MOBILITATEA FORTEI DE MUNCA

MOBILITATEA FORTEI DE MUNCA

Comisia Europeana a declarat anul 2006 drept "an al mobilitatii lucratorilor". Aceasta ar urma sa aduca beneficii atat patronilor cat si angajatilor. Mobilitatea contribuie la cresterea competitivitatii, la o mai deplina angajare a fortei de munca. Miscarea lucratorilor dintr-o tara in alta in functie de necesitati contribuie la crearea unei autentice piete europene unice pe dimensiunea fortei de munca. Permitandu-le salariatilor sa se miste liber, se creeaza mediul unei mai solide coeziuni sociale, obiectiv fundamental al constructiei europene.

Piata muncii in U.E. este caracterizata printr-un somaj ridicat in mai multe regiuni si sectoare, iar in altele dimpotriva, prin lipsa de personal calificat. Discrepante se inregistreaza si pe categorii de varsta. Daca media somajului in U.E. este de 9%, la tineri el se apropie de 19%. O mai mare mobilitate ar ajuta la egalizarea acestor varfuri "nedorite".[1]

Mobilitatea activeaza abilitati latente ale individului. Un roman care a lucrat in Spania este mai bine pregatit pentru schimbare decat unul care a stat acasa. Schimbarea locului de munca ii dezvolta individului abilitatile profesionale si personale, ii imbogateste cunostintele, ii ofera mai multa satisfactie a muncii si, pe ansamblul societatii, creste gradul de angajare a fortei de munca.

Contextul globalizarii impune si el mai multa mobilitate angajatilor. Schimbarea tarii in care lucrezi poate fi benefica, atat in plan profesional, cat si personal, chiar daca implica eforturi si sacrificii.

Prima problema dificila este gasirea unui loc de munca intr-un mediu necunoscut, uneori chiar ostil, care implica schimbarea limbii de comunicare, a locuintei, a vecinilor si a prietenilor. Apar costuri legislative, administrative si personale in legatura cu mutarea intr-o tara in alta.

Prin desemnarea anului 2006 an al mobilitatii lucratorilor, U.E. isi propune trei obiective:

a.       sa atraga atentia asupra:

dreptului lucratorilor de a circula liber in tarile membre;

existentei posibilitatilor de mobilitate profesionala ocupationala;

b.      sa promoveze schimbul de practici pozitive intre actorii interesati din diverse tari, indeosebi autoritati publice, parteneri sociali si operatorii economici particulari;

c.       sa promoveze o mai profunda analiza a fluxurilor fortei de munca in interiorul U.E. identificand obstacolele si motivatiile mobilitatii.

Activitatile programate in anul 2006 - anul mobilitatii au fost grupate in patru categorii:

activitati si evenimente la nivel unional, menite sa promoveze mobilitatea si sa faca mai bine cunoscute avantajele si beneficiile;

activitati la nivel national sau regional, promovate de actorii interesati, proiectele fiind cofinantate de U.E. prin licitatii, pentru crearea unei adevarate "culturi a mobilitatii";

studii si analiza la nivel national, transnational si unional;

alte initiative ale organizatiilor publice sau private, care sa contribuie la obiectivele "anului mobilitatii".

Pe langa acest program au mai fost elaborate si alte planuri precum: anul in 2002 s-a elaborat un "Plan de actiune privind profesiile si mobilitatea", a carui aplicabilitate a expirat la finele 2005. de asemenea, s-a infiintat o retea electronica de servicii europene pentru forta de munca, formata de 650 de consilieri care ofera informatii si asistenta specializata pentru lucratori si familiile lor. Lunar circa 500.000 de persoane beneficiaza de aceste informatii, in orice moment fiind afisate circa 1 - 1,5 milioane de locuri de munca vacante.

In luna iulie 2004 s-a introdus cardul de asigurari de sanatate in 13 din statele membre U.E. , treptat extinzandu-se si in celelalte state membre. Pentru perioada 2005 - 2008 s-au elaborat un set de "Orientari pentru forta de munca", menit sa consolideze infrastructura pietelor muncii in U.E. , anticipand efectele restructurarii economice, iar prin Reglementarea nr. 883/2004, s-a accelerat coordonarea schemelor de securitate sociala intre statele membre.

Pe fondul european apare problema confruntarii dintre cele doua curente, cel al stimularii mobilitatii sprijinit de C.E. si cel al protectionismului sustinut de unele vechi state membre. Astfel multe din statele membre au impus perioade de tranzitie in care se mentin restrictii privind intrarea lucratorilor in statele nou intrare in U.E., iar unele state noi au apelat si ele la reciprocitate, impunand si ele restrictii in sens invers, precum Polonia si Slovenia in mai 2004.

In negocierile de aderare a Romaniei la U.E., in capitolul 2 "Libera circulatie a persoanelor", Romania a acceptat o perioada de tranzitie adoptand clauza reciprocitatii. Aceasta clauza stabileste o perioada de tranzitie de 2-7 ani de la aderare, deoarece se considera, ca piata muncii ar putea fi amenintata de lucratorii din noul stat membru. In consecinta lucratorii romani vor putea muncii pe baza unor acorduri bilaterale speciale pe care Guvernul Romaniei le-a incheiat cu statele membre. Totusi mestesugarii si practicantii de profesiuni liberale (juristi, medici, artisti etc.) vor putea lucra fara restrictii.[2]

Deschiderea pietei muncii din Romania catre cetatenii UE poate influenta in mod pozitiv decizia celorlalte State Membre atunci cand isi vor revizui politica privind circulatia lucratorilor romani, se arata intr-un comunicat al Guvernului. Efectele flexibilizarii pietei muncii din Romania se vor resimti pozitiv si in perceptia companiilor stabilite pe teritoriul Statelor Membre asupra climatului de stabilitate si transparenta creat.

Cele 26 de state membre ale UE au adoptat, prin masuri de drept intern, decizia cu privire la accesul cetatenilor romani la ocuparea locurilor de munca vacante pe piata muncii din aceste state:

- 11 state au decis sa liberalizeze in totalitate accesul lucratorilor romani (Republica Ceha, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Polonia, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia si Bulgaria),

- 5 state au liberalizat partial procedurile prin care se realizeaza accesul pe piata muncii (Franta, Italia, Ungaria, Belgia si Luxemburg),

- 10 state au mentinut regimul existent anterior datei aderarii Romaniei la Uniunea Europeana (Danemarca, Germania, Irlanda, Grecia, Spania, Malta, Olanda, Austria, Portugalia, Marea Britanie).

Alte state au declarat ca revizuirea masurilor tranzitorii se face la un an de la data aderarii, fiind astfel inoportun ca Romania sa aplice acelasi regim de restrictionare. Din numarul de permise active la 31 martie 2007 in Romania doar 22,3% au fost eliberate pentru cetatenii statelor membre UE - respectiv 1.994 de permise din totalul de 8.952 - iar ponderea acestora in numarul total de salariati din Romania este de 0,04%.[3]

Privind fluxurile fortei de munca in cadrul U.E., in Suedia, intr-o jumatate de an de la liberalizare, dupa mai 2004, s-a inregistrat o crestere de numai 0,07% a intrarilor de lucratori, din noile state membre. "Instalatorul polonez" a ramas numai o legenda, pentru ca in Marea Britanie, intr-un an de zile dupa extindere, s-au inregistrat numai 95 de cereri din partea polonezilor de angajare ca instalatori..

Imobilismul "apasa" greu asupra pietelor muncii din U.E. Mai putin de 2% din lucratori si-au parasit tara de origine pentru a lucra in alta tara. In 9 state membre, 40% din lucratori nu si-au schimbat locul de munca in ultimii 10 ani. In ciuda acestor evidente, persista teama de "invazia" fortei de munca mai competitiva dinspre statele membre.

Dupa cum arata penultima extindere a U.E., principalele fluxuri ale fortei de munca au fost sub asteptari: in tarile care nu au impus restrictii, intr-o perioada de un an si jumatate de la extindere, peste 250.000 est-europeni au depus cereri de a lucra in Marea Britanie, in timp ce in Irlanda au intrat 85.000, iar in Suedia 22.000.

Tabel 2 : Mobilitatea populatiei in unele tari UE

- populatie in varsta de peste 14 ani -

Sursa: Raporturi de munca, februarie 2006

Daca forta de munca se plaseaza dinspre tarile mai sarace spre tarile mai bogate, pensionarii circula in sens invers. Un exemplu in acest sens ar fi acela la pensionarilor germani stabiliti in Spania a depasit cu mult un milion, pe cand numarul lucratorilor spanioli in Germania este de 300.000, date prezentate de Ambasadorul Austriei la U.E: Gregor Woschnagg, pe la mijlocul lunii ianuarie 2006. In plus, tot mai multi germani peaca in alte tari in cautarea unui alt loc de munca. Conform Agentiei Reuters, in anul 2004 peste 150.000 de germani au plecat la munca in alte tari, multi dintre ei inalt calificati, in felul acesta inregistrandu-se cel mai mare exod de forta de munca germana dupa anii 1940 pana in prezent. Ambasada Austriei in Berlin recruteaza forta de munca, iar firmele de constructii din nordul Italiei angajeaza muncitori germani.

O mobilitate ridicata determina cresterea oportunitatilor lucratorilor de a gasi un loc de munca si ale angajatorilor de a gasi persoane cu un nivel corespunzator al aptitudinilor, impulsionandu-se astfel ocuparea fortei de munca si cresterea economica. In cadrul comunitar, libera circulatie a lucratorilor are ca scop principal deschiderea pietei europene a fortei de munca tuturor lucratorilor din UE, contribuind astfel la obiectivul general vizand pacea si prosperitatea si completand piata interna a marfurilor, serviciilor si capitalului.