Cadrul institutional si procesul de decizie UE: Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeana

Cadrul institutional si procesul de decizie

Principalele institutii ale Uniunii Europene, cunoscute ca institutii centrale si implicate in procesul de decizie, sunt :

Parlamentul European,

Consiliul Uniunii Europene

Comisia Europeana.

Curtea Europeana de Justitie (impreuna cu Tribunalul Primei Instante),

Curtea de Conturi.

Rol consultativ in procesul de decizie au Comitetul Economic si Social, Comitetul Regiunilor.

Nu in ultimul rand, avem institutia financiara reprezentata de Banca Europeana de Investitii - care sprijina

implementarea politicilor UE (alaturi de Fondurile Structurale si de programele comunitare) - si Banca Central

Europeana - creata in scopul sprijinirii uniunii economice si monetare.

Aceste institutii, create pe parcursul a mai mult de 40 de ani, reflecta evolutia in timp a structurii unionale

europene si trec acum printr-un proces de reforma generat de extinderea Uniunii cu zece state in 2004 (cea mai

mare extindere din istoria sa) si cu alte doua in 2007 (deocamdata, procesul neoprindu-se aici).

1. Parlamentul European

Parlamentul European a fost infiintat prin Tratatul de la Roma (1957) pentru a reprezenta "popoarele statelor reunite in cadrul Uniunii Europene', fiind singura institutie a carei componenta este stabilita prin alegeri libere, la nivel european si ale carei sedinte si deliberari sunt publice. Initial, PE a fost organizat ca un ansamblu deliberativ, cu functie consultativa si constituit din membri ai parlamentelor nationale. Tratatele de la Maastricht si de la Amsterdam au adus schimbari majore ale rolului PE, acesta devenind un organ cu functii politice si cu puteri legislative si bugetare.

Primele alegeri parlamentare au avut loc in 1979, din acel moment desfasurandu-se sistematic o data la fiecare 5 ani. Membrii PE sunt alesi prin vot universal direct si prin sistemul reprezentarii proportionale, fiind grupati in functie de partidele politice pe care le reprezinta si nu de nationalitatile lor (exista insa si membri independenti). Alegerile parlamentare se desfasoara la nivel de SM, pe baza de sisteme diferite, astfel:

D la nivel regional : Marea Britanie, Italia si Belgia;

D la nivel national: Franta, Spania, Danemarca;

D sistem mixt: Germania. In Belgia, Grecia si Luxemburg, votul este obligatoriu. Numarul de locuri ce ii revine fiecarui SM in PE este stabilit in functie de populatia SM respectiv, pe baza unui sistem de proportionalitate ce permite reprezentarea convenabila a statelor cu o populatie mai mica. Ca evolutie a componentei PE trebuie mentionata cresterea numarului euro-parlamentarilor reprezentati de femei - de la 16, 5% la 29,7%. Numarul locurilor parlamentare va creste de la 626 in prezent, la 732 (datorita noului val al extinderii UE) Din punct de vedere al organizarii, PE are urmatoarele structuri:

Presedinte - reprezinta Parlamentul la evenimentele cu caracter oficial si in relatiile internationale, prezideaza sesiunile plenare ale Parlamentului si sedintele interne;

Birou parlamentar - organul de reglementare responsabil cu bugetul Parlamentului, cu problemele administrative, organizatorice si de personal;

Conferinta presedintilor - organ politic al Parlamentului, constituit din Presedintele Parlamentului si presedintii gruparilor politice, responsabil cu stabilirea ordinii de zi a sedintelor plenare, fixarea calendarului activitatilor desfasurate de organismele parlamentare si stabilirea competentei comisiilor si delegatiilor parlamentare, precum si a numarului membrilor acestora;

Comitete - organizeaza activitatea PE pe domenii de activitate si sunt impartite in comitete permanente (17), comitete temporare (6) - si comitete parlamentare mixte - ce mentin relatiile cu

parlamentele tarilor candidate;

Secretariat - 3 500 de functionari ce lucreaza in serviciul PE.
Rolul Parlamentului in cadrul Uniunii Europene are in vedere:

examinarea si adoptarea legislatiei comunitare, alaturi de Consiliul UE (Consiliul de Ministri), prin procedura de co-decizie;

aprobarea (si monitorizarea) bugetului UE;

exercitarea functiei de control asupra altor institutii UE, cu posibilitatea de a infiinta comisii de ancheta;- aprobarea acordurilor internationale majore, cum ar fi acordurile privind aderarea de noi SM si
acordurile comerciale sau de asociere intre UE si alte tari.

De asemenea, PE numeste Ombusdmanul European pe o perioada de cinci ani (echivalenta mandatului

parlamentar), mentinand astfel legatura cu cetatenii UE.

Sediul Parlamentului European este la Strasbourg, unde se tin sedinte in fiecare luna, timp de o saptamana.

Unele sedinte se tin la Bruxelles, iar Secretariatul General se afla la Luxemburg.

Procedurile de decizie aplicabile la nivelul Parlamentului sunt:

procedura de co-decizie - Parlamentul imparte puterea legislativa cu Consiliul;

procedura de aviz conform23 - acordul Parlamentului este obligatoriu pentru adoptarea unor anumite acte legislative;

procedura de cooperare - Parlamentul poate influenta deciziile Consiliului prin dreptul de a aduce amendamente propunerilor acestuia - aceasta procedura a fost limitata, in urma Tratatului de la Amsterdam, la cateva situatii ce privesc uniunea economica si monetara;

procedura de consultare - Parlamentului ii este ceruta o opinie, ce este fundamentata de unu din
comitetele sale;

Tratatul de la Nisa a adus urmatoarele modificari privind functionarea Parlamentului European:

fixarea numarului de locuri la 732;

extinderea procedurii de co-decizie;

extinderea rolului de co-legislator, prin acordarea dreptului de a inainta actiuni Curtii de Justitie (cu aceleasi conditii ca si celelalte institutii)

Reforma institutionala propusa de Constitutia europeana are in vedere:

stabilirea unui prag de minim 4 euro-parlamentari pentru fiecare SM;

cresterea (pana aproape de dublare) rolului PE in procesul de decizie.

2. Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Ministri)

Conform Tratatului UE, Consiliul Uniunii Europene reprezinta interesele Statelor Membre (spre deosebire de Parlament, care reprezinta interesele populatiei SM) si este compus din reprezentanti ai guvernelor SM (motiv pentru care i se spune si "Consiliul de Ministri"), avand atat putere legislativa cat si executiva. Numarul membrilor Consiliului este egal cu numarul SM, fiecare guvern avand un singur reprezentant. Consiliul este principala institutie de decizie a UE.

Din punct de vedere organizatoric, Consiliul are in componenta sa mai multe consilii specifice, grupate pe sectoare de activitate. De asemenea, Consiliul mai are un secretariat permanent ("Secretariatul General al Consiliului UE"), care pregateste si asigura buna desfasurare a lucrarilor acestuia la toate nivelurile (si al carui Secretar General are un mandat de cinci ani), precum si un "Comitet al Reprezentantilor Permanenti" - COREPER. In urma Tratatului de la Amsterdam, Secretarul General are si rolul de "Inalt Reprezentant al Politicii Comune de Securitate si Aparare".

Presedintia Consiliului este detinuta, prin rotatie, de fiecare SM (schimbarea acesteia avand loc o data la sase luni). Ordinea rotatiei presedintiei a fost stabilita pana in anul 2006, dupa cum urmeaza:

2003 : Grecia si Italia

2004: Irlanda si Olanda

2005: Luxemburg si Marea Britanie

2006: Austria si Finlanda.

Daca principalul avantaj (si motiv) al unei presedintiei prin rotatie este intarirea imaginii si accentuarea importantei rolului Uniunii in SM, dezavantajul creat de acest sistem este reprezentat de discontinuitatea programelor si initiativelor Consiliului - cu atat mai evidenta dupa aderarea celor zece noi SM in 2004, cand fiecarei tari ii va veni randul la Presedintie o data la 12 ani.

Rolul Consiliul European consta in faptul ca are principala responsabilitate pentru pilonii 2 si 3 ai UE, adica pentru cooperarea interguvernamentala in domeniile politicii externe si de securitate comune si al justitiei si afacerilor interne. Alaturi de acestea, Consiliul imparte responsabilitatea cu Parlamentul in cadrul primului pilon (dimensiunea comunitara), acoperind astfel domeniile pietei unice si majoritatea politicilor comune, si asigurand libera circulatie a bunurilor, persoanelor, serviciilor si capitalului. Procedura de vot in cadrul Consiliului este cea a unanimitatii, alaturi de procedura majoritatii calificate.

Majoritatea calificata corespunde numarului de voturi necesar pentru adoptarea unei decizii in Consiliu cand sunt in dezbatere subiecte ce cad sub incidenta Articolului 205(2) al Tratatului de instituire a Comunitatii Europene (fostul Articol 148(2)). Pragul pentru majoritate calificata este stabilit la 62 voturi din 87 (71%). Voturile Statelor Membre sunt ponderate in baza populatiei lor si corectate in favoarea tarilor mai putin populate. Un Protocol asupra institutiilor a fost anexat Tratatului Uniunii Europene, prin Tratatul de la Amsterdam. El prevede ca, inainte cu un an ca Uniunea Europeana sa depaseasca numarul de 20 de membri, o noua conferinta interguvernamentala sa fie organizata pentru a rezolva problemele institutionale create de extindere, in special ponderarea voturilor in Consiliu si componenta Comisiei. Extinderea votului cu majoritate calificata a fost propusa ca o masura esentiala ce ar permite functionarea mai eficienta a institutiilor intr-o Europa largita. O majoritate calificata reprezinta 58% din populatia

Statelor Membre. Deciziile ar deveni mai putin reprezentative, in ce priveste populatia, daca sistemul actual de ponderare ar fi mentinut intr-o Uniune Europeana largita. Pentru a se asigura pastrarea legitimitatii deciziilor Consiliului, Conferinta interguvernamentala lansata in februarie 2000 a avut drept sarcina schimbarea sistemului. Tratatul de la Nisa introduce schimbari in ponderarea voturilor in Consiliu, incepand cu 1 ianuarie 2005: Tratatul modifica numarul voturilor atribuite fiecarui Stat Membru si precizeaza numarul de voturi pentru tarile candidate, dupa aderare.

Consiliul este implicat in procedura de co-decizie, alaturi de PE, avizeaza anumite decizii ale Comisiei Europene si poate amenda altele.

Tratatul de la Nisa a modificat modul de functionare a Consiliului prin extinderea procedurii de vot a majoritatii calificate la alte domenii de decizie (cum ar fi cel al politicii comerciale comune). Reforma institutionala propusa de Constitutia europeana are in vedere:

inlocuirea presedintiei prin rotatie cu alegerea unui presedinte pe o perioada de cinci ani (eventual prin doua mandate de 2,5 ani);

presedintia consiliilor specifice (cu exceptia celui pentru afaceri externe) va fi acordata SM, prin rotatie, pe o perioada de un an.

numirea Ministrului european al Afacerilor Externe.

3. Comisia Europeana

Comisia Europeana reprezinta interesele Uniunii Europene (spre deosebire de Parlament si de Consiliu) si este organul executiv al UE. Principalele competente ale Comisiei sunt:

de control: supravegheaza respectarea Tratatului UE si implementarea legislatiei comunitare;

de initiativa: are monopolul initiativei in chestiuni de competenta comunitara (politici comunitare); D de executie: joaca rolul unui guvern la nivel comunitar, avand responsabilitatea implementarii si coordonarii politicilor, precum si a gestionarii Fondurilor Structurale si a bugetului anual al Uniunii;

de reprezentare: primeste scrisorile de acreditare ale ambasadorilor tarilor din afara spatiului
comunitar in UE si are Delegatii - cu rang de ambasade - in statele candidate sau in alte state din afara Uniunii, precum si birouri de reprezentare in SM.

Comisia Europeana este constituita 20 de comisari (2 comisari pentru fiecare din cele 5 SM mari si cate unul pentru cele 10 SM mici),

dupa cum urmeaza:

Consiliul nominalizeaza un candidat la presedintia Comisiei;

Parlamentul European aproba nominalizarea;

Consiliul alcatuieste o lista cu candidati pentru functia de comisari, de comun acord cu presedintele desemnat;

lista este supusa aprobarii PE;

odata lista aprobata, comisarii sunt numiti de catre Consiliu.
De asemenea, acestia includ un presedinte si doi vice-presedinti.

Sediul Comisiei este la Bruxelles, iar activitatea comisarilor se desfasoara la Bruxelles si la Luxemburg, fiind sustinuta de un aparat birocratic format din 24 000 de functionari si organizat in directii generale, directii, servicii specializate si unitati.

Curtea Europeana de Justitie

Infiintata in 1952, Curtea Europeana de Justitie (CEJ) are rolul de a asigura uniformitatea interpretarii si aplicarii dreptului comunitar si are competenta de a solutiona litigii care implica SM, institutii comunitare, companii sau persoane fizice din spatiul UE.

La momentul actual, Curtea de Justitie are sediul la Luxemburg si este compusa din 15 judecatori (corespunzator numarului SM) si 8 avocati generali, cu un mandat de sase ani. Conform prevederilor Tratatului de la Nisa (intrat in vigoare in februarie 2003) si odata cu adaugarea de noi SM, numarul judecatorilor se va ridica la 25. Judecatorii aleg Presedintele Curtii, cu un mandat de trei ani, care poate fi reinnoit.

Incepand cu 1989, Curtea de Justitie este asistata in activitatea sa de catre Tribunalul Primei Instante, la randul sau compus din 15 judecatori si avand rolul de a solutiona disputele dintre Comisia Europeana si persoanele fizice sau juridice, precum si pe cele dintre institutiile comunitare sau dintre acestea si functionarii lor.

Tratatul de la Nisa a adus o reforma majora in cadrul CEJ, cele mai importante aspecte ale acesteia fiind:

flexibilitate crescuta in privinta adoptarii statutului CEJ, care poate fi acum amendat de Consiliu - pe baza de unanimitate si la cererea Curtii insasi sau a Comisiei;

aprobarea regulilor de procedura ale Curtii de catre Consiliu se face acum prin majoritate calificata;

prin decizia unanima a Consiliului si in urma ratificarii parlamentelor nationale, solutionarea disputelor referitoare la drepturile de proprietate industriala intra sub jurisdictia CEJ;

o mai buna impartire a atributiilor intre CEJ si Tribunalul Primei Instante, rezultand degrevarea CEJ.
a Europeana si persoanele fizice sau juridice, ca si pe cele administrative intre institutiile

Curtea Europeana de Conturi

Infiintata in 1977, Curtea Europeana de Conturi (CEC) a dobandit statutul de institutie a UE numai in 1993 (prin intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam) si reprezinta "constiinta financiara" a Uniun Rolul sau este de a controla aspectele financiare ale UE, mai exact legalitatea operatiunilor bugetului comunitar si corespondenta acestuia cu programul anual de gestionare a sa. Curtea desfasoara acest tip de control anual si elaboreaza un raport pe care il inainteaza Parlamentului European (si care serveste la descarcarea bugetara a Comisiei).

Curtea de Conturi este independenta in raport cu celelalte institutii comunitare si are deplina libertate in privinta organizarii si planificarii activitatii sale de audit si de raportare.

Curtea este constituita din 15 membri (independenti si cu experienta in auditul finantelor publice), provenind din cele 15 SM, cu un mandat de sase ani; la randul lor, membrii Curtii isi aleg un Presedinte, cu un mandat de trei ani. Membrii Curtii sunt asistati in activitatea lor de 550 de profesionisti in domeniu, dintre care 250 sunt auditori.

Curtea de Conturi nu poate acorda sanctiuni in cazul descoperirii de nereguli, ci doar informeaza organismele comunitare competente.

Tratatul de la Nisa specifica in detaliu componenta CEC, care trebuie sa aiba un reprezentant al fiecarui SM. De asemenea, CEC se poate organiza in "camere", in vederea adoptarii anumitor categorii de rapoarte si opin

Consiliul European

Consiliul European nu are, propriu-zis, statut de institutie a UE, insa are un rol esential in trasarea prioritatilor si definirea orientarilor politice generale ale UE.

Consiliul European este constituit din sefii de stat sau de guvern ai SM, iar lucrarile sale sunt gazduite de SM care detine Presedintia Consiliului Uniunii Europene. Desi rolul sau in trasarea directiilor de dezvoltare ale Uniunii a fost pana acum unul important, marcat de initiative precum cea a uniunii monetare, intr-o Uniune largita pare a dobandi rolul unui forum de discutii in care Presedentiile succesive ale Consiliului incearca sa coordoneze obiectivele si prioritatile fiecarui mandat.

Ombudsmanul European

Ombudsmanul European (sau Mediatorul European) este echivalentul unui Avocat al Poporului la nivel comunitar, si este numit de Parlament pe o durata de cinci ani. Institutia Ombudsmanului exista din 1992 iar rolul sau este de a primi reclamatii referitoare la acte de administrare deficienta in activitatea institutiilor sau organismelor comunitare, din partea cetatenilor europeni sau a oricarei persoane fizice sau juridice cu sediul in unul din SM.

Ombudsmanul solutioneaza o astfel de reclamatie prin efectuarea de investigatii, informarea institutiei in cauza, cautarea unei solutii amiabile si emiterea de recomandari catre institutia respectiva - la care aceasta trebuie sa raspunda printr-un raport detaliat, in termen de trei luni.

Ombudsmanul European trimite un raport de activitate Parlamentului, la sfarsitul fiecarui an.

Comitetul Economic si Social

Comitetul Economic si Social (CES) este un organ consultativ, infiintat prin Tratatul de la Roma (1957), care reflecta implicarea societatii civile in viata politica si care reprezinta cele mai importante grupuri de interese din domeniile economic si social. CES este constituit din 222 de membri - de la reprezentanti ai sindicatelor, la consumatori si ecologisti. Rolul CES este:

de a oferi consultanta Parlamentului, Consiliului si Comisiei in procesul de luare a deciziei;

de a asigura o mai mare implicare a societatii civile in initiativa europeana si de a promova dialogul social;

de a intari rolul organizatiilor si asociatiilor societatii civile in tarile ne- membre ale UE. Prin

componenta si domeniile sale de activitate, CES actioneaza ca un forum european de reflectie pentru

organizatiile si asociatiile societatii civile, constituind, in acelasi timp, o punte de legatura intre acestea

si UE. Domeniile in care este consultat CES sunt reprezentate de: piata interna, educatie, protectia consumatorului, mediu, dezvoltare regionala si afaceri sociale - ultima pe probleme specifice, precum politica de ocupare a fortei de munca, sanatatea publica, egalitatea de sanse, etc. De asemenea, CES poate emite opinii si din proprie initiativa.

Tratatul de la Nisa nu a schimbat numarul si distributia locurilor SM in cadrul CES, dar a clarificat criteriile de eligibilitate pentru calitatea de membru.

Comitetul Regiunilor

Comitetul Regiunilor (CR) este cea mai noua institutie comunitara si a fost infiintat prin Tratatul de la Maastricht (1992), ca raspuns la cererea organizatiilor locale si regionale de a fi reprezentate in cadrul UE. CR este constituit din 222 de reprezentanti ai autoritatilor locale si regionale, numiti de catre Consiliul Uniunii Europene (la recomandarea SM) pentru o perioada de patru ani si care isi desfasoara activitatea in exclusivitate pe baza propunerilor venite din partea SM.

CR este un organ consultativ, ale carui opinii sunt cerute si luate in considerare de catre Consiliul UE, Parlament si Comisie, in domenii ce interfereaza cu interesele locale si regionale - cum ar fi: educatia, problemele de tineret, cultura, sanatatea, coeziunea economica si sociala. Rolul sau a fost extins odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam, printre ariile sale de expertiza numarandu-se acum si problemele de mediu, Fondul Social, formarea profesionala, cooperarea transfrontaliera si transportul. De asemenea, CR poate emite opinii si

din proprie initiativa. Activitatea CR reflecta trei principii de baza ale activitatii UE:

1. principiul subsidiaritatii: UE nu trebuie sa isi asume sarcini ce se potrivesc mai bine administratiilor nationale, locale sau regionale;

principiul proximitatii: toate nivelurile de guvernare trebuie sa aiba drept scop apropierea de cetateni, printr-o organizare corespunzatoare a activitatii lor;

principiul parteneriatului: colaborarea si implicarea in procesul de decizie a autoritatilor de la nivel european, national, regional si local, in vederea realizarii unei guvernari europene solide.

Tratatul de la Nisa nu a schimbat numarul sau distributia locurilor SM in cadrul CR, ci stipuleaza ca, in viitor, numarul membrilor nu poate fi mai mare de 350. In ceea ce priveste eligibilitatea acestora, au fost clar stipulate conditiile ce trebuie indeplinite pentru dobandirea calitatii de membru.

Banca Europeana de Investitii

Institutie financiara a UE, infiintata in baza Tratatului de la Roma, Banca Europeana de Investitii (BEI) finanteaza proiecte ce duc la realizarea obiectivelor Uniunii in Europa si in toata lumea.

BEI este un organism cu personalitate juridica si independenta financiara si are sediul la Luxemburg.

Actionarii BEI sunt SM ale Uniunii, banca fiind administrata de un Consiliu al Guvernatorilor, alcatuit din 15 ministri de finante (numar echivalent celui al SM). Responsabilitatile Consiliului constau in: stabilirea politicilor de creditare, aprobarea bilantului si raportului anual, autorizarea operatiunilor de finantare din afara Uniunii si luarea de decizii cu privire la majorarile de capital. De asemenea, Consiliul Guvernatorilor numeste membrii Consiliului Directorilor, ai Comitetului de Management si ai Comitetului de Audit.

Activitatea BEI se desfasoara pe baza unui document strategic, numit "Planul Operational Corporativ" si aprobat de Consiliul Directorilor, document care defineste politica bancii pe termen mediu si stabileste prioritatile operationale prin prisma obiectivelor stabilite de Consiliul Guvernatorilor, fiind in acelasi timp un instrument de evaluare ulterioara (ex-post) a activitatilor banc Documentul acopera o perioada de trei ani, ale carei prioritati operationale sunt:

sprijinirea dezvoltarii regionale si a coeziunii economice si sociale pe teritoriul Uniunii;

implementarea initiativei "Inovarea 2000";

protectia mediului si imbunatatirea calitatii vietii;

pregatirea tarilor in curs de aderare pentru integrarea in UE;

intarirea ajutorului comunitar de dezvoltare si a politicii de cooperare in tarile partenere.

Banca Centrala Europeana

Banca Central Europeana (BCE) - cu sediul la Frankfurt - a fost infiintata in 1998 si este responsabila pentru politica monetara a UE. Principalul obiectiv al BCE este asigurarea stabilitatii preturilor, astfel incat sa se pastreze valoarea monedei unice (Euro) si economia europeana sa nu fie afectata de procesele inflationiste. In plus, politica monetara are si rolul de a sprijini alte obiective politice stabilite la nivel comunitar.

BCE este administrata de un presedinte si un consiliu executiv, care mentin o cooperare stransa cu bancile centrale nationale ale SM ce au aderat la zona Euro - alcatuind astfel Sistemul European de Banci Centrale (SEBC), sau Eurosistemul. Obiectivele acestui sistem sunt:

definirea si implementarea politicii monetare a zonei euro;

derularea operatiunilor externe;

pastrarea si administrarea rezervelor Statelor Membre;

promovarea unui sistem eficient de plati.

Banca Central Europeana a inlocuit Institutul Monetar European.

Tratatul de la Nisa nu schimba componenta Consiliului regulile de Guvernator al BCE, insa aduce schimbari in ceea ce priveste decizie (decizii adoptate, in general, prin majoritate simpla - un membru, un vot).