Locuire: Problemele sociale ale locuirii. Directii de actiune in domeniul locuirii

Locuire: Problemele sociale ale locuirii. Directii de actiune in domeniul locuirii

Asigurarea accesului la o locuire adecvata reprezinta o pre-conditie pentru exercitarea unor drepturi fundamentale de care trebuie sa beneficieze orice persoana. A nu avea o locuinta si/ sau acces la o locuire adecvata este sinonim cu saracia extrema, reprezentand un deficit cronic de mijloace si oportunitati, o manifestare a excluziunii sociale severe. Asigurarea accesului la locuire reprezinta un element esential al incluziunii sociale.

Locuirea adecvata se refera atat la faptul ca orice individ/ familie trebuie sa aiba o locuinta cat si la calitatea si confortul asigurat de locuinta, precum si la spatiile, utilitatile si bunurile publice adiacente locuintei

In Romania, densitatea de locuire este mare in comparatie cu alte tari in tranzitie si cu tarile U.E. Suprafata medie pe locuitor era la inceputul anilor 2000 de cca. 12,0 mp, numarul mediu de persoane pe camera 1,2 si cel de persoane pe o locuinta 2,9, in conditiile in care numarul de camere pe o locuinta era de 2,5 iar suprafata locuibila pe o locuinta 34,5 mp. Aproximativ 26,5% din locuintele cu 1 si 2 camere sunt ocupate de gospodarii cu 3 si mai multe persoane. Aproximativ 870.000 (30%) din locuintele situate in blocuri in mediul urban au igrasie. (sursa: BOP mai 2000).

Perioada 1950-89 a fost caracterizata de o investitie masiva in constructia de locuinte. Intre 1950-65 au dominat investitiile din fondurile populatiei, in timp ce in perioada 1966-89 investitiile din fonduri publice au fost majoritare. Noile locuinte realizate din fondurile publice au fost realizate in cvasi-majoritatea lor in mediul urban (apartamente in blocuri), oferind un confort minim, atat din punct de vedere al spatiului cat si al utilitatilor. Au fost utilizate indeosebi materiale de constructie ieftine si de proasta calitate. De asemenea, echiparea hidro-edilitara a locuintelor a fost insuficienta. In 1989 ponderea locuintelor proprietate personala era de cca. 67% in totalul stocului de locuinte. Media anuala a numarului de locuinte construite intre 1971-89 a fost de cca. 148.000 locuinte/ an (84,3% realizate din fonduri publice). Fondurile alocate pentru constructia de locuinte in intervalul 1980-1989 au reprezentat intre 8% si 10% din bugetul anual al statului.

Dupa 1989 ritmul de construire a scazut dramatic. Intre 1990-2001 au fost construite anual in medie cca. 30.500 locuinte. Stocul de locuinte la sfarsitul anului 1999 era de aproximativ 7.920.000 locuinte insemnand circa 352 locuinte/ 1000 locuitori. Vanzarea catre chiriasi incepand cu 1990 a locuintelor construite din fondurile statului a determinat diminuarea stocului de locuinte aflat in proprietatea statului, si drept urmare ponderea locuintelor proprietate personala in totalul locuintelor a ajuns in anul 2000 la 95,2%, in timp ce ponderea celor care locuiesc cu chirie la stat este de 1,7%, iar ponderea inchirierilor private este de 1,1% (sursa: AIG, 2000). Actiunea initiata prin D.L.61/1990 a avut un important efect pozitiv, oferind unei mari parti a populatiei (dar mai putin celor foarte saraci) siguranta unei locuinte si un bun cu o valoare de piata mare la un pret foarte mic. Exista insa si un risc implicat de aceasta politica: odata cu dobandirea dreptului de proprietate asupra locuintei proprietarii au devenit in totalitatea responsabili pentru intretinerea si repararea locuintei si a imobilului, in conditiile in care posibilitatile lor financiare sunt extrem de scazute, iar implicarea autoritatilor locale este extrem de redusa. Masuri legislative ulterioare au incercat sa sprijine accesul asociatiilor de locatari/ proprietari la credite cu dobanda redusa in vederea repararii imobilelor degradate, insa accesul este ingreunat tocmai de faptul ca in locuintele/ blocurile degradate locuiesc familii sarace ale caror venituri nu permit realizarea de investitii in reparatia imobilului.

Cercetarea ICCV realizata in martie 1999 a aratat ca circa dintre romani ar avea nevoie acuta de o noua locuinta, in timp ce constituie nevoia potentiala. Cu alte cuvinte, aproximativ 200.000 de gospodarii din Romania constituie nevoia efectiva acuta de locuinte, cu specificarea ca aceasta cifra descrie nu nevoia de locuinte nou construite, ci noi pentru gospodaria respectiva care poate cauta si un apartament construit (Voicu & Noica, 2001).

Cererea efectiva este insa cu mult mai mica datorita discrepantei acute dintre venituri si costuri si se situeaza undeva la nivelul a 35-40% din nevoia exprimata. Aproximativ 96% dintre cei ce au nevoie de o locuinta si intentioneaza sa o cumpere sau sa construiasca nu dispun de banii necesari. Mai mult, doua treimi dintre acestia nici macar nu au economii din care sa acopere o parte din costuri. In fine, cei care au totusi ceva economii, dispun in medie de aproximativ 20% din costul pe care il estimeaza.

Chiar si in ipoteza unei rate mici a dobanzii, 66% dintre potentialii aplicanti pentru credite nu ar putea sa isi cumpere sau sa isi construiasca o locuinta din motive financiare.

Cheltuielile din Bugetul de Stat destinate locuirii pe anul 2000 s-au ridicat la 3973 mild lei (2,76% din Bugetul de Stat).

subventionarea energiei termice pe perioada iernii, pentru anumite categorii sociale 1300 mild lei (0,9% din bugetul de stat pe anul 2000);

fonduri transferate autoritatilor locale drept co-finantare pentru proiectele de infrastructura realizate in cadrul programelor de asistenta internationala 1200 mild lei (0,83%);

pavarea drumurilor si alte lucrari de infrastructura in zonele rurale 317 mild lei (0,22%);

finalizarea planurilor de dezvoltare urbana 45 mild lei (0,03%)

● implementarea sistemului cadastral 14 mild lei (0,01%).

Una dintre modalitatile prin care, in general, se poate asigura o protectie adecvata grupurilor inalt vulnerabile, o constituie realizarea de locuinte sociale si/sau acordarea de diferite subventii care sa compenseze chiria si consumul de utilitati publice (intretinerea).

Din punct de vedere al fondului de locuinte si al structurii acestuia, in Romania, locuintele in proprietate privata detin o majoritate covarsitoare (95%) si sunt locuite de insasi gospodaria proprietara.

Locuintele destinate inchirierilor private sunt si ele destul de putine, iar prin chiriile mari practicate se adreseaza unui segment redus al populatiei cei cu venituri peste medie.

Locuintele nou-construite in ultimii 15 ani, prin numarul lor redus, sunt departe de a satisface cererea actuala de pe piata, cu atat mai putin nevoia, iar preturile lor depasesc cu mult capacitatea financiara a celor saraci, in nevoie. Pe langa furnizarea de locuinte sociale, alte masuri ar trebui sa vizeze subventionarea chiriilor si subventii pentru acoperirea consumului de utilitati publice pentru cei saraci.

Ponderea locuintelor cu chirie subventionata este insa relativ mica (2,6% - 1998 si in scadere), acoperind un segment ingust al celor in nevoie. Singura masura eficace de protectie care-i vizeaza pe cei cu venituri scazute o constituie ajutorul pentru incalzirea locuintei pe perioada iernii, care acopera o parte insemnata din cheltuielile de intretinere a locuintei, si care a reprezentat in anul 2000 un efort de 0,9% din Bugetul de Stat.

I. Problemele sociale ale locuirii

1. Prefigurarea unei crize a locuintelor in mediul urban. Daca in anii 70 Romania se apropiase de lichidarea crizei locuintelor, scaderea dramatica a constructiei de locuinte in mediul urban, mai ales dupa 1989, prefigureaza aici o noua criza a locuintelor. In conditiile scaderii masive a veniturilor populatiei, retragerea statului din sustinerea construirii de locuinte face ca cea mai mare parte a populatiei urbane care are nevoie de o locuinta sa nu dispuna de sursele financiare necesare. Incepand cu 1993, pe fondul scaderii finantarii acestui sector de la bugetul de stat, ponderea locuintelor construite din fonduri publice a scazut la 19,4% (in medie/ an), iar in intervalul 97-2001 la cca. 7,5%. Pe acest fundal si ca urmare a costurilor mari de realizare a unei locuinte noi in mediul urban (3-400 US$/ m² si pretul mare al terenului), s-a produs o scadere semnificativa a constructiei de locuinte din mediul urban, in raport cu mediul rural: de la 14,6% in 1990 la aproape 65% in 2000. Drept urmare, locuintele construite din fondurile populatiei in intervalul 1990-99 s-au realizat predominant in mediul rural (in medie in jur de 75%).

In aceste conditii, persoanele care au nevoie (tineri, persoane venite din rural, cei care datorita unor imprejurari si-au pierdut locuinta) se gasesc adesea in imposibilitatea cumpararii/ construirii unei locuinte.

Datorita unei migratii mai accentuate spre rural, caracteristica ultimului deceniu, presiunea lipsei de locuinta in mediul urban a fost intr-o oarecare masura relaxata. Relansarea economiei va creste insa presiunea cererii de locuinte in mediul urban.

Criza locuirii in mediul urban ia doua forme. In primul rand, supraaglomerarea. Densitatea locuirii este in Romania mai mare decat a celorlalte tari in tranzitie, mai ales in mediul urban. O tendinta pozitiva se contureaza insa: suprafata locuibila a locuintelor nou construite a crescut de la 47 m²       in 1994, la 57,9 m² in 1999. Trebuie insa sa tinem seama ca cele mai multe constructii de locuinte au fost realizate de catre segmentul prosper al populatiei. In al doilea rand, cresterea rapida a numarului de persoane fara locuinta, traind in strada sau in conditii improvizate, de mizerie. Dupa 1989 s-a declansat un proces necontrolat de pierdere a locuintei prin evacuare/ expropriere: familii aruncate in strada datorita restitutiei proprietatii, confiscarea locuintei pentru a acoperi datoriile acumulate la intretinere, dar si deposedarii criminale prin inselaciune si abuz. Aceste fenomene se datoreaza lipsa unei legislatii ferme care sa protejeze interesele chiriasilor.

2. Accesul la locuinta a segmentului sarac este, in mod special la oras, extrem de scazut. Desi nevoia de locuinte este foarte mare, depasind de 20 de ori actualul ritm anual de construire, cererea efectiva este destul de redusa datorita atat veniturilor scazute ale populatiei, cat si unor scheme functionale de creditare putin fezabile pentru populatia saraca, dar nu numai. Costurile achizitionarii unei noi locuinte sunt exorbitante in raport cu posibilitatile populatiei. In ianuarie 2001, exista un numar total de 206.882 cereri, din care 36,5% pentru inchiriere, 35,0% locuinte sociale si doar 23,9% locuinte proprietate; aproximativ 60% dintre cereri erau formulate de persoane casatorite care aveau cel putin un copil in intretinere.

Accesul populatiei sarace la o locuinta este paralizat si de lipsa unui fond de locuinte sociale. Programul de constructii de locuinte sociale este foarte modest, in raport cu nevoile, mai ales datorita limitarii fondurilor disponibile. a aceasta se adaoga si absenta unor locuinte ieftine si a unui program de construire de locuinte ieftine, accesibile categoriilor salariale de nivel mediu/ sub-mediu si tinerilor a agravat criza sociala a locuirii la orase.

In 1998 a fost creata Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL) ca institutie de interes public, in scopul stimularii constructiei de noi locuinte, dar si al procesului de reabilitare si consolidare a cladirilor existente. Gandita ca motor al relansarii constructiei de locuinte, initial scopul agentiei a fost de a oferi locuinte de calitate inalta la preturi accesibile, prin utilizarea unor linii de credit cu dobanda subventionata. Desi ANL nu a vizat indeosebi grupul celor saraci, grupul tinta, gandit initial, l-a constituit clasa mijlocie/ salariala. Impactul programelor ANL este insa unul marginal, adresabilitatea lor fiind deturnata catre cei care au mijloace financiare consistente.

. Degradarea fondului locativ. Originea principalelor deficiente ale cladirilor de locuit provine din calitatea slaba a constructiei si neglijarea indelungata a intretinerii lor. Cele mai mari probleme le ridica blocurile de locuinte: cca. 2,5 milioane locuinte (aproximativ 35% din totalul locuintelor ocupate, reprezentand insa marea majoritate a locuintelor urbane) necesita reabilitarea infrastructurilor. Presupunand ca intregul fond de locuinte va mai supravietui inca 20 de ani, majoritatea acestora vor servi doar ca adapost si nu va corespunde unei locuinte decente, daca nu se vor face eforturi considerabile si nu vor fi mobilizate resursele necesare renovarii si intretinerii, consecutiv cu realizarea de noi locuinte.

Proportia conditiilor precare de locuire este ridicata si, predictibil, intr-o crestere rapida. Deconectarea de la utilitatile publice reprezinta un factor de deteriorare rapida a locuintelor.

Managementul deficitar, mai ales a spatiilor comune, si slaba implicare in reabilitarea ansamblurilor de locuinte colective sunt factori care au accentuat degradarea locuintelor.

4. Criza costului utilitatilor publice. In ultimii ani o noua problema a aparut: accesul dificil la utilitatile publice. Doi factori au generat aceasta problema:

degradarii infrastructurii sistemului de furnizare, ori falimentului companiilor furnizoare (situatie intalnita in orasele mici), caz in care sunt afectati atat saracii cat si non-saracii;

capacitatii financiare scazute a unei importante parti a populatiei de acoperi costurile pentru utilitatile publice, atat ca urmare a scaderii veniturilor reale dupa 1989, cat si cresterii excesive a costurilor de productie si distribuire a utilitatilor publice (acoperirea ineficientei de catre populatie).

Scaparea de sub control a costurilor de furnizare a utilitatilor publice a aruncat pe umerii populatiei sarace o povara greu suportabila. Desi veniturile reale ale populatiei au scazut dramatic dupa 1990, cheltuielile de intretinere (achitarea utilitatilor publice indeosebi) au crescut cu cca. 40% din 1990 pana in 2000. In aceasta situatie o parte importanta a populatiei se confrunta cu mari datorii la plata cheltuielilor de intretinere, sporind atat riscul evacuarii fortate (in cazul unor datorii foarte mari si greu rambursabile), cat si riscul de deconectare a intregului bloc / asociatie de locatari de la furnizarea unor utilitati, datorita sistemului colectiv de furnizare a utilitatilor publice. In luna mai 2004, 23,9% dintre familiile care locuiau la bloc, aveau datorii la intretinere pe mai mult de 3 luni.

Aproximativ 68% dintre familiile datornice locuiesc in orase mari, de peste 100.000 locuitori. Venitul mediu al gospodariilor cu datorii la intretinere a fost de cca. 135US$. Aceeasi situatie o regasim si la nivelul anului 2005. Cheltuielile medii de intretinere a locuintei pentru o familie de 4 persoane (apartament cu doua camere, confort 1, Bucuresti) au fost de aproximativ 2,5 milioane lei in ianuarie 2005 (≈75 US$). In Bucuresti, 75% din cei aproximativ 100.000 restantieri (18,2% din totalul proprietarilor) au datorii cuprinse intre unul si 5 salarii medii nete.

5. Finantarea politicilor de locuire dupa 1990 a fost una marginala, atat in ceea ce priveste angajarea de fonduri publice, cat si a altor surse private. In afara sumelor din fonduri publice alocate pentru constructia de locuinte, anual mai sunt realizate si alte cheltuieli relative la locuire, insa si acestea sunt relativ mici si accidentale.

Structurile administratiei publice locale au avut o implicare slaba si un impact marginal in ameliorarea problemelor de locuire. Intre 1996-99 cheltuielile legate de sectorul locuintelor si al lucrarilor publice in bugetele locale a fost in medie de cca. 39,1%, insa o foarte mica parte dintre aceste fonduri au mers catre locuire, cea mai mare parte fiind destinata reparatiei si intretinerii drumurilor.

II. Grupuri de risc

Riscul de a nu avea o locuinta (adecvata) este generat indeosebi de urmatorii doi factori:

venituri reduse pe membru de familie, ca urmare a somajului/ somajului cronic, a lipsei oricarei ocupatii, situatie generata atat de factori structurali cat si individuali; o asemenea situatie poate merge de la lipsa locuintei (persoane/ familii care niciodata nu au avut o locuinta) si inadecvarea acesteia (supra-aglomerare sau locuinta degradata) si pana la pierderea locuintei, ca urmare a evacuarii datorita imposibilitatii achitarii cheltuielilor asociate cu intretinerea (si/ sau chiria), sau deposedarii criminale;

Deficit de protectie sociala si politica de locuire neadecvata in raport cu cerintele tranzitiei au generat o vulnerabilitate crescuta a unor grupuri sociale (unele dintre ele fiind traditional vulnerabile).

Drept urmare a actiunii conjugate sau separate a acestor doi factori, sunt afectati de lipsa unei locuinte, locuinta si locuire inadecvata, indeosebi indivizii si familiile din mediul urban (dar nu numai) care au venituri mici si foarte mici, drept pentru care:

nu-si pot permite schimbarea locuintei, in conditiile in care actuala locuinta devine inadecvata;

nu pot beneficia de locuinta sociala din cauza numarului redus al acestor locuinte;

nu-si pot achita cheltuielile de intretinere, situatie in care risca sa fie evacuati, sau sa le fie intrerupta furnizarea utilitati publice, caz in care (datorita sistemului colectiv de furnizare) sufera de cele mai multe ori si locatarii (vecinii) care-si platesc intretinerea;

nu sunt asistati atunci cand vor sa vanda locuinta actuala (inaccesibila datorita costurilor de intretinere) si sa se mute intr-una accesibila;

Principalele categorii sociale vulnerabile sunt constituite de:

Ø    grupurile care traditional se confrunta cu un risc ridicat de saracie si excluziune sociala, si indeosebi:

o parte importanta a celor de etnie roma;

familiile cu multi copii

familiile dezorganizate

familiile monoparentale

familiile cu persoane aflate in somaj de lunga durata;

Ø    grupuri care se confrunta cu situatii dificile in ce priveste locuirea, unde cauzele sunt complexe insa nu in mod necesar quasi-specifice locuirii:

familiile strazii, care traiesc in adaposturi improvizate in parcuri, in apropierea gropilor de gunoi, in ghenele de gunoi, langa balti si diferite terenuri abandonate (vezi cazurile din Bucuresti de la lacul Vacaresti si terenul viran din Grozavesti - 2002);

copiii strazii, care in marea lor majoritate traiesc prin canale sau prin gari;

copiii care parasesc institutiile de ocrotire la varsta de 18 ani.

Ø    Un grup masiv, acoperit satisfacator inainte de 1989, dar cvasi-abandonat dupa 1990:

tinerii, ale caror posibilitati financiare sunt extrem de reduse in vederea achizitionarii unei locuinte;

Desi marea majoritatea a celor ce au peste 35 de ani locuiesc in general in locuinte proprietate, achizitionate in timp, in cazul lor apare adesea problema calitatii locuirii, data fie de vechimea si lipsa de intretinere a locuintei, fie de absenta sau problemele sistemului de furnizare a unor utilitati publice.

Obiective/ directii de actiune in domeniul locuirii.

Obiectiv 1: Eliminarea cazurilor de familii care locuiesc in strada sau in locuinte improvizate, mizere.

Program national de constructii de locuinte provizorii Acest program are ca obiectiv constituirea unei retele de locuinte de urgenta / temporare/ de tranzit, cu noduri in fiecare judet, care sa rezolve punctual si prompt, pentru o perioada determinata de timp, problemele urgente ale celor fara adapost.

Pentru a se realiza acest program, se poate recurge la o larga gama de solutii: construire de complexe de locuire temporara, cumpararea unor spatii/ locuinte si reamenajarea lor. Estimarile asupra numarului de persoane incluse in aceasta categorie se situeaza in jurul a 10 - 15.000 de persoane. Lansarea unui astfel de program, prin implicarea masiva a autoritatilor locale, va rezidualiza in scurt timp aceasta problema.

Etapa 1: pentru cei fara locuinta, pana in decembrie 2002 fiecare judet, functie de amploarea problemei, va detine in stoc intre 50 si 80 de locuinte de urgenta care sa asigure adapost pentru cca. 50 familii/ 80-100 de persoane urmand ca pana la sfarsitul anului 2005, programul sa fie extins si problema sa fie minimizata.

Etapa 2 pentru cei care locuiesc in conditii accentuat precare: in intervalul 2005-2008 - construirea de locuinte temporare si locuinte sociale.

Promovarea unor solutii complementare, cum ar fi reabilitarea caminelor de nefamilisti prin achizitionarea lor in conditiile legii de catre Consiliile locale in vederea transformarii lor in locuinte cu destinatia de locuinte sociale sau locuinte cu chirie pentru tineri care pot fi realizate in cadrul programelor ce se deruleaza in prezent prin MLPTL, construirea unor adaposturi si cu sprijinul bisericii si realizarea unor adaposturi de noapte (shelters) (echipate cu paturi in dormitoare comune, dusuri, caldura etc.).

Programul adaposturilor sociale demarat de Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale in toamna lui 2001 s-a adresat famililor care locuiau in strada sau in locuinte improvizate, mizere. Existenta unor astfel de locuinte de tranzit are si un alt efect imediat, extrem de important in prevenirea riscurilor legate de efectele dezastrele naturale: locuintele de tranzit pot adaposti rapid, pe termen scurt persoanele afectate de calamitati naturale soldate cu distrugerea partiala sau totala a locuintei

Programe necesare a fi incluse in cadrul viitoarei politici de locuire:

Consultanta gratuita pentru familiile sarace care intentioneaza sa realizeze schimburi, vanzari sau cumparari de locuinte. Aceasta previne inselaciunile semnalate frecvent si aparitia/inmultirea persoanelor fara locuinta. Atragerea agentilor imobiliari in aceasta activitate este obligatorie, data fiind experienta acumulata de ei in ultimii ani, si poate completa eficient expertiza adusa de Politie.

Incurajarea investitiilor in locuire ale persoanelor care au resurse insa nu sunt stimulate sa investeasca. Stimularea bancilor pentru diversificarea ofertei de credite imobiliare constituie o solutie in acest sens.

Introducerea obligativitatii asigurarii locuintei la dezastre naturale, similara obligativitatii asigurarii automobilului. Asigurarea anuala la dezastre este relativ ieftina (sub 20 pentru o locuinta evaluata la 16.000) si poate fi la indemana oricarui proprietar. In plus, devenind obligatorie, cererea mare de astfel de asigurari, alaturi de prezenta pe piata a relativ multor ofertanti ai produsului, determina o scadere certa a pretului unei polite de asigurare. O asemenea initiativa ar conduce la rezolvarea problemei referitoare la constituirea unui stoc special de locuinte construite din fondurile statului si menite sa le inlocuiasca pe cele distruse de calamitatile naturale.

Obiectiv 2: Accesul tuturor celor in nevoie la o locuinta ieftina, dar civilizata, fie sociala, fie prin cumparare in conditii avantajoase

Program national de construire de locuinte sociale

Program national de construire de locuinte ieftine, cu suport pentru cumpararea lor

In prezent, in cadrul MLPTL, se deruleaza doua programe de constructii de locuinte (cu caracter social) pentru persoanele/familiile a caror situatie economica nu le permite accesul la o locuinta in proprietate. Locuintele mentionate sunt locuinte cu chirie. Cele doua programe de constructii de locuinte sunt: programul de constructii locuinte sociale si programul de constructii locuinte pentru tineri, destinate inchirierii.

Obiectiv 3: Modernizarea urgenta a fondului de locuinte, prin:

Asigurarea intretinerii si reabilitarea fondului locuinte existent; stimularea investitiilor proprietarilor in repararea acestora.

Eliminarea decalajului dintre conditiile de locuire din urban comparativ cu cele din rural. Modernizarea locuintelor si a locuirii in mediul rural, indeosebi prin facilitarea accesului la utilitati publice.

Dezvoltarea capacitatii de interventie a autoritatilor centrale si locale in vederea administrarii eficiente a fondului de locuinte existent si furnizarea unor pachete standard de utilitati, la un cost decent, suportabil.

Stimularea proprietarilor de investi in intretinerea si repararea propriei locuinte, dar si a spatiilor comune (in cazul apartamentelor din blocuri). Refuzul de a intretine si colabora la intretinerea locuintei si a spatiilor comune, ar putea atrage dupa sine o serie de sanctiuni.

Autoritatile locale pot oferi asistenta in vederea identificarii tipului de locuinta pe care respectivul proprietar o poate achizitiona in functie de posibilitatile sale de a o intretinere sau, daca e cazul (nu poate intretine o proprietate imobiliara), pe care o poate prelua in chirie. Proprietarii sau asociatiile de proprietari care vor investi in repararea spatiilor comune vor beneficia de reduceri ale taxelor pe proprietate.

Demararea unui program national de evaluare a costurilor/ necesarului de reparare, reabilitare, re-modelare si renovare a locuintelor.

Demararea unui program national de evaluare a volumului populatiei locuind in zone cu risc ridicat in ce priveste locuirea: zone afectate de inundatii, surpari de teren; locuinte dezafectate etc.

Stimularea proprietarilor in asigurarea propriilor locuinte.

Reducerea taxelor judiciare si usurarea procedurilor de infiintare a asociatiilor de proprietari.

Reabilitarea partilor comune ce tin de instalatiile prin care se distribuie utilitatile publice trebuie sa fie realizata de catre companiile furnizoare de utilitati publice, pe baza abonamentelor diferentiate in functie de consumul individual/ al asociatiei de locatari, care sa cuprinda si o taxa de service/ intretinere.

Obiectiv 4: Asigurarea accesului tuturor cetatenilor la un minim decent de utilitati publice, de o calitate inalta si la un cost rezonabil.

Gradul de acces la utilitati publice poate fi incadrat pe doua dimensiuni:

gospodariile din mediul rural, unde situatia este deosebit de grava, accesibilitatea fiind redusa datorita lipsei infrastructurii necesare. Cresterea numarului de gospodarii rurale care dispun de canalizare, apa curenta si gaze naturale, prin lansarea unui program special care sa vizeze nevoia de modernizare/ reabilitare urgenta a locuintelor si infrastructurii din mediul rural.

gospodariile din mediul urban: desi aceste gospodarii au acces fizic la diverse utilitati, din punct de vedere al costurilor raportate la venituri, pentru o mare parte dintre ele reprezinta o problema greu solutionabila in momentul actual. Va trebui initiat unu program si propuse solutii adaptate celor cateva cazuri tip existente (centrale individuale si contorizare individuala/ centrale de cvartal etc.). Pe baza propunerilor astfel formulate, in noiembrie 2003 a fost incheiata elaborarea unui plan national de actiune, ce a inceput sa fie implementat incepand cu 2004, cu finantare de la bugetul central si de la bugetele locale. Un asemenea program a generat si cresterea responsabilitatii in consumul de utilitati publice si spiritul de economisire, dar si consumul functie de posibilitati. In cazul familiilor cu posibilitati financiare sever limitate au intervenit alte programe (cum este in momentul de fata ajutorul pentru caldura pe timpul iernii) care sa le permita accesul minimal la consumul de utilitati.

Populatia din mediul urban se confrunta cu doua tipuri de probleme:

(in)accesul la caldura pe timpul iernii, precum si accesul limitat la apa (calda si rece) si la gaze naturale. Din cauza costurilor ridicate, multe familii nu-si pot plati cheltuielile de intretinere, situatie in care risca sa fie evacuate, sau asociatii intregi de locatari sa fie debransate de la sistemele de utilitati publice. Aceasta situatie este generata si datorita monopolului si ineficientei companiilor furnizoare de utilitati, care-si amortizeaza pierderile masive prin tarife foarte mari. Aceasta problema este in mare masura generata de contorizarea colectiva a consumului si de lipsa unui program de individualizare a contorizarii consumului. Contorizarea colectiva presupune atat costuri mari platite prin asociatiile de locatari, cat si lipsa de responsabilitate individuala.

Un caz particular il constituie situatia oraselor mici si mijlocii in care declinul economic si industrial a generat intrarea in colaps a sistemului de furnizare a utilitatilor publice, drept pentru care marea majoritate a locuintelor situate in blocuri desi sunt racordate la diferitele retele de distributie a utilitatilor publice (prin constructie), de foarte multi ani insa ele nu mai beneficiaza de aceste utilitati. In tot acest interval de nefunctionare aceste sisteme s-au degradat apreciabil, repunerea lor in circulatie fiind practic imposibila, dar si ineficienta datorita costurilor de intretinere si furnizare comparativ cu puterea de sustinere a cheltuielilor de plata a utilitatilor de catre populatie

Masuri care trebuie promovate

Stimularea proprietarilor de a investi in intretinerea si repararea propriei locuinte, dar si a spatiilor comune (in cazul apartamentelor din blocuri). Refuzul de a intretine si colabora la intretinerea locuintei si a spatiilor comune, ar putea atrage dupa sine o serie de sanctiuni. Autoritatile locale pot oferi asistenta in vederea identificarii tipului de locuinta pe care respectivul proprietar o poate achizitiona in functie de posibilitatile sale de a o intretinere sau, daca e cazul (nu poate intretine o proprietate imobiliara), pe care o poate prelua in chirie. Proprietarii sau asociatiile de proprietari care vor investi in repararea spatiilor comune vor beneficia de reduceri ale taxelor pe proprietate.

Demararea unui program national de evaluare a costurilor/ necesarului de reparare, reabilitare, re-modelare si renovare a locuintelor.

Demararea unui program national de evaluare a volumului populatiei locuind in zone cu risc ridicat in ce priveste locuirea: zone afectate de inundatii, surpari de teren; locuinte dezafectate etc.Stimularea proprietarilor in asigurarea propriilor locuinte

Obiectiv 5: Identificarea unor noi surse de finantare a constructiei locuintelor

Stimularea autoritatilor locale si a tuturor actorilor relevanti de a se implica masiv relansarea constructiei de locuinte, care trebuie sa vizeze construirea a 3 categorii de locuinte:

ieftine/ de calitate medie; este neaparat necesara cresterea stocului de locuinte accesibile categoriilor salariale si reducerea presiunii / cererii in acest segment cu cel putin 15% pana in 2004;

sociale; este de asemenea necesara cresterea stocului de locuinte sociale cu 10% pana in 2005;

de inchiriat/ destinate vanzarii; revigorarea pietei de constructii de locuinte prin acordarea de diferite facilitati firmelor de constructii;

dezvoltarea unui mecanism mai eficient de prevenire a inselarii persoanelor sarace care doresc sa-si vanda locuinta, situatii frecvent semnalate.

Obiectiv 6: Restrangerea riscului distrugerii locuintelor de dezastre naturale din zonele cu riscuri previzibile

elaborarea unui program national de identificare a zonelor de risc si de amenajari pentru reducerea riscului

introducerea unor instrumente financiar-bancare destinate finantarii lucrarilor de reparatii si reabilitare, instrumente accesibile populatiei/ asociatiilor de proprietari