Lupta pentru dobandirea legitimitatii politice: campania electorala

Lupta pentru dobandirea legitimitatii politice: campania electorala

Campania electorala este o imbinare deosebit de complexa intre toate tehnicile de promovare din spatiul comunicational. Obiectivul propriu-zis al consilierului in comunicare este de a "pune in valoare ideile unui candidat inaintea unui electorat, creand diferenta in raport cu alti candidati: este vorba despre o imagine globala "oameni-idei"."[1] Perioada este stabilita prin reglementari legale , iar in Romania a fost de 45 sau 60 de zile, in anii 1990, 1992 si 1996, dar a fost modificata la 30 de zile incepand cu anul 2000. Specialistul in marketing politic este cel care traduce mesajul clientului politic, astfel incat sa fie cel mai bun sau mai avantajos pentru alegatori.

O campanie politica dureaza relativ putin. Doar foarte rar un candidat incepe sa-si faca reclama cu mai mult de trei luni inainte de alegeri. De obicei, anunturile apar cu patru sau sase saptamani inainte de alegeri, apoi numarul acestora creste pe masura ce data alegerilor se apropie. Durata scurta a unei campanii politice obisnuite reprezinta una dintre piedicile majore cu care campania trebuie sa se confunte, deoarece este greu sa creezi sau sa schimbi diverse concepte intr-o perioada scurta de timp.

Bogdan Teodorescu este de parere ca "Romania are un comportament electoral propriu, neslefuit si nici foarte specific [], deoarece campaniile electorale au fost si probabil vor mai fi dominate de emotii mai mult decat de programe si mai mult negative dacat constructive."Concluzia este ca spatiul electoral romanesc este dominat de imprevizibil, de neliniaritati, iar tehnicile de campanie folosite in statele occidentale trebuiesc imprumutate, dar folosirea lor impune adaptarea la situatia autohtona.

1 Marketingul electoral

Marketingul politic reprezinta translarea in domeniul politic a strategiilor si metodelor folosite de marketingul economic, pentru promovarea pe piata a unui produs, in vederea impunerii pe piata politica a unui candidat. Marketingul politic include marketingul electoral.

Desi ambele au drept obiective adaptarea imaginii unui candidat in functie de electoratul vizat, cunoasterea acestuia de un numar cat mai mare de electori sau crearea diferentelor dintre candidat si contracandidatii sai, in scopul declansarii si accelerarii procesului de adeziune in favoarea candidatului si a obtinerii numarului de voturi necesare castigarii competitiei electorale, le ating in modalitati proprii, complementare.

Marketingul electoral are obiective pe termen scurt, mai clar precizate si mai concrete, dar care deriva din cele ale marketingului politic. De asemenea, aplicarea primului tip de marketing este punctuala si de o mai mare intensitate. In timp ce acesta din urma se ocupa de clasarea doctrinei pe piata electorala, cel de-al doilea are in vedere, mai presus decat orice, candidatul pe care il propune si il promoveaza.

Tehnicile marketingul electoral sunt reglementate prin lege, iar caracterul sau este unul ciclic - incepe cu cateva luni inaintea campaniei electorale oficiale si ii este dedicat exclusiv acesteia.

Marketingul electoral se confunda cu campania electorala, desi incepe cu cateva luni inaintea campaniei oficiale si este dedicat exclusiv acesteia, candidatul si staff-ul sau stabilind strategia care va urma sa fie abordata.

2 Regizorii, scenaristii si figurantii campaniei electorale

In Romania, putine sunt personalitatile politice care, de-a lungul anilor, au reusit performanta de a ramane in atentia jurnalismului politic, in asa fel incat audienta politica sa nu ii uite. Este vorba de acele personalitati care au beneficiat de o strategie foarte bine elaborata, rezultat al efortului unei intregi echipe ce a produs un brand de imagine politica propriu.

"Brand-ul de imagine politica, constata Claudiu Saftoiu, este reprezentat de totalitatea semnelor si caracterelor de personalitate pe care mass-media le induce in audienta politica, relativ la o persoana care desfasoara activitati politice constante.[] Brand-ul de imagine politica este o sinteza simplista - o caricatura , o figura compusa din doua-trei trasaturi majore - care pozitioneaza o personalitate politica in mintea electoratului, o data pentru totdeauna. Din momentul in care electoratul investeste - prin intermediul relatarilor continue ale presei referitoare la actiunile omului politic - in politicianul respectiv o suma de trasaturi de personalitate dominante, se poate spune ca a inchis personalitatea respectiva intr-un brand de imagine definitiv. Foarte greu, personalitati politice puternic pozitionate in constiinta audientei politice dintr-o tara isi mai pot schimba perceptia pe care o au in electorat."

Profesiunea de "campaign manager", concept de origine californiana, nu s-a impus ca activitate de sine statatoare dintr-o data in spatiul occidental: a existat o perioada de pionierat, apoi de tatonari, dupa care a urmat hibridizarea metodelor de lucru din domeniul comercial, marketing si publicitate aplicate in comunicarea politica.

Scopul constituirii unei echipe de specialisti il constituie degrevarea candidatului de responsabilitatile pe care le induc activitatile de campanie. Numarul de membri ai echipei variaza in functie de nivelul la care se organizeaza campania, tipul scrutinului si, bineinteles, de posibilitatile financiare existente. Ca in orice organizatie sociala in care existenta anarhiei este indezirabila, aceasta este condusa de un manager care are o serie de colaboratori, specializati pe anumite departamente complementare si interdependente.

Managerul, autoritatea suprema fata de toti cei implicati in conceperea si realizarea campaniei, este cel care realizeaza o serie de actiuni (briefing-uri, reuniuni ale comitetelor), ofera candidatului perioade de reflectie si de pregatire a raspunsurilor la atacurile adversarilor sau ale jurnalistilor, ajutandu-l de multe ori in redactarea acestora. Conditia necesara pe care trebuie sa o aiba in vedere este aceea ca arena politica nu trebuie sa aiba decat o singura "vedeta", si anume candidatul. Asadar, mediatizarea minimala a "regizorului", induce in mintea electoratului o imagine pozitiva asupra "eroului" principal.

Repartizarea sarcinilor de dirijare a campaniei electorale se stabileste la inceputul colaborarii, iar managerul de campanie nu este doar un simplu consilier al candidatului, care ii semnaleaza eventualele greseli in abordarea sa, ci vine cu idei si sugestii proprii si poate schimba anumite aspecte, daca le considera necesare in vederea optimizarii succesului.

In pachetul de sarcini ale directorului de campanie se regasesc urmatoarele atributii: analizarea studiilor si anchetelor comandate; definirea si definitivarea obiectivelor; strategia si mediatizarea campaniei; "gestionarea informatiilor despre circumscriptie, adrese, numere de telefon; intocmirea agendei candidatului si alocarea timpului necesar fiecarei activitati; organizarea actiunilor de teren, a reuniunilor; monitorizarea activitatilor adversarilor."[3]

Talentul unui manager de campanie sta in realizarea unei colaborari cat mai eficiente intre candidat si echipa sa, acest lucru fiind posibil doar in cazul in care acesta detine o serie de calitati precum: abilitati manageriale si de negociere, rezistenta la stres si disponibilitate maxima de timp, calm, spirit de echipa si cunoasterea abilitatilor fiecarui membru al echipei.

Lucrul care ar avea cu siguranta un impact benefic asupra campaniei este neapartenenta politica a managerului la vreo grupare politica. Neutralitatea ar aduce un suflu obiectiv, o apreciere realista a situatiei candidatului si a adversarilor, ar face posibila transformarea unui punct sensibil al acestuia in ceva pozitiv, mai degraba decat incercarea de a masca aceasta slabiciune (caracteristica a subiectivismului) . De cele mai multe ori insa, directorul de campanie este un membru marcant din cadrul partidului - aceasta nu reprezinta neaparat o carenta in adoptarea unei bune strategii.

Pentru a putea rezista acestei misiuni deosebit de solicitante, managerul de campanie trebuie sa isi aleaga colaboratori de un inalt profesionalism, care sa il completeze in activitatile pe care le desfasoara. Mircea-Aurel Nita considera ca in cadrul "echipei se disting sapte functii principale"[4] .

Departamentul "Directiile campaniei", compus din candidat, manager si consilieri, are ca functii: fixarea orientarii strategice a campaniei, realizarea de studii si anchete, analizarea acestor studii, coordonarea departamentelor subordonate, stabilirea planului general de actiune, controlarea in permanenta a planului de campanie.

Departamentul "Negociatori speciali" este format din persoane cu abilitati speciale de negociere, care au rolul de a atrage fiecare lider de opinie important de partea candidatului pe care il reprezinta.

Departamentul "Crearea imaginii" este compus din specialisti in comunicare, marketing si relatii publice, care au rolul de a crea mesaje, imagini, scrisori ce vor fi transmise prin intermediul mijloacelor media.

Departamentul "Studiul concurentei" va monitoriza campaniile electorale ale principalilor contracandidati, identificand punctele lor slabe, pe care le vor folosi in propriul avantaj.

"Relatiile cu presa" vor incerca sa mentina un contact permanent cu jurnalistii, precum si sa obtina un spatiu redactional maxim la o ora de varf a audientei.

"Finantele" trebuie sa gestioneze cat mai eficient resursele financiare, precum si atragerea de fonduri suplimentare provenite de la diversi sponsori, sustinatori ai candidatului.

Departamentul "Operare de teren" stabileste planul detaliat al activitatilor ce trebuiesc desfasurate pe teren si mentin contactul cu furnizorii de produse si servicii (societati de afisaj, de iluminare, de imprimare, etc.)

Activitatile fiecarui departament vor trebui coordonate astfel incat sa vina in completarea celorlalte, comunicarea si spiritul de echipa sunt esentiale in conceperea, demararea, implementarea sau modificarea pe alocuri, a unei campanii de succes. Insa, pe langa aceste categorii aflate in prim-planul procesului strategic, exista o alta categorie a sustinatorilor candidatului, a "figurantilor" de pe platoul electoral, dar a caror rol nu este deloc de neglijat. Acestia sunt: simpatizantii, membrii de partid si militantii.

Simpatizantii sunt persoane atrase de liderii partidului, de doctrina partidului sau de imaginea acestuia, dar care din anumite motive nu sunt membri ai partidului. Membrii sunt simpatizanti care au semnat o adeziune la partidul respectiv, detin carnet de membru ai acelui partid si sunt cotizanti la fondul bugetar al partidului. Militantii sunt membri care se implica puternic la activitatile de partid, candideaza si ocupa functii in structurile de conducere ale partidului.

Simpatizantii si membrii sunt implicati de cele mai multe ori in activitati de teren si in actiunile zilnice de la sediul de campanie (telefoane, emailuri, scrisori, etc.), dar nu fac parte la coordonarea campaniei din cadrul departamentelor. Militantii, in schimb, sunt parte activa a conducerii departamentelor, ei ocupandu-se nu de putine ori de gestionarea unor sarcini cu grad mare de confidentialitate.

3 Activitatile premergatoare campaniei

O prima sarcina a imagemaker-ului consta in stabilirea finalitatilor strategice pe care el si echipa sa le au de urmarit in pozitionarea produsului pe piata specifica. In linii mari, acestea ar fi: asigurarea notorietatii politice , asigurarea rezonantei mesajului politic personalizat, asigurarea amplificarii mesajului politic personalizat. Trebuie tinut cont de faptul ca toate aceste etape se desfasoara intr-un cadru competitiv, in care fiecare candidat incearca sa isi subclaseze contracandidatii.

De aceea, Gheoghe Teodorescu a formulat un "Decalog"[5] al actiunii elective, recomandari in favoarea regizorilor de campanie electorala:

1. Determinarea elementelor de discurs electoral utilizabile in mesajele adresate de candidatul care va intra in campanie (zvonuri, prejudecati, etc.)

2. Identificarea elementelor discursului electoral al adversarilor, din perspectiva contracararii lor (puncte tari sau vulnerabile).

3. Descrierea contextului cultural al campaniei, identificarea problemelor nerezolvate de guvernul anterior.

4. Stabilirea temelor preocupante, a surselor de amenintare sociala, economica, culturala, militara pe care le percepe electoratul (interese, idealuri, temeri, etc.)

5. Determinarea sloganului si a nivelurilor de limbaj politic pe care se structureaza mesajul , diferentiat pe subculturi si zone teritoriale distincte.

6. Constructia "legendei" candidatului si a formatiunii politice care ii sustine candidatura.

7. Evaluarea competitivitatii candidatilor prin analize tipologice, interviuri structurate, teste de personalitate, performate profesionale, analize comparative intre candidati, etc.

8. Constructia mesajului (pozitiv/negativ) in functie de tipul discursului (suporteri/adversari).

9. Elaborarea simbolisticii, imagologiei, a cuvintelor-soc, etc.

10. Analiza de continut a "evenimentelor de campanie" prin prelucrarea cantitativ-calitativa a stirilor de presa, a zvonurilor si a imaginilor create atat de favoriti, cat si de adversari.

Trebuie sa se tina cont ca, de multe ori, imaginile transmise nu sunt percepute intotdeauna asa cum s-ar dori de catre public. Votantii au diverse perceptii si nevoi in functie de care ii vor percepe si pe candidati. In afara de imperativele "decalogului" anterior, este cunoscut faptul ca oamenii sunt impresionati frecvent de vestimentatie, maniere, declaratii si actiuni. De aceea, candidatul nu trebuie sa adopte un concept de produs ideal, ci unul care sa il favorizeze in ochii electoratului.

Planul de actiune al campaniei trebuie sa aiba ca faza incipienta diagnosticarea situatiei prezente in arena politica si nu numai . Se are in vedere identificarea asteptarilor electoratului, mentalitatile si reprezentarile sociale, starea de spirit la un moment dat, evaluarea "vizibilitatii" electorale a candidatului desemnat, prospectia si observarea concurentei, evaluarea potentialului mediatic.

Activitatea de consiliere strategica este o etapa urmatoare in cadrul demersului consilierului de marketing politic si se bazeaza pe rezultetele obtinute in faza precedenta, in vederea definirii unui ax general de comunicare.

Axele campaniei sunt in numar de patru: "ideologica, politica, a personalitatii si tematica" .

Axa ideologica consta in "reamintirea" apartenetei electoratului la valorile promovate de candidat, a preocuparii acestuia de a proteja populatia de eventualele convulsii sociale, economice.

Axa politica are ca prim obiectiv realizarea de adunari, intalniri cu electoratul, asigurarea continuitatii mesajului electoral, introducerea de cuvinte soc prin care se atrage atentia si interesul, se creeaza o imagine dinamica si novatoare.

Axa personalitatii are ca scop construirea unui stil inconfundabil, care sa inspire onestitate, incredere, initiativa si echilibru, receptivitate si rezistenta. Pregatirea candidatului pentru aparitiile televizate presupune o atenta imbinare a "recuzitei electorale": aspect fizic (infatisare, vestimentatie, tunsoare, machiaj - daca e cazul), particularitati de expresie (ridatie, postura), body language (maniere, gestica, mimica, privire), prezenta (charisma, autocontrol, siguranta, echilibru), stilul de vorbire (exprimare orala - dictie, tonalitate, timbru, ritm, debit; exprimare in scris - cursivitate, estetica, logica, argumente; exprimare a ideilor - claritate, simplicitate, coerenta; rabdarea de a-l asculta pe celalalt; elocinta, accentuari, recapitulari, etc.). De o deosebita importanta in ceea ce priveste eficienta mesajului adresat electoratului sunt cei cinci factori C ai discursului: competenta (realizari profesionale anterioare), consistenta (data de substanta imaginii publice a candidatului), confidenta (integrarea unor termeni pozitivi, generatori de optimism in randul alegatorilor), control sub aspect emotional si intentional si credibilitatea conturata cu diverse alte ocazii.

Axa tematica are rolul de a arbitra polemicile cu disponibilitate manifestata pentru o competitie fair play.

A treia componenta a planului de actiune, o constituie, in viziunea Alexandrei Bardan, idee preluata de la J.-P. Maarek, stabilirea "instrumentelor de marketing politic"[7] dintre: modalitatile de actiune clasice (modalitati de actiune interactive: contacte directe cu electoratul sau modalitati de actiune unidirectionale - texte de campanie pentru uz intern, presa , afisaje, obiecte promotionale), mijloace de actiune audiovizuale (media audiovizuale si comunicarea politica: familiarizarea candidatului cu aceste mijloace; principalele tipuri de interventii audiovizuale: dezbateri si interviuri televizate, actualitati televizate) si mijloacele marketingului direct (prin curier sau mailing, prin telefon, fax, video, prin radio sau televiziune).

Pentru fiecare din aceste etape este necesara interventia profesionistilor din domenii diverse de specializare, acestia realizand o constructie progresiva a comunicarii in cadrul marketingului politic, care nu este privata de controverse si critici.

4 Campania de marketing politic

Campaniile de marketing politic sunt de doua feluri: campanii electorale (cu obiectivul de a cuceri noi posturi politice) si campanii de imagine-atitudine (avand ca obiectiv promovarea unei idei sau popularizarea unui om politic).

Urmatoarea etapa in marketingul politic este cea a analizei ce se concentreaza pe evaluarea situatiei politice existente si pe identificarea publicului tinta.

Studierea electoratului este similara cu "studierea pietei" din marketingul economic. Se stie ca nici o idee politica nu poate fi aprobata de intreaga populatie, asa cum nici un om politic nu se poate bucura de o popularitate unanima. Identificarea corecta a publicului tinta conduce la stabilirea corecta a agendei electorale, la identificarea tipului de mesaj optim pentru grupul respectiv, la ritmul de campanie si la mijloacele ce vor fi folosite.

Publicul se tranforma intr-o tinta ce trebuie atinsa. Politicianul trebuie sa ajunga la potentialii alegatori. El se ofera pe piata electorala, pentru a fi "cumparat" (votat) si luat acasa (investit cu incredere si credibilitate). Politicianul isi va concentra atentia si asupra alegatorilor ce pot fi influentati sa voteze pentru el. Cand se poate face distinctia intre aceste doua categorii, este putin probabil ca politicianul sa isi adreseze reclama alegatorilor ce sunt sustinatorii unui candidat rival.

Asadar, segmentarea populatiei se face in functie de afinitatile sale politice : o campanie de influentare poate viza cetatenii care nu si-au format inca o opinie, pe cei care ezita sau care au o simpatie pentru un candidat, farar sa fie hotarati inca sa voteze ; o campanie de cucerire ataca electoratul cel mai indepartat , pentru a diminua sprijinul pe care acesta l-ar putea oferi adversarilor ; iar campania de reconfirmare asigura candidatul de sprijinul electoratului pe care il considera traditional.

Identificarea publicului tinta trebuie sa tina cont de particularitatile diverselor categorii sociale (in functie de varsta, sex, educatie, venit, ocupatie profesionala, stil de viata) si se realizeaza fie prin utilizarea "stafetelor de opinie", fie prin segmentare in functie de categorii sociale, de prioritati, de afinitati politice.

Spre deosebire de cel care face o reclama comerciala, politicianul isi concentreaza atentia asupra unor grupe de varsta diferite. De exemplu, copiii si adolescentii sunt tinta principala a celui care face reclama comerciala. Pentru politician, aceste doua categorii nu au mare importanta, deoarece nu pot vota. Dimpotriva, politicianul isi va concentra atentia asupra adultilor. Pe masura ce inaintam in varsta, probabilitatea de a merge la vot creste. Persoanele care au peste 65 de ani voteaza in mod proportional mai mult decat sugereaza procentul lor in cadrul populatiei. Politicianul este interesat de acele persoane care ar putea sa il voteze.

Reclamele non-politice sunt rareori transmise, avand ca tinta grupurile de persoane care au venituri scazute. Desi probabilitatea ca persoanele cu venituri scazute sa voteze este mai mica, spre deosebire de cei care au o situatie materiala mai buna, totusi politicienii de stanga, in special cei de sorginte comunista, isi indreapta de obicei reclama catre aceste grupuri cu nivel scazut de trai. Deseori, aceasta reclama politica include cereri adresate publicului pentru a se inregistra si pentru a merge la vot, dar si mesaje astfel concepute, incat publicul sa voteze pentru liberali, democrati sau reprezentanti ai stangii. Asadar, puterea de vot este un punct important de echilibru in reclama politica.

Dorina Miron afirma ca este o legatura stransa intre individ si factorii institutionali in ceea ce priveste gradul de implicare, acesta putand fi inhibat de : "constrangeri sociale cauzate de amenintari la nivelul intelegerii interpersonale, succesului profesional si al imaginii de sine; resentimente in ceea ce priveste activitatea politica, generate de incapacitatea de adaptare, de sentimentul inutilitatii sau de slabiciune; imobilitatea sistemului si a fortelor politice, lipsa de responsabilitate a celor alesi; absenta motivatiei de a actiona; lipsa factorilor care genereaza satisfactii si garantii imediate; atitudinea mass media care se axeaza mai mult pe prezentarea imaginii candidatilor, si nu pe satisfacerea nevoilor electoratului."[8]

Insa, in orice democratie, succesul in luarea deciziilor il reprezinta negocierile dintre majoritate si ideile acesteia si aspiratiile minoritatilor.

Urmatorul pas in cadrul campaniei il constituie construirea imaginii, care nu se judeca in termeni de adevarat sau fals, ci de popularitate, contradictie, claritate sau confuzie. Imaginea detine un rol primordial in atragerea electoratului, de ea depinzand acordarea sau nu a votului de incredere. Inainte de formarea imaginii dorite, specialistul in comunicare politica trebuie sa tina cont de faptul ca cel pe care doreste sa il prezinte publicului intr-o lumina cat mai buna, poate avea deja o imagine formata anterior.

In acest sens, Andrei Stoiciu este de parere ca "imaginea unui om politic, pentru a fi functionala trebuie sa fie:

1. relativ cunoscuta - mijloacele si efortul necesar pentru a castiga un minimium de notorietate;

2. diferita - de produsul concurentei; aceasta diferenta trebuie mereu promovata;

3. simpla - identitatea omului politic promovat trebuie sa poata fi exprimata printr-o notiune simpla, in care contradictiile nu sunt de dorit."[9]

Pentru determinarea impactului imaginii propuse este ideala utilizarea unei campanii test. Astfel, se evalueaza masura in care publicul retine si reactioneaza la temele de campanie propuse, gradul de implicare a populatiei sau de indiferenta fata de campania propusa, reactia fata de afisele electorale, asteptarile populatiei in general.

In general, specialistii identifica patru tipuri de campanii de marketing politic: de tip progresiv - prezenta si activitate in crestere pana la momentul decisiv; de tip blitz - o intrare tarzie in campanie si o concentrare de comunicare pe o perioada scurta; campania pe etape - cea mai costisitoare, deoarece imaginea este prezentata cu o intensitate variabila, la diferite ocazii; si campania stop and go - in care se actioneaza in functie de ocazii speciale.

Selectarea campaniei potrivite impune o analiza SWOT (strengts, weaknesses, opportunities, threats) din marketingul comercial - ce presupune studierea detaliata a situatiei initiale preelectorale, in vederea transmiterii, la cel mai mic cost si unui public cat mai numeros, de cat mai multe ori, mesajul, imaginea sau temele politice alese, intr-un timp cat mai scurt (aceasta activitate poarta denumirea de communication-mix).

5 Tipuri de campanii

5.1. Campanii negative

Esenta unei astfel de campanii o constituie identificarea termenilor, conceptelor, notiunilor, a punctelor slabe care dauneaza adversarilor si se adreseaza nehotaratilor sau electoratului atras de curand. Acest tip de campanie atrage cu sine doua riscuri: indepartarea electoratului de adversar nu presupune, neaparat, castigarea voturilor in favoarea initiatorului ei si, in alta situatie, o campanie negativa asumata poate atrage o reactie negativa, cauzata de lipsa de fair-play.

Campania negativa se face pe doua directii: starnirea oprobriului public si posibilitatea de a ironiza, de a face bancuri si este initiata din motive precum: atacarea adversarului la nivel psihologic - enervarea acestuia; posibilitatea ramanerii in atentia publicului pentru o perioada indelungata; reducerea credibilitatii adversarului sau dorinta de razbunare.

Cea mai simpla metoda de contracarare a acestui gen de atac este exprimarea indignarii sau de reactie imediata prin raspundere cu o acuzatie si mai grava. Atacurile pot fi frontale sau prin aluzie - reactiile fiind pregatite dinainte.

Acest tip de campanie este ideal pentru crearea unei stiri de impact, care starneste interesul si creeaza amuzament, insa este departe de a consolida increderea in sistemul politic. Din aceasta perspectiva, cei care au slabe cunostinte despre procesul electoral (nehotaratii si cei slab informati) sunt demobilizati, in timp ce electoratul stabil ramane imun la acest gen de mesaje.

5.2 Evenimente neconvetionale

Lansarea campaniei este unul din momentele decisive pentru succesul in alegeri, moment in care trebuie luate hotarari legate de timpul, locul, discursul, invitatii, prezenta mass-media, toate acestea asigurand un grad sporit de originalitate, atractivitate, interactivitate, show si divertisment.

O alta varianta de introducere a elementelor neconventionale in campania de comunicare este crearea surprizelor , elemente spectaculoase axate pe un public tinta redus, dar care vor avea un impact foarte puternic.

5.3 New media

Se stie ca din cauza nivelului economic precar care exista in tara noastra, Internetul nu este un mediu de comunicare in masa, insa informatia care circula pe "net" este preluata de mass-media si difuzata prin toate celelalte medii de comunicare catre populatie. Un rol important in crearea imaginii il au site-urile de prezentare a candidatilor, care trebuie sa fie in acord cu intreaga campanie - modern, usor de accesat, bine organizat, cu o dinamica interna bine elaborata. Creativitatea in publicitatea politica presupune spargerea tiparelor stabilite si crearea de noi reguli pentru a le impune, prin contrast, fata de cele existente

New media se refera, insa, si la alte aspecte comunicationale: video-conferinte, posta electronica, inregistrari audio-video pe CD-uri sau DVD-uri, care capata din ce in ce mai multa nuanta si in peisajul romanesc, electoral si nu numai.