RELATIILE INTERNATIONALE

X DE LA SOCIETATEA NATIUNILOR LA UNIUNEA EUROPEANA

La sfirsitul primului razboi mondial intre puterile Antantei invingatoare au izbucnit puternice neintelegeri cauzate de dorinta fiecareia de a-si promova propriile interese. Un document de exceptionala insemnatate l-a reprezentat "Programul in 14 puncte" al presedintelui S.U.A. Wilson care prevedea intre altele:

incheierea unei paci transparente fara tratative secrete;

reducerea armamentelor;

garantii pentru asigurarea securitatii tuturor popoarelor;

libertatea navigatiei pe mare pe timp de pace si razboi;

dreptul la auto-determinare al popoarelor;

evacuarea Belgiei;

restituirea catre Franta a Alsaciei si Lorenei;

refacerea Poloniei independente;

dreptul Rusiei de a-si fixa propria dezvoltare politica;

rectificarea frontierelor Italiei pe baza principiului nationalitatilor.

Presedintele american credea ca aplicarea in practica a acestor principii va conduce la realizarea unei "paci mondiale

Crearea Societatii Natiunilor

Initiativa creerii unei organizatii internationale care sa asigure pacea si securitatea internationala a apartinut presedintelui american Woodrow Wilson si a fost enuntata in cele "14 puncte" din ianuarie 1918. Se mentiona necesitatea formarii unei Societati a Natiunilor pentru " a procura tuturor statelor, mari si mici, garantii mutuale de independenta politica si de integrare teritoriala".

Pactul de creare a Societatii Natiunilor a fost iscalit in 1919 de statele aliate si asociate la care s-au adaugat alte 13 state neutre care au impartasit principiile sale. In final, la Pact au aderat 63 de state. Din pacte, politica lui Wilson nu a fost validata de Congresul american iar S.U.A nu au facut parte din Societatea Natiunilor.

Principalele Organisme ale Societatii Natiunilor erau:

Adunarea Generala, in cadrul careia fiecare stat membru avea drept de vot. Ea se intrunea anual la Geneva si vota rezolutii si recomandari.

Consiliul era compus din patru membri permanenti( Franta, Marea Britanie, Italia si Japonia) si din 4, ulterior 9 membri nepermanenti alesi de Adunare. Consiliul detinea puterea executiva si trebuia in caz de conflict, sa decida cine era agresorul si sa adopte sanctiuni impotriva acestuia. Deciziile trebuiau luate in unanimitate.

Secretariatul era sigurat de functionari din 50 de tari care pregateau documentele si rapoartele pentru Adunare si Consiliu.

Pe linga Societatea Natiunilor functionau si o serie de institutii auxiliare precum: Curtea Permanenta de Justitie de la Haga, Organizatia Internationala a Muncii, Comisia Internationala de Mandate.

Limite in activitatea Societatii Natiunilor.

Privita cu un optimism nedisimulat Societatea Natiunilor, ar fi trebuit sa ofere solutii pertinente si viabile in directia asigurarii unui climat de pace si securitate in lume in urma dezbaterilor politico-diplomatice la care ar fi participat un    numar mare de state in conditii de deplina egalitate.

Din pacate Societatea era lipsita de mijloace practice, eficiente capabile sa impuna pacea. De exemplu proiectul american prevedea sanctiuni economice si chiar militare impotriva statelor care ar viola Pactul, dar nu preciza cum urma sa fie aplicate. In timp ce Franta si Italia sustineau ideea creerii unei forte militare internationale care sa intervina in zonele de conflict, Marea Britanie s-a opus adoptarii de sanctiuni militare si astfel nu s-a putut ajunge la un consens.

Societatea Natiunilor era afectata de neparticiparea in rindurile ei a S.U.A. si U.R.S.S. si parea mai curind un club al marilor puteri invingatoare, fara prea mare autoritate

Eficienta sa era puternic diminuata si de instituirea principiului unanimitatii in luarea deciziilor de catre Consiliu.

Organizatia Natiunilor Unite(O.N.U.)

La sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial, speranta realizarii unei paci durabile se lega de crearea Organizatiei Natiunilor Unite, idee lansata de presedintele S.U.A. Roosevelt. Propunerea a fost sustinuta in timpul a trei momente diferite: Charta Atlanticului(14 august 1941), Conferinta de la Teheran(noiembrie-decembrie1943) si Conferinta de la Dumbarton Oaks(august-noiembrie 1944).

In cadrul acesteia din urma s-a stabilit si statutul O.N.U. si principiile generale de organizare.

Infiintarea O.N.U. s-a hotarit in cadrul Conferintei de la San Francisco, deschisa la 25 aprilie 1945, cu participarea a 51 de state Charta O.N.U. iscalita la 25 iunie 1945 fixa ca obiectiv principal " dorinta de a feri generatiile viitoare de flagelul razboiului, care de doua ori pe perioada unei generatii, a impus omenirii incredibile suferinte". La acest obiectiv fundamental se adaugau:

apararea drepturilor omului;

afirmarea egalitatii intre natiuni;

respectul justitiei;

dreptul popoarelor de a dispune de ele insele;

preocuparea de a favoriza progresul economic si social etc.

Ca mijloace de impunere a acestor principii erau prevazute sanctiuni politice si economice dar si crearea unei forte militare internationale, "castile albastre" formate din contigente ale diferitelor state membre.

Organizatia Natiunilor Unite reprezinta un cadru international in care toate statele participante se pot exprima si pot negocia problemele de interes comun. O.N.U.    are sediul la New York, avea initial 51 de membri, azi cuprinzind practic, toate tarile lumii.

O.N.U. apare practic ca un directorat al marilor puteri invingatoare dupa razboi.

Din Adunarea Generala a O.N.U. fac parte toate statele membre, deciziile obisnuite fiind adoptate cu o majoritate simpla iar pentru cele importante trebuind sa se pronunte 2/3 din totalul membrilor.

In schimb din Consiliul de Securitate care reprezinta organul executiv al O.N.U. faceau parte ca membri permanenti S.U.A., U.R.S.S., Marea Britanie, Franta, China fiecare cu drept de "veto", incalcindu-se astfel principiul egalitatii intre statele membre. Puterea detinuta de membrii permanenti ai Consiliului de Securitate ar fi putut deveni un factor de securitate dupa razboi daca se pastra colaborarea intre marii aliati. Dar contradictiile dintre U.R.S.S. si puterile occidentale in frunte cu S.U.A. au facut ca regula unanimitatii sa duca la blocarea sistemului.

Crearea Consiliului de Tutela alcatuit din 15 membri si implicit admiterea existentei coloniilor venea in contradictie cu principiile Chartei privind dreptul la autodeterminare a tuturor popoarelor. In 1960, Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat o declaratie prin care recunostea dreptul popoarelor de a inlatura colonialismul.

Desi Carta O.N.U. cuprinde necesitatea respectarii drepturilor omului, faptul ca afacerile interne ale statelor erau in afara competentei Organizatiei a permis ca numeroase state membre care nu respectau aceste drepturi sa evite sanctiunile.

Cu toate aceste limite, O.N.U., a avut si are numeroase merite in viata internationala postbelica. Prabusirea U.R.S.S. a facut insa ca in lume sa existe o singura superputere, S.U.A. care poate nesocoti O.N.U., ca de exemplu in privinta interventiei militare in Irak.

UNIUNEA EUROPEANA

Dupa cel de-al doilea razboi mondial in Europa Occidentala se manifesta idea unor state de a crea o unitate europeana.

Dupa razboi, occidentul european era saracit si epuizat de razboi si cu fostul imperiu colonial aproape in intregime pierdut.

Statele occidentale riscau sa devina dependente d.p.v. economic de S.U.A. si erau amenintate si de pericolul comunist.

Devenite puteri de mina a doua statele occidentale nu-si mai puteau apara individual interesele economice si siguranta nationala.

Istoric

Ideea constituirii "Statelor Unite ale Europei" nu este noua. In timpul Congresului de la Viena din 1815, contele Henri de Saint Simon propunea crearea unei Confederatii Europene patrunsa de spiritul "secolului luminilor" sub conducerea Frantei si Angliei.

In 1848 s-a lansat ideea constituirii "Statelor Unite ale Europei" bazate pe uniune vamala si cooperare economica.

Ideea federalizarii a fost sustinuta in perioada interbelica de Aristide Briand si Jean Monnet dar intr-o Europa a statelor nationale, multe create sau unificate dupa razboi, ideea nu a avut succes.

Dupa razboi, Wiston Churchill a lansat in 1946 la Zurich ideea unei Europe supranationale, necesara pentru refacerea economica a statelor europene.

Comunitatea Economica Europeana

Parintii Uniunii Europene sunt considerati Jean Monnet si Robert Schuman.

La 9 mai 1950, ministrul de externe francez Robert Schuman a lansat planul folosirii in comun a carbuneluisi otelului.

Astfel, in 1951, a fost constituita constituita Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (C.E.C.O.), formata din Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg. Un merit deosebit l-au avut presedintele Charles de Gaulle si cancelarul Konrad Adenauer care au realizat concilierea franco-germana.

F.Imp

In 1957 la Roma s-a creat Comunitatea Economica Europeana( Piata Comuna) din care faceau parte Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg. Ea isi propunea:

libera circulatie a circulatie a capitalurilor si a fortei de munca;

stabilirea unor politici comune in agricultura, comert, transporturi, concurenta.

In 1993, prin iscalirea Tratatului de la Maastrich, C.E.E. si-a luat numele de Uniunea Europeana.

Extinderea U.E. s-a facut in cinci valuri consecutive, ultimul fiind cel din 2007 cind au fost primite in U.E. Romania si Bulgaria.

In acelasi timp s-a realizat si o accentuare a procesului de integrare prin:

cresterea numarului de obiective comune pe care statele membre decid sa le realizeze impreuna;

intarirea caracterului supranational al Uniunii.

Desi avantajele aderarii la U.E. au devenit din ce in ce mai evidente, exista insa rezerve determinate de renuntarea partiala la suveranitate. Mai ales englezii si francezii au manifestat aceste retineri, fiind binecunoscut conceptul lui Charles de Gaulle de "Europa a patriilor"

Institutiile Uniunii Europene

Principalele institutii ale Uniunii Europene au fost create pe parcursul a peste 40 de ani iar in ultimii ani numeroasele aderari au generat un amplu proces de reforma.

Parlamentul European. Este singura institutie a Uniunii Europene a carei componenta este stabilita prin alegeri libere, sedintele si deliberarile sale fiind publice. Sediul sau este la Strassburg.

El este ales o data la 5 ani. El are functii politice, legislative si bugetare. Astfel Parlamentul U.E. examineaza si adopta legislatia comunitara, aproba si monitorizeaza bugetul si aproba acorduri internationale majore cum ar fi cele de aderare de noi membri.

Membrii sai sunt alesi prin sistemul reprezentarii proportionale fiind grupati in functie de partidele politice pe care le reprezinta si nu dupa nationalitate. Numarul de locuri care revine fiecarui stat este in functie de numarul de locuitori.

Consiliul Uniunii Europene sau Consiliul de Ministri este alcatuit din reprezentantii guvernelor statelor membre si reprezinta interesele acestora. Presedintia este detinuta, prin rotatie, de fiecare stat membru, timp de 6 luni. Procedura de vot este cea a unanimitatii.

Principalele responsabilitati ale sale sunt pe probleme de cooperare interguvernamentala in domeniile politicii externe, de securitate, justitie si afaceri interne.

Consiliul Europei (European) este alcatuit din sefii de stat sau de guvern ai statelor membre si are un rol esential in trasarea prioritatilor si definirea orientarilor politice generale ale Uniunii.

Comisia Europeana cu sediul la Bruxelles este organul executiv al Uniunii Europene si are urmatoarele competente:

controleaza si supravegheaza respectarea Tratatului U.E. si implementarea legislatiei comunitare;

initiativa in politici comunitare;

de executie, avind rolul de guvern la nivel comunitar;

de reprezentare, primind scrisori de acreditare a ambasadorilor tarilor dinafara spatiului comunitar si numeste delegati cu rang de ambasadori in statele candidate sau dinafara Uniunii.

Comisia Europeana este constituita din comisari reprezentind interesele uniunii si nu ale statelor membre din care provin.

Curtea Europeana de Justitie are rolul de a asigura uniformitatea interpretarii si aplicarii dreptului comunitar si solutionarea litigiilor care implica statele membre, institutii sau persoane fizice din spatiul comunitar.

Curtea Europeana de Conturi verifica legalitatea operatiunilor bugetului comunitar.

Comitetul Economic si Social, este un organ consultativ care reflecta necesitatea participarii societatii civile la actul decizional. Ea promoveaza dialogul social si contribuie la intarirea rolului organizatiilor si asociatiilor societatii civile in tarile nemembre.

Comitetul Regiunilor, este un organ consultativ in domenii ce interfereaza cu interesele locale si regionale.

Banca Europeana de Investitii finanteaza proiecte care duc la realizarea obiectivelor Uniunii.

10)Banca Centrala Europeana este responsabila de politica monetara a    U.E.

Procesul de adincire a integrarii europene s-a accentuat in ultimul timp prin masuri convenite in ultimile tratate iscalite la Maastrich, Amsterdam si Nisa:

instituirea cetateniei europene, prin care orice cetatean al unuia dintre statele membre devine cetatean al Uniunii, putind sa se stabileasca, sa munceasca si sa voteze in regiunea in care traieste;

instituirea monedei unice (EURO), menita sa duca la o integrare economica mai puternica;

realizarea uniunii politice printr-o politica externa si de securitate comuna;

largirea Uniunii prin primirea de noi membri.

La baza functionarii in bune conditii a Uniunii stau urmatoarele principii;

cresterea rolului cetatenilor in luarea deciziilor U.E.;

principiul descentralizarii;

protectia sociala a cetatenilor.

Toate aceste principii demonstreaza ca la baza Uniunii sta ideea democratiei ca si intentia de a asigura cresterea rolului Europei in lume, libertatea si prosperitatea locuitorilor ei.