I. Fictiunile si realitatrea sovietica:

a.      contributia lui Lenin;

b.      contributia lui Stalin.

II. Teoriile Regimului Sovietic.

III. Ideologie si teroare.

Raymond Aron, in lucrarea Democratie si Totalitarism afirma ca "Regimul comunist a fost adesea numit ideocratie pentru ca el isi invoca ideologia si pretinde ca i se conformeaza".[1] Regimul sovietic a fost rezultatul unei miscari violente numita revolutie prin care puterea a fost preluata de partidul bolsevic in noiembrie 1917. In ianuarie 1918 au avut loc primele si ultimele alegeri libere (in sensul occidental al termenului) din Rusia pentru o Adunare Constituanta care avea sa fie dizolvata dupa cateva zile pe motivul ca din ea facea parte o mare majoritate ostila partidului bolsevic. De la inceput regimul sovietic nu a fost un regim constitutional, desi, in mod normal un regim care s-a instaurat prin violenta are tendinta sa devina constitutional. El promulga o constitutie care fixeaza regulile potrivit carora vor fi desemnati guvernantii si se va exercita autoritatea. Regimul sovietic in aceasta privinta a imitat toate regimurile din lume, promulgand 3 constitutii: prima in 1918, cea de-a doua in 1924 si cea de-a treia in 1936 care a fost in vigoare pana in 1991.

In prima constitutie limbajul folosit respira inca spiritul revolutiei. Aici se discuta despre instaurarea unei dictaturi a proletariatului, despre necesitatea unui guvern puternic si centralizat si despre pierderea dreptului de vot si a dreptului de a fi acceptati in functii publice a reprezentantilor claselor exploatatoare (preoti, calugari, mari proprietari funciari, comercianti). Cei ce muncesc aveau rezervate toate drepturile, inclusiv cele fundamentale, instituindu-se totusi o discriminare intre tarani si muncitori, primii neavand dreptul sa aiba decat un deputat ales, in doua etape, in Soviet, (pentru 120.000 de alegatori), in timp ce ceilalti erau alesi in mod direct (un deputat pentru 25.000 de alegatori). Regimul sovietic era consfintit ca un regim constitutional-pluralist, in care suveranitatea apartinea Congresului Suprem al Sovietelor, ales prin vot universal. In constitutie nu se vorbea deloc despre partidul comunist, regimul comparabil cu regimurile occidentale, avea o adunare reprezentativa care alegea un Comitet Permanent, iar acesta ii desemna pe detinatorii puterii executive. In realitate puterea ii revenea Partidului Comunist fapt ce demonstra ca legea fundamentala nu avea nici un rol.

Cea de-a doua constitutie era diferita de precedenta deoarece bolsevicii refacusera unitatea statului tarist. Obiectivul URSS, confirmat in declaratia ideologica inserata in legea fundamentala, era aceea de a uni pe muncitorii din intreaga lume intr-o republica sovietica mondiala. Nici in aceasta constitutie nu era mentionat rolul si nici puterea partidului comunist, importantul document avand un caracter tipic occidental.

Textul constitutiei din 1936 cuprinde 16 capitole si este mai mult decat interesanta. El se refera la organizarea sociala a tarii (legile proprietatii), la organizarea statului, a organelor superioare ale puterii de stat, la republicile federale, precum la organizarea sistemului juridic, la drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor, la sistemul electoral. Spre deosebire de celelalte doua constitutii nu se mai vorbeste despre clase dusmane, nu mai exista discriminarea dintre orase si sate, iar deputatii au dreptul sa interpeleze guvernul. Citind toate aceste lucruri nu poti sa nu observi, daca nu cunosti realitatea, deosebiri majore intre regimul pluralist-democratic francez si regimul totalitar de stanga sovietic. Aceste texte constitutionale reprezinta o pura fictiune. Lista candidatilor este o lista unica, iar rezultatele alegerilor sunt previzibile, planificate, prevazute si ordonate. Cei guvernati beneficiaza, teoretic si pe hartie, de toate drepturile fundamentale, libertatea cuvantului, libertatea presei si libertatea de a se intruni. Persoana este sacrosanta si domiciliul inviolabil, toate exigentele habeas corpus, toate exigentele libertatilor formale sunt garantate, dar exista doua limite in exercitarea concreta a acestor drepturi. Cea dintai figureaza chiar in text acolo unde se afirma ca aceste drepturi trebuie sa fie exercitate "in conformitate cu interesele muncitorilor", iar cea de-a doua, acolo unde se afirma ca ministerul de interne si al politiei nu era supus regulilor juridice sau regulilor constitutionale.

Noutatea consta si in faptul ca pentru parima oara se vorbeste despre partidul comunist, cel care constituie avangarda poporului muncitor. Opinia publica internationala trebuia sa fie convinsa ca regimul sovietic in esenta se asemana cu regimurile constitutionale occidentale si mai ales el se opunea regimurilor de tiranie fascista sau national-socialista.

Lenin a incercat sa puna in practica teoria ca lupta de clasa este forta conducatoare a evenimentelor istorice. In conceptia lui pentru un revolutionar, intarit impotriva blandetii si a sentimentalismului, actiunea politica rationala consta in intensificarea diviziunilor si diferentelor intre clase. Intarirea personalitatii uni revolutionar a determinat de fapt viziunea lui Lenin cu privire la rolul partidului comunist. Rolul partidului era acela de a agita, organiza si educa muncitorii invatandu-i care sunt adevaratele lor interese.

Regimurile comuniste se intemeiaza pe monopolul puterii in virtutea unei ideologii autoprezentata, de regula, ca 'ideologie marxist-leninista'. Organizarea interna a partidului se structureaza sub cea ce poarta numele centralism democratic ale carui origini trebuie cautate in initiativa leninista de la inceputul secolului XX, cand miscarea social-democrata rusa s-a despartit de miscarea comunista din exact aceste motive ale centralizarii aparatului de partid pe care o propunea Lenin. Centralismul democratic este, in fapt, o organizare de tip oligarhic, in sensul ca decizia la varful partidului se intemeiaza pe vointa catorva lideri ai acestuia. In realitate, tendintele de evolutie ale unui asemenea centralism democratic de tip comunist converg catre monocratii de partid, in care unul dintre lideri isi elimina rand pe rand toti competitorii de la varful partidului. Cazul este exemplificat cu Stalin, care in numele ideologiei leniniste a reusit sa epureze partidul si implicit aparatul de stat de orice posibila factiune care ar fi amenintat cu nesupunerea fata de deciziile conducatorului unic al partidului.

Sistemele monopartid sunt sisteme birocratice organizate clientelar, principiul impersonalizarii relatiilor din interiorul elitei administrative si al institutiilor fiind anulat de personalizarea statului si a partidului si identificarea acestora cu conducatorul. Aparatul de partid se suprapune in cazul regimurilor comuniste aparatului de stat prin constructia unei nomenclaturi atotputernice in cadrul unei societati pe care o putem numi societate de status. Aparatul de partid si de stat detine controlul intregului sistem de interactiuni sociale prin intermediul unui aparat represiv care este comandat de liderii de partid. Devierea institutionala sau birocratica de la linia impusa de conducatorul unic este practic imposibila, tendintele de control monopolist tintind sa excluda orice astfel de forme de devianta.

Selectia functionarilor din aparatul de partid si de stat se face in functie de disponibilitatea acestora de a se supune la deciziile si la linia politica stabilita de seful de partid. Numirile in aparatul de partid sunt numiri in functii de control asupra aparatului de stat. Monopolul de partid elimina orice idee de reprezentare a intereselor unei clase proletare, pe care ideologia comunista sustinea ca o reprezinta. In realitate, partidul comunist stabileste care sunt organizatiile legale ale muncitorilor. De exemplu, acestea pot exista doar daca se supun si actioneaza in sensul liniilor stabilite de ideologia de partid. Incalcarea dreptului de asociere neaga cu alte cuvinte orice legitimitate a reprezentarii clasei muncitoare, idee fundamentala de suport social in constructia ideologiei comuniste.

In octombrie 1917, bolsevicii au luat cu asalt sediul guvernului Kerenski (Palatului de Iarna), si au preluat puterea. Lenin a fost numit premier si a fost instaurata o guvernare bazata pe soviete (consilii ale muncitorilor). Guvernul bolsevic a incercat sa restructureze din temelii societatea rusa. Din punct de vedere economic au introdus proprietatea publica asupra mijloacelor de productie si planificare. De aceea a confiscat mari intinderi de pamant pe care le-a dat in posesie taranilor, au nationalizat intreprinderi, unitati culturale de invatamant etc, banci, asigurari etc. Din punct de vedere politic au considerat statul ca instrument de dominare si de exploatare folosit de o clasa in detrimentul altei clase. In ceea ce priveste viitorul au adoptat tendinta anarhista: cand vor fi eliminare clasele dusmane nu va mai exista stat. Bolsevicii au considerat ca proletariatul se exprima in cadrul partidului, iar acesta dispunand de o putere absoluta va realiza ideea marxista a dictaturii proletariatului, conceputa pentru perioada de tranzitie a edificarii socialismului. Trecand peste dificultatile doctrinare au stabilit ca statul sovietic este un stat de muncitori si de tarani in care exista inca clase distincte dar nu antagoniste. In ceea ce priveste partidul comunist s-a ajuns la concluzia ca el grupeaza cetatenii cei mai activi si joaca un rol comparabil cu cel al profesorului de scoala. Raymond Aron observa ca ideologia partidului comunist se rezuma la faptul ca reprezenta avangarda poporului de muncitori si de tarani fiind in acelasi timp profesor al poporului sovietic in ansamblu.

La marxism-leninismul prevazut atotbiruitor si-a adus contributii si Stalin. Acesta desi a fost un diletant neavand o pregatire sistematica si nici autodidacta a transformat ideologia marxist-leninista intr-o arma proprie folosita in scopul mentinerii puterii personale. El a imprimat o serie de caracteristici distincte doctrinei care ii va purta numele: stalinism. Una dintre ele priveste rolul partidului si al conducerii acestuia. Lenin sustinuse ideea potrivit careia clasa muncitoare suferea de o falsa constiinta si de aceea avea nevoie de un partid de avangarda care sa o ghideze. Stalin era de parere ca partidul in sine este chinuit de o falsa constiinta si de aceea era nevoie de un intelept, de un geniu care sal-l ghideze. Acest geniu era desigur Stalin. Aceasta a fost fundamentarea teoretica a cultului personalitatii, pe care Stalin si l-a construit in jurul sau.

O a doua trasatura a stalinismului a fost notiunea de socialism intr-o singura tara. Socialismul, afirma Stalin, trebuia creat si consolidat in Uniunea Sovietica inainte de a fi construit oriunde altundeva. El intra in contradictie cu Marx si Engels care se pronuntasera pentru caracterul international al micarii socialiste.

O a treia trasatura a stalinismului se gaseste in strategia de justificare si legitimare a lui Stalin. El s-a folosit de dialectici si de materialismul dialectic pentru a justifica fiecare plan, fiecare politica sau rezultatele acesteia. Stalin a considerat necesar ca statul sa se consolideze din ce in ce mai mult deoarece era inconjurat de state capitaliste. Era nevoie de un stat din ce in ce mai puternic deoarece socialismul nu era inca universal. Stalin a descoperit si faptul ca lupta de clasa se intensifica pe masura ce se edifica socialismul. Formula pare uimitoare deoarece ne aflam deja in plin delir logic. Clasele sunt definite in raport cu mijloacele de productie. Acest lucru inseamna ca pentru a exista clase dusmane trebuie sa existe o clasa care sa fie proprietara mijloacelor de productie. In societatea sovietica nu mai existau proprietari particulari ai mijloacrelor de productie, singura proprietate care nu era publica (cu exceptia loturilor individuale minuscule) era cea a colhozurilor, care constituiau o proprietate cooperatista. Ori, ne spune Raymond Aron, chiar si in cadrul delirului stalinist, nu se putea sustine ca lupta de clasa era cea a societatii sovietice impotriva proprietatii cooperatiste a colhozurilor. Ramanea insa ipoteza ca dusmanii erau supravietuitorii fostelor clase de mari proprietari de paamant, bancheri, comercianti, antreprenori.

Intensificarea luptei de clasa, pe masura ce se edifica socialismul insemna de fapt lupta impotriva supravietuitorilor fostelor clase asupritoare si lupta impotriva claselor create in cadrul unei societati cu proprietate colectiva care imbogatindu-se deveneau dusmane sistemului. In ambele cazuri apare absurdul deoarece din moment ce nu mai aveau proprietate nu puteau sa fie dusmani si din momentul in care in societate nu mai exista clase, darotia faptului ca proprietatea era colectiva, nu puteau sa se nasca paturi sau clase dusmane.

Marx considera ca socialismul trebuia sa urmeze capitalismul din punct de vedere al dezvoltarii economice, culegandu-i binefacerile si distribuindu-i bunurile intregii populatii, bunuri create datorita dezvoltarii fortelor de productie. Sovieticii au descoperit o metoda de constructie economica si de industrializare care avea avantajele si inconvenientele sale, dar care era superioara industrializarii occidentale. Stalinismul a accentuat contradictia intre doctrina si practica. Distanta intre ideologia oficiala si institutii a fost mai profunda decat in orice alt regim. Partidul avea o constitutie dar aceasta nu avea nici un rol in viata reala a acestuia. Dualitatea Constitutiei si a practicii se regaseste, in interiorul partidului, in dualitatea statutelor si a unei practici extrem de indepartate de acestea din urma.

Cel de-al XIX-lea Congres a fost congresul zeificarii lui Stalin. Toti vorbitorii au inaltat osanale omului de fier si i-au elogiat geniul. A urmat apoi cel de-al XX-lea Congres si noul secretar general a pronuntat faimosul discurs prin care s-au facut cunoscute crimele infaptuite de Stalin. Ciudat este faptul ca acelasi om care ii ridicase osanale la Congresul al XIX-lea l-a criticat si l-a facut criminal la cel de-al XX-lea. Discursul lui Hrusciov este de fapt tipic pentru toti liderii regimurilor totalitare. Foloseste verbul si adjectivul conform intereselor personale de moment.

In evolutia partidului ca si a liderilor lui au existat mai multe faze. In prima, cand partidul nu preluase inca puterea, era un organism revolutionar aflat in ilegalitate cu o viziune corecta cu privire la rolul pozitiv in edificarea unei societati mai drepte si mai bune. Lenin considera partidul angajat intr-o misiune istorica, un partid de revolutionari de profesie, un partid putin numeros, supus autoritatii unui stat major, in conformitate cu doctrina centralismului democratic. Cea de-a doua faza a fost aceea de dupa preluarea puterii, din timpul vietii lui Lenin, cand a avut loc victoria in razboiul civil, stabilizarea regimului si a partidului. Practica se asemana in anumite privinte cu practica din perioada revolutionara, dar sub cerul liber si cu discutii mult mai vii. Este perioada si a organizarii birocratice a partidului, mult mai numeros decat in prima faza. Cea de-a treia faza a fost cea a victoriei lui Stalin asupra rivalilor sai si consolidarii unui sistem in care desemnarea conducatorilor partidului a fost inlocuita cu alegerea acestora. Secretariatul general pe care il detinea Stalin a devenit pozitia de putere dominanta in intreg partidul. A patra faza reprezinta perioada puterii absolute a lui Stalin, cand deciziile majore erau luate de un singur om. A cincea faza a fost aceea in care cultul personalitatii a fost condamnat si practica s-a schimbat din nou; acum nu se mai pune problema ca un singur om sa detina puterea; partidul este condus de comitetul central, dar se si desfasoara o rivalitate acerba intre succesori.

Domnia terorii lui Stalin s-a incheiat odata cu moartea sa, in 1953. Succesorii sai antistalinisti, inclusiv Mihail Gorbaciov au denuntat crimele lui Stalin in ciuda opozitiei unui grup pro-stalinist din interiorul partidului, precum si din afara lui (in special unii lideri de partide comuniste din tarile fratesti). Astazi, URSS nu mai exista, dar Rusia si alte republici ale fostei Uniuni Sovietice sunt si acum bantuite de fantoma lui Stalin. Tranzitia catre democratiile liberale si economia de piata capitalista s-a dovedit a fi dureroasa si dificila si multi rusi tanjesc dupa certitudinile aspre ale erei staliniste. La mijlocul anilor '90 ritmul reformelor economico-politice a inceput sa scada si cativa comunisti, speculand nemultumirea larga provocata de reformele initiate de presedintele Boris Eltin, si-au facut reintrarea in politica. Nationalisti si neofascisti ca Vladimir Jirinovski, exploatand dimensiunile etnice si promitand sa restaureze prestigiul si puterea Rusiei revin in forta in arealul politic doritori sa reinstaureze regimul totalitar.

Transpunerea in practica a teoriei marxist-leninista a fost facuta de catre Stalin in stilul sau dictatorial. Stalin s-a proclamat leninist dar a amanat disparitia statului, disparitie devenita nociva din cauza incercuirii capitaliste. Dictatura proletariatului a fost declarata compatibila cu intarirea statului, ea devenind o adevarata forma a acestuia fiind protejata si conservata. Pretinzand ca termina cu excesele si erorile stalinismului, eurocomunismul pretinde ca suprima dictatura proletariatului, fapt ce ar marca si renuntarea definitiva la teza disparitiei treptate a statului, si deci la disparitia comunismului. Cert este faptul ca in regimul stalinist, statul era de fapt partidul, liderul era noul monarh, iar lipsa proprietatii nu a generat omogenizarea societatii si nici crearea omului nou. Lupta de clasa a continuat si a capatat conotatii din ce in ce mai dure, iar lozinca adancirea revolutiei a reprezentat esenta totalitarismului rosu.

Partidul bolsevic, la fel ca partidul fascist si partidul nazist, era caracterizat prin amploarea ambitiilor, radicalismul atitudinilor si extremismul mijloacelor . Mai mult toate erau partide revolutionare care au sfarsit prin a deveni totalitariste. Comunistii si fascistii desi s-au luptat intre ei pe viata si pe moarte si-au recunoscut uneori inrudirea in ciuda faptului ca potrivit ideologiei comuniste fascismul era intruchiparea a tot ceea ce este mai rau in istorie si mai josnic in natura umana iar potrivit ideologiei fasciste, comunismul era raul in sine, dusmanul absolut. Multe din fenomenele totalitare pot fi regasite avand caracteristici asemanatoare in unele perioade ale regimului sovietic si in perioade determinate ale istoriei regimului national-socialist. Partid unic, ideologie oficiala, putere absoluta a persoanei denumite numarul unu, politie invadatoare, ideologie care din aproape in aproape pune stapanire pe ansamblul activitatilor, teroare politieneasca etc. Atat in Germania national-socialista cat si in Rusia sovietica, teroarea a intervenit la ani buni dupa preluarea puterii.

Deosebirile si inrudirea dintre cele doua tipuri de totalitarism sunt incontestabile, ele fiind deja demonstrate de o serie de cercetatori. Raymond Aron in lucrarea Democratie si totalitarism ne spune ca asemanarile sunt prea puternic marcate pentru a putea vedea in ele un simplu accident iar deosebirile prea evidente pentru a putea admite fara rezerve inrudirea esentiala a celor doua regimuri.

Din punct de vedere istoric regimul sovietic, a fost rezultatul unei vointe revolutionare, inspirata de un ideal umanitar. Scopul a fost acela de a crea regimul cel mai uman pe care istoria l-a cunoscut vreodata, cel dintai regim in care toti oamenii ar putea a avea acces la umanitate, in care clasele ar disparea, in care omogenitatea societatii ar permite recunoasterea reciproca a cetatenilor. Din pacate aceasta miscare nu a ezitat sa recurga la orice mijloace inclusiv violenta, pentru a edifica aceasta societate in esenta buna. Argumentatia ca folosirea violentei s-ar datora faptului ca proletariatul era implicat intr-un razboi necutator cu capitalismul, nu poate explica excesele si crimele regimului comunist. Amplul fenomen de epurari declansat de Stalin dar si de Hitler explica metamorfoza unei ideologii dorite a fi puse in slujba omului intr-o ideologie a violentei. Atunci cand un partid isi recunoaste dreptul de a recurge la violenta impotriva dusmanilor sai, intr-o tara in care, initial, el reprezinta majoritatea, el se autocondamna la o folosire pe lunga durata a violentei. Teoretic, partidul este democratic, dar centralismul democratic consta in a transfera esenta puterii statului major. Acesta este in masura sa manipuleze alegerile, sa asigure desemnarea electorilor de catre cei alesi, sa-si impuna vointa. Lupta din interiorul partidului da nastere la violente nefolosite si neprevazute. Oamenii care guverneaza intr-un regim ideocratic vor sa-si elimine atat pe dusmanii actuali ai partidului si regimului cat si pe dusamnii potentiali.

Societatea sovietica este simultan birocratica si revolutionara, ea presupunand existenta unei ierarhii unice care este si ierarhia statului. Dar statul doreste sa transforme in permanenta modalitatile de organizare. Totul conduce societatea sovietica spre stabilizarea formelor birocratice si totul interzice societatii sovietice sa accepte ca definitiva o anumita forma. Epurarile sunt o modalitate de a mentine dimanismul revolutionar intr-o societate in care incetineala conduce spre o cristalizare birocratica[2].

Regimul sovietic poate fi explicat si prin originalitatea sa. Aceasta este evidentiata de cateva aspecte caracteristice:

Regimul comunist dispune de tehnici politienesti si de convingere de care nu a beneficiat nici un regim despotic din trecut. Populatia mai concentrata decat in societatile vechi, din ce in ce mai urbanizata, este si mult mai supusa indoctrinarii.

Regimul comunist permite o stranie combinatie intre o birocratie autoritara si vointa de edificare a socialismului. Gestionarea unei economii de catre o birocratie nu este un fenomen original dar gestionarea birocratica a economiei in vederea unei devoltari rapide a mijloacelor de productie este un fenomen original.

Absolutismul birocratic este supus unui partid, intr-un sens revolutionar, de unde si imbinarea unei birocratii autoritare cu unele fenomene revolutionare. Acest partid, comparabil cu iacobinii s-a instalat intr-un stat birocratic si aparent stabilizat.

In regimul comunist exista corupere in ciuda partidului monopolist, actiune suversiva ce a dus de fapt la desovietizarea acestui regim. Schimbari importante au intervenit atat in ideologia cat si in practica comunista. Astfel, terorismul sau libertatile individuale nu au aceeasi conotatie de-a lungul evolutiei regimului sovietic. Cu timpul amenintarea sau constrangerea care l-au vizat pe cetateanul sovietic s-au diminuat. A aparut dezghetul care a facut fisuri, iar apoi a daramat dogmatismul. Lagarele de munca, Gulagul au fost desconspirate iar codul penal modificat. Politia nu a jucat acelasi rol in toata perioada existentei regimului. Nici epurarile nu au reprezentat acelasi lucru la Stalin,la Hrusciov sau la Gorbaciov.

Singurul lucru care s-a mentinut a fost teoria monopolului partidului, a rolului conducator al partidului atat in economie, in stat cat si in viata intelectuala. S-a produs insa o schimbare spectaculoasa in ascensiunea individului catalogat numarul unu. Au fost eliminate excesele imputabile secretarului general, liderului atotputernic. Totodata relatiile cu democratiile populare au devenit mai putin rigide lasandu-se o anumita libertate si guvernelor nationale din lagarul socialist in punerea in practica a directivelor comune.

Cuvantul de ordine mobilizator lansat de Stalin pentru celelalte regimuri comuniste a fost: industrializare, planificare, cooperativizare (colectivizare). Planificarea era considerata necesara pentru a se rationaliza si a se imbunatati productia nationala. Ea a fost pregatita de Lernin, care a pus in practica, inca din 1920, un plan partial de electrificare. Apoi a creat Gosplan-ul, acea comisie al carei rol era de a inventaria resursele si nevoile tarii pentru a pregati o planificare generala. In functie de aceste estimari economistii din Gosplan au definit prioritatile si au propus cifrele-reper (normele) ce trebuiau atinse. Deciziile finale au fost insa luate de autoiritatea centrala, de biroul politic al partidului comunist (Politburo), care din ratiuni politice a determinat obiectivele de atins si mijloacele intrebuintate, ce nu puteau fi criticate sau puse in discutie. Toate planurile, stabilite pentru cinci ani (planuri cincinale) au dat prioritate investitiilor in fata consumului, adica utilarii colective in fata bunastarii individuale. Planul cuprindea toata viata din URSS. El s-a extins asupra tuturor activitatilor: economice, sociale, culturale. Inapoierea tehnica, lipsa de ingineri, lipsa de specialisti in economie explica dificultatile existente, iar obligatia de a respecta normele da raspuns de ce a fost sacrificata calitatea de dragul cantitatii.

Colectivizarea terenurilor agricole era considerata a fi necesara deoarece ea reprezenta un mijloc de colectare a cerealelor pentru aprovizionarea oraselor si o importanta masura de a apropia munca taranilor de cea a muncitorilor . In Uniunea Sovietica ca de altfel si in Romania procesul colectivizarii a fost brutal si distructiv. Dezorganizarea satelor, lipsa motivatiei taranilor, lipsa de utilaje si ingrasaminte, diminuarea productiei de cereale, foametea, dar mai ales deposedarea de proprietate a antrenat rezistenta taranimii, in ciuda vastei campanii de propaganda.

Proprietatea obsteasca asupra mijloacelor de productie a constituit forta economica, politica si ideologica a partidului comunist, unic conducator al statului cu regim totalitar de stanga. Proprietatea socialista a constituit cheia functionarii statului. Ea a permis puterii sa controleze in mod autoritar si exclusiv toate parghiile economice, sociale si politice ale societatii. Noua forma de proprietate trebuia sa determine o noua si unica morala, formarea omului de tip nou. Abolirea proprietatii private si obtinerea egalitarismului, prin exproprierea la nivel economic, nu a produs insa efectele social-politice pe care se miza. Diferentele de venituri, statut si nivel de trai au reaparut si s-au manifestat cu putere. Structurile politice, institutiile si procesele de subordonare, ierarhizare si dominatie politica au existat in continuare, desigur sub forme si aspecte noi.

Rationalitatea inlocuita prin cutezanta revolutionara a fost un element la care s-a renuntat inca de la inceput. Astfel primul plan cincinal a avut ca dublu obiectiv suprimarea sectorului privat si dezvoltarea productiei economice in domeniile de baza. Industrializarea a fost scopul fundamental al primului plan cincinal. Al doilea si al treilea plan cincinal au continuat realizarea marilor obiective ale industrializarii si colectivizarii pamanturilor fixandu-si in acelasi timp ca obiectiv prioritar depasirea marilor puteri capitaliste in ceea ce priveste productia pe cap de locuitor. In ceea ce priveste cultura regimul comunist, ca de altfel si cel nazist, si fascist, a pus-o sub un control absolut. Realismul socialist a fost impus, iar regimul i-a persecutat pe toti cei ce nu se supuneau regulilor dictate. Esenta acestui concept se gasea "in fidelitatea fata de adevarul vietii , indiferent cat ar fi de neplacut, totul exprimat in imagini artistice privite dintr-un punct de vedere comunist". Devotamentul fata de ideologia comunista, punerea intregii activitati in serviciul poporului si spiritului partinic, legatura stransa cu lupta maselor muncitoare, umanismul socialist si internationalismul, optimismu istoric, respingerea formalismului si subiectivismului, ca si a primitivismului naturist au constituit principiile ideologice si estetice fundamentale a ceea ce a insemnat cultura in Rusia lui Stalin, dar si in Romania lui Gheorghiu Dej sau in China lui Mao TseDong, sau in Bulgaria lui Jivkov, sau in oricare alt stat cu regim comiunist.

Cucerirea puterii de catre comunistii romani s-a incadrat perfect in tiparul general european al Democratiilor Populare, proiectat de catre Stalin. Peste tot Partidul Comunist a sprijinit initial politica guvernelor de coalitie in care si-a marit treptat influenta si ponderea pana ce, prin protectia sovietica si intimidare, a reusit sa-si inlature adversarii, in etape succesive, pentru a ramane singur stapan pe putere. Ideologia a fost folosita, de cei care detineau monopolul filozofiei marxiste ca obligatie de a si-o asuma si de a trai conform preceptelor ei. Restructurarea radicala si irationala a vechiului sistem de valori si a institutiilor administrative, stiintifice si culturale pe care acesta se intemeiase avea ca finalitate, in Romania, China, URSS, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria etc., construirea omului nou.

Peste tot, unde se construia socialismul, a fost nevoie de o masiva infuzie de valori marxist-leniniste si o buna perioada de timp staliniste, odata cu campania activa de rusificare.

Intrebari de verificare:

In ce a constat importanta constitutiilor din 1918, 1924 si 1936; care au fost asemanarile si deosebirile?

In ce a constat contributia lui Lenin la imbogatirea ideologiei si practicii marxist-leniniste?

Care a fost contributia lui Stalin in consolidarea partidului monolit si a regimului comunist?

In ce a constat cultul personalitatii?

Ce reprezinta proprietatea socialista (populara) asupora mijloacelor de productie; dar proprietatea colectivista?

Ce a insemnat realismul socialist aplicat in cultura?

Termeni:

centralism democratic;

monocratii de partid;

nomenclaturi;

cultul personalitatii;

societate birocratica si revolutionara;

dezghetul;

industrializare;

planificare;

colectivizare;

realism socialist.

Bibliografie selectiva:

Aron, Raymond, Democratie si totalitarism, Ed. ALL, Bucuresti, 2001.

Avram, Cezar, Politici Agrare in Oltenia anilor 1949-1962, Editura de Sud, Craiova, 1999.

Ball, Terence, Richard Dagger, Ideologii politice si idealul democratic, Polirom, Iasi, 2000.

Carol, Anne, Garrigues, Jean, Ivernel, Martin, Dictionar de Istorie al Secolului XX, Ed. ALL, Bucuresti, 2000.

Chatelet, Francois, Pisier, Evelyne, Conceptiile politice ale Secolului XX, Humanitas, Bucuresti, 1994;

Deleanu, Ion, Drept constitutional si institutii politice, Bucuresti, 1991;

Soulet, Jean Francois, Istoria comparata a statelor comuniste din 1945 pana in zilele noastre, Editura Polirom, Iasi, 1998.

Istoria Secolului XX, (1900-1945), vol. I, Ed. ALL, Bucuresti, 1998.