Extinderea si politica de vecinatate a Uniunii Europene

Extinderea si politica de vecinatate

I. Unificarea unui continent

(a) Uniunea celor 25

Cu ocazia reuniunii de la Copenhaga din decembrie 2002, Consiliul European a facut un pas insemnat in istoria integrarii europene. Prin invitatia adresata catre 10 noi state de a adera la UE la 1 mai 2004, Uniunea Europeana nu a crescut doar din punct de vedere geografic si ca numar al populatiei, ci a pus capat scindarii pe continentul nostru, care, incepand din 1945, separase lumea libera de blocul comunist.

Cea de-a cincea extindere a UE a avut o dimensiune politica si una morala. A permis unor tari precum Cipru, Republica Ceha, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia si Slovenia, europene nu doar prin pozitia geografica, ci si din punct de vedere cultural, istoric si al aspiratiilor, sa se alature familiei europene. Ele fac parte acum din proiectul monumental conceput de cei ce au pus temeliile UE.

(b) Urmatoarea extindere

Bulgaria si Romania au devenit candidate in 1995. Pentru aceste doua state procesul a durat mai mult decat pentru celelalte 10, insa in cele din urma ele au aderat la UE la 1 ianuarie 2007, crescand numarul statelor UE la 27.

(c) Candidati la statutul de stat membru

Turcia, membra NATO, semnatara a unui acord de asociere cu UE, a aplicat pentru statutul de membru in 1987. Pozitia geografica si istoria politica ale acesteia au condus la o ezitare indelungata a UE inainte de a raspunde pozitiv aplicatiei. Totusi, in octombrie 2005, Consiliul European a inceput negocierile de aderare cu Turcia. In acelasi timp a inceput negocierile si cu Croatia, un alt stat candidat. In cazul acestor doua state nu s-a fixat inca o data pentru intrarea in vigoare a unui eventual tratat de aderare la sfarsitul negocierilor.

(d) Balcanii de Vest

Aceste state, dintre care majoritatea au facut parte din fosta Iugoslavie, se indreapta catre Uniunea Europeana pentru a-si accelera reconstructia economica, pentru a imbunatati relatiile reciproce lezate de razboaie etnice si religioase, precum si pentru a-si consolida institutiile democratice. UE a acordat statutul de "tara candidata" Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei in noiembrie 2005. Alti potentiali candidati sunt Albania, Bosnia si Hertegovina, Muntenegru si Serbia.

II. Conditiile pentru statutul de membru

(a) Conditii legale

Integrarea europeana a fost dintotdeauna un proces politic si economic deschis tuturor tarilor europene pregatite sa adere la tratatele fondatoare si sa preia in intregime legislatia UE. In conformitate cu articolul 237 din Tratatul de la Roma, " orice stat european poate solicita sa devina membru al Comunitatii

Articolul F din Tratatul de la Maastricht adauga faptul ca statele membre trebuie sa aiba "sisteme de guvernare [.] bazate pe principiile democratiei."

(b) "Criteriile de la Copenhaga"

In 1993, in urma cererilor formulate de catre fostele tari comuniste de a adera la Uniune, Consiliul European a stabilit trei criterii care trebuie indeplinite pentru a deveni membru. La momentul aderarii, noii membri trebuie sa aiba:

• institutii stabile ce garanteaza democratia, statul de drept, drepturile omului si respectarea si protectia minoritatilor;
• o economie de piata functionala si capacitatea de a face fata presiunii concurentiale si fortelor pietei din cadrul Uniunii;
• capacitatea de a prelua obligatiile de membru, inclusiv sprijinirea obiectivelor Uniunii. Trebuie sa aiba o administratie publica capabila sa aplice si sa administreze in practica legislatia UE.

(c) Procesul de aderare

Negocierile de aderare se poarta intre fiecare stat candidat si Comisia Europeana care reprezinta UE. Dupa incheierea acestora, decizia de a permite unui nou stat sa adere la UE se ia unanim de catre statele membre in cadrul Consiliului. Parlamentul European trebuie sa dea avizul conform printr-un vot pozitiv cu majoritatea absoluta a membrilor. Toate tratatele de aderare trebuie ulterior ratificate de catre statele membre si tarile candidate conform procedurilor constitutionale ale fiecarei tari.

Pe parcursul perioadei de negociere, tarile candidate primesc ajutor din partea UE pentru facilitarea cresterii economice. In cazul aderarii celor 10 tari in 2004, acesta a constat intr-un pachet de 41 de miliarde de euro, avand ca principal scop finantarea proiectelor structurale, astfel incat nou-venitii sa-si poata indeplini obligatiile de membru.

III. Cat de mare poate deveni UE?

(a) Granite geografice

Dezbaterile referitoare la ratificarea Tratatului Constitutional al UE, care au avut loc in majoritatea tarilor membre, au aratat ca multi europeni isi fac griji cu privire la granitele finale ale Uniunii Europene si chiar cu privire la identitatea acesteia. Nu exista raspunsuri simple la aceste intrebari, mai ales avand in vedere faptul ca fiecare stat priveste in mod diferit propriile interese geopolitice si economice. Tarile baltice si Polonia sustin obtinerea calitatii de membru de catre Ucraina. O posibila aderare a Turciei ar aduce in discutie statutul unor tari din Caucaz, precum Georgia si Armenia.

In ciuda faptului ca Islanda, Norvegia, Elvetia si Liechtenstein indeplinesc conditiile pentru a deveni membre, ele nu sunt membre ale Uniunii Europene deoarece, la ora actuala, opinia publica din aceste tari se opune aderarii.

Situatia politica din Belarus si pozitia strategica a Moldovei inca reprezinta o problema. Este evident faptul ca Rusia nu poate obtine statutul de membru, intrucat actualmente s-ar crea dezechilibre inacceptabile in Uniunea Europeana, atat din punct de vedere politic, cat si geografic.

(b) Conditii administrative

De altfel, regulile privind calitatea de membru in prezent, asa cum sunt definite in Tratatul de la Nisa din 2003, prevad cadrul institutional pentru o Uniune cu maximum 27 de membri. Depasirea acestei cifre ar presupune un nou acord interguvernamental privind relatiile intre statele membre in cadrul institutiilor.

Capacitatea Uniunii de a functiona conform principiilor fundamentale prevazute in Tratate (a se vedea capitolul 4 "Cum functioneaza UE?") va fi mai redusa avand peste 30 de tari membre. Procedurile de decizie vor trebui reexaminate in profunzime pentru a evita blocajul si pentru a permite UE sa isi pastreze capacitatea de actiune.

In plus, mai sunt probleme sensibile cum ar fi folosirea limbilor oficiale. Prin aderarea Bulgariei si a Romaniei numarul limbilor oficiale a ajuns la 23. Extinderea UE nu trebuie sa dea impresia cetatenilor de rand ca identitatea lor nationala si regionala dispare in cadrul unei UE standardizate.

IV. Candidati si non-candidati

Uniunea Europeana duce doua politici paralele pentru tratarea relatiilor sale cu tarile vecine, in functie de prezenta sau non-prezenta acestora pe lista potentialilor candidati.

• Acordurile de stabilizare si asociere deschid posibilitatea ca un stat sa devina candidat la statutul de membru al UE la sfarsitul procesului de negociere. Astfel de acorduri au fost incheiate pentru prima data cu Croatia si Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei. Acestea au fost urmate de Albania. Alti potentiali candidati in acest context sunt Bosnia si Hertegovina, Muntenegru si Serbia.

• In cadrul politicii de vecinatate, UE a incheiat acorduri de cooperare cu tari terte din spatiul sud-mediteranean si din Caucazul de Sud, precum si cu tari din Europa de Est, a caror relatie cu Uniunea Europeana in viitor ramane neclara.