SOCIETATEA SI POLITICA

SOCIETATEA SI POLITICA

Politica la nivelul cunoasterii comune si a celei stiintifice

Componenta esentiala a sistemului social global, politica, inainte de a deveni obiect de studiu si analiza stiintifica, este precedata de perceperea si interpretarea ei vulgara de catre oamenii simpli, exprimate prin intermediul limbajului comun. Simtul comun este vioi si prompt in reactii fata de tot ceea ce se petrece in sfera politica, actiuni, manifestari, relatii etc., fiind codificate si convertite in expresii sau termeni foarte diferiti, in raport de nivelul si forta de perceptie si interpretare a individului, grupului sau comunitatii.

Limbajul comun, din care nu lipsesc termeni precum: politica, popor, adunare, lege, intelegere, pace, conflict, razboi, sol, tron, rege(rex), conducator (militar sau religios), imparatie etc., este anterior inventarii scrisului si exista paralel cu cel stiintific, dupa aparitia acestuia din urma.

In limbajul stiintific, termenii preluati din limbajul comun isi pierd invelisul ambiguu, conventional sau deformat (uneori) in raport cu realitatile politice. Conceptele exprima, astfel, in forme concise, explicite si stiintifice, varietatea formelor si manifestarilor politice,eliminandu-se confuziile, interpretarile simpliste si neconcordantele cu spatiul social caruia ii sunt destinate.

Limbajul stiintific cuprinde si concepte datorate unor personalitati stiintifice si politice care s-au impus, au primit recunoastere si s-au inscris in patrimoniul stiintelor politice.

In viziune stiintifica, politica este interpretata ca fiind fie stiinta, fie arta. Specialistii care o considera stiinta o definesc in mai multe variante: stiinta a politicii, stiinta a puterii, stiinta a statului, politologie, filosofie politica etc. Altii o considera arta, pornind de la ideea ca politica exclude rezolvarea conflictelor prin forta. Atunci cand ratiunea este inlocuita cu armele, sustin acesti specialisti, politicainceteaza. Pornind de la acest considerent, politica este asociata artei,

a.           o arta care are, insa, un caracter deosebit. Este apreciata ca fiind "arta politica" si datorita faptului ca imaginarea si, mai ales, provocarea ei presupune intuitie, forta creativa si prospectiva, prudenta, dar si curaj,

b.          o cultura solida, mobilitate si viteza de reactie etc.

Geneza politicii, a institutiilor si a instrumentelor sale de promovare. Aparitia si tipologia sistemelor politice

Fiinta umana percepe de timpuriu ca dezordinea, anarhia, conflictele interminabile ameninta coeziunea si perpetuarea grupuluidin care face parte. Chiar daca multor indivizi nu le-a fost usor sa accepte "tutela" celor puternici si apoi sa se supuna unor norme si reguli de convietuire sociala, ordinea realizata prin forta a fost preferata dezordinii. Astfel se naste politica, asociata puterii inca de la inceputurile sale. Simbioza politicii cu puterea este singura in masura sa asigure autoritatea actului decizional, chiar daca acesta intruneste elemente constrangatoare (coercitive).

Conceptul de politica isi are originile indepartate in termenul de polis, pe care vechii greci il utilizau atunci cand desemnau o cetatestat si comunitatea ce vietuia in acel spatiu, ca tip distinct deorganizare socio-politica. "Imprumutul" lingvistic din antichitate are o dubla semnificatie: releva vechimea politica si exprima o noua realitate socio-politica. Vechimea este atestata etimologic, dar ea este considerabil mai mare decat antichitatea, politica germinand inca din fazele apropiate aparitiei fiintei umane. Noua realitate socio-politica, polisul, reprezinta, in esenta, evadarea vechilor greci din imperiul dictatului puterii, prin conceperea unui nou mod de promovare a politicii: statornicirea unei ordini sociale si politice bazate peintelegere si armonie. "Evadarea" nu este intamplatoare. Experienta in materie politica de pana atunci a umanitatii demonstra ca normele si institutiile cu functii de organizare si disciplinare a comportamentului individual si colectiv au avut, pe langa efecte pozitive si consecinte negative.

Efectele pozitive erau importante, deoarece:

- actiunile indivizilor si grupurilor s-au aflat sub semnul autoritatii unui conducator, ceea ce constituia elementul forte in depasirea dezordinii, care ar fi amenintat coeziunea si perpetuareaexistentei grupurilor si, foarte probabil, ar fi incurajat intoarcerea la"barbarie";

- angrenarea unor mari grupuri umane in forme de organizare politico-militaro-religioasa, cum au fost, de pilda, despotiile orientale, care au impiedicat, cel putin temporar, conflictele intergrupale sau intercomunitare, care ar fi avut urmari serioase, inclusiv asupra perpetuarii existentei unor colectivitati.

Efectul negativ major consta in faptul ca aceste forme de organizare, care premerg polisului, inclusiv statele despotice orientale, sacrifica libertatea de exprimare, de initiativa si de actiune a oamenilor pe altarul ordinii si "respectului" autoritatii discretionare a puteriipolitice (bazileu, rege, imparat etc.).

Spre deosebire de despotiile orientale, in polisul grecesc ordinea nu era impusa prin forta, ci se baza pe lege (nomos), ca proiectie a ordinii naturale (phisis) si a armoniei cosmice (kosmos). Grecii au, astfel, un cadru normativ de comportament rational si civilizat, pe careil creeaza mari legislatori de talia lui Lycurg (sec.10-9 i.Hr.), Solon (c.640-c.588 i.Hr.), Dracon (sec.7 i.Hr.)-primul la Sparta, ceilalti la Atena.

Rezulta, astfel, ca politica exprima si defineste activitatea de guvernare sau de management politic a societatii, avand ca obiectiv esential exercitarea puterii. Ea are un caracter istoric si este directionata spre conducerea societatii prin alocarea, mobilizarea si gestionarea resurselor necesare dezvoltarii, promovarea schimbarii, asigurarii pacii sociale, reglementarii raporturilor cu strainatatea etc.

Politica are o sfera mai larga de aplicabilitate si de manifestare decat politicul, care reprezinta modul in care este conceputa organizarea si functionarea ansamblului relatiilor sociale, astfel incat sa se asigure dezvoltarea si perpetuarea existentei unei comunitati sau societati. Acest ansamblu de relatii este rezultanta politicii, a actiunii centrate pe problematica puterii in stat.

Aparitia si manifestarea politicii a condus si conduce la crearea unor institutii specializate, institutiile politice, care sunt dotate cu instrumente adecvate pentru promovarea acesteia. Charles Bougl aprecia ca formele de promovare a politicii se relationeaza institutiilor abilitate sa le puna in aplicare, o astfel de relationare manifestandu-se atat in trecut (de la primele si rudimentarele institutii din epocileindepartate), cat si in prezent (in conditiile unui sistem institutional complex, modern si functional).

Prin sistem politic se intelege un ansamblu stabil de relatii si roluri sociale institutionalizate, care concura si asigura exercitarea puterii in societate.

Structura sistemului politic, in raport de parerile exprimate de unii specialisti, este mai restransa (viziunile reductioniste) sau mai cuprinzatoare. In viziune reductionista, cuprinde fie numai sistemul de guvernare, fie numai institutiile si organizatiile politice. Potrivit celei de a doua pozitii, structura sistemului politic ar cuprinde (dupa Gabriel Almond): relatii politice, institutii politice, cultura si constiinta politica, valori si norme politice.

Natura specifica a componentelor sistemului politic determina rolul sau distinct in viata sociala, rol care este asigurat prin functii adecvate cerintelor organizarii si conducerii societatii.

Principalele functii ale sistemului politic sunt:

- asigura dezvoltarea societatii prin acte decizionale la nivelul puterii;

- sustine stabilitatea interna, integritatea societatii si a statului prin prevenirea, contracararea si anihilarea tendintelor sau manifestarilor anarhice, antisociale sau a pericolelor care ameninta cu dezintegrarea acestora;

- determina adaptarea puterii si, implicit, a intregului sistem social la schimbarile care se produc in plan intern sau extern, prin innoirea structurilor, modelarea sau schimbarea rolurilor politice etc., adaptare care presupune dezvoltarea unor capacitati manageriale importante (capacitatea de a mobiliza resurse, capacitatea de a asigura alocarea de bunuri, servicii, recompense membrilor societatii, capacitatea de a reactiona prompt si adecvat la provocarile mediului social etc.).

Sunt propuse mai multe tipuri de clasificare a sistemului politic, cele mai cunoscute (si operationale, de altfel) fiind tipologiileelaborate de Max Weber (care au la baza legitimarea autoritatii: sistem politic traditional, carismatic si respectiv rational-legal), Eisenstadt(sistemul primitiv; sistemul impus de imperiile patrimoniale; sistemul impus de imperiile nomade; statele-cetati grecesti; sistemele politice feudale; monarhiile birocratice si centralizate; sistemele moderne, care pot fi democrate, autocrate, totalitare), G. Almond (sisteme oligarhicemodernizatoare sau totalitare; sisteme democratice moderne-democratie tutelara sau democratie politica etc.).