Comunitatile Europene - prezentare generala

Comunitatile Europene - prezentare generala

Comunitatile Europene reprezinta organizatii internationale cu o structura originala, diferita de cea a altor organizatii internationale. In acelasi timp, prin faptul ca acestea sunt cuprinse intr-un anumit sistem, au o caracteristica complexa, intre ele instituindu-se o serie de relatii de colaborare si dispunand de un sistem de institutii comune. La origine, ele au reprezentat trei organizatii internationale cu personalitate juridica distincta, care prin Tratatul de fuziune din 1967 au fost cuprinse sub denumirea de Comunitati Europene. Fiecare dintre acestea si-au pastrat domeniul de activitate specific, desi organele institutionale au fost de atunci comune.

La scopurile initiale ale Comunitatilor, s-a adaugat si cooperarea interguvernamentala in cadrul careia un rol important a revenit Consiliului European, institutie formata din sefii de state si guverne, acestia avand posibilitatea sa decida directiile respectivei cooperari. Conform prevederilor art. 6 C.E.C.O., 211 C.E. si 185 C.E.E.A., fiecare comunitate se bucura de capacitate juridica.

In privinta acestor dispozitii si a principiului primordialitatii dreptului comunitar, fiecare stat trebuie sa intreprinda masurile legislative corespunzatoare prin care sa asigure exercitarea de catre Comunitati a atributiilor specifice, prin intermediul institutiilor abilitate, care sunt: Comisia Europeana, Banca Europeana de Investitii, Institutul Monetar European, Banca Centrala Europeana.

Inca de la aparitia lor, Comunitatile au fost considerate ca avand institutii originale. Fara indoiala, acestea sunt originale prin obiectivele si prin spiritul lor.

Comunitatile europene reprezinta pilonii Uniunii Europene. Inca de la tratatul de Fuziune din anul 1965, intrat in vigoare in 1967, cele trei comunitati europene- Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului, Comunitatea Economica Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice - detin institutii comune, cum sunt Comisia Europeana si Parlamentul European.

Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului

La 18 aprile 1951 se semneaza Tratatul de la Paris, prin care se instituie Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO).

Tratatul a intrat in vigoare la 25 iulie 1952. El reunea sase state europene (Franta, R.F. Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg), intrucat Marea Britanie nu a acceptat principiul renuntarii la unele prerogative ale suveranitatii, ea fiind doar in relatii de coordonare cu comunitatea. Tratatul era deschis aderarii altor state. Conform art. 97 din Tratat, acesta a fost semnat pe durata de 50 de ani de la data intrarii sale in vigoare. Crearea acestei organizatii europene a insemnat constituirea unor organe supranationale cu competenta de a lua decizii in anumite domenii si de a le impune statelor membre.

Tratatul reprezenta materializarea ideii de constituire a Europei politice, pornind de la "construirea unei Europe economice"

Ratiunile politice care se ascundeau sub aceasta constructie comunitara economica se refereau la situatia Frantei care se simtea amenintata permanent de Germania, precum si la potentiala amenintare economica a tarilor vest-europene de catre SUA, sau la si mai evidentul pericol al razboiului rece, care incepuse sa isi faca prezenta tot mai mult. In ceea ce priveste teama Frantei fata de Germania, se ofereau garantii in cadrul acestei constructii europene prin punerea in comun a resurselor metalurgice si miniere, care faceau imposibila orice stare beligeranta intre cele doua tari.

Aceasta organizare economica, ce ducea la unirea pietelor nationale intr-o piata comuna, urmarea si promovarea productiei si cresterea profiturilor in comparatie cu situatia mentinerii pietelor supuse unor reguli si practici restrictive.

C.E.C.O, bazata pe o piata comuna, pe obiective comune si institutii comune, avea ca misiune sa contribuie in armonie cu economia generala a statelor membre, la expansiunea economica si la cresterea nivelului de trai in statele membre. (art. 2- Tratat CECO).

Pentru realizarea misiunii comunitatii si obiectivelor ce le revin in acest sens institutiilor comunitare, Tratatul reglementeaza in art. 4 ca se interzic:

taxele de intrare sau de iesire a marfurilor, precum si restrictiile cantitative pentru circulatia produselor;

masurile discriminatorii intre producatori, intre cumparator sau utilizatori, in special in ceea ce priveste conditiile de pret sau de livrare sau tarifele transporturilor;

subventiile acordate de state;

practicile restrictive tinzand la repartizarea sau exploatarea pietelor.

Desi era vorba de o piata comuna sectoriala, limitata la carbune si otel, ea crea un precedent institutional de o deosebita importanta.

Prin acest Tratat se creau patru organe ale comunitatii:

Inalta Autoritate, organ international, care era insarcinat sa favorizeze interesele preponderent comunitare

Consiliul Special de Ministri, care era un organ cu caracter interguvernamental;

Adunarea Comuna, care se prevedea ca va fi aleasa prin vot universal direct si care avea sarcina controlului democratic

Curtea de justitie, a carei sarcina era de a asigura respectarea normelor juridice instituite in cadrul Comunitatii.

CECO reprezinta deci, prima organizatie europeana ce dispune de puteri supranationale, acestea rezultand din delegarea suveranitatii consimtita de catre state, contribuind la reconcilierea si cooperarea franco-germana si liberalizand productia si schimburile de materii prime (carbune, otel), fundamentale in industrie. Celelalte doua Comunitati (Comunitatea Economica a Energiei Atomice si Comunitatea Economica Europeana), care i-au urmat C.E.C.O., se inscriu pe aceeasi linie de integrare economica.

Comunitatea Economica Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice

Cu ocazia Tratatelor de la Roma din 25 martie 1957, s-au instituit Comunitatea Economica Europeana (C.E.E.), precum si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (C.E.E.A.).

La 1 ianuarie 1958, aceste tratate au intrat in vigoare.

Art.2 din Tratatul C.E.E. specifica "Comunitatea are ca misiune, prin stabilirea unei piete comune, a unei Uniuni economice si monetare si prin punerea in aplicare a politicilor sau actiunilor comune vizate de art.3 si 4, promovarea, in cadrul ansamblului Comunitatii, a unei dezvoltari armonioase, echilibrate si durabile a activitatilor economice, a unui nivel de angajare a fortei de munca si de protectie sociala ridicat, a egalitatii intre barbati si femei, a cresterii durabile si neinflationiste, a unui inalt grad de competitivitate si de convergenta a performantelor economice, a unui inalt nivel de protectie si de ameliorare a calitatii mediului, a ridicarii calitatii vietii, a coeziunii economice si sociale si a solidaritatii intre statele membre".

Crearea CEE. viza in primul rand transformarea conditiilor ecomomice de schimburi si de productie pe teritoriul comunitatilor.

Tratatul de creare a CEEA avea ca obiectiv, conform art.1 "sa contribuie la stabilirea conditiilor necesare formarii si dezvoltarii rapide a energiilor nucleare, cresterii nivelului de trai in toate statele membre si dezvoltarii schimbului cu alte tari."

Ratiunea pentru care se instituia aceasta comunitate se baza pe deficitul de energie al tarilor membre, ramanerea in urma a acestora in momentul respectiv fata de alte state (SUA, Anglia, URSS) si faptul ca trebuiau sa-si dezvolte sectorul energetic nuclear pentru interesele nationale si regionale comune.

Aceste doua comunitati se bazau pe o structura institutionalizata similar celei CECO, respectiv aveau tot patru organe cu aproximativ aceleasi atributii, desi existau unele diferente atat ca denumire, cat si in continutul atributiilor, respectiv cele ale Inaltei Autoritati, care au fost deplasate inspre Consiliul ministrilor in cazul ultimelor doua.

In concluzie, se poate aprecia ca, desi s-au infiintat trei comunitati, iar la constituire nu a fost clar exprimata in tratate intentia crearii pietei commune, aceasta a fost avuta iin vedere ca unul dintre obiectivele cele mai importante care urmau sa fie realizate[3], urmarindu-se si constituirea uniunii politice prin fuzionarea acestor comunitati, fapt dovedit prin evolutia comunitatilor si crearea Uniunii Europene prin Tratatul de la Maastricht, care isi propune si realizarea acestor obiective.

Tratatul CE reprezinta temeiul juridic de baza privind crearea unei piete comune in cadrul careia urmau sa fie eliminate barierele comerciale existente intre statele membre in vederea realizarii unei libere circulatii a marfurilor, serviciilor, fortei de munca si capitalurilor. Pentru prima data in evolutia dreptului international a fost utilizata notiunea de integrare, in sensul constituirii unui vast teritoriu comunitar, patronat de regulile specifice cererii si ofertei in domeniile de competenta comunitara.

In concluzie, se poate spune ca instituirea celor trei comunitati a reprezentat inceputul unui inedit proces de integrare comunitara, constatat la nivel european, evolutia Comunitatilor europene desfasurandu-se atat pe plan cantitativ, prin cresterea numarului statelor membre ale comunitatilor, cat si pe plan calitativ, prin aprofundarea domeniilor competentei comunitare si perfectionarea institutionala.