CATEGORII DOCUMENTE |
Arheologie | Istorie | Personalitati | Stiinte politice |
Curtea Europeana de Justitie
Cele 3 comunitati (CECO, CEE, CEEA) au luat fiinta avand fiecare propria Curte de Justitie, menite fiecare sa asigure interpretarea corecta a tratatelor prin care au fost infiintate. Prin Conventia din anul 1957, relativa la unele institutii comune Comunitatilor Europene, au fost inlocuite cu o institutie unica, iar Tratatul de fuziune din anul 1965, intrat in vigoare in anul 1967, doar a pus de acord, a explicitat si detaliat unele dispozitii din Statutul Curtii de Justitie.
Competenta. A fost stabilita prin articolul 164 al Tratatului de la Roma care i-a conferit puterea de a asigura interpretarea corecta si aplicarea prevederilor sale si a actelor emise de institutiile comunitare. Sunt supuse jurisdictiei Curtii Europene de Justitie: institutiile politice comunitare, statele membre ale comunitatii, persoanele fizice cetateni ai Uniunii, persoanele juridice care isi au sediul si sunt constituite, potrivit legilor in vigoare, intr-unul din statele membre.
Natura jurisdictiei Curtii Europene de Justitie imbraca urmatoarele forme:
- atributii consultative constand in emiterea de avize, conform art. 95 din Tratatul de la Paris, asa numita ipoteza a "micii revizuiri " si, conform art. 228 din Tratatul de la Roma, in cazul incheierii de acorduri cu terte state si organizatii;
- atributii jurisdictionale. Controlul legalitatii actelor comunitare se face indeosebi pe calea recursului in anulare, a exceptiei de ilegalitate si a recursului in carenta.
Alcatuirea Curtii. Curtea este formata din 27 judecatori si 8 avocati generali numiti prin acordul Guvernelor Statelor Membre pentru o perioada de 6 ani. Mandatele judecatorilor si avocatilor generali sunt date astfel incat la fiecare 3 ani o parte a acestora se schimba prin epuizarea mandatului. Functiilor lor sunt incompatibile cu orice alta functie publica sau privata (politica, administrativa sau de natura profesionala). Sunt desemnati dintre persoanele care au exercitat inalte functii jurisdictionale sau dintre consilierii juridici cu competente notorii in tarile de origine.
Pe langa Curtea Europeana de Justitie functioneaza si Tribunalul de Prima Instanta si Tribunalul functiei publice. Desi era prevazut inca din tratatele institutive, el a luat fiinta abia in anul 1988. Este format din 15 judecatori numiti de Guvernele Statelor Membre si isi desemneaza, ca si Curtea, un Presedinte pentru o perioada de trei ani.
Competenta Tribunalului de Prima Instanta. Se pronunta cu privire la: o serie de actiuni tinand de litigiile dintre institutiile comunitare si personalul lor; recursurile formulate de persoane fizice impotriva unor institutii a Comunitatilor referitoare la regulile de competenta aplicabile intreprinderilor.; recursurile formulate de intreprinderi impotriva Comisiei cu privire la incasari, productie, preturi, negocieri s.a. Hotararile sale pot fi atacate la Curtea Europeana de Justitie.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 924
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved