Dezvoltare rurala si obiectivele generale ale Uniunii Europene

Dezvoltare rurala si obiectivele generale ale Uniunii Europene

PAC si dezvoltarea rurala

Agricultura continua sa fie cel mai mare utilizator de teren rural precum si un determinant cheie al calitatii zonei rurale si peisajului. Importanta si relevanta PAC si a dezvoltarii rurale au crescut o data cu recenta largire a UE.

Fara cei doi piloni ai PAC, politica de piata si dezvoltarea rurala, multe zone rurale din Europa s-ar confrunta cu probleme economice, sociale si de mediu din ce in ce mai mari. Modelul European al Agriculturii relfecta rolul multifunctional pe car il joaca agricultura in bogatia si diversitatea peisajului, produselor alimentare si mostenirea naturala si culturala[1].

Principiile orientative pentru PAC, politicile de piata si dezvoltare rurala, au fost stabilite de Consiliul European din Gotteborg din 2001 si confirmate in Concluziile Strategiei de la Lisabona de la Thessaloniki din iunie 2003 - Performata economica puternica trebuie sa fie strans legata de utilizarea durabila a resurselor naturale.

PAC si dezvoltarea rurala reformate pot aduce o contributie cheie la competitivitatea si dezvoltarea durabila in anii viitori

Catre o Agricultura Durabila: Reformele PAC 2003 si 2004

Reformele PAC 2003 si 2004 reprezinta un pas major inainte pentru imbunatatirea competitivitatii si dezvoltarii durabile a activitatii agricole in UE si stabilesc cadrul pentru reforme viitoare. Reformele succesive au incurajat puternic competitivitatea in agricultura europeana prin reducerea garantiilor de sprijinire a preturilor.introducerea platilor directe decuplate incurajeaza agricultorii sa raspunda semnalelor peitei generate de cererea consumatorilor mai degraba decat de stimulente strategice legate de cantitate. Includerea standardelor de mediu, de siguranta alimentelor, de sanatatea animalelor si de bunastare in conformitatea reciproca consolideaza increderea consumatorilor si sporeste durabilitatea de mediu a agriculturii.

3. A raspunde provocarilor

Zonele rurale sunt caracterizate de o mare diversitate a stiuatiilor, variind de la zone rurale indepartate care sufera de depopulare si declin pana la zonele peri-urbane cu presiuni puternice din partea centrelor urbane.

Conform definitiei OECD, care se bazeaza pe densitatea populatiei, regiunile rurale[2] reprezinta in UE-25 92% din teritoriu. Mai mult, 19% din populatie locuiesc in zone predominant rurale si 37% locuiesc in regiuni semnificativ rurale. Aceste regiuni genereaza 45% din Valoarea Adaaugata Bruta (VAB) din UE-25 si furnizeaza 53% din ocuparea fortei de munca, dar tind sa ramana in urma in ceea ce priveste un numar de indicatori socio-economici, inclusiv Indicatorii Structurali , comparativ cu zonele nerurale. In zonele rurale, venitul pe locuitor este mai mic cu in jur de o treime , ratele activitatii pentru femei sunt mai mici, sectorul serviciilor este mai putin dezvoltat, nivelele de educatie superioara sunt in general mai mici, si un procent mai mic de gospodarii au acces la internet. Indepartarea si periferalitatea sunt probleme majore in unele zone rurale. Aceste dezavantaje tind sa fie chiar mai semnificative in zonele predominant rurale, desi viziunea generala la nivel UE poate varia substantial intre Statele Membre . Lipsa de oportunitati, contacte si infrastructura de pregatire sunt o problema specifica femeilor si tinerilor din zonele rurale indepartate.

In UE-15, agricultura reprezinta 2% din PIB, in noile State Membre 3% si in Romania si Bulgaria mai mult de 10%. In noile State Membre de trei ori mai multi oameni muncesc in agricultura (12%) comparativ cu vechile state membre (4%). In Bulgaria si Romania nivelele de ocupare in agricultura sunt considerabil mai ridicate.

Sectorul agricol si cel alimentar combinate reprezinta o parte importanta a economiei UE, asigurand 15 milioane de locuri de munca (8,3% din totalul ocuparii) si 4,4% din PIB pentru UE-25.UE est cel mai mare producator de alimente si bauturi din lume, cu o procustie combinata de 675 miliarde euro. Totusi, sectorul ramane foarte polarizat si fragmentat in ce priveste marimea cu oportunitati si amenintari semnificative pentru firme. Silvicultura si industriile asociate angajeaza aproximativ 3,4,milioane de oameni cu o cifra de afaceri de 350 miliarde euro, dar doar 60% din cresterea anuala a padurilor este exploatata acum[6].

Agricultura si silvicultura reprezinta 77% din utilizarea pamantului din UE-25. performata de mediu a agriculturii in conservarea si sporirea resurselor naturale in ultimii ani a fost mixta. In ceea ce priveste calitatea apei, surplusul total de nitrogen nu s-a schimbat semnificativ din 1990 in vechile State Membre. Problemele de emisii de amoniu, eutroficare, degradarea solului si declinul biodiversitatii persista in multe zone. Totusi, o parte semnificativa a zonei agricole este destinata productiei organice (5,4% milioan hectare pentru UE-25) si resursele regenerabile (0,9 milioan hectare pentru UE-15). Tendintele pe termen lung in schimbarile climatice vor modela din ce in ce mai mult modelele agricole si silvice. Protejarea biodiversitatii a facut pasi inainte prin implementarea Natura 2000 - s-a alocat in jur de 12-13% din zona agricola si silvica. Sistemele agricole cu mare valoare naturala joaca un rol important in conservarea biodiversitatii si habitatelor precum si a protectiei peisajului si calitatea solului. In majoritatea Statelor Membre,

Zonele rurale prin urmare se confrunta cu provocari specifice in ce priveste cresterea, locurile de munca si durabilittaea in anii viitori. Dar ele ofera reale oportunitati prin potentialul lor de crestere in sectoarele noi, asigurarea conditiilor de recreere rurala si turism, atractivitatea ca loc de viata si munca, si rolul lor de rezervor de resurse naturale si de peisaje foarte valoroase.

Sectoarele agricol si alimentar trebuie sa foloseasca oportunitatile oferite de noile abordari, tehnologii si inovatii pentru a raspunde nevoii pietei in dezvoltare atat in Europa cat si la nivel global. Mai presus de toate, investitiile in resursa cheie a capitalului uman vor permite zonelor rurale si din sectorul agoalimentar sa priveasca spre viitor cu incredere.

Cu ocazia relansarii Strategiei de la Lisabona, Consiliul European a reafirmat ca Strategia de la Lisabona trebuie vazuta in contextul mai larg al dezvoltarii durabile, ca nevoile prezente trebuie indeplinite fara a compromite abilitatea generatiilor viitoare de a veni in intampinarea nevoilor³. Noua perioada de programare ofera o oportunitate unica de a refocaliza sprijinul noului fond de dezvoltare rurala, pentru crestere, locuri de munca si durabilitate. In acest sens, este pe deplin armonizat cu Declaratia referitoare la Principiile Orientative pentru Dezvoltare Durabila⁴ si Programul de Actiune de la Lisabona⁵ reinnoita care vizeaza resursele de a face din Europa un loc mai atractiv pentru investitii si munca, promovand cunoasterea si inovatia pentru crestere si creand locuri de munca mai multe si mai bune.

Politica de dezvoltare rurala trebuie sa ajute zonele rurale sa indeplineasca aceste obiective in perioada 2007 - 2013. aceasta necesita o abordare strategica a competitivitatii, crearii de locuri de munca si inovarii in zonele rurale si guvernarea imbunatatita a indeplinirii programelor. Trebuie sa existe o concentrare mai mare asupra investitiilor viitoare in oameni, in expertiza si capital in sectorul agricol si silvic, asupra noilor modalitati de a oferi servicii de mediu de succes si asupra crearii de locuri de munca mai multe si mai bune prin diversificare, mai ales pentru femei si tineri. Prin ajutarea zonelor rurale din UE sa isi relaizeze potentialul ca locuri atractive pentru investitii, munca si viata, politica de dezvoltare rurala isi poate juca rolul in dezvoltarea durabila a teritoriului Europei.