Embargoul impus Cubei de catre Occident in frunte cu SUA

Embargoul impus Cubei de catre Occident in frunte cu SUA

In 1958 USA acapareaza economia cubaneza datorita unei intelegeri cu Batista care primeste din partea statului american un milion de dolari pentru operatiuni militare. In acelasi timp eforturile lor sunt zadarnice, nereusind sa infranga revolutia. Pe 2 ianuarie 1959 se instaureaza regimul de dictatura a lui Fidel Castro. Fidel da celebra lege a nationalitatii: "Sunt cubanezi prin nastere strainii care au luptat contra tiraniei invinse pe 31 decembrie 1958, timp de doi ani, in randurile Armatei Rebelilor si au obtinut gradul de Comandante". Legea aceasta este dedicata lui Che Guevara, acesta fiind singurul care intrunea conditiile respective. Guevara era unul din apropiatii lui Castro si a fost unul dintre motivele pentru care SUA au impune acest embargou.

Dupa instaurarea regimului Casto, revolutionarii incep persecutiile contra sustinatorilor lui Batista. Guevara, in calitate de conducator al tribunalului revolutionar accepta executarea a peste 500 de persoane, civili si militari.

La 7 octombrie 1959 Che este numit in fruntea Insitutului National de Agricultura. In aceasta postura expropriaza terenurile americanilor. Initiaza reforme axand agricultura exclusiv pe productia de trestie de zahar si tutun. Guevara interzice orice alt gen de culturi, chiar si pe cele experimentate cu succes de cubanezi de-a lungul anilor si care le aduceau un profit bun. De asemenea, aceasta reforma a dovedit lipsa oricarei culturi politice si economice a lui Guevara, deoarece el leaga astfel economia tarii sale de SUA, tara ostila, unde se exporta aproape intreaga productie de trestie de zahar si tutun.

Intre timp relatiile dintre SUA si Cuba devin tensionate, pe de o parte datorita inclinatiilor catre comunism, iar pe de alta din cauza reformelor lui Che care distrusesera industria si economia, afectand astfel interesele SUA, ca principal importator al Cubei. America priveste totusi cu indulgenta regimul de la Havana datorita promisiunii lui Fidel de a instaura democratia prin organizarea de alegeri libere.

La inceputul anului 1960 Castro semneaza o intelegere cu Uniunea Sovietica prin care primeste 100 milioane de dolari credit si se perfecteaza schimbul zahar contra petrol. SUA reactioneaza in luna martie prin incetarea livrarii petrolului si cumpararii zaharului cubanez. In mai Cuba stabileste relatii diplomatice cu sovieticii, iar americanii raspund acestei provocari pe 19 octombrie cand instaureaza un embargo asupra Cubei. Sovieticii raman astfel singurul sustinator al Cubei si singura piata de desfacere. In acest moment Castro a obtinut angajamentul tarilor comuniste de a furniza intreg necesarul de petrol Cubei, a confiscate rafinariile americane si britanice si a refuzat sa plateasca cele 50 de milioane de dolari datorate pentru livrari anterioare, Castro aratand vadit politica anti-americana adoptata de el. Temerile oficialilor americani ca revolutia lui Castro s-ar putea extinde dincolo de granitele Cubei, i-au determinat pe acestia sa ceara si altor guverne occidentale sa-si controleye exporturile de material militar citre Cuba. SUA au instituit mai apoi si un boicot asupra circulatiei in Cuba. Desi masurile americane au reusit sa izoleze Cuba, ele nu au rasturnat regimul Castro, asa ca presiunile s-au intensificat. Initial SUA au impus un embargo aproape complet asupra exporturilor catre Cuba, cu exceptia hranei si a medicamentelor. Apoi, diplomatii americani au continuat sa solicite altor state reducerea exporturilor lor catre Cuba. In sprijinul acestei masuri, Depatramentul de Stat a interzis tuturor vaselor straine transportand bunuri catre Cuba sa ancoreze in porturile americane pentru noi incarcaturi, in drum spre casa. Aceasta masura n-a produs prea mare entuziasm in randul companiilor navale straine, dar a redus pe mai departe comertul european cu Cuba. Ca masura finala, guvernul american a impus in 1964 controlul si asupra exporturilor de medicamente si hrana.

Astfel, in scurt timp Cuba a fost izolata economic de partenerii traditionali si economia sa a avut serios de suferit. Cei mai multi indici economici aveau o evolutie descendenta. S-a impus rationalizarea hranei. In cele din urma Cuba a gasit piete alternative de desfacere si surse de aprovizionare care sa asigure mersul economiei. Tarile din blocul comunist au evitat colapsul total al economiei cubaneze acordandu-i credite largi si oferindu-i facilitati pentru circulatia navala.

Toate masurile americane nu au avut efectul scontat, Castro nemodificandu-si comportamentul agresiv anti-american. Izolarea economica fata de Vest a Cubei a reusit cel putin dintr-o perspectiva: cata vreme guvernul cubanez era nevoit sa aloce majoritatea resurselor si energiei umane pentru prevenirea colapsului economic, nu mai aveau nici resursele, nici timpul necesar pentru intreprinderea programelor de expansiune externa, agitatiei revolutionare sau subversiune in America Latina.

O alta problema a politicii de sanctiune adoptata de SUA a fost aceea ca nu a reusit sa obtina sprijinul total al tarilor europene. Ca in cazul multor embargouri si boicoturi internationale, daca nu toate tarile participante percep "tinta" ca o amenintare la propriile interese economice sau securitate, nu sunt dispuse sa adere in totalitate la masuri care pot priva propria comunitate de afaceri de diverse oportunitati de afaceri. In cazul embargoului cubanez, multi aliati NATO si alte tari nealiniate au considerat ca SUA sunt prea sensibile la prezenta lui Castro in Cuba. Nu au privit embargoul cu foarte mare entuziasm, spre exemplu, companiile britanice si franceze care aveau vanzari mari in Cuba, guvernele lor nefacand nici o incercare de a impiedica apicarea contractelor comerciale existente.

Astfel, decizia americana de a sabota guvernul respectiv economia cubaneza, se fodeaza pe faptul ca, SUA, ca un aparator al drepturilor si libertatilor oamenilor, completat de politica anti-americana adoptata de Castro, a dorit sa se implice pentru rezolvarea problemelor din zona, cu atat mai mult cu Cat, din punct de vedere geografic Cuba se afla in imediata vecinatate a SUA. Instabilitatea in zona ar fi insemnat importante pierderi pentru SUA, in special pierderi economice.

Decizia SUA si a statelor care au sustinut acest embargo se poate incadra intr-un fel sau altul in toate modelele de luare a deciziilor:

modelul actorului rational;

modelul proceselor organizationale;

modelul guvernamental (birocratic).

Din punctul de vedere al modelului actorului rational, se presupune ca SUA a ales dintr-o multitudine de variante de actiune pe aceea care a fost cea mai eficienta din punctul de vedere al analizei cost/beneficiu, intelegand in acelasi timp ca nu poate impune tuturor sa urmeze decizia lor (vezi cazul comerciantilor francezi si britanici, ai caror guverne nu au intreprins nimic pentru a stopa aceste tranzactii). Astfel SUA, luand aceasta decizie, a mers pe principiul minimax, maximizarea castigurilor si minimizarea costurilor. De asemenea acest model are ca asumtie principala unicitatea factorului decizional, in acest caz guvernul SUA prin diversele sale departamente. Din perspectiva rationalitatii acestui model, factorul decizional, SUA, ar fi trebuit sa fie capabil de a genera toate alternativele posibile, astfel incat sa acopere intreaga gama de actiuni ce pot fi intreprinse intr-o situatie data. E drept ca SUA au avut alternative si posibilitati de a reusi sa destabilizeze Cuba in vederea rasturnarii regimului Castro, dar, neavand sustinerea tuturor nu a reusit in totalitate ceea ce si-a propus.

In modelul proceselor organizationale putem incadra decizia SUA datorita multiplelor departamente care compun Guvernul: ex. Departamentul de Stat. Toate aceste departamente si organisme ce fac parte din componenta guvernului au colaborat la luarea deciziei impunerii embargoului impotriva Cubei, fiecare prin specificul sau. Astfel, se presupune ca fiecare departament de stat din componenta Guvernului SUA a avut de studiat problemele specifice ariei de interes a respectivului departament si apoi a trebuit sa vina cu solutii. In final aceste solutii s-au insumat iar concluzia, decizia in acest caz, a fost de a impune embargo Cubei. Luarea deciziei in acest caz se suprapune oarecum cu modelul discutat anterior,precum si cu cel pe care il vom discuta in randurile urmatoare, deoarece decizia a fost luata de Guvernul american (toate departamentele, cu componenta lor) ca un tot unitar.

Modelul guvernamental presupune existenta unei multitudini de jucatori care participa la luarea deciziei, acestia urmarind atat interesele nationale cat si interesele unei organizatii sau chiar interese personale. In cazul ales spre discutie nu ne putem pronunta cate dintre interesele indivizilor din componenta Guvernului american au fost de natura personala, asa incat presupunem ca interesele pe care acestia le-au urmarit au fost doar interese nationale si in mai mica masura cele ale unor organizatii. De asemenea luarea deciziilor in cadrul grupurilor de indivizi poate fi influentata si de liderii grupurilor care urmeaza anumite canale specifice sistemului politic din care face parte. Se presupune ca deciziile luate de grup sunt mult mai bune decat cele luate de o singura persoana, deoarece sunt analizate din mai multe perspective, informatiile fiind culese pe mai multe canale.

Dupa cum am observat in urma analizei deciziei din punctul celor trei modele, observam o data in plus ca nici unul dintre modele nu este perfect, ci fiecare decizie este o combinatie a celor trei.

BIBLIOGRAFIE

https://www.historyofcuba.com/history/funfacts/embargo.htm

https://www.cubaminrex.cu/

K. J. Holsti "International Politics. A Framework for Analysis"