Obiectivele politicii de concurenta comunitara

Obiectivele politicii de concurenta comunitara

Obiectivele politicii in domeniul concurentei pot fi succint grupate in trei categorii:

Politica europeana in domeniul concurentei (PDC) trebuie sa garanteze unitatea pietei interne si sa evite realizarea de intelegeri intre firme, de natura sa afecteze comertul intracomunitar si manifestarea libera a concurentei. (intelegerile si practicile concertate);

2. Politica in domeniul concurentei cauta sa impiedice situatiile in care una sau mai multe intreprinderi incearca sa exploateze intr-o maniera abuziva puterea lor economica in raport cu alte firme mai putin puternice (abuz depozitie dominanta);

3. De asemenea, PDC trebuie sa impiedice acele interventii ale guvernelor statelor membre care pot falsifica regulile jocului liber al pietei prin discriminari in favoareaintreprinderilor de stat sau prin acordarea de ajutoare catre anumite firme din sectorul privat (ajutoarele de stat).

Atragem atentia asupra faptului ca reglementarile comunitare din domeniul concurentei interzic numai acele comportamente care pot influenta negativ relatiile comerciale dintre statele membre, fara a avea in vedere si situatiile in care efectele negative sunt vizibile numai la nivelul unui singur stat membru (asemenea situatii sunt de competenta autoritatilor nationale in domeniu). Pe de alta parte, deoarece in cadrul economiei de piata concurenta reprezinta un vector esential in asigurarea succesului economic, sunt considerate ca acceptabile anumite practici, care genereaza efecte pozitive asupra economiei.

Istoria UE a marcat intr- un mod cu totul aparte obiectivele PCC. Daca legea antitrust americana sau legea concurentei din Germania sau Franta au fost create pentru a guverna intr- o economie nationala integrata, politica concurentiala din UE (sau din CEE- in prezent numita oficial Comunitatea Europeana-parte constitutiva a Uniunii Europene, care a fost stabilita prin tratatul de la Maastricht privind UE) a inceput a fi construita intr- un mediu in care integrarea pietelor nationale era departe de a fi completa. Nevoia de a desfiinta barierele nationale dintre diferitele state membre si de a completa piata comuna a fost motivatia predominanta ce a stat in spatele politicii de concurenta cu dimensiune comunitara.

Spre deosebire de politicile nationale de concurenta, politica concurentei comunitare apare asemeni unui 'vector de integrare a pietelor'. Ei ii revine misiunea de a garanta unicitatea si unitatea pietei comune, prin crearea de conditii omogene in intreg spatiul comunitar ('level playing field') favorabile derularii unei concurente eficiente impiedicand intreprinderile sa o compartimenteze prin incheierea de acorduri secrete, sa evite monopolizarea pietelor de catre marile intreprinderi care pot abuza de pozitia lor dominanta prin impunerea conditiilor proprii si inlaturarea concurentilor, sa determine guvernele sa nu falsifice regulile jocului prin acordarea de ajutoare de stat intreprinderilor private sau discriminarea acestora in favoarea intreprinderilor publice. Din acest punct de vedere, concurenta nu reprezinta pentru autoritatile comunitare un scop in sine, ci un instrument care favorizeaza comertul intre statele membre care la randul sau este un mijloc de a realiza integrarea economica regionala si in final integrarea politica . Pentru a da uniformitate si obiectivitate aplicarii regulilor de concurenta pe tot teritoriul comunitar, a fost desemnata o institutie europeana independenta de interesele intreprinderilor si a autoritatilor nationale- Comisia Europeana.

S- a vorbit mult despre deciziile luate de Curtea Europeana de Justitie considerate de unii analisti angajate politic, pentru ca obiectivul major era de a promova integrarea economica a statelor membre. Sa luam spre exemplificare un caz ipotetic al unui proiect de fuziune dintre doua mari grupuri farmaceutice franceze. Daca autoritatile nationale franceze pentru concurenta ar putea lua o decizie, ele ar vedea in aceasta fuziune o oportunitate de a crea si intari un campion national francez care i-ar permite sa devina mai puternic pe plan mondial. In revansa, autoritatile europene de concurenta competente in materie, se vor intreba daca faptul ca autorizeaza fuziunea nu risca sa creeze o bariera la intrare prin care piata franceza sa fie inchisa pentru alti producatori comunitari. Experienta autoritatilor comunitare pentru concurenta a aratat ca acestea au preferat sa adopte deciziile tinand seama de faptul ca este vorba despre coordonarea economiei ca fenomen 'macroeconomic' in locul unui control separat al practicilor de reducere a concurentei. PCC sanctioneaza aspru restrictiile teritoriale si interdictiile la exporturi si importuri paralele, deoarece sunt contrare principiului de eliminare a frontierelor economice nationale sau practicile discriminatorii de pret deoarece conduc la segmentarea artificiala a pietei comunitare. Dimpotriva, acordurile de cooperare intre intreprinderi in vederea specializarii, de cercetare-dezvoltare sau transfer de tehnologie au fost incurajate in spatiul european. Multe decizii au aratat ca dominarea pragmatismului a fost consecinta obiectivului de integrare a pietelor. Uneori firmele private pot avea avantaje din separarea pietelor nationale sau din interzicerea intrarii concurentilor straini. Prin luarea in considerare a acestor aspecte si prin avansarea obiectivului integrarii, PCC nu poate sa se focalizeze strict pe procesul concurential din interiorul pietei. Pe de alta parte, aceeasi autoritate comunitara nu face rabat nici de la teoria economica in aprecierea caracterului pro sau anti-concurential, in masura in care se tine seama de obiectivul politic. Acest rationament il gasim la baza PCC si constituie credinta sa. Criteriul fundamental de apreciere este efectul unei practici, al unui comportament, al unei decizii asupra fluxurilor comerciale intra- comunitare si in final, asupra pietei interne europene .

Un alt factor care influenteaza in acelasi timp dezvoltarea obiectivelor din afara sferei economice este convingerea statelor europene in atributele economiei sociale de piata in care guvernele intervin cu o mai mare frecventa si mult mai direct in economie. Crearea unei comunitati plurinationale, idee inedita pana la 1956, a unei societati capabile sa caute eficienta in procesul de aderare la mecanismele de piata, fara a nega dimensiunile sociale, culturale si morale a avut la baza ideea de 'economie sociala de piata' - 'o infuzie de liberalism pe structura catolicismului social favorabil interventiei statale'[2], un amestec intre libertatea de piata, interventionism si disciplina organizarii- constructie promovata de neoliberalismul economic, pilier de baza al legislatiei germane in materie de concurenta.[3]

Acesti factori fundamentali sunt reflectati sub numeroase aspecte in PCC si in modalitatea de dezvoltare inca de la crearea sa. Ceea ce este important de mentionat este faptul ca elementele enumerate au contribuit la crearea unei liste a obiectivelor de PCC mult mai vasta decat obiectivele care ar putea rezulta doar din supravegherea rivalitatii din interiorul pietei. PCC a fost vazuta ca un instrument pentru realizarea obiectivelor de natura 'non-economica' care veneau in completarea obiectivelor economice. Distinctia intre obiectivele 'economice' si 'non- economice' de politica concurentiala a devenit populara inca de la inceputul anilor '80 o data cu formularea economica a politicii de concurenta promovata de Scoala de la Chicago. Obiectivele economice sunt identificate cu promovarea eficientei economice. Politica de concurenta asigura alocarea optima a resurselor. Aceasta eficienta rezultata din alocarea resurselor economice este o functie a gradului de rivalitate intre participantii de pe piata. Atunci cand pietele nu pot mentine concurenta, sarcina autoritatilor pentru concurenta este de a interveni, stimuland concurenta prin aplicarea directa a legislatiei in materie. Masurile de interventie pot fi, spre exemplu, actiuni de interzicere a unei operatii de fuziune care prezinta riscul reducerii concurentei. Desi, din acest punct de vedere, obiectivul principal al politicii concurentei este de a intari concurenta, in general, economistii recunosc ca cel mai mare grad posibil de rivalitate existent in interiorul unei piete nu este intotdeauna cea mai buna solutie.

Ceea ce reprezinta o trasatura particulara pentru PCC este ca aceste consideratii nu sunt concepute ca o negare a obiectivelor economice sau de eficienta economica. Acestea sunt o categorie de obiective de PCC care nu pot fi justificate din punct de vedere economic. Aceasta categorie de obiective este numita 'non-economica', 'non-eficienta' sau 'non- concurentiala'[4]. Prin intermediul obiectivelor 'non-economice' sunt determinate efectele concurentei din interiorul pietei in termeni sociali. Latura "non- economica" a obiectivelor PCC a fost evidentiata inclusiv cu ocazia adoptarii catorva decizii, prilej cu care s- au facut compromisuri cu alte politici comunitare. Prin urmare asigurarea unei coeziuni externe a PCC este importanta pentru factorii de decizie comunitari.

Categoria obiectivelor 'non- economice' tine de aspectul moral si social al acestora. Aceste referinte sociale au in vedere in primul rand calitatea de consumator si de contribuabil a indivizilor. Acordurile care vizeaza fixarea preturilor sau segmentarea pietei comunitare intr- un mod artificial, abuzurile intreprinderilor aflate in pozitie dominanta care impiedica jocul concurential se traduc printr-o crestere a preturilor si posibilitatea redusa de alegere pentru consumatori. Atribuirea de ajutoare publice unor intreprinderi fac subiectul unor analize suficient de atente din partea PCC, deoarece dincolo de mentinerea unor locuri de munca 'ineficiente', acestea provoca o majorare a costurilor din impozite pentru contribuabilul comunitar. Consumatorii vor fi confruntati cu preturi mari datorate eficientei reduse si practicilor anticoncurentiale ale firmelor. Din aceste cauze, PCC ia in considerare de fiecare data interesul consumatorilor pentru asigurarea bunastarii acestora printr-o promovare a concurentei pentru stimularea ofertei si diversificarii sortimentala a produselor si ameliorarea puterii de cumparare.

Alaturi de echitatea sociala, este avuta in vedere si mentinerea echitatii la nivelul relatiilor dintre intreprinderi. Sensul dat echitatii nu are in vedere garantarea atribuirii unor parti de piata egale intreprinderilor participante pe piata, ci instituirea unei protectii egale impotriva practicilor anticoncurentiale. Eliminarea unei intreprinderi ca urmare a practicilor de cooperare, a comportamentelor impuse de o intreprindere dominanta, a sustinerii financiare de autoritatile publice sau impunerea unor conditii de aprovizionare sau de pret de o intreprindere aflata in pozitie dominanta in reteaua de distributie nu este acceptata de dreptul concurentei. Deciziile finale asupra practicilor intreprinderilor sunt luate de autoritatile abilitate din cadrul Comisiei Europene sau de autoritatile nationale de concurenta care sunt obligate sa respecte dreptul de aparare a intreprinderilor. Punerea la dispozitia intreprinderilor a informatiilor care stau la baza operatiilor de investigare si de adoptare a deciziilor ofera agentilor economici posibilitatea organizarii procedurii de aparare sau de recurs in fata instantelor nationale sau comunitare.

Cresterea importantei obiectivelor non-concurentiale si pro-integrationiste a fost urmata indeaproape de o reducere a importantei analizei economice. Sub curentul lui Mario Monti, fost comisar pentru concurenta, profilul economic al aplicarii regulilor de concurenta incepe sa creasca in importanta, astfel incat in prezent asistam la o reordonare a obiectivelor de PCC in favoarea celor economice.