Cresterea eficientei sectorului social - obiectiv fundamental al PNAinc al Guvernului Romaniei. Directii de actiune.

Cresterea eficientei sectorului social - obiectiv fundamental al PNAinc al Guvernului Romaniei. Directii de actiune.

Programele adresate copiilor strazii sunt un exemplu excelent de ineficienta prin abordare fragmentata. Interventia unor ONG-uri de suport a acestora in strada, desi justificata, a avut ca efect neintentionat fixarea lor in strada, in conditiile in care nu existau programe de stopare a intrarilor si de preluare a lor in sisteme de protectie sociala. Nici interventia politiei de a-i trimite in localitatile de unde provin nu a avut practic nici un efect, ei reintorcandu-se de unde fusesera preluati.

Copiii abandonati sunt un alt exemplu. Centrarea intr-o prima faza doar pe dezinstitutionalizare a fost putin eficace datorita subdezvoltarii dispozitivelor de interventie in cele doua puncte esentiale ale procesului: intrarile - prevenirea abandonului - si iesirile - reinsertia copiilor in familiile naturale, de plasament, cat si datorita lipsei unui program agresiv de adoptie na ionala.

Desi slab finantate, eficienta programelor sociale poate fi totusi semnificativ imbunatatita. Urmatoarele directii pot fi luate in considerare

Cresterea ponderii programelor active de promovare a ocuparii, care reprezinta cea mai importanta modalitate de a activa direct pe cei in dificultate: crearea de locuri de munca, incurajarea angajarii persoanelor cu risc ridicat de somaj cronic, formarea profesionala si reabilitarea capacitatilor de    angajare ocupationala, medierea muncii, sustinerea activitatilor aducatoare de venit. Tot acest domeniu crucial pentru cresterea eficientei politicilor anti-saracie face obiectul Planului National de Actiune pentru Ocuparea Fortei de Munca, motiv pentru care aici aceasta directie va fi doar mentionata.

Investitiile in reabilitarea capacitatilor si dezvoltarea de oportunitati vor usura in viitorul imediat presiunea nevoilor de suport social. Programele de creare de locuri de munca sunt din acest punct de vedere centrale. Dar si reabilitarea capacitatilor de ocupare si de functionare sociala normala este foarte importanta.

Un loc important il poate ocupa, de asemenea, extinderea economiei sociale. Prin economie sociala intelegem doua lucruri distincte:

a. Activitati economice care, in secundar, si cu conditia mentinerii performantei economice, includ obiective de tip social. Conditionarea acordarii contractelor publice de absorbtia unor categorii sociale cu probleme de integrare economica sau in vederea reducerii disparitatilor regionale este o practica al carui succes este dovedit. O asemenea extensie nu va fi desigur contabilizata in cadrul cheltuielilor sociale publice, dar poate avea un efect extrem de pozitiv asupra problemelor sociale, scazand nevoia de programe sociale.

b. Lansarea de largi programe de amenajari de infrastructura si teritoriala, inclusiv de mediu. Investitiile din aceste domenii pot fi atat investitii economice (parte a dezvoltarii economice a tarii), cat si investitii sociale propriu-zise, in infrastructura calitatii vietii (scoli, spitale etc.).

Toate aceste activitati economice, pe langa efectul lor direct, prezinta un efect indirect, de activizare economica a populatiei, de producere de venituri si, in consecinta, de scadere a presiunii asupra nevoilor de cheltuieli sociale publice.

2. Eliminarea progresiva a fragmentarii programelor sociale. In ultimii ani, analizele sistemului de protectie sociala au cazut de acord asupra existentei unei fragmentari excesive, ca o sursa importanta a eficientei scazute. De problemele sociale, care sunt mereu globale si interconectate, se ocupa institutii guvernamentale diferite, cu programe care sunt mai degraba competitive si rivale decat coordonate si puse reciproc de acord. In mod special este necesara reducerea drastica a programelor redundante/ paralele. Fragmentarea institutionala duce la:

Eficienta scazuta din caza concentrarii pe o componenta sau alta a unei probleme si ignorarea unei abordari globale a acesteia.

* Paralelisme institutionale: institutii diferite, cu relatii departe de cooperare, se ocupa de componente ale problematicii sociale. Pe langa efectele negative asupra eficacitatii, paralelismele institutionale genereaza o crestere artificiala a costului administrarii.

Exista doua evolutii care ofera o perspectiva buna de depasire a fragmentarii sistemului de protectie sociala:

a. Descentralizarea activitatilor de suport social Faptul ca in special noua lege a sistemului national de asistenta sociala prevede ca sistemul de servicii de asistenta sociala este realizat la nivelul autoritatilor locale, celelalte nivele ale sistemului (judetean si national) reconstruindu-se in acord cu aceasta optiune, face posibil ca la nivel local sa se realizeze unificarea sistemului. Aici se pot stabili servicii complexe de diagnoza si adresare a nevoilor individuale. Ar fi insa absolut necesar ca o parte din beneficiile financiare stabilite de lege sa poata fi oferite in mod flexibil si diferentiat de catre serviciile sociale locale, in raport cu nevoile efective si in formele cele mai adecvate. De exemplu, 10% din bugetul dedicat tuturor programelor sociale sa fie lasat la dispozitia autoritatilor locale pentru forme de suport flexibil decise, pentru sustinerea experimentarii inovative si pentru a face fata problemelor sociale care pot aparea.

Ar fi eficient ca si bugetul alocat venitului minim garantat sa aiba o asemenea prevedere. Forma actuala a ajutoarelor de urgenta, inalt centralizate, este greoaie, costisitoare si in plus nu este capabila de a opera efectiv o ierarhie a urgentelor..

Este important ca la nivel national sa existe un fond pentru finantarea unor programe nationale sau pilot; este util, de asemenea, ca aici sa fie incluse, pe o perioada de timp, si fonduri de sustinere a unor beneficii de urgenta individuale cu totul si cu totul speciale, ca de exemplu tratamentele medicale in strainatate. La nivelul autoritatilor locale trebuie sa existe in mod complementar un buget care sa fie utilizat pentru nevoile locale urgente, stabilite pe baza prioritatilor locale.

b. Constituirea Comisiei interministeriale de asistenta sociala care are ca obiectiv concertarea tuturor programelor sociale de suport.

c. Constituirea Comisiilor judetene anti-saracie si promovare a incluziunii sociale, bazate pe principiul parteneriatului. Aceste Comisii vor fi in pozitia de a putea prelua in managementul judetului unele programe nationale, de a consolida functia de coordonare a tuturor programelor care se desfasoara in judet.

3. Orientarea mai ferma a resurselor spre prioritati explicit adoptate. Exista mecanisme care in mod sistematic blocheaza procesul de identificare a prioritatilor sau chiar il viciaza. Datorita fragmentarii institutionale, in locul utilizarii cat mai flexibile a resurselor disponibile limitate in raport cu prioritatile contextual determinate, exista o preferinta excesiva pentru acordarea prin lege de drepturi rigide, pe categorii de probleme. De exemplu, pentru persoane cu handicap, dreptul la un insotitor, in locul dreptului la servicii de suport care pot fi mult mai variat determinate, in raport cu nevoile concrete. Datorita costului mare al acoperirii acestui drept, alte forme de suport, poate mai eficiente, practic sunt excluse in momentul actual. Este un caz tipic in care un drept partial oferit exclude alte drepturi, posibil mai adecvate.

Este contraproductiv si, in ultima instanta, o sursa de eficienta scazuta, legiferarea unor mijloace ca drepturi, in loc ca dreptul sa fie definit la nivelul satisfacerii unei nevoi complexe, care poate fi realizata cu o combinatie de mijloace, in functie de contextul concret. Efectul unei asemenea abordari este un sistem de drepturi rigid definite, cu spatiu aproape nul de flexibilitate. In plus, este micsorata sansa de a se acorda resurse fie pentru programe mai flexibile, fie pentru a face fata noilor probleme, chiar mult mai grave.

Fixarea in legislatie a unor drepturi partiale, care functioneaza ca drepturi deja castigate greu de modificat, ingreuneaza procesul de stabilire de prioritati in politica sociala. Prioritatile care orienteaza procesul sunt mai degraba efectul neintentionat al unor presiuni trecute care au avut succes.

Incompletitudinea sistemului de asistenta sociala reprezinta o sursa importanta de distorsiune a sistemului de prioritati. Nedezvoltarea unor servicii de suport social face ca nevoile respective sa ramana, indiferent de gravitatea lor, neacoperite. Nedezvoltarea sistemului de servicii de asistenta sociala comunitara a dus, de exemplu, la axarea sistemului pe tratarea efectelor, in detrimentul prevenirii. Inexistenta unui sistem de venit minim garantat a dus la ignorarea unui segment de populatie care se zbate in conditii de saracie extrema.

4. Mutarea accentului pe prevenire si suport preventiv, mult mai ieftin si mai eficient, fata de tratarea problemelor sociale deja consolidate, greu de resorbit. Din acest punct de vedere, sistemul de securitate sociala, axat pe beneficii financiare, trebuie completat radical cu un larg complex de servicii de asistenta sociala, care sa sustina prevenirea si recuperarea sociala.

5. Cresterea calitatii tuturor serviciilor, inclusiv prin elaborarea de standarde minime de calitate, si dezvoltarea unui sistem de monitorizare a calitatii In prezent, complementar cu o inspectie predominant financiar-administrativa, exista un deficit sever de monitorizare a calitatii propriu-zise a serviciilor sociale furnizate la nivel local. Lipsa de competenta a personalului si lipsa standardelor de calitate reprezinta un factor inhibitor pentru cresterea eficacitatii si eficientei acestor servicii.   

6. Reducerea drastica a programelor excesiv de scumpe in raport cu rezultatele. Este important sa fie evitate urmatoarele tipuri de programe:

a. Programe excesiv de scumpe, care, cel putin in momentul actual, nu pot fi extinse datorita costurilor.

Adesea programe nefezabile din punct de vedere financiar sunt lansate, din surse extrabugetare, sub forma unor programe pilot, fara nici o sansa de a fi generalizate la nivelul administratiilor locale din bugetele locale

b. Programe fragmentate, cu costuri institutionale ridicate, in locul unor programe globale. Sunt notorii insuccesele unor programe de suport pentru copiii strazii care, in final, nu au facut decat, pe langa o anumita ameliorare trecatoare a situatiei lor, nu au facut decat sa-i fixeze si mai mult in strada.

c. Orientarea resurselor spre variabilele mai accesibile, dar nu neaparat cele mai eficiente: programe de evaluare a nevoilor, programe de promovare de informatii si atitudini in lipsa resurselor financiare si institutionale de a sustine efectiv respectivele comportamente; programe de formare a personalului, in lipsa structurilor organizationale in care respectivele persoane sa lucreze.

7. Identificarea si mobilizarea variatelor resurse potentiale ale diferitelor sisteme. Cateva exemple sunt inalt demonstrative pentru asemenea disponibilitati. Utilizarea serviciului militar alternativ in folosul colectivitatii ar putea fi o asemenea resursa extrem de importanta: pentru furnizarea unor servicii de ingrijire socio-medicala in comunitate, pentru sustinerea unor programe sociale, ca de exemplu constructii de locuinte pentru persoanele sarace. Armata poate aduce de asemenea in momentul de fata cateva contributii majore prin transformarea unor cazarmi dezafectate in centre de plasament pentru minori, camine pentru batrani, centre de instruire a personalului care urmeaza sa lucreze in sistemul national de asistenta sociala.

8. Utilizarea tineretului ca resursa cruciala a dezvoltarii.

Gestionarea inadecvata a tranzitiei este responsabila de producerea unor deficite importante de pregatire profesionala si scolara a tinerei generatii, de dificultati accentuate de angajare a ei pe piata muncii, in fine, de o stare larga demoralizare, exprimata in comportamente deviante, dar si in tentatia emigrarii.

Pentru mobilizarea tineretului ca resursa a dezvoltarii sociale este necesara insa o politica speciala de suport pentru tranzitia tinerilor la conditia adulta: diminuarea deficitului de resurse economice, obtinerea unor conditii decente de locuit, oportunitati ocupationale atractive, posibilitati de participare social-politica.

9. Integrarea si compatibilizarea programelor cu finantare internationala in sistemul serviciilor publice sociale. Unele programe cu finantare externa nu sunt suficient integrate si concertare cu directiile de dezvoltare a sistemului global de protectie sociala.

Managementul acestor programe trebuie inclus/ subordonat responsabilului guvernamental in domeniul respectiv.

* Introducerea, ca obligatorie, a preevaluarii eficientei acestor programe si a monitorizarii lor continue din punctul de vedere al incadrarii in procesul global de dezvoltare institutionala.