Perpectivele reformarii Organizatiei Natiunilor Unite

Perpectivele reformarii Organizatiei Natiunilor Unite

Reforma ONU a devenit un imperativ ca urmare a profundelor transformari care s-au produs la scara planetara in deceniul '90, pe multiple planuri - politic si de securitate, social-economic, umanitar - cu o dinamica adeseori contradictorie si cu profunde reasezari in raportul de forte pe plan international. Reforma organizatiei mondiale este un proces complex care vizeaza ajustari semnificative pe toate componentele sale: reforma administrativa, reforma organelor ONU si in special a Consiliului de Securitate, reforma capacitatilor ONU si a modului de operare a acestora, reforma in plan ideologic prin redefinirea unor concepte precum dreptul la autoaparare, interventia in scop umanitar etc.

Daca in prima jumatate a anului '90 evolutia reformei ONU s-a caracterizat prin progrese nesemnificative, in anii urmatori s-a inregistrat o accelerare a ritmului procesului de restructurare.

In baza setului de propuneri pentru reformarea sistemului administrative, prezentat de Secretarul general la 16 iulie 1997, s-a reusit depasirea situatiei de criza cu care se confrunta organizatia la nivelul structurilor sale de lucru. Demersul Secretarului General a vizat echiparea ONU cu structuri adecvate, capabile sa raspunda eficient noilor sfidari globale, sa contribuie la cresterea eficientei si imbunatatirea performantei managerial, precum si la schimbarea imaginii ONU.

In acceptiunea Secretarului General, reforma de ansamblu a organizatiei nu reprezinta un eveniment, ci un proces continuu, de durata. Din aceasta perspective, propunerile avansate - desi unele vizau indirect sau tangential si aspecte aflate in competenta statelor membre    - priveau, in principal, domenile tinand de atributiile exclusive ale Secretarului General. 2005 a reprezentat, pentru procesul de reforma a ONU, anul cu cea mai mare semnificatie, prin negocierea si adoptarea de catre statele membre a Documentului final al Summit-lui ONU ce s-a desfasurat cu prilejul celei de-a 60-a sesiuni a Adunarii Generale. Acesta contine prevederi substantiale pe cinci capitole referitoare la valori si principii, dezvoltare, pace si securitate, drepturile omului, statul de drept si intarirea organizatiei.

Departe de a reprezenta mult asteptatul impuls pentru revitalizarea organizatiei, Summit-ul din septembrie 2005 a creat, totusi, premizele necesre continuarii procesului complex de reformare si intarire a organizatiei.

Domeniile prioritare pe care s-au concentrate iscutiile in Adunarea Generala a ONU au fost cele cu termene de implementare foarte apropiate: Comisia pentru Constructia Pacii, Consiliul pentru Drepturile Omului, precum si reforma manageriala.

In general, termenele fixate pentru atingerea acestor obiective au fost respectate. In decembrie 2005 si in martie 2006 au fost adoptate rezolutiile privind infiintarea Comisiei pentru Constructia Pacii si, respectiv, a Consiliului pentru Drepturile Omului.

1. Consiliul pentru Drepturile Omului    - organ subsidiar al Adunarii Generale

Secretarului General al ONU a propus inlocuirea Comisiei ONU pentru Drepturile Omului cu un nou organ - Consiliul pentru Drepturile Omului. Acesta s-a infiintat pe baza unei rezolutii a Adunarii Generale a ONU, adoptate in luna martie a anului 2006 si este format din 47 state alese direct si individual prin votul secret al majoritatii membrilor Adunarii Generale, respectandu-se criteriile de reprezentare geografica echitabila. Se apreciaza ca prin crearea noului Consiliu va spori importanta acordata problematicii drepturilor omului in contextul international actual.

Ca urmare a constituirii Consiliului pentru Drepturile Omului, fosta Comisie pentru Drepturile Omului s-a desfiintat, activitatea acesteia fiind considerata ineficienta.

Pentru Consiliul pentru Drepturile Omului si-au depus candidatura 65 tari membre, care si-au asumat angajamentul de a respecta drepturile omului si libertatile fundamentale.

Daca o tara violeaza aceste drepturi, poate sa fie exclusa cu voturile a doua treimi dintre statele ce formeaza Consiliul. SUA a votat impotriva dorind ca tarile membre sa fie alese prin votul majoritatii de doua treimi, pentru a face mai dificil accesul tarilor ce violeaza sistematic drepturile omului. Dar Washington-ul a promis ca va finanta noua institutie si va colabora cu ea.

1.1. Rezolutia nr. 60/251 privind infiintarea Consiliului pentru Drepturile Omului

Noul Consiliu pentru Drepturile Omului, creat de Adunarea Generala prin rezolutia 60/251 din 15 martie 2006 care inlocuieste Comisia pentru Drepturile Omului, are ca principala prioritate intarirea regimului international de aparare a drepturilor omului.

Noul Consiliu pentru Drepturile Omului s-a reunit pentru prima data pe 19 iunie 2006, la Geneva. Asa cum am amintit mai sus, acesta are in componenta 47 membri alesi in mod individual prin votul majoritatii absolute a membrilor Adunarii (96 voturi). Daca membrii Consiliului se fac vinovati de incalcarea grava a standardelor privitoare la drepturile omului, vor putea fi suspendati prin votul a doua treimi din membrii prezenti la reuniunea Adunarii.

In concordanta cu rezolutia 60/251, membrii Consiliului sunt alesi pentru un mandat de 3 ani, cu mentiunea ca nu vor putea indeplini mai mult de doua mandate consecutive.

Activitatea Consiliului va fi ghidata de principiile universalitatii, impartialitatii, obiectivitatii, non-selectivitatii, dialogului international si cooperarii.

Conform rezolutiei 60/251, 13 dintre cele 47 de locuri din Consiliul pentru Drepturile Omului revin grupului format din statele africane, alte 13 locuri revin grupului Asiatic, 6 locuri    - grupului staleor est-europene, 8 locuri - grupului latino-american si caraibian si 7 locuri grupului statelor vest-europene si altor state.

Potrivit aceleasi rezolutii 60/251, statele membre, prin membrii alesi in Consiliu trebuie sa contribuie la promovarea si protectia drepturilor omului.

Statele membre ale actualului Consiliu pentru Drepturile Omului sunt: Algeria, Argentina, Azerbaijan, Bahrain, Brazilia, Bangladesh, Camerun, Canada, China, Cuba, Cehia, Djibouti, Ecuador, Finlanda, Franta, Gabon, Germania, Ghana, Guatemala, India, Indonezia, Japonia, Iordania, Malaiezia, Mali, Mauritiu, Mexic, Maroc, Elvetia, Nigeria, Pakistan, Peru, Filipine, Polonia, Coreea, Romania, Rusia, Arabia Saudita, Senegal, Africa de Sud, Sri Lanka, Olanda, Tunisia, Ucraina, Anglia, Uruguay si Zambia.

1.2. Competentele Consiliului pentru Drepturile Omului

Consiliul pentru Drepturile Omului reprezinta cel mai inalt forum al Natiunilor Unite pentru dialog si cooperare in domeniul drepturilor omului.

Activitatea viitorului Consiliu pentru Drepturile Omului este privita ca o formula importanta de ajustare a unei cooperari constructive a statelor in domeniul drepturilor omului. De aici si intentia statelor membre de a cauta solutii de compromise, puncte de convergenta si decizii reciproc acceptabile la cele mai stringente probleme internationale, inclusiv, in domeniul drepturilor omului. Drepturile omului pot deveni pot deveni un factor de unire in relatiile internationale si nu de separare. De aceea, este necesar sa se depuna eforturi maxime pentru depolitizarea acestui domeniu de cooperare, pentru extirparea oricaror tentative de aplicare a "standardelor duble", a subliniat Aleksander Iakovenko - adjunctul ministrului rus de externe, in interviul acordat cotidianului rus "Rossiiskaia Gazeta".

De asemenea, Consiliul face recomandari Adunarii Generale in vederea structurarii pe mai departe a unei legi internationale in domeniul drepturilor omului.

Consiliul trebuie sa respecte specificul istoric, cultural si religios al diferitelor tari si regiuni, sa promoveze dialogul dintre diferitele civilizatii si religii, sa respecte drepturile politice, economice, sociale si culturale ale cetatenilor.

2. Propuneri cu privire la rolul si componenta Consiliului de Securitate al ONU

Concomitent cu dezbaterile privind adoptarea si transpunerea in practica a prevederilor rezolutiilor mentionate, se desfasoara si procesul de negociere a celorlalte segmente de reforma. Cele mai importante teme, aflate in plin proces de dezbatere sunt legate de reforma manageriala, revizuirea mandatelor organizatiei, revitalizarea Adunarii Generale, imbunatatirea coerentei sitemului in domeniul dezvoltarii, asistenta umanitara si cea a mediului, reforma Consiliului de Securitate.

Un subiect disputat, peparcursul negocierilor care au precedat adoptarea Documentului final a fost reforma Consiliului de Securitate al ONU. Documentul desi recunoaste si agreeaza necesitatea unei noi configuratii a acestui organ, caracterizata de o mai larga reprezentativitate, nu a fost in masura sa ofere elemente in acest sens.

In cursul acestui an, pana in prezent, nu s-au inregistrat elemente semnificative in reforma Consiliului, avand in vedere ca acesta reprezinta un subiect controversat si ca prioritatile reformei graviteaza in jurul reformei manageriale.

Romania a detinut in perioada 2004-2005, calitatea de membru ales al Consiliului de Securitate. Din aceasta pozitie a contribuit concret la punerea in practica a prevederilor din Documentul final referitoare la organizatiile regionale, prin promovarea unui proiect de rezolutie privind cooperarea ONU cu organizatiile regionale in procesele de stabilizare si reconstructie post-conflict, proiect ce a fost adoptat la 17 octombrie 2005 in forma rezolutiei 1631. Concretizarea proiectului initiat de Romania are o dubla importanta: este, deopotriva, prima rezolutie romaneasca adoptata in Consiliul de Securitate si, totodata, prima din istoria acestui organ al ONU pe tema cooperarii dintre ONU si organizatiile regionale. In ceea ce priveste amplul proces de reforma, Romania urmareste toate segmentele aflate in dezbatere si este implicata in subiectele de interes.