Liberalismul

Liberalismul

Celalalt mod de a concepe scopul social presupune centrarea acestuia pe individ: in relatia individ-societate, individul este primordial din punct de vedere valoric, el are o valoare in sine, iar societatea si statul nu sunt decat instrumente pentru realizarea libertatii lui, care devine astfel scopul oricarei structuri colective, inclusiv al societatii globale, politice si al statului, iar aceasta primordialitate si libertate, pentru a nu fi o simpla iluzie, trebuie protejate juridic, prin intermediul statului constitutional, a libertatii politice si a libertatii individuale. Este ceea ce numim liberalism.

A. Distingerea liberalismului de alte concepte

a. Liberalism si democratie. Liberalismul este polul opus totalitarismului, atat ca doctrina cat si ca organizare sociala concreta si nu autoritarismului, care are ca pol opus democratia. Rezulta ca pentru definirea lui trebuie, mai intai, sa-1 distingem de democratie. Cum aceasta din urma notiune ne va preocupa putin mai tarziu, nu va fi vorba aici decat de punctele de ruptura intre ea si liberalism, puncte ce trebuie accentuate datorita unei nefericite confundari a notiunilor, mai ales atunci cand democratia pura si simpla este utilizata in sensul de democratie liberala. Esential, in deosebirea democratiei de liberalism, este ca democratia pura si simpla se bazeaza pe egalitate, in timp ce liberalismul se bazeaza pe libertate. Democratia se bazeaza pe un pactum societatis, adica o forma de coexistenta intre cetateni egali, opusa fiind autocratiei, care se bazeaza pe un pactum subjectionis, transformand cetatenii in supusi, fiind astfel o ordine de supunere, in timp ce democratia este o ordine de coordonare. Preocuparea democratiei este astfel orizontala, caci ea se orienteaza spre coeziunea sociala si spre distribuirea egalitatii, o egalitate care doreste sa integreze si sa ajusteze, in timp ce liberalismul se preocupa de spontaneitate si de superioritate, deci preocuparea lui este verticala.

Democratia este un mod de legitimare si de exercitare a puterii politice, in timp ce liberalismul este un mod da a concepe si realiza un scop social, libertatea individuala. Astfel ca democratia este un mijloc, o notiune instrumentala in primul rand, in timp ce liberalismul este un scop, o notiune valorica in primul rand. Amalgamarea lor se datoreaza faptului ca cel mai bun mijloc de a realiza libertatea individuala in societatea moderna a fost democratia, dar acest lucru nu face cele doua notiuni si realitati indistincte. De altfel, exista democratii neliberale, democratii populare totali-tariste sau dirijiste, sau egalitariste, cum exista liberalisme nedemocratice, tendinta fireasca a libertatii fiind structurarea valorica, deci aristocratia de merit. Democratia este asadar o metoda sau o procedura prin care puterea politica isi gaseste legitimarea in popor si este exercitata in numele acestuia printr-o anumita retea de procese decizionale. Liberalismul nu este procedural, ci substantial, procedurile fiindu-i conexe, garantandu-1 nu intemeindu-1, singura lui intemeiere fiind libertatea inerenta fiintei umane, conceputa ca persoana. Pe de alta parte insa, daca ne raportam la putere si nu la libertate, democratia devine substantiala iar liberalismul procedural: liberalismul este o tehnica de limitare a puterii, in timp ce democratia inseamna patrunderea puterii poporului in stat; liberalii vor fi preocupati, din acest punct de vedere, de forma statului, de cum sunt produse normele, democratia de continutul normelor emise de catre stat. Liberalismul este preocupat de limitele normarii, democratia de sursa lor. Astfel, democratia este intemeiata pe colectivitate, iar liberalismul pe individ.

b.Liberalism si individualism. Ajungem astfel la o a doua distinctie ajutatoare definirii liberalismului: distingerea fata de individualism. Individualismul poate duce la fel de bine la liberalism sau la totalitarism. Am vazut de altfel cum o atomizare a societatii si bazarea statului pe o masa formata doar din indivizi, presupunand o destructurare cvasicompleta a societatii, duce la o societate care se insinueaza prin intermediul puterii politice in toate fenomenele sociale, chiar in inima individualitatii. Asadar individualismul pe care se bazeaza liberalismul este unul aparte; el presupune centrarea societatii pe un individ conceput ca persoana, deci juridic, nu natural, un individ care are drepturi pe care societatea si statul nu le instituie, ci doar le constata, le formuleaza juridic cu scopul precis de a le proteja. Acest individualism presupune structurarea sociala si statala, dar una limitata prin drept in favoarea persoanei; presupune, pe langa libertate sau ca un alt aspect al acesteia, siguranta. Liberalismul nu este astfel deloc un sistem care afirma individul impotriva structurilor sociale sau a statului, ci unul care le implica, dar limitandu-le.

c.Liberalism si liberism. Este adevarat ca "in limbajul curent, termenul de liberalism evoca imediat o doctrina care este defavorabila interventiilor statului in dome-niul economic' si desigur "aceasta viziune sumara nu este pe de-a-ntregul falsa, dar gandirea liberala a parcurs atatea secole, si secole marcate de profunde transformari economice si sociale, incat ar insemna sa ne facem despre filosofia sa o imagine caricaturala daca am crede-o pe de-a-ntregul inclusa in datoria de a se abtine ce incumba autoritatii politice. Liberalismul este cert o doctrina a libertatii, dar a libertatii in ordine' (G. Burdeau, 1979, p. 48). Iar laissez-fair-i nu este decat o reducere econo-micista si conjuncturala a liberalismului. Cei care confunda planurile trebuie sa-si aminteasca un fapt: epoca in care initiativa individuala este conceputa ca esentiala este epoca Reformei si Renasterii, dar ea coincide cu epoca nasterii statului si a lui J. Bodin, cu a lui teorie a suveranitatii absolute. Dintru inceput statul si libertatea merg impreuna, iar afirmarea libertatii impotriva statului nu este decat rodul unei evolutii istorice ulteriore, care nu este de natura liberalismului, ci tine de denaturarea lui. Denaturarea vine in primul rand de la axarea individualismului pe posesie, din transformarea lui in individualism posesiv, o denaturare neprezenta in paradigma liberala, chiar si atunci cand statul este patrimonial, caci proprietatea era atunci conceputa nu doar ca posesie, ci ca o unitate indispensabila intre viata, libertate si avere. Functia proprietatii era asigurarea autonomiei, adica o functie politica si nu economica. Revenim astfel la ceea ce este esential: liberalismul presupune statul, interventia lui, dar doar pentru a garanta autonomia, libertatea, prosperitatea individului sau mai bine zis a persoanei. Statul liberal nu este neaparat un stat minimal, ci un stat care nu este arbitrar.

B. Libertatea, fundament al liberalismului. Libertatea este centrul liberalismului. Ramane de vazut, caci pana acum am vazut mai mult ce nu este liberalismul, ce fel de libertate este aceasta, deci care este substanta acestui lucru pe care il numim liberalism. Consistenta libertatii liberalismului consta in faptul ca ea este o prerogativa a naturii umane, care presupune autonomia, siguranta si proprietatea (Ibidem, p. 40-85).

a. Libertatea este o prerogativa a naturii umane. Faptul ca libertatea este o prerogativa a naturii umane inseamna pentru liberalism ca ea este pur si simplu facultatea pe care fiecare o are ca inerenta de a actiona potrivit propriei vreri, fara sa trebuiasca sa suporte o alta limitare decat cea care este necesara libertatii celorlalti. Aceasta definitie este in mod evident, pentru oricine are o cat de vaga cultura filosofica, una simplificatoare, daca nu simplista. "Dar tocmai caracterul rudimentar al definitiei liberale confera liberalismului o siguranta care i-ar lipsi daca ar trebui sa ia in calcul scrupulele filosofilor, reticentele sociologilor sau indoielile omului de pe strada. Liberalismul nu se intreba mai intai asupra sensului libertatii pentru a cauta mai apoi in ce masura indivizii beneficiaza de aceasta. El postuleaza ca ea exista. Acest postulat elimina orice dezbatere a subiectului. Este suficient sa afirmam ca omul este liber din momentul in care el nu se supune decat lui insusi' (Ibidem, p. 40). Acest lucru are o consecinta practica foarte importanta: drepturile care concretizeaza aceasta libertate inerenta naturii umane sunt el insele inerente acesteia; autoritatea nu le creeaza, doar le declara, ceea ce inseamna ca ea nu le poate desfiinta; ele sunt drepturi naturale care nu-si datoreaza existenta niciunei instante sociale; societatea si statul reglementeaza aceste drepturi, dar consistenta lor nu depinde de aceasta reglementare. Libertatea liberalismului trece astfel pe alt plan decat simpla desavarsire a sinelui, posibila de altfel si in cazul in care omul este lipsit de libertatea sociala, fiind o libertate exterioara, o libertate in relatie, o libertate pentru cetatean fata de opresiunea statala sau sociala in genere, deci o libertate politica. Pentru liberalism nu are importanta ca omul sa devina perfect, deci liber, ci ca el sa nu fie, de exemplu, arestat fara un proces echitabil. Doua consecinte mai decurg de aici: libertatea liberalismului este perceputa ca o libertate-autonomie si libertatea liberalismului are ca element constitutiv siguranta.

b.Autonomia individuala. Libertatea liberalismului presupune autonomia individului fata de stat, dar si acest lucru este esential, in ordine, adica in cadrul regulilor juridice stabilite pentru ca grupul social sa poata exista si libertatea fiecaruia sa se acomodeze cu existenta libertatii celorlalti. Libertatea liberalismului implica o limitare, mai intai, morala si, mai apoi, juridica. in gandirea liberala autentica nu exista deloc o contradictie ireconciliabila intre libertate si autoritate, caci limitarile libertatii de catre autoritate sunt vazute ca facand parte din libertatea insasi, ca niste precepte inerente constiintei morale si nu ca limitari impuse de puterea publica.Libertatea sa nu este libertatea fara morala si fara limite a capitalismului salbatic, o libertate-privilegiu, ci o libertate limitata, dar care prezerva autonomia individuala. Liberalismul neaga astfel arbitrarul, nu puterea in sine. Si construieste mecanismul pentru ca arbitrarul sa fie limitat: statul constitutional. Statul liberal nu mai este si nu
mai poate fi un stat minimal, dar "cu cat inceteaza de a mai fi un stat minimal, cu atat mai important este ca el sa ramana constitutional' (G. Sartori, 1999, p. 338). El se bazeaza pe o sfera de autonomie personala in interiorul careia statul poate intervenii doar in situatii exceptionale, clar definite si dupa proceduri incadrate.

c.Siguranta persoanei. Liberalismul inseamna siguranta, adica garantare a
drepturilor individuale prin mecanismul statului constitutional, adica prin intermediul unui mecanism de limitare a puterii. Siguranta, ca element constitutiv al libertatii in liberalism, presupune prevenirea atingerilor care ameninta libertatea. Se poate spune ca siguranta este procedura garantarii libertatii. Ea este, ca o actiune in justitie pentru un drept subiectiv, in acelasi timp o consecinta a existentei libertatii, un mijloc de a o apara, dar si un element constitutiv. O consecinta, caci fara existenta libertatii siguranta nu exista, cum nu poate exista o actiune fara preexistenta unui drept; or am vazut ca liberalismul postuleaza libertatea. Un mijloc de a o apara, caci siguranta presupune o procedura concreta care sa impiedice arbitrarul si sa repuna in drepturi libertatea; ea este o sanctiune a libertatii. Un element constitutiv, caci fara existenta ei libertatea nu ar exista decat ca simpla potentialitate, asa cum un drept subiectiv nu este decat un simplu interes fara o actiune in justitie care sa-1 garanteze.

Siguranta presupune in doctrina si practica liberale existenta statului constitutional, care sa garanteze evitarea arbitrarului printr-un triplu joc, cel al ierarhizarii normative, adica al divizarii verticale a puterii, cel al separatiei puterilor, adica al divizarii orizontale a puterii si cel al protectiei juridice a libertatii individuale. Toate aceste mecanisme au ca scop protectia contra imixtiunilor in exercitiul drepturilor individuale pe care nu le legitimeaza exigentele vietii in societate. Cum noi o sa le studiem pe larg mai tarziu, acum o sa oferim doar o viziune sumara asupra lor.

c.l. Principiul ierarhiei normative. Primul principiu, cel al ierarhiei normative, cuprinde, in viziunea liberala, doua aspecte: existenta unei constitutii si domnia legii, adica imposibilitatea oricarei constrangeri in lipsa existentei unui titlu normativ. Simplul fapt al existentei unei constitutii limiteaza deja puterea, desi, desigur, in optica noastra actuala acest fapt nu este suficient, trebuind completat cu o suprematie a acesteia garantata jurisdictional. Existenta unei constitutii presupune existenta unor reguli care privesc investirea puterii publice, legitimarea titlului in baza caruia guvernantii comanda si a unor reguli potrivit carora se exercita puterea, adica a unor competente fixate dinainte in vederea unui scop determinat. Puterea nu mai este astfel proprietatea celor care o detin, ci o functie, institutionalizarea acesteia fiind prin ea insasi, cum am vazut, o limitare a arbitrarului. Lupta moderna pentru o constitutie este lupta pentru eliminarea arbitrarului puterii personalizate. Dar si liberalismul sesizeaza foarte bine acest lucru, lupta mai profunda este de fapt pentru siguranta, pentru garantarea drepturilor individuale. Daca o constitutie liberala este o constitutie statut al statului, ea este totodata o constitutie a libertatii garantate. Iata de ce Declaratia de la 1789 da constitutiei ca scop garantarea libertatii, proprietatii si sigurantei cetatenilor. Constitutia liberala nu este deci orice constitutie, ci o constitutie bazata pe libertate, deci nu pe egalitate, daca aceasta nu este o consecinta a libertatii. Ea porneste de la libertate. Cum fericit se exprima G. Sartori: "Pornind de la libertate, avem libertatea de a ajunge la egalitate; egalitatea nu ne ofera libertatea de a reveni la libertate' (1999, p. 344). Constitutia liberala nu este o constitutie-pro-gram, deci ideologica, ci una pragmatica, functionalista, una care incadreaza puterea pentru a o limita. Este o constitutie separatie a puterilor si totodata garantie a libertatilor. Este o constitutie contra arbitrarului.

Ajungem astfel la cel de-al doilea aspect al ierarhizarii normative: domnia legii. Scopul legii este eliminarea arbitrarului; legea leaga si administratia, adica pe cei capabili sa aplice constrangerea si deci sunt tentati sa abuzeze de ea. Administratia nu poate constrange decat in baza unei legi. Previzibilitatea constrangerii este primul pas spre siguranta. Aceasta lege nu este un simplu act de vointa, ci expresia ratiunii si sursa a justitiei. Ea este protectoare a libertatii pentru ca are, in viziunea liberala, caracterul permanentei si imutabilitatii, pentru ca este abstracta, generala si impersonala. "Generalitatea si impersonalitatea legii rezuma, limitandu-1 prin aceasta, rolul care ii incumba. Cat priveste campul de aplicare al legii, generalitatea sa este o garantie de securitate pentru cetateni caci, pe de o parte, regula este aceeasi pentru toti, cea ce exclude privilegiile, si, pe de alta parte, cum ea este impersonala, ei nu au a se teme ca ar fi vizati de masuri individuale afectate de arbitrar sau de partialitate' (G. Burdeau, 1979, p. 69). Astfel legea este prin ea insasi un izvor de siguranta.

Dar simpla legare legala a administratiei nu mai este la un moment dat suficienta pentru a garanta siguranta persoanei, caci previzibilitatea castigata prin legarea normativa a administratiei este pierduta datorita abuzurilor legiuitorului insusi. De aceea domnia legii este completata de suprematia constitutiei, o constitutie care se impune legiuitorului insusi.

c.2. Separatia puterilor. Cel de-al doilea mecanism al statului constitutional care produce siguranta si deci de libertate este separatia puterilor. In viziunea liberala clasica, separatia puterilor si statul constitutional sunt cosubstantiale. Este motivul pentru care art. 16 al Declaratiei Drepturilor din 1789 stipula ca "nicio societate in care separatia puterilor nu este determinata nu are constitutie'. Separatia puterilor, mijlocul practic de limitare a puterii, este tehnica prin care constitutia isi atinge scopul. Iar scopul este garantarea libertatii, siguranta. Viziunea separatiei puterilor nu se confunda insa cu cea democratica: ea tinde sa opreasca orice putere de a fi abuziva, nu doar pe cea monarhica, ci, poate mai ales, pe cea a poporului. Indiferent de sursa sa, puterea poate fi opresiva, iar separatia puterilor este o garantie ca ea nu va deveni astfel. Separatia puterilor este o limita a arbitrarului, dar si a egalitati. Ea este orizontala pentru ca pune puterile pe pozitii de egalitate, dar verticala valoric, caci libertatea nu provine din egalitate. In acest sens, ea este o aparare contra a ceea ce Sieyes numea cu oroare democratia pura (Ibidem, p. 64). Liberalismul este esential legat astfel de separatia puterilor pentru ca ea se ocupa de ceea ce liberalismul considera esential: limitarea puterii, de impiedicarea patrunderii acesteia, inclusiv cand ea apartine poporului, in sfera libertatii individuale.

c.3. Protectia juridica a libertatilor individuale. Cea de a treia tehnica prin care statul constitutional al liberalismului asigura siguranta ca element constitutiv al libertatii este cea a protectiei juridice a libertatilor individuale. Ele sunt formalizate, cuprinse, chiar si acolo unde legii nu i se da o importanta prea mare de regula, ca in dreptul englez, intr-o lege. Existenta unui Habeas Corpus este de esenta liberalismului. Liberalismul se ocupa astfel de libertatea pentru cetatean fata de opresiunea statala. Problema pe care el si-o pune este garantarea libertatii exterioare, deci juridice si nu a libertatii launtrice. Nu este vorba de o libertate metafizica, ci de mecanismul de protectie juridica a libertatii concrete. Libertatea exista doar daca individul este sigur ca nu va fi tinta unor restrangeri abuzive ale libertatii lui. De aceea libertatea liberalismului este mai intai una care garanteaza siguranta persoanei in raport cu formarea si aplicarea legii penale, prin instituirea principiului legalitatii infractiunilor si pedepselor, celui al prezumtiei de nevinovatie, celui al dreptului la aparare, al neretroactivitatii legii, al responsabilitatii agentilor statului implicati in represiunea penala etc.Dar libertatea este mai mult decat siguranta de a nu fi abuziv inchis. Ea presupune existenta unei sfere de autonomie individuala garantata, adica in interiorul careia statul nu are ce cauta. Autonomie relativa desigur, dar garantata. Astfel toate libertatile fundamentale trebuie formalizate si garantate jurisdictional. Statul liberal este statul in care libertatile politice si libertatile individuale sunt garantate prin intermediul dreptului si al jurisdictiilor.

d. Proprietatea - conditie a libertatii. Spuneam ca liberalismul presupune autonomia individuala, siguranta si proprietatea. Acest al treilea aspect poate fi insa sursa de confuzii. Am vazut deja ca liberalismul politic nu trebuie confundat cu individualismul posesiv. Proprietatea este pentru liberalismul autentic mai mult decat posesia, este o conditie a autonomiei si a sigurantei, deci a libertatii. Functia ei este esential-mente politica. Proprietatea este pentru liberali un drept natural, o libertate, un criteriu al civismului si un motor al progresului, dar nu o valoare in sine, ci doar prin raportare la libertatea individuala. Liberalismul este constient ca a avea trebuie distins de a fi, dar vede de asemenea ca a avea inseamna a avea putere, ca existenta proprietatii este o garantie a libertatii, caci doar puterea poate opri puterea, iar individul lipsit de mijloace economice nu poate sa se opuna arbitrarului. Statul liberal este deci un stat care garanteaza proprietatea nu pentru ca este un stat al proprietarilor, ci un stat al libertatii, caci proprietatea este un mijloc al libertatii.

Liberalismul este teoria si practica protectiei juridice. Am vazut ca aceasta a fost conceputa ca realizabila prin intermediul mecanismelor statului constitutional. Dar cat de eficace sunt aceste mecanisme? Noi vom vedea ca existenta unei constitutii, chiar foarte scrupuloasa in materia prevederii libertatilor fundamentale, nu este suficienta in sine, ca separatia puterilor este facuta iluzorie de existenta si actiunea partidelor politice, ca siguranta persoanei nu rezulta automat din normarea ei etc. intr-un cuvant, "ca libertatea individuala depinde mai putin de termenii sau dispozitiile oricarei constitutii, decat de dispersia puterii intre institutii autonome si societate in ansamblul ei' si ca "eficacitatea unei constitutii in privinta protejarii libertatii individuale depinde nu numai de distributia puterii economice si politice, ci si de cultura politica a poporului pe care este obligata sa il protejeze' (/. Gray, 1998, p. 71). Revenim astfel la doua dintre ideile centrale ale acestei lucrari: exercitiul suveranitatii depinde de functionarea societatii globale si educatia este baza oricarei forme institutionale de libertate. Individul liber este individul care nu se teme de libertatea sa, deci care este constient, educat. Iar societatea liberala este o societate in care puterea este puternic dispersata, adica o societate puternic structurata.