ETICA PENTRU POLITICIENI SI POLITICI

ETICA PENTRU POLITICIENI SI POLITICI

Obiectivele temei:

a)      Sa cunoasteti semnificatia conceptelor de 'maini murdare', inselare, moralitate de rol, impartialitate, partinire legitima, minciuna pentru binele public, dreptate compensatorie, compromitere

b)      Sa intelegeti relatiile intre morala si democratie

c)      Sa formulati argumente pentru si impotriva asocierii intre morala si politica

d)      Sa puteti analiza dileme morale in viata politica

Continut:

Argumente pro si contra moralei in politica

Imoralitatea in politica: fete ale 'mainilor murdare'

Necesitatea moralei in politica

1. Argumente pro si contra moralei in politica

Aparent, acest subiect, 'etica politica' este nepotrivit dupa o discutie referitoare la eticile profesionale fiindca lipseste 'un sens robust al eticii profesionale' asa cum il gasim in alte profesii in care relatia cu contribuabilul (la functionarii publici), cu clientul (in medicina, drept, afaceri), cu auditoriul (in media) (vezi B. Williams, 1978, p. 57). Totusi politica este o ocupatie care tinde sa se profesionalizeze substantial.

Felul in care evolueaza politica influenteaza toate sferele vietii sociale. Politica este la originea actelor celorlalte profesii, cel putin prin legi, politica de distribuirea banilor publici si niveluri de impozitare. Daca politica se practica fara scrupule, este de asteptat ca alte domenii sa fie silite sa devina ne etice; in principal cel mai afectat domeniu poate sa fie administratia publica. Problema este cu atat mai acuta in Romania cu cat specificul tranzitiei postcomuniste si integrarea lenta in regulile aplicate ale Uniunii Europene au fost asezonate cu o politica orientata spre legiferare si redistribuire si mai putin pe corectitudine, dreptate, echitate.

Cetatenia democratica este mijlocul prin care membrii unei comunitati morale isi proiecteaza normele si valorile in spatiul public. Spatiul public este locul in care 'se pun la cale afacerile colective ' (vezi Coaday, 1996).

Intr-un regim democratic asocierea dintre morala si politica este si dezirabila si necesara. Iata cateva ratiuni pentru aceasta:

Democratia presupune solutionarea conflictelor pe cale pasnica, fara violenta, intre grupurile de interese.

Pentru instituirea si dezvoltarea unei democratii este necesar ca relatiile intre cetateni si intre acestia si institutii sa fie relatii de incredere. Astfel de relatii nu se pot instaura si mentine daca se ajunge la inselarea sistematica a cetatenilor, la falsitate cronica sau in probleme cruciale, la secretomanie si lipsa de transparenta, la forma suprema de coruptie: capturarea resurselor publice in favoarea unuor grupuri de interese.

Societatea democratica este pluralista si contractuala. Grupurile de interese sunt in competitie pasnica. Ele trebuie sa negocieze, sa concilieze divergente, prin urmare, aceste practici nu sunt posibile fara intelegere. (N. Bobbio, 2000, p.84).

Teoreticienii trateaza problemele de etica politica sub genericul: problema mainilor murdare (dirty hands politics). Termenul este inspirat din titlul piesei lui Jean-Paul Sartre: Les mains sales, precum si din lucrarea lui Machiavelli, Principele. Ideea centrala care a condus la o astfel de formulare este aceea ca, odata intrata in politica, o persoana nu poate sa ramana cu 'mainile curate', ba mai mult, ca, uneori, din 'ratiuni de stat', poate sa aiba mainile patate cu sange (Vezi Coaday, 2006).    

Ruptura intre morala si politica este justificata astfel:

Comportamentul politic este ghidat de maxima: Scopul scuza mijloacele! iar scopul major este crearea sau pastrarea statului si binele public, mai presus de binele cetatenilor ca indivizi. Securitatea statului este socotita, intr-o astfel de abordare, binele suprem. Acest comportament nu este justificat insa in statul de drept si democratiile liberale. In cadrul acestuia din urma, mijloacele care conduc la lezarea drepturilor fundamentale ale omului, nu sunt niciodata legitime moral.

Teoria ratiunii de stat conduce la realism politic, adica la divortul intre morala si politica, fie in raport cu 'inamicul intern' (vezi dusmanul de clasa in perioada de instaurare a comunismului, concretiza in: capitalisti, mici proprietari agricoli, preoti, intelectuali), fie in raport cu 'inamicul extern' (vezi cazul razboaielor). Impotriva acestor inamici, politicienii aflati la putere uzeaza de orice mijloace, daca sunt adeptii divortului moralei de politica (morala nu se aplica 'dusmanilor'). Intre aceste mijloace pot sa primeze santajul, tortura, intemnitarea fara judecata, condamnarea arbitrara, terorismul, segregarea, uciderea, genocidul, holocaustul.

Exista, potrivit unor opinii, o contradictie fundamentala intre etica principiilor si etica consecintelor. Daca tinem seama doar de principii, putem ajunge la consecinte absurde legate de faptul ca putem sacrifica orice in numele lor, eventual potrivit dictonului: Fiat iustitia, pereat mundus! (Sa se faca dreptate, chiar daca ar pierii toti oamenii!). Daca tinem seama doar de consecinte, putem iarasi sacrifica orice categorie de cetateni sau de interese externe in numele faptului ca, pentru grupul pe care il reprezinta, politica satisface pe deplin interesele acestuia (vezi de exemplu procesele de colonizare, subjugarea altor categorii, interesele corporatiste din simple ratiuni de piata in conditiile globalizarii).

(Adaptare dupa N. Bobbio, 2000, pp 80-83)

2. Imoralitatea in politica: fete ale 'mainilor murdare'

Fata intunecata a politicii este chiar fata ei imorala. Intre formele frecvente de imoralitate politica se numara:

utilizarea cetatenilor ca mijloace;

inselaciunea;

incalcarea promisiunilor;

coruptia morala (politicienii pot "fura" legal, fiindca pot face legi favorabile lor si de aceea nu pot sa fie pedepsiti legal, ci doar moral-politic).

cinismul (a calca peste cadavre);

lipsa de compasiune;

compromiterea;

demagogia;

cruzimea;

manipularea;

tradarea.

Acest tip de comportamente sunt considerate vicii politice.

Problemele etice cele mai frecvente in viata politica sunt urmatoarele (vezi si Coaday, 2006):

Trebuie ca statul sa-si tina promisiunile?

Trebuie ca guvernul sa spuna adevarul?

In ce limite este moral admis compromisul?

La ce mijloace poate sa recurga guvernarea, fara sa lezeze grav drepturile si valorile de baza ale cetatenilor?

Unul dintre cele mai discutate aspecte ale eticii politice il reprezinta asa numita minciuna pentru binele public. Este solicitat chiar dreptul moral de a minti. Acest tip de comportament trece adeseori drept altruism politic. La o analiza mai atenta, astfel de justificare se poate regasi in paternalismul politic.

Scuzele frecvente pentru minciuna in politica sunt de tipul urmator (vezi si S. Bok, 1988, pp. 150-156):

a)      Exista o criza majora in societate. Publicul este ostil, anxios. Electoratul nu vrea sa faca sacrificii imediate si este preponderent emotional. Prin urmare, in campanie politicienii pot recurge la formula: 'spune oamenilor ceea ce vor ei sa auda' si, odata ajunsi la guvernare, ei vor face ceea ce trebuie, din ratiuni de stat. Cetatenii ii vor scuza dupa ce vor percepe ca utile consecintele guvernarii. Uneori o astfel de abordare o intalnim ca justificare pentru reducerea panicii in marele public. Oamenii sunt mai bine manipulati daca sunt facuti sa fie optimisti. Propaganda are rolul de a-i tine pe oameni in starea de conformism pentru a permite masinii puterii sa opereze si de a-i manipula oamenii sa actioneze in vremuri de criza. Dar in anumite conditii, chiar crearea panicii are rol manipulator. De exemplu, cu cat criza economica se adancea in regimul Ceausescu, cu atat mai mult se recurgea la contracararea ei printr-o panica si mai mare (se faceau marsuri ale pacii impotriva pericolului 'iminent' al bombei cu neutroni).

Exista si cazuri de minciuni "care ridica moralul", acestea fiind socotite minciuni nobile.

b)      Minciuna este nevinovata. Din aceasta categorie fac parte asa numitele minciuni albe, cele lipsite de consecinte. Sunt minciuni din politete si se practica mai ales in diplomatie sau din curtoazie diplomatica. Toastezi in sanatatea unui dictator, omagiezi un politician veros cu o ocazie festiva, acorzi distinctii unor oameni care nu le merita, fiindca asa este mai 'diplomatic'. Caracterul 'nevinovat' al acestui tip de minciuna este discutabil. Multi politicieni occidentali au fost criticati pentru faptul ca au legitimat regimul Ceausescu prin astfel de gesturi 'diplomatice'. O vasta categorie de persoane din Romania si-a pierdut reputatia fiindca s-a exprimat public omagial la adresa dictatorului (Vezi de exemplu cazurile senatorilor Adrian Paunescu si Corneliu Vadim Tudor, desi aceasta nu i-a impiedicat sa faca politica in postcomnism).

c)      Minciuna este menita sa protejeze secrete. Exista informatii care nu pot fi public dezvaluite fiindca ar aduce prejudicii fara sa produca si consecinte dezirabile. Acelasi argument este folosit si in cazul secretelor private, nu doar al celor de stat. Este invocat dreptul de a ascunde informatii.

In situatiile anterior invocate, dilema morala este cea intre minciuna scuzabila si inselaciune. Cea din urma nu este moral scuzabila fiindca incalca principiul consimtamantului tacit sau explicit. Trateaza oamenii ca mijloace pentru experiente sociale la care nu au consimtit, incalca principiul abtinerii de la promisiuni false. Dreptul de a ascunde informatii nu este tot una cu dreptul de a insela. Cel din urma drept nu exista.

In situatii de inselaciune este incalcat principiul autonomiei persoanei cu scuze de tip paternalist: electoratul este imatur, cetateanul simplu (asa numitul 'om de pe strada'), nu intelege, este mai bine sa fie manipulat ca sa-si pastreze optimismul, pacientul nu se pricepe si nu trebuie intrebat, cititorul este naiv.

Marele risc al inselaciunii si al paternalismului cronic il reprezinta prabusirea increderii in autoritatea democratiei. Guvernarile duplicitare produc alienare prin inselaciune.

O problema centrala a politicii, atat sub aspect legal, cat si sub aspect moral este cea a coruptiei. Se spune ca puterea corupe, iar puterea absoluta corupe absolut. Din punct de vedere moral coruptia are aceleasi efecte ca si inselaciunea: lezeaza, sau, daca este endemica, prabuseste increderea in guvernare (vezi tratarea detaliata a acestui subiect in articolul lui Sorin Ionita din anexa cu texte pentru etica aplicata in politica).

In acelasi registru poate sa conteze o practica politica frecventa si necesara, de asta data: compromisul (vezi Coaday, 2006).

Compromisul este un targ (politic, in cazul de fata), din care unii agenti vad avantaj obtinut prin cooperare reciproca, temporara, pentru obiective limitate, politici sau interese limitate in scopul de a asigura atingerea altora, pe termen lung si de importanta mai mare. Nu este nimic imoral in compromis ca atare, ci in unele implicatii ale sale. Ceea ce trece granita de la compromisul moral acceptat la compromisul inacceptabil este compromiterea: abandonarea marilor scopuri, a intereselor majore, ceea ce lezeaza major integritatea politicianului sau partidului: sacrificarea principiilor fundamentale (nucleul tare al principiilor). Compromiterea conduce spre responsabilitate negativa si izolare morala. De exemplu, partidele de orientare liberala se pot alia temporar cu cele de orientare social democrata, prin compromisuri de doctrina si program, fara sa se compromita, dar ambele nu se pot alia cu partide extremiste pentru ca nucleul tare al principiilor primelor doua il reprezinta democratia, statul de drept si drepturile omului. Problema compromiterii a fost larg discutata in Romania mai ales in primul deceniu dupa 1989, cand contau mai putin afilierile ideologice fata de originea politica a persoanelor. Conducatorii partidelor istorice, mai ales ai Partidul National Taranesc Cresin si Democrat), nu voiau sa se alieze cu partide socotite neocomuniste (cazul FSN) nu neparat din incompatibilitate ideologica, ci din incompatibilitate morala. Partidul National Liberal a adoptat pozitii mai pragmatice.

In acelas registru al dezbaterii publice si masurilor politice privind compromiterea se discuta problema lustrarii persoanelor care au facut parte din fosta Securitate ca politie politica. (vezi tema aplicativa dedicata lustratiei si textele recomandate)

3. Necesitatea moralei in politica

Motivatia frecventei actelor imorale este de obicei aceea ca politica implica actiune necesara, nu neaparat actiune buna.

Problema 'mainilor murdare' nu este specifica doar politicii, ci mai general, conditiei umane (vezi Coaday, 2006).

Ideea divortului intre etica si politica nu este caracteristica doar realismului politic de tip machiavelic, ci o sustin si anarhistii actuali si de aceea doresc sfarsitul statului. Statul, sustin acestia, este incompatibil cu valorile moralei.

Ca sa iti atingi scopurile in politica recurgi la minciuna, cruzime, crima (vezi considerentele lui Machiavelli in Principele). Promotorii necesitatii sau fatalitatii imoralitatii in viata politica nu fac de obicei distinctia intre etica si morala, intre morala publica si cea privata si adesea iau drept reper strict morala religioasa (in traditie euro-americana, pe cea crestina). In statele fundamentaliste exista o suprapunere aproape perfecta intre religie, morala si politica. Etica devine o imposibilitate fiindca ea reprezinta o abordare rational-conventionala si este constientizata ca avand acord comunitar, fiind produsa de oameni si nu revelata profetilor.

Sa ne inchipuim ca ar functiona la nivel politic norma: Sa nu ravnesti la bunul aproapelui tau! Aplicarea ei ar insemna sfarsitul impozitarii si taxarii. Daca cineva iti ia banii, acest act este considerat jaf, daca statul ia impozit si mai mult, daca o face pentru ca sa indrepte nedreptatea sociala, avem de-a face cu un act moral justificat, sau, cum expresiv o numea Th. Nagel (trad rom. 1998) cu o 'hotie justificata'.

Moralitatea politica are insa standarde specifice, relativ diferite de cea privata. Notiunea centrala este cea de moralitate de rol.

Este usor sa iti manjesti mainile in politica si adesea este drept sa o faci (Michael Walzer, 1973). Uneori este necesar sa manipulezi, minti, tradezi iar aceste comportamente sunt mai frecvente decat in viata privata, insa fiindca in democratii politicienii sunt reprezentanti ai cetatenilor si a grupurilor lor de interese, ei trebuie sa aiba acoperire morala pentru actele lor.

Viata publica este pluralista. Politicile pe care le aprobam trec drept morale, iar cele pe care le dezaprobam trec drept imorale.

In politica alegerea este a altuia, in morala alegerea este proprie (politic, puterea de alegere este deasupra indivizilor).

Se pot formula cateva ratiuni pentru existenta unei morale in politica:

Actele apartinand politicilor publice schimba vietile multor oameni, prin urmare, responsabilitatea pentru consecinte este semnificativ mai ridicata decat pentru actele din viata personala sau chiar din viata profesionala.

Domeniul public detine 'monopolul violentei', in sensul utilizarii ei ca violenta legitima. Pentru Politie, de exemplu 'sa nu lovesti' sau uneori chiar 'sa nu ucizi', devin norme inaplicabile sau daca sunt aplicate, consecintele pot sa fie mult mai imorale.

In democratie guvernantilor li se cere sa protejeze interesele celor pe care ii reprezinta, indiferent daca acestia sunt membri partidului propriu sau cetateni neafiliati sau afiliati altor partide, prin urmare, politicienii trebuie sa aiba o componenta de etica a grijii. (vezi St. Hampshire, 1978, p. 49-52)

Politica e dominata de problema impartialitatii morale si a neutralitatii. De exemplu, nepotismul are un prost prestigiu, ca si tratamentului preferential pe criterii personale (clientelismul). In viata privata nimeni nu te judeca rau ca iti partinesti familia sau prietenii. Guvernantii intra sub o alta norma: Sa nu profiti de putere in scopuri personale! Dar existenta unei astfel de norme nu ne asigura ca tratamentul preferential nu se aplica pe alte criterii, de exemplu, grupurilor financiare de interese care ii sprijina pe politicieni in campanii electorale, in special in tari in care finantarile campaniilor nu sunt transparente iar activitatea oficiala de lobby este inlocuita cu forme dubioase si tipic imorale de trafic de influenta. Impartialitatea nu este totdeauna convingatoare. sau necesara. Politicienii sunt legitim partinitori fata de natiune, sustinatori, propriul partid sau propria factiune, iar in cazul miscarilor de eliberare si fata de propriul grup etnic, fata de propria rasa, de propriul sex (vezi miscarile pentru drepturi civile, cele pentru egalitate politica si cele pentru egalitate de sanse). Chiar asumarea unei doctrine reprezinta asumarea partialitatii, a partinirii, in mod legitim. Dar a tine cu sustinatorii tai oficiali: partid, alegatori nu este deloc la fel cu a-ti urmarii interesele de clan sau de familie.

Un rol major al politicii este acela de a aplica strategii ale dreptatii, chiar de a contura sensurile contextuale ale dreptatii. La modul general, dreptatea este tratata ca dreptate procedurala si dreptatea retributiva. Legea este egala pentru toti si fiecare persoana primeste ceea ce merita. Numai ca acest fel de dreptate are partea ei de orbire. Daca 'oamenilor legii' li se cere sa o aplice, pur si simplu, politicienilor aflati la putere li se cere altceva: sa vada dincolo de egalitatea in fata normelor si situatiile particulare, grupurile defavorizate, nedreptatea, chiar 'imoralitatea' legilor oarbe. In legatura cu acestea, politicienii trebuie sa stabileasca victimele nedreptatii si strategiile de compensare: dreptatea compensatorie. Ea este expresia practica a regretului moral in politica. Astfel de abordari sunt frecvente in raport cu grupurile rasiale, etnice. In Romania cele mai semnificative abordari politice de acest tip s-au referit in ultimii ani la compensarea victimelor regimului comunist, la dreptatea reparatorie si cea restitutiva. In cazul dreptatii reparatorii s-a tinut cont de majoritatea populatiei si au fost adoptate masuri reparatorii de tipul: vanzarea apartamentelor catre chiriasi, restituirea 'partilor sociale', Legea 18 de restituire a micii proprietati agricole. Argumentul moral al dreptatii reparatorii a fost acela potrivit caruia majoritatea populatiei a fost victima a comunismului si merita compensatii. Dreptatea restitutiva, parte a dreptatii compensatorii, a vizat o categorie mai restranse de victime: fostii proprietari de case, terenuri, paduri, marii proprietari funciari din perioada interbelica (pentru o analiza de detaliu vezi A. Miroiu, Filosofia fara haine de gala, 1998 si M. Miroiu, Societatea retro, 1999).

Intrebari si aplicatii:

Care este semnificatia urmatoarelor concepte: 'maini murdare', inselare, moralitate de rol, impartialitate, partinire legitima, minciuna pentru 'binele public', dreptate compensatorie, compromis, compromitere?

Care sunt argumentele in favoarea separarii moralei de politica?

Care sunt argumentele pentru necesitatea moralei in politica?

Analizati un caz de minciuna si inselaciune in politica romaneasca, aratand ce justificari a avut si daca acestea sunt legitime din perspectiva consecintialista.

Dati un exemplu de compromis si compromitere in viata politica romaneasca, aratand de ce compromisul a dus la compromitere.

Comentati problema lustratiei.

Analizati un caz de partinire legitima in politica.

Care sunt principalele tipuri de dreptate?