Comunitatea europeana a carbunelui si otelului (C.E.C.O./C.E.C.A. )

Comunitatea europeana a carbunelui si otelului (C.E.C.O./C.E.C.A.[1])

Prima dintre cele trei Comunitati, C.E.C.A. a aparut avand la origine initiativa Frantei.

Un rol important ii este atribuit lui Jean Monnet, datorita caruia s-au facut primele demersuri in scopul realizariiunei noi unitati europene. Acesta, indeplinind functia de sef al Organizatiei nationale a planificarii din Franta, a propus ca productia de carbune si otel din Franta si Germania sa fie administrata de catre un organism supranational. La 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul Afacerilor Externe al Frantei, lansa declaratia, inspirata de catre Jean Monnet, prin care propunea crearea unei piete a carbunelui si otelului, care sa fie condusa potrivit metodelor supranationale ce implica o ruptura de schemele traditionale ale relatiilor dintre state. Realizarea acestei piete nu a fost considerata un demers final, ci un prim pas pe calea dezvoltarilor ulterioare. Este vorba, potrivit acestei conceptii, de a da nastere solidaritatilor sectoriale, in particular in domeniul economic, premergator unificarii politice.

"Planul Schuman", conceput pentru a evita o noua conflagratie, punand ramurile de baza ale industriei de armament sub control international, prin intermediul unui tratat inviolabil, a fost acceptat Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg.

Pentru ca initiativa franceza, devenita intre timp o initiativa franco-germana, sa isi pastreze toate sansele de a se transforma in realitate, trebuia ca actiunea sa sa fie rapida. De aceea, Franta a convocat, la 20 iunie 1950, la Paris, o conferinta interguvernamentala a carei pesedintie era detinuta de catre Jean Monnet. Tarile Benelux-ului si Italia au raspuns apelului si s-au reunit la masa negocierilor. Cu aceasta ocazie, Jean Monnet a precizat spiritul care trebuia sa insoteasca discutiile : "Noi suntem aici pentru a reliza o opera comuna, nu pentru a negocia avantaje, ci pentru a cauta avantajele noastre in avantajul comun".

Dezbaterile au pemis sa se contureze edificiul international avut in vedere. Independenta si atributiile Inaltei Autoritati nu au fost repuse in discuitie intrucat ele constituiau punctul central al propunerii. La cererea Olandei, a fost constituit un Consiliu

de Ministri, care trebuia sa dea, in anumite cazuri, avizul sau conform. Adunarea parlamentara si Curtea de Justitie au completat dispozitivul care sta, de altfel, la baza sistemului institutional al actualelor Comunitati.

Negociatorii nu au pierdut nici un moment din vedere faptul ca ei aveau mandatul politic de a construi o organizatie total noua din punctul de vedere al obiectivelor sale si al metodelor.

La 18 aprilie 1951, Tratatul instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si a Otelului a fost semnat si incheiat pe o perioada de 50 de ani. El a expirat la 23 iulie 2002. Potrivit art. 1. par. 1 din Protocolul asupra consecintelor financiare ale expirarii Tratatului C.E.C.A si a Fondului de Cercetare pentru carbune si hotel, anexat Tratatului de constituire a Comunitatii Europene (adoptat la Nisa, in anul 2000 si care a intrat in vigoare la data de 24 iulie 2002 - art. 4 din Protocol), "toate bunurile si obligatiile C.E.C.A. asa cum se gasesc ele la data de 23 iulie 2002, sunt transferate Comunitatii Europene, incepand cu data de 24 iulie 2002".

Tratatul a fost ratificat de cele 6 state semnatare (Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg). La 10 august 1952 intra in vigoare Tratatul care pune bazele C.E.C.A ; la aceeasi data, Inalta Autoritate, prezidata de Jean Monnet, se instala la Luxemburg, incepandu-si activitatea, Jean Monnet fiind primul preseedinte al Executivului comunitar.