Metode si tehnici de cercetare in Antropologia Politica

Antropologie politica, Stiinte Politice

CUNOASTEREA COMUNA (cognitia sociala, cunoasterea la nivelul constiintei comune, al simtului comun, al bunului simt) constituie sistemul de reprezentari, cunostinte, explicatii si interpretari obtinute in mod spontan pe baza activitatii desfasurate in contexte obisnuite, apeland la strategii neelaborate si incomplete (fara un model teoretic stiintific si fara o cercetare sistematica). In domeniul socio-umanului, distanta dintre cunoasterea comuna si cea stiintifica este mai mica decat in cazul altor stiinte (in speta ale naturii). Limitele generale specifice cunoasterii comune:

ð subiectivitatea (implicarea axiologica in demersul analitic);

ð generalizarea si absolutizarea unui reper individual;

ð sensibilitate ridicata pentru "legaturile aparente" dintre variabile si factori;

ð lipsa preciziei;

ð utilizarea de clisee si stereotipii (speculatii).

Si in metodologia specifica antropologiei se pastreaza distinctia metoda (modalitate strategica generala de abordare a realitatii), tehnica (forma concreta de aplicare a metodei) si instrument (mijlocul efectiv de inregistrare a informatiei, o interfata intre cercetator si realitatea sociala).

Din punct de vedere metodologic, orice cercetare antropologica poate fi caracterizata prin 7 variabile metodologice (dimensiuni sau dublete conceptuale), grupate sub forma unor continuumuri intre doua repere extreme (in general de orientare pentru tendintele demersului respectiv). Astfel, un studiu antropologic poate fi:

Aspecte generale ale deontologiei cercetarii socio-umanului.

Ø Anonimatul.

Ø Confidentialitatea.

Ø Voluntariatul (consimtamant liber exprimat).

Ø Drepturile de proprietate intelectuala.

Ø Respectul pentru oameni

Ancheta sociala

Definire si caracteristici:

Ancheta sociologica reprezinta o metoda de cercetare cantitativa si formalizata, desfasurata pe baza unor tehnici si instrumente de tip interactiv si interogativ (chestionare) cu aplicare asupra unui numar extins de persoane

Caracteristici:

Ø      caracter neexperimental (grad scazut de control asupra variabilelor analizate);

Ø  demers metodologic riguros si standardizat;

Ø      informatiile sunt furnizate in mod explicit de catre un numar extins de subiecti.

Ø postularea reprezentativitatii rezultatelor prin apelarea la un aparat statistic consistent, atat in selectia subiectilor cat si in prelucrarea datelor;

Ø      urmareste colectarea unor informatii relativ simple;

Ø este o metoda cantitativa - extensiva care implica utilizarea unor echipe de operatori de teren si de calculator.

Tipologie:

Etape:

In literatura de specialitate exista diferite delimitari ale etapelor anchetei sociologice, variantele propuse osciland de la cateva secvente distincte (5-7) pana la cateva zeci sau chiar sute. Dincolo de aceste controverse aferente tipologizarii, din punct de vedere al continuturilor implicate, ancheta sociologica prezinta o desfasurare consistenta si coerenta, cu un continut logic foarte bine intemeiat. In acest sens, indiferent de optiunea pentru o varianta de clasificare sau alta, se impun respectarea urmatoarelor aspecte:

Pe baza acestor considerente, se pot delimita (ca varianta) urmatoarele etape necesare a fi parcurse in realizarea unei anchete sociologice:

A      Realizeaza o prima delimitare a obiectului de studiu care urmeaza a fi investigat. Formularea unei teme este similara cu cea a unui titlu de lucrare (cercetare) stiintifica si implica o serie de cerinte specifice:

i). existenta unui grad ridicat de corespondenta intre titlu (tema) si continutul lucrarii respective (studiul propriu-zis);

ii). utilizarea unor formulari explicite, cu referinte directe la obiectul cercetat; expresiile prea generale, abstracte, simbolice sau metaforice pot induce erori in receptarea continuturilor aferente. La polul opus, formularea unei titulaturi mult prea detaliate (si evident extensive) poate diminua impactul studiului prin restrangerea arealului de interes la un public foarte specializat;

iii). in formularea concluziilor, pe langa datele concrete din cercetare se introduc si concluzii generalizate asupra fenomenului abordat, fapt ce nu ar trebui sa fie ignorat la formularea titlului;

iv). se impune respectarea cu strictete a regulilor si acordurilor gramaticale specifice. Utilizarea accentelor hotarate sau nehotarate pot determina orientari ale continutului cercetarii care urmeaza a fi realizata (de ex. "Dimensiunile culturale" implica analiza tuturor dimensiunilor si nu este acelasi lucru cu "Dimensiuni culturale" care se refera implicit doar la o parte, considerata mai relevanta, a acestora).

A      Formularea temei impune si conturarea unei argumentatii adecvate, sub forma unor exprimari cat mai pertinente, consistente si relevante. Acestea au rolul de a reliefa importanta si semnificatia subiectului abordat, contribuind in mod direct la legitimarea desfasurarii intregului studiu.

A    delimiteaza segmentele din realitatea sociala care urmeaza a fi investigate;

A    obiectivele sunt enunturi generale cu caracter programatic, care contin de obicei expresii ca: "Identificarea.", "Determinarea.", "Stabilirea relatiei dintre.", "Investigarea.." etc.

A    din punct de vedere al gradului de precizare in formulare, obiectivele prezinta un nivel intermediar, situandu-se intre tema (expresie generala) si ipoteza (propozitie logica);

A    obiectivele permit delimitarea materialului documentar necesar pentru realizarea anchetei;

A      Stabilirea unui program coerent si realist de administrare a resurselor disponibile (timp, bani, oameni, materiale consumabile, transport etc.) contribuie in mod direct la buna desfasurare a studiului.

A      La acest nivel este recomandabila si fixarea unui calendar de lucru cu alocarea timpilor necesari fiecarei etape in parte in functie de resursele disponibile;

A               consta in parcurgerea literaturii de specialitate existente in domeniu (delimitat prin obiective) precum si a rezultatelor cercetarilor anterioare realizate pe aceeasi tema (sau teme similare);

I Documentarea prealabila in realizarea unei anchete sociologice nu poate fi suplinita de experienta cercetatorului in domeniu datorita ratei de innoire a elementelor teoretice si paradigmatice precum si a cercetarilor realizate pe tema respectiva.

A      realizeaza orientarea epistemica a studiului;

A      ipotezele sunt enunturi logice simplificate care angajeaza relationari intre conceptele de baza ce descriu obiectul cercetarii;

A      enuntul unei ipoteze este reductibil la: "daca atunci." sau "cu cat cu atat."

A      ipotezele urmeaza a fi validate sau respinse in urma cercetarii;

A      daca o ipoteza impreuna cu opusa sa acopera in totalitate realitatea sociala investigata (ori A, ori nonA), atunci respingerea ipotezei initiale este echivalenta cu acceptarea negatiei sale;

I respingerea unei ipoteze nu poate fi echivalata cu esecul cercetarii!!

A      este recomandabil ca ipotezele sa fie enunturi cat mai indraznete, banalitatea lor determinand in mod direct un nivel scazut de valorizare a cercetarii;

A            in cazul unor anchete cu caracter explorativ (ex.: cercetarile monografice) ipoteza de lucru poate fi absenta.

Operationalizarea conceptelor: ansamblul operatiilor prin care insusirile definitorii ale unei notiuni sunt      identificate, evaluate sau chiar masurate in universul empiric.

A      reprezinta o etapa fundamentala care realizeaza trecerea de la teoretic la empiric;

A      operationalizarea poate fi: orizontala (desfacerea genului in speciile sale) sau verticala (trecerea de la un nivel analitic dat la altul ierarhic superior sau inferior);

A      conceptele incluse in ipoteza sau in setul de ipoteze sunt descompuse in dimensiuni (corespunzatoare elementelor din continutul conceptului) iar acestea in indicatori (elemente simplificate detectabile in realitatea empirica) care devin itemii (intrebarile) chestionarului;

A      consistenta unui model de operationalizare este cu atat mai mare cu cat corelatiile intradimensionale sunt mai puternice decat cele interdimensionale;

Ø      Presupune transformarea indicatorilor (obtinuti prin operationalizarea conceptelor) in itemi (= intrebari) si formularea variantelor de raspuns adecvate.

Ø      Forma de prezentare a chestionarului este in mod direct determinata de tehnica de ancheta aleasa - aplicare cu operatori sau autoadministrare. In cazul in care chestionarele se autoadministreaza, ele trebuie sa contina indicatii detaliate de completare pentru fiecare item in parte (de exemplu: "raspuns unic" sau "primele trei variante de raspuns, in ordinea importantei" sau "se marcheaza un X pe fiecare coloana din tabelul urmator" etc.). In cazul in care se lucreaza cu operatori de teren, se pot utiliza si fise de raspuns, pentru diminuarea necesarului de resurse (materiale consumabile si timp). Aceste fise contin ansamblu variantelor de raspuns posibile (fara a mai include si intrebarile), intr-o maniera codificata si redusa de obicei la 1-2 pagini.

Ø      in functie de continut exista: intrebari factuale (relative la situatii obiective si verificabile), intrebari de opinie (relative la universul interior, constientizat si proiectiv al individului) si intrebari de cunostinte (pentru identificarea unor repere personale; utilizabile si ca intrebari de control);

Ø      in functie de forma se delimiteaza urmatoarele tipuri: intrebarile deschise (fara variante de raspuns prestabilite) sau inchise (cu raspunsuri prestabilite si apriori scalate);

Ø      implica un proces de prescalare a intrebarilor inchise (I atentie la valorile mediane din scale!

Ø      ordonarea si prezentarea grafica a itemilor are o importanta deosebita pentru finalitatea si profilul cercetarii datorita numarului semnificativ de surse de erori existente la acest nivel;

Ø      ordinea intrebarilor din chestionar are un impact direct asupra fiabilitatii instrumentului de cercetare, pentru aceasta fiind recomandabile:

A      evitarea efectelor interne intre intrebari;

A      inceperea chestionarului cu cateva intrebari pregatitoare (din cadrul celor indicatorilor obtinuti prin operationalizare), simple pentru focalizarea subiectului pe tema;

A      alternarea intrebarilor dificile (tabelare, complexe care nu se pot descompune) cu cele simple

A      rezervarea ultimei treimi (cu aproximatie) a chestionarului pentru intrebari usoare si date factuale;

A      limitarea numarului de intrebari la un interval de timp rezonabil, in functie de modul si locul de realizare a anchetei.

Esantionarea reprezinta un procedeu statistico-metodologic aplicabil in cercetarea sociala in vederea selectarii dintr-o populatie data a unei parti ce urmeaza a fi investigata pentru a elabora inferente despre intreaga populatie.

A      presupozitia fundamentala a esantionarii: investigarea unei parti sau a unui esantion din populatia de referinta conduce la rezultate similare cu acelea obtinute prin investigarea intregii populatii, daca sunt respectate anumite criterii tehnico-statistice, teoretice si practice.

A      cercetarea selectiva a unui segment reprezentativ statistic pentru populatia de referinta dar semnificativ mai redus decat aceasta prezinta trei tipuri de argumente:

i). necesitatea unor resurse reduse;

ii). obtinerea in timp util a rezultatelor;

iii). reducerea surselor de erori.

ESANTIONAREA prezinta doua componente distincte:

A      metoda de esantionare (pentru stabilirea esantionului);

A      tehnica de selectie a subiectilor (pentru aplicarea efectiva a chestionarelor).

Esantionarea PROBABILISTA (aleatoare) reprezinta o procedura de esantionare este aleatoare atunci cand fiecare individ din populatie are o sansa calculabila si nonnula de a fi ales in esantion. In realizarea unei esantionari probabilistice este necesara posibilitatea identificarii clare a fiecarui individ (ex. lista electorala, registrul agricol, etc.). Se pot delimita urmatoarele forme de esantionari aleatore:

Esantionarea SIMPLA ALEATOARE (probabilista)

A      nu presupune operatii prealabile de grupare a indivizilor sau de repetare a selectiei;

A      aplicabila in anchetele de opinie si in analizele exploratorii;

Esantionarea STRATIFICATA (probabilista)

A      Se realizeaza printr-un numar de selectii simple aleatoare a subesantioanelor corespunzatoare claselor (straturilor) formate intr-o populatie (N) de o anumita caracteristica.

A      caracteristica A (sex, stare civila, nivel de pregatire, optiuni politice, etc.)

s clase (barbati&femei, necasatorit&casatorit&divortat&vaduv, etc.)

N₁, N₂,Ns - efective in populatia de baza (N₁+N₂++Ns=N)

se stabileste n; n₁=N₁*n/N; n₂=N₂*n/N

n₁, n₂, .ns - subesantioane proportionale obtinute prin selectii simple aleatoare din straturile corespunzatoare.

A      distributia caracteristicii A in populatie trebuie sa fie apriori cunoscuta;

A      este utilizata pentru determinarea cat mai exacta a distributiei altor variabile (caracteristici) asociate sau corelate cu cea utilizata pentru stratificare;

Esantionare MULTISTADIALA (probabilista)

A      bazata pe ideea ca orice populatie umana este formata din indivizi ce apartin unor grupuri dezvoltate pe proximitate spatiala;

A      se realizeaza prin parcurgerea mai multor stadii de selectie probabilistica a grupurilor in ordine descrescatoare (ex. judete localitati cartiere/strazi locuinte indivizi).

A      utilizarea esantionarii multistadiale permite reducerea costurilor si a timpului necesar.

A      uneori acelasi factor poate fi utilizat si pentru stratificare si pentru grupare (posibilitatea suprapunerii cu esantionarea stratificata).

Esantionarea MULTIFAZICA (probabilista)

A      Consta in alegerea simpla aleatoare a unui esantion initial de dimensiune mare la nivelul caruia se aplica un instrument de cercetare mai simplu; ulterior acesta este esantionat succesiv obtinandu-se loturi din ce in ce mai mici, carora li se vor aplica si alte instrumente de cercetare, progresiv mai complexe.

Esantionarea NEPROBABILISTA (nealeatoare)

Esantionare PE COTE (neprobabilista)

Ø      bazata pe cunoasterea distributiei populatiei dupa un numar de variabile A, B, C (ex. sex, varsta, stare civila, nivel de pregatire)

Ø      presupune formarea unui esantion care sa reproduca in mod corespunzator distributia acestor variabile (sa pastreze practic proportia variabilelor de referinta).

Ø      cotele pot fi independente (ex. atatia barbati si atatea femei, atatia casatoriti, necasatoriti, etc.) sau intercorelate (ex. atatia barbati intre 20-24 de ani, atatea femei intre 20-24 ani, etc.)

Ø      selectia subiectilor se face de catre operator cu respectarea gradului de acoperire a cotelor (spre deosebire de esantionul stratificat unde exista o identificare prealabila a subiectilor de investigat).

Esantioane PANEL (neprobabilista)

Ø      reprezinta esantioane supuse unei investigatii repetate in timp utilizand acelasi instrument sau instrumente apropiate.

Ø      prezinta avantaje de accesibilitate si de cunoastere si dezavantaje legate de uzura si conditionarea subiectilor.

Esantionare INTERACTIVA (neprobabilista)

Ø      focalizata pe retele de relatii sociale fara a urmari insa analize statistic estimative;

Ø      implica tehnici speciale de analiza a datelor;

Ø      etape: i). identificarea implicatiilor relationale sau structurale ale problemei teoretice preformulate; ii). se aplica o extindere sociometrica a investigatiei: pornind de la un/cativa indivizi initiali se identifica (in cercul lor de cunostinte) alti subiecti compatibili din punct de vedere al cerintelor studiului, generandu-se astfel una/mai multe retele de subiecti (procedeul bulgarelui de zapada snow ball ) iii). analiza interactiva a datelor.

Esantionarea TEORETICA (neprobabilista)

Ø      procesul de colectare a datelor pentru generarea teoriei prin care analistul, concomitent, culege, codifica si analizeaza datele sale si decide ce date sa culeaga in continuare si unde sa le gaseasca, in scopul de a-si dezvolta teoria pe masura ce ea se produce (N.B.Glaser si A.L.Strauss - The discovery of grounded theory, Aldine, Chicago, 1967)

Ø      nu se bazeaza pe reguli statistice de selectie a elementelor investigate;

Ø      asociata cercetarilor intensive;

Ø      scop: descoperirea incidentelor empirice ale unor categorii sau concepte abstracte

Tabele cu numere aleatoare

- publicate sau generate de computer;

- se parcurge efectiv lista de numere aleatoare retinandu-se doar pe cele corespunzatoare numerelor curente existente in lista populatiei de baza.

Pasul de esantionare

- reprezinta un numar aleator (x) obtinut din raportul N/n (populatie de baza/esantion) sau din tabelul de numere aleatoare;

- selectia efectiva a subiectilor, imobilelor, strazilor, localitatilor, etc se face pornind de la o unitate primara de selectie (primul element) de ordin mai mic decat x si adaugand pasul de esantionare

- ex. obtinem un numar aleator = 11; tot printr-un procedeu aleator obtinem o unitate primara = 7; pornind de la al saptelea subiect (imobil, strada, localitate, etc.) urmeaza 18, 29, 40, etc. (de n ori);

- de remarcat caracterul cvasialeator al procedurii: odata cu alegerea primului element (unitatea primara) toate celelalte sunt deja cunoscute.

Itinerariile

- fixeaza traseele de selectie a subiectilor prin indicarea adreselor efective;

- pornind de la un punct de sondaj (adrese initiale obtinute printr-o procedura aleatoare sau cvasialeatoare) se stabileste un pas sau o metoda de parcurgere (ex. prima strada la stanga, a treia la dreapta, etc.) si de selectare (prima casa, a zecea casa, etc.) a adreselor respective.

- asigura un anumit grad de imprastiere geografica a subiectilor intervievati.

"Bulgarele de zapada"

- se dezvolta o retea de subiecti, pornind de la o persoana initiala si urmarind succesiv indivizi din cercul de cunostinte (ex. P1 il recomanda pe P12, acesta pe P121 si P122, acestia pe P1211, P1221, etc.).

Depinde de trei elemente: eroare maxima admisa D, probabilitatea cu care se garanteaza rezultatul t si nivelul imprastierii D² (dispersia).

n =

D - stabilita de operator (1%, 2%, 3%, etc))

t - tabelar, stabilit de operator (t=1,96 pentru probabilitatea de 0,95; t= 2,58 pentru probabilitatea de 0,99, etc.).

D - cunoscuta din cercetari anterioare/studii pilot sau estimata astfel:

pentru caracteristici cantitative: D²_max= [(x_min-x_mediu)²+(x_max-x_mediu)²]/2

pentru caracteristici calitative (binare): D²_max=p(1-p)=0,5(1-0,5)=0,25

Preancheta are un rol major in validarea instrumentului de cercetare, permitand operarea corectiilor finale si a ajustarilor necesare. Preancheta se realizeaza pe un segment redus din populatia de baza care pastreaza insa structura esantionului. In realizarea preanchetei este recomandabila si implicarea directa a cercetatorului pentru corelarea si verificarea corespondentei intre conduita efectiva a subiectilor si previziunile personale relative la aceasta.

Se realizeaza in general cu echipe de operatori de teren instruiti in acest sens.

Aceasta etapa detin in general cea mai intinsa durata de timp.

In urma aplicarii chestionarelor se obtine un material informational brut care urmeaza a fi prelucrat si interpretat prin raportare la planul teoretic initial. Prelucrarea statistica a datelor se realizeaza in prezent in mare masura cu ajutorul computerelor si a softurilor dedicate. Pentru aceasta datele sunt mai intai pregatite corespunzator (post-scalare si codificare) pentru introducerea intr-o baza de date proiectata in conformitate cu structura chestionarului si specificul cercetarii. Pornind de la indicatorii statistici de start (frecvente, medii, mediane, abateri standard) se poate realiza o prelucrare secundara prin corelatii, regresii, teste de semnificatii, analize statistice complexe (path, logliniara, cluster, factoriala, etc.).

Raportul de cercetare contine in principiu toate etapele anchetei realizate, expuse intr-un limbaj adaptat destinatarului cercetarii. Desi nu se poate vorbi de o structura impusa pentru raportul de cercetare, acesta contine doua secvente majore: modelul teoretic si investigatia practica, precedate de un capitol introductiv continand argumentarea temei, cercetari in domeniu, caracteristicile spatiului social investigat si succedate de un capitol conclusiv. In general, nu se admit in rapoartele finale de ancheta introducerea unor date brute (sub forma grafica sau tabelara), fara nici o interpretare adecvata. Prezenta unor anexe extensive cu date brute obtinute direct din prelucrarea statistica (computerizata), fara nici o referire la subiectul cercetarii diminueaza substantial valoarea intrinseca a intregului demers.

Analiza de continut

Reprezinta un ansamblu de tehnici de cercetare cantiativa-calitativa a comunicarii verbale/nonverbale constand in identificarea si descrierea obiectiva si sistematica a continutului manifest sau latent al unor documente sociale. Prin analiza de continut se urmareste evidentierea unor teme, tendinte, atitudini, valori sau pattern-uri.

Analiza de continut pastreaza un profil metodologic cantitativ, implicand urmatoarele etape:

Ø            stabilirea obiectivelor - in mod similar cu demersul specific anchetei si interviului sociologic, obiectivele fixeaza (in functie de tema aleasa) arealul problematic investigat, prin delimitarea unor probleme distincte asupra carora se va focaliza intreaga cercetare.

Ø            formularea ipotezelor - realizeaza o a doua specificare (particularizare) a investigatiei conturand o serie de relationari cauzale intre concepte/structuri conceptuale. Ipotezele, ca afirmatii logicii angajand cauzalitati (A implica B) sau proportionalitati directe sau inverse (Cu cat A cu atat B) urmeaza a fi verificate prin studiul realizat si validate sau invalidate ca atare. Calitatea si valabilitatea unei cercetari nu este data de validarea cu necesitate a ipotezelor (acestea pot fi infirmate prin studiul practic, fara a afecta sub nici o forma valoarea demersului realizat). In anumite situatii, in abordarea unor subiecte inedite (sau in absenta unei reprezentari minimale asupra temei studiate) elaborarea demersului investigativ (explorativ) se poate limita doar la formularea obiectivelor (cercetatorul evitand sa se hazardeze in conturarea unor ipoteze arbitrare). In general se recomanda construirea unor ipoteze indraznete, vizand anumite corelatii discrete intre concepte (enunturile evidente, validate din plin chiar si la nivelul simtului comun, reducand semnificativ valoarea si impactul studiului).

Ø            construirea grilei de categorii - reprezinta etapa fundamentala pentru realizarea analizei de continut. Pe baza acestor categorii urmeaza practic a fi parcurs intreg materialul de analiza pentru o masurare si cuantificare in concordanta cu obiectivele prestabilite. Particularitatea analizei de continut consta in desavarsirea grilei de categorii (a "filtrelor" de analiza) o data cu derularea analizei propriu-zise. Practic, pe baza ipotezelor construite (sau, in absenta lor, pornind de la obiectivele de lucru) se realizeaza o operationalizare a conceptelor implicate obtinandu-se niste categorii de analiza pentru prelucrarea documentelor. Forma initiala (preliminara) a acestor categorii urmeaza sa fie corectata, adaptata, ajustata (daca este cazul) si verificata prin aplicarea lor propriu-zisa. In stabilirea grilei de categorii se impune respectarea urmatoarelor cerinte:

i). exhaustivitatea - surprinderea tuturor variantelor de aparitie a caracteristicii sau temei;

ii). exclusivitatea - cuprinderea fiecarei unitati inregistrate intr-o singura categorie;

iii). obiectivitatea - implicarea cat mai redusa a profilului cercetatorului;

iv). pertinenta - adecvarea la obiectivul cercetarii si la continutul documentelor.

Ø            selectarea materialului documentar si stabilirea unitatilor de analiza. In functie de volumul si natura materialului documentar existent, acesta se poate analiza integral (exhaustiv) sau selectiv (pe baza unei esantionari prealabile). In general, in cazul unui demers selectiv se poate aplica o tehnica de esantionare simpla aleatoare, eventual cu un pas de selectie (a treia sau a cincia aparitie editoriala etc.). Pentru o mai buna reprezentativitate se recomanda insa raportarea si la natura fluctuatiilor prezentei temei - identificarea ritmului de aparitie a subiectului urmarit (Mintz, 1965 apud Chelcea 2001:532)

In legatura directa cu stabilirea materialului documentar care urmeaza a fi analizat se fixeaza si unitatile analizei de continut:

A      unitatea de inregistrare: acea parte din comunicare ce urmeaza a fi caracterizata si introdusa in una din categoriile schemei de analiza;

A      unitatea de context: segmentul comunicarii ce permite stabilirea orientarii unitatilor de inregistrare (unitatea de context este mai mare sau cel putin egala cu unitatea de inregistrare);

A      unitatea de numarare: cu ajutorul careia se exprima cantitativ unitatile de inregistrare si de context (cuvinte, fraze, paragrafe, articole, cm², secunde, minute etc.)

Ø            analiza propriu-zisa a documentelor presupune parcurgerea integrala a materialului documentar stabilit si cuantificarea sa cantitativa si calitativa pe baza categoriilor formulate. In aceasta etapa se verifica si pertinenta si valabilitatea acestor categorii, cercetatorul putand oricand sa opereze ajustari, corectii sau chiar inlocuirea lor (evident, cu re-analizarea intregului material documentar). Propriu-zis, dupa parcurgerea acestei etape se obtin atat setul de categorii de analiza in forma finala cat si rezultatele primare ale cercetarii.

Analiza de continut prezinta 4 tipuri distincte de realizare:

1. Analiza frecventei - consta in determinarea numarului de aparitii ale unitatilor de inregistrare in materialul documentar analizat. Practic se masoara frecventa unei idei, unor cuvinte dificile (analiza lizibilitatii), unor simboluri etc. intr-un mesaj sau set de mesaje.

2. Analiza tendintei - se realizeaza in continuarea analizei frecventelor, introducand o noua variabila: atitudinea fata de tema. Astfel, pe langa aparitia temei se cuantifica si orientarea favorabila-neutra-nefavorabila fata de aceasta. Odata cu identificarea unitatilor de inregistrare (frecventa aparitiei temei) se realizeaza si o evaluare a unitatii de context aferente pentru stabilirea orientarii atitudinale. Pentru calcularea indicelui de analiza a tendintei se folosesc o serie de formule specifice.

3. Analiza evaluativa - aduce o mai mare rigurozitate prin introducerea unor repere noi, privind intensitatea atitudinii. Astfel, pe langa orientarea favorabila sau nefavorabila se realizeaza si o distributie graduala a atitudinii (spre exemplu, de la foarte favorabil la foarte nefavorabil). Ca procedura presupune delimitarea a doua componente distincte: obiectul atitudinii (O) si evaluarea obiectului (E). Unitatile de inregistrare sunt analizate prin raportare la unitatile de context si sunt evaluate ca prezenta (exista/nu exista, adica frecventa lor), orientare (favorabile/neutre/nefavorabile) si intensitate (de la total favorabil la total nefavorabil). In urma unui astfel de abordari se poate evidentia si gradul de sustinere sau respingere a unei idei, eveniment, situatii etc. O astfel de analiza se poate realiza si printr-o sistematizare a materialului documentar pe un sablon sintactic comun: SubiectPredicatComplement. Toate asertiunilor din text referitoare la obiectul atitudinii (adica unitatile de inregistrare si unitatile de context corespunzatoare) sunt transformate in expresii sintactice simple de tipul S-P-C. Astfel, despre subiectul S, predicatul P evidentiaza directia atitudinii iar complementul C intensitatea acesteia. Ulterior, pentru toate aceste expresii se realizeaza o evaluare a predicatelor si a complementelor in functie de intensitatea orientarii, acordandu-se punctaje corespunzatoare (de la +3 la -3 sau de la +2 la -2, in functie de cat de extinsa este scala pe care dorim sa lucram).

4. Analiza contingentei - vizeaza analiza continutului latent al comunicarii, prin evidentierea structurilor de asociere a termenilor dintr-un text, pe baza comparatiei dintre frecventa de aparitie a 2 "cuvinte cheie" asociate si probabilitatea teoretica de asociere a lor.

matricea analizei de contingenta (frecventa relativa de aparitie a fiecarei teme in unitatile de inregistrare):

Se calculeaza valoarea probabila de asociere:

Pab = Fa x Fb = 0,4x0,6=0,24

Pac = Fa x Fc = 0,4 x 1 = 0,4

TABEL de contingenta: in partea superioara a diagonalei sunt trecute valorile probabilistice de asociere, iar in partea inferioara frecventele relative de aparitie concomitenta a termenilor in textul analizat. Daca diferentele inregistrate sunt semnificativ mai mari sau mai mici (conform tabelelor statistice de semnificatii) atunci exista o asociere intre elementele luate in calcul (alaturarea lor nu este intamplatoare).

Hermeneutica sociala

Uneori intr-o simpla expresie verbala descoperi un intreg sistem de gandire pe care

nu-l mai intalnesti nicaieri in actuala etapa mentala a Europei' Mircea Eliade)

In mitologia greaca, Hermes apare ca fiind zeul comertului, al calatoriilor, ceea ce la nivel simbolic inseamna 'a transmite', 'a traduce' si chiar 'a interpreta'. Heidegger ne spune ca, dand frau liber gandirii, putem asocia 'hermeneutica' cu zeul Hermes, fiu al lui Zeus si al pleiadei Maya, personaj innobilat cu atributul de mesager al zeilor. Hermeneutica este interesata de tot ceea ce presupune act de intelegere, de la oracole pana la traducerea poetica sau interpretarea juridica. De hermeneutica poate fi vorba si in etimologia numelor istorice de oameni, de orase sau discipline. 'Hermeneutica ne spune povestea din spatele cuvantului, naratiunea care sustine semnificatia cuvantului si ii confera un sens, tot asa cum mitul povesteste simbolul si ii asigura circulatia.'¹. Cu toate ca termenul de hermeneutica a fost format abia in secolul a XVII-lea, ceea ce desemna el, si anume arta interpretarii, apare ca activitate distincta inca de la inceputurile istoriei spirituale occidentale. In special in perioadele de schimbare, de restructurari profunde, resimtite ca amenintatoare, hermeneuticii ii revine sarcina de a demonstra, felul in care omul si-a pastrat propria sa fiinta. Numai dupa ce interpretarea sensului devine evidenta prin exercitare sociala, gandirea umana recurge la reglementari care au menirea de a intari acest sens. Ceea ce intereseaza pe cei ce analizeaza si interpreteaza un text este gasirea instrumentului metodologic pentru punerea in lumina a sensului originar. Interpretarea proprie nu se constituie ca absoluta, ci exista o confruntare a subiectivitatii cu intersubiectivitatea.

In hermeneutica sociala pe care am intreprins-o textele studiate nu sunt texte biblice, punctul de plecare al hermeneuticii clasice, ci 'texte' mitico-simbolice ce constituie un ansamblu de documente etnografice. A scoate o metoda explicita si sistematizata dintr-una implicita si neorganizata este, in mod aparent un paradox. Dar acest tip de hermeneutica 'empirica', spontana, confirma faptul ca demersul hermeneutic are in mod inevitabil o baza intrinseca, structurala, chiar ontologica. Aceasta hermeneutica latenta nu este o aplicare riguros pragmatica a unei metode, ci o elaborare, o descoperire pe viu a unei metode. O metoda ce se elaboreaza concomitent cu problemele ce-i sunt puse si pe care le rezolva. Obiectul hermeneuticii sociale este cel mai aproape de obiectul definit cu deosebita claritate de Mircea Eliade, adica: 'ilustrarea posibilitatilor unei hermeneutici a universurilor religioase arhaice si populare, altfel spus a creatiilor spirituale lipsite de expresii scrise si, in general, de criterii cronologice valabile'². Hermeneutica sociala va avea o acceptiune curenta, clasica, dar in acelasi timp 'elementara'.

Posibilitatea unei hermeneutici implica urmatorul postulat: orice descifrare este accesibila cunoasterii si orice intrebare pusa unui text poate primi un raspuns. Aceasta afirmatie deschide drumul hermeneuticii totale: o metoda de cuprindere, sistematizare si descifrare a totalitatii creatiilor spirituale, a universalitatii spiritului uman. Hermeneutul Hans-Georg Gadamer este cel care s-a preocupat cu precadere de problematica 'hermeneuticii universale'. Hermeneutica sociala, tinzand sa demonstreze aceeasi universalitate a spiritului uman, releva faptul ca face parte din marea familie a hermeneuticii totale. Hermeneutica sociala, cu forma sa specifica de etnologie hermeneutica, se supun ca orice hermeneutica criteriilor de validitate a interpretarii. Paul Ricouer distinge intre interpretarea subiectiva si obiectiva, aceasta din urma vizand situarea interpretului in insusi sensul de interpretare indicat de text. Doua sunt conditiile ce trebuie indeplinite. Prima este aceea a situarii permanente in planul de referinta al textului interpretat. Aici ca si subliniere particulara trebuie specificat ca faptele religioase sau simbolice nu pot fi interpretate in termeni psihologici. Fiecare 'document' urmeaza a fi inteles in el insusi, pentru ceea ce semnifica el. Ceea de-a doua conditie implica concilierea pluralitatii interpretarilor. Este inevitabila polivalenta interpretarilor; daca luam mitul de exemplu, acesta reprezinta o realitate culturala complexa ce poate fi abordata si interpretata din perspective multiple si complementare ce face ca interpretarea sa nu fie niciodata incheiata. Principiul polivalentei interpretarilor a fost admis de mult atat in hermeneutica arhetipurilor, simbolurilor si miturilor, cat si in cea filosofica actuala.

Cand este vorba de sensul si semnificatia interpretarii se observa o oscilatie terminologica generalizata. Paul Ricoeur este cel care face o distinctie clara, spunand ca: sensul este relatia interioara a unei structuri, care spune ceva la nivelul textului, iar semnificatia este reluarea si asimilarea unui text in constiinta unui cititor. Dar chiar si cu aceasta delimitare cele doua notiuni devin de multe ori implicit sinonime. In cazul hermeneuticii bazate pe date etnografice, putem vorbi de un sens traditional, latent, ce este in mod esential un sens magic si metafizic, ce exprima o semnificatie oculta si sacra. Semnificatia releva realitatea ultima, care pentru mentalitatea mitico-magica nu poate fi decat transcendenta. Orice fenomen mitico-religios este purtatorul unui mesaj. Intreg universul cu ritmurile sale cosmice se dovedesc a fi cifrate. 'Nu urmeaza decat sa descifram ceea ce cosmosul spune prin multiplele sale modalitati, pentru a intelege misterul vietii'³.

Toate semnificatiile se nasc si se depun in straturi succesive. Sensurile noi crestine nu anuleaza sensurile vechi precrestine. Sensurile ancestrale nu dispar, ci sunt doar integrate in compozitia unor noi sinteze semnificative. Semnificatiile se schimba prin noile experiente ale actorilor si prin modificari ale culturii. Dar ultima semnificatie, ce o retine orice interpretare, situata in finalul tuturor interpretarilor, este considerata in mod necesar totala si singura 'adevarata'. Acest aspect din urma al semnificatiei este depasit daca acceptam ca sensul inseamna valorificare. Interpretul opereaza totdeauna o alegere, o selectie personala. 'Nu ma intereseaza decat faptele semnificative si substantiale pentru mine'⁴ Semnificatia devine astfel, din polivalenta, univoca si conflictul interpretarilor dispare. Hermeneutica, operand prin disociere, se opreste dor la o singura semnificatie privilegiata. Din multitudinea sensurilor posibile interpretul alege doar pe acele ce pot fi integrate sistemului de interpretare propriu. Fundamentala, atat in hermeneutica clasica cat si in cea moderna, intelegerea defineste obiectul ultim al interpretarii. Descifram si interpretam semnificatii pentru a le intelege. In hermeneutica sociala bazata pe materiale etnografice, scopul efortului de intelegere este global: el urmareste totalitatea semnificatiilor ansamblului fenomenelor spirituale sacre si profane ale unei comunitati.

Dar ce inseamna a intelege? Pentru hermeneut intelegerea nu se reduce numai la o intelegere pentru sine ci el urmareste sa inteleaga si sa lamureasca pentru altii, facand un efort de traducere in limbaj uzual. Descifrarea constituie in felul acesta o conditie de baza a intelegerii. Operatia de descifrare se desfasoara pe doua planuri convergente: primul e al constiintei interpretului si al doilea este al cititorilor sai, care-i accepta interpretarile. 'Intelegerea mea' tinde la o recunoastere obiectiva, la o transformare in norma universala. Aceasta este posibila numai reconstituind ideologia ce a stat la baza asumarii si valorificarii uni grup de semnificatii. 'Pe scurt, nu intelegem decat descifrand semnificatii ideologice. Altfel spus, aspecte ale unei conceptii despre lume, cosmogonii sau metafizici in intreaga lor evidenta. Oricat de elementara, de surprinzatoare s-ar prezenta ea observatiei noastre.'⁵ Intelegerea in acceptiune existentiala inseamna a accepta si nu a demistifica. Demistificarii i se opune transpunerea si gandirea in termeni cosmologici si simbolici, atunci cand necesitatea hermeneutica o cere. Astfel vazuta problema intelegerii apare pentru curentele hermeneutice mai noi ca 'simpla intelegere', insuficienta si in orice caz inferioara explicatiei cauzale. Hermeneutica moderna revine la acceptia pozitivista a cauzalitatii stiintifice stricte a explicatiei, la esenta distinctiei dintre explicatie si intelegere.

In hermeneutica etnologica aceasta conceptie este inoperanta, pentru ca in acest caz sistemul explicativ nu este cauzal, ci ontologic si existential. Interpretarii reductive i se opune o interpretare extensiva. Aceasta afirmatie pare sa fie in contradictie cu conceptia lui Paul Ricouer, aceea ca restauratoarea si recuperatoarea sensului este hermeneutica reductiva. Dar si in hermeneutica extensiva are loc o reducere selectiva preferentiala la sensul primar, privilegiat. Acest sens odata determinat este izolat si pus puternic in valoare prin raportare la multitudinea sensurilor si semnificatiilor existente. 'Marele merit al hermeneuticii este de a face din ceva strain ceva familiar: adica nu-l dizolva in critica, nu il reproduce doar, ci il expliciteaza in propriul orizont, dandu-i o valoare noua. Desi suntem dependenti de celalalt in construirea constiintei de sine, ignoram mereu punctul de vedere al celuilalt. Sarcina hermeneuticii este, deci, de a ne apropia de perspectiva celuilalt in descoperirea adevarlui.'⁶

Note bibliografice:

1. A Codoban, Semn si interpretare, p. 78

2. Adrian Marino, Hermeneutica lui Mircea Eliade, p.29

3. A. Marino, op. cit., p.39

4. M.Eliade, apud A. Marino, op. cit., p.52

5. A. Marino, op. cit., p.57

6 A Codoban, Semn si interpretare, p. 79

Monografia gustiana, reper metodologic in

studiile socio-antropologice de teren

Metoda privilegiata a cercetatorului in domeniul socio-antropologiei implica participare, impartasire, identificare efectiva a cercetatorului cu grupul studiat. Exemplele trimit la nume celebre ale etnografiei, etnologiei si antropologiei mondiale: Boas, Malinowski, Mead, Lvi-Strauss. Noi ne putem intoarce, insa, fara rezerve, la textele poate mai putin poetice, insa cel putin la fel de instructive ale lui Dimitrie Gusti: 'Observatia nu se imbina numai cu experimentul, metoda clasica a stiintelor exacte, ci cu cele mai caracteristice metode ale stiintelor spirituale sau sociale. Este vorba de intuitia obiectiva si de intelegere. Perspectiva se schimba cu desavarsire in domeniul stiintelor sociale. Aici, cercetatorul este de aceeasi esenta cu obiectul cercetat, in cazul realitatii sociale el face chiar parte din ea. De aceea, in sociologie avem putinta de a cunoaste realitatea, prin traire, prin experienta personala, in mod direct, prin intuitie obiectiva. (.) Iata de ce noi nu ne-am multumit niciodata cu observatia exterioara, fatal superficiala, pe care o poate face cineva trecand in graba printr-un sat, ci am cautat intotdeauna sa zabovim un timp mai indelungat, locuind chiar la sateni, cel putin o luna, doua, si sa participam astfel la toate manifestarile lor de viata. Am putut astfel observa viata satului in toate amanuntele ei, in desfasurarea ei spontana zi de zi in toate intelesurile ei launtrice, ascunse pentru omul din afara. Simbolurile, riturile, ceremoniile, cultul si atatea alte fenomene sociale n-au nici un inteles daca le privim numai sub aspectul exterior, ele toate fiind inzestrate cu semnificatii; ele nu pot fi deci lamurite stiintific decat prin intelegere. Iata cum monografia sociologica imbina in chip necesar observatia spontana, exterioara a fenomenelor, cu observatia fenomenelor provocate sau experimentul si pe aceasta cu observatia launtrica, fie prin participare, fie prin intelegere, ajungand astfel la o metoda complexa si bogata in posibilitati de cunoastere, la o metoda sintetica.'

S-ar parea ca participarea, identificarea cu 'obiectul' este punctul de despartire a etnografiei si etnologiei de sociologie. Nu putem insa ignora faptul ca, la finele secolului trecut, unii sociologi recomanda o sociologie facuta de un subiect cercetator ce impartaseste, cel putin temporal si partial raportul cu lumea 'obiectului' sau. Iata-l pe Jean-Claude Kauffman invatandu-ne ca sociologia de teren este o confruntare dialogica, in care anchetatorul are voie sa intre in lumea anchetatului sau, iar pentru a reusi are nevoie sa-l lase din cand in cand pe acesta din urma sa patrunda in lumea sa: 'Anchetatorul care pastreaza o atitudine rezervata il impiedica, asadar, pe informator sa se destainuie: numai in masura in care se va implica el insusi, celalalt, la randul sau, va putea sa se implice si sa exprime gandurile sale cele mai profunde. Pentru aceasta, atitudinea adecvata este, in cazul interviului comprehensiv, exact opusa neutralitatii si distantei; realizatorul de interviuri trebuie sa ramana o prezenta personalizata, puternica, desi foarte discreta. Anchetatorul intra in lumea informatorului, fara sa fie un alter ego al acestuia. Desi transpus in categoriile informatorului, el trebuie sa stie sa ramana el insusi. Emapatia rimeaza cu simpatia, iar anchetatorul trebuie, inainte de orice, sa fie amabil, intelegator, deschis la tot ceea ce spune persoana din fata sa. Totusi, o data insusit acest comportament de baza, este posibila si chiar interesanta exprimarea unor mici dezacorduri, care ii permit sa fie mai autentic si care dinamizeaza adesea discutia. Caci, pentru a se implica, anchetatorul trebuie sa exprime el insusi idei si emotii.'²

Sociologia este stiinta realitatii sociale, ne spune Dimitrie Gusti. De aici apar firesc intrebarile: 'Ce este realitatea sociala?', si mai departe 'Ce este socialul?' Trebuie mentionat ca problematica realitatii sociala este extraordinar de complexa, iar de-a lungul timpului, de la fondarea sociologiei pana astazi, au aparut diverse teorii si interpretari ce nu sunt reciproc exclusive ci reciproc interdependente.³ In sistemul sociologic al lui D. Gusti realitatea sociala este baza pe care se construiesc cultura obiectiva si institutiile unei epoci. "Realitatea sociala nu se gaseste suspendata in aer, ci este un sistem complex de manifestari paralele ale unei unitati sociale, conditionate de cadrele naturale si sociale si motivate de vointa sociala. Ea poarta relatii constante cu mediul inconjurator din partea caruia sufera continue prefaceri si fata de care reactioneaza printr-o putere de vointa proprie."⁴ Socialul, la randul sau, este vazut ca produsul unui concurs de imprejurari spatiale, temporale, vitale si sufletesti, care formeaza cadrele: cosmologic, istoric, biologic, si psihologic, asa-zisul 'mediu'. Aceasta este geneza realitatii sociale, adica conditiile care lucreaza fara incetare asupra ei, pentru ca apoi realitatea sociala sa reactioneze si sa se actualizeze pe sine in activitatea sociala reductibila la patru mari categorii: economice, spirituale, politice si juridice.

"Vointa sociala, ca motivare a existentei, relatiilor si proceselor unitatii sociale nu este o constructie arbitrara a spiritului. Ea poate fi oricand descoperita si precis caracterizata prin raportarea manifestarilor economice, spirituale, politice si juridice la ansamblul cadrelor: cosmologic, biologic, psihic si istoric, ceea ce constituie legea paralelismului sociologic."⁵ Se contureaza un intreit paralelism: inauntrul cadrelor, un paralelism intre cadrele extrasociale: cosmologic si biologic, pe de o parte si cele sociale: psihic si istoric, pe de alta parte; apoi, un paralelism in randul manifestarilor, intre cele constitutive: economica si spirituala si regulative: politica si juridica; in sfarsit un paralelism intre ansamblul manifestarilor si ansamblul cadrelor. Paralelismul inseamna ca toate aceste categorii nu formeaza raporturi cauzale inlantuite si nici nu pot fi reduse unele la altele, ci formeaza numai conditii reciproce existentiale; ele nu pot fi intelese decat in unitatea lor structurala, ca totalitati sui generis.

Intre cadre si manifestari, distinctia este de natura functionala, acelasi element poate fi socotit uneori cadru alteori manifestare, dupa cum este privit de cercetator in sine sau numai ca o conditie a unor manifestari. O unitate sociala nu este doar o ingramadire de oameni intr-un spatiu dat. Ea va lua nastere numai in clipa in care oamenii intra in relatii unii cu altii, relatii de rudenie, de prietenie, de vecinatate etc. Unitate sociala studiata cu precadere prin studii monografice fiind satul, relatiile aceste le dau satenilor constiinta aceleasi soarte, a unei apropieri sociale in lumina careia toti oamenii din alta parte apar ca straini, iar cei veniti de curand in sat ca 'venetivi'. Odata satul nascut, apare o mentalitate comuna, creatoare de traditie, de conformism, de valori si scopuri asemanatoare, care se transmit din generatie in generatie ca o structura independenta fata de fiecare individ luat in parte. Satul acesta nu este o asociatie libera de indivizi, in care fiecare se poate comporta dupa gustul sau, ci o comunitate puternica de viata, un tipar si un factor de transformare si modelare dupa cerinte proprii.

"Factorul creator de unitate si motorul tuturor proceselor sociale este actiunea inteleasa ca desfasurare a vointei sociale. Vointa este singurul element cu o relativa independenta fata de determinismul cosmic si principiul dinamic prin excelenta al vietii sociale. Unitatile sociale ar ramane simple deziderate si simple proiecte daca vointa nu le-ar traduce in fapte prin actiune."⁶ Natura voluntara sta la baza trasaturii esentiale a oricarei unitati sociale, care consta in desfasurarea unei activitati continue pentru a se realiza pe ea insasi prin creatii de valori sociale, prin acte de producere de bunuri materiale si spirituale. Toate acestea se petrec in mod bine determinate datorita reglementarilor si institutiilor. Activitatile, numite manifestarile unitatii sociale, sunt de atatea feluri de cate feluri sunt trebuintele omenesti, si anume: manifestari economice, adica privitoare la satisfacerea nevoilor de ordin material (de hrana, adapost, circulatie); spirituale, adica privitoare la satisfacerea nevoilor de afirmare si orientare in lume si viata, cum sunt manifestarile religioase, artistice si stiintifice dupa valorile umane fundamentale: divinitatea, frumosul si adevarul: moral-juridice, adica privitoare la reglementarea si institutionalizarea manifestarilor economice si spirituale; si in sfarsit, politice, adica privitoare la modul de impunere a acestor reglementari si institutionalizari. Manifestarile juridice si politice sunt regulative, functionale; cele economice si spirituale sunt constitutive.

Cele patru manifestari sociale pot fi deosebite numai in urma unui proces de abstractie. in realitate, ele ne apar totdeauna strans legate, constituind de fapt obiective actualizate ale vointei sociale. Unitate sociala nu este decat vointa sociala actualizata, in manifestari sociale, prin utilizarea cadrelor. Vointa sociala si manifestarile ei nu se desfasoara deci, intr-o libertate absoluta. Vointa se izbeste in manifestarile ei de nenumarati factori, ce creeaza un proces continuu de actiune si reactiune. Ceea ce face din om o fiinta voluntara este, inainte de orice, constiinta de sine. Aceasta structureaza pe om ca pe o realitate aparte, opusa lumii din afara si fata de care el poate lua o atitudine dupa nevoile proprii, interioare. Dar constiinta de sine nu este nici ea un fapt simplu. Ea este un centru volitiv insotit de trei afecte fundamentale, pe care le gasim in motivarea vointei. "Si anume constiinta de sine este insotita de iubirea de sine, se proiecteaza in afara prin simpatie si se manifesta fata de grandiosul necunoscut si misterios ce ne inconjoara prin religiozitate. Iubirea de sine, simpatia si religiozitatea sunt afecte fundamentale insotitoare ale constiintei de sine, care constituie motivarea afectiva a vointei."⁷

Omul, prin urmare, nu este social datorita vreunei institutii si nici datorita unei trairi indelungate in grup, ci este social prin insasi structura intima a vointei, inainte de orice experienta. Omul este apriori social, datorita simpatiei, care il leaga spontan de semenii sai, si mecanismului teleologic al vointei. Posibilitatea de a trata stiintific dezvoltarea viitoare a unei unitati sociale consta in cercetarea perspectivelor prin raportarea vointei sociale la cele patru cadre. Obtinem astfel patru tipuri de evolutie: un tip stationar (cadre reduse si manifestarile vointei reduse), un tip regresiv (cadre puternice si manifestari sociale reduse), un tip revolutionar (cadre reduse si manifestarile vointei puternice), si un tip progresiv (cadre si manifestari puternice). Trebuie subliniat ca stabilirea viitorului social si a tendintelor de evolutie este in realitate mult mai complicata din cauza diversitatii cazurilor concrete pe care le ofera observatia curenta. Monografia inseamna, in primul rand, alegerea unui domeniu social bine determinat (monos-unul singur) pentru a castiga o notiune cat mai completa a lui si a ingradii nesiguranta cunoasterii pana a o suprima cu totul prin observatie directa.

Note bibliografice:

1- D Gusti, Orere, Vol I, p. 443-444

2- J-C Kauffman, Interviu comprehensiv, apud Francois Laplantine, Descrierea etnografica

3- in cartea sa 'Sociologie generala', profesorul, Achim Mihu dezvolta principalele teorii ale realitatii sociale grupandu-le astfel: ordinea in cadrul realitatii sociale, de la determinism la indeterminism; faptele sociale durkheimiene in studiul realitatii sociale; existenta interioritatii in raporturile dintre indivizi si grupuri; recunoasterea rolului individului in realitatea sociala; dimensiunea simbolica; existenta unei elite demiurgice si manipulatoare a realitatii sociale; conflictul dintre tehnologie si tribalism ca poli ai realitatii sociale; globalizarea, caracteristica generala a realitatii sociale contemporane; de la realitatea sociala la realitatea virtuala.

4-D Gusti, Opere, Vol I, p. 280

5- D Gusti, Opere, Vol I, p. 281

6- D Gusti, Opere, Vol I, p. 340

7- D Gusti, Opere, Vol I, p. 344

Observatia

A observa nu inseamna numai 'a vedea', pentru ca nu tot ceea ce se vede este in acelasi timp si observatie. A observa tine de exercitiu, de educatie a ochiului, de creare a unui nou simt care este ochiul intern al cercetatorului. Observatia antropologica nu se poate improviza, ea trebuie sa fie sistematica si organizata implinind urmatoarele reguli:

1. Observatia trebuie sa fie sincera si obiectiva. Se impune nu numai corectitudinea intentiilor, ci un examen riguros al tuturor posibilitatilor de falsificare legate atat de limitele puterilor omenesti, cat si de mediul social inconjurator. Suntem prizonierii a nenumarate prejudecati ce tin de educatie, epoca, sistem de stiinte. Redarea fidela a realitatii nu se obtine prin simpla bunavointa.

2. Observatia trebuie sa fie exacta, adica patrunzatoare, si completa, adica cuprinzatoare. Pentru a pastra exactitatea observatiei, intrucat nu ne putem bizui niciodata pe memorie, munca stiintifica bine organizata cere, in afara unor reguli de metoda, intrebuintarea unei tehnici precise de lucru.

3. Datele de teren odata culese trebuie apoi controlate si verificate, ceea ce da observatiei calificativul de experimentala. In orice operatie stiintifica, indoiala trebuie ridicata la rang de metoda. Astfel se naste rationamentul experimental. El consta in verificarea concluziilor unui rationament care ia ca punct de plecare o observatie prin concluziile de rationament ale unei noi observatii.

4. Observatia monografica trebuie sa fie colectiva. Realitatea sociala de pretutindeni, este mult mai complexa decat puterile de descifrare ale unei singure specialitati. Sociologia, daca nu vrea sa se multumeasca cu impresii superficiale, trebuie sa faca apel la cat mai multi specialisti, interdisciplinaritatea fiind o conditie fundamentala. Sociologului ii revine sarcina cercetarii asupra socialului pur si cea privitoare la ansamblu.

5. Observatia, ca sa fie stiintifica, trebuie sa fie informata si pregatita. Pregatirea teoretica este cea dintai conditie a cercetatorului stiintific, altfel el ramane un simplu culegator de fapte, fara putinta unei intrebuintari sistematice. Fireste, daca observatorul nu este un simplu culegator de fapte concrete, adica un empirist, el nu poate fi nici un dogmatic. Observatorul nu se poate duce in teren cu nici o idee preconceputa despre starea insasi a realitatii pe care urmeaza sa o cerceteze, dar nu se poate duce nici fara o pregatire prealabila de specialitate.

6. Observatia sociologica trebuie sa fie intuitiva. Este vorba aici de o intuitie obiectiva. Intuitie, pentru ca, spre deosebire de stiintele naturale care nu-si apropie si nu-si cunosc obiectul decat prin determinari exterioare, sociologia patrunde chiar in interiorul realitatii, intrucat viata sociala este de aceeasi esenta cu fiinta cercetatorului. Dar aceasta realitate sociala este dotata cu un inteles obiectiv pe care il putem surprinde si explica.

7. Pe langa regulile observatiei prezentate mai sus, trebuie amintit si rolul deosebit de important al comparatiei. Aceasta operatie de eliminare treptata a tot ceea ce este particular si accidental si de pastrare a trasaturilor definitorii, generale, tipice sau esentiale este rezultatul metodei comparative.

Bibliografie:

Balandier, G. (1998) Antropologie politica, Timisoara: Amarcord

Bonte P., Izard M. (1999) Dictionar de etnologie si antropologie Iasi: Polirom

CHELCEA Septimiu (1975) Chestionarul in investigatia sociologica, Bucuresti: Ed Stiintifica si Enciclopedica.

CHELCEA Septimiu (2001) Metodologia cercetarii sociologice. Bucuresti: Ed. Economica.

Codoban, A. (2001) Semn si interpretare, Ed. Dacia, Cluj-Napoca.

Gadamer, H-G.(2001) Adevar si metoda, Ed. Teora, Bucuresti.

Gusti, D. (1968) Opere, vol I, Ed. Academiei, Bucuresti.

Herseni, T. (2001) Teoria monografiei sociologice, Ed. SNSPA-Facultatea de comunicare si relatii publice, Bucuresti.

Hufnagel, E (1981) Introducere in hermeneutica, Ed. Univers, Bucuresti.

ILUT, Petru (1997) Abordarea calitativa a socioumanului. Iasi: Polirom.

Laplantine, F. (2000) Descrierea etnografica, Ed. Polirom, Iasi.

Marino, A (1980) Hermeneutica lui Mircea Eliade, Ed. Dacia, Cluj-Napoca.

MARGINEANU, Ioan (1982) Masurarea in sociologie, Bucuresti: Ed. Stiintifica si Enciclopedica.

MIFTODE, Vasile (1995) Metodologia sociologica, Bucuresti: Ed. Porto-franco.

Mihu Achim (2000) Antropologie culturala. Cluj-Napoca: Star

Mihu, A. (2002) Sociologie generala, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca.

MIHU, Achim (1971) ABC-ul investigatiei sociologice, Cluj-Napoca: Dacia.

Ricoeur, P (1999) Conflictul interpretarilor, Ed. Echinox, Cluj

Ricoeur, P (1999) De la text la actiune, Ed. Echinox, Cluj

ROTARIU, Traian - coord. (1999), Metode statistice aplicate in stiintele sociale, Iasi: Polirom.

ROTARU, Traian, ILUT, Petru (1997) Ancheta sociologica si sondajul de opinie, Iasi: Polirom.

STOETZEL, Jean, GIRARD, Alain (1975) Sondajele de opinie publica, Bucuresti: Ed. Stiintifica si Enciclopedica.

Zamfir C., Vlasceanu L., (1993) Dictionar de sociologie, Bucuresti: Babel (disponibil si in versiunea electronica la www.dictsociologie.netfirms.ro)

ZAMFIR, Catalin, VLASCEANU, Lazar (1993) Dictionar de sociologie, Bucuresti: Babel.