POLITICA AGRICOLA COMUNA

CUPRINS

Politica Agricola Comuna

1. Istoricul politicii agricole comune europene

2. Trasaturi distincte ale politicii agricole comune

Obiectivele politicii agriculturii comune

Institutiile implicate in politica agricola comuna

Organizatii comune de piata

Dezvoltarea rurala

Finantarea masurilor de politica agricola comuna

Politica Agricola comuna in prezent

Bibliografie

Politica agricola comuna

1.Istoricul Politicii agricole comune ( PAC )

Agricultura a constituit cel mai cel mai important domeniu de activitate in primul deceniu de activitate al Comunitatii.

Acest domeniu a fost acela in care s-au inregistrat primele esecuri in integrarea comunitara. Sistemul preturilor de interventioe si al preturilor de referinta , precum si regulamentele de piata au dus la rezultate absurde, contrare scopurilor urmarite de politica agricola.

Preturile produselor agricole au crescut spectaculos, ajungandu-se ca produsele europene sa depaseasca cu mult preturile de pe piata mondiala.Subventiile primate de agricultori au ajuns la sume exorbitante¹.

Sistemul instituit de CEE a fost criticat nu doar de politicieni si cetatenii statelor membre,dar si de alte tari exportatoare de produse agicole.

Ca o recunostinta a acestor deficiente ale politicii agricole comunitare. Planul Mansholt,

elaborat in decembrie 1968, numit dupa initiatorul sau , comisarul olandezpentru agricultura Sicco Mansholt, a vizat reforma domeniului agricol, in sensul transformarii acestuiaintr-un sistem guvernat de principiile economiei de piata.

Directiva 73/159/CEE cu privire la modernizarea exploatarii agricole² a pus in practica multe dintre obiectivele continute in planul Mansholt.

Cu toate ca directive a urmarit introducerea mecanismelor economiei de piata in domeniul agricol, acest fapt sa petrecut in parte deabia in anul 1992, prinasa numita reforma MacSharry³ ce a prevazut, printer altele, o reducere a preturilor de interventie, inscolul de a creste

_____ _______ ______ _____________

1. Astfel aceasta suma s-a ridicat in anul 1969, lq 10 miliarde de marci germane pentru agricultura Republicii Federale Germane
2. J.Of.L96.1972,p.1 si urm
3. Proiectul a purtat numele initiatorului sau,comisarul irlandez pentru agricultura Ray MacSharry

competitivitatea produselor agricole pe piata mondiala, plati compensatorii pentru agricultori si

masuri de protectie a mediului in domeniul agricol.

Transformarile de pe piata mondiala si perspective aderarii de noi membrii la Comunitate au constituit impulsurile hotaratoare pentru propunerea Comisiei de includere de noi reforme in domeniul agricol in agenda 2000⁴ .

Propunerea a vizat in principal cresterea competivitatii produselor agricoledin Comunitate pe piata mondiala, asigurarea unui nivel de trai corespunzator pentru populatia agricola, o imbunatatire a calitatii sio sigurantei produselor alimentare, crearea unei politici de dezvoltare rurala ca o componenta a politicii agricole.

Ministrii agriculturii din tarile membre, reunite in iunie 2003, au cazut de accord asupra introduceii acestor reforme radicale in domeniul politicii agricole.

2. Trasaturi distincte ale Politicii agricole comune (PAC)

Politica agricola comuna este nu numai una dintre primele politici comune, dar este si printer cele mai importante. Importanta ei deosebita in cadrul constructiei comunitare este reflectata prin cateva trasaturi distincte:

a)Este o politica prin excelenta integrationista, in mai mare masura chiar decat Piata

Interna, unde standardele armonizate le-au Inlocuit doar in proportie de circa 10% pe cele

nationale. In ce priveste PAC, politicile agricole nationale au fost inlocuite, pentru marea

majoritate a productiei agricole, de reglementari comune de functionare a pietelor si

comercializare a produselor

b)Este o politica mare consumatoare de resurse financiare. Politica agricola consuma, prin sistemul complex de subventii si alte stimulente financiare, circa jumatate din bugetul

comun⁵

_____ _______ ______ _______________

4.Program de actiune stabilit cu ocazia Consiliului European din 26 martie 1999 din Berlin, prin care s-a urmarit o consolidare a politicilor comunitare si s-a instituit un cadru financiar pentru anii 2000-2006, in perspective viitoarelor extinderi ale Uniunii Europene.

5 Cealalta mare consumatoare fiind Politica Regionala

c)Manifesta un grad sporit de vulnerabilitate la presiunile de lobbying, considerente altele

decat cele economice prevaland adesea in luarea deciziei de politica agricola. Trei sunt

ratiunile mjore care justifica de ce factorii politici sunt foarte sensibil la lobby-ul exercitat

de producatorii agricoli. Pe de o parte, sectorul agricol este cel care furnizeaza una din

resursele indispensabile existentei umane, si anume hrana. Pe de alta parte, agricultura

este un sector traditional, cu radacini adanci in istorie, si simbolistici - sub forma

traditiilor, cutumelor, legendelor - ce reprezinta izvoare fundamentale In conturarea

identitatilor nationale. In sfarsit, organizatiile producatorilor agricoli au capatat o

influenta foarte puternica In timpul razboiului, pe care ulterior si-au pastrat-o, iar pe

parcursul dezvoltarii PAC, si-au consolidat-o. Conceptia Insasi a PAC, de protejare a

veniturilor producatorilor agricoli, a avut o contributie Insemnata la consolidarea pozitiei

acestor organizatii.

3.Obiectivele politicii agriculturii comune

Reglementarile de politica agricola sunt cuprinse In articolele 38-46 ale Tratatului de

la Roma (In prezent, articolele 32-38, dupa modificarile aduse de Tratatul de la Amsterdam).

Articolul 38 (acum, articolul 32) stabileste ca: "piata comuna se va extinde si asupra sectorului

agricol si comertului cu produse agricole" si ca "operarea si dezvoltarea pietei comune pentru

produsele agricole vor fi insotite de crearea unei politici agricole comune", iar articolul 39

(articolul 33 din varianta consolidata a Tratatului) fixeaza obiectivele politicii agricole comune:

a)Cresterea productivitatii agricole prin promovarea progresului tehnic, prin

asigurarea dezvoltarii rationale a productiei agricole, si prin utilizarea optima a

factorilor de productie, in special a fortei de munca

b)Asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populatia agricola, In special prin

cresterea veniturilor individuale ale lucratorilor agricoli

c)Stabilizarea pietelor

d)Asigurarea sigurantei aprovizionarilor

e)Asigurarea unor preturi rezonabile pentru consumatori

Tratatul de la Roma nu explica insa concret cum aveau sa fie realizate aceste obiective. De aceea,

in 1958, ministrii agriculturii din cele sase state semnatare ale Tratatului s-au intalnit la Stresa

(Italia) pentru a se pune de acord asupra modului de transpunere in practica a politicii agricole.

Ei au stabilit trei principii care sa guverneze PAC:

1)Principiul pietei unice: in interiorul Uniunii Europene, produsele agricole circula

fara restrictii

2)Principiul preferintei comunitare: este favorizat consumul produselor originare

din Uniunea Europeana, prin impunerea de preturi mai mari la produsele din

import fata de productia interna

3)Principiul solidaritatii financiare: masurile comune sunt finantate dintr-un buget

comun

Odata stabilite aceste principii, Comisiei i-a revenit responsabilitatea de a detalia masurile de politica agricola comuna. "Arhitectul" politicii a fost olandezul Sicco Mansholt, vice-presedinte al Comisiei si responsabil pentru agricultura.

Mecanismul consta, in linii mari, in protejarea veniturilor producatorilor agricoli prin intermediul preturilor, si anume prin instituirea unui nivel ridicat al protectiei vamale fata de concurenta straina, combinat, pentru anumite produse, cu unificarea preturilor interne, respectiv, fixarea de preturi comune insotita de un mecanism de sustinere a nivelurilor acestora. intrucat preturile interne erau mai ridicate decat cele mondiale, exporturile trebuiau incurajate prin subventii.

Masurile comune aveau sa fie finantate dintr-un buget comun. Piata agricola a Comunitatii devenea in acest fel o constructie solida, cu evolutii independente de tendintele pietelor internationale.

Propunerile Comisiei au fost acceptate de Consiliu in 1961, iar detaliile au fost negociate in anul urmator, incat PAC a intrat in vigoare din 1962. Efectiv, PAC a inceput sa functioneze din 1964, cand s-au facut primii pasi spre uniformizarea preturilor. Trebuie subliniat aici faptul ca, datorita insistentelor Germaniei, pretul de interventie pentru grau a fost stabilit la un nivel mult superior celui de pe piata mondiala.

Intr-o prima etapa, produsele carora li s-au aplicat masuri de unificare a preturilor au fost

cerealele (1964), urmate ulterior (1966) de produse lactate, carne de vita, zahar, orez, plante

oleaginoase, ulei de masline. Pentru alte produse: carne de porc, carne de pui, oua, fructe si

legume, vin, s-au adoptat masurile de creare a unei piete unice (eliminarea barierelor tarifare

intre tarile membre si instituirea protectiei comune la import), fara unificarea preturilor. Treptat,

masurile s-au extins, cu diferite grade de intensitate, si asupra altor produse: carne de miel, peste,

tutun, flori, s.a., incat in prezent circa 90% din productia agricola a Uniunii Europene este

reglementata intr-un fel sau altul prin masuri comune.

Aplicarea acestor masuri a determinat curand efecte secundare nedorite. Preturile mari garantate au incurajat in mod firesc cresterea productiei (in special la grau, unt si carne de vita), care la randul ei s-a transformat in supraproductie, care a antrenat cresterea exponentiala a cheltuielilor agricole.

De aceea, in 1968, acelasi Sicco Mansholt a initiat o prima tentativa de reforma. Ideea lui a fost sa provoace o restructurare a exploatatiilor agricole in sensul cresterii dimensiunilor lor prin comasari. Fermele mari fiind mai eficiente si rezistand mai bine jocului pietei, ar fi fost posibila si reducerea nivelului masurilor de protectie. Reforma nu a putut fi pusa in aplicare,

neintrunindu-se consensul asupra ei.

PAC si-a pastrat asadar caracteristicile si in perioada anilor 70. Anii 80 au adus insa unele

schimbari, cea mai importanta fiind introducerea cotelor de productie, care limitau dreptul

producatorilor la veniturile garantate functie de un nivel maxim al productiei. Cote s-au introdus,

intr-o prima etapa, la cereale, produse lactate, zahar.

Momentul care a determinat o schimbare radicala in arhitectura PAC a fost anul 1992, cand Consiliul a aprobat un pachet de masuri de reforma propuse de comisarul pentru agricultura, Ray MacSharry. Motivele reformei din 1992 au fost pe de o parte interne, determinate de cheltuieli bugetare mari si supraproductie, iar pe de alta, externe, respectiv, negocierile din cadrul Rundei Uruguay si presiunile SUA in directia unei reduceri cat mai substantiale a interventionismului agricol in randul membrilor Organizatiei Mondiale a Comertului. Elementul central al reformei la constituit reducerea preturilor la produsele care generau cele mai mari surplusuri, in special, cereale, carne de vita si unt, insotita de acordarea, catre fermieri, a unor sume care sa compenseze pierderea suferita de acestia. Platile compensatorii au fost stabilite la hectar pentru culturile arabile, si pe cap animal pentru bovine. Pentru culturile arabile, s-a introdus totodata conditionalitatea acordarii lor in functie de "Inghetarea" (set-aside, scoaterea din circuitul productiv) unui procent de 15% din suprafata detinuta. Reforma a abordat si aspecte structurale: stimulente pentru utilizarea productiei in scopuri non-agricole, scheme de pensionare anticipata a agricultorilor, stimulente pentru protectia mediului.

Efectele reformei McSharry au fost incurajatoare, incat o alta a urmat in 1999⁶, pe baza

propunerilor de reforma ale Comisiei din documentul Agenda 2000. Sablonul urmat a fost in linii

mari acelasi: reducerea pretului la cereale, lapte si produse lactate, vita si carne de vita, in paralel

cu cresterea platilor compensatorii.

Ceea ce reforma din 1999 aduce cu adevarat nou este acordarea unei importante mult sporite componentei structurale a politicii agricole si gruparea acestor masuri - vizand calitatea

produselor si a procesului de productie, grija pentru mediul inconjurator, dezvoltarea

multilaterala a zonelor rurale - sub o umbrela comuna, cea a politicii de dezvoltare rurala, care a

devenit astfel cel de-al doilea pilon al PAC.

4. Institutiile implicate in politica agricola comuna

Institutiile implicate in elaborarea si gestionarea masurilor de politica agricola comuna sunt:

1)Consiliul UE pentru Agricultura si Pescuit,

2)Parlamentul European

3)Comisia Europeana.

Puterea legislativa revine Consiliului, Parlamentul avand doar un rol consultativ.

in Consiliu, deciziile se iau cu majoritate calificata. In exercitarea prerogativelor de

_____ _______ ______ ____________

6.Programul de actiune stabilit cu ocazia Consiuliului European din 26 martuie 1999 din Berlin, prin care s-a urmarit o consolidare a politicilor comunitare si s-a instituit un cadru financiar pentru anii 2000-2006, in pewrspectiva viitoarelor extinderi ale Uniunii Europene

consultanta, Parlamentul este asistat de Comitetul AGRI, organ permanent.

Comisia Europeana are doua atributii majore, cea a initiativei legislative si cea a implementarii PAC. Comisia este asistata de Comitete, care sunt de

trei tipuri: Comitete pentru managementul organizatiilor comune de piata (cate unul pentru

fiecare organizatie comuna de piata), Comitete de reglementare (cu rol consultativ in elaborarea

legislatiei orizontale) si Comitete consultative (formate din reprezentanti ai grupurilor de

interes). Securitatea alimentara intra in atributiile Autoritatii Europene pentru Securitatea

Alimentelor, organizatie independenta creata in ianuarie 2002, cu rol consultativ pe langa

Comisie.

5.Organizati comune de piata

Pentru realizarea obiectivelor PAC definite in Tratatul de la Roma si in spiritul principiilor stabilite la Stresa, s-a construit un sistem complex de reguli si mecanisme care reglementeaza productia, comertul si prelucrarea produselor agricole, grupate sintetic sub denumirea de organizatii comune de piata. Treptat, organizatiile comune de piata le-au Inlocuit pe cele nationale pentru produsele/sectoarele care cad sub incidenta PAC.

In prezent, circa 90% din produsele agricole din Uniunea Europeana fac parte dintr-o organizatie comuna de piata, si anume: cereale, carne de porc, oua si carne de pasare, fructe si legume proaspete si procesate, banane, vin, lapte si produse lactate, carne de vita si vitel, orez, uleiuri si grasimi (inclusiv ulei de masline si plante oleaginoase), zahar, flori si plante decorative, furaje uscate, tutun, in si canepa, hamei, seminte, carne de oaie, carne de capra, precum si alte produse carora li se aplica numai anumite reglementari.

Pentru implementarea masurilor comune de reglementare a pietelor, Comunitatea are la

dispozitie urmatoarele instrumente: preturile, interventia pe piata, ajutoarele financiare, cotele de productie, protectia vamala comuna.

1. Preturile

Mecanismul general de functionare a pietelor produselor agricole in Uniunea Europeana este

bazat pe un sistem complex de reglementare a preturilor de comercializare a produselor. Astfel,

anual se stabilesc de catre Consiliu trei niveluri de pret pentru produsele de sub incidenta PAC:

pretul indicativ, pretul de interventie, si pretul prag.

Pretul indicativ este pretul la care Consiliul recomanda comercializarea produselor agricole pe Piata Interna. Nivelul sau este considerat cel potrivit pentru a asigura un standard "rezonabil" al veniturilor producatorilor agricoli. In acest spirit, initial, preturile indicative au fost fixate la niveluri foarte ridicate, in special pentru cereale. Ele au mai fost diminuate dupa refomele din 1992 si 1999, dar raman in continuare, in medie, mai ridicate decat preturile internationale.

Pretul de interventie este pretul minim garantat care poate fi obtinut pentru productia

comercializata pe piata interna. Atunci cand preturile unor produse (in special la cereale, produse

lactate, carne de vita, de porc, zahar, orez), ating nivelul minim (cand oferta este in exces fata de

cerere), Comunitatea intervine prin achizitia si stocarea produsului respectiv, nepermitand

scaderea pretului de piata sub pretul de interventie si asigurand fermierilor garantia unor venituri

minime. Initial, in stadiul de inceput al PAC, nivelul pretului de interventie era mult superior

celui de pe piata mondiala. Masura era in spiritul obiectivului asigurarii unui nivel de trai echitabil pentru populatia agricola. Insa, preturile mari la produsele alimentare constituiau un

stimulent puternic pentru cresterea productiei, incat curand s-a ajuns la situatii de supraproductie

si productie pe stoc. Prin reformele din 1992 (McSharry) si 1999, pretul de interventie a fost adus

spre nivelul de pe piata mondiala, in special pentru produsele generatoare de surplusuri (culturi

arabile, carne de vita, lapte si produse lactate), concomitent cu acordarea, catre fermieri, de

ajutoare financiare (plati compensatorii), care sa compenseze pierderile suferite.

In cazul cerealelor si al orezului, nivelul pretului de interventie creste in fiecare luna pentru a acoperi cheltuielile determinate de stocarea productiei de catre fermieri in perioada de recoltare si comercializare. Cresterea lunara a pretului de interventie are rolul de a evita situatiile de plasare pe piata a intregii recolte, fermierii fiind incurajati in acest fel sa comercializeze

productia treptat, in transe mai mici.

Pretul prag este pretul sub care importurile de produse agricole nu pot patrunde In Uniunea Europeana. Ratiunea este aceea ca, dupa adaugarea cheltuielilor specifice de transport si

comercializare pe parcurs comunitar, pretul la consumator al produselor importate sa fie mai

mare decat preturile produselor interne. Nivelul pretului prag se obtine prin aplicarea taxelor

vamale la nivelul pretului mondial. Initial, taxele (prelevarile) vamale erau variabile, in functie

de variatiile pretului mondial. Acordul pentru agricultura, negociat In 1995 in cadrul rundei

Uruguay a Organizatiei Mondiale a Comertului, a prevazut transformarea tuturor barierelor

netarifare (inclusiv a prelevarilor variabile) in taxe vamale.

2. Interventia pe piata (stocarea)

Atunci cand preturile de piata ale unor produse ating niveluri mai mici sau apropiate de cele stabilite prin sistemul preturilor de interventie, agentii autorizate cumpara si stocheaza aceste

produse pentru a restabili nivelul pretului. Este incurajata si stocarea de catre producatorii

privati, prin acordarea de sprijin financiar catre acestia. Produsele stocate sunt fie revandute cand

se restabileste echilibrul pe piata, fie exportate la preturi derizorii pe pietele internationale, fie

distruse (in scenariul negativ al alterarii, ca urmare a stocarii indelungate).

Interventia s-a aplicat mai ales la cereale, produse lactate, zahar, ulei de masline, seminte

oleagionase.

Masura a determinat, in timp, cheltuieli bugetare insemnate in planul intern si tensiuni

comerciale In planul extern. De aceea, tendinta actuala este de a diminua la limita rolul

interventiei in mecanismul de functionare a PAC.

3).Ajutoarele financiare (subventii)

Aceasta categorie cuprinde: plati directe si alte ajutoare financiare, si refinantari la export.

Platile directe sunt formate din ajutoarele pentru productie si platile compensatorii.

Subventiile pentru productie se aplica produselor al caror consum ar fi descurajat In situatia unui pret prea mare, obtinut spre exemplu prin impunerea unui nivel ridicat al protectiei vamale. Ele se calculeaza si se acorda fie pe unitate de produs, fie la suprafata, sau pe cap de animal. Rolul lor este dublu: pe de o parte, pretul pentru consumatori este mentinut la un nivel rezonabil, iar pe de alta parte, veniturile producatorilor raman ridicate. Astfel de ajutoare se acorda pentru: ulei de masline, seminte oleaginoase, carne de oaie, tutun. Tot in aceasta categorie se incadreaza si platile care au ca scop influentarea unor anumite comportamente ale producatorilor (cum sunt primele pentru calitate la grau dur, primele pentru vacile care alapteaza, prime pentru sacrificare), precum si platile pentru procesare (ajutoare pentru uscarea cerealelor/semintelor, pentru procesarea fructelor/legumelor).

Platile compensatorii au fost introduse odata cu reformele McSharry din 1992, pentru a

compensa pierderile suferite de fermieri in urma scaderii nivelurilor preturilor de interventie

Inspre preturile de pe piata mondiala. In acest fel, o parte din eforturile financiare pentru

subventionarea agriculturii au trecut de la consumatori (care subventionau prin preturile mari

platite) la contribuabili. Platile compensatorii se acorda fie sub forma unei sume anuale fixe la

hectar - indiferent deci de cantitatea produsa -, fie pe cap de animal. Platile la hectar sunt

calculate pe baza evidentei statistice a productiei obtinute in perioada de referinta 1986-1991.

Astfel, ele nu coincid de la o tara la alta sau de la o regiune agricola la alta. Consiliul stabileste un cuantum uniform al subventiei valabil pentru toate tarile membre (de exemplu, 63 Euro/tona la cereale), dar in continuare, subventia la hectar se calculeaza in functie de productia medie la hectar specifica fiecarei regiuni, evidentiata de datele statistice din perioada 1986-1991.

Fermierii trebuie sa indeplineasca unele cerinte pentru a beneficia de plati compensatorii. Prima, este respectarea unor standarde de mediu si ocupare (cross compliance), stabilite de fiecare stat membru in parte. Daca se constata neconformarea cu standardele, statele membre pot reduce cuantumul ajutoarelor directe care li s-ar fi cuvenit beneficiarilor. A doua, este cea a inghetarii terenurilor (set-aside), stabilita la minimum 10% din suprafata terenurilor cu destinatia culture arabile pentru perioada 2000-2007. Masura⁷ se refera atat la prevenirea situatiilor de

supraproductie, dar are in vedere si protejarea mediului.

Produsele pentru care se acorda plati directe sunt: culturi arabile, inclusiv cereale, cartofi pentru amidon, in fara destinatia fibre, ulei de masline, leguminoase cu seminte, in, canepa, viermi de matase⁸, banane, stafide, tutun, seminte, hamei, orez, carne de vita si vitel, lapte si produse lactate, carne de oaie si capra.

Estimarile Comisiei⁹ cu privire la platile directe acordate in 2000 arata ca, la nivelul Uniunii Europene¹⁰, platile directe au insumat peste 22 miliarde Euro, din care peste 20 miliarde _____ _______ ______ _____________

7 Regulamentul CE 1253 din 17 mai 1999

8. Regulamentul Consiliului 1668/2000/CE de stabilitre a unor masuri de incurajare a cr5esterii viermilor de matase,J Of. L 193/2000,p.6 si urm

9 Comisia Europeana (2002): Memo/02/198,

https://www.europa.eu.int/rapid/start/cgi/guesten.ksh?p_action.getfile=gf&doc=MEMO/02/198|0|AGED&lg=EN&ty

pe=PDF

10.Mai putin Grecia, pentru care datele nu au fost disponibile

Euro au finantat culturile arabile si fermele de animale.

Sistemul platilor directe aduce, ca alternativa de subventionare a agriculturii, cateva

avantaje fata de subventia prin pret:

In primul rand, creste gradul de transparenta. in sistemul de sustinere a veniturilor

agricole prin pret, consumatorii platesc preturile mari, fara a sti ce procent din acestea

subventioneaza agricultura. In noul sistem, o parte din efortul financiar pentru

subventionare a trecut de la consumatori (prin reducerea preturilor) la contribuabili, prin

sistemul fiscal.

In al doilea rand, sistemul platilor directe avantajeaza producatorii agricoli. In sistemul de

sustinere a agriculturii prin pret, de subventiile agricole beneficiaza mai degraba diversii

intermediari dintre producatori si consumatori, si anume engrosistii, procesatorii,

agentiile de interventie/stocare, exportatorii. Producatorii sunt sustinuti numai indirect

prin faptul ca garantarea pretului de interventie le asigura stabilitatea veniturilor, dar ei

obtin in realitate preturile negociate cu engrosistii, si nicidecum preturile mari de pe

piata. Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica arata intr-un studiu foarte

recent¹¹ ca, in sistemul subventionarii prin pret, fermierilor le revine numai 25% din

subventie.

In al treilea rand, sunt mult diminuate stimulentele de supraproductie, pe de o parte prin

nivelul mai mic al pretului care poate fi obtinut pe piata, iar pe de alta parte, prin

decuplarea platilor directe de volumul productiei (deocamdata doar la culturile arabile,

unde platile directe se acorda in functie de suprafata cultivata si nu de productie).

In sfarsit, prin mutarea centrului de greutate al parghiilor subventioniste dinspre piete

Inspre producatori, este de asteptat ca fermierii mici sa beneficieze in mod proportional

cu cei mari de subventiile agricole. In prezent, o minoritate de ferme - cele mari,

reprezentand cam 20% din total - obtin circa 80% din totalul ajutoarelor. La aceasta

situatie s-a ajuns tocmai datorita sistemului de sustinere a veniturilor prin intermediul

pretului: cei care produc mai mult (fermele mari) isi atrag proportional si veniturile mai

mari.

_____ _______ ______ _____________

11. OCDE (2003): Farm houshold incomes in OECD countries (Veniturile fermelor din tarile OCDE),

Alte ajutoare financiare

Producatorii agricoli mai pot primi diverse alte ajutoare financiare, acordate fie din bugetul comun, fie individual de catre statele membre, in ambele situatii cu respectarea conditiilor stabilite de Comunitate. Spre exemplu, ajutoare financiare suplimentare se acorda: In situatii cand are loc o scadere justificabila a veniturilor din productia si comercializarea unui produs, cum ar fi in cazul unor calamitati naturale pentru inghetarea voluntara a terenurilor si/sau conferirea unei alte destinatii, cum ar fi cultivarea cu plante pentru biomasa

pentru comercializarea produselor lactate asociatiilor de producatori/comercianti care doresc sa implementeze anumite masuri de crestere a calitatii produselor statele membre pot acorda ajutoare suplimentare fermelor mici care nu beneficiaza in proportie egala cu cele mari de sprijinul comunitar, s.a.

Restitutiile (refinantarile) la export

Datorita nivelului mai ridicat al preturilor produselor agricole pe Piata Interna fata de piata mondiala, producatorilor le lipseste motivatia financiara de a exporta, ei avand certitudinea ca prin plasarea produsului pe piata Uniunii Europene nu vor obtine un pret mai mic decat pretul de interventie, superior pretului mondial. De aceea, exporturile de produse agricole catre alte tari

sunt incurajate de Uniunea Europeana prin acordarea, catre exportatori, a unor sume reprezentand diferenta dintre pretul indicativ si pretul mai mic care se obtine pe piata internationala. Masura este importanta mai ales in cazul produselor pentru care Uniunea se confrunta cu surplusuri: cereale, produse lactate, carne de vita, carne de porc, carne de pasare, oua, unele fructe si legume, ulei de masline, orez, vin, zahar. In 2000, cheltuielile cu refinantarile la export au insumat 5,646.2 milioane Euro, adica aproximativ 14% din totalul cheltuielilor

agricole6, din care peste jumatate au revenit laptelui si produselor lactate si zaharului.

4. Cotele de productie

Asa cum am aratat mai sus, diversele stimulente financiare acordate producatorilor agricoli, si

mai ales sustinerea prin pret, ii determina pe acestia sa produca mai mult pentru a castiga mai

mult. Cu cat productia obtinuta este mai mare, cu atat sunt mai mari si costurile pentru finantarea

PAC. De aceea, pentru a preveni si limita supraproductia, In anii '80 a fost introdus instrumentul

cotelor de productie. Cotele reprezinta cantitatile maxime admise pentru productia anumitor

produse (lapte, legume/fructe, zahar, cartofi cu destinatia amidon, banane, furaje uscate, in si

canepa pentru fibre, ulei de masline, tutun). Cotele se stabilesc anual la nivel comunitar, iar apoi

se negociaza si se repartizeaza pe tari, si in continuare pe ferme, la nivelul national. Pentru

productia in surplus fata de cota, fermierii sunt fie penalizati, fie pretul de interventie pentru anul

agricol urmator scade.

5. Protectia vamala

In linii generale, pentru realizarea importului produselor agricole in Uniunea Europeana este necesara obtinerea unei licente de import - conditionata de constituirea unui depozit pana In

momentul in care importatorul dovedeste ca produsele sale respecta normele sanitare si

fitosanitare, precum si cerintele de calitate europene - si plata taxelor vamale. Taxele vamale au

luat locul prelevarilor variabile la import, ca urmare a rezultatelor negocierilor din cadrul

Organizatiei Mondiale a Comertului-Runda Uruguay.

In Uniunea Europeana functioneaza in prezent un sistem unic de impunere la import pentru toate produsele agricole.

Potrivit acestuia, produsele agricole care intra in spatiul comunitar sunt supuse nivelului de impunere vamala care se regaseste in tariful vamal comunitar. De asemenea, potrivit angajamentelor internationale asumate de Uniunea Europeana, pentru o serie de produse agricole exista contingente tarifare.

Instrumentele prezentate mai sus nu se aplica in mod unitar tuturor produselor agricole.

Organizatiile comune de piata sunt combinatii ale acestor instrumente, in functie de

caracteristicile specifice ale ofertei si cererii pentru fiecare produs. Spre exemplu, pentru produse

ca: flori, oua, carne de pui, unele fructe-legume, orez, se aplica protectia vamala, fara a se stabili

preturi administrate¹².

Alte produse: zahar, vin de masa, carne de porc, fructe si legume proaspete

sunt sustinute doar prin intermediul preturilor, fara a se acorda subventii producatorilor lor.

__________ ______ ____ _

12 Comisia Europeana: Agricultura In Uniunea Europeana. Informatii statistice si economice pentru 2001,

6. Dezvoltarea Rurala

Componenta de dezvoltare rurala a PAC a capatat o atentie sporita dupa elaborarea de catre

Comisie a documentului strategic Agenda 2000, devenind astfel al doilea pilon al PAC. Sunt

doua ratiuni majore care justifica necesitatea unei abordari in aceasta directie: prima, este data

deproportia foarte mare - 80% - pe care o detin suprafetele agricole relativ la suprafata Uniunii

Europene. A doua este cea a obiectivului primordial de coeziune economica si sociala al Uniunii

Europene, a carui realizare ar deveni utopica fara acordarea atentiei cuvenite dezvoltarii

armonioase a zonelor rurale.

Obiectivele politicii de dezvoltare rurala, definite in Regulamentul Consiliului nr. 1257/17 mai 1999 referitor la sprijinul pentru dezvoltare rurala, sunt:

-Ameliorarea exploatatiilor agricole

-Garantarea sigurantei si calitatii produselor agricole

-Asigurarea unor niveluri stabile si echitabile ale veniturilor fermierilor

-Protectia mediului

-Dezvoltarea de activitati complementare si alternative generatoare de locuri de

munca, pentru a contracara procesul de depopulare a zonelor agricole si a Intari

substanta economica si sociala a zonelor rurale

-Imbunatatirea conditiilor de munca si viataiIn zonele rurale si promovarea

sanselor egale.

Principiile care stau la baza politicii de dezvoltare rurala, definite in acelasi regulament, sunt:

-Principiul multifunctionalitatii agriculturii, in sensul unei interpretari mai largi

acordate activitatilor agricole, in plus fata de rolul traditional de furnizor de

produse agricole

-Principiul abordarii multisectoriale si integrate a economiei rurale, in sensul

diversificarii activitatilor, crearii de surse suplimentare de venit si ocupare, si

prezervarii patrimoniului rural

-Principiul flexibilitatii financiare in sprijinirea dezvoltarii rurale, in sensul

descentralizarii deciziei, subsidiaritatii, si implicarii partenerilor locali

-Principiul transparentei in elaborarea programelor de dezvoltare rurala, bazat pe

simplificarea legislatiei

Masurile de politica de dezvoltare rurala sunt de doua feluri:

Primele, sunt masurile insotitoare:

a) Pensionarea anticipata. Se acorda sprijin financiar pentru fermierii si lucratorii

agricoli In varsta de peste 55 de ani care se retrag din activitatile/muncile agricole cu

caractercomercial inainte de varsta legala de pensionare. Sprijinul este conditionat de indeplinirea anumitor cerinte de vechime In munca si/sauparticipare la o schema de asigurari sociale. Un fermier poate primi pana la 150000 Euro in transe anuale de cel mult 15 000 Euro pana la varsta de 75 de ani, iar un lucrator agricol, pana la 35 000 Euro, in transe anuale a cate 3500 Euro, pe

perioada ramasa pana la varsta pensionarii.

b)Agricultura ecologica. Se acorda sprijin financiar pentru promovarea metodelor de productie agricola care au in vedere protejarea mediului inconjurator si conservarea patrimoniului rural. Ajutorul se acorda fermierilor care timp de cel putin 5 ani au practicat metode agro-ecologice, in limita a 600 Euro/ha pentru recoltele anuale, 900 Euro/ha pentru recolte perene, si 450 Euro/ha pentru alte recolte.

c)Exploatarea zonelor defavorizate. Se acorda sprijin financiar pentru fermierii din zonele defavorizate (cum ar fi cele montane) sau cele cu probleme specifice de mediu, pentru a se asigura continuitatea exploatarii terenurilor, un standard de viata echitabil pentru fermieri, conservarea peisajului ambiant, si protejarea mediului. Platile variaza intre 25 si 200 Euro/ha si se acorda numai in conditiile respectarii stricte a standardelor de mediu, inclusiv a metodelor de productie ecologice.

A doua categorie a masurilor de dezvoltare rurala sunt cele de modernizare si diversificare a

exploatatiilor agricole:

a)Investitii. Se acorda sprijin financiar pentru investitiile in exploatatiile agricole (spre exemplu, echipamente agricole) care au ca scop eficientizarea productiei, diversificarea acesteia, imbunatatirea calitatii produselor, inclusiv prin standarde de igiena si sanatate, protejarea mediului, sau imbunatatirea conditiilor de viata ale animalelor. Ajutorul financiar (comunitar si national, cumulate) se acorda in limita a 40% din valoarea investitiei, exceptie facand zonele defavorizate (50%) si fermierii tineri (intre 45-55%). Sprijinul se acorda numai pentru fermele care Indeplinesc standarde minime de mediu, igiena, si de bunastare a animalelor.

Se acorda de asemenea sprijin financiar pentru investitii in ameliorarea procesului de prelucrare si comercializare a produselor agricole, in scopul cresterii competitivitatii si valorii adaugate a productiei agricole. Contributia Comunitatii este de maximum 50% din valoarea proiectului.

b)Instalarea fermierilor tineri. Se acorda sprijin pentru infiintarea de ferme de catre persoanele in varsta de cel mult 40 de ani, care nu au mai condus o ferma agricola anterior. Ajutorul se acorda fie sub forma unei prime de pana la 25,000 euro, fie prin subventionarea dobanzii unui imprumut bancar. Sunt eligibile numai fermele care indeplinesc standarde minime de mediu, igiena, si de bunastare a animalelor.

c)Activitati de formare profesionala, in special in domeniile calitatii produselor si

protejarii mediului

d)Conservarea si protejarea padurilor. Se acorda sprijin financiar persoanelor fizice, asociatiilor

sau autoritatilor locale pentru ocrotirea patrimoniului forestier, incluzand activitati de impadurire,

ameliorarea tehnicilor de exploatare forestiera, prelucrarea si comercializarea produselor

forestiere, s.a. In cazul impaduririlor suprafetelor cu destinatie agricola, in plus fata de ajutorul

propriu-zis pentru impadurire, se acorda si compensari anuale de pana la 725 Euro/ha pentru

asociatii si autoritati locale si de pana la 185 Euro/ha pentru persoanele fizice, pentru o perioada

de pana la 25 de ani.

Sprijin pentru alte activitati: reparcelarea terenurilor, dezvoltarea serviciilor In

mediul rural, renovarea satelor, protejarea patrimoniului, promovarea turismului

si activitatilor mestesugaresti, s.a.

7.Finantarea masurilor de politica agricola comuna

Masurile de politica agricola comuna sunt finantate din bugetul comunitar, prin intermediul Fondului European de Orientare si Garantare Agricola (FEOGA). Crearea Fondului a fost prevazuta inca de la inceput, in Tratatul CEE (articolul 40). In mod practic, Fondul a fost

constituit in 1962, actul oficial care li confera baza legala fiind Regulamentul CEE 25/1962,

modificat prin Regulamentul CEE 728/1970 si prin Regulamentul CE 1258/1999.

Constituirea FEOGA¹³ reprezinta concretizarea principiului solidaritatii financiare stabilit la

Stresa, care presupune finantarea comuna a masurilor comune. In fapt, aceasta inseamna ca unele

tari subventioneaza in parte agricultura altor tari. In general, tarile net contributoare sunt si cele

care doresc reformarea sistemului actual al PAC, In scopul reducerii cheltuielor agricole.

In cadrul Fondului exista doua linii de finantare distincte: sectiunea garantare si sectiunea

orientare.

1. Sectiunea Garantare finanteaza:

-functionarea organizatiilor comune de piata

-masurile de dezvoltare rurala din prima categorie, a masurilor insotitoare, precum si

masurile de dezvoltare rurala din doua categorie, a modernizarii si diversificarii

exploatatiilor agricole, dar care nu intra sub incidenta Obiectivului 1 al Politicii

Regionale

-masuri veterinare (vizand sanatatea si conditiile de crestere ale animalelor) si fito-sanitare

-masuri generale de informare si evaluare.

13.FEOGA este alaturi de Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), Fondul Social European (FSE) si InstrumentulFinanciar de Orientare Piscicola (IFOP ), un fond structural.

2. Sectiunea Orientare finanteaza masuri de dezvoltare rurala in zonele care intra sub

incidenta Obiectivului 1 al Politicii Regionale, si anume:

-investitii in exploatatiile agricole si in activitati de prelucrare/comercializare a produselor

agricole

-intinerirea populatiei agricole

-activitati de formare profesionala

-stimularea dezvoltarii activitatilor neagricole

Fondurile alocate FEOGA-orientare sunt consumate pe baza de programe de dezvoltare

multianuala, prezentate de statele membre la inceputul fiecarui exercitiu financiar. Astfel, pentru

perioada 2000-2006, programele au trebuit depuse pana la 3 ianuarie 2000. Selectarea proiectelor

propuse de beneficiarii finali se realizeaza la nivel descentralizat, de catre autoritatile

nationale/regionale competente din fiecare stat membru. Un criteriu obligatoriu avut In vedere la

selectia proiectelor este ca acestea sa contina masuri de agricultura ecologica. Fondurile

neconsumate la sfarsitul unui an financiar nu se reporteaza, iar in cazul in care capacitatea de

absorbtie a acestora este sub 75%, fondurile pentru anul urmator sunt diminuate cu o treime din

sumele neconsumate. Un aspect important de subliniat este, ca spre deosebire de masurile de

piata, masurile de dezvoltare rurala necesita cofinantarea statelor membre.

FEOGA este administrat de un Comitet cu rol consultativ, format din reprezentanti ai statelor

membre si ai Comisiei. La nivelul statelor membre, structurile operationale care gestioneaza

transferurile financiare agricole sunt Agentiile de Plata. Intr-un Stat Membru pot exista mai

multe Agentii, cu conditia ca una din ele sa aiba rolul integrator si sa se constituie In partenerul

de dialog al Comisiei. Platile catre beneficiari se fac in baza unor proceduri complexe de

verificare a eligibilitatii operatiunilor de finantare. Agentiile de Plata transmit lunar Comisiei

declaratii de cheltuieli, iar anual, intreaga documentatie justificativa, dupa verificarea careia

Comisia realizeaza regularizarea platilor, respectiv dispune rambursarea sau recuperarea unor

sume. Comisia, la randul sau, intocmeste raportul financiar anual si il transmite spre aprobare

Consiliului si Parlamentului, nu mai tarziu de luna iulie a fiecarui an.

8.Politica agricola comuna in prezent

Multe schimbari importante ale PAC au fost facute in anii '90. Limitarea productiei a ajutat la reducerea surplusului si un nou accent s-a pus pe sanatate si pe protejarea mediului natural in agricultura. Cultivatorii au trebuit sa priveasca mai mult inspre piata.

Schimbarea accentului a inclus un nou element major- o politica de dezvoltare rurala care sa incurajeze mai multe initiative rurale, dar care sa si ajute cultivatorii, in acelasi timp, sa diversifice, imbunatateasca produsele lor in scopul de a-si restructura afacerile. A fost impus un plafon pe buget pentru a reasigura contribuabilii ca costurile PAC nu vor scapa de sub control. in 2003 a fost convenita o noua reforma.

Agricultorii nu vor mai fi platiti doar ca sa produca hrana. Politica agricola comuna de astazi este condusa de cerere. Tine cont deplin de ingrijorarile consumatorilor si contribuabilior, in timp ce da agricultorilor europeni liberatatea de a produce ceea ce piata cere. Pe viitor, marea majoritate a asistentei acordate cultivatorilor va fi platita independent de ce sau cat produc. In trecut, cu cat produceau mai mult, cu atat primeau mai multi bani din subventii. Conform noului sistem, cultivatorii vor fi platiti in continuare pentru a mentine o anumita stabilitate, dar legatura cu productia a fost rupta. In plus, cultivatorii vor trebui sa respecte mediul inconjurator, siguranta alimentara si standardele de bunastare a animalelor. Agricultorii care nu vor indeplini aceste norme vor suferi reducerea platilor directe. Ruperea legaturii dintre subventii si productie va face agricultura UE mai competitiva si mai orientata spre piata. Agricultorii vor fi liberi sa produca in conformitate cu ceea ce considera ca este mai profitabil pentru ei, bucurandu-se, in acelasi timp, de o stabilitate dezirabila a veniturilor.

Seria de reforme a conturat un viitor mai clar pentru PAC, facand mai clare valorile sale pentru intreaga societate.

Bibliografie

1.Dreptul Uniunii Europene, editia a-2-a .Gilbert Gornig, Ioana Eleonora Rusu. Ed C.H.Beck , Bucuresti 2007

2. Economia integrarii europene. Miron, D., Dragan, G., Paun, L., Ilie, F., Cibian, M. Editura ASE, Bucuresti, 2002, pp. 418-446

Uniunea Europeana. Politici si preturi agricole. Pascariu, G. C. Editura Economica, Bucuresti, 1999, pp. 11-260

4.Institutii si politici publice in Uniunea Europeana .Sorin Bocacea. Ed. Cantes. Iasi 2004

5 . Uniunea Europeana . Christian Hen Jacques.Editia a -10-a in limba Romana. Ed.CNI Coresi.Sa. 2006