Functiile Parlamentului

Functiile Parlamentului

Parlamentul are si trebuia sa aiba un loc si un rol deosebit in sistemul statal. De aceea si competenta sa trebuie sa raspunda necesitatii de a se creea conditiile exprimarii vointei poporului care l-a ales si pe care il reprezinta direct, nemijlocit. Atributiile Parlamentului sunt specifice infaptuirii, la cel mai inalt nivel a conducerii statale si, ca atare, functiile Parlamentului sunt functii de conducere, deliberative. Fiind ales direct de catre cetateni, prin vot, Parlamentul reprezinta vointa poporului si exercita prin reprezentare cele mai importante drepturi ale acestuia. Insa competenta Parlamentului nu este nelimitata, imputernicirile sale fiind stabilte strict de Constitutie aceasta fiind de fapt pactul social in exprimarea juridica

Conform separatiei puterilor in stat, principiu consacrat si in Constitutia Romaniei, Parlamentul reprezinta puterea legislativa, fiind unicul organ legislativ al statului roman. Insa sistemul functiilor Parlamentului nu poate fi desprins de actvitatea puterii executive sau a celei judecatoresti. Fiecare autoritate trebuie sa isi exercite atributiunile conform competentelor ce ii sunt oferite de Constitutie, orice imixtiune afectand buna functionare a puterii statale. In aceste conditii, Parlamentul Romaniei indeplineste o serie de functii, care consacra rolul important al Parlamentului in sistemul puterii statale.

Sectiunea I Functia legislativa

Una din functiile fundamentale ale statului este reglementarea unitara si obligatorie a relatiilor sociale, fapt rezultat prioritar prin adoptarea de acte juridice. Sarcina crearii normelor juridice si de formare a unui sitem unitar de norme, incuba preponderent Parlamentului, dar la realizarea acestui scop contribuie, potrivit legii fundamentale, si alte forme organizationale etatice, precum Guvernul, ministerele, unele autoritati administrative locale, Presedintele Romaniei sau , prin dreptul de initiativa legislativa, chiar si cetatenii Romaniei, in mod nemijlocit. Dar, pentru ca in Constitutie este prevazut ca Parlamentul "este unica autoritate legiuitoare a tarii", legiferarea constituie functia fundamentala a acestuia, esenta existentei si activitatii Parlamentului.

Competenta de legiferare acordata exclusiv Parlamentului, intrucat rezulta din prevederile Constitutiei, nu se poate exercita decat in conditiile si in limitele prevazute de aceasta. Limitele prevazute de Constitutie nu reprezinta restrangeri ale competentei Parlamentului ca autoritate legiuitoare, ci domeniul de valabilitate a acestei competente sau, altfel spus, intinderea legitimitatii sale constitutionale. Regulile constitutionale de exercitare a competentei de legiferare a celor doua Camere ale Parlamentului si, indeosebi limitele acestei competente sunt, dealtfel, o conditie a eficacitatii ei.

Pricipalul instrument de legiferare, de creare a normelor juridice necesare, de catre Parlament in exercitarea competentei de legiferare este legea.Conform articolului 73 din legea fundamentala Parlamentul adopta trei categorii de legi: constitutionale, organice si ordinare. In continuare, textul constitutional stabileste domeniile de reglementare a legilor constituionale si organice, lasand in sfera legilor ordinare celelalte relatii sociale asupra carora legislativul poate hotari, de o importanta mai scazuta.

Sectiunea a II-a    Functia de stabilire a directiilor principale ale

activitatii social-economice, culturale, statale si juridice

Fiind unul din organele centrale ale organizarii politico-etatice a Romaniei, Parlamentul are un rol esential in desfasurarea principalelor activitati ale statului roman. Exercitand imputernicirile de conducere statala ce ii sunt delegate de catre popor, Parlamentul poate decide in problemele cele mai importante, stabilind directiile principalelor activitati social-economice, culturale, statale si juridice. Parlamentul stabileste aceste directii prin intermediul actelor juridice emise de acesta in intregul sau sau de una dintre Camerele acestuia . Aceasta se realizeaza in principal prin intermediul legilor. Atributiile Parlamentului si directiile activitatilor pe care le poate stabilii Parlamentul sunt stabilite de prevederile constitutionale, Constitutia fiind cea care reglementeaza activitatea Parlamentului.

Sectiunea a III-a    Functia de alegere, formare, avizare a formarii, numire

sau revocare a unor autoritai statale

Implicarea Parlamentului in constituirea altor autoritati publice este rezultatul firesc al mandatului pe care il primeste in mod direct si nemijlocit din partea poporului, prin intermediul votului. Daca functia de legiferare a Parlamentului este fundamentala, aceasta fiind chiar ratiunea existentei Parlamentului, executarea legilor implineste continutul mandatului parlamentar. Pentru aceasta, Parlamentul trebuie sa creeze autoritati care sa execute legile si care sa intervina atunci cand executarea legilor intampina dificultati.

Aceasta functie exprima raporturile constitutonale dintre puterile publice, raporturi care includ implicare, echilibru si control. Prin reglementarea acestei functii se ramarca o anumita preeminenta a Parlamentului fata de alte puteri publice, un anumit drept in legatura cu institutionalizarea celorlalte autoritati statale. Se realizeaza astfel o anumita armonizare a sistemului autoritatilor publice, care au ca scop comun realizarea vointei poporului.

In exercitarea acestie functii Parlamentul constituie structuri exterioare organismelor sale de lucru. Functia sa exercita, fie de catre Parlament, in intregul sau, fie de catre una din Camerele sale, potrivit dispozotiilor constitutionale, sau chiar de o comisie, in ceea ce priveste detaliile. Astfel, in exercitarea acestei functii, Parlamentul are atributiuni diverse, cum ar fi suspendarea din functie a Presedintelui Romaniei, acordarea votului de incredere Guvernului sau retragerea aceste increderi, numirea de judecatori la Curtea Constitutionala, numirea directorilor serviciilor de informatii sau a Avocatului Poporului .

Sectinea a IV-a    Functia de control

Rolul deosebit al Parlamentului in conducerea statului presupune nu numai elaborarea legilor, ci si un control necesar asupra punerii in aplicare a normelor adoptate sau, chiar a intregii activitati a organelor statului. Acest control este necesar si deplin, manifestandu-se diferentiat. El se refera, in principiu, la intreaga activitate statala si la toate autoritatile publice, realizandu-se prin cai si mijloace adecvate. Controlul se exercita fie direct de catre intregul Parlament, fie de catre una din Camerele sale sau, chiar prin alte mijloace si organisme specifice de control. Un rol esential in acest ultim aspect il ocupa comisiile speciale ale Parlamentului, comisiile de ancheta alcatuite din membrii ai Parlamentului.

Indeosebi controlul parlamentar priveste activitatea executivului, realizandu-se, in acest scop, in forme specifice, pe calea intrebarilor, interpelarilor, anchetei parlamentare si motiunii de cenzura, dar si in cadrul competentei sale legislative, in cazul in care, dezbatand un proiect de lege, obliga Guvernul sa se explice asupra politicii pe care vrea sa o promoveze prin acel proiect. Un alt mijloc specific de control asupra activitatii executivului este exercitarea acestuia prin intermediul darilor de seama, mesajelor, rapoartelor si programelor. Constitutia incuba in sarcina unor organe ale statului obligatia de a prezenta Parlamentului sau uneia dintre Camerele sale mesaje, rapoarte, dari de seama sau programe prin care sa isi justifice activitatea.

Exercitarea eficienta a controlului parlamentar presupune dreptul deputatilor si senatorilor de a cere informatii autoritatilor publice si, desigur, obligatia acestora de a le furniza. Informarea este o conditie esentiala pentru indeplinirea cu eficacitate a functiei de control parlamentar, dar Parlamentul nu-si poate indeplini cu eficienta nici functia sa deliberativa decat daca actioneaza in cunostinta de cauza. De aceea informarea parlamentarilor este una dintre trasaturile de baza ale parlamentarismului modern. In raport cu prevederile constitutionale procedeele de informare a Parlamentului pot fi grupate in mijloace aflate la dispozitia cetatenilor, mijloace aflate la dispozitia parlamentarilor, mijloace aflate la dispozitia Camerelor si mijloace rezervate initiativei Guvernului. Astfel, autoritatile publice si cetatenii sunt in masura sa isi dea concursul pentru asigurarea informarii Parlamentului si, in concluzie, pentru eficientizarea controlului parlamentar.

O institutie importanta pentru exercitarea functiei de control parlamentar este Avocatul Poporului, institutie inspirata din reglementarea regimului "ombudsman-ului" suedez. Rolul fundamental al avocatului poporului este de a apara drepturile si libertatile cetatenesti in raport cu autoritatile publice si, in special in raport cu cele executive. Avocatul poporului raspunde numai in fata Parlamentului, avand obligatia de a prezenta acestuia rapoarte. In aceste rapoarte, avocatul poporului poate face si recomandari privind legislatia sau luarea unor masuri pentru ocrotirea libertatilor publice. Prin intermediul acestei institutii, Parlamentul controleaza desfasurarea activitatii organelor puterii executive, urmarind respectarea drepturilor si libertatilor cetatenilor care au investit Parlamentul in mod direct, precum si eliminarea birocratismului care poate afecta grav interesele acestora.

Sectiunea a V-a    Functia de conducere in politica externa

Ca autoritate reprezentativa prin care poporul exercita suveranitatea nationala, Parlamentul are si atributii in politica externa. Functia de directionare a politicii externe, pe care majoritatea Parlamentelor contemporane o indeplinesc, a fost multa vreme rezervata in exclusivitate executivului. Ea este insa, si trebuie sa fie, una din functiile oricarui Parlament. In competenta Parlamentului revin numai atributiile de conducere in politica externa, adica atributiile fundamentale, de stabilire a directiilor principale. Majoritatea atributiunilor in materia politicii externe revin in continuare altor autoritati publice ale statului, cum ar fi Guvernul Romaniei sau ministerele de specialitate.

In exercitarea acestei functii Parlamentul isi constituie o comisie speciala de politica externa, cu importante atributii in acest domeniu, pozitia finala a Parlamentului fiind adoptata insa de plenul Camerelor. Cele mai importante atributii ale Parlamentului in acest domeniu sunt: ratificarea si denuntarea de tratate internationale, declararea starii de razboi, decizia de suspendare sau incetare a ostilitatilor militare, adoptarea de mesaje, declaratii, motiuni cu caracter politic, referitoare la unele probleme de politica externa.

Sectiunea a VI-a    Atributiile Parlamentului privind organizarea interna si

functionarea sa

In temeiul autonomiei sale organizatorice si functionale, Parlamentul este singurul care isi stabileste organizarea sa interna, bineinteles in limitele dispozitiilor constitutionale. In cadrul acestor atributiuni de organizare interna si de functionare a Parlamentului, merita mentionate indeosebi: validarea sau anularea alegerilor parlamentarilor, adoptarea regulamentelor Camerelor si a celui al sedintelor comune, alegerea organelor interne de lucru, aprobarea bugetului propriu, precum si unele atributii privind statutul parlamentarilor[3].