Bunastarea ca obiectiv al politicii sociale. Rolul statului in producerea bunastarii.

Bunastarea ca obiectiv al politicii sociale. Rolul statului in producerea bunastarii.

Conceptul de politica sociala se refera la "o sfera larga de activitati ale statului care au ca obiectiv modificarea, intr-un sens specificat a caracteristicilor vietii sociale a unei colectivitati. Cu alte cuvinte, politica sociala reprezinta interventia statului in configuratia proceselor sociale caracteristice unei anumite colectivitati, in scopul modificarii lor intr-o directie considerata de catre actorii politici a fi dezirabila. Astfel, prin mecanisme proprii de distribuire si redistribuire a resurselor existente in comunitate la un moment dat, se incearca realizarea unei bunastari colective.

In 1970, T.H.Marshall sublinia ca "obiectivul declarat explicit al politicii sociale a secolului al XX-lea este bunastarea". Desi, orice stat are o politica sociala proprie - cu obiective specifice -, ceea ce apare comun in politica sociala a societatilor dezvoltate in ultimele 8 decenii este punerea bunastarii ca obiectiv central.

O noua ideologie se lanseaza in perioada postbelica: WELFARE STATE (statul bunastarii). Acest concept presupune, in primul rand, o transformare radicala a functiilor statului care isi asuma din acest moment responsabilitatea asigurarii bunastarii colective. Acest ultim concept se defineste, astfel, in complementaritate cu statul bunastarii. Fundata pe termenul de standard de viata normal, (decent la nivelul colectivitatii respective), conceptul de bunastare colectiva se refera la asigurarea intregii colectivitati cu bunurile si serviciile necesare asigurarii acestui standard.

In societate s-au delimitat doua modele distincte de producere a bunastarii colective: statul capitalist al bunastarii    dezvoltat in Occident, pe baza unei economii de piata, si statul socialist al bunastarii, fundat pe o economie de tip socialist. Ambele modele ale statului bunastarii au reprezentat o reactie la limitele impuse de economia de piata, in realizarea unei bunastari colective acceptabile.

In producerea bunastarii, economia de piata se caracterizeaza prin urmatoarele mecanisme:

a. Alocarea optima a resurselor si orientarea productiei: producatorii independenti vor fi interesati spre obtinerea de profit prin vinderea produselor lor, iar consumatorii vor fi stimulati spre cumpararea de pe piata a produselor. Apare pe piata jocul cererii si ofertei ca mecanism eficace de reglare a productiei. Piata devine reglatorul perfect: aici, cumparatorul isi exprima preferintele, iar producatorul isi va orienta efortul sau in scopul satisfacerii acestora.

b. Economia de piata este - prin competitie si prin castigul individual - cel mai insemnat motivator al muncii si al investirii. Competitia stimuleaza performanta intreprinderilor, regland preturile si calitatea produselor. Competitia actioneaza bidirectional : pe de o parte spre scaderea preturilor si la stabilirea lor la un nivel cat mai scazut cu putinta, si pe de alta parte la cresterea calitatii spre nivelul maxim posibil in conditiile tehnologice date.

c. Mobilizarea resurselor reprezinta un alt element definitoriu pentru economia de piata: nevoia de produse si bunuri care pot fi cumparate prin bani creeaza, la randul ei, o nevoie de bani. "Aceasta nevoie universala asigura mobilizare resurselor pentru productie: oamenii cauta locuri de munca, cei care dispun de capital il vor investi" (E. Zamfir, 1995, 25).

d.In sfarsit, un ultim element definitoriu al economiei de piata il reprezinta distributia veniturilor si a bunurilor. Salariile si profiturile din capital sau proprietate asigura veniturile populatiei. Produsele se distribuie in functie de veniturile de care dispune fiecare persoana. Accesul la bunuri se face numai prin intermediul pietei, prin actul vanzarii-cumpararii.

In societatile capitaliste, bunastarea colectiva este produsa printr-un complex de mecanisme dintre care doua se disting: un mecanism primar prin intermediul economiei de piata si un mecanism secundar prin mecanismele politicii sociale.

Distributia primara a bunastarii presupune obtinerea veniturilor prin eforturi personale in sfera activitatii economice. Veniturile primare sunt obtinute prin doua mecanisme: venituri din munca (cel mai important venit este salariul, dar exista si venituri nesalariale din munca - veniturile din munca proprie) si venituri din proprietate. In acest ultim caz ne referim la profituri (dobanda pentru capitalurile imprumutate reprezinta o parte a profitului) si chiriile (venituri din inchirierea unei locuinte) sau arenda ( venitul din inchirierea pamantului in vederea utilizarii sale agricole).

Redistribuirea secundara a bunastarii presupune ca actiunile sociale corective sa ia doua forme: cea de politica sociala propriu-zisa ( include mecanismele statale la nivel national sau local) si forma activitatilor voluntare, non-guvernamentale ( ce pot fi organizate la nivel local, national sau international).

Ceea ce caracterizeaza insa ambele forme este faptul ca nu sunt activitati de tip economic, orientate spre profit, ci se organizeaza in jurul unor obiective sociale. Pentru aceasta, ele utilizeaza resurse secundare, provenite din redistribuirea resurselor primare.

Redistribuirea bunastarii in " welfare state" se realizeaza in mai multe forme:

1. Finantarea de catre stat (dar si de catre colectivitate in formele sale specifice) a bunurilor publice sau de interes public: cheltuieli urbanistice, de protectie a naturii (de poluare), infrastructura vietii urbane si economice (sosele, sisteme de comunicatii), stiinta, cultura, sanatate, educatie.

Se desprind trei modalitati de sprijinire a consumului individual de bunuri de interes social( apud. E. Zamfir, 1995, 37).

a. Gratuitatea: sunt bunuri de care indivizii in nevoie pot beneficia gratuit - educatie, sanatate, mese pentru scolari, tabere etc.

b. Subventia: statul sau alte instante acopera o parte din costul respectivelor bunuri. Consumatorul va trebui sa plateasca in consecinta doar o parte din pret, fapt care duce la cresterea consumului.

c. Alte forme de incurajare a consumului : reducerea de taxe/impozite pentru consumul respectivului bun (este cazul reducerii de impozite in cazul construirii de locuinte sau de cumpararea de asigurari private de batranete).

2. Transferurile financiare de la cei cu resurse mai multe la cei cu resurse mai putine (in nevoie). Veniturile secundare sunt rezultatul transferului : statul preia o parte din veniturile primare ale indivizilor si le redistribuie celor care sunt in nevoie. Se disting doua tipuri de transferuri si trei mecanisme distincte de transfer financiar.

a. Transferuri financiare : indivizii primesc o suma de bani pe care o pot utiliza asa cum doresc: pensii, ajutor de somaj, ajutor de boala, alocatii familiale , asistenta sociala.

b. Transferuri in natura: bunuri si servicii pe care le primesc in mod gratuit:educatie, ingrijire medicala, alimente (bonuri de alimente pentru cei saraci in S.U.A.), tabere etc. In aceasta categorie intra sfera larga a asistentei sociale : serviciile sociale oferite gratuit ( sau in mare masura gratuit) persoanelor in situatii de dificultate.

Cele 3 mecanisme distincte de transfer financiar sunt: asigurarile sociale (transfer financiar contributoriu);transferuri universale (categoriale, non-contribuitorii); si asistenta sociala financiara (transfer financiar non-contributoriu bazat pe testarea mijloacelor financiare)

a)-Cea mai importanta forma de asigurare sociala o reprezinta pensiile.

b)- Se adauga alte transferuri universale (care nu sunt determinate, in general, de situatia financiara a primitorului): alocatiile familiale (alocatii pentru copii, alocatii pentru mamele cu mai multi copii etc.); alocatii pentru persoanele handicapate, alocatii pentru invalizii de razboi, bursele pentru elevi, studenti, ingrijirea medicala. In plus, in multe tari, o serie de servicii universale sunt gratuite: invatamantul, sanatatea, anumite forme de participare la cultura etc.

c)- In ceea ce priveste asistenta sociala financiara, prin acest mecanism se asigura celor in nevoie - in functie de dimensiunile nevoii existente si pe baza testarii resurselor financiare ale familiei de provenienta -, resursele necesare. Sprijinul este in raport cu nevoia si are drept sursa bugetul de stat. Asistenta sociala include, la randul sau, 3 mari tipuri de activitati :

1. Ajutor in bani sau in natura. Un asemenea ajutor se acorda familiilor sarace, plasate sub un anumit nivel de viata; burse pentru copiii familiilor cu venituri scazute, ingrijire sanitara gratuita (in tarile in care ea nu este gratuita) pentru persoanele cu venituri scazute, alocatii pentru copii, mese gratuite pentru cei saraci, mese gratuite pentru copiii saraci etc.

2. Finantarea unor institutii care se ocupa de persoane care au nevoie de ingrijire speciala permanenta : orfelinate pentru copii, institutii pentru copiii maturi handicapati, institutii pentru batrani etc.   

3. Furnizarea de servicii specializate celor in nevoie : suport social si psihologic, sprijin terapeutic, plasamentul familial sau adoptia pentru copii, sprijinirea tinerelor mame singure in situatii dificile, furnizarea de locuinte pentru familiile sarace in nevoie, diferite tipuri de consultatii educationale, maritale etc.).

Ciocnirea acestor doua tendinte reprezinta principala contradictie a procesului de reinnoire democratica a societatilor din Sud-estul Europei, proces care se dezvaluie intr-o mare varietate de acte si evenimente politice si economice. In 2002, "rezultatele acestei confruntari sunt inca incerte, <<jocurile nu sunt inca facute>>, deoarece raportul fortelor social-politice de care depinde evolutia sa in plina miscare, implica numeroase variabile ce ne pot oferi multe surprize".

Modele ale statului bunastarii. Statul bunastarii fundat pe economia de piata si statul bunastarii fundat pe economia de tip socialist.

Configurat la sfarsitul secolului al XIX-lea in societatile industriale intrate intr-un proces rapid de dezvoltare, statul bunastarii a cunoscut in secolul al XX-lea doua forme majore de existenta : statul capitalist (bazat pe economia de piata) si statul socialist. Cu cateva exceptii minore (Cuba si Coreea de Nord), statul socialist al bunastarii a disparut istoric. Ambele modele ale statului bunastarii au reprezentat o reactie la limitele impuse de economia de piata, in realizarea unei bunastari colective acceptabile.

(A). Statul bunastarii fundat pe economia de piata are ca baza a bunastarii individuale veniturile primare obtinute in mod liber din surse salariale, din profit si din proprietate.

Prin sistemul fiscal (politica fiscala) statul extrage din veniturile primare un anumit procent pe care il va folosi pentru finantarea activitatilor sale de sustinere directa sau indirecta a bunastarii colective. Statul realizeaza o redistributie a veniturilor prin diferitele sale sisteme: asigurari sociale (pensii, asigurari de boala, de accident etc.), sprijin social universal (familiile cu copii, educatie , sanatate), asistenta sociala - sprijin social focalizat in raport cu testarea mijloacelor. Statul bunastarii arata ca o retea complexa de protectie sociala, cu functia de a asigura un nivel de dezvoltare colectiva acceptabil. In principal, putem distinge din mai multe straturi ale protectiei sociale (apud E.Zamfir, 1995, 44-45) :

a.      Bunuri si servicii oferite gratuit colectivitatii : educatie, sanatate etc. Acest nivel produce o anumita echilibrare a bunastarii in anumite privinte. Educatia devine un bun la care are acces intreaga comunitate, indiferent de resursele individuale disponibile, asigurandu-se in acest fel o anumita egalitate a sanselor.

b.     Sistemul de asigurari sociale ofera un nivel de trai satisfacator celor care, din diferite motive, si-au pierdut sau diminuat capacitatea de munca si deci de obtinere de venituri. Pensiile de batranete, de urmas, de boala ofera un nivel de bunastare satisfacator unui segment foarte important al populatiei.

c.      Sprijinul universal acordat unor categorii de oameni cu nevoi speciale : familii cu copii, handicapati etc.

d.     Asistenta sociala fundata pe testarea mijloacelor financiare - reteaua de securitate sociala, cum este denumita adesea - ofera ultimul nivel de protectie. "In masura in care mai exista persoane care nu primesc suficient suport din nivelurile superioare de protectie sociala, scapand prin "ochiurile" acestora, vor primi un sprijin ultim prin aceasta retea de asistenta sociala, pe baza determinarii nevoilor individuale si a resurselor de care ele dispun" (ibidem).

Elena Zamfir atrage atentia asupra faptului ca diferentele care exista intre configuratiile statului bunastarii din diferite tari bazate pe economia de piata nu sunt diferente de structura. Ele provin, mai degraba din ponderea diferitelor elemente ale sistemului.

(B) Statul bunastarii fundat pe economia socialista nu este sinonim, asa cum ar parea la prima vedere, cu economia de tip socialist. Termenul de stat socialist al bunastarii poate sa ne induca in eroare. In unele tari occidentale s-a dezvoltat, sub influenta unei ideologii socialiste, un amplu stat al bunastarii, fundat pe economia de piata, cu unele componente de tip socialist. Suedia este exemplul cel mai evident. Ceea ce este insa specific statului din fostele tari socialiste este faptul ca, pe langa optiunea sa socialista in ceea ce priveste bunastarea colectiva, el este intemeiat pe o economie de tip socialist.

Elementele caracteristice ale statului bunastarii in fostele tari socialiste pot fi schematizate astfel (apud. E. Zamfir, 1995, 45-47) :

Sursa cea mai importanta a bunastarii individuale o constituie veniturile primare. Exista insa deosebiri fata de statul bunastarii fundat pe economia de piata : sursa salariala a fost generalizata, veniturile din profit au fost complet eliminate iar veniturile din proprietate au devenit marginale. In Romania, ca si in cazul altor tari socialiste, a existat obligativitatea muncii pentru toate persoanele apte. Primeau pensie de invaliditate in mod universal doar cei care nu erau apti de munca. Politica salariala era orientata puternic spre promovarea egalitatii. Limitarea inegalitatilor era realizata direct prin politica salariala si mai putin prin redistribuire.

Generalizarea sistemul de asigurari sociale. Tarile socialiste au dezvoltat un sistem de asigurari sociale foarte amplu. Politica folosirii complete a fortei de munca a exclus total nevoia ajutorului de somaj. Totodata, prin faptul ca marea majoritate a populatiei era salariata, se asigura, quasi-universal, o pensie, exceptie facand doar femeile care intreaga lor viata au fost casnice. Dar datorita nivelului scazut al salariilor, la care s-au adaugat si ratiuni ideologice, a existat o puternica presiune asupra femeilor de a se angaja in munca, beneficiind si ele in consecinta intr-o larga masura de dreptul la pensie.

Redistribuirea veniturilor dupa nevoi este o componenta esentiala a programului socialist al bunastarii. Se realiza prin alocatii generoase pentru copii, acestea echilibrand veniturile familiilor cu copii in raport cu ale celor fara copii. In plus, in Romania a existat o alocatie pe viata pentru mamele cu 3 sau mai multi copii.

Sistemul fiscal similar cu cel al tarilor cu economie de piata. Statul se funda pe resursele sale financiare pe impozite directe (pe veniturile salariale) si indirecte (pe consum - impozitul pe circulatia marfurilor). In plus, statul beneficia si de profitul activitatii economice, in calitate de proprietar al intregii economii. In Romania, impozitul individual pe salariu a fost inlocuit cu impozitul pe fondul general de salariu, disparand in acest fel, diferenta dintre salariul brut si cel net.

Educatie si asistenta medicala gratuite pentru toti, la care se adaugau si alte gratuitati si forma de sprijin: burse pentru elevi, tabere, manuale gratuite etc.

In concluzie, "sistemul statului bunastarii, in varianta sa din tarile socialiste nu difera structural de cel din tarile cu economie de piata ; existau insa, o serie de particularitati in mod special, trebuie mentionata preferinta pentru forme universale de protectie sociala datorata, in mare masura, faptului ca veniturile erau tinute scazute, realizarea egalitatii trebuind sa fie obtinuta nu numai prin politica salariala, dar si prin sistemul de redistributie. O societate mai egala poate fi realizata prin corectarea inegalitatilor generate de veniturile primare prin sistemul de redistributie. A existat mereu o preferinta ridicata pentru sporirea partii bunastarii colective obtinute prin cheltuieli sociale, iar nu individuale. Aceasta se realiza inclusiv prin sistemul de subventii pentru bunurile de baza si de impozitare superioara a bunurilor de lux. Ceea ce este specific societatilor moderne este , subliniaza Elena Zamfir, etatizarea protectiei sociale. "Statul si-a asumat functii tot mai extinse in asigurarea protectiei sociale". (E.Zamfir, ed.cit., 49). In societatea contemporana, s-au produs o serie de modificari importante, subsumate toate procesului de modernizare si care sunt responsabile de acest nou fenomen social. In consecinta, bunastarea devine un obiectiv prioritar al politicii sociale in secolul al XX-lea. Dintr-o activitate informala, nestructurata, dirijata mai degraba de organizatii nestatale (biserica sau organizatii de caritate), securitatea sociala devine un sistem statal. E.Zamfir (1995, 52) subliniaza principalele directii de schimbare a sistemului de securitate sociala :

1. Etatizarea suportului social. Statul este, in principal, instanta care ofera sprijin celor in nevoie.

2. Ajutorul este acordat nu prin bunavointa unei persoane sau institutii, ci ca un drept reglementat de lege.

3. Ajutorul este largit prin includerea unui complex sistem de asigurari.

4. Asigurarile sociale si ajutorul social sunt acordate din fonduri de stat care, in general, sunt colectate obligatoriu, pe diferite cai, de la populatie.

5. Nu sunt excluse nici initiativele private si comunitare. In fapt, in ultimii ani s-au dezvoltat rapid o serie de organizatii neguvernamentale de asistenta sociala. Acest lucru s-a intamplat in mod special in Statele Unite, probabil ca o compensare a rolului mai scazut al statului in asistenta sociala. Bunastarea ramane insa fundamental un atribut al statului, obiectivul central al politicilor sociale.