POLITICA DE CONCURENTA

POLITICA DE CONCURENTA

SECTIUNEA I

Dreptul concurentei in spatiul european

1. Preliminarii

a. Internationalizarea ("mondializarea") vietii afacerilor este o puternica realitate care impun confruntarea oamenilor si a intreprinderilor si obliga la o anumita organizare mondiala a comertului si o articulare a diferitelor reguli de concurenta in vigoare in lume

b. In acest context, dreptul comunitar al concurentei, simbolizat, de la inceput, prin art. 85 si 86 din Tratatul de la Roma - devenite art. 81-82 prin Tratatul de la Amsterdam, constituie ansamblul de reguli comunitare ale concurentei si influenteaza, substantial, intreg spatiul european economic.

c. Conlucrarea si cooperarea internationala in domeniul concurentei este realizata atat prin organizatiile mondiale implicate (OCDE, OMC s.a.), cat si prin acorduri multilaterale sau bilaterale, de mare importanta, cum ar fi cele cu SUA, Canada, Japonia s.a. . Dar, progrese insemnate sunt inregistrate in directia unei obligatii de "curtoazie pozitiva" din partea adunarii Statelor (sau a "pietelor .") fata de altele, astfel incat, atunci cand practicile anticoncurentiale ale unui stat neutru cauzeaza dificultati intr-un alt stat (ex. pt. exportatori), autoritatile acestuia din urma pot cere primelor sa aplice regulile lor de concurenta spre a restabili situatia . Dar, progresele notabile au fost realizate prin Acordul general asupra concurentei serviciilor, negociat in cadrul Rundei Uruguay.

d. Specificitatea dreptului comunitar al concurentei si a politicii de concurenta in UE este data de originalitatea, continutul si obiectivele reglementarilor, de relatiile cu dreptul national al fiecarui stat membru cat si de faptul ca ea se integreaza in perspectiva de ansamblu a constructiei europene.

Dreptul si politica comunitara a concurentei nu se substituie celor ale statelor membre, ci ele trebuie examinate, integrat, in lumina principiului primatului dreptului comunitar si a celui al subsidiaritatii.

2. Politica de concurenta si regulile comunitare de concurenta

2.1. Caracterele dreptului comunitar al concurentei

a. Dreptul comunitar al concurentei este relativ autonom si specific, fiind "incadrat in jurul a doua axe principale":

- regulile care se adreseaza intreprinderilor si

- regulile care vizeaza comportamentul Statelor membre sau al autoritatilor publice.

b. Dreptul comunitar al concurentei se fondeaza pe cele trei tratate constitutive, care au ghidat si construtia europeana, cu toate diferentele dintre ele.

c. Regulile care se adreseaza intreprinderilor se pot grupa in trei categorii:

- prohibitia intelegerilor prevazuta in art. 81 (ex. 85), al CE,

- cele privind "abuzul" de pozitie dominanta, continute in art. 82 (86)

si

- controlul prealabil al operatiunilor de concentrare finala, care este prevazut in Regulamentul 4064-89 din 21.XII.1989, adoptat de Consiliu

d. Regulile care se adreseaza Statelor sau autoritatilor publice pot fi regrupate in jurul a doi poli:

- cele referitoare la intreprinderile publice, intreprinderile titulare a drepturilor speciale sau exclusive si in cele insarcinate cu gestiunea . de interes economic general sau prezentand caracterul unui monopol fiscal (art. 86 - ex. 90) si

- cele care sunt relative la ajutoarele statului (art. 87)

2.2. Regulile comune concurentei si pietele comune speciale

Dispozitiile art. 87 (83) ale Tratatului de la Roma confera Consiliului competenta de a adopta reglementari de exceptare a anumitor sectoare de la regulile comune concurentei (ex. piata transporturilor sau cea a agriculturii s.a.).

Textul art. 85 (81) consacra principiul interdictiei intelegerilor restrictive de concurenta, iar cel din art. 86 (82) sanctioneaza exploatarile abuzive ale pozitiilor dominante.

2.3. Regulile de concurenta si politica de concurenta

a) Regulile de concurenta figureaza in primul capitol al "regulilor comune" din partea a III-a a tratatului, consacrat "Politicii Comunitatii"

Prin urmare "regulile concurentei trebuie sa fie plasate si aplicate in perspectivele generale ale constructiei europene. Ele trebuie sa fie aplicate si interpretate de o maniera finalista sau teleologica."

b) Obiectivele politicii de concurenta nu au fost fixate in terminis in Tratatul de la Roma, ceea ce a facut dificila determinarea clara a continutului acestei politici. Comisia si Consiliul, in contextul obiectivelor generale ale constructiei europene, au integrat politica de concurenta, conturand pe cele specifice acesteia, cum ar fi:

- protectia si interesele consumatorilor,

- progresul tehnic,

- protectia mediului,

- prosperitatea economiei Uniunii si a cetatenilor ei europeni si

- cooperarea intreprinderilor pentru intarirea coeziunii economice si sociale.

c) Principiile politicii de concurenta sunt formulate de doctrina , in spiritul textelor speciale ale Tratatului:

- interzicerea practicilor de concentrare, de acorduri si masuri monopoliste care afecteaza schimburile intre statele membre si ar limita libera competitie pe piata intracomunitara;

- interzicerea folosirii pozitiei dominante ca un avantaj pe piata comuna;

- controlul ajutoarelor date intreprinderilor nationale, in special pentru a evita falimentul si a preveni aparitia unor probleme sociale;

- controlul preventiv al fuziunilor si al concentrarilor de intreprinderi si

- liberalizarea pietei serviciilor (electricitate, transporturi, telecomunicatii), considerate sectoare strategice, prin deschiderea lor pentru competitori din alte tari membre.

d) Coordonarea cu politicile nationale de concurenta se realizeaza, in principal, prin doua cai:

- prin armonizarea legilor nationale pe baza normelor comunitare si aplicarea lor sub supravegherea unor organe specifice, avand competenta sa se raporteze la dreptul comunitar (Consiliul concurentei s.a.);

- prin aplicarea directa a normelor comunitare (art. 85-86 TCE) in tarile membre, oricare persoana interesata avand posibilitatea de a sesiza tribunalele nationale si C.J. CE in acest scop.

Compatibilitatea politicii de concurenta cu celelalte politici comunitare este, in general, asigurata de Comisia Europeana, care coordoneaza politicile, in special pe cea comerciala dusa fata de state terte si pe cea industriala.

Se poate conchide ca politica de concurenta se sprijina pe o baza juridica solida (tratatele, regulamentele, jurisprudenta comunitara) si pe o incontestabila practica a serviciilor Comisiei , ceea ce a permis indepartarea unor abuzuri si a evitat proliferarea practicilor discriminatorii.

Directiile politicii, insa, cat si aplicarea ei depind, in continuare, intr-o mare masura, de starea in care se afla integrarea economica, de vointa politica a institutiilor comunitare si de transparenta necesara a autoritatilor nationale.

SECTIUNEA A II-A

Dezvoltarea politicii europene de concurenta

1. Stabilirea politicii de concurenta si procesul institutional

Politica europeana a concurentei s-a dezvoltat impreuaa cu politicile nationale, dar in anii '70 ea a fost "sufocata de rezistenta guvernelor membre fata de puterea tratatelor, relativa la ajutoarele din partea statului si de noile masuri politice (fuziuni)".

Sussinerea deplina a politicii concurentei a constituit un punct important in relansarea Comunitatii anilor '80, cei mai activi si contributivi actori comunitari fiind Comisia si Curtea de Justitie (CEJ). Prima, mult mai dinamica, a pus accent mai vizibil pe politicile economice, in deplina concordanta cu filosofia politicii concurentei, devenita avangarda a politicilor comunitare.

Integrarea europeana a anilor '90 este marcata substantial de locul central ocupat de politica concurentei pe agenda ofensiva a Comisiei.

"In ultimii 40 de ani aplicarea politicii europene a concurentei s-a extins partial datorita noilor competente ce i s-au dat si aplicari cu succes de catre Comisie a puterilor cu care era investita si care se bucura de sustinerea justitiei".

Regulamentul nr. 17/62 privind concurenta a acordat Comisiei puteri de investigare, adjudecare, impunere, acordare de penalitati, iar cel nr. 19/1965 i-a accentuat rolul sau de control asupra sectorului privat.

Totusi, Comisia se supune rigorilor legii comunitare si sesizeaza Curtea de Justitie, care a dobandit un rol crucial in domeniul politicii de concurenta.

Datorita rolului redus atribuit Parlamentului European in politica de concurenta se considera in doctrina de specialitate, ca exista un deficit democratic in comportamentul antitrust, caci Parlamentul European are doar un rol consultativ in ce priveste legislatia si politica concurentei, desi primeste Raportul Anual privind Politica Concurentei.

2. Dezvoltarea politicii de concurenta

2.1. Legislatia antitrust - esenta politicii de concurenta

Dispozitiile art 81-82 ale TCE se aplica acelor activitati care sunt considerate esenta politicii antitrust, adica o serie de practici in domeniul afacerilor private ce pot fi interpretate ca anticoncurentiale.

Reglementarile comunitare derivate care au implementat Regulamentul Consiliului nr. 17/1962 a acordat Comisiei largi puteri, care, totusi, au creat si anumite dificultati, generate de modul in care au fost definite si exercitate.

Astfel, s-a conturat opinia ca aceste competente, conferite in 1960 comisiei, nu mai corespund perioadei extinderii si, mai ales, unei "economii moderne globalizatoare si unei Uniuni formata din mai mult de 20 de state".

Diagrama de mai jos este edificatoare in privinta procedurilor si prerogativelor Comisiei.

Fig 1.1.

Reforma aplicarii art. 81-82 TCE a aparut ca iminenta datorita volumului mare a cazurilor la Comisie si a criticilor asupra procedurilor si puterilor acesteia.

Comisia nu a renuntat la autonomia sa tutelara si nici nu a efectuat simplificari ale procedurilor, dar, cea mai radicala reforma o constituie inlocuirea Regulamentului nr. 17/62 cu cel nr. 1/2002, intrat in vigoare la 1.IV.2003, ceea ce duce la o procedura mai rapida de rezolvare a plangerilor

2.2. Ajutorul statului si controlul subventiilor

Politica europeana a concurentei s-a adresat, deopotriva, firmelor private si de stat, obiectivul principal al acesteia fiind reglementarea ajutoarelor de stat, intrucat ele au constituit mijloacele esentiale prin care guvernele si-au condus economiile.

In acest scop guvernele statelor membre au invocat o multitudine de motive care sa justifice interventia statului spre a ajuta industria:

- dezvoltarea de noi ramuri industriale ori de noi capacitati industriale,

- reducerea dezechilibrului regional,

- atragerea de investitii straine,

- mentinerea aceleiasi forte de munca s.a.

Diferentierea intre aceste scopuri ori reducerea gradului prin care acest ajutor de stat altereaza economia europeana, adica piata libera, sunt elementele cheie ale politicii Uniunii Europene, in care monitorizarea stricta a subventiilor de stat constituie scopul central.

Dispozitiile art. 87(1) TCE impun un control riguros al acestor ajutoare de stat, care pun in pericol competitia si, deci, concurenta in spatiul comunitar. Procesul de monitorizare cuprinde mai multe mecanisme si faze - se cere guvernelor membre sa informeze Comisia asupra oricarui plan de acordare de subventii; apoi se realizeaza o verificare efectuata de Comisie, iar, in final, se adopta de catre Comisie decizia de modificare ori de interzicere a ajutoarelor respective (a se vedea diagrama urmatoare).

Fig. 1.2.

In general Comisia a fost permisiva in privinta aplicarii regulilor de acordare a ajutoarelor de stat, dar, in ultimii ani, ea a inceput sa examineze cu mai multa rigurozitate aceste subventii, ceea ce a impus o noua legislatie comunitara.

In mai 1998, Consiliul a adoptat Regulamentul 994/98 care permite Comisiei sa acorde in bloc ajutor prin diferente programe orizontale sau regionale, iar in noiembrie 1998 a adoptat Regulamentul procedural nr. 83/99, prin care a codificat regulile de monitorizare de catre Comisie a ajutorului de stat.

2.3. Liberalizarea monopolurilor

Intr-o economie, din ce in ce mai mult integrata in spatiul european, se impune o politica puternica, care sa previna ca abaterile private sau publice de la concurenta sa submineze piata unica.

Textul art. 86 TCE vizeaza direct sectoarele "de interes economic general" si impune ca regulile concurentei sa fie aplicate in aceste sectoare atata timp cat nu contravin interesului general (Sectoarele economice de interes general sunt reprezentate de firmele publice si monopolurile nationale, de utilitati si infrastructuri.

Comisia a introdus reforma in telecomunicatii in 1998 si, apoi, in transporturile aeriene, iar in 1999 a declansat liberalizarea energiei, aplicand, asadar, o strategie treptata, care va viza si sectoare mai dificile precum cele de posta si cai ferate.

Cea mai mare provocare, insa, pentru Comisie o constituie "tratarea regruparii corporatiile, care insoteste schimbarea structurala".[10]

2.4. Reglementarea fuziunilor

Lipsa unei prevederi din Tratatul de la Roma privind posibilitatea de control a fuziunii a generat si in legislatiile nationale absenta ei in privinta concurentei.

Jurisprudenta Curtii de la Luxemburg a atribuit, insa, Comisiei competenta de a actiona direct si de a interveni intr-o serie de fuziuni si, totodata, a sugerat adoptarea legislatiei comunitare in materie.

Astfel, regulamentul Fuziunilor 4064/1989, intrat in vigoare in septembrie 1990, are ca obiect reglementarea si a fuziunilor in care cifra de afaceri globala a firmelor implicate a ridica la 5 miliarde ecu, iar cifra de afaceri a U.E. pentru fiecare firma era de 250 milioane ecu. Aceasta reglementare stabileste mai multe criterii care includ si structura pietii, interesele consumatorilor, progresul tehnic si economic.

Fig. 1.3.

SECTIUNEA A III-A

Politica de concurenta

1. In partea a III-a a Constitutiei Uniunii Europene, intitulata "Politicile si functionarea Uniunii", in Titlul III "Politici si Actiuni Interne", Capitolul I "Piata Interna" include in Sectiunea a 5-a "REGULI DE CONCURENTA", cu doua subsectiuni:

"Reguli aplicabile intreprinderilor.

Ajutoarele acordate de statele membre".

2. O trecerere in revista a principalelor aspecte rezultate din examinarea acestei sectiuni releva cadrul constitutional al concurentei in spatiul comunitar.

Costitutia Uniunii Europene nu califica aceste reguli ca obiect al unei politici comunitare de concurenta, ci le include in Capitolul I, intitulat "Piata interna", dupa

Sectiunea 1 - "Instituirea pietei interne",

Sectiunea a 2-a - "Libera circulatie a persoanelor si serviciilor",

Sectiunea a 3-a - "Libera circulatie a marfurilor",

Sectiunea a 4-a - "Capitaluri si plati".

Abia, in Capitolul II, al aceluiasi titlu, se reglementeaza "politica economica si monetara", apoi, in Capitolul III "Politicile din alte domenii specifice" si, in Titlul V, Capitolul II "Politica externa si de securitate", iar in Capitolul III "Politica comerciala comuna".

Asadar, regulile de concurenta sunt norme constitutionale fundamentale pentru Piata Interna, in "imediata apropiere" a celor patru libertati fundamentale, care asigura eficacitatea si functionalitatea pietei unice.

3. Regulile constitutionale de concurenta.

3.1. Regulile aplicabile intreprinderilor.

a) Incapacitati si interdictii.

a) 1. (art. III - 50 pct. 1)

"Sunt incompatibile cu piata interna si interzise orice acorduri intre intreprinderi, orice decizii de asociere a intreprinderilor si orice practici concertate care pot prejudicia comertul din statele membre si care au ca obiect sau ca efect impiedicarea, restrangerea sau denaturarea concurentei in cadrul pietei interne, in special cele care constau in:

a) impunerea direct sau indirect a preturilor de cumparare sau de vanzare sau a altor conditii de comercializare inechitabile;

b) limitarea sau controlarea productiei, desfacerii, dezvoltarii tehnice sau investitiilor;

c) impartirea pietelor sau surselor de aprovizionare;

d) aplicarea unor conditii inegale la prestatii echivalente in raporturile cu partenerii comerciali, plasandu-i pe acestia in dezavantaj concurential;

e) conditionarea incheierii contractelor de acceptarea de catre parteneri a unor prestatii suplimentare care, prin natura lor sau conform uzantei comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte."

a) 2. ( art. III - 50 pct. 2)

"Acordurile sau deciziile interzise in temeiul prezentului articol sunt nule de plin drept."

b) Situatii permise pentru acordurile, deciziile si practicile din alin. 1. (art. III - 50 pct. 3)

"Cu toate acestea, alin. 1 poate fi declarat inaplicabil:

oricarui acord sau categorii de acorduri intre intreprinderi;

oricarei decizii sau categorii de decizii de asociere de intreprinderi si

oricarei practici concertate sau categorii de practici concertate

menite sa contribuie la imbunatatirea productiei sau a distributiei produselor sau la promovarea progresului tehnic sau economic, rezervand consumatorilor o parte echitabila din profitul rezultat si fara a:

a) impune intreprinderilor interesate restrictii care nu sunt indespensabile pentru atingerea acestor obiective;

b) da posibilitatea intreprinderilor de a elimina concurenta pentru o parte substantiala a produselor in cauza."

c) Abuzul de pozitie dominanta (art. III - 51).

"Este incompatibil cu piata interna si interzis, in masura in care ar putea afecta comertul intre statele membre, orice abuz de pozitie dominanta al uneia sau mai multor intreprinderi in cadrul pietei interne sau pe de o parte substantiala a acesteia.

Astfel de practici abuzive pot consta in special in:

a) impunerea, in mod direct sau indirect, de preturi de vanzare sau de cumparare sau de conditii de comercializare inechitabile;

b) limitarea productiei, desfacerii sau a dezvoltarii tehnice in detrimentul consumatorilor;

c) aplicarea unor conditii inegale la prestatii echivalente in raporturile cu partenerii comerciali, plasandu-i pe acestia in dezavantaj concurential;

d) conditionarea incheierii contractelor de acceptarea de catre parteneri a unor prestatii suplimentare care, prin natura sau conform uzantei comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte."

d) Reglementarile comunitare (art. III -52).

d) 1. "Consiliul de Ministri, la propunerea Comisiei, adopta regulamente europene de punere in aplicare a principiilor prevazute de art. III - 50 si III - 51. Consiliul hotaraste dupa consultarea Parlamentului European."(art. III - 52 pct. 1).

d) 2. "Regulamentele europene prevazute in alin. 1 au drept scop in special:

a) sa asigure respectarea interdictiilor prevazute in art. III - 50 si in art. III - 51 prin instituirea de amenzi si penalitati cu titlu comunatoriu;

b) sa determine modalitatile de aplicare a art. III - 50 alin. 3 luand in considerare necesitatea, pe de o parte, de a asigura o supraveghere eficienta si, pe alta parte, de a simplifica pe cat este posibil controlul administrativ;

c) sa precizeze, daca este cazul, domeniul de aplicare a dispozitiilor art. III - 50 si III - 51 in diferite ramuri ale economiei;

d) sa defineasca rolul Comisiei si al Curtii de Justitie in aplicarea dispozitiilor prevazute in prezentul alineat;

e) sa defineasca raporturile intre legislatiile nationale, pe de o parte, si pe de alta parte, dispozitiile prezentei sectiuni, precum si regulamentele europene adoptate in aplicarea prezentului articol."( art. III - 52 pct. 2)

e) Dispozitii speciale (art. III -55).

"1. In ceea ce priveste intreprinderile publice si intreprinderile carora le acorda drepturi speciale sau exclusive, statele membre nu emit si nu mentin nici o masura contrara dispozitiilor Constitutiei, in special celor prevazute de in art. I-4 alin. 2 si art. III - 55 - III - 58.

2. Intreprinderile insarcinate cu gestionarea serviciilor de interes economic general sau care prezinta caracter de monopol fiscal sunt supuse dispozitiilor Constitutiei, in special regulilor de concurenta, in masura in care aplicarea acestor reguli nu impiedica, de drept sau de fapt, indeplinirea misiunii speciale care le-a fost incredintata. Dezvoltarea schimburilor comerciale nu trebuie sa fie afectata intr-o masura care sa contravina intereselor Uniunii.

3. Comisia vegheaza la aplicarea prezentului articol si adopta, daca este cazul, regulamentele sau deciziile europene corespunzatoare."

3.2. Ajutoarele acordate statelor membre.

a) Incompatibilitatea ajutoarelor cu piata interna.

a) 1. Principiul

"Cu exceptia derogarilor prevazute prin Constitutie, sunt incompatibile cu piata interna ajutoarele acordate de statele membre sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice forma,care denatureaza sau ameninta sa denatureze concurenta, prin favorizarea anumitor imprejurari sau sectoare de productie, in masura in care acestea afecteaza schimburile dintre statele membre.". (art. III - 56 pct. 1)

a) 2. Incompatibilitatile "absolute".

"Sunt incompatibile cu piata interna:

a) ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali, cu conditia ca acestea sa fie acordate fara discriminare determinata de originea produselor;

b) ajutoarele destinate remedierii pagubelor provocate de calamitati naturale sau alte evenimente extraordinare;

c) ajutoarele acordate aconomiei anumitor regiuni ale Republicii Federale Germania, afectate de divizarea Germaniei, in masura in care acestea sunt necesare pentru compensarea dezavantajelor economice cauzate de aceasta divizare."( art. III - 56 pct. 2)

a) 3. incompatibilitatile "relative".

"Pot fi considerate compatibile cu piata interna:

a) ajutoarele destinate sa favorizeze dezvoltarea economica a regiunilor in care nivelul de trai este anormal de scazut sau in care exista un grad de ocupare a fortei de munca extrem de scazut;

b) ajutoarele destinate sa promoveze realizarea unui proiect important de interes european comun sau sa remedieze perturbari grave ale economiei unui stat membru;

c) ajutoarele destinate sa favorizeze dezvoltarea anumitor activitati sau anumitor regiuni economice, daca acestea nu modifica conditiile schimburilor comerciale intr-o masura care contravine interesului comun;

d) ajutoarele destinate sa promoveze cultura si sa conserve patrimoniul, daca acestea nu modifica schimburile comerciale si ale concurentei in Uniune, intr-o masura care contravine interesului comun;

e) alte categorii de ajutoare stabilite prin regulamente sau decizii europene adoptate de catre Consiliul de Ministri la propunerea Comisiei."(art. III- 56 pct. 3).