KANTIANISMUL ETICO-POLITIC

KANTIANISMUL ETICO-POLITIC

Obiectivele temei:

a)      Sa cunoasteti semnificatia conceptelor kantiene de autonomie, imperativ categoric, imperativ practic, imperativ ipotetic, datorii morale perfecte, datorii morale imperfecte, datorie rationala si sa le puteti exemplifica pentru cazul politicii.

b)      Sa intelegeti argumentele kantiene pentru universalizarea celor doua imperative si importanta unei astfel de abordari in constructia democratiei moderne.

c)      Sa faceti analize de caz din politica din perspectiva kantiana.

d)      Sa puteti construi exemple din propria experienta in care intervin aplicatii ale datoriilor morale.

Continut:

Opera etica a lui Kant

Autonomia si vointa libera

Imperativul categoric

Imperativul practic

Datorii morale perfecte si imperfecte

1. Opera etica a lui Kant

Marele "restaurator al demnitatii omenesti", cum a fost numit Immanuel Kant, a trait intre 1724-1804. Opera sa de filosofia moralei a fost conceputa intre 1780-1790 in urmatoarea ordine: Intemeierea metafizicii moravurilor (1785); Critica ratiunii practice (1787; Metafizica moravurilor (Elemente metafizice ale dreptatii si Doctrina virtutii) (1797).

Temele centrale ale eticii kantiene, aplicabile in perspectiva eticii politice sunt urmatoarele:

1. Autonomia si imperativul practic, ca baza de universalizare a cetateniei, a respectului pentru persoana, a tratamentului egal, a egalitatii in drepturi, a respingerii paternalismului.

2. Problema datoriilor morale perfecte si a datoriilor morale imperfecte, ca raspuns la intrebarea ce trebuie sa fac, ce mi-e permis sa fac, ce fel de politici se pot corela cu datoriile morale.

2. Autonomia si vointa libera

In consens cu traditia modernitatii iluministe, Kant a fost foarte interesat de problema dezmarginirii normative din parohialismul religios. Morala sa se dorea si s-a dovedit a fi un raspuns la intrebarea: Ce trebuie sa fac, chiar daca nu pot comunica cu transcendentul, chiar daca nu recunosc nici o religie revelata, chiar daca cred in existenta lui Dumnezeu, dar nu si in comunicarea sa cu noi prin profeti sau prin intrupare.

Presupunand ca ne situam in interiorul unei religii ale carei norme le recunoastem ca revelate, ramane totusi, dincolo de aceasta, faptul ca moralitatea trebuie mentinuta indiferent de contextele religioase particulare. Daca vrem sa intemeiem o morala universala (independenta de contexte particulare, de inclinatii si dorinte individuale), atunci suntem obligati sa admitem ca fundationala existenta vointei libere. De altfel, nici o morala nu este posibila daca nu admitem liberul arbitru fiindca oamenii nu pot sa fie responsabili pentru situatii in care libertatea de alegere este nula.

Vointa libera inseamna capacitatea de a actiona autonom (nomos - lege - in limba greaca in original), adica acea capacitate care ne permite sa ne fim propriul legiuitor, sa discernem intre bine si rau, sa stabilim normele dupa care urmeaza sa traim.

Lumea moralitatii se suprapune celei a libertatii. Nu pot sa fiu morala decat ca fiinta libera si nu sunt fiinta libera decat pe masura ce pot face din ratiunea mea cheia de acces spre procesul de autolegiferare. Autonomia imi da putinta sa identific maximele sau principiile fundamentale ale actiunilor mele. Aceste principii le pot identifica fara sa ma bazez pe o religie, pe un empireu platonic al formelor perfecte (ideile pure de bine, datorie, dreptate), sau pe pornirile mele naturale spre un bine pe care il urmez din instinct. Prin urmare, singurul lucru pe care ma pot baza din punct de vedere moral este propria mea vointa si nu o revelatie religioasa sau o realitate metafizica (o lume a ideilor pure) (vezi si Onora O'Neill, 2006).

3. Imperativul categoric

Morala kantiana este una de tip rationalist. Actiunea noastra morala are la baza judecata morala pe care o putem generaliza pentru oricine se afla intr-o situatie identica. Nici un principiu nu poate fi considerat moral, daca nu il putem aplica oricui se afla in aceeasi situatie sau intr-una foarte asemanatoare. Aceasta este cu putinta doar bazand morala pe ratiunea pura. Prin urmare, nu invocam alte considerente care ne fundamenteaza actele, cum ar fi: traditia, intuitia, consecintele, emotiile sau simpatia si compasiunea fata de ceilalti. Este indiferent din ce traditie culturala ne tragem, din ce comunitate venim, daca suntem sau nu inclinati spre altruism, daca avem sau nu o 'fire buna'. Nu ne putem baza pe sentimentele noastre ca sa intemeiem un "imperiu normativ" fiindca sentimentele sunt individuale si oscilante. Pretuim, dispretuim, ne plac sau respingem lucruri diferite. Dar morala nu poate sa fie lasata prada capriciilor si dispozitiilor noastre individuala. Faptele noastre au valoare morala doar daca putem transforma maxima dupa care le comitem in lege universala, deci in Imperativul categoric sau Legea Morala: Dupa faimoasa formulare kantiana:

Actioneaza numai potrivit acelei maxime care sa poata fi in acelasi timp lege universala!

Potrivit acestui imperativ, acelasi act ar trebui sa poata fi facut de oricine, oricand, in orice situatie asemanatoare.

Presupunem ca sunt, de exemplu, politiciana aflata in campanie electorala. Scopul meu este acela de a castiga voturi astfel incat sa intru in Parlament. Ca sa castig voturi, sunt inclinata sa aplic un principiu "machiavelic": "spune oamenilor ce doresc ei sa auda". Aceasta inseamna inclusiv ca trebuie sa le promit ca, daca ma voteaza, voi face actiona astfel incat sa le satisfac interesele, desi stiu ca aceasta este imposibil sau ca nu voi urmari decat interesele de partid. Daca judec asemenea unui kantian, ma voi abtine sa fac astfel de promisiuni. Motivul abtinerii este acela ca nu pot sa-mi universalizez actiunea ca maxima: nu pot sa subscriu ideii ca indiferent de pozitia politica in care ma pot afla, as considera moral pentru mine daca se aplica principiul: "promite luna de pe cer ca sa castigi voturi". Eu pot sa fiu victima minciunii politice, nu doar beneficiara ei, dupa cum pot sa fiu victima inselaciunii prin reclama. Kant ne cere sa ne abtinem de la a face promisiuni false, fiindca nu putem transforma aceasta in principiu universal al actiunii. Respingerea falselor promisiuni este, dimpotriva, maxima universalizabila. Ca orice maxima, ea precede actiunea, deci nu deriva din consecintele ei. Ea devine obligatorie, indiferent daca odata cu venirea mea pe cai mincinoase la putere, as putea, de pilda sa cresc puterea de cumparare pentru cele mai multe categorii de oameni. Daca fac din maxima inversa un principiu al vietii politice, atunci pierd orice control normativ asupra desfasurarii jocului politic. Mai mult, ceea ce se poate ruina, cu consecinte grave pentru democratie, este increderea publica. Daca politicienii inseala sistematic cetatenii, acestia pot unori sa considere ca un regim autoritar, "mana forte" este preferabil unui regim democratic. Pe un astfel de fond, de exemplu in Europa anilor 30 ai secolului XX a inceput sa capete popularitate fascismul (respectiv legionarismul in Romania), cu consecinte catastrofale: razboiul, holocaustul si apoi ascensiunea comunismului in est.

3. Imperativul practic

Morala kantiana este o morala a datoriei. Motivatia de baza a moralei datoriei este derivata, potrivit lui Kant, din stipularea existentei unui scop in sine. Asa cum nu putem construi o geometrie fara axiome, nu putem construi nici o morala care sa nu stipuleze ceva ca scop in sine (ceva valoros prin el insusi, ceva care nu poate fi transformat in mijloc pentru alt scop). Kant delimiteaza doua scopuri in sine: viata si umanitatea din persoana oricarei fiinte omenesti. Gratie primului scop, putem intemeia datoria morala perfecta a non-sinuciderii, caci daca ma sinucid imi distrug propria umanitate, gratie celui de-al doilea, putem intemeia imperativul practic:

Actioneaza astfel incat sa tratezi umanitatea, atat in persoana ta, cat si a oricarei alteia, totdeauna si in acelasi timp ca scop si niciodata numai ca mijloc Imm. Kant, Intemeierea metafizicii moravurilor).

A fi scop in sine nu este o conventie, ci este un dat absolut, un reper de tip axiomatic.

Acest imperativ al actiunii are o relevanta fundamentala in politica, in universalizarea drepturilor umane, in principiul consideratiei egale pentru orice fiinta umana in baza faptului ca ea este scop in sine, precum si in problema consimtamantului.

Potrivit imperativului practic, delegitimam mai intai doua atitudini: pe aceea a acceptarii propriei subjugari si pe aceea a subjugarii altora. Este la fel de imoral sa aservim si sa ne lasam aserviti. Cu alte cuvinte, daca acceptam sa fim folositi ca mijloace, in lipsa oricarui consimtamant din partea noastra sau daca ne folosim de altii ca de simple mijloace pentru scopurile noastre, fara a avea consimtamantul lor, este la fel de imoral.

In acest spirit, orice guvernare care nu este rezultatul alegerilor libere, corecte si informate este imorala, cum imoral este sa ajungi la guvernare facand promisiuni false. Imoral este sa accepti o guvernare care iti anuleaza vointa libera si te transforma intr-un simplu mijloc al unor scopuri la care nu ai consimtit niciodata (cazul regimurilor totalitare). Extinzand dincolo de sfera politicului, imperativul practic se aplica oricaror relatii umane publice sau private: problemei subjugarii de sex, rasa, etnie, religie, varsta etc. El se aplica statutului de    cetatean, de contribuabil, de client, de angajat, de pacient s.a.

A nu te opune, atunci cand poti, faptului de a trai dupa alt cap decat cel propriu, devine un act profund imoral. Expresia numai ca mijloc, formulata in imperativul practic, ne releva realist faptul ca toti ne slujim de alti oameni si suntem in slujba altor oameni. Problema nu este aceea de a nu ne folosi de altii sau de a fi folositi de altii, ci aceea de a consimti liber, prin acord, negociere, contract, vot, la faptul de a ne afla in serviciul altora, sau de a beneficia de ei pe arii stabilite in limitele acordului.

Ca persoane, noi nu putem sa apartinem nimanui altuia decat noua insine. Acelasi drept trebuie sa-l recunoastem oricarei persoane. Libertatea, demnitatea de a fi scop in sine, sunt valori generice pentru toate celelalte drepturi si fac posibila actiunea in spiritul regulii de aur: Nu trata o alta persoana asa cum nu ai dori sa fii tratat tu insuti (forma negativa a regulii de aur) sau: Trateaza alta persoana asa cum ai dori sa fii tratat tu insuti (forma pozitiva a regulii de aur).

Acum eu spun: omul si in genere orice fiinta rationala este scop in sine, nu numai mijloc (Imm. Kant, Intemeierea metafizicii moravurilor)

Acceptand o astfel de perspectiva, putem respinge ca imorala manipularea de orice fel: politica, mediatica, manipularea in afaceri, experientele pe oameni: este moral gresit sa te folosesti de oameni in propriile scopuri, fara sa tii seama si de ale lor. De exemplu, un regim cum a fost cel comunist nu s-a instalat la putere in urma alegerilor libere, in urma vointei cetatenilor, ci prin forta, teroare si manipulare. Chiar presupunand ca ar fi avut rezultate spectaculoase economic si ca oamenii ar fi trait mai bine si mai echitabil, regimul s-a instaurat si s-a mentinut pe cai imorale. Autonomia persoanei este expresia moralitatii acesteia. Regimurile dictatoriale desfiinteaza autonomia personala si, prin aceasta sunt oricand regimuri imorale din perspectiva kantiana.

5. Datorii morale perfecte si imperfecte

Datoriile morale perfecte sunt cele valabile pentru toti agentii si toate actiunile. Ele deriva din autonomia persoanei. Dar autonomia este limitata. Nici unul dintre noi nu isi este autosuficient. Oricare dintre noi este si o fiinta vulnerabila, aflata in relatii de interdependenta reciproca si in relatii de dependenta. Vulnerabilitatea si dependenta genereaza datorii morale imperfecte (vezi si comentariile lui O'Neil, 2006).

Intre regula de aur care ne spune ca o actiune este moral corecta daca agentul nu se opune sa i se faca (forma negativa: Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face! si forma pozitiva: Fa pentru altul ceea ce ti-ai dori sa faca el pentru tine!) si imperativul categoric, care ne spune ca o actiune este moral corecta nu doar daca agentul nu i se opune, dar si daca generalizarea ei ar fi irationala, exista diferente de fond. Regula de aur nu se aplica decat relatiei cu altul. Pe ea nu poti intemeia abtinerea de la sinucidere (inclusiv in cazul eutanasiei), nici respingerea masochismului, nici abtinerea de la bunatate in ideea ca cineva isi ajunge lui insusi, nici principiul: nu judeca pe altul daca nu vrei sa fii judecat. Aceste principii nu pot sa fie universalizate.

Regula de aur poate sa duca la consecinte negative in cazurile in care agentul nu are nimic impotriva sa fie prost tratat (de exemplu, cineva ar putea sa se vanda pe sine ca sclav) sau cineva sarac doreste sa-si vanda un rinichi sau chiar un copil, chiar daca scopul este sa-i ajute pe ceilalti copii ai sai sa supravietuiasca.

Datoriile morale perfecte sunt clasificate in:

a) Datorii perfecte fata de sine: Sa nu-ti iei viata! (sa te abtii de la sinucidere). In mod obisnuit, putem gandi ca sinuciderea este rezultatul iubirii fata de sine: nu pot continua o viata care imi produce o durere continua, daca am o depresie grava, daca am un handicap sau daca am un esec major, deci sunt moral justificat sa o termin cu viata. Daca viata mea nu are sens, atunci nu merita sa o continui.

Unele situatii sunt disperate, de exemplu, o paralizie totala si ireversibila in care persoana este constienta ca isi va petrece viata in scaun cu rotile sau in pat, fara sa poata face nimic, nici un gest fizic, daca nu este ajutata. O astfel de persoana uneori solicita eutanasia. Raspunsul Kantian la aceasta abordare este: nu putem universaliza maxima; ori de cate ori cineva considera ca viata sa este o sursa de durere sau ca este lipsita de sens, are justificare morala sa se sinucida. Deci, nu putem justifica sinuciderea fiindca nu putem universaliza astfel de maxima ('cand crezi ca viata ta este complet lipsita de sens sau cand iti pierzi aproape total puterile, e justificat sa te sinucizi sau sa fii ajutat sa mori').

b) Datorii perfecte fata de altii: Sa nu faci promisiuni mincinoase!. Daca am universaliza minciuna, am ajunge la prabusirea totala a increderii oricui in oricine. O astfel de stare ar fi autocontradictorie, caci nimeni nu s-ar mai baza nimeni si pe nimic. De exemplu, daca o firma ar da informatii false despre serviciile sau marfurile ei, ar putea sa ramana fara clienti. Daca un ziar ar publica informatii false si nu le-ar rectifica in cazul in care a gresit neintentionat, ar ramane fara cititori. Daca un partid venit la putere isi uita promisiunile electorale, este trimis in opozitie sau dispare din parlament sau chiar de pe scena politica fiindca isi pierde increderea votantilor sai.

Caracterul perfect al acestor datorii deriva din aceea ca nu admit nici o exceptie, sunt obligatii morale perfecte, arata ce trebuie sa nu facem, sau sa ne abtinem sa facem, oricand, oricare dintre noi, indiferent de situatie. Ambele datorii au forma negativa.

Ele sunt formulate prin trebuie si vizeaza obligativitatea normei.

Datoriile morale imperfecte se clasifica in:

a) Datorii fata de sine: Sa-ti pastrezi sanatatea si sa-ti dezvolti talentele!. Kant nu sugereaza ca ne putem dezvolta toate talentele, ci ca este imoral sa nu ne exploatam selectiv macar unele dintre ele, respectiv sa le neglijam pe toate, sa le lasam sa se iroseasca. Tot asa este imoral sa facem deliberat ceva impotriva propriei sanatati sau sa nu facem nimic in favoarea ei, daca putem.

b) Datorii fata de altii: Sa-i ajuti pe ceilalti!

Aceasta datorie are un caracter imperfect fiindca arata ce ar fi de dorit sa fac, nu ce trebuie sa fac indiferent de situatie. Daca imperativul categoric ne spune ce trebuie sa facem in mod universal: oricand, in orice situatie, oricine dintre noi, imperativele ipotetice sunt de tipul 'daca-atunci', de tipul ar trebui. Daca vrei sa nu te ratezi ca fiinta umana, ar trebui sa-ti dezvolti talentele; Daca vrei reciprocitate si vrei sa fii membru recunoscut al unei comunitatii, atunci ar trebui sa-i ajuti pe ceilalti. Daca vrei sa nu te ratezi ca partid, nu neglija competentele. Daca vrei sa fii respectat ca politician, atunci actioneaza in sensul sprijinirii intereselor cetatenilor. Datoriile morale imperfecte sunt cele pe care, cel putin uneori trebuie sa le urmam (respectiv, ori de cate ori putem).

In planul eticii politice, se pot face corelatii profitabile intre cele doua categorii de datorii imperfecte. De exemplu, daca pe de-o parte suntem datori sa ne pazim sanatatea si sa ne dezvoltam talentele, iar pe de alta parte suntem datori sa-i ajutam pe altii, am putea extinde aceste imperative in sensul ca datoriile noastre fata de semeni sunt asemanatoare celor fata de noi: sa-i ajutam sa isi mentina sanatatea si sa isi dezvolte talentele. In primul caz, aceasta inseamna datoria de a face politici prin care asiguram semenilor asistenta medicala, protectie in caz de agresiune, in al doilea caz, inseamna datoria de a le asigura politici de dezvoltare prin educatie si acces la profesii si status ca dezvoltare si exercitare a propriilor talente.

Etica de tip kantian este deontologista: un act este moral corect daca agentul actioneaza conform principiilor si normelor morale (a imperativului categoric, a celui practic si a celor ipotetice). Nici consecintele, nici scopul, nu pot scuza mijloacele, decat daca acestea sunt conforme imperativelor mai sus pomenite. De exemplu, daca am profitat de putere si mi-am insusit pe cai imorale o resursa naturala, dar am creat locuri de munca, am dinamizat dezvoltarea zonei si am adus bani la buget, nu am nici o scuza, kantian vorbind, pentru felul in care am procedat ca sa ma imbogatesc. Perspectiva kantiana difera substantial de cea consecintialista, sub acest aspect.

Critici:

Etica de tip kantian este o etica a datoriei rationale. Doar ceea ce facem in virtutea maximelor morale mai sus pomenite are valoare. Ceea ce facem din alte motive, din inclinatie: interese, dorinta de a place, orgoliu, din dorinta de putere, de respect, faima, frica de moarte, frica de oprobiu, de excludere, sunt dorinte si nu vointa rationala. Ele nu au valoare morala, chiar daca urmandu-le producem efecte utile noua si semenilor nostri. Iubirea fata de aproape, ca si teama de pedeapsa in viata de apoi, nu pot intemeia acte moral corecte. Ratiunea trebuie sa domine dorinta (vezi Imm. Kant, Critica ratiunii practice, p.173). Obiectia centrala la aceasta perspectiva axata pe datorie rationala este aceea ca si fundamentalistul, bigotul, sexistul sau rasistul pot actiona respectand un principiu autoconstruit (ca rezultat al autonomiei vointei). Multi tortionari fascisti si comunisti au actionat din simtul datoriei, din respect pentru regula. Prin urmare, actiunea conform principiilor rationale nu este neaparat morala. In ciuda corectitudinii acestei obiectii care i se face mereu lui Kant, ea trebuie tratata ca "adevar convenabil" criticilor sai. Un kantian nu ar putea rupe intre actiunea din datorie si cele doua imperative (categoric si practic). Nici un principiu al actiunii nu poate fi astfel construit incat sa le eludeze. Ele sunt principii fundationale. Nu au statut egal cu celelalte, care pot cel mult sa fie doar derivate din ele. Raman insa cateva obiectii de fond fata de etica lui Kant: delegitimarea valorii inclinatiei si empatiei in morala, sexismul, legitimat accidental (in Observatii asupra sentimentului frumosului si sublimului, Kant formuleaza opinia potrivit careia femeile au autonomie rationala redusa),    speciismul legitimat necesar din excluderea din morala a altor subiecti in afara celor umani (vezi consideratiile Onorei O'Neill, 2006, asupra criticilor kantianismului, precum si M. Miroiu, 2002, cap. Elitism, sexism si speciism in morala).

Dincolo de aceste obiectii, raman valoroase pentru orice etica, inclusiv pentru cea politica:

Consideratia egala pentru orice persoana, in baza apartenentei sale la umanitate.

Delegitimarea tratarii oamenilor ca simple mijloace pentru interesele altora.

Delegitimarea manipularii.

Includerea in dezbaterea problemei "mainilor murdare" a incalcarii promisiunilor si prin urmare, a distrugerii increderii publice si private.

Implicatiile problemei datoriilor morale in politicile publice, in comportamentul din campanii electorale, in relatia functionar public-contribuabil, manager-client, jurnalist-cititor, in legislatia asupra sinuciderii si eutanasiei s.a.

Intrebari si teme aplicative:

Relevati semnificatia kantiana a conceptelor: autonomie, imperativ categoric, imperativ ipotetic, imperativ practic, datorie rationala.

Ce sunt datoriile morale perfecte si datoriile morale imperfecte? Exemplificati astfel de datorii aplicate in politica si justificati de ce sunt perfecte sau imperfecte.

Dati exemple de imperative ipotetice pe care le puteti formula pentru politicieni.

Analizati un exemplu din politica romaneasca in care este respectat sau incalcat imperativul practic.

Formulati si alte datorii morale imperfecte, aratand de ce se incadreaza in acest tip de datorii.