Organizatii internationale politico - militare

Organizatii internationale      politico - militare

Alianta Nord - Atlantica (NATO) (North Atlantic Treaty[i])

Aliantele politico - militare constituie in actualul sistem international un fenomen cvasipermanent, fiind raspandite sub forma organizatiilor internationale.

Dupa al Doilea razboi Mondial, prin infrangerea celor doua mari puteri industriale si militare, Germania si Japonia, s-a creat un gol imens la estul si la vestul Uniunii Sovietice.

La inceputul anilor ¢47, deteriorarea relatiilor dintre fosta URSS si puterile apusene a atins proportiile unei crize. Venise era Pactului.

Astfel, la 4 aprilie 1949 avea      sa se semneze la Washington, Tratatul Atlanticului de Nord de catre ministrii afacerilor externe ai Belgiei, Canadei, Danemarcei, Frantei, Islandei, Italiei, Luxemburgului, Marii Britanii, Norvegiei, Olandei, Portugaliei si Statelor Unite, creand o alianta a 12 state independente angajate sa-si asigure unul altuia securitatea.

Toate mutatiile politico - militare din Europa, dar in special Razboiul Rece, au gravitat in jurul a doua mari blocuri militare: Organizatia Atlanticului de Nord si Organizatia Tratatului de la Varsovia.

Astazi Alianta are un numar de 28 membri.

Infiintarea acestei Aliante a fost posibila datorita prevederilor articolelor 51[ii] si 52[iii] din Carta ONU, care recunoaste dreptul la autoaparare si legitimeaza crearea de acorduri si organisme regionale de securitate.

Tratatul stabileste ca : ".un atac armat impotriva uneia sau mai multora dintre ele, survenind in Europa sau America de Nord, va fi considerat drept un atac indreptat impotriva tuturor partilor si, in consecinta, convin ca, daca un asemenea atac se produce, fiecare dintre ele (.) va sprijini partea sau partile astfel atacate, adoptand imediat, in mod individual si in acord cu celelalte parti, acea masura pe care o va considera necesara, inclusiv utilizarea fortei armate, pentru a restabili si asigura securitatea in regiunea Atlanticului de Nord.[iv]"

Principiile de functionare ale NATO sunt: elaborarea in comun a deciziilor; consultarile politice; gestionarea crizelor; dimensiunea apararii; problemele nucleare; cooperarea economica; informarea politica; programul comun pentru infrastructura, cooperarea in domeniul armamentului si sprijinul logistic individual sau prin cooperare.

Scopurile Aliantei sunt pe plan militar asigurarea unei structuri generale care sa poata rezolva crizele ce afecteaza securitatea membrilor sai si mentinerea unei forte militare capabile sa preintampine razboiul, iar pe plan politic promovarea dialogului pentru realizarea securitatii europene. Este una dintre problemele fundamentale de care depinde stabilitatea si securitatea ariei euro - atlantice si serveste ca un forum esential pentru consultarile transatlantice in problemele care afecteaza interesele vitale de securitate ale tuturor membrilor sai.

Cu scopul de a impune securitatea si stabilitatea in zona, NATO joaca, de asemenea, un rol cheie in campul de gestionare a crizelor contribuind la prevenirea conflictelor efective si chiar a crizelor, cand exista consens intre membri sai.

Alianta are o responsabilitate pentru fiecare tara membra, de a stabili o baza pentru realizarea obiectivelor sale prin utilizarea optima a bunurilor sale si prin utilizarea economica a resurselor sale si prin obtinerea unui profit maxim din cooperarea politica si militara care i-a permis sa-si indeplineasca sarcinile mai mult de 50 de ani. De asemenea, Alianta este dedicata protejarii democratiei, drepturilor omului si legilor.

Incepand cu 1989 si sfarsitul divizarii artificiale a Europei care a triumfat de-a lungul Razboiului Rece s-au inregistrat progrese enorme, dar sarcina esentiala inca nu a fost realizata.

NATO este singura organizatie de securitate care leaga SUA si Canada de Europa.

Structura complexa a Aliantei a fost definitivata dupa trei ani de la semnare si a fost conceputa astfel incat scopurile propuse de aceasta sa fie realizate la cele mai inalte standarde, astfel incat vom vorbi despre 2 categorii de organe: organe principale de conducere a organizatiei (Consiliul Nord -Atlantic si Secretariatul), organele militare (Comitetul de planificare a apararii, Grupul de planificare nucleara si Comitetul militar), 5 organisme responsabile cu efectuarea consultarilor politice (Comitetul Nord - Atlantic, Comitetul politic, Grupurile de experti regionali, grupurile politice de lucru ad-hoc si Grupul atlantic de asistenta politica) si      un numar de organisme secundare, dintre care se distinge Eurogrupul

Organul principal al NATO este Consiliul Atlanticului de Nord format din reprezentantii permanenti ai statelor membre (ministrii facerilor externe, ai fortelor armate si ministrii de finante) care se reunesc cel putin o data pe saptamana. Consiliul se poate reuni si la nivel inalt, cu participarea sefilor de state si de guverne si este singurul organ al Aliantei care, in baza Tratatului, detine autoritatea politica si puterea de decizie. Drept consecinta au fost create comitete si grupuri de studiu pentru a sprijini Consiliul Atlanticului de Nord sau pentru a-si asuma responsabilitati in anumite domenii, cum ar fi planurile de aparare, cele nucleare sau problemele militare. Secretarul General al N.A.T.O. este Presedintele Consiliului indiferent de nivelul de reprezentare la care se reuneste acesta.

Comitetul pentru planificarea apararii este compus din reprezentanti permanenti, dar si ai ministrilor apararii, reunindu-se de cel putin 2 ori pe an, in reuniuni ministeriale. Cu exceptia Frantei, toate tarile membre sunt reprezentate in acest organism. Comitetul se ocupa de problemele privind planificarea apararii, elaboreaza orientari pentru autoritatile militare ale NATO si, in limitele responsabilitatilor sale, isi asuma aceleasi functii si dispune de aceleasi puteri cu cele ale Consiliul Atlanticului de Nord, in probleme ce tin de competenta sa. .

Grupul de planificare nucleara are aceeasi structura ca si Comitetul de planificare a apararii dar se ocupa de problemele nucleare si se reuneste de doua ori pe an, fiind principalul cadru in care au loc consultarile asupra tuturor problemelor legate de rolul fortelor nucleare in cadrul politicii de securitate si de aparare a NATO.

Secretariatul este compus din functionari internationali, recrutati din tarile membre pe o perioada de 3-4 ani si este condus de un Secretar general - cea mai inalta functie din structurile organizatiei - care prezideaza toate reuniunile Consiliului. Acestuia ii revin atributii precum: promovarea consultarii intre membrii Aliantei, propune diverse probleme pentru discutii si ofera sugestii de decizie, dispune de autoritatea de a folosi procedura "bunelor oficii" in cazul unor dispute sau dezacorduri intre membrii sai, raspunde de activitatea secretariatului si este purtatorul de cuvant al Aliantei.

Comitetul Militar este cea mai inalta autoritate a Aliantei Nord - Atlantice, este alcatuit din sefii de stat major ai fiecarui stat membru, cu exceptia Frantei si Islandei si se reuneste de trei ori pe an sau ori de cate ori este nevoie.

Activitatea celor cinci organisme responsabile cu efectuarea consultarilor politice este asistata de catre conducerea internationala, in frunte cu Secretarul general al NATO.

Pentru a veni in preintampinarea dorintei statelor est - europene care si-au exprimat dorinta de a adera la NATO a fost initial instituit in 1991 Consiliul de Cooperare Nord - Atlantic, iar ulterior      in 1994, cu ocazia summit-ului, Parteneriatul pentru Pace.

Deciziile in cadrul Aliantei se iau prin regula consensului, orice decizie devenind obligatorie pentru toti membrii din momentul adoptarii acesteia.