Modalitati dementinere a pacii ordinea juridica internationala

MODALITATI DEMENTINERE A PACII ORDINEA JURIDICA INTERNATIONALA

Ordinea constituie premisa esentiala a coeziunii sociale, fiind conditionata de existenta sistemelor normative si de traducere în viata a continutului perceptiv al acestora[1]. În acest context se plaseaza si ordinea de drept, care reprezinta desfasurarea vietii sociale în conformitate cu prevederile normelor juridice[2]. Caracterul imperativ al normelor juridice este esential deoarece asigura ordinea în societate si totodata stabilitatea relatiilor sociale.

Ordinea juridica internationala cuprinde ansamblul normelor si principiilor care

reglementeaza raporturile dintre state si au la baza vointa statelor, care îsi asuma, în mod nemijlocit, anumite drepturi si obligatiiîn relatiile dintre ele.

DREPTUL INTERNATIONAL–„UN DREPT DE COORDONARE”[3]

Normele dreptului international nu pot lua nastere prin manifestari unilaterale de vointa ale statelor ci numai printr-un acord al acestora, ceea ce semnifica faptul ca dreptul international este un drept de coordonare si nu unul de subordonare.

Dreptul intern este creat în mod unilateral, de catre stat, care elaboreaza norme juridice obligatorii pentru populatia aflata sub jurisdictia sa, în timp ce dreptul international se formeaza prin acordul de vointa al statelor suverane si egale în drepturi. De aceea, se sustine[4] ca dreptul international este un drept „coodonator”, iar dreptul intern este un drept „subordonator”.

RAPORTUL DINTRE DREPTUL INTERN SI DREPTUL INTERNATIONAL

Dreptul international reglementeaza raporturile dintre state, în timp ce dreptul intern reglementeaza relatiile dintre persoane, dintre individ si stat, dintre organele puterii de stat si administratiei de stat, în interiorul acestuia.

Teoriile dualista si monista

În doctrina dreptului international, în legatura cu raportul dintre dreptul international si dreptul intern, s-au conturat doua conceptii opuse: dualista si monista.

Potrivit conceptiei dualiste[5] , dreptul international si dreptul intern sunt doua sisteme

juridice egale, independente, dar complet separate. Astfel, normele dreptului international nu au valoare obligatorie pentru dreptul intern, acesta din urma se aplica indiferent daca este în acord sau nu cu dreptul international. Aceasta teorie nu poate fi admisa deoarece contravine practicii internationale, negând interferentele care exista între cele doua ordini de drept.

Teoria monista sustine existenta unei singure ordini juridice care cuprinde atât dreptul international cât si dreptul intern.

Conceptia monista prezinta doua variante: una care sustine primatul dreptului

international asupra dreptului intern si alta care sustine primatul dreptului intern asupra dreptului international.

Interdependenta dintre ordinea juridica interna si ordinea juridica internationala

Între dreptul intern si dreptul international exista o interdependenta, chiar daca cele

doua ordini juridice sunt diferite. Ambele sunt rezultatul aceleiasi vointe, puterea de stat, astfel ca, normele dreptului intern nu pot contrazice normele si principiile dreptului international, pe care statul în cauza, fiind parte la un tratat international, s-a angajat sa le respecte si, implicit rezulta si obligatia acestuia ca legislatia sa interna sa nu contravina normelor stabilite în tratat.

NORME SI PRINCIPII OBLIGATORII ALE DREPTULUI INTERNATIONAL

Normele si principiile dreptului international sunt reguli general acceptate, specifice relatiilor internationale, elaborate de comun acord de catre state în diverse domenii ale relatiilor dintre ele.

NORMELE DREPTULUI INTERNATIONAL

În dreptul international ca, de altfel si în dreptul intern, normele sunt împartite în : norme imperative, de la care nu este permisa nici o derogare, si norme dispozitive sau supletive, de la care statele pot deroga prin tratat.

Indiferent de categoria din care fac parte, normele dreptului international au caracter obligatoriu, iar încalcarea acestora atrag raspunderea internationala a statului vinovat.

Conceptul de jus cogens

Conceptul de jus cogens apartine dreptului intern si desemneaza acele norme care, întrucât intereseaza ordinea publica dintr-un stat, nu admit nici o derogare prin conventii între particulari, conventii care, daca ar fi încheiate cu nesocotirea acestor norme, ar fi lipsite de efecte juridice.

Acest concept a fost preluat si de dreptul international prin Conventia cu privire la dreptul tratatelor de la Viena din 1969, care în art.53 defineste jus cogens ca fiind acea norma imperativa a dreptului international acceptata si recunoscuta de comunitatea internationala a statelor în ansamblul ei drept norma de la care nu este permisa nici o derogare si care nu poate fi modificata decât printr-o noua norma a dreptului international general având acelasi caracter.

Identificarea normelor de jus cogens

Conventia de la Viena nu arata normele de drept international care ar intra în categoria normelor imperative, ceea ce a determinat ample discutii în aceasta materie. Daca în cadrul Comisiei de Drept International nu a fost posibila identificarea normelor cu caracter de jus cogens, în literatura de specialitate s-au enuntat mai multe puncte de vedere cu privire la aceasta categorie de norme, majoritatea autorilor considerând ca sunt incluse în jus cogens principiile si normele fundamentale ale dreptului international”[6].

Comisia, de altfel, a lasat practicii statelor si instantelor judecatoresti sau arbitrale internationale sarcina de a statua asupra caracterului de jus cogens al diferitelor norme de drept international.

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI INTERNATIONAL

Principiile dreptului international sunt expres consacrate într-o serie de acte internationale: Carta O.N.U., în rezolutii ale Adunarii Generale a O.N.U., în tratate multinationale sau regionaleorideclaratii aleunor conferinte internationale.

Acestea sunt:

- Principiul nerecurgerii la forta sau la amenintarea cu forta. Interzicerea folosirii fortei si amenintarii cu forta reprezinta obiectivul esential al O.N.U. Carta consacra acest principiu în art. 2 alin. 4 stabilind ca „toti membrii Organizatiei se vor abtine, în relatiile lor internationale, de a recurge la amenintarea cu forta sau la folosirea ei, fie împotriva integritatii teritoriale ori independentei politice a vreunui stat, fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Natiunilor Unite”. Carta nu se margineste la a interzice interventia în treburile statelor ci obliga statele membre de a se abtine în relatiile internationale de la amenintarea cu forta sau de la folosirea ei.

- Principiul solutionarii pasnice a diferendelor internationale. .Potrivit acestui principiu, statele sunt obligate sa rezolve diferendelor internationale prin mijloace pasnice, pentru ca pacea si securitatea internationala, precum si justitia sa nu fie puse în pericol.

- Principiul neamestecului în treburile interne ale altor state. Principiul neinterventiei impune statelor de a nu interveni, direct sau indirect, indiferent de motiv, în problemele interne sau externe care tin de competenta nationala a unui alt stat. Carta interzice interventia în treburile interne ale statelor si obliga statele membre sa se abtina în relatiile internationale de la amenintarea cu forta sau de la folosirea ei împotriva integritatii teritoriale sau a independentei politice a oricarui stat sau în orice alt mod incompatibil cu Carta.

Îndatorirea statelor de a coopera unele cu altele conform Cartei. Potrivit acestui principiu, statele au obligatia de a coopera între ele pentru mentinerii pacii si securitatii internationale, în toate domeniile vietii internationale - economic, social, cultural - cooperare care nu trebuie sa se bazeze pe discriminare.

Principiul egalitatii în drepturi a popoarelor si al dreptului lor de a dispune de ele însele În virtutea acestui principiu, toate popoarele au dreptul de a-si hotarî statutul lor politic, în deplina libertate si fara amestec din afara si de a urma dezvoltarea lor economica, sociala si culturala si orice stat are obligatia de a respecta acest drept conform dispozitiilor Cartei.

- Principiul egalitatii suverane a statelor. Carta O.N.U. în art.2 pct.1 care prevede ca: „Organizatia este întemeiata pe principiul egalitatii suverane a tuturor membrilor sai”. Egalitatea suverana cuprinde urmatoarele elemente[7]:

a) statele sunt egale din punct de vedere juridic;

b) fiecare stat se bucura de drepturi inerente deplinei suveranitati;

c) fiecare stat are obligatia de a respecta personalitatea altor state;

d) integritatea teritoriala si independenta politica ale statului sunt inviolabile;

e) fiecare stat are dreptul de a-si alege si dezvolta în mod liber sistemul sau politic, social, economic si cultural;

f) fiecare stat are obligatia de a se achita pe deplin si cu buna credinta de obligatiile sale internationale si de a trai în pace cu alte state.

- Principiul îndeplinirii cu buna credinta a obligatiilor internationale. Principiul pacta sunt servanda exprima „regula morala generala care impune respectarea cuvântului dat” [8]. Având în vedere acordul de vointa al statelor la elaborarea normelor de drept international, este firesc ca statele sa înteleaga sa-si îndeplineasca

obligatiile la care au consimtit în mod liber. Respectarea acestora confera stabilitate relatiilor internationale si legalitatii internationale.