Comisia Europeana

Comisia Europeana

Comisia Europeana este institutia cea mai originala si cea mai dinamica a Uniunii Europene, ce ocupa un loc aparte in constructia comunitara. Ei ii revine rolul de a reprezenta interesul general, este independenta in actiunea sa de statele membre ale Uniunii si are un important drept de initiativa legislativa, constituind esenta administratiei UE si un barometru fidel al tuturor incercarilor de reforma institutionala . Consiliul Europei indeplineste functia de "gardian" al tratatelor, veghind la aplicarea dispozitiilor tratatelor si a deciziilor luate in cadrul acestora.

F Comisia Europeana

1.1. Constituirea CE

Originile Comisiei Europene se afla in Tratatele institutive care aveau o Inalta Autoritate a CECA si doua comisii ale CEE si CEEA. Prin Tratatul de fuziune de la Bruxelles a fost instituita o Comisie unica a Comunitatii Europene ce inlocuia Inalta Autoritate si cele doua Comisii anterioare.

Odata cu adoptarea Tratatului de la Maastricht, denumirea de "Comisie a Comunitatii Europene" a fost inlocuita cu cea de "Comisie Europeana", denumire ce s-a mentinut si in tratatele ulterioare.

1.2. Componenta, organizarea si functionarea CE

Comisia Europeana este compusa in prezent din 27 de comisari, cetateni ai statelor membre ale UE, desemnati pe baza competentelor lor profesionale si personale, de catre guvernele statelor membre, care sunt insa independenti fata de acestea.

F procedura de constituire

Potrivit reglementarilor comunitare in vigoare[2], desemnarea Comisiei Europene se desfasoara dupa urmatoarea procedura:

a) in cadrul unei reuniuni exprese a Consiliului European la nivelul sefilor de stat si de guvern este desemnata, cu majoritate calificata, o personalitate ce urmeaza a fi numita presedinte al Comisiei, urmand ca aceasta desemnare sa fie aprobata de Parlamentul European.

b) in baza propunerilor avansate de guvernele statelor membre, Consiliul UE desemneaza (cu majoritate calificata) impreuna cu presedintele numit al Comisiei, comisarii.

c) comisarii, impreuna cu presedintele desemnat, sunt supusi, in calitate de organ colegial, aprobarii Parlamentului European.

d) dupa aprobarea propunerilor de catre Parlamentul European, Consiliul UE, cu majoritate calificata, numeste in functie Comisia Europeana[3].

Asa cum am mai precizat, pot fi membrii ai Comisiei numai nationalii statelor membre. Din perspectiva largirii Uniunii in 2004 si 2007, Tratatul de la Nisa a limitat numarul comisarilor, incepand din 2005 Comisia avand cate un membru de provenienta din fiecare stat membru. Durata mandatului comisarilor europeni este de 5 ani, ei putand fi insa realesi.

Pe timpul exercitarii mandatului, membrii Comisiei trebuie sa actioneze independent, in interesul general al Uniunii, nu au dreptul sa desfasoare o alta activitate profesionala; alesii desemnati de guvernele nationale nu pot sa primeasca instructiuni din partea acestora sau a altor organisme si nici nu pot fi demisi de guvernele nationale[4].

F organ colegial

Demiterea unui comisar poate fi facuta numai de catre Curtea Europeana de Justitie, insa, potrivit Tratatului de la Nisa (art. 217 modificat), presedintele Comisiei poate, cu aprobarea colectiva a Comisiei, sa ceara demisia unui membru.

Fiind organ colegial, si raspunderea Comisiei este o raspundere colectiva si se angajeaza numai in fata Parlamentului European[5].

Comisia in intregime, ca organ colegial, poate fi demisa de Parlamentul European prin motiune de cenzura, adoptata cu o majoritate de 2/3 din voturile exprimate (dubla majoritate) si cu majoritatea membrilor sai.

Conducerea Comisiei este formata din Presedintele acesteia si doi vicepresedinti.

Presedintele este figura cea mai reprezentativa a UE[6], are un rol administrativ si reprezinta Comisia in relatiile cu celelalte institutii si cu tertii. Rolul sau a fost intarit continuu, prin Tratatul de la Nisa sporindu-se in mod semnificativ prerogativele, el dispunand asupra problemelor de orientare interna, stabilind responsabilitatile ce revin fiecarui membru al Comisiei, care isi vor desfasura atributiile sub autoritatea sa, numind vicepresedintii Comisiei si putand cere demisia unui comisar.

Vicepresedintii sunt desemnati dintre comisari si au sarcina de a-l suplini la nevoie pe presedinte.

Organizarea si functionarea Comisiei se realizeaza in baza unui Regulament interior pe care ea insasi il fixeaza pentru a asigura functionarea sa si a serviciilor sale, in conditiile prevazute de tratat, regulament care este publicat.

Principiul de functionare al Comisiei este, asa cum am aratat anterior, colegialitatea, ce presupune luarea in comun a deciziilor (in sedinta).

F organizare si functionare

Independent de caracterul colegial, Comisia procedeaza la o repartizare intre membrii sai       a responsabilitatii asupra unui sector al activitatii comunitare (portofolii), fiecare comisar putand fi abilitat sa preia sub controlul sau si masuri de gestiune sau de administrare.

In activitatea sa, fiecare comisar este asistat de un corp de functionari administrativi ce formeaza Cabinetul acestuia. Sefii de cabinet se intalnesc saptamanal pentru a pregati reuniunile in plen ale Comisiei si a tria problemele ce urmeaza a fi discutate, asupra celor mai putin importante urmand sa se puna ei de acord si sa le supuna doar votului Comisiei. Problemele mai importante urmeaza a fi discutate in Comisie, facand obiectul unui acord intre comisari pentru a fi transpuse in acte comunitare.

Comisia Europeana[7] se intruneste o data pe saptamana ( de regula miercurea), pentru a dezbate si pentru a adopta textele aflate pe ordinea de zi. Aceste reuniuni nu sunt publice. Hotararile se iau in prezenta majoritatii membrilor, cu majoritate simpla.

Alaturi de reuniunile plenare, comisarii se pot intalni si la nivelul unor reuniuni de lucru pentru rezolvarea problemelor urgente si cu caracter deosebit.

In afara de procedura orala la care se recurge in mod obisnuit in timpul reuniunilor in plen, se poate recurge si la procedura de abilitare (in situatia cand marja de apreciere este redusa si nu prezinta dificultati politice, se abiliteaza un comisar sa ia masuri de gestiune si de administrare, in numele si sub controlul sau) si la procedura scrisa (atunci cand directia generala si celelalte servicii implicate au ajuns la un acord, avizat favorabil de Serviciul juridic, acord ce este comunicat membrilor Comisiei si se considera aprobat daca acestia nu fac obiectie intr-un termen delimitat).

Activitatea permanenta a Comisiei este asigurata de serviciile administrative care sunt organizate in functie de sectoarele de activitate in 36 de directii generale, (ce au in subordinea lor departamente), dintre care mentionam secretariatul general, serviciul juridic, biroul de statistica, biroul de presa si informare, biroul de traduceri, biroul de interpretare etc.

Serviciile administrative ale Comisiei, ce isi desfasoara activitatea atat Luxemburg cat si la Bruxelles, au in componenta lor aproximativ 20.000 de persoane. Comisia este astfel cea mai mare institutie a UE din punct de vedere al efectivului sau. O parte a personalului administrativ (20%) lucreaza in domeniul traducerilor si al interpretarilor, restul de 80% lucrand in cadrul Directilor Generale si al Serviciilor       descentralizate.

Atributiile Comisiei Europene

Aceste atributii sunt enumerate in art. 155 al Tratatului de instituire a CEE, fiind apoi reluate, in aceeasi forma, in toate tratatele ulterioare. Astfel, Comisia Europeana:

F atributii

formuleaza propuneri, recomandari si avize (functia de initiativa);

exercita competentele de executie pe care i le confera Consiliul (atributia de executie);

vegheaza la executia tratatelor (atributia de supraveghere);

dispune de putere de decizie proprie si participa la adoptarea actelor comunitare de catre Consiliul si Parlamentul European (atributia de decizie).

De asemenea, Comisia Europeana are atributii in domeniul reprezentarii interne si externe a UE (atributia de reprezentare).

Pe parcursul anilor, s-a extins si s-a diversificat mai ales activitatea normativa a Comisiei in cadrul activitatilor comunitare, prin aceasta intarindu-se pozitia ocupata de aceasta in cadrul structurilor comunitare.

a) Atributii in domeniul legislativ. In aceasta categorie intra atat atributiile de initiativa, cat si cele de decizie.

Astfel, Comisia Europeana detine monopolul initiativei legislative in sfera pilonului comunitar, Consiliul UE neputand decide in chestiunile tinand de acest domeniu decat in baza unei propuneri a Comisiei. In cadrul cooperarii in domeniul Justitiei si Afacerilor interne, pe langa Comisie, dreptul de initiativa legislativa apartine si statelor membre, iar in cadrul PESC, Consiliul UE poate cere formularea unei propuneri legislative din partea Comisiei.

Dar, alaturi de dreptul de initiativa legislativa, Comisia dispune si de o putere de decizie proprie .       Aceasta consta, pe de-o parte, in dreptul de decizie ce ii este conferit prin Tratatele CECO (dreptul de decizie absoluta in domeniul acesteia, pe care Comisia il exercita insa cu avizul conform al Consiliului UE) si prin Tratatul CEE si Euratom ( dreptul de decizie limitat la domenii precum uniunea vamala si concurenta), iar, pe de alta parte, in dreptul de a emite decizii individuale adresate statelor sau intreprinderilor comunitare, prin care intervine in anumite domenii (precum concentrarile economice) si de a formula recomandari si avize in cadrul politicilor comunitare si al cooperarii in domeniul Justitiei si Afacerilor interne.

b) Atributii in domeniul executiv. Comisia este organul executiv al Uniunii Europene, care are sarcina de a pune in executare actele normative emise de Consiliul UE sau de acesta in codecizie cu Parlamentul European.

Initial, atat competentele legislative, cat si cele executive, erau in sarcina Consiliului (care putea delega insa competente executive Comisiei), abia prin actul unic european care a modificat art. 145 din Tratatul CEE, conferindu-i-se Comisiei competente executive.

Cu exceptia cazurilor in care Consiliul isi rezerva in mod expres dreptul de a decide intr-o anumita problema tinand de domeniul executiv, Comisia este cea care are competenta de ansamblu a executarii deciziilor Consiliului, dispunand de o putere normativa proprie, materializata in dreptul de a adopta regulamente, directive si decizii, precum si recomandari si avize. Domeniile in care Comisia dispune de aceasta putere sunt: proiectarea si executia bugetului comunitar; gestionarea fondurilor comunitare; functionarea pietei comune (mai putin domeniul agricol); uniunea vamala si concurenta.

In celelalte domenii, atributiile de executie ale Comisiei sunt exercitate ca urmare a delegarii lor de catre Consiliu. Sub supravegherea acestuia, care a constituit in acest scop comitete compuse in reprezentantii statelor membre care pot, in anumite cazuri, prin votul lor nefavorabil, sa retraga Comisiei facultatea de decizie pentru a o inapoia Consiliului .

c) Atributii de supraveghere. Comisia este insarcinata prin Tratatele institutive (atributie pastrata si in tratatele ulterioare), cu rolul de gardian al tratatelor, veghind la aplicarea dispozitiilor       Tratatelor si a deciziilor luate in cadrul acestora.

In cazul in care Comisia, din oficiu sau in urma unei plangeri, constata ca un stat membru nu si-a indeplinit vreuna dintre obligatiile care-i revin, in conformitate cu tratatele, are la indemana o procedura care ii permite sa obtina conformarea statului respectiv. Astfel, exista mai intai o faza precontencioasa, constand in atentionarea statului respectiv si invitarea lui de a-si prezenta observatiile intr-un anumit interval de timp, urmata, in caz de neconformare, de emiterea unui aviz motivat prin care i se acorda o perioada de timp in care statul trebuie sa indrepte situatia. In cazul nerespectarii acestui termen, Comisia sesizeaza Curtea Europeana de Justitie pentru a constata nerespectarea dispozitiilor din tratate, aceasta solicitand, la randul ei, statului membru sa se conformeze cerintelor Comisiei.

In ultima faza, Comisia actioneaza statul membru in fata Curtii Europene de Justitie, care pronunta o hotarare de obligare a acestuia.

F reprezentarea UE

Desele situatii de neaplicare a tratatelor au determinat inscrierea, in Tratatul de la Amsterdam, a posibilitatii aplicarii unor sanctiuni pecuniare statului in culpa, deocamdata aplicarea acestor sanctiuni fiind limitata la cazuri de neaplicare persistenta.

d) Atributii de reprezentare. Comisia Europeana este insarcinata cu reprezentarea Uniunii in relatiile sale interne si externe.

In relatiile interne din cadrul Uniunii, Comisia este cea care reprezinta interesul comunitar general in raporturile cu statele membre, cu persoanele fizice si juridice sau cu celelalte institutii comunitare.

Promovarea acestui interes general este adeseori un demers dificil, Comisia actionand ca un mediator in relatiile dintre statele membre si dintre acestea si Uniune. Pentru aceasta, Comisia are acreditate reprezentante in statele membre.

In ceea ce priveste reprezentarea externa, Comisia, in baza imputernicirii Consiliului UE, negociaza tratatele internationale incheiate de Uniune, negocierile fiind purtate in cadrul orientarilor trasate de catre Consiliu. Aceste acorduri internationale sunt apoi supuse ratificarii Consiliului, care voteaza cu majoritate calificata.Comisia are de asemenea rolul de negociator al acordurilor incheiate cu statele candidate, acestea fiind ratificate de Consiliul UE prin vot unanim.

Tot in plan extern, Comisia exercita un drept de legatie activa, acreditand delegatii in statele candidate si in state terte.