IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR

IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR

1. Enumerare

Izvoarele dreptului comunitar pot fi grupate astfel:

a) Tratatele originare:

- Tratatul de la Paris din 1951 (CECO);

- Tratatele de la Roma din 1957 (CEE si CEEA);

b) Tratatele si actele modificatoare:

- cele doua tratate bugetare;

- Actul Unic European si Tratatul de fuziune din 1967;

- decizia si actul privind alegerile directe in Parlamentul European din 1976;

- deciziile si tratatele de aderare;

- Tratatul de la Maastricht;

Tratatul de la Nisa.

c) izvoare secundare (derivate) sunt acte adoptate de institutiile comunitare pentru aplicarea prevederilor tratatelor:

- regulamentele;

- directivele;

- deciziile;

- declaratiile si rezolutiile;

- recomandarile si avizele.

d) principiile generale ale dreptului comunitar:

- principiul proportionalitatii;

principiul egalitatii;

- principiul securitatii juridice;

- principiul dreptului la aparare.

e) jurisprudenta instantelor comunitare;

f) cutuma.

2. Regulamentele

Sunt acte normative emise de Consiliul Ministrilor Uniunii Europene, acestea fiind considerate regulamente de baza sau de Comisia Europeana, acestea fiind numite regulamente de executare. Regulamentele de baza sunt emise pe baza procedurilor legislative prevazute de tratat. Regulamentele de executare sunt emise de catre Comisie in baza abilitarii legislative conferite de Consiliul Ministrilor sau sunt emise chiar de catre Consiliul Ministrilor daca se refera la aplicarea tratatelor de baza.

Regulamentele sunt in fapt legile comunitare. Se caracterizeaza prin forta lor obligatorie (sunt obligatorii, deosebindu-se de recomandari si avize care nu obliga) si prin aplicabilitatea directa, nefiind necesara ratificarea in vederea aplicarii lor in dreptul national. Ele se aplica direct subiectelor de drept intern din statele membre si contin nu numai obligatii pentru acestea ci si drepturi.

Regulamentele      contin prevederi care se adreseaza atat statelor, in raporturile lor cu comunitatea, cat si institutiilor si persoanelor juridice de drept public sau privat.

3. Directivele

Directivele sunt acte normative de drept comunitar care stabilesc obiective sau un rezultat de atins, lasand la indemana Statelor Membre alegerea mijloacelor si formelor pe care le vor utiliza. Directiva obliga statele sa se conformeze intr-un timp determinat. Se poate spune ca in aplicarea ei sunt doua momente. Un prim moment este cel pana la care statele trebuie sa se conformeze si pana la care cetatenii nu se pot prevala de prevederile ei. Dupa acest moment cetatenii, firmele etc. se pot prevala in mod direct de dispozitiile directivei, statul fiind raspunzator pentru neaducerea la indeplinire. Curtea Europeana de Justitie, in cazul Van Duyn nr. 41/74, a decis in favoarea dreptului cetatenilor Uniunii de a face uz, in mod direct, de dispozitiile directivelor, statul fiind considerat vinovat de neaplicarea in termenul stabilit.

Pentru a se conforma directivelor statele trebuie sa adopte actele normative necesare sau sa-si modifice corespunzator legislatia. Deci, in cazul directivelor, dreptul comunitar nu mai este direct aplicabil in dreptul national.

4. Deciziile

Deciziile se pot emite de Comisie sau Consiliul Ministrilor U.E. Sunt direct aplicabile si obligatorii dar numai pentru anumiti destinatari, deci au un caracter individual. Sunt considerate a fi acte administrative. Art. 189 din Tratatul CEE prevede ca decizia este "act obligatoriu in toate elementele sale pentru destinatarii desemnati".

Destinatarii deciziilor pot fi atat statele, cat si persoanele fizice sau juridice de drept public sau privat (institutii, comercianti etc.).

Decizia nu prevede numai obiectivul de atins, ci poate sa prevada si mijloacele, forma juridica de punere in aplicare in cadrul ordinii de drept nationale.

5. Recomandarile si avizele

Institutiile comunitare nu dispun de puteri proprii in toate domeniile, ci numai in acelea in care statele au acceptat sa-si diminueze atributele suveranitatii. In domeniile in care nu pot interveni direct Consiliul Ministrilor UE si Comisia au ales sa foloseasca recomandarile. Prin acestea Statele Membre sunt indrumate in vederea armonizarii legislatiilor lor in anumite domenii, dar recomandarile nu au forta obligatorie.

Avizele sunt folosite de catre Comisie si pot fi adresate statelor membre. Ele nu exprima, de fapt, decat o opinie.

6. Declaratiile si rezolutiile

Nu sunt prevazute de Tratat, dar sunt folosite de Consiliul Ministrilor UE pentru a-si exprima pozitia cu privire la o anumita problema. Au, aparent, o forta juridica redusa, dar pot sa stea la baza unor acte normative care sa fie emise ulterior. Ca si directivele pot servi la orientare si interpretare.

7. Principiile generale ale dreptului comunitar

Sunt formulate de Curtea Europeana de Justitie.

a) Principiul proportionalitatii a fost formulat in sensul ca masurile care se iau nu trebuie sa depaseasca obiectivul propus. S-a decis insa ca legalitatea unei masuri este afectata numai daca este evident necorespunzatoare. Masura nu trebuie sa mearga mai departe decat este necesar pentru atingerea obiectivului, iar atunci cand exista posibilitatea de a alege intre doua sau mai multe masuri sa fie aleasa cea care aduce atingerile cele mai mici.

b) Principiul egalitatii; i se mai spune si al nediscriminarii      si consta in aplicarea unui tratament egal al partilor in situatii identice si comparabile. Nediscriminarea priveste nationalitatea, sexul, libera circulatie a marfurilor, serviciilor, capitalurilor, persoanelor. Este aplicabil tuturor relatiilor juridice stabilite pe teritoriul comunitar.

c) Principiul securitatii juridice mai este cunoscut si sub numele de principiul certitudinii juridice. Consta in certitudinea ca aplicarea legii intr-o anumita situatie sa fie previzibila, legea sa fie usor de stabilit, destinatarii ei sa aiba siguranta ca se aplica o anumita prevedere legala si nu alta si ca va fi interpretata in mod unitar. O lege care nu a ajuns la cunostinta destinatarilor nu poate fi aplicata si nici nu poate retroactiva.

d) Principiul dreptului la aparare consta in posibilitatea subiectilor de a lua parte la orice procedura judiciara sau administrativa pentru sustinerea intereselor legitime.

8. Aplicarea tratatelor comunitare

Desi Tratatul de la Bruxelles din 1965, intrat in vigoare in 1967, cunoscut ca Tratatul de fuziune, a unificat institutiile celor 3 comunitati (CECO, CEE, CEEA), acestea pot sa-si exercite fiecare puterea in cadrul Comunitatii in care functioneaza, fiind aplicabil principiul autonomiei tratatelor comunitare. Art. 232 al Tratatului CEE prevede ca dispozitiile sale, in calitate de tratat general nu le modifica pe cele din CECO si CEEA care sunt tratate speciale.

Practica Curtii de Justitie tinde insa sa unifice, in interpretarile sale, prevederile celor 3 tratate.

9. Aplicabilitatea dreptului comunitar

in dreptul intern al Statelor Membre

Normele din dreptul comunitar au o aplicabilitate imediata si directa in dreptul intern, fara a mai fi nevoie sa fie ratificate printr-un act normativ national. In dreptul intern, normele comunitare au locul lor distinct, nu se confunda, nu se suprapun si nu se identifica cu cele nationale, iar judecatorii nationali sunt obligati sa le aplice cu prevalenta fata de cele din dreptul intern. Prioritatea normei comunitare nu este rezultatul unei ierarhii intre autoritatile nationale si cele comunitare, statele pastrandu-si suveranitatea, ci este urmarea conventiei dintre Statele Membre. In caz contrar, norma inceteaza sa mai fie comuna, fiind golita de continut si finalitate.

10. Actele juridice comunitare in reglementarea

Constitutiei de la Roma din 2004

Constitutia de la Roma din 2004 prevedea urmatoarele categorii de instrumente juridice:

- legi europene;

- legi cadru europene;

- regulamente europene;

- decizii europene;

- recomandari si avize.

Legile europene sunt definite ca acte legislative cu aplicabilitate generala, obligatorie si cu aplicabilitate directa pentru toate Statele Membre.

Legile-cadru europene sunt acte legislative care obliga statele membre in sensul obtinerii unui rezultat, dar lasa acestora competenta in ceea ce priveste formele si mijloacele de atingere a acestora.

Si legile europene si legile-cadru europene sunt adoptate pe baza propunerilor Comisiei, in comun, de catre Parlamentul European si Consiliul de Ministri, in procedura legislativa ordinara. Daca Parlamentul si Consiliul nu ajung la un acord cu privire la un act, acesta nu se adopta. Mai pot fi adoptate la initiativa unui grup de State Membre. In cazurile speciale prevazute de Constitutie pot fi adoptate de Parlamentul European cu participarea Consiliului de Ministri sau de catre Consiliul de Ministri cu participarea Parlamentului European, in conformitate cu procedurile legislative speciale.

Regulamentele europene sunt acte executive, cu aplicabilitate generala, in scopul implementarii actelor juridice si a unor dispozitii specifice Constitutiei. Pot fi obligatorii, situatie in care dispozitiile acestora se aplica direct Statelor Membre (asemanator legilor europene) sau pot sa fie obligatorii doar in ceea ce priveste rezultatul care trebuie atins de Statele Membre carora li se adreseaza, dar lasand acestora competenta in ceea ce priveste formele si mijloacele de atingere a acestui scop (ca si legile-cadru europene).

Deciziile europene sunt acte executive, obligatorii in toate elementele lor. Atunci cand specifica asupra cui sunt obligatorii, nu se aplica decat destinatarilor vizati.

Recomandarile si avizele se adopta de institutiile comunitare si nu au forta de constrangere.

Consiliul de Ministri si Comisia au competenta de a adopta regulamente europene si decizii europene in urmatoarele situatii:

- prin legile europene sau legile-cadru Comisia poate primi competenta, prin delegare, de a promulga regulamente in scopul completarii sau amendarii anumitor elemente secundare ale respectivelor legi sau legi-cadru. Obiectivele, continutul, domeniul de aplicare sunt explicit definite in legi si legi-cadru. Delegarea nu poate fi data pentru elementele esentiale ale unui domeniu. Acestea sunt rezervate legilor si legilor-cadru. Parlamentul European sau Consiliul de Ministri pot decide revocarea delegarii. Regulamentul adoptat prin delegare poate intra in vigoare doar daca nu a intampinat obiectii din partea Parlamentului European sau Consiliului de Ministri, in termenul prevazut in acest scop prin legea sau legea-cadru de delegare. Parlamentul European hotaraste in aceasta privinta prin votul majoritatii, iar Consiliul de Ministri prin vot cu majoritate calificata.

Legile si legile-cadru europene, pentru a intra in vigoare, trebuie sa fie publicate in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Intrarea in vigoare are loc la data prevazuta in text sau, daca nu se prevede in textul ei, in a douazecea zi de la publicare.

Regulamentele si deciziile care nu sunt adresate nominalizat intra in vigoare tot prin publicare in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data prevazuta in textul acestora, sau, in lipsa acestei prevederi, in termen de 20 zile de la publicare.

Prin Tratatul de reforma a U.E. s-a renuntat la denumirea de legi europene si legi cadru.