Parlamentul European

Parlamentul European

Parlamentul European este una dintre institutiile fundamentale ale Uniunii Europene care, dand expresie principiului democratiei reprezentative, reprezinta si apara interesele cetatenilor statelor membre ale U. E.

Initial cu rol consultativ, puterea Parlamentului s-a extins gradual, astazi fiind o veriga importanta a procesului decizional din U. E. .

3. 1. Constituirea Parlamentului European

F constituire

Originile institutiei parlamentare europene se afla in Tratatele Constitutive, care instituiau o Adunare Comuna ce reprezenta interesele popoarelor si statelor membre (Tratatul CECO), respectiv cate o Adunare pentru CEE si CEEA, institutie cu atributii de control politic.

Prin Conventia cu privire la unele institutii comune, anexata Tratatului de la Roma, s-a infiintat o singura institutie pentru cele trei Comunitati in domeniul controlului politic - "Adunarea Parlamentara". In 1958 institutia a decis din propria initiativa sa-si schimbe numele in "Adunarea Parlamentara Europeana", pentru ca la 30 martie 1962 sa ia numele de "Parlament European".

Aceasta denumire a fost contestata de Consiliul U. E., care isi vedea amenintate atributiile de legislator european, insa a inceput sa fie folosita inclusiv in actele comunitare, fiind consacrata juridic prin art. 3 al Actului Unic European, denumire mentinuta si in tratatele ulterioare.Inca de la constituire, Parlamentul European a dus o lupta continua pentru extinderea competentelor sale. Fata de atributiile pur consultative conferite prin tratatele institutive, rolul sau a fost intarit continuu pe calea revizuirilor succesive ale tratatelor, astazi avand un rol important ca parte a procesului decizional la nivelul U. E.

3. 2. Componenta, organizarea si functionarea Parlamentului European

Componenta

F componenta

Parlamentul European este format din reprezentanti ai popoarelor statelor membre. Pana la alegerile din iunie 2004 numarul de membri ai Parlamentului era de 626, fiecare stat avand dreptul la un numar de euro-deputati (intre 6 si 99), in functie de populatia fiecaruia.

In 2004, cand au intrat in vigoare prevederile Tratatului de la Nisa si ale Protocolului anexa, Parlamentul avea 732 de membri . Aceasta modificare a numarului de membri ai Parlamentului, in conditiile in care inca zece state devin membre ale Uniunii se realizeaza prin reducerea numarului de reprezentanti ai statelor mari, pentru care se stabileste o norma de reprezentare pentru un parlamentar la 800.000 de locuitori, fiind avantajate statele mici.

Intrucat, Uniunea are 27 de membri, numarul parlamentarilor europeni este de 786 Romaniei fiindu-i alocat un numar de 35 de locuri, iar Bulgariei 18.

Odata cu intrarea in vigoare a Tratatului Constitutional, indiferent de numarul statelor membre, numarul locurilor in Parlament nu trebuie sa depaseasca 750, numarul exact urmand sa fie stabilit de Consiliul European.

In ceea ce priveste desemnarea membrilor Parlamentului European, daca prin Tratatul C. E. se prevedea desemnarea acestora de catre parlamentele nationale dintre membrii lor pe baza procedurii fiecarui stat membru, prin Actul privind alegerea reprezentantelor in Parlamentul European, ce a intrat in vigoare la 17 iulie 1979, se prevede alegerea acestora prin vot universal direct . Durata mandatului este de cinci ani.

Pana la intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam, procedura electorala nu era uniforma, fiecare stat fiind liber sa-si fixeze modul de scrutin si sa-si defineasca circumscriptiile electorale. Cele mai multe state aplicau sistemul de reprezentare proportionala, cu exceptia Marii Britanii, care folosea un sistem bazat pe reprezentarea majoritara si Irlanda care avea un sistem de vot unic transferabil.

Incepand din 2004, Marea Britanie a acceptat si sistemul de reprezentare proportionala.

Insa, desi sistemul de reprezentare proportionala s-a generalizat, el este aplicat diferentiat de catre state: fie la circumscriptii nationale (Austria, Danemarca, Franta, Grecia, Suedia, Spania), fie la circumscriptii regionale (Belgia, Irlanda, Italia si din 2004 Marea Britanie), fie se practica un sistem mixt (Germania, Finlanda).

Candidaturile pot fi depuse in conformitate cu legislatia interna a fiecarui stat, pe lista unor partide, sau independent.

Alegerile se desfasoara la date fixe si dureaza mai multe zile (de regula incep si se termina duminica, in aceeasi saptamana). La ele poate participa orice persoana care a implinit varsta de 18 ani [3]. Deschiderea urnelor are loc dupa finalizarea scrutinului in toate statele membre. Exista posibilitatea formularii de contestatii cu privire la modul de desfasurare a alegerilor, ca si posibilitatea existentei unui al doilea tur de scrutin.

Persoanele desemnate in functia de parlamentar european nu pot fi membre in guvernele nationale sau in alte institutii comunitate, permitandu-se cumulul mandatului de parlamentar european doar cu cel de parlamentar national.

Avand in vedere faptul ca membrii Parlamentului European sunt insarcinati cu reprezentarea intereselor popoarelor statelor membre (nu numai a propriilor popoare ci si a celorlalte popoare din Uniune), ei nu pot fi mandatati de guvernele statelor de origine spre a indeplini anumite instructiuni si nici nu pot fi tinuti de vreo obligatie de consultare. Actul privitor la alegerea Parlamentului European prevazand absenta mandatului imperativ.

Pe toata durata mandatului, membrii Parlamentului European beneficiaza de imunitate cat priveste opiniile exprimate si voturile date in exercitiul functiei si nu pot fi retinuti, arestati sau urmariti, judiciar pe teritoriul altui stat. Pe teritoriul propriului stat se aplica legislatia nationala, beneficiind de imunitate doar daca au si calitatea de parlamentari nationali.

Parlamentarii europeni sunt salarizati prin raportare la salariile parlamentarilor din tara de origine, insa, intrucat acest sistem genereaza diferentieri insemnate intre sumele cuvenite alesilor europeni, pentru a se asigura o egalitate de tratament, se preconizeaza stabilirea, pentru viitor, a unui sistem unic la nivel comunitar. Sistemul actual este partial corijat printr-un generos regim de avantaje comunitare.

Organizarea Parlamentului European

In conformitate cu prevederile art. 142 din Tratatul C. E. E., Parlamentul European dispune de competenta stabilirii propriei sale structuri interne. Regulamentul interior adoptat astfel stabileste ca structuri de lucru ale Parlamentului European: Biroul (conducerea Parlamentului), comisiile parlamentare si grupurile politice parlamentare.

F structuri de lucru

Conducerea Parlamentului European este asigurata de catre un Presedinte[4], 14 vicepresedinti si sase chestori care impreuna formeaza Biroul Parlamentului European .

Presedintele si vicepresedintii sunt alesi dintre membrii Parlamentului European, pe baza majoritatii absolute a voturilor exprimate, pentru o perioada de doi ani si jumatate.

Biroul este organul executiv al Parlamentului European, avand rolul de a organiza desfasurarea sedintelor, structurile administrative, de a gestiona finantele Parlamentului si a pregati ante-proiectul de cheltuieli.

Exista si un Birou largit al Parlamentului European din care fac parte si presedintii grupurilor parlamentare si care decide in chestiuni privind organizarea interna si relatiile cu celelalte institutii comunitare, si asigura, in fapt, frictionarea politica a Parlamentului.

Presedintele Parlamentului impreuna cu presedintii grupurilor politice, la care se adauga doi reprezentanti ai parlamentarilor independenti, acestia din urma fara a avea insa drept de vot formeaza, formeaza Conferinta presedintilor, organul politic al Parlamentului cu votul de a stabili ordinea de zi a sedintelor plenare, componenta si numarul comisiilor si delegatiilor parlamentare. Aceasta reprezenta, in conceptia organizatorica initiala, biroul largit al Parlamentului.

Comisiile parlamentare sunt constituite de catre Parlamentul European prin vot majoritar pe diverse domenii de activitate. Membrii titulari ai acestora sunt alesi la propunerea Biroului, pe baza unei repartizari prealabile intre grupurile politice, avandu-se in vedere realizarea unei repartizari echitabile a statelor membre.

Fiecare parlamentar european este membru titular intr-o comisie parlamentara (din cele 20 cate sunt in prezent), fiind ales pentru o perioada de doi ani si jumatate, si membru supleant in alta[6].Sarcina comisiilor parlamentare este de a pregati lucrarile sedintelor plenare ale Parlamentului, elaborand avize si amendamente.

Odata ales fiecare Parlament are dreptul de a-si stabili numarul comisiilor

parlamentare si structura acestora [7]. La cererea unui sfert din membrii sai,

Parlamentul poate avea comisii de ancheta si comisii temporare pentru o perioada de cel mult 12 luni, ale caror componente, mandat si atributii sunt stabilite prin deciziile prin care au fost constituite.

Grupurile politice parlamentare sunt formatiuni politice ale membrilor Parlamentului European constituite nu pe o baza nationala (ca delegatii nationale), ci in functie de afinitatile politice care ii apropie. Ele se constituie in baza unei declaratii facute presedintelui Parlamentului, ce se publica in Jurnalul Oficial al Comunitatii Europene.

Numarul minim de membri necesar pentru a constitui un grup parlamentar este de 29, daca parlamentarii provin din aceeasi tara, 23 daca provin din doua state membre, 18 daca reprezinta trei state membre si 14 daca provin din patru sau mai multe state membre.Un parlamentar nu poate face parte din mai multe grupuri politice.Deputatii care nu adera la nici un grup sunt incadrati ca "neinscrisi", respectiv independenti sau apolitici, din cadrul acestora fiind desemnati doi participanti in cadrul Biroului largit.La reuniunile Parlamentului European membrii acestuia sunt dispusi in semicerc, pe grupuri politice, in scopul de a scoate in evidenta solidaritatea ideologica [8].

Fiecare grup politic este reprezentat de presedintele sau, la Conferinta presedintilor si in sesiunile plenare ale Parlamentului acesta desemnand pozitia grupului respectiv.

Cele mai importante grupuri politice din Parlamentul European sunt Grupul Partidului Popular European (democrat- crestin), Grupul Democratilor Europeni (PDE-DE) si Grupul Partidului Socialistilor Europeni (PS), cel mai mic grup parlamentar fiind cel al independentilor.

Parlamentul European are in subordinea sa un Secretariat General si servicii administrative. Structura serviciilor administrative este determinata de grupurile politice si nu de departamentul administrativ.

Functionarea Parlamentului European

F functionare

Parlamentul se reuneste in sesiuni plenare ordinare lunare care dureaza o saptamana, si in sesiuni plenare aditionale (extraordinare). Sesiunile plenare ale Parlamentului sunt pregatite cu sprijinul comisiilor parlamentare care formuleaza avize si propun amendamente la diferite proiecte aflate pe agenda reuniunii. Ordinea de zi este stabilita de Biroul Parlamentului si de Conferinta Presedintilor.

In perioadele dintre reuniunile lunare se desfasoara activitati in cadrul comisiilor parlamentare, cate doua saptamani pe luna, si in cadrul grupurilor politice, cate o saptamana in fiecare luna.

Parlamentul European nu are un sediu unic, reuniunile lunare avand loc la Strasbourg, comisiile parlamentare si grupurile politice parlamentare se intalnesc la Bruxelles, unde au loc si sesiunile plenare aditionale, iar Secretariatul General si Serviciile acestuia se afla la Luxemburg. Aceasta fragmentare geografica a activitatii Parlamentului impieteaza asupra eficientei activitatii acestuia, parlamentarii fiind nevoiti sa se deplaseze periodic in trei orase diferite. Desi tratatele prevad obligatia statelor membre de a stabili un singur sediu pentru Parlament, iar curentul de opinie este in favoarea stabilirii acestuia la Bruxelles, pentru a fi mai aproape de Comisie si Consiliu , aceasta nu a putut fi finalizata, in principal datorita opozitiei Frantei si Luxemburgului, in conditiile in care decizia trebuie luata de Consiliul U. E. cu unanimitate de voturi.

Lucrarile se desfasoara in cele 23 limbi oficiale, cu traducere simultana, iar sedintele sunt publice, la ele putand participa si membrii Comisiei Europene.

La sesiunile plenare ale Parlamentului participa obligatoriu si membrii Consiliului Uniunii Europene.

Parlamentul ia decizii, de regula, cu majoritate absoluta, care imbraca forma unor rezolutii.

Atributiile Parlamentului European

In esenta, Parlamentului European ii sunt conferite atributii in domeniul legislativ, in domeniul bugetar si atributii de supraveghere si control politic asupra institutiilor europeni.

F atributii legislative

Atributiile legislative. Puterea legislativa este detinuta, in cadrul Uniunii Europene, de catre Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene. Adoptarea deciziilor comunitare are loc in cadrul triunghiului institutional Comisie - Consiliu si Parlament European, propunerea apartinand Comisiei, ea fiind avizata de catre Parlament, iar hotararea se ia de catre Consiliul U. E.

Functia legislativa a Parlamentului European este exercitata prin patru proceduri de decizie diferite in functie de propunerea legislativa in cauza:

- procedura de consultare simpla - in cadrul careia Parlamentul isi da avizul consultativ. Solicitarea avizului Parlamentului este obligatorie, Consiliul neputand decide fara avizul acestuia. Neacordarea lui intr-un interval rezonabil (cuprins de regula intre 3 si 6 luni), echivaleaza cu acceptarea de catre Parlament a textului ce i-a fost prezentat. Consiliul poate insa sa treaca peste pozitia cuprinsa in aviz daca decizia este luata cu unanimitate.

- procedura de cooperare - este o procedura ce se deruleaza in doua faze. Intr-o prima faza, propunerea comisiei este avizata de Parlament, dupa care Consiliul, cu consultarea Comitetului Economic si Social , adopta o pozitie comuna. In a doua faza, Parlamentul se pronunta, dupa o a doua lectura, asupra pozitiei comune adoptate de Consiliu. El poate: sa accepte, cu majoritate simpla, pozitia comuna, sa nu se pronunte, timp de trei luni, sa respinga total cu majoritate absoluta pozitia comuna sau sa propuna amendamente.

In primele doua cazuri, se accepta pozitia comuna a Consiliului. In cazul respingerii acestuia, Consiliul, cu unanimitate, poate totusi sa o impuna. In cazul propunerii de amendamente din partea Parlamentului, Consiliul, in termen de o luna, reexamineaza propunerea initiala a Comisiei si fie o modifica in forma dorita de el, cu unanimitate de voturi, fie accepta propunerea initiala, prin vot cu majoritate calificata. Dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam, procedura cooperarii este pastrata doar in cateva domenii care tin de Uniunea Economica si Monetara.

- procedura de codecizie - a fost introdusa prin Tratatul de la Maastricht si a devenit procedura de drept comun prin Tratatul de la Amsterdam, inlocuind, in mare parte, procedura cooperarii.

Procedura de codecizie reprezinta principala realizare a Parlamentului European, prin care i se confera puteri efective in domeniul decizional, devenind partener egal Consiliului U. E. in adoptarea legislatiei comunitare.

Ea consta in parcurgerea celor doua faze ale procedurii de cooperare, dupa care, daca pozitia comuna este respinsa, textul nu mai poate fi impus, procedura considerandu-se incheiata prin alocarea legiferarii. Daca insa Parlamentul formuleaza amendamente la pozitia comuna, textul astfel amendat este trimis spre analiza Comisiei si Consiliului.

In acest caz, Consiliul poate:

- sa aprobe toate amendamentele Parlamentului, in caz de aviz pozitiv al Comisiei, cu majoritate calificata, iar in caz de aviz negativ, cu unanimitate;

- sa aprobe doar amendamentele insusite de Comisie cu majoritate calificata.

In aceste doua cazuri, actul este adoptat - sa respinga amendamentele Parlamentului, caz in care este convocat un comitet de conciliere - care fie propune un text de compromis pe care Consiliul si Parlamentul trebuie sa-l aprobe intr-un interval de 6 saptamani (daca nu, actul nu8 se adopta), cu majoritatea absoluta a membrilor Parlamentului si cu majoritate calificata in Consiliu. Daca nu se reuseste gasirea unui text comun, propunerea este respinsa.

- procedura de aviz conform - in cadrul careia Consiliul este obligat sa ceara avizul Parlamentului pentru adoptarea unei decizii si, in egala masura, sa respecte pozitia exprimata de acesta, in caz contrar actul normativ neputand fi adoptat.

Atunci cand este solicitat sa-si dea avizul conform, Parlamentul poate accepta sau respinge propunerea, dar nu o poate modifica.

F atributii bugetare

Atributii bugetare. Adoptarea bugetului anual al Uniunii Europene se realizeaza tot prin cooperarea celor trei institutii: Comisia, Consiliul U. E. si Parlamentul European.

Astfel, in fiecare an Comisia pregateste un proiect de buget, care este avizat de Parlament si adoptat de Consiliul U. E. Parlamentul poate propune sau chiar modifica repartizarea sau sumele alocate in anumite sectiuni ale bugetului. In forma finala, bugetul este adoptat tot de catre Parlamentul European , refuzul acestuia de a-l aproba presupunand reluarea procedurii bugetare.

Dupa incheierea exercitiului bugetar, tot Parlamentul este cel care aproba descarcarea de gestiune a Comisiei.

F atributii de supraveghere si control

Atributii de supraveghere si control. Parlamentului European ii sunt conferite competente in domeniul supravegherii activitatii comunitare si a controlului asupra institutiilor comunitare; competente ce se concretizeaza in:

- interpelari adresate Comisiei Europene sau Consiliului U. E.;

prezentarea de rapoarte de catre institutiile Comunitare si Consiliul European;

dezbaterea Raportului general anual al Comisiei Europene;

dezbaterea oricarei probleme de politica generala;

posibilitatea infiintarii de Comisii de ancheta pentru investigarea unor cazuri de nerespectare a dreptului comunitar;

posibilitatea adoptarii unei motiuni de cenzura care duce la demiterea in bloc a Comisiei Europene. Pentru adoptarea acestei motiuni este necesara o dubla majoritate: majoritatea de 2/3 din voturile exprimate, care sa reprezinte insa si majoritatea membrilor Parlamentului;

dreptul de a sesiza Curtea Europeana de Justitie pentru incalcarea de catre Consiliu sau Comisie a prerogativelor sale, precum si in caz de violare a dispozitiilor tratatelor sau de inactiune a institutiilor comunitare;

dreptul de a participa la numirea membrilor altor institutii, aproband numirea membrilor Comisiei Europene si a Presedintelui acestuia si avizand numirea membrilor Curtii de Conturi.