Limbajul politologic

Limbajul politologic

1. Notiuni si concepte simple privind limbajul politologic: ideea, opinia si parerea politica, teoria si conceptiile politice, emitentul politic.
2. Notiuni si concepte superioare ale limbajului politologic: ideologia si doctrina politica, programa, gandirea si spiritualitatea politica.

I. Revolutia sociala

1. Cunoasterea si intelegerea.

Studiul si analiza societatii civile, si in special a celei politice, impune cu necesitate crearea si existenta unui limbaj adecvat.

Orice stiinta, indiferent de natura sa, de obiectul sau de studiu are nevoie de anumite notiuni, concepte, intr-un cuvant de un limbaj adecvat, care sa-i permita descifrarea esentei sale locului si rolului in societate, eficientei, pornind de la locul deosebit pe care politicul il joaca in teoria sau practica vietii sociale; de la faptul ca acesta in raport cu celelalte subsisteme sociale exercita un rol conducator, el si-a creat un limbaj bogat si divers care sa-i permita o analiza profunda si detaliata a societatii in general, a domeniului sau politic in particular. Acest limbaj s-a creat si dezvoltat pe masura implicarii politicului in viata sociala, a cresterii rolului sau in societate. El este rezultatul unei unitati intre notiuni, termeni si concepte simple cu cele superioare, complexe.

Ideea politica

Este una dintre primele notiuni termeni care s-au creat privind limbajul in general in stiintele sociale si in particular in cele politice. In dictionarul limbii romane, notiunea de ,,idee'' este prezentata ca o cunoastere minora, simpla a unui proces / fenomen sau a realitatii sociale. Inca din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost preocupati de cunoasterea mediului social in care traiesc (cunoasterea societatii) dar si a institutiilor / mecanismelor care le organizeaza si dirijeaza/directioneaza viata sociala, in special fata de politic intrucat materializarea intereselor si aspiratiilor lor tine in mare masura de acesta. De aceea ei si-au creat o anumita imagine, au cautat sa inteleaga, sa cunoasca institutiile, mecanismele de aplicare a unei decizii politice. Fata de acestea ei au realizat o interactiune directa facandu-si o imagine, parere. Este vorba despre acea idee nascuta in mod spontan ca urmare a interactiunii directe a individului cu institutiile, cu puterea, individul si cu reprezentantii acestora. Este o cunoastere si o interpretare bazata pe experienta lor, pe observatie, care pune in continutul ei elemente volitive, sentimente. In acelasi timp, cunoasterea si cercetarea societatii, a politicului, a nascut si un al doilea tip de idee politica: elaborata, creata de cei ce isi propun sa inteleaga societatea, sa descifreze structurile si mecanismele ei de functionare. O asemenea idee politica apare inca din Antichitate, fiind produsul unor filosofi ca Socrate, Aristotel, Herodot, Euripide. Ea reflecta opiniile, aspiratiile, interesele, celui ce o creeaza, a grupului ce il reprezinta si promoveaza. O asemenea idee este deja un produs al spiritualitatii politice. Ea intra in anumite constructii spiritual politice precum teoria, conceptiile politice. Prin urmare, intr-o societate putem intalni 2 tipuri de idei politice: una produsa ca urmare a interactiunii directe a individului cu realitatea (ea este neelaborata, nestructurata si creata in mod spontan) si un al doilea tip este reprezentat de ideile politice elaborate, create cu un anumit scop si care urmaresc anumite obiective, fiind componente ale produselor politice.

Opinia si parerea politica

Reprezinta termeni simpli ai reflectarii interpretarii realitatii social-politice. Ele nu se impun prin gradul/nivelul lor de cunoastere care este destul de redus, simplu, ci ceea ce le caracterizeaza este faptul ca ele pun in evidenta prezenta unei anumite atitudini, pozitii exprimate fata de realitatea social-politica. A avea o opinie parere inseamna a te raporta fata de aceasta, ceea ce implica si actiunea. Multi cercetatori considera ca opinia si parerea ar fi termeni sinonimi, identici. Exista, insa, o anumita deosebire intre acestia: Opinia realizeaza o cunoastere mult mai profunda, mai coerenta, iar adeziunea sa este mult mai mare in cadrul grupurilor/categoriilor sociale; in schimb, parerea realizeaza o cunoastere mai inconstanta care pune in continutul ei multe elemente empirice, adeziunea/sustinerea ei este mult mai mica.

Teoria politica

Ideea, opinia si parerea nu permit realizarea unui studiu de anvergura datorita capacitatii reduse de reflectare a realitatii si a persistentei elementelor empirice in dauna celor stiintifice. In multe cazuri avem de-a face cu idei, opinii, opinii, pareri contradictorii ce se opun/exclud. Evolutia politicului, nevoia de studiu a societatii a impus elaborarea unor concepte mai profunde, complexe. In aceasta situatie s-a nascut teoria politica ce incearca sa realizeze o anumita unitate intre idei/teorii/pareri, sa le imprime o logica proprie, interna, sa realizeze o cunoastere mai profunda, amanuntita a realitatii. Teoria politica isi propune de la inceput un anumit obiectiv si vrea sa realizeze un anumit scop, o finalitate, ea nu e produsul unei activitati spontane a individului cu realitatea,ci este ceva elaborat, care are la baza anumite principii, valori, o anumita metodologie care dispune de un aparat critic. Teoria politica , fiind un produs elaborat este legata de o anumita clasa, grup, categorie sociala, partid sau forta politica si isi va propune, intr-un anumit fel, sa le promoveze optiunile, aspiratiile, interesele, sa le configureze un anumit loc si rol in societate.

Conceptiile politice

Au aparut ca urmare a necesitatii cunoasterii, interpretarii si actiunii omului, a colectivului/colectivitatilor asupra societatii, in special a politicului. Nasterea lor este in legatura directa cu cresterea rolului si importantei politicului in teoria si practica vietii sociale. Politicul si politica devin deja componente cu rol conducator in societate, de aceea se doreste o cunoastere mult mai profunda, mai amanuntita a sa (a societatii). Conceptiile politice isi propun sa creeze adevarate produse politice printr-o integrare intr-un tot unitar, cu logica interna proprie, rationament a ideilor, opiniilor si teoriilor politice. Acestea sunt produsul unor indivizi care dispun de cunostinte mari, profunde privind socialul/politicul. Ele sunt, deja, partizane, se afla in slujba creatorilor, promovandu-le aspiratiile si interesele, ele capata caracter ideologic. De aceea, cercetatorii analistii, considera conceptiile politice ideologii in spre formare. Aceasta nu inseamna ca in mod automat orice conceptie politica se poate forma/transforma sau evolua in mod automat spre ideologie. Dimpotriva, cele mai multe, nedispunand de un suport social puternic de principii si valori corespunzatoare, de o deschidere spre schimbare sociala, se pot pierde, dezintegra in universul spiritual politic. Rolul conceptiilor politice tine, in mare masura, de societatea in care au luat nastere/functionat, de scopul urmarit, de momentul/perioada istorica. De aceea exista 2 mari tipuri de conceptii politice:

1. care au slujit progresul/omul, devenirea acestora (liberalismul, pasoptistii, Scoala Ardeleana)

2. pot fi si conceptii politice care s-au opus progresului, n-au slujit devenirii umane, au fost contrare (rasiale, fundamentaliste, religioase).

Emitentul politic

Produsele spirituale, sociale si politice, nu apar in mod spontan, sunt rezultatul creatiei umane, fie individuale sau colective. La baza acestora sta un emitent/creator politic. Obiectivitatea sau subiectivitatea produselor politice, corespondenta lor cu realitatea sociala, gradul realizarilor in practica depinde de emitent, profesionalismul acestuia, gradul sau de pregatire si de aspiratiile politice, de aspectele si interesele grupului pe care il reprezinta. Emitentul colectiv poate fi un grup/clasa/categorie sociala/partid forta politica.

II Notiuni si concepte superioare complexe ale limbajului politic

Ideologia politica

Reprezinta unul dintre conceptele cele mai des folosite in stiintele sociale si mai ales ale politicului. Etimologic, cuvantul ,,ideologie" vine de la cuvantul grecesc ,,eidos" = ,,imagine" si ,,logos" = ,,stiinta", (stiinta despre idei, despre imaginile faurite de oameni privind societatea). Ca un concept structurat si sistematizat coerent, ideologia apare la sfarsitul secolului XVII, fiind in legatura directa cu lupta burgheza impotriva feudalitatii. Cel care a pus aceasta notiune in forma de astazi este francezul Detnuit De Fracile. De atunci si pana astazi, notiunea de ,,ideologie" a capatat multe definitii, acceptiuni, interpretari, unele cu accent pe anumite elemente componente ale ideologiei, altele pe sentimente, pe rolul ideologiei in societate, valorile pe care le promoveaza, corespondenta cu stiinta/realitatea obiectiva. Alti cercetatori au avut in vedere rolul ideologiei in societate, valorile pe care le promoveaza corespund cu realitatea obiectiva. Teoria marxista, in special Marx, in lucrarea sa, ,,Ideologia germana" este primul care a analizat din perspectiva intereselor de clasa, ideologia, incercand sa faca din ea arma teoretica ce va promova interesele/aspiratiile proletariatului. Analizand, de pe interesele de clasa ale proletariatului, ideologia, in special cea burgheza, Marx ajunge la concluzia ca aceasta este o falsa cunoastere, o iluzie, de aceea multi s-au grabit sa considere ca Marx a definit ideologia ca fiind o falsa cunoastere. El a avut in vedere doar ideologia burgheza si nu pe cea in ansamblu, care in raport cu ideile, interesele si aspiratiile proletariatului pentru aceasta, realizeaza o falsa cunoastere, o iluzie. Mergand pe aceeasi linie a interpretarii ideologiei pe principii de clasa, Karl Mannheim, in 1929, in lucrearea sa ,,Ideologie si utopie", ajunge la concluzia ca toate ideologiile de stanga ce se opun celor aflate la putere sunt utopice/irealizabile. Pentru el, adevarata ideologie este doar a celor aflati la putere. Cercetatorul austriac, Ernest Fischer, in lucrarea ,,Marxist si ideologie" ajunge la concluzia ca ideologia nu reflecta realitatea asa cum este ea ci o reflecta in functie de interesele si aspiratiile celor care o creeaza, de aceea este o falsa cunoastere. Mai mult, politologul francez Raymond Dairot in ,,Ideologia, opiul intelectualitatii" ajunge la concluzia ca ideologia realizeaza deservicii societatii, in special intelectualitatii, de aceea propune, eliminarea ideologiei din societate, fapt care a fost infirmat de practica. Atata timp cat vor fi oameni, grupuri, clase, categorii sociale, partide politice ei vor avea aspiratii, interese, optiuni diferite si atunci isi vor crea si arme politice (in special ideologiile), care sa le promoveze, sa le puna in aplicare. In concluzie ideologiile sunt un ansamblu de idei, teorii, conceptii, sentimente, stari de spirit relativ structurate si sistematizate care din punct de vedere al originii sunt create de un grup, clasa, partid, societate si care reflecta si interpreteaza realitatea si militeaza pentru realizarea acestora. De aceea ea le pune la dispozitie tehnicile necesare realizarii lor. Ideologiile politice sunt cele care introduc doctrine, programe, gandirea politica.

Doctrina politica

Notiunea de doctrina vine de la cuvantul latinesc ,,doctrina = cunoastere, invatatura despre societate". In general, doctrina, care poate fi specifica diferitelor domenii de studii (politic, economic, drept si social) se bazeaza pe un set de principii si valori elaborate in mod unitar, structurate si sistematizate care reflecta o anumita realitate, propunandu-si schimbarea, modificarea acesteia. Dintre toate tipurile de doctrine, cele mai importante sunt cele politice, intrucat ele vizeaza cel mai important domeniu al societati politice, iar ele isi propun, prin actiunea lor, dezvoltarea, perfectionarea, schimbarea sa. Doctrinele in raport cu ideologiile sunt sisteme largi de cunoastere, cu o mare raza de acoperire, care propun solutii pentru intreaga viata sociala. Ele cuprind in primul rand ideologiile, care constituie armaturile lor politice si care le introduc partizanatul si caracterul partinic. In cadrul doctrinelor se regasesc si elemente nepolitice, ceea ce le asigura mare deschidere si adaptare in societate (elemente de morala, etica, viata economica, justitie).

Cele mai importante doctrine LIBERALISMUL, CONSERVATORISMUL, NEOLIBERALISMUL, doctrina SOCIAL-DEMOCRATICA si cea DEMOCRAT-CRESTINA.

Programa

Programele politice urmaresc sa transpuna in practica valorile si principiile elaborate lor. Activitatea lor in societate, nu se realizeaza intamplator ci este coordonata, condusa de programe politice care sunt caracteristice claselor, grupelor, categoriilor sociale, partidelor politice, inclusiv societatii in ansamblu. Intr-un program politic sunt inscrise atitudinea clasei, grupei, partidului respectiv fata de principalele probleme ale vietii sociale, obiectivele si scopurile urmarite, solutiile, strategiile necesare pentru realizarea lor. Programele politice orienteaza si directioneaza activitatea politica in societate, ii da scop si finalitate. Realizarea in practica a unui program politic tine de forta, puterea, locul si rolul celui care il promoveaza, de realismul, penetratia si adeziunea de care da dovada in solutionarea problemelor in societate, de modul in care este racolat la cerintele progresului social.

Gandirea politica

Termen complex, superior specific stiintei sociale in general, are ca obiectiv realizarea cercetarii stiintifice. Se bazeaza pe logica, rationament, excluzand elementele empirice, emotionale. Este specifica tuturor stiintelor. Ele elaboreaza paradigme, modele de cercetare a realitatii politice.

Spiritualitatea politica

Cel mai complex concept al stiintelor politice. Implica atat elemente ale investigarii socialului si politicului de la cele simple la cele complexe. Include principii, valori, judecati de apreciere, dar mai ales sentimente, stari de spirit pe care le genereaza in existenta si functionalitatea sa, politicul.

Revolutia sociala

De asemenea, un termen cu mare grad de folosinta, fiind prezent atat in stiintele sociale cat si in cele politice. Revolutia in genere implica o schimbare radicala, calitativa, ce se produce in cadrul unui sistem. Revolutia sociala este cea vizand revolutia societatii. Dintre formele revolutiei sociale cea mai radicala in schimbarile calitative este revolutia politica, ce produce o schimbare radicala a politicului, a puterii de stat, a modului de nastere a institutiilor, a mecanismelor de functionare a acestora, a principiilor si valorilor pe care se bazeaza. Teoria marxista a pus baza indeosebi pe caracterul de clasa a evolutiei, vazand in aceasta modalitatea de accedere la puterea proletariatului. Primele teorii privind revolutia politica au tinut de doctrina liberala ce s-a folosit, de doctrina politica in lupta ei pentru inlaturarea vechii clase feudale (claselor politice) si instaurarea unui alt sistem politic. Nu toate ideologiile si doctrinele au vazut in revolutia politica modalitatea radicala, completa si o innoire sociala. Conservatorismul a negat rolul revolutiei sociale in sprijinul revolutiei politice, considerand-o contrara diversitatii, fiind o exagerarea institutiilor maselor, accentuand pe latura sa distructiva.

Contra revolutia

Promovata de vechile forte politice, care urmaresc mentinerea vechilor stari si structuri politice. Sunt contrare progresului social, innoirii si schimbarii sociale. De asemenea, revolutiile nu au nimic comun cu acele lovituri de stat, unde nu are loc o schimbare a naturii puterii, ci de fapt, trecerea acesteia din mainile unui grup in cele ale altui grup.