Consiliul Europei

Consiliul Europei

Creat in 1949, Consiliul Europei este organizatia Europei democratice, sediul sau aflandu-se in Palatul Europei (Parlamentul European) din Strasbourg.

1. Obiectivele Consiliului Europei

Vocatia sa majora e sa promoveze democratia in Europa, atat prin dialogul dintre guverne, intre parlamentari, cat si prin conferinte ministeriale, prin elaborarea de conventii in domeniile culturii, educatiei patrimoniului, sportului, tineretului, cooperarii transfrontaliere sau ale altor probleme ale societatii.

De asemenea, el se ocupa si cu favorizarea constientizarii si incurajarii dezvoltarii identitatii si diversitatii culturale ale Europei, cautarea solutiilor pentru problemele cu care se confrunta societatea europeana (discriminarea minoritatilor, xenofobia, intoleranta, protectia mediului, clonarea umana, sida, drogurile, terorismul, crima organizata etc.), dezvoltarea stabilitatii democratice in Europa prin sustinerea reformelor politice, legislative si constitutionale.

2. Componenta Consiliului Europei

Caderea comunismului in Europa Centrala si de Est a reprezentat o sansa istorica pentru Consiliul Europei, chemat sa ajute noile democratii sa se construiasca, sa edifice traditii de libertate, sa deprinda statul de drept, in particular prin programe de cooperare (de exemplu, din 1989, programul Demostene). Orice stat european poate deveni membru al Consiliului Europei cu o conditie: ca el sa accepte principiul suprematiei dreptului si sa garanteze drepturile omului si libertatile fundamentale pentru toate persoanele aflate sub jurisdictia sa. Consiliul Europei nu trebuie confundat cu o institutie comunitara propriu zisa a Uniunii Europene.

Creat la 5 mai 1949 de 10 state (Belgia, Danemarca, Franta, Irlanda Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda si Suedia) urmate de Grecia si Turcia in august 1949, Consiliul Europei are astazi 46 de state membre: Islanda si Germania (1950), Austria (1956), Cipru (1961), Elvetia (1963), Malta (1965), Portugalia (1976), Spania (1977), Liechtenstein (1978), San Marino (1988), Finlanda (1989), Ungaria (1990), Polonia (1991), Bulgaria (1992), Estonia, Lituania, Slovenia, Republica Ceha, Slovacia, Romania (1993), Andora (1994), Letonia, Albania, Moldova, Ucraina, "Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei" (1995), Federatia Rusa si Croatia (1996), Georgia (1999) si Armenia si Azerbaidjan (2001), Bosnia si Herzegovina (2002), Sebia si Muntenegru (2003), Monaco (2004).
Oricum, cele 25 state membre ale Uniunii Europene sunt toate membre ale Consiliul Europei. State ca si Canada, Vatican, Japonia, SUA si Mexic se bucura de statutul de observator pe langa organismele interguvernamentale ale Consiliului Europei.

Din anul 1990, Consiliul Europei, a acceptat 22 state din Europa Centrala si de Est: Romania, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Estonia, Lituania, Slovenia, Republica Ceha, Slovacia, Letonia, Albania, Moldova, "ex.-Republica Iugoslava a Macedoniei", Ucraina, Rusia, Croatia, Georgia, Armenia si Azerbaidjan.

Odata cu aceasta vasta largire spre Est, Consiliul Europei este in pericolul de a-si pierde legitimitatea. Aceasta este dezbaterea pe care o ridica de fapt aderarea Rusiei. Aceasta a fost admisa in Consiliu la     28 februarie 1996, pe cand recurgea la represiunea rebeliunii cecene. Pentru Consiliul Europei, Rusia are dreptul la "un avans de incredere". In urma celui de al doilea razboi din Cecenia, care a izbucnit in august 1999, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a suspendat, la 6 aprilie 2000, dreptul de vot al delegatiei ruse, pentru a-1 restabili la 25 ianuarie 2001.

Consiliul Europei este finantat de guvernele statelor membre ale caror contributii la bugetul Organizatiei sunt calculate proportional cu populatia si bogatia lor. Bugetul ordinar al Consiliului Europei pentru anul 2006 a fost de 235 milioane euro. Limbile oficiale ale Consiliului Europei sunt engleza si franceza, dar se lucreaza, de asemenea, in germana, italiana si rusa.

3. Organismele de conducere ale Consiliului Europei

Comitetul Ministrilor reprezinta organismul decizional al Consiliului Europei si este compus din ministrii afacerilor externe ai tuturor tarilor membre (sau reprezentantii lor permanenti). Adunarea Parlamentara reprezinta organul deliberativ al Organizatiei, ai carui membri sunt desemnati de parlamentele nationale.

Congresul Puterilor Locale si Regionale din Europa constituie un organ consultativ care reprezinta autoritatile locale si regionale. Guvernele, parlamentele nationale si autoritatile locale si regionale sunt, astfel, reprezentate separat. Pentru consolidarea stabilitatii continentului European, in special dupa disparitia regimurilor comuniste, un nou elan a fost dat la cel mai inalt nivel Consiliului Europei prin intermediul Summit-urilor sefilor de stat si de guvern, doua Summit-uri avand loc pana in prezent.

La Viena, in 1993, liderii politici ai celor 32 de state care erau atunci membre ale Organizatiei au fixat directia de actiune in vederea extinderii, relevand, astfel, noile provocari ale momentului. La Strasbourg, in 1997, sefii de stat si de guvern ai celor 40 de state membre au adoptat un plan de actiune bazat pe patru principii fundamentale: democratia si drepturile omului, coeziunea sociala, securitatea cetatenilor si educatia pentru democratie si diversitatea culturala. Cele patru principii esentiale ale programului de lucru al Consiliului Europei determina prioritatile Organizatiei pentru noul mileniu.

Consiliului Europei organizeaza periodic conferinte ale ministrilor specializati (ai justitiei, educatiei, familiei, sanatatii, mediului, autoritatilor locale, migratei, egalitatii intre femei si barbati, muncii, mass media, culturii, sportului, tineretului, etc.). Conferintele analizeaza problemele sectoriale majore si faciliteaza contactele permanente intre ministerele de profil din statele membre. Acestia elaboreaza proiecte de cooperare si propun activitati pentru programul de lucru al Consiliului Europei.[1]

Activitatea Consiliului Europei conduce la elaborarea conventiilor si acordurilor europene care constituie apoi baza modificarilor si armonizarii legislative in cadrul diferitelor state membre. Anumite acorduri pot fi de asemenea adoptate si de state nemembre. Rezultatele studiilor si activitatilor sunt transmise guvernelor pentru ca pe baza acestora sa se consolideze cooperarea si progresul social in Europa. Consiliul Europei adopta si acorduri partiale, o forma de cooperare cu "geometrie variabila" care permit unui anumit numar de state sa organizeze activitati specifice, de interes comun, cu acordul celorlalti membri.

Prin oferirea statutului consultativ unui numar de peste 400 de organizatii neguvernamentale, Consiliul Europei dezvolta un veritabil parteneriat cu reprezentantii societatii civile. El asociaza ONG-urile, ca urmare a diferitelor moduri de consultare, lucrarilor interguvernamentale si incurajeaza dialogul intre parlamentari si lumea asociativa, prin intermediul discutiilor si a colocviilor privind problemele majore ale societatii. Aproximativ 1.800 de functionari internationali recrutati din statele membre alcatuiesc personalul permanent al Secretariatului Organizatiei, care este condus de Secretarul General.

4. Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei

Adunarea Parlamentara este unul dintre cele doua organe statutare ale Consiliului Europei. Ea reprezinta fortele politice ale Parlamentelor statelor membre si doreste sa fie motorul extinderii cooperarii europene catre toate statele democratice din Europa. Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a constituit prima adunare europeana din istoria continentului. Cu delegatii din mai mult de 40 de parlamente nationale, ea ramane cea mai mare adunare intr-adevar europeana.

Adunarea isi stabileste ordinea de zi, abordeaza subiecte de actualitate si teme cu caracter prospectiv care trateaza, in special, probleme ale societatii si chestiuni de politica internationala. Deliberarile sale joaca un rol important in orientarea activitatii Comitetului Ministrilor si a sectoarelor interguvernamentale ale Consiliului Europei. In plus, ele se repercuteaza asupra guvernelor atunci cand membrii ei le transmit Parlamentelor nationale.

Evenimentele survenite in tarile Europei centrale si de est la inceputul anilor 90 au conferit Adunarii o misiune unica: sa contribuie la integrarea acestor tari in familiile democratiei europeane si sa promoveze o veritabila cooperare parlamentara intre toate natiunile Europei. Adunarea contribuie, deci, la construirea unei Europe extinse, fara frontiere.

Statutul de invitat special creat de Adunarea Parlamentara in 1989 a permis, de asemenea, delegatiilor parlamentare ale tarilor Europei centrale si orientale, angajate pe drumul democratiei pluraliste dar nefiind, inca, membre ale Organizatiei, sa asiste la sesiunile plenare ale Adunarii si la reuniunile comisiilor ei. Contactele si schimburile astfel stabilite au incurajat procesul de democratizare a acestor tari si le-au facilitat aderarea la Consiliul Europei.

Cei 315 membri ai Adunarii Parlamentare si cei 315 supleanti ai lor sunt alesi sau desemnati de parlamentele nationale dintre proprii lor membri. Fiecare tara dispune de la 2 pana la 18 reprezentanti, in functie de marimea populatiei ei. Delegatiile nationale la Adunare sunt compuse astfel incat sa asigure o reprezentare corecta a partidelor politice sau a grupurilor din parlamentele lor nationale.

Adunarea numara cinci grupuri politice: grupul socialist (SOC), grupul partidului popular european (PPE/DC), grupul democratilor europeni (GDE), grupul liberal, democratic si reformator (LDR) si grupul pentru stanga europeana unita (GUE). Cativa parlamentari nu sunt inscrisi in nici un grup politic. Adunarea se reuneste de patru ori pe an, timp de o saptamana, in sesiune plenara publica, in hemiciclul Palatului Europei de la Strasbourg. De asemenea, ea tine o reuniune de primavara intr-unul din statele membre ale Consiliului Europei.

Adunarea isi alege presedintele dintre membrii sai, in mod traditional pentru trei mandate consecutive, de un an. Presedintele, vicepresedintele (18 in prezent) si presedintii celor 5 grupuri politice constituie Biroul Adunarii. Adunarea alege, de asemenea, Secretarul General si Secretarul General adjunct al Consiliului Europei, Secretarul General al Adunarii, judecatorii Curtii Europene a Drepturilor Omului si Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei.

Lucrarile Adunarii sunt pregatite de comisii specializate in urmatoarele domenii: politic, juridic si drepturile omului, social, sanatate si familie, cultura, stiinta si educatie, mediu si agricultura, economie si dezvoltare, migratii, refugiati si demografie, egalitatea sanselor pentru femei si barbati, respectarea obligatiilor si angajamentelor statelor membre. Cu ocazia fiecarei sesiuni sunt consacrate dezbateri ale evenimentelor din Europa si din lume, care se concentreaza, in special, asupra acelora care impun o actiune la nivel european.     Personalitati marcante din intreaga lume si-au adus contributia la aceste dezbateri (regele Juan Carlos, Franois Mitterrand, John Paul II, Helmut Kohl, Mikhail Gorbachev, Vaclav Havel, Hosni Mubarak, Yasser Arafat si altii).

Adunarea este, de asemenea, un forum parlamentar pentru alte organizatii internationale, cum ar fi: OCDE, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), Agentia Spatiala Europeana si mai multe institutii specializate ale Natiunilor Unite. Organizatiile neguvernamentale participa in calitate de observatori la lucrarile unui anumit numar de comisii, aducandu-si contributia la manifestarile importante organizate de Adunare.

Din 1989, Adunarea contribuie activ la gestionarea crizelor din Europa. Dezbaterile ei privind chestiunile politice s-au fondat adesea pe concluziile misiunilor organizate pe teren si pe dialogul permanent instaurat cu statele in cauza. Ea consolideaza, astfel, rolul politic al Consiliului Europei. Reprezentantii Adunarii realizeaza vizite periodice in Europa pentru a strange informatii de prima mana necesare elaborarii rapoartelor Adunarii, asigura observarea alegerilor si se angajeaza in diplomatia parlamentara.

Textele adoptate de Adunare reprezinta orientari importante pentru Comitetul Ministrilor, guverne, parlamente si partidele politice nationale si pentru alti actori importanti ai societatii. De asemenea, Adunarea a fost de multe ori la originea a numeroase tratate internationale, conventii europene si alte instrumente juridice care formeaza baza unei veritabile legislatii europene.

Cea mai cunoscuta dintre acestea este Conventia Europeana a Drepturilor Omului, deschisa spre semnare in 1950. Adunarea este consultata de Comitetul Ministrilor asupra tuturor proiectelor de conventie inaintea adoptarii lor. Adunarea organizeaza periodic conferinte, simpozioane si audieri parlamentare publice privind problemele majore ale timpului nostru, cum ar fi: violenta, intoleranta, mediul, imigrarea, drogurile sau media. Aceste auditii iau forma unui dialog intre parlamentari si specialisti.

- Statele membre si reprezentarea lor: Albania (4), Andora (2), Armenia (4), Austria (6), Azerbaidjan (6), Belgia (7), Bosnia si Hertegovina (5) Bulgaria (6), Croatia (5), Cipru (3), Danemarca (5), Estonia (3), Elvetia (6), Finlanda (5), Franta (18), Federatia Rusa (18), Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei (3), Georgia (5), Germania (18), Grecia (7), Irlanda (4), Italia (18), Islanda (3), Letonia (3), Liechtenstein (2), Lituania (4), Luxemburg (3), Malta (3), Marea Britanie (18), Moldova (5), Monaco (2), Norvegia (5), Olanda (7), Polonia (12), Portugalia (7), Romania (10), Republica Ceha (7), Republica Slovacia (5), San Marino (2), Serbia si Muntenegru (7) Slovenia (3), Spania (12), Suedia (6), Turcia (12), Ucraina (12), Ungaria (7).

- Statutul de observator: Parlamentele Canadei, Israelului si Mexicului beneficiaza de acest statut pe langa Adunarea Parlamentara.

- Statutul de invitat special: Statutul de invitat special al Parlamentului din Belarus a fost suspendat in 13 ianuarie 1997.