscute strategiile defensive si cele ofensive .
Strategiile vizeaza integrarea globala a domeniului caruia ii este destinata in mediul socio-economic national si international, contribuind, totodata, la cresterea flexibilitatii si a supletei de aptare la schimbarile acestuia.
Indiferent de strategia aleasa, la baza ei stau sursele, mijloacele si caile disponibile in perioada pentru care este valabila strategia si care asigura monitorizarea "traseului" parcurs pentru atingerea obiectivului.
Formularea strategiei este un proces interactiv care ofera o interpretare creativa si inovativa a raspunsurilor obtinute la o suita de intrebari de tipul:
cine sunt componentii spatiului public tinta? care sunt exigentele lor?
care este climatul ecomonic, politic si social actual si care sunt orientarile viitoare ?
care este configuratia actualei politici in domeniu?
care sunt punctele tari si punctele slabe ale politicii existente?
care sunt competentele si capabilitatile strategice disponibile pentru noul proces politic? cat de durabile sunt sunt acestea?
ce noi competente si capabilitati sunt necesare? care sunt resursele disponibile? dar resursele necesare?
Raspunsul la aceste intrebari este concretizat in misiunea si strategia politicii publice. Focalizarea asupra spatiului public tinta imprima acestui tip de abordare caracteristicile sistemului backtracking-pull ( trage dupa sine), in care realizarea obiectivelor propuse pare a fi rezutatul "tragerii" de catre grupurile reprezentative ale spatiului tinta a proceselor derulate in cadrul politicii publice.
Este un punct de vedere total diferit fata de abordarea traditionala, similara sistemului push, in care eforturile manageriale de "impingere" a proceselor sunt cele care conduc spre realizarea obiectivelor proiectate.
Strategia aleasa include reglementari directe, alternative (ca de exemplu, imbunatatirea cadrului legislativ destinat unui anumit sector, promovarea unor reglementari profesionale, folosirea unor stimulente economice). Stabilirea strategiei convenabile presupune parcurgerea procesului unui proces complex ale carui etape sunt reprezent
E I ANALIZA SITUATIEI CURENTE
Identificarea misiunii
identificarea strategiilor diagnosticul performantelor
prezente si trecute prezente si trecute
E II EXAMINAREA POLITICILOR SI OBIECTIVELOR
Alegerea obiectivelor pe termen mediu
oportunitati capabilitati
analiza mediului analiza mediului
amenintari extern intern servituti
E III STABILIREA SI ALEGEREA STRATEGIILOR POSIBILE
Compararea alternativelor strategice
consolidare ofensive defensive lichidare
dezvoltare reducere
Figura nr.6. Procesul de stabilire a strategiei unei politici publice
Deoarece fiecare optiune strategica identificata are o serie de costuri asociate si, bineinteles, anumite efecte preconizate ca urmare a atingerii obiectivelor politicii, alegerea variantei strategice convenabile este conditionata de rezultatele evaluarii acestor costuri si, in anumite cazuri, chiar de analiza impactului fiecarei optiuni asupra spatiului public tinta.(grupurile carora le este destinata politica ).
De exemplu, impactul politicilor de preventie din sectorul sanatatii este deosebit. Oameni capabili, din punct de vedere al sarii de sanatate, care sa raspunda nevoilor societatii reprezinta obiectivul major al acestor politici publice. Atingerea acestui deziderat inseamna nu numai un popor sanatos, cu o speranta de viata mai mare, dar si economii in bugetele asigurarilor sociale si ale sanatatii ( zile de concediu medical si pensionari pe caz medical mai putine, reducerea consumului de medicamente si costuri de spitalizare mai mici ). Impactul economic este deosebit de dur in cazul persoanelor de varsta mijlocie, deoarece acestea sunt confruntate cu cele mai mari responsabilitati in sustinerea familiilor.
Esecul in satisfacerea necesitatilor lor condamna intreaga familie la vicisitudini si adauga poveri suplimentare asupra bugetelor publice.
Ignorarea unui astfel de impact si limitarea eforturilor materiale, umane, financiare, informationale, in cazul unor astfel de politici reprezinta o falsa economsire a resurselor, deoarece pe termen lung persistenta unor astfel de constringeri are efecte dezastoase, raportate la nivelul intregii societati
Tacticile
Pentru a pune in practica strategia aleasa managementul public apeleaza la tactici specifice si adaptabile tipului de resurse existente, factorilor de contingenta si obiectivelor fixate.. Tacticile permit atat avansarea pe parcursul definit de varianta strategica aleasa, cat si efectuarea corectiilor necesare mentinerii pe aceasta traiectorie (in timp si spatiu).
Tacticile reprezinta modalitatile concrete de folosire a cailor si mijloacelor adecvate pentru optiunea strategica aleasa in scopul realizarii obiectivelor si programelor intocmite de autoritatea sau organizatia publica respectiva.
Tacticile depind in special de arta managerilor de a utiliza cat mai eficient mijloacele disponibile la un moment dat, fie alocandu-le locului sau momentului potrivit, fie sporindu-le randamentele prin evitarea pierderilor, a risipei etc.
De exemplu, in cazul unei politici agricole, strategiei considerate convenabile i se pot asocia, partial sau total, urmatoarele tactici:
q alocatii de la bugetul statului pentru restructurarea accelerata a sistemelor de irigatii si finantarea altor sisteme noi;
q desfintarea monopolului asupra terenurilor agricole proprietatea publica si privata, detinute de stat sau de oricare dintre institutii ale sale;
q cresterea ponderii salariatilor permanenti care lucreaza in sectorul agricol;
q facilitati pentru capitalurile investite in industriile ce produc bunuri pentru agricultura (industria de masini agricole, petro-chimia, constructii);
q reduceri de impozite si taxe pentru terenurile folosite pentru tipurile de culturi si zootehnie nominalizate ca si la exportul de aproduse agricole, directe sau industrializate etc.
Strategia urmareste desfasurarea globala a politicii pina la atingerea obiectivelor generale, pe termen lung, in timp ce tacticile vizeaza dezvoltarea politicii pe termen scurt, respectiv realizarea obiectivelor operationale.
In plus, mobilitatea tacticilor este mult mai mare comparativ cu cea a strategiilor, ale caror orizont de timp si cuprindere spatiala sunt mult mai extinse..
Fiind modalitati concrete de realizare a strategiilor, tacticile sunt subordonate acestora si pot fi ajustate de la o perioada la alta pentru a putea concentra eforturile in punctele critice. Indiferent de gradul de mobilitate si de flexibilitate al tacticilor important este ca acestea sa mentina activitatile de-a lungul parcursului strategic ales.
Tacticile pot fi interpretate ca extensii ale unei strategii dezvoltate atit in plan orizontal (activitati de cercetare, progres tehnic, productie, comercial, financiar etc.), cat si pe verticala, imbinand modalitatile concrete de actiuni pe diferite planuri ( relatiile cu furnizorii si beneficiarii agriculturii, cu autoritatile publice, organizatiile internationale ce pot finanta agricultura prin credite nerambursabile sau cu dobanzi preferentiale etc.).
7. Managementul public al resurselor umane
Intreaga ratiune a unei politici este compromisa de imposibilitatea, determinata de motive economice si politice, de a crea si imbunatatii sansele de castig, de a asigura un sistem educational eficient, de a oferii servicii de sanatate eficace si de a sporii optiunile individuale.
Trasatura comuna a acestor aspecte, din perspectiva resurselor umane, este configurata de legatura directa dintre cresterea productivitatii muncii sociale si cresterea economica. Este recunoscut faptul ca educatia, sanatatea si protectia sociala innobilieaza si contribuie la motivarea resurselor umane in obtinerea de performante, in toate domeniile de activitate.
Pentru a da forta cuvenita reformelor in administratia publica, centrala si locala, Guvernul Romaniei a legiferat Strategia pentru accelerarea reformei , care defineste obiectivele si principiile ce stau la baza strategiilor reformei si a politicilor acesteia.
Depolitizarea structurilor administratiei publice si eliminarea clientelismului public constituie unul dintre obiectivele prioritare ale reformei, a carui transpunere in practica presupune:
aplicarea stricta cu a Statutului functionarului public;
gestionarea coerenta si corecta a carierei functionarului public;
perfectionarea managementului in administratia publica centrala, locala, institutionala si la nivelul serviciilor publice.
Ca si in cazul altor idei si concepte preluate din sectorul privat de catre managerii din sectorul public, referitor la managementul resurselor umane se poate afirma ca diferentele dintre cele doua sectoare nu sunt suficient de mari pentru a limita utilizarea acestui concept in sectorul public.
Diferentierile existente, si ale caror efecte se repercuteaza negativ, in primul rind, asupra garantarii aplicarii acestui concept si nu neaparat asupra ingradirii aplicarii conceptului, sunt mentionate si analizate in literatura de specialitate.
Sectorul public nu este exact ca orice intreprindere , recunoscut fiind faptul ca intre cele doua exista o serie de diferente fundamentale, care se extind si asupra managementului resurselor umane. Ca diferente esentiale privind managementul resurselor umane in sectorul public mentionam urmatoarele:
o primatul politicului. Aparatul birocratic este un organ loial si subordonat administratorilor politici si in consecinta va fi confruntat cu pericolul discontinuitatii si al inconsistentei din politica strategica. Aceste efecte pot fi resimtite la anumite niveluri prin absenta unei politici strategice clare si consistente, ceea ce contravine necesitatii de integrare a politicii de resurse umane in politica strategica generala. O alta consecinta a importantei prioritare acordata politicului este faptul ca posibilitatile de democratizare interna (influentarea politicului de catre functionarii publici) sunt limitate;
o sectorul public este angajator si legiuitor. Din aceste considerente politica de resurse umane este adoptata de- lungul a doua directii. In primul rand, ca angajator, sectorul public isi poate impune obligatii cu scopul de a-si servi propriile interese sau isi poate acorda o serie de libertati care au repercusiuni asupra politicii de resurse umane. In al doilea rand, in propriul interes, sectorul public poate impune tuturor angajatilor obligatii legate de politica de personal, cum ar fi, de exemplu, obligatia de a angaja o anumita cota de grupuri minoritare, persoane cu handicap sau tineri absolventi. In scopul intaririi puterii sale de persuasiune, sectorul public ca angajator trebuie sa serveasca drept exemplu in acest sens;
o sectorul public a dispus, pana nu demult, de un set complet separat de reglementari cu pivire la conditiile de munca si statutul legal. Acest cadru, in care trebuie sa se aplice politica de resurse umane, difera in numeroase puncte esentiale de acela utilizat in afara sectorului public. Aceasta explica pe larg puterea de atractie a sectorului public ca angajator: siguranta locului de munca si un salariu acceptabil. Nu exista o relatie "obisnuita" intre angajat si guvern ca angajator, deoarece nici una dintre parti nu intra intr-un contract bilateral; in schimb, exista un angajament "unilateral". In plus, nu sunt posibile negocieri reale asupra conditiilor de munca intre sindicate si angajator. Sindicatele pot fi consultate dupa care guvernul este cel ce stabileste conditiile de munca.
Cu toate aceste, diferentele dintre cele doua sectoare se diminueaza rapid.
Se fac eforturi deosebite in directia reinnoirea sectorului public. In acest sens se acorda o atentie deosebita imbunatatirii eficientei aparatului birocratic Cele mai cunoscute exemple sunt descentralizarea puterilor in favoarea autoritatilor locale, introducerea bugetelor de performanta, a managementul prin contract, a managementului calitatii totale, managementului proiectelor, toate aceste demersuri fiind menite sa imbunatateasca orietarea catre cetatean a aparatului public.
Dupa cum este subliniat in paragraful anterior, realizarea obiectivelor diverselor politici sectoriale este imposibila fara schimbarea culturii aparatului public.
Cultura "traieste" atata vreme cat oamenii continua sa gindeasca si sa se comporte in concordanta cu aceasta cultura. In consecinta, schimbarea unei culturii existente este posibila numai daca oamenii isi schimba mentalitatile si comporatamentele. In pofida derularii unor proiecte consistente de influentare explicita si implicita a culturii, comportamental oamenii se schimba deoaebit de greu.
Comportamentul se va schimba numai daca pe linga intelegere (motivatia intriseca) exista si o motivatie extrinseca, menita sa sustina noul comportament adoptat. Aceasta afirmatie ne conduce la abordarea unor aspecte importante ale managementului resurselor umane, cum ar fi avansarile si remunerarea performantei, dar si influenta unor modele de cariera.
Flexibilitatea si adaptabilitatea trebuie incurajate prin renuntarea la utilizarea, de exemplu, a vechimii in munca si a functiei ca unic criteriu de remunerare. Ar fi, in acest mod , favorizate dezvoltarea relatiilor pe orizontala si, implicit, evitarea rigiditatii ierarhice.
Referitor la continut, se asteapta ca prin cresterea gradului de autonomie si prin participarea functionarilor motivarea acestora sa creasca.
Activitati mai interesante, in care sunt necesare abilitati si talente ale functionarilor publici la care nu s-a apelat pana in prezent, delegarea responsabilitatii si a autoritatii impreuna cu posibilitatea unei remunerari adecvate vor contribui la cresterea calitatii actului administrativ, dar si la atragerea tinerilor bine pregatiti in sectorul public.
Delegarea responsabilitatii in scopul indeplinirii anumitor criterii de performanta, atunci cand se lucreaza cu bugete de performanta si management prin contract, impune necesitatea ca managerul responsabil sa aiba puterea de decizie si in domeniul managementului resurselor umane. acest fapt ii va permite sa ia masurile ce se impun pentru realizarea performantelor in acest domeniu.
Imbunatatirea calitatii sectorul public, imbunatatirea eficientei si preocuparea constanta pentru cetatean necesita printre altele programe de formare suplimentare a functionarilor publici. Demersul calitatii implica nu numai invatarea de noi proceduri sau tehnici, dar si adoptarea unei alte atitudini (aspectul cultural) fata de sarcinile postului.
Recunoasterea intereselor angajatilor din sectorul public si tratarea lor cu seriozitate, desi perfect rationala din perspectiva managementului resurselor umane, pot intra in conflict cu factorii politici.
In concluzie, ramine inca o incertitudine posibilitatea ca. in sectorul public managementului. resurselor umane sa se aplice fara modificari.
Legaturile cauzale dintre capitalul uman si celelalte forme de capital sunt complexe si departe de a fi intelese in totalitate, motiv pentru care analizarea acesteia constituie o preocupare constanta.. Un studiu efectuat de specialisti in Asia de Sud-Est atesta ca, in anii '70 , deosebirea esentiala intre Hong Kong, Republica Coreea, Singapore si Taiwan si cea mai mare parte a tarilor cu venituri scazute se reducea la dezvoltarea resurselor umane. In privinta scolilor secundare, de exemplu, economiile est - asiatice depaseau de multe ori alte economi in curs de dezvoltare. Ele combinau acest nivel inalt al scolarizarii cu tehnologia si cu revenirea in tara a expatriatilor pentru a realiza o crestere economica rapida.
Aceste teorii cu grad ridicat de pragmatism au fost acceptate si insusite de institutiile mondiale finantatoare, care recunosc ca folosirea eficienta a fortei de munca, eliminarea saraciei si cresterea economica sunt corelate intr-o masura semnificativa. "Progresul rapid si sustinut in combaterea saraciei s-a realizat prin promovarea unei strategii care integreaza doua elemente la fel de importante. Primul dintre acestea il reprezinta utilizarea celei mare importante avutii a celor saraci - forta de munca. Pentru aceasta este nevoie de politici care mobilizeaza stimulentele pietei, institutiile sociale si politice, infrastructura si tehnologia spre acest obiectiv. Al doilea element strategic il constituie asigurarea serviciilor sociale de baza pentru paturile nevoiase"
Desi nivelul educational general in Romania este destul de ridicat, structura calificarilor nu este inca adaptata mutatilor din societate, iar capacitatea de a reactiona a pietei muncii la aceste mutatii este inca deficitara.
Marea dificultate a reformei initiate la toate toate nivelurile de invatamant - profesional, primar, secundar si universitar- ramane nivelul scazut al fondurilor alocate de autoritatile publice pentru intretinerea si imbunatatirea infrastructurii educationale. La aceasta se pot adauga si alte riscuri cum sunt capacitatea redusa a institutiilor guvernamentale de a-si asuma responsabilitatii in pregatirea, perfectionarea si specializarea resurselor umane privind, in primul rind, implementarea metodelor moderne si, in al doilea rind, contracararea rezistentei la transformarile ce se impun la nivel national si local.
Reteaua scolara romaneasca, formata din aproape 30.000 scoli generale, 1300 licee, 1200 postliceele, 800 scoli profesionale si peste 300 de institutii universitare, dintre care 68 de stat statului, face eforturi, sprijinindu-se si pe programele comunitare europene, pentru adaptarea invatamantului la schimbarile actuale si viitoare, concomitent cu pregatirea pentru aderarea si apoi integrarea europeana.
In lipsa unei scolarizari corespunzatoare, deficitul unor specializari relevante va reduce eficacitatea reformelor si utilizarii resurselor umane, afectand negativ reactia ofertei de forta de munca pe piata muncii..
Cresterea economica depinde, in mod evident, de capacitatea firmelor de a angaja suficienta forta de munca cu calificarea adecvata, dar si de capacitatea administratiei publice de a oferii servicii de calitate la cele mai mici costuri pentru societate.
Situatia, in cazul, economiei romanesti presupune atat investitii fizice, cat si investitii masive in ajustarea cunostintelor si abilitatilor, la toate nivelurile.
Neglijarea, in prezent, a capitalului umane va conduce, in viitor, la costuri ale care consecinte negative se vor reflecta inclusiv asupra generatiilor viitoare (insuficienta finantare a sistemului de sanatate).
8. Rolul guvernului in politicile publice
Strategia Guvernului de accelerare a reformei in administratia publica centrala a statuat ca dezvoltarea acesteia se bazeaza pe urmatoarele principii:
prioritatea elaborarii politicilor publice si a planificarii strategice;
departajarea functiilor managementului intre nivelul politic si cel administrativ, pentru a garanta si evalua eficacitatea politicilor;
transformarea ministerului intr-o institutie publica centrala care sa furnizeze servicii suport politicilor publice din domeniul de activitate al acesteia.
Obiectivele strategiei de guvernare sunt concentrate asupra :
delimitarea rolului managementului politic si administrativ prin specificarea responsabilitatii politice si administrative a Guvernului ;
imbunatatirea calitatii politicilor publice in scopul garantarii unei rezolvari eficiente a problemelor, prin implicarea cetatenilor si prin cresterea eficientei cooperarii intre institutiile administrative.
Transpunerea in practica a principiilor si realizarea obiectivelor mentionate sunt posibile prin cooperarea tuturor actorilor implicati (ministrii - politicieni, functionari, cetateni, asociatii ale acestora etc.), prin acumularea, de catre managementul politic si cel public, de cunostiinte si abilitati noi focalizate pe desfasurarea politicilor publice atat in interiorul, cat si intre institutiile abilitate (ministere - ramuri, sectoare, subsectoare)
Schimbare profunda a rolului statului ridica doua mari probleme, a caror tratare trebuie facuta distinct.
O prima problema se refera la amploarea activitatilor statului si, in functie de aceasta, a nivelul cheltuielilor publice in relatia cu resursele umane.
Cea de-a doua, pune in discutie structura adecvata a activitatiilor, respectiv care dintre activitati ar trebui sa ramana, in principal, publice si care ar trebui sa devina, in mare masura sau, in totalitate, private.
In timp ce problema supradimensionarii activitatiilor guvernamentale este, in mare masura, legata de echilibrul bugetar, stabilirea proportiei adecvate intre activitatile publice si cele private are un caracter dual, stiintific si moral. Argumentele tehnice luate in considerare se bazeaza pe evolutii relativ recente in teoria interventiei statului in economie. Aceasta se refera la: 1) crearea conditiilor necesare pentru ca pietele private sa fie eficiente si 2) interventia bine elaborata a autoritatiilor statului (parlament, guvern, autoritatile locale si institutiile lor) in vederea imbunatatirii activitatii acestor piete. Cele doua aspecte sunt analizate in continuare.
1) Prin politicile publice guvernul nu poate sa administreze vremea economica, deoarece nu poate preveni sau depasi, in mod eficient, fluctuatiile economice pe termen scurt, cum ar fi cele din timpul recesiunilor. Guvernul trebuie, insa, sa aiba capacitatea de a evita marile depresiuni. Evitate cresterea cheltuielilor guvernamentale in scopul cresterii consumului s-a dovedit, de-a lungul timpului, nu numai ineficienta dar si contraproductiva.
Pentru reusita elaborarii si implementarii politicilor publice si a mentinerii capacitatii de a face fata schimbarilor dorite, in conditii de turbulente economica, sociala de mediu etc., sistemul de management public se inscrie intr-un ciclu coerent extins la o perioada durabila (3 - 7 ani).
Aceste cicluri de management sunt comune atat pentru politice publice ale administratiei publice centrale (guvern, ministere, agentii etc.), cat si pentru cele ale administratiei publice locale (autoritati publice judetene, municipale, orasenesti si comunale). Aceleasi etape, actori si relatii sunt antrenate si in situatia traversarii ierarhiilor politice si administrative.
Directionarea fluxurile investitionale in infrastructura reprezinta, asa cum rezulta din experienta tarilor puternic dezvoltate, singura cale eficienta de a contracara efectele negative inerente perioadelor de schimbari structurale.
Pentru aceasta este necesar ca guvernul sa pastreze deficitele bugetare ca pe o adevarata arma, utilizarea lor fiind, in exclusivitate, destinata doar pentru a finanta imbunatatirea permanenta a capacitatii economiei de a genera bogatie.
In sfera economica, de exemplu, politica sociala a impozitarii trebuie abandonata in favoarea unei politici economice a impozitarii.
Cu certitudine ca, impozitarea trebuie temperata din ratiuni de echitate si justitie, dar centrul politicii. de impozitare trebuie sa fie o politica neutra din punct de vedere social.
Credinta ca statul fiscal poate sa redistribuie intr-un mod eficient venitul, si astfel sa fi posibila reformarea societatii prin impozite si subventii, a fost infirmata de experienta unor state ce s-au dorit egalitare in redistribuirea venitului: Uniunea Sovietica, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii etc.
In concluzie, demersul redefinirii rolului statului in noile circumstante trebuie concentrat asupra crearii climatului economic si nu asupra gestionarii vremii economice. Performantele economice ale Japoniei si Germaniei, din timpul ultimilor patruzeci de ani, sustin aceasta afirmatie. Tinta politicilor economice in aceste state a fost aceea de a crea un mediu economic care sa favorizeze cresterea economica, un mediu in care economia sa aiba capacitatea de a se adapta si de a se schimba rapid si, chiar mai mult, de a ramane competitive intr-o lume competitiva.
Ambele tari si-au pierdut avantul de indata ce au incercat sa controleze vremea economica..
Crezul noilor economisti conform caruia impozitele scazute garanteaza ele insele insanatosirea si cresterea economica nu a fost confirmat. Cel putin din perspectiva pragmatica, este un fapt recunoscut ca existenta unui climat economic sanatos nu presupune neaparat mentinerea impozitelor scazute, iar impozitele mari nu inseamna, in mod inevitabil, stagnarea economica.
In concluzie, tinta corecta a politicii fiscale trebuie sa fie incurajarea directionarii investitiilor in resursele umane, in infrastructura si in acordarea anumitor facilitati pentru afaceri.
2) Politicile sociale reprezinta o a doua sfera a politicilor publice in care rezultatele obtinute pana in prezent admit o serie de imbunatatiri.
Ultimii ani, sub presiunea factorilor interni dar si a institutiilor europene s-a impus cresterea atat a actiunilor cat si a ajutoarelor sociale directionate spre familiile si adultii in dificultate, persoanele in varsta sau cele cu handicap etc.
Noul tip de societate si regimul politic democratic cer noi politici pentru sectorul social si aceasta atat pentru a satisface nevoile sociale aparute odata cu procesul de tranzitia cat si pentru a stabili un sens consistent al comunitatii fata de cei aflati in dificultate.
Analiza politicilor sociale dezvoltate in Romania repune in discutie urmatoarele teme majore:
o irelevanta in ansamblul protectiei sociale;
o eterogenitatea, datorita multitudinii actorilor care le pun in practica (nationali si internationali, autoritati publice centrale si locale - statul - fundatii, persoane fizice etc.);
o instabilitatea, determinata de presiunea evolutiilor institutionale, economice si sociale.
Rezolvarea eficace a nevoilor sociale, aflate intr-o dinamica permanenta, tine, pe de-o parte, de masura in care raportul existent intre centralizare si descentralizare este reflectat in politicile sociale adoptate, iar, pe de alta parte, de atingerea obiectivelor de natura economica (capabile sa asigura: cresterea eficientei economice, protectia nivelului de trai, reducerea inegalitatilor, intarirea integrarii sociale etc.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1057
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
