Orbii conducindu-i pe orbi: Mass-media si democratia in Europa de Est

Orbii conducindu-i pe orbi: Mass-media si democratia in Europa de Est

 

'Noi sintem cu totii inrolati in vasta cursa Democratia 101, din Europa de Est. Rolul presei este aici inestimabil', spunea Gabor Demsky¹, un fost editor de publicatii clandestine si, la data acestei declaratii, in 1995, primarul capitalei Ungariei, Budapesta. Natura acestui rol 'inestimabil' nu a fost definita; aceasta problema fiind rareori pusa in discutie de cei care scriu despre rolul pe care mass-media ar trebui sa il joace in era post-comunista, in timp ce est-europenii, care nu au avut vreodata contacte cu o mass-media profesionala, specifica democratiei, ofera cel mai des definitii restrictive sau normative si nu este de mirare ca majoritatea vin din Vest, unde aceasta problema este intens dezbatuta, datorita importantei sale inerente.

O schimbare in rolurile mass-media, roluri care sint treptat acceptate intr-o anume societate, depinde de schimbarile culturale, de distributia puterii, de conditiile de piata, de noile tehnologii si de ideologia mass-media. Primul determinant se schimba foarte incet. Cel de-al doilea a fost modificat, insa nu foarte drastic, dat fiind faptul ca puterea mai ramine inca in miinile fostei nomenclaturi, in unele societati est-europene mai mult decit in altele; conditia pietei s-a schimbat considerabil, in sensul ca acum exista o piata; noi tehnologii au fost implantate rapid in aceasta regiune; iar ideologia presei a trecut, de asemenea, prin mai multe faze, de la o presa de partid la un paralelism al presei de partid si la o presa politizata, cu grade variabile de parteneriat politic vizibil.

La prima vedere, se pare ca mass-media din Europa de Est a fost luata de valul provocat de distrugerea barajului comunist, construit pentru constringerea libertatilor. Acest nou rol nu avea o definitie si a fost nuantat de mostenirile pre-comuniste si comuniste, de legaturile cu partidele politice si de tendintele individuale din cadrul elitei mass-media si a jurnalistilor, ca profesie. Initial, marturiile, observatiile si analizele de context ale articolelor de stiri si ale programelor informative de radio si de televiziune, au identificat o relatie, aproape in intregime sintetica, intre jurnalismul practicat si politicile post-comuniste, partidele politice, politicieni si, prin intermediul lor, statele si guvernele. Acest lucru explica partial politizarea extrema si partizanatul mass-mediei.

Mai mult decit oricare alti factori, formarea celor doua tabere principale ale mass-media peste tot in Europa de Est, una in 'opozitie' si cealalta in sprijinul noilor guverne, adica al partidelor de la guvernare, si perceptia ca celelalte institutii sociale nu puteau solutiona problemele generate de tranzitie a afectat considerabil rolul presei. A dus la o auto-definire, din partea institutiilor mediatice, a rolului pe care il au in tranzitie, ajutate sau nu de alte institutii, in anii de dupa caderea comunismului. Aceasta auto-definire contrazicea, in mod semnificativ, rolul mass-media in cadrul statelor democratice, de a oferi informatii si explicatii despre evenimente, oameni si subiecte, analize bine fundamentate si comentarii necesare pentru a conduce la o dezbatere publica despre subiectele la zi. Mediile informative din Europa de est au devenit mijloace ale luptelor politice dintre partidele politice si politicieni, ei insisi incercind sa isi clarifice scopurile si sa cistige puterea. Aceasta sugereaza o definitie exogena a rolului pe care il joaca mass-media si jurnalismul. In orice caz, date fiind dominatia mass-media in perioada post-comunista imediata, grupurile de jurnalisti si experienta lor, ca si cultura profesionala, putem dezbate daca politizarea si partizanatul mass-media au fost sau sint o functie a dezvoltarii endogene a rolurilor mass-media si a naturii practicilor jurnalistice adoptate de jurnalisti.

Partizane, supra-politizate sau nu, mijloacele de comunicare in masa est-europene au un rol sau o perceptie a lor insele care reprezinta o supradimensionare a auto-aprecierilor lor post-comuniste. Viziunea corecta ca mass-media straina si secreta si jurnalismul corespunzator au avut un efect semnificativ asupra inlaturarii comunismului si interesul deosebit manifestat de public, au provocat, in primele luni ale perioadei post-comuniste, o anume aroganta si supraestimare a elitei mass-media si a jurnalistilor, ca breasla. Aceste atitudini s-au transformat rapid in credinta ca, cu buna stiinta sau nu, influentati sau nu de legaturile cu partidele politice si cu politicienii, jurnalistii pot influenta si schimba noile societati post-comuniste, ca ei sint deasupra societatii, studiind-o si ordonind-o, umplind golurile create de absenta unor institutii puternice si a unor lideri capabili sa dirijeze procesul de democratizare. Astfel, de exemplu, majoritatea jurnalistilor polonezi, in timp ce recunosc functia lor de a informa, de a critica si de a monitoriza, simt, de asemenea, ca trebuie sa scoata la lumina 'subiectele obscure' si 'sa intervina' - dupa cum descrie Oledzki² atitudinea lor -, cei din urma cistigind intiietate asupra primilor.

Aceasta mentalitate a fost articulata mai clar in cazul Rominiei, decit in al altor tari din regiune, dar, cu mici variatiuni, ea este valabila si pentru acestea. Un cunoscut analist/comentator romin, care este directorul departamentului de stiri al Televiziunii Romine, defineste in felul urmator rolul mass-media:

Mass-media a fost . mai mult in 1990 si mai putin ulterior, dar in mod permanent in zilele noastre, un substitut pentru toate structurile absente in societatea romineasca: un substitut al puterii si al opozitiei, un substitut pentru clasa politica, care a fost educata abia in ultima vreme, desi incomplet, un substitut pentru sistemul juridic, adesea slab si ineficient, si pentru unele organe de investigatie ezitante.

Rolul de substitut poate constitui doar un caz superficial in toate tarile est-europene, care sugereaza efectele directe ale mass-mediei. Mai intii de toate, mass-media informativa a devenit foarte eterogena, ca si publicul sau. Mass-media informativa din Europa de est post-comunista, poate cu exceptia televiziunilor nationale, nu s-a transformat in mijloace de comunicare 'in masa'. Acestea au devenit medii de presa foarte specializate, de exemplu presa politica, cu ramificatii care militau fiecare pentru un anume partid sau om politic, avind o audienta relativ redusa. In orice caz, se poate argumenta ca, daca ar fi sa indeplineasca eficient un rol de 'substitut', mediile de presa ar trebui sa fie, in primul rind si in special, mijloace de comunicare 'in masa', adresindu-se unui public larg pentru ca, la urma urmei, ele ar trebui sa 'substituie' institutiile nationale. Statutul de mass-media poate fi pretins doar de televiziunea nationala, acum publica, si de un numar restrins de televiziuni private, comerciale, din aceasta regiune si de unele posturi de radio.

Doar in a doua jumatate a primei decade post-comuniste, primele ramificatii individuale ale mediilor de presa au facut primii pasi nesiguri sau au luat in considerare, pentru prima data, posibilitatile de a deveni mijloace de comunicare 'in masa' informative, si aceasta tinind seama de o audienta cu opinii politice variate, care avea nevoie de o informare corecta, de explicatii si de o mare varietate de analize si comentarii, lucru care a dus atit la cresterea marimii acestor medii, cit si la obtinerea unui caracter de 'masa'. Principalul impuls pentru aceasta singulara transformare selectiva si limitata pare sa fi fost predominant economic, si nu o reformulare social constienta a rolului mediilor de presa si a profesionalismului jurnalistic.

In al doilea rind, rolul de 'substitut' este eficient numai daca si cind⁴ (a) mass-media informativa are o mare credibilitate - si in Europa de Est, probabil cu exceptia Republicii Cehe, are o credibilitate foarte scazuta, in conformitate cu o serie de cercetari realizate incepind cu 1990⁵ si (b) cind audienta are ' valori ale stirilor diferite fata de cele reflectate' - si nu exisa date care sa sustina si o altfel de cerere. E posibil ca audientele sa fi inceput sa se schimbe in a doua jumatate a anilor 90, dupa cum rezulta din rata inalta de disparitie a ziarelor, din rata, la fel de ridicata, a noilor aparitii publicistice si din scaderea credibilitatii mediilor informative, ceea ce sugereaza ca audientele incearca sa gaseasca altceva decit ceea ce li se ofera si continua sa caute un tip de jurnalism diferit de cel existent. Emisiunile de televiziune cvasi-vestice au schimbat interesul telespectatorilor de la asa-numita televiziune ca serviciu public spre institutii private, comerciale, create in colaborare cu alte institutii vestice (de exemplu Pro-TV, in Rominia, si Televiziunea Nova, in Republica Ceha).

In plus, rolul de 'substitut' sugereaza ca mass-media in ansamblu, elita mass-media si jurnalistii au, in general, un rol reformator. Mai mult ca sigur, nici un tip de mass-media 'nu poate suplini deficientele politice'⁶ sau orice alte deficiente de integrare sociala. Aceasta nu este o observatie noua, de vreme ce Lippmann sustinea, in 1992, cu destule argumente pentru Statele Unite, ca 'presa nu e un substitut pentru institutii'. Perceperea mass-mediei ca 'substitut' sugereaza ca cel putin o versiune a tipului modern de mass-media este 'mai puternica, mai independenta, mai determinata sa-si urmeze propriile interese prin crearea unei culturi profesionale proprii si care tinde sa preia functiile politice exercitate in trecut de partid si de presa aservita acestuia, cum ar fi socializarea politica si furnizarea catre public de informatii despre politica si despre guvernare.'⁸ Nu exista nici un indiciu ca vreun mijloc de comunicare din Europa de Est post-comunista are acest rol sau caracteristicile necesare pentru a indeplini acest rol. Nu este nici vina lor, nici a altor institutii care le influenteaza si chiar le controleaza. Pentru ca mass-media sa preia acest rol mai puternic, care este dincolo de intarirea opiniei publice si presupune modelarea ei, importanta intrinseca a opiniei publice pentru politicieni si pentru cultura politica, in general, ar trebui sa fie mult mai ridicat in societatile regionale. Cind se intimpla acest lucru, 'rolurile intermediarilor politici traditionali - partidele politice, expertii mass-media si elita guvernamentala se afla in declin' iar informatia si o varietate de opinii necesare pentru dezbaterea publica devin semnificative, masurind importanta mass-media, care poate suporta cheltuielile. Mai mult, importanta mass-media ar fi marita pentru ca ea ar servi drept punct de plecare pentru dispersarea opiniei publice.

Chiar in contextul unei mentalitati care pune fata in fata puterea si opozitia, care pare sa defineasca rolurile mass-media, in care mass-media sustine fie o parte, fie pe cealalta, rolul auto-definit al mass-media ca substitut al puterii este gresit inteles in anumite privinte, cel mai important fiind procesul de democratizare. Revel¹⁰ exprima cel mai bine acest rol, gresit inteles, al mass-media:

' presa nu trebuie sa pretinda a fi o contra-putere in virtutea unui automatism si in orice imprejurare. In plus, notiunea, in sine, este absurda pentru ca, daca lucrurile se intimpla astfel si daca guvernul la putere merita mereu sa fie contrazis, ar fi un motiv suficient sa dispara democratia, pentru ca ar insemna ca un guvern ales in mod democratic greseste mereu si, de aceea, alegatorii sint atinsi de o idiotenie incurabila, congenitala.'

In mod clar, rolul de 'contrapunere' se referea la partide, politicieni, credinte, atitudini si comportament politic. Mai mult, viziunea unei mass-media informative, ca substitut sau contrapunere, este indepartata de notiunea de mass-media adversara, dupa cum este definita, cel putin in Statele Unite. Rolul de adversar adoptat de mass-media in Europa de Est este, in general, unul de adversar politic, nu independent, desi exista semne ca acesta se infiltreaza incet in practicile jurnalistice. Singura exceptie este mass-media albaneza, care este inca supusa sau controlata in mare masura de un partid. O mass-media adversara, dar non-politica, s-ar putea naste in momentul cind elita jurnalismului de informatie, ca si marea masa a jurnalistilor, si-ar schimba atitudinea in privinta autoritatii publice, de la una de 'adversar' sau 'sustinator', la una de scepticism impartial. S-a sustinut ca mass-media nu poate fi cu adevarat adversara, deoarece se bazeaza pe alte institutii pentru credibilitate, in virtutea faptului ca jurnalistii depind de ceea ce Tuchman¹¹ numeste 'reteaua de informatie'.

In Europa de Est, exista doua realitati paralele privind aceasta 'retea de informatie'. O realitate este ca aceasta nu exista. Accesul la informatie este mai mare in unele tari decit in altele, ingreunat prin mentalitati politice si birocratice care sint mosteniri ale trecutului. Totusi, mai ales in informatia politica, conducerea politica, in 'activitatea declaratiile si certurile lor.', dupa cum subliniaza Curry¹², printre altii, aceasta 'retea de informatie' ramine importanta pentru jurnalisti. Cealalta realitate este ca jurnalistii se bazeaza pe surse din chiar institutiile pe care le ataca. Certurile politice, cele pentru pozitie si, in unele cazuri izolate, pentru nepotism sau coruptie, impune apelarea la surse care nu vor disparea, indiferent de intensitatea cu care mass-media ataca aceste persoane. In Statele Unite, exista si practica, considerata total neprofesionala de a cere surselor sa 'autorizeze' materialele scrise despre ele. Rolul 'de adversar', intr-o forma mai vestica sau chiar americanizata, ar fi mult mai usor de adoptat, in Europa de Est, daca legile privind accesul la informatie, cele privind intilnirile publice, sau detalii legate de Legea americana despre Libertatea de Informare, sau de Legile Sunshine vor fi disponibile pentru mass-media informativa.¹⁴ Acest lucru ar fi mult mai usor de dus la indeplinire daca jurnalistii ar avea calitatile necesare pentru a fi buni reporteri si detectivi.

Dar cea mai mare problema ramine interpretarea notiunii de 'adversar', nu doar in termeni politico-ideologici. Jurnalistii si mass-media informativa iau o pozitie adversa fata de un politician, de un partid politic, sau de un guvern daca si cind se afla ca au o intelegere politica cu un alt partid sau cu un politician, sau daca sint chiar reprezentantii acestora. Aceasta se datoreaza, cel putin partial, atacurilor vehemente ale mass-media inregistrate, intr-o regiune, din partea politicienilor, alesi sau numiti in posturi oficiale in timpul primilor noua ani de post-comunism. O relatie total negativa si antagonista, construita in jurul unui nucleu de animozitati, se dezvolta cind politicieni, partide si oficiali guvernamentali nu coopereaza cu mass-media, considerindu-se a fi 'de cealalta parte'. In teorie, aceasta subliniaza legitimitatea mass-media si, de aceea, lezeaza chiar interesele institutiei pe care o percep a fi atit de cruciala pentru ei, situatie devenita 'o chestiune politica de viata si de moarte' pentru jurnalistii maghiari, de exemplu.¹⁵ Bennett¹⁶ sustine ca, in Statele Unite, mass-media si publicul, in mod deliberat, mentin un echilibru atent intre conflictele de suprafata si consensul dintre valorile ascunse de acestea. Acest lucru este, fara indoiala, adevarat si in Europa de Est post-comunista, dar se pare ca se aplica mai ales cind cele doua parti nu sint adversari politico-ideologici. Pentru a doua jumatate a anilor 90 se poate spune ca profesionalizarea inceata si inegala a mass-media, adoptarea de catre unele redactii de stiri a abordari partizane a redactarii stirilor, cu toate ca au ramas inca foarte politizate, a distrus orice consens intre valorile care puteau fi identificate in primii ani de dupa comunism.

Aceasta lipsa a consensului de valori si de roluri, combinata cu procesul lent de a practica un jurnalism veritabil, complet si bazat pe fapte, a prezentat, intr-un context plin de inteles, standardul care creeaza premisa stabilirii unei adevarate 'A Patra Puteri' si, prin urmare, a independentei mass-media. Evolutia celei de-a patra puteri este valida in primul rind pentru abilitatea sa, daca si cind aceasta devine realitate, de a stabili un element efectiv al legislatiei necesare intr-o democratie. Aceasta inseamna transformarea intr-un ciine de paza. Observarea nesurprinzatoare a unui marxist american¹⁷ ca o asemenea a patra putere este rodul unei mass-media comerciale, care cauta doar sa sublinieze statutul politic si profesional al jurnalistilor si sa legitimeze opozitia fata de controlul de stat, nu este justificat in Europa de Est mai mult decit in Occident. In primul rind, pentru ca in Europa de Est opozitia fata de controlul statal este un rezultat direct a 40 de ani de comunism si de control al Partidului si, de aceea, nu este nevoie de stabilirea celei de-a patra puteri pentru a legitima o astfel de opozitie. In al doilea rind, statutul politic al jurnalistilor este, dupa cum am mentionat, foarte ridicat, cu toate ca statutul lor profesional este foarte fluctuant in perioada de tranzitie. Existenta unei adevarate a patra puteri in Europa de Est depinde, in mare masura, de profesionalizarea mass-media, adica de adoptarea unei pozitii care sa nu aiba nimic in comun cu cea personala, politica si bazata pe mostenirea comunista. Sursa ultimelor doua caracteristici a fost deja discutata. Ideea de mostenire comunista, inca numita 'de adversitate', este rezultatul unui regim comunist atit de indelungat, iar acum, in aceasta perioada de tranzitie, a aparut sentimentul ca ei (jurnalistii) trebuie sa critice pentru a-si dovedi legitimitatea. Ajung astfel la extrema opusa.'¹⁸ O pozitie bazata pe 'adversitate' necesita si favorizarea unui jurnalism bazat pe fapte, in locul unuia polemic, oferind acelorasi audiente comentarii si analize diverse.

S-a facut, totusi, un anumit progres. Dar exista si exceptii de la regula. Mass-media regionala post comunista nu mai este 'un catelus de plus', pentru ca a rupt legaturile cu partidele politice. Ea este doar un cvasi 'ciine de paza', deoarece depinde doar partial de structura de putere pentru a avea acces la legi si pentru a se legitima si aceasta tocmai datorita legitimitatii sale crescinde, chiar daca doar selectiva, cistigate din propriile actiuni si din personalizarea incipienta. In plus, implicarea mass-media, sau, cel putin, puterea sa indirecta de veto asupra legilor aprobate si controlul inegal, incomplet si nu intotdeauna eficient asupra accesului exercitat de putere, cresc, de asemenea, atributele si rolul ei de 'ciine de paza'. Mai exista si medii incisive datorita naturii lor politizate si, intr-o anumita masura, partizane. In cele din urma, mass-media devine incet un 'ciine de paza', deoarece atit elita mass-media, cit si marea masa a jurnalistilor au devenit din ce in ce mai saturati si mai suspiciosi fata de ideea de manipulare. Exista, totusi, exceptia notabila a Albaniei, unde, in general, partizanatul mass-mediei si al jurnalistilor ii face pe acestia participanti in mod benevol la manipularea sau la controlul pe care le exercita conducatorii lor de partid. In Rominia se astepta o schimbare semnificativa, o data cu victoriile pe care le-au avut, in sondajele din 1996, presedintele Emil Constantinescu si Conventia Democratica. 'Presa de opozitie', dupa cum s-au auto-denumit atitea publicatii, inainte de alegeri, s-a schimbat instantaneu in 'presa de tranzitie'. La mijlocul anului 1998, mass-media a dat impresia ca nu era nici una, nici alta si ca raminea, mai presus de toate, foarte politizata.

Rolurile mass-media sint definite nu numai prin importanta lor fata de formarea opiniei publice, cit si prin realizarea asa-numitei 'agenda setting'. In Europa de Est post-comunista aceste doua roluri sint privite de mass-media, ca si de celelalte institutii, 'de sus in jos in special la nivelul elitelor, audientele fiind, deci, considerate pasive. Aceasta in locul unei perspective 'de jos in sus', care cere ca audienta sa joace un rol mai activ, iar mass-media, la rindul ei, sa faciliteze o comunicare in doua sensuri. Grans¹⁹ explica diferentele in felul urmator:

'pentru ca oamenii sint considerati a fi esentialmente pasivi, mediile informative sint vazute nu numai ca transmitatoare de informatii, dar si ca fiind capabile sa impuna politicienilor, jurnalistilor sau chiar noilor audiente propriile agende de lucru. Unghiul 'de sus in jos' presupune ca oamenii aleg ce vor din ceea ce citesc sau privesc, dar ca hotarasc - si isi dezvolta opiniile - pe baza multor alte consideratii.'

In Europa de Est, elita politica, sociala, economica si jurnalistica considera ca mass-media este un mijloc prin care pot spune audientelor cum sa gindeasca si, deci, nu folosesc doar capacitatea deja demonstrata a mass-mediei de a le spune acestor audiente la ce sa se gindeasca. De exemplu, conceptia 'de sus in jos' asupra opiniei publice si a 'agenda setting' este predominanta, in timp ce necesitatea de a adopta o conceptie 'de jos in sus', cel putin in paralel cu prima, este esentiala tranzitiei spre democratie. Conceptia 'de jos in sus' recunoaste ca formarea opiniei publice si a 'agenda setting' sint afectate si de experienta personala, de comunicarea interpersonala sau de indicatorii reali ai importantei unei probleme sau ai unui eveniment, de exemplu variabilele care masoara gravitatea sau gradul de risc al unei probleme sociale.²⁰ Intr-o democratie, scopul mass-media este sa se combine sau sa fie interrelationat cu programul publicului (ce vrea publicul, ceea ce acesta percepe si gindeste) si cu programul politic (ce si-au propus si ce au realizat cei aflati la putere, sau ce propun cei care vor sa obtina puterea), pentru a forma agenda societatii.

Dupa cum s-a sugerat deja, elitele, inclusiv elitele mass-media, ca si toti jurnalistii, abordeaza inca definirea rolului mass-media si a jurnalismului, in general, dintr-o perspectiva 'de sus in jos' . Acest lucru se poate schimba incet, deoarece publicul este tot mai selectiv in privinta tipului de mass-media pe care il citesc, il vizioneaza sau il asculta.

Puterea mass-media este perceputa a fi mult mai mare in conceptia 'de sus in jos' a rolurilor mass-media, decit in cea 'de jos in sus', cel putin in cazul elitelor. In Europa de Est, conceptia 'de sus in jos' din perioada post-comunista este-si acest lucru poate fi discutat-o continuare a erei comuniste. Urmind aceasta judecata, se poate concluziona ca mediile informative nu s-au transformat, ci s-au schimbat. Aceasta putere a mass-media a fost perceputa drept mare, pentru ca a fost un act de credinta aparut intr-o cultura excesiv politizata. Lucrurile nu s-au schimbat dupa 1989. De fapt, a fost dovedita contributia mediilor alternative si subterane, cit si a mediilor straine, in inlaturarea comunismului sau, altfel spus, in influentarea opiniei publice si a agendei publice.

Mediile informative au trei functii principale: supravegherea contextului evenimential imediat si viitor, corelarea tuturor elementelor unei societati cu societatea, ca intreg, si transmiterea mostenirii culturale a societatii. Aceste trei functii devin foarte importante in timpul nelinistilor socio-politice, mai ales in cazul celor extreme, prin care a trecut regiunea in discutie, incepind cu 1989-90. Mai mult decit atit, functia de a contribui prin informatie si comentariu si, prin natura acestora, la refacerea societatii, la reorganizarea culturii politice, la reeducarea si resocializarea spiritului civic, trebuie neaparat adaugata pe lista. Schudson²¹ sustine ca informatia inseamna cultura si ca, prin urmare, ea produce si exprima o ideologie hegemona. Acest lucru sugereaza ca mediile apara sau acuza un status-quo. Nu este si cazul Europei de Est, pentru ca aici nu exista un status-quo de aparat sau de acuzat. In alta versiune a acestei definitii 'de sus in jos', mass-media reflecta si o explicare a realitatii, care apartine celor care au puterea de a interpreta evenimentele, ideile, actiunile etc si de a comunica interpretarea lor²². Acesta este, de asemenea, un punct de vedere care nu permite un profesionalism intrinsec in jurnalism si care a fost dezvoltat de o institutie mass-media, cel putin partial independenta de influentele altor institutii. O asemenea imagine trebuie modificata, ea aparind intr-un segment mic al elitei mass-media din Europa de Est, insa mult mai puternic, se presupune, in marea masa a jurnalistilor. Cind o asemenea imagine modificata va fi pusa in practica, mass-media va avea, poate, o contributie la procesul democratic.

Gabor Demsky, 'Breaking Censorship-Breaking Peace,' in Media Studies Journal, Summer 1995, p. 79-86.

J. Oledzki, 'Polish Journalists: Professionals or Not?' in D. Weaver, The Global Journalist. Cresskill, NJ: Hampton Press, 1998, pp. 277-98.

Alina Mungiu, Romanii dupa '89. Bucharest: Humanitas, 1995, p. 254.

E.M. Rogers and J.W. Dearing, 'Agenda-Setting Research: Where Has It Been, Where Is It Going?' in D.A. Graber, ed., Media Power in Politics. Washington, D.C.: CQ Press, 1994, pp. 77-95.

See for example F. Plasser and P. Ulram, 'Measuring Political Culture in East Central Europe. Political Trust and System Support,' in F. Plasser and A. Pribersky, eds., Political Culture in East Central Europe. Aldershot, Hong Kong, Singapore and Sydney: Avebury, 1996, pp. 3-34; also see F. Plasser and P. Ulram, 'Zum Stand der Demokratisierung in Ost-Mitteleuropa,' in F. Plasser and P. Ulram, eds., Transformation oder Stagnation. Aktuelle politische Trends in Osteuropa. Vienna: Signum, pp. 9-88.

See D. McQuail, 'New Role for New Times?' in Media Studies Journal, Summer 1995, pp. 11-19.

Walter Lippmann, Public Opinion. N.Y.: Free Press, 1995, p. 229.

D.L. Swanson and P. Mancini, eds., Politics, Media and Modern Democracy. An International Study of Innovations in Electoral Campaigning and their Consequences. Westport, CT: Greenwood Publishing Group, Inc., 1996, pp. 15-16.

L.K. Grossman, The Electronic Republic. Reshaping Democracy in the Information Age. N.Y.: Penguin Books, 1995, p. 6.

Jean-Francois Revel, The Flight from Truth. N.Y.: Random House, 1991, p. 237.

G. Tuchman, Making News: A Study in the Construction of Reality. N.Y.: Free Press, 1978, p. 87.

J.L. Curry, 'The Sociological Legacies of Communism,' in Z. Barany and I. Volgyes, eds., The Legacies of Communism in Eastern Europe. Baltimore and London: The Johns Hopkins University Press, 1995,

pp. 55-83.

J. Aumente, R. Hiebert, P. Gross, O. Johnson and D. Mills, Journalism in Eastern Europe. Cresskill, NJ: Hampton Press, 1998, p. 143.

The 1966 Freedom of Information Act, strengthened in 1974, permits American reporters to demand and receive documents from the executive branch; Sunshine laws are open-meeting laws that mandate governmental meetings at every level to be accessible to journalists.

I. Kovats and G. Whiting, 'Hungary,' in D.L. Paletz, K. Jakubowicz, and P. Novosel, Glasnost and After. Media and Change in Central and Eastern Europe. Cresskill, NJ: Hampton Press, 1995, pp. 97-128.

W. Lance Bennett, News.The Politics of Illusion. NY and London: Longman Inc., 1983, p. 84.

Dan Schiller, Objectivity and the News: The Public and the Rise of Commercial Journalism. Philadelphia: University of Pennsylvania Press, 1981.

Gazeta Wyborcza journalist Ewa Milewicz is paraphrased by L. Myers, 'Hungary Leaders Succumb to Media's Lack of Balance,' in Chicago Tribune, June 12, 1994, sec. 4, p. 2, 7.

H. Gans, 'Bystanders as Opinion Makers,' in Media Studies Journal, Winter 1995, pp. 93-100.

See for example D. Graber, 'Media and Politics: A Theme Paper.' Paper presented at the 1989 Midwest Political Science Association annual meeting in Chicago; See also Rogers and Dearing , op.cit.

M. Schudson, 'How News Becomes News, ' in Forbes Media Critic, Summer 1995, pp. 76-85.

H. Gans, Deciding What's News. NY: Pantheon, 1979.