INSTITUTII SPECIALIZATE

INSTITUTII SPECIALIZATE

Organizatia Natiunilor Unite, din punct de vedere functional, este un sistem descentralizat a carui coerenta este asigurata prin coordonarea institutiilor specializate de catre Adunarea Generala si Consiliul Economic si Social.

Carta ONU inscrie in articolul 57 dispozitii prin care sunt incredintate diferitelor institutii specializate "atributii internationale intinse in domeniile economic, social, ale culturii intelectuale si educatiei, sanatatii publice si in alte domenii conexe'.

Institutiile specializate au cateva caracteristici comune: a) sunt create prin acorduri interguvernamentale; b) au atributii internationale in domenii spcifice; c) sunt legate de Natiunile Unite prin acorduri; d) au personalitate internationala care decurge din dreptul international public. Acordurile internationale asociaza statele parti in vederea satisfacerii obiectivelor comune specifice, obiective recunoscute de catre Natiunile Unite si investite cu responsabilitati care sa le permita adoptarea de masuri necesare.

Dintre institutiile Natiunilor Unite, cele ale caror actiuni sunt direct legate de probleme ale drepturilor omului sunt: Organizatia Internationala a Muncii (OIM), Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (UNESCO), Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) si Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO).

Din sistemul Natiunilor Unite mai fac parte si alte institutii care desi nu sunt calificate ca specializate sunt legate prin acorduri speciale de organizatia mondiala. Este situatia, de pilda, a Agentiei Internationale a Energiei Atomice (AIEA), Acordul General de Tarife si Comert (GATT), transformata in Organizatia Internationala a Comertului, Organizatia Mondiala a Turismului (OMT) si altele.

1. Organizatia Internationala a Muncii (OEM)

Organizatia Internationala a Muncii (OIM) a fost creata la 11 aprilie 1919 ca organizatie autonoma asociata Societatii Natiunilor. Textul originar al Constitutiei OIM a figurat ca partea a XIII-a a Tratatului de la Versailles[1].

Pentru fondatorii Organizatiei aparuse ca o idee conducatoare conceptia conform careia evitarea unui nou razboi si, deci, asigurarea pacii nu va fi posibila decat prin intocmirea in lume a unei reale justitii sociale.

Principiile generale stabilite de Constitutia OIM sunt inscrise in Preambul, conform caruia: "Exista conditii de munca care implica pentru un mare numar de persoane injustitie, mizerie si privatiuni, ceea ce da nastere unei asemenea nemultumiri incat pacea si armonia universala sunt in pericol si este urgent de imbunatatit conditiile de munca, de a reglementa durata ei, remunerarea, de a proteja muncitorii impotriva bolilor, accidentelor, de a afirma libertatea sindicala si dreptul la invatamantul profesional si tehnic'.

La Conferinta Internationala a Muncii care a avut loc la Philadelphia (1944), s-a adoptat la 10 mai Declaratia referitoare la scopurile si obiectivele OIM, cunoscuta si sub denumirea de Declaratia de la Philadelphia, care a fost incorporata in Constitutia organizatiei in 1946.

Conferinta a reafirmat principiile fundamentale ale OIM, cu deosebire:

"Munca nu este o marfa';

"Libertatea de exprimare si de asociere este o conditie indispensabila unui progres sustinut';

"Saracia, unde exista, constituie un pericol pentru prosperitatea tuturor'.

Se afirma dreptul tuturor oamenilor, indiferent de rasa, credinta sau sex, de a-si urmari progresul material si dezvoltarea spirituala in libertate si demnitate, in securitate economica si cu sanse egale. Oricare politica nationala si internationala trebuie sa aiba ca scop central realizarea conditiilor care sa permita obtinerea acestui rezultat.

Potrivit prevederilor Constitutiei OIM, misiunea acesteia este protectia drepturilor economice si sociale, precum dreptul la munca, dreptul la conditii echitabile si satisfacatoare de munca, dreptul de a intemeia sindicate si de a se afilia liber la un sindicat, la alegere, dreptul la securitate sociala, dreptul la un nivel de viata satisfacator; in aceeasi masura, OIM actioneaza si pentru protectia drepturilor civile si politice cum sunt libertatea de exprimare, libertatea de asociere, dreptul la libertate de reuniune si de asociere pasnica s.a.

In vederea obtinerii de rezultate in aceste actiuni, OIM are fixate norme si proceduri; totodata, ea sprijina guvernele pentru asi atinge obiectivele propuse in materie.

De asemenea, Organizatia Internationala a Muncii a elaborat un mare numar de instrumente, conventii si recomandari prin care sunt reglementate diversele aspecte ale acestor principii si drepturi. Ele au mai constituit si norme fundamentale care au determinat consecinte juridice directe. De pilda, principiul libertatii sindicale a servit la crearea unui mecanism special de protectie a libertatii sindicale.

O caracteristica a Organizatiei este ca toate organele ei au o structura tripartita. Delegatiile fiecarui stat membru al Conferintei Internationale cuprind cate doi reprezentanti ai Guvernului, unul ca reprezentant al muncitorilor si unul al patronilor. Exceptie de la aceasta structura tripartita o formeaza organele compuse din experti numiti cu titlu personal. Structura tripartita este prezenta in cadrul Conferintei Internationale a Muncii -organvil plenar-, precum si in Consiliul de Administratie - organ restrans.

Biroul International al Muncii (BIM) este organul administrativ, independent de guvern. Conferinta Internationala si Consiliul de Administratie au functii normative, elaborand norme internationale in materie de munca pe bazele rapoartelor intocmite de BIM ca urmare a consultarilor acestuia cu statele membre. Conferinta alege Consiliul, intocmeste si adopta bugetul fixand si contributia statelor membre. Consiliul, cu rol executiv, se reuneste in principiu de 3 ori pe an, este format din 56 de membri, din care 28 din partea guvernelor, 14 din partea sindicatelor si 14 din partea organizatiilor patronale.

In perioada de dupa 1919, OIM a elaborat un foarte mare numar de instrumente care toate, sau aproape toate, vizeaza promovarea si protectia drepturilor omului.

Conventiile, in calitatea lor de texte destinate sa creeze obligatii internationale pentru statele care le-au ratificat,au ridicat nu o data si probleme de interpretare. Toate acestea au fost supuse Curtii Internationale de Justitie (art. 37 din Constitutia O1M), dar aceasta practica solicita un timp mai indelungat si o procedura mai greoaie. De aceea, OIM a creat organe de control permanente si organe cvasijudiciare pentru a controla si eventual a interpreta si promova aplicarea conventiilor internationale referitoare la diferitele aspecte ale muncii si a normelor si principiilor organizatiei.

Sunt organe care au fost prevazute pentru controlul permanent al aplicarii normelor internationale in domeniu; alte organe indeplinesc prin proceduri contencioase o functie cvasijudiciara; mai sunt organe care prin proceduri empirice exercita un control in domeniul drepturilor omului.

2.Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO)

In "Eseu privind principiul populatiei', Thomas Malthus (1766-1834) si-a pus nelinistit problema durabilitatii si securitatii alimentare. De la el a ramas cunoscuta afirmatia ca populatia are tendinta sa creasca in progresie geometrica, iar resursele alimentare in progresie aritmetica. in cursul anilor care au urmat se parea ca istoria 1-a dezmintit. in ultimii ani, insa, pesimismul mahusianist a gasit noi adepti. Fara indoiala problema pare a nu fi rezolvata, ci numai amanata prin noile posibilitati tehnologice de care dispun agricultura si industria alimentara, de aparitia mai multor resurse de hrana. Cu toate acestea, amenintarile exista si in fata lor Natiunile Unite s-au organizat.

Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO) a fost prima organizatie infiintata la terminarea celui de-al doilea razboi mondial. Oficial, organizatia a fost creata prin semnarea actului sau constitutiv la 16 octombrie 1945[2].

Scopurile Organizatiei, enuntate in Preambulul Actului constitutiv sunt:

ridicarea nivelului de hrana si a conditiilor de viata
a populatiilor care se gasesc sub jurisdictia statelor care au aderat la Act;

imbunatatirea randamentului productiei si a eficacitatii repartitiei produselor alimentare si agricole;

imbunatatirea conditiilor de viata ale populatiilor rurale;

impulsionarea expansiunii economiei mondiale si eliberarea intregii omeniri de spectrul foamei.

FAO are ca functii: colectarea, analizarea, interpretarea si difuzarea de informatii referitoare la nutritie, alimentatie si agricultura; sa incurajeze cercetarea stiintifica, tehnologica, sociala si economica in aceste domenii; sa incurajeze orice actiune cu caracter national si international privitoare la imbunatatirea invatamantului si administratiei in materia nutritiei, alimentatiei si agriculturii, sa furnizeze asistenta tehnica in aceste domenii guvernelor interesate.

Astazi FAO este cea mai mare institutie specializata din sistemul Natiunilor Unite care are ca preocupari actiunile de ameliorare a starii nutritionale, a nivelului de viata, a productivitatii agricole si in general a situatiei intregii populatii si cu deosebire a populatiei din mediul rural. La ora actuala Organizatia regrupeaza 175 de state membre la care se adauga si Uniunea Europeana.

Organizatia a adoptat mai multe rezolutii care privesc direct sau indirect drepturi ale omului. Astfel Rezolutia 1/64 cu privire la angajamentul international asupra securitatii alimentare, Declaratia Universala privind eliminarea definitiva a foamei si malnutritiei, Carta mondiala a solului s.a.

Aceste instrumente contin texte speciale consacrate masurilor destinate a asigura resurse alimentare suficiente. O importanta deosebita a avut-o Conferinta mondiala a alimentatiei, prilej cu care au fost adoptate mai multe documente privind drepturi si obligatii referitoare la strategia productiei alimentare, prioritatile ce trebuie acordate agriculturii si dezvoltarii rurale, politicile si programele de imbunatatire a hranei, crearea Fondului International de dezvoltare agricola etc.

Adunarea Generala ONU a ratificat deciziile adoptate si a creat un Consiliu mondial al alimentatiei ca organ de specialitate al Natiunilor Unite.

FAO este administrata de Conferinta, in care statele membre si membrii asociati sunt reprezentate fiecare de catre un delegat. Conferinta isi alege Biroul. Ea este cea care stabileste politica generala si aproba bugetul organizatiei si exercita orice alte prerogative conferite de Actul Constitutiv. Tot Conferinta alege Consiliul compus din 49 de state membre; este organ de conducere interimara, asistat in executarea functiilor sale de mai multe comitete (departamente), precum cel de programe, financiar, de probleme constitutionale si juridice, pentru produse, pescuit, paduri, agricultura si securitate alimentara mondiala.

Conferinta numeste pentru 6 ani un Director general care poate fi reales si care sub controlul Conferintei si Consiliului are depline puteri si autoritate sa conduca lucrarile Organizatiei, numeste personalul si secretariatul, poate sa creeze birouri regionale si sub-regionale.

Inca de la crearea sa Organizatia a luptat impotriva foamei si saraciei; au fost puse la punct strategii pentru promovarea dezvoltarii rurale si a unei agriculturi durabile, pentru o mai buna metoda de conservare si administrare a resurselor naturale. Obiectivul FAO este de a satisface nevoile generatiilor prezente si viitoare prin sustinerea unei dezvoltari care sa nu degradeze mediul.

FAO furnizeaza un ajutor practic tarilor in curs de dezvoltare printr-o serie larga de proiecte de asistenta tehnica care iau in considerare problemele ecologice, sociale si economice proprii tarilor in cauza.

3. Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (UNESCO)

Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (UNESCO) a luat fiinta la 4 noiembrie 1946, ca urmare a adoptarii Actvilui constitutiv semnat la Londra la 16 noiembrie 1945[3]. Preambulul Actului constitutiv al UNESCO afirma: "razboaiele luand nastere in spiritul oamenilor, in spiritul oamenilor trebuie sadite conceptiile despre apararea pacii. Organizatia are ca scop "sa contribuie la mentinerea pacii si securitatii prin strangerea colaborarii dintre natiuni pe calea educatiei, stiintei si culturii, in scopul asigurarii respectarii universale a dreptatii, legilor, drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti, fara nici un fel de deosebire de rasa, sex, limba sau religie'.

In acest scop, Organizatia actioneaza:

sa favorizeze cunoasterea si intelegerea reciproca a natiunilor prin acordarea intregului sau concurs organelor de informare in masa;

sa imprime un impuls puternic difuzarii culturii,
educatiei populare si stiintei;

sa colaboreze cu statele membre in aceste scopuri,
in cadrul activitatilor sale, UNESCO a elaborat un numar important de instrumente internationale care vizeaza exercitarea drepturilor omului in domeniile ei de preocupari.

Problematica acoperita de aceste documente este foarte larga. Au fost adoptate rezolutii, recomandari, declaratii, acorduri, conventii care privesc eliminarea oricaror discriminari bazate pe sex, rasa, limba, religie. Toate aceste documente au contribuit la actiunea normativa in materia drepturilor omului.

Principalele organe ale UNESCO sunt Conferinta generala, Consiliul Executiv, Directorul general si Secretariatul. Au fost create comitete permanente, altele ad-hoc.

Potrivit Actului constitutiv al UNESCO (art. IV, par. 4, art. VIII), fiecare stat membru prezinta Conferintei Generale un raport anual asupra progreselor inregistrate in aplicarea conventiilor sau recomandarilor Organizatiei pe care autoritatile nationale competente s-au obligat sa le adopte.

Conferinta Generala UNESCO este organul competent pentru elaborarea de conventii sau recomandari. Aceste documente sunt pregatite de Secretariat dupa consultari cu guvernele tarilor membre si supuse sub forma de proiecte Conferintei in vederea adoptarilor.

Din 1967 Consiliul Executiv a creat un Comitet privitor la conventii si recomandari.

Actul constitutiv nu a instituit o procedura de recurs si plangeri pentru nerespectarea dispozitiilor din conventiile incheiate si ratificate. Printr-un protocol special a fost creata Comisia de conciliere si de bune oficii insarcinata sa caute solutii diferendelor care apar intre statele parti la Conventia de lupta impotriva discriminarii in domeniul invatamantului. Paralel cu procedurile conventionale au mai fost create proceduri pentru examinarea anumitor situatii sau probleme referitoare la drepturile omului din domeniile de competenta ale UNESCO.

4.Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS)

Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a fost creata la 7 aprilie 1948. Scopul principal al Organizatiei este efortul de a ridica toate popoarele la nivelul de sanatate cel mai inalt posibil. In conceptia Organizatiei, sanatatea este "starea completa de bunastare fizica, mentala si sociala si nu consista numai in absenta unei boli sau infirmitati'.

Principalele functii[4] ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii sunt:

sa actioneze ca autoritate directoare si coordonatoare in domeniul sanatatii;

sa transmita decizii de principiu referitoare la probleme de sanatate cu caracter international altor organizatii interguvernamentale si neguvernamentale;

sa incurajeze ducerea la bun sfarsit a unui acord international in materie de politici sanitare, in special in ceea ce priveste dimensiunea umanitara a justitiei sociale
in toate problemele de sanatate si o repartitie mai echitabila de resurse sanitare;

sa serveasca de teren neutru pentru asimilarea, analizarea, sintetizarea informatiilor de interes practic din domeniul sanatatii, pe care sa le difuzeze;

sa reuneasca experti internationali in domeniu;

sa identifice sau sa puna la punct tehnici sanitare potrivite; sa incurajeze cercetarea stiintifica in domeniul sanatatii;

sa sprijine coopearea tehnica intre popoarele lumii in favoarea sanatatii.

OMS a adoptat si instrumente internationale in domeniul drepturilor omului, a sprijinit elaborarea "Principiilor de etica medicala aplicabile personalului din sanatate, cu deosebire medicilor, in protectia prizonierilor si detinutilor impotriva torturii si altor pedepse crude, inumane, sau degradante' (adoptata de Adunarea Generala prin Rezolutia 37/194 din 18 decembrie 1982).

UNICEF (Fondul Natiunilor Unite pentru copii)

Desi UNICEF nu este o institutie propriu-zisa specializata, prin importanta pe care o are in sistemul Natiunilor Unite este considerata ca avand competente de acest nivel. UNICEF are insa o vocatie specializata, in sensul ca furnizeaza fonduri de ajutoare alimentare, pentru sanatate, asigurari sociale, educatie, imbracaminte etc. in conceptia UNICEF, educatia pentru dezvoltare si pentru pace inseamna insusirea cunostintelor necesare pentru lupta impotriva intolerantei, etnocentrismului si rasismului, inseamna prevenirea prejudecatilor si promovarea unei atitudini de participare, de incurajare a copiilor si adolescentilor de a deveni pare activa la procesele de trasformare si de dezvoltare la nivel local, national si international[5]. Educatia pentru dezvoltare si pentru pace mai inseamna prezentarea situatiei a zecilor si sutelor de milioane de copii si adolescenti care traiesc in tarile lumii si cu deosebire in acelea in care au loc conflicte armate, inseamna difuzarea instrumentelor referitoare la drepturile acestui segment demografic, a declaratiilor, rezolutiilor si conventiilor.

Fondul international de ajutorare a copiilor (FUSE/UNICEF) a fost instituit prin Rezolutia 57 (I) din 11 decembrie 1946, a Adunarii Generale a ONU, cu misiunea initiala de ajutorare urgenta a copiilor si adolescentilor victime ale celui de-al Il-lea razboi mondial (pentru perioada 1946-1950). Pe parcursul timpului campul de activitate al Fondului sa largit considerabil, in sensul ca a fost vizata soarta tuturor copiilor, cu deosebire a acelora care se aflau in conditii de viata mai grele, precum si servicii sanitare pentru mame. Ca urmare, UNICEF a devenit in scurt timp cea mai mare si mai importanta organizatie cu activitati centrate asupra copiilor.

Incepand cu decembrie 1950, Adunarea Generala a cerut UNICEF sa intocmeasca programe de lunga durata destinate sprijinirii guvernelor, cu deosebire ale acelora din tari in curs de dezvoltare, pentru imbunatatirea conditiilor de viata ale copiilor si adolescentilor.

La inceput, mandatul incredintat de Adunarea Generala era de trei ani, dar incepand cu anul 1953 Fondul a capatat un mandat permanent, ocazie cu care a capatat si numele de Fondul Natiunilor Unite pentru copii, mentinand insa sigla UNICEF.

UNICEF colaboreaza intr-o serie de programe cu organizatii interguvernamentale si neguvernamentale, ca de pilda Organizatia Internationala a Muncii, Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura, Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura, Organizatia Mondiala a Sanatatii si altele. Cooperarea cu aceste organisme se desfasoara pe planuri foarte diferite: participarea la planificarea si dezvoltarea de servicii in favoarea copiilor si adolescentilor, dezvoltarea serviciilor de sanatate, alimentatie, educatie scolara si extrascolara, invatamant, ajutoare in stari de urgenta datorate conflictelor armate si calamitatilor naturale etc.

Contributia UNICEF a fost importanta in recentele sau mai putin recentele situatii de conflict armat din fosta Iugoslavie, Cambogia, Somalia si Rwanda, prin ajutoarele de urgenta pentru refugiatii din Kosovo, in Macedonia si Albania si in alte parti din lume.

UNICEF se bucura de o autonomie larga in sistemul Natiunilor Unite. Organizatia este condusa de doua organe principale, care indeplinesc un rol esential si anume: Consiliul de Administratie si Directorul General. Consiliul de Administratie, incepand cu aprilie 1982, este format din 41 de membri (fata de 30 cat erau initial), alesi din diferite grupari regionale, conform unui sistem de reprezentare geografic echitabil. Consiliul se reuneste in sesiune ordinara o data pe an, cu acest prilej inainteaza si raportul anual Consiliului Economic si Social al ONU. Tot Consiliul de Administratie este si organul care stabileste politica generala a UNICEF, elaboreaza programele si hotaraste angajarea fondurilor destinate proiectelor sustinute de acest organism.

Directorul General este numit de Secretariatul General ONU, de comun acord cu Consiliul de Administratie. El isi exercita autoritatea asupra personalului din subordine, a celor care indeplinesc functii de secretariat, precum si din serviciile generale sau extraordinare. Periodic, Directorul General al UNICEF publica rapoarte privitoare la aspecte ale situatiei copiilor in lume. De pilda, intr-un asemenea raport din 1994 se semnaleaza inceputul ofensivei finale impotriva unor flageluri, "cele mai comune si cele mai vechi', care provoaca moartea "a peste 8 milioane de copii pe an'; alte multe milioane au sanatatea subrezita si dezvoltarea intarziata. Aceste situatii sunt determinate de virusi, carente alimentare, catastrofe, privatiuni de tot felul, violente, exploatare infantila. Maladii ca rujeola, tusea convulsiva, boli diareice, tetanos, poliomielita, SIDA, tuberculoza s.a., cu toate succesele inregistrate, continua inca sa mai faca victime printre copii. impotriva acestora,

UNICEF a desfasurat si desfasoara o ofensiva larga prin campanii de vaccinare, prin sprijinirea cu medicamente, printr-o mai buna alimentatie, in general ca urmare a unui progres stiintific mai marcat.

Asemenea actiuni au fost determinate, la scara internationala, de catre intalnirile la varf ale sefilor de state si guverne si ale inaltilor functionari. Astfel, in septembrie 1998, reuniunea acestora a analizat situatia copiilor din lume, elaborand cu acest prilej un ansamblu de obiective noi, la care au aderat aproape toate tarile de pe glob, precum si un program de actiuni in materie. S-au propus, ca obiective, reducerea cu o treime a ratei de mortalitate a copiilor sub 5 ani, scaderea la jumatate a malnutritiei la aceeasi clasa de varsta, ridicarea la 90% a ratei de vaccinare impotriva a 6 boli dintre cele mai ucigatoare si, ca urmare, sa se salveze, in medie, 10.000 de copii pe zi, eradicarea poliomielitei, reducerea la jumatate a ratei de mortalitate materna si, ca urmare a unor astfel de masuri, sa se ajunga ca cel putin 80% din numarul de copii sa termine ciclul primar de invatamant s.a.

La acest summit, toate tarile aflate in curs de dezvoltare si-au stabilit programe nationale de actiune, detaliate pe obiective si cu surse de finantare.

La fel ca si la inaltul Comisariat pentru refugiati, numai cheltuielile administrative sunt suportate din bugetul Natiunilor Unite, celelalte cheltuieli cu caracter umanitar ale UNICEF fiind finantate din contributii voluntare emanate din surse guvernamentale, neguvernamentale, din donatii din partea persoanelor ' particulare.

UNICEF desfasoara si o larga activitate de educatie, informare si popularizare nu numai prin reprezentante in diferite state ale lumii, prin comitete nationale ale UNICEF, prin ONG-uri cu preocupari in domeniul drepturilor copiilor, dar si prin presa scrisa (anuare privind situatia copiilor in lume, rapoarte anuale, "Copiii mai intai', "Copilaria in lume', "Copiii si munca', Curierul UNICEF si altele).

Comitetele nationale pentru UNICEF sunt colaboratoare importante in activitatea de popularizare a nevoilor si drepturilor copiilor, sustinand totodata si din punct de vedere financiar obiectivele organizatiei, combatand intoleranta, colaborand cu organizatii neguvernamentale de profil, cu municipalitatile. ONG-urile nationale si internationale care fac parte din reteaua UNICEF contribuie la realizarea obiectivelor acesteia.

De exemplu, Kuwanis International a organizat o campanie cu cei peste 330.000 de membri din circa 80 de state, precum si cu circa 210.000 studenti si elevi din scoli secundare pentru strangerea de fonduri in scopul eliminarii tulburarilor provocate de carenta iodului din organismele copiilor suferinzi. O alta organizatie internationala neguvernamentala, Junior Chamber International, a lansat o campanie de strangere de fonduri pentru finantarea unor proiecte de aprovizionare cu apa in cateva tari selectionate in prealabil; Rotary International activeaza pentru eradicarea poliomielitei si exemplele pot continua[6]. Sub patronajul UNICEF au fost organizate stagii de pregatire pentru personalul medical care se preocupa de diferite boli ale copiilor, seminarii asupra comercializarii inlocuitorilor laptelui matern, schimburi de informatii in materie si multe altele. O intensa colaborare, desfasoara UNICEF cu comunitatile locale si prin aplicarea de metode care sa permita acestora sa devina cat mai putin dependente de ajutoare externe. Programele vizeaza cu deosebire imbunatatirea hranei, ingrijiri ale sanatatii primare, apa potabila, mediu, educatia mamelor si copiilor.

Activitatile desfasurate de UNICEF au fost apreciate ca excelente, fapt ilustrat si de Acordarea Premiului Nobel pentru Pace in anul 196