Regimuri comuniste, Modelul stalinist

I. Regimuri comuniste:

a.Europa rasariteana dupa marea conflagratie;

b. Atractia ideologiei comuniste (Europa si Asia);

II. Modelul stalinist:

a. Democratiile populare;

b. Diferentieri si asemanari

La 9 mai 1945, prin capitularea neconditionata a Germaniei fasciste, s-a pus capat celui de-al doilea razboi mondial pe continentul european. Cu totul opus asteptarilor a tot ce insuma suflare nationala si rationala de la Volga la Atlantic - ca sfarsitul marii conflagratii sa constituie semnalul redresarii - imensul camp de ruine a scos la iveala noi si imprevizibile pericole care puteau sa genereze, pe neasteptate, conflicte mult mai devastatoare. "Marea alianta" datorata circumstantelor, conglomerat de antagonisme, avea sa se destrame cu o ingaduinta infantila si aversiune detestabila, intr-un moment cand Europa nu era inca indeajuns de "chibzuita" pentru armonie. "Solutia finala" cautata de cei trei "mari" - Stalin, Roosevelt, Churchill - inca din timpul razboiului, s-a dovedit un castel de nisip, iar acordul in "privinta viitorului lumii" si in primul rand al Europei, un plan absurd. Franklin Delano Roosevelt, cu asentimentul lui Winston Churchill, a impus propria sa strategie. Consecintele au fost importante pentru intreaga omenire: pierderea Europei de rasarit, "construirea continentului U.R.S.S." si promovarea lui ca supraputere, comunizarea unei jumatati de planeta, confruntarea S.U.A.-U.R.S.S sunt doar cateva dintre ele . O noua ordine economica mondiala s-a instaurat odata cu acordurile de la Bretton-Woods intr-o epoca subjugata "diplomatiei atomice" ce era dirijata de cele doua supraputeri, S.U.A. si U.R.S.S., care pusesera lumea intr-un echilibru politic bipolar fragil, daunator si nefiresc.

Intr-o perioada foarte scurta sistemul comunist a inregistrat un salt spectaculos. Dupa revolutia bolsevica din 1917 comunistii incercasera sa puna mana pe putere in Finlanda, Germania, Ungaria, Slovacia si Bulgaria, dar incercarile lor au esuat. In tarile unde partidele comuniste erau puternice (ca in Franta), speranta declansarii revolutiei s-a diminuat treptat, ca urmare a politicii kominternului, a progresului capitalismului si desigur a fortelor totalitare de dreapta. La 10 ani dupa izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial s-au aflat nu numai in fruntea Uniunii Sovietice si Mongoliei (al carei regim fusese consolidat printr-un acord chino-sovietic in 1945) dar si la conducerea la 8 state din Europa de Est si meridionala (Albania, Germania de Est, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Romania, Cehoslovacia, Iugoslavia) precum si in Asia (in fruntea Chinei populare si a Republicii Populare Democrate Coreene). In 10 ani, numarul populatiei care traia sub steagul comunist s-a marit de 5 ori (de la 170 de milioane in 1939 la peste 845 de milioane in 1949) iar cei care se ghidau dupa ideile lui Marx, Lenin si Stalin reprezentau 33% din populatia mondiala.

Conceptia bolsevica dupa care razboiul era moasa revolutiilor (teorie remarcabil aplicata in timpul primului razboi mondial) s-a confirmat si in cea de-a doua conflagratie. La fel cum infrangerea regimului tarist lasase Rusia pe mana bolsevicilor lui Lenin, 28 de ani mai tarziu, infrangerea Germaniei naziste, a Italiei fasciste si a Japoniei militariste a permis brigazilor de soc ale comunismului sa se instaleze pe o mare parte din Europa si Asia, conferind ideologiei marxist-leniniste o putere de iradiere fara precedent. In contextul distrugator al celui de-al doilea razboi mondial ideea comunista a devenit o optiune pentru o mare parte a populatiei globului. Era o speranta, o noua forma de societate care, cel putin in teorie putea sa inlocuiasca nedreptatea, discriminarea si mai ales teroarea. Adepta a respectarii identitatilor nationale, protectoare a populatiilor oprimate, intemeiata pe egalitate si dreptate, ideologia comunista aparea ca un vector privilegiat al democratiei. Opozitia traditionala socialism/capitalism se dubla, din acel moment, cu opozitia democratie/fascism, astfel incat adeseori se cuplau capitalismul si fascismul pe de o parte, iar socialismul si democratia pe de alta parte. Prin participarea lor la lupta impotriva regimurilor fasciste, comunistii primisera un merituos brevet de democratie . Regimurile nou infiintate pe care le-au implantat in Europa de Est au fost calificate drept democratii populare. Aceasta deviere terminologica a contribuit substantial la ridicarea prestigiului comunismului. Prezentat ca un contra-sistem absolut in raport cu regimurile detestate ale lui Hitler, Mussolini si ale discipolilor lor, puternic prin coerenta principiilor sale si prin globalizarea solutiilor propuse, idealul comunist a unit, in contextul vidului provocat de sfarsitul lamentabil al ideologiilor de dreapta, toate fortele canalizandu-le spre noi sperante si spre noi orizonturi. Marxismul raspundea teoretic la aproape toate intrebarile si venea si cu solutii pentru problemele ce distrusesera umanitatea. Dorinta de participare activa la reconstructia completa a lumii care esuase, dar si speranta oamenilor in schimbarea conditiilor de viata au permis inlocuirea unor regimuri totalitare cu alte regimuri totalitare. Atunci cand cei care fusesera umiliti de infrangeri, deportari si incarcerari si acei care doreau revansa si sacrificiul in edificarea unei noi societati drepte si democratice si-au dat seama de pura lor naivitate, era deja prea tarziu. Ideologia comunista a avut multi adepti si pentru faptul ca URSS-ul atinsese apogeul prestigiului sau. Pentru majoritatea opiniei occidentale ea nu mai era tara bolsevicilor unde mureau oameni datorita ideilor politice, unde dispareau proprietari si opozanti ai regimului, era un stat al invingatorilor si o tara martira, vlaguita dar demna. Mai mult datorita rolului sau decisiv si capacitatii economiei sale de a infrunta riscurile si exigentele razboiului, tara lui Stalin devenise in cativa ani a doua putere mondiala.

In Europa, incepand cu anul 1946, s-a declansat noul conflict ideologic, politic, militar si diplomatic denumit "razboiul rece", disputa ce a aruncat sub "cortina de fier" majoritatea statelor din centrul si sud-estul continentului, separandu-le de lumea democrata si prospera a Occidentului. Aceasta claustrare fortuita, drastica si negativa, a durat pana la inceputul deceniului sapte, cand a inceput, desi partiala, relativa si cu multe limite, atat de mult asteptata destindere. In acesti multi si grei ani in "lumea libera" s-a dezvoltat economia, s-a consolidat democratia si proprietatea particulara, concomitent cu ridicarea standardului de viata, in timp ce in tarile comuniste s-a derulat un regim de constrangere, control si represiune ce se dorea vesnic, in ciuda sincopelor din ce in ce mai dese. Aici, in zona de ocupatie si dominatie sovietica, s-au instaurat de "sus in jos" regimurile socialiste din "import", devenite, dupa transformarea proprietatii individuale in proprietate colectiva, regimuri totalitare, care au perfectionat dominatia absoluta de stat si partid, descoperita de Lenin si aplicata de Stalin - parintele zeificat al popoarelor.

In ciuda atractiei pe care o exercita ideologia comunista asupra anumitor categorii ale populatiei, instalarea regimurilor comuniste in tari din Europa si Asia intre 1945-1949 s-a facut de putine ori in liniste, potrivit unui proces democratic. Chiar si in tari precum Cehoslovacia, unde comunistii dispuneau de o baza de masa, aceste regimuri s-au impus cu forta. In alte parti precum in China, puterea a fost cucerita in urma unui indelungat razboi civil. Adesea s-au utilizat presiuni, subterfugii, intrigi si strategii inspirate din exemplele staliniste.

Rolul central al Moscovei in extinderea comunismului ca putere politica, ambitiile Rusiei bolsevice de suprematie mondiala, si-au pus amprenta pe destinul a zeci de milioane de oameni, increzatori in minciunile spuse in "numele adevarului". Coordonarea expansiunii "rosii" de catre "olimpienii" Kremlinului prin Comintern (1919-1943), Biroul Comunist de Informatii (1947-1957/58), Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (1949-1990) etc., s-a dovedit, in anii '50, solutia optima de aplicarea planului de a exporta comunismul in afara Rusiei, asigurand, totodata, controlul Moscovei, cu toate schismele titoiste si maoiste[3].

Instaurarea unor dictaturi de tip stalinist a fost usurata, in primul rand, de ocupatia sovietica, dar si de receptarea miscarii comuniste de catre un segment al societatii civile, ca o forma superioara a rationalismului istoric. Partidele comuniste au constituit caii troieni ai sovieticilor. Tarile ocupate de omniprezenta Armata rosie au fost supuse aceluiasi proces de pre-comunizare. Ele au fost inzestrate cu guverne de uniune provenite din fronturi formate in urma instigarilor rezistentei comuniste. Aceste fronturi si guverne de uniune au permis pretutindeni comunistilor controlul sectoarelor cheie, in special armata, justitia si internele. Acest lucru a permis reorganizarea angrenajelor fundamentale ale statului cu argumentul epurarii antifasciste. Dominand administratia, armata si prin intermediul tribunalelor populare, aparatul judiciar, comunistii au continuat epurarea intreprinsa de armatele sovietice de ocupatie. S-a declansat astfel un amplu proces de eliminare si intimidare a elitei societatii civile permitand lui Stalin sa-si dea jos pielea de miel pe care o imbracase pentru a potoli banuielile, dezvaluindu-si, odata cu terminarea razboiului, poftele sale expansioniste si dominatoare. La multi europeni, entuziasmul de a construi prin comunism o lume noua a fost cu atat mai puternic cu cat s-a bazat pe speranta de a fi creat un sistem democratic original, adaptat fiecarei tari. Odata cu contactul direct si brutal cu realitatea, aceasta credulitate nociva avea sa dispara fara sa mai poata insa sa determine schimbari in regimul politic, sustinut deja prin represiune continua directa si indirecta, prin manipulare doctrinara. Luptele incrancenate intre noile puteri si opozitia armata, manifestarile explozive antievreiesti in zecile de localitati in anul 1946, expulzarile masive si brutale de populatii de origine germana sau maghiara, masurile de eliminare a claselor conducatoare si a opozantilor politici de o duritate specifica lumii asiatice, manipularile abile si multiple si, nu in ultimul rand, promisiunile demagogice au creat o stare de neincredere totala in noul regim ce aparea cu timpul sub forma unui totalitarism implinit.

In deceniile 5 si 6 ale secolului nostru, mitul societatii fara clase si al "paradisului terestru" al echitatii, dreptatii si demnitatii umane a determinat abandonarea de multe ori a uzului ratiunii de catre noii conducatori. Dupa strategia "fronturilor populare", menita sa adoarma vigilenta claselor politice nationale, pluralismul va fi abandonat, cu toate ca denumirea de "regimuri populare democrate" se va pastra inca un timp . Reusita lui Stalin de a crea "centura de siguranta", formata din statele satelite din Europa centrala si estica, concomitent cu reconstructia Uniunii Sovietice distrusa de razboi si reorganizarea partidelor comuniste subalterne din tarile democratice, a fost posibila si datorita unei eronate evaluari a realitatii politice de catre fortele democratice ale lumii postbelice. Actiunea privind cucerirea puterii politice si instaurarea unor regimuri totalitare dupa modelul stalinist s-a derulat dupa un scenariu scris de un singur autor - fapt ce a creat similitudini, desi a fost jucat de actori diferiti de la zona la zona, de la tara la tara - act ce a generat diferentieri neesentiale. Pretutindeni, stalinismul a fost impus ca o religie cu un singur profet carismatic, ca o revelatie a adevarului, de catre partidele comuniste, monolite in spirit si actiune, unitare pe esicherul ideologic, spre deosebire de rivalii lor. Militantii partidului unic, folosindu-se de contrastele si contradictiile sociale, de increderea clasei muncitoare pe care au utilizat-o ca pe o simpla masa de manevra, de deruta si de multe ori credulitatea intelectualitatii, au actionat ca o minoritate aleasa si indrituita de misiunea educarii "omului nou", cu convingerea superioritatii modelului stalinist de societate.

Indoctrinarea generala a individului, planificarea rigida si aberanta a tot ce era necesar unei fiinte umane, dupa sabloane si canoane straine cerintelor si traditiilor nationale, au necesitat importul unor institutii de tip stalinist, neadecvate cerintelor progresului economic, modernizarii societatii in general. Pentru ei orice opozitie fata de linia comandata de Moscova, iar apoi de linia propriului partid dupa criteriile si tendintele autoritare a "micilor sau mai marilor Stalini locali" a fost catalogata, prin definitie, criminala. Modelul impus de Kremlin a generat distrugerea completa - economica, sociala, politica si culturala - a ceea ce era considerata "vechea oranduire": eliminarea tuturor dusmanilor potentiali sau reali, eliminarea proprietatii private, a pluralismului politic si a tot ce putea genera nesupunere fata de regimul totalitar si dependenta fata de "Imperiul tarismului rosu". Instituirea unei economii de comanda in care proprietatea statului asupra tuturor resurselor sa fie dominanta, trebuia sa constituie suportul puterii partidului unic, iar acesta forta indestructibila si inefabila a mentinerii la putere a unei "oligarhii rosii", nu neaparat in prima faza de origine proletara si nationala.

Scenariile de preluare a puterii, de derulare a actului politic totalitar au fost similare pentru majoritatea tarilor Europei de Rasarit: Romania, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia. Au fost insa si unele deosebiri, generate de lupta pentru putere, dar si de aplicarea la "indigo" a modelului politic, economic si ideologic stalinist. Totodata, continuarea pe calea fireasca a dezvoltarii statului de tip stalinist, intrerupta de Hrusciov in 1956, va atinge stadii avansate intr-o serie de tari comuniste in care destalinizarea a fost doar mimata: Albania, China, Coreea de Nord, Romania.

Romania a urmat cu fidelitate destinul Europei rasaritene, zona istorica agitata si spasmodica a carei relevanta este marcata de rivalitati, tensiuni, dispute si particularitati cunoscute generic si sub numele de balcanisme. In aceasta parte a Europei, conflictele care au generat cele doua mari conflagratii nu au putut fi inlaturate de deceniile socialismului de stat. In zona care include Romania, Albania, Bulgaria si pana la un anumit punct si fosta Iugoslavie, internationalismul proletar si comunitatea socialista a natiunilor nu a existat decat in lucrarile teoretice si brosurile de propaganda comunista. Distinctia dintre Europa Central-Rasariteana (Cehoslovacia, Ungaria, Polonia si Republica Democrata Germania) si Europa de Sud-Est (Romania, Abania, Bulgaria, Iugoslavia) consta in dinamica lor economica si sociala, in evolutia lor diferita in timp. In Europa de Sud-Est, secole de-a randul aflata sub dominatia otomana si interventia ruseasca, dezvoltarea politica tarzie si contorsionata a determinat subdezvoltarea societatii civile, fragilitatea ei si de aici "docilitatea" fata de totalitarismul comunist. In aceasta zona geografica, viata s-a desfasurat sub politica esentialmente monolitica a comunismului, uneori chiar a celei de tip asiatic.

Simultan cu puternicul val de expansiune al comunismului controlat in totalitate de Moscova, s-au dezlantuit si alte valuri, de aceasta data autonome, de preluari de putere precum in Albania, in Yugoslavia, apoi in China. Cu Albania, Moscova n-a cautat sa stabileasca nici un contact direct, nici o legatura de-a lungul celui de-al doilea razboi mondial si n-a recunoscut guvernul comunistului Enver Hodja decat in noiembrie 1945, la un an dupa ce acesta conducea efectiv intreaga tara.

Cu Tito, raporturile au fost mai stranse. Lui i-a incredintat Stalin sarcina de a reorganiza Partidul, dupa ce in 1937, prin grija sa, conducerea Partidului Comunist Yugoslav fusese epurata, dar, in timpul razboiului, liderul de la Kremlin s-a opus crearii de catre Tito a unui guvern provizoriu si abolirii monarhiei. Dornic sa-si menajeze aliatii, in special pe englezi, dar mai ales sa evite instalarea unui regim comunist scapat de sub controlul sau Stalin, a facut tot posibilul pentru a frana actiunea si ascensiunea lui Tito.

Raporturile lui Stalin cu Mao Zedong s-au dovedit la inceput ambigue, Moscova a incercat, prin intermediul Kominternului, sa promoveze teoria revolutiei urbane, ceea ce a condus la esecul Comunei din Canton, in decembrie 1927 si la revoltele din Shanghai, Wuhan si Nan Chang din 1930. In 1935 a cautat sa impiedice alegerea lui Mao ca presedinte al Comitetului Central, sustinand un alt candidat. Imediat dupa atacul japonez asupra Chinei, Stalin s-a aratat mai cooperant cu Chan Kai Si decat cu Mao Zedong. Ideea principala a lui Stalin era aceea de a provoca instituirea unui guvern de coalitie care sa uneasca membrii Gomindanului si ai Partidului Comunist si nicidecum de a favoriza cucerirea puterii direct si imediat de catre Mao Zedong. Peste vointa lui Stalin puterea a fost preluata de catre comunistii lui Mao in urma razboiului de eliberare si a razboiului civil, deci intr-o forma autonoma. In toate cele trei tari Albania, Iugoslavia si China, instaurarea comunismului s-a facut in contextul tulburarilor interne si externe determinate de luptele pentru alungarea invadatorilor straini si de razboaiele civile uneori mai lungi, alteori mai scurte.

Extinderea comunismului in anii '40 s-a datorat mai putin dinamicii doctrinei, chiar daca aceasta atinsese un prestigiu intangibil cat mai ales exploatarii abile a efectelor razboiului de catre partidele comuniste hotarate, indraznete si bine coordonate de catre sovietici.

Tari precum Bulgaria, Ungaria, Polonia, Romania si Cehoslovacia au fost considerate de catre Stalkin ca facand parte din zona de securitate a URSS-ului. De aceea liderul comunist de la Kremlin a cerut si obtinut guverne comuniste pro-sovietice.

Alte tari, care nu au intrat initial in zona de securitate imaginata de Stalin, au aparut, prin intermediul ocupatiei, ca oportunitati interesante pentru URSS. Exploatand slabiciunile si contradictiile dintre aliatii sai, URSS a reusit sa instaleze regimuri comuniste pro-sovietice in Germania de est si Coreea de Nord, esuand in nordul Turciei si in Iran.

In Albania, Yugoslavia si China, Stalin a respins initiativa comunistilor autohtoni voind sa negocieze cu aliatii sai. Avand siguranta ca fara riscuri majore ar fi obtinut acceptarea proiectelor sale, Stalin a dorit sa adoarma vigilenta aliatilor pentru a nu dauna hegemoniei absolute a Moscovei in sanul comunismului mondial. China era un stat cu un teritoriu si o populatie "prea mare, prea populara, prea centrala pentru a fi un partener aservit" politicii mondiale a URSS.

Evolutia societatii romanesti, pozitiva si rapida dupa Marea Unire, a fost periculos afectata de distrugerile, complicatiile si mai ales de urmarile celei de-a doua mari conflagratii mondiale. Cunoscand vreme de cinci decenii regimuri autoritare, apoi unul totalitar, instaurate prin repetate actiuni de forta (1938, 1940, 1947), Romania a suferit ample schimbari ce au determinat un curs anormal dezvoltarii sale istorice.

Dupa o incercare de revenire la regimul democratic traditional romanesc in primii ani postbelici, speranta avea sa fie spulberata dramatic si repede. In aceasta tara cu o agricultura ce absorbea majoritatea populatiei active, puterea a fost preluata de catre PCR in etape succesive, prin acte de forta, prin falsuri, prin nesocotirea si modificarea Constitutiei. Instaurarea Republicii Populare pe 30 decembrie 1947, actiune survenita sub un regim de ocupatie militara sovietica ce reducea independenta Romaniei la o figura de stil, n-a avut nici o baza legala.

Prima republica creata de regimul comunist cu acordul si la cererea U.R.S.S., nu a fost consecinta unui referendum si nici a conditiilor de revizuire prevazute de articolele 129 si 130 a legii fundamentale aflate in viguare - Constitutia din 1923. Nerespectarea principiilor legitimitatii si legalitatii a constituit inceputul totalitarismului comunist bazat pe coercitie si pe un ansamblu de elemente de ordin ideologic, institutional si sociologic inedit in simbolistica imaginarului politic romanesc. In fapt, viata politica din Romania a evoluat, dupa decisivul an 1947, in cadrul general european si mondial, marcat de incheierea tratatelor de pace, de ridicarea "Cortinei de fier" intre Est si Vest, de inlaturarea ultimelor obstacole din calea instituirii regimurilor socialiste de tip stalinist in tarile aflate in zona de dominatie sovietica. Astfel, erau puse in aplicare, intr-o forma de multe ori silnica si nefireasca, intelegerile realizate in ultimii ani ai razboiului mondial de Marile Puteri Aliate si Asociate (S.U.A., Marea Britanie si U.R.S.S).

Pentru romani, rolul hotarator in evolutia procesului "revolutionar" de instaurare a dictaturii comuniste l-au avut o serie de factori de natura atat externa (sovietica), cat si interna (partidul comunist si decizia politica inconsecventa, cu toate ca o serie de personalitati si-au riscat cariera, libertatea si chiar viata in incercarea de a impune sau salva valorile nationale).

"Legitimitatea" partidului comunist ca "unica si indreptatita forta conducatoare" a depins in exclusivitate doar de atasamentul lui, fara rezerve, la Uniunea Sovietica si promptitudinea indeplinirii directivelor lui Stalin, oricare ar fi fost ele. In anii razboiului rece, cand "imperialismul isi intensifica actiunile agresive si criminale impotriva tinerei democratii populare" , iar o noua conflagratie mondiala era pregatita "de marea finanta", nimanui nu ii era permis sa puna in aplicare experimente comuniste nationale . Referirile la traditii, la anumite zone geografice, la istoria si cultura romaneasca erau catalogate ca exacerbari nationaliste, iar nationalismul era considerat dusmanul loialitatii fata de Uniunea Sovietica, fata de liderul Kremlinului si etichetat ca o tradare a principiilor sacre ale marxism-leninismului. Cei acuzati de nationalism, pe drept sau pe nedrept, erau tradatori, cozi de topor, criminali, cei care trebuiau "epurati", pusi la zid si exterminati. In aceste conditii, raspandirea ideologiei marxiste, prelucrate de Lenin si Stalin, care, fara o sustinere practica, promitea stergerea deosebirilor dintre clase, armonia sociala, bogatia, fericirea si o perfecta egalitate, a permis depersonalizarea individului, instrainarea lui fata de traditii, de istoria neamului si de patrie, a ingaduit instaurarea unui regim de forta, conducerea politica de catre partidul unic, instaurarea dictaturii proletariatului, copierea regimului economic, social si politic elaborat de fratele mai mare, puternic si "altruist", de la rasarit. In fapt, monolitismul in gandire a constituit religia stalinismului si, de aceea, toate tendintele centrifage au fost extirpate fara mila. Marxismul de tip stalinist excludea intrebarile si indoiala si, de aceea, anihila ratiunea critica. Acest nou sistem universal al adevarului avea la baza ordinea militarista si rigid ierarhizata. Liderul a fost unicul garant al "puritatii ideologice" si ca atare unicul comportament ce putea fi acceptat il constituia doar supunerea deplina si obedienta fata de toanele si ordinele sale. Activismul cerut de partidul unic a distrus autonomia civica si a incercat inregimentarea si uniformizarea ideologica. Un amestec de interdictii si prescriptii a fost impus individului care era dator sa-l urmeze orbeste. Imitand cultul pentru Stalin, liderii Partidului Comunist Roman, ca de altfel toti liderii comunisti est- europeni, au initiat programe similare de idolatrizare, fara sa uite insa sa aplice cat mai corect linia politica a "parintelui popoarelor". Ca de altfel peste tot in tarile satelit, solutiile tuturor problemelor dificile trebuiau cautate in scrierile lui Stalin, iar cei ce nu descopereau raspunsul erau etichetati "dusmani ai poporului", condamnati si in majoritatea cazurilor exterminati.

Realizarea comunismului trebuia sa reprezinte copia la indigo a "avansatei si perfectei" experiente sovietice. In economie, stalinizarea a insemnat adoptarea modelului economiei de comanda, planificata, care a avut ca baza nationalizarea principalelor mijloace de productie. In anii ce au urmat proclamarii Republicii, intreaga tara a fost cuprinsa de febra marilor "prefaceri revolutionare", transformari ce au dus la distrugerea societatii romanesti antebelice. Multi oameni au disparut nu numai de pe scena politica si economica, dar si fizic, cu toata garantarea constitutionala a tuturor drepturilor cetatenesti.

Aservirea fata de Moscova, optiune a conducerii de partid si de stat, a fost totala, pana catre sfarsitul anului 1956, iar fata de stalinism pana in 1961, chiar daca trupele sovietice de ocupatie se retrasesera si indiferent daca la Kremlin idol a fost Stalin, Malenkov sau Hrusciov[8]. Partidul unic al clasei muncitoare, intarit numeric prin fuziunea din februarie 1948, fara experienta guvernarii, a primit statuarea hegemoniei politice de la noua Constitutie, actul fundamental ce avea sa pregateasca noua societate. In etapa 1948-1961/1962, modelul stalinist s-a aflat in actiune, cu un scurt respiro in anii 1956-1958, datorat in principal factorului extern, desi Gheorghe Gheorghiu-Dej declara la inceputul anului 1961 ca "destalinizarea incepuse la noi cu mult inaintea Rusiei hruscioviene". Noul regim politic, expresie a socializarii in expansiune, a constituit un hibrid generat de imbinarea internationalismului proletar comandat cu declamatorul socialism national, regim totalitar ce in esenta a imitat modelul stalinist.

Triada dialectica a ideologiei noului stat - statul marxist-leninist-stalinist - s-a explicat si prin faptul ca marxismul a pus temelia teoretica, leninismul a transformat-o in "organizatie revolutionara" si in stat post revolutionar monolitic, iar Stalin, printr-o falsa sinteza, in stat totalitar imperialist . Transformarea ideologiei marxiste, ce se dorea generoasa, in doctrina luptei de clasa a proletarizarii societatii si a inevitabilei preluari de clasa muncitoare a puterii politice, a dus la transformarea ei intr-o arma politica ucigatoare. George Lukacs, R. Richard Little, Isaac Deutscher, Arthur Koestler, Ghita Ionescu, Vladimir Tismaneanu, Ion Solacolu, Michael Lynch, E.H. Carr, J.N. Westwood, George H. Hodos, Jean-Banois Revel, Helmut Gruber etc., in scrierile lor, subliniaza importanta "Organizatiei" create de Lenin, urmarile dramatice ale transformarii ei in "partidul revolutionarilor de profesie", forma de regim politic exprimata prin notiunea "Dictatura proletariatului". Aceasta modalitate de putere a fost semnalata de Marx in Critica Programului de la Gotha si de Engels atunci cand s-a referit la Comuna din Paris, ca la primul exemplu .

Acest concept va fi folosit de Lenin, care avea sa-l defineasca in Statul si revolutia, precizand, insa, ca aceasta formula echivoca de stat constituie doar o etapa de tranzitie, de cel mult cinci ani, in decursul careia va fi distrus statul burghez si odata cu el statul in general. Noua forma de stat avea insa la baza o serie de contradictii ireconciliabile. Anormalitatea pretentiilor sale programatice si normalitatea politica necesara in functionarea unui stat a fost evidentiata de antagonismul dintre societatea statului supercentralizat si pretentia de a fi un stat descentralizat, de opozitia dintre functionarea normala, libera a societatii si potentialul statului de a forma, manipula si controla in mod total societatea, de nepotrivirea dintre conceptul de partid ca parte - cum ne-o dovedeste etimologia cuvantului - si un partid unic, monolit, de dezacordul dintre "comunism" si capitalismul de stat, de contradictia dintre o societate civila libera, si un stat fara opozitie etc. Aceste contradictii functionale vor fi ignorate de Stalin, iar apoi si de doctrinarii comunisti romani, care au inteles ca teoretizarile marxiste si fagaduielile revolutionare leniniste trebuiau abandonate, daca partidul dorea sa pastreze puterea. Stalin a pus bazele statului totalitar, copiat apoi si de Hitler. Statul totalitar stalinist si apoi republicile populare si cele socialiste au reprezentat o dictatura de stanga. Caracteristica lor principala, in plan politic, a fost aceea de a nu permite sa se manifeste opozitia politica. Spre deosebire de dictaturile de dreapta, care combateau in mod direct si deschis regimul constitutional, dictaturile de stanga s-au pretins regimuri democratice cu constitutii, care, de fapt, au reprezentat doar legi organice statale .

Romania, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Republica Democrata Germania si Cehoslovacia, s-au transformat in "republici populare" si "republici socialiste", din cauza trecerii trupelor sovietice prin aceste teritorii si a pozitiei dominante obtinute in cadrul "armistitiului" est-vest, de U.R.S.S.. Folosindu-si dominatia directa si indirecta in aceasta parte a Europei, guvernul sovietic a instalat si a mentinut la putere guverne "prietene" formate din partidele comuniste aservite Kremlinului, mai mult sau mai putin, fapt cu efect nemijlocit asupra ideologiei acestor regimuri totalitare. Evocandu-se in mod propagandistic "comunismul national", aceste state au adoptat "internationalismul socialist" de inspiratie sovietica, spre deosebire de Iugoslavia, China si Albania, care si-au instaurat regimurile totalitare - "comunist nationale" - in urma unor razboaie de eliberare de sub ocupatia invadatorilor straini. In adoptarea acestei forme de "comunism national" se gaseste explicatia acelor "schisme" de "comunism national" din anii 1948, 1960 si 1962-1963, nerabdarea Iugoslaviei, Chinei si Albaniei de a-si apara suveranitatea impotriva oricarei puteri, inclusiv si in special impotriva U.R.S.S.-ului. Ideologia a fost insa, in general, aceeasi: vaga si rigida, un amalgam de prescriptii si interdictii pe care individul era constrans sa le urmeze orbeste, o multime de promisiuni nerealizabile pentru cei multi, fructificate insa de cei puternici, pentru ei si familiile lor, organizati in "casta" privilegiata.

La inceputul anului 1948, comunistii au inaugurat calea institutionalizarii unui regim totalitar care a afectat atat sferele politice, cat si pe cele social-economice si spirituale. Odata constituit partidul unic - organizatia politica de tip bolsevic - prin unirea social-democratilor lui Lothar Radaceanu si Stefan Voitec cu comunistii lui Dej, Ana Pauker, Luca si Matei s-a trecut la schimbarea institutiilor politice, respectiv a modului de guvernare. De acum inainte diferitele puteri publice au fost manevrate dintr-un singur centru, de catre PMR - mostenitorul partidului comunist. Conceptia statului partidului unic a fost transpusa pe plan constitutional mai intai in 1948, apoi in 1952 si, in fine, in 1965. Constitutiile comuniste, consacrand forma republicana de organizare, au afirmat formal o serie de drepturi si libertati pe care le-au ingradit prin conditionarea exercitarii lor de o serie de factori si desigur prin invocarea intereselor sociale, in detrimentul libertatilor si afirmarii indivizilor si grupurilor umane. Adoptandu-se mecanic modelul sovietic si in sfera organizarii politice, puterile publice erau o simpla transpunere in limba romana a celor rusesti. In sistemul totalitar comunist, viata politica s-a desfasurat sub o forma festivista, a unitatii de "monolit" intre partid, guvern si popor. Plenarele, conferintele nationale, congresele partidului au constituit "arene" in care s-a consumat acerba lupta pentru putere, desi purta haina "disputei principiale pentru linia politica justa".

In economie, stalinizarea a insemnat adoptarea economiei de comanda, materializata de economia de stat planificata, a carei baza a constituit-o nationalizarea principalelor mijloace de productie. Un rol special in cadrul doctrinei economice staliniste a fost acordat industriei grele, in special industriei constructoare de masini.

Pentru Romania si Bulgaria, tari predominant agricole, industrializarea fortata a insemnat o violare a dezvoltarii normale, distrugerea unei surse virtuale de crestere economica, a echilibrului necesar dintre diferitele ramuri ale economiei.

Romania a mers pe linia trasata de sovietici, cel putin pana in anii 1962-1964, cand, uitand de vechile dogme, de adularea "ideilor geniale ale lui Stalin" si profitand de valul destalinizarii va trece in grupa statelor ce adoptasera "comunismul national".

Proprietatea obsteasca asupra mijloacelor de productie a stat la baza instaurarii relatiilor de productie socialiste, care au constituit forta economica, politica si ideologica a partidului comunist, unic conducator al statului cu regim totalitar de stanga. Proprietatea socialista a constituit cheia functionarii statului. Ea trebuia sa permita puterii sa controleze in mod autoritar si exclusiv toate parghiile economice, sociale si politice ale societatii. Noua forma de proprietate trebuia sa determine o noua si unica morala, formarea "omului de tip nou". Abolirea proprietatii private si obtinerea egalitarismului, prin exproprierea la nivel economic, nu au produs insa efectele social-politice pe care se miza. Diferentele de venituri, statut si nivel de trai au reaparut si s-au manifestat cu putere. Structurile politice, institutiile si procesele de subordonare, ierarhizare si dominatie politica au existat in continuare, desigur sub forme si aspecte noi. Posesorul proprietatii nationalizate a fost numit in multe feluri, catalogarea lui constituind o continua polemica intre doctrinarii ideologiei comuniste. Instaurarea intr-o forma sau alta a "dictaturii proletariatului", alianta clasei muncitoare cu taranimea muncitoare si alte paturi de oameni ai muncii, lichidarea proprietatii capitaliste si instaurarea proprietatii socialiste asupra mijloacelor de productie, colectivizarea agriculturii, dezvoltarea pe baza de plan a economiei nationale, au constituit principii si legi sintetizate de Stalin inca din 1928 si adoptate prin "Declaratia Consfatuirii reprezentantilor partidelor comuniste si muncitoresti" , tinuta la Moscova intre 14-17 noiembrie 1957, de catre toate regimurile comuniste in mod oficial, desi, se trecuse la aplicarea lor inca de la preluarea puterii de catre partidul "unic al clasei muncitoare".

Majoritatea statelor socialiste au abolit orice fel de proprietate privata a mijloacelor de productie, dar au existat si state cu regimuri comuniste care au facut exceptie de la aceasta regula.

In Iugoslavia si Polonia, pamantul, in marea lui majoritate, a apartinut fermierilor. In aceste tari proprietatea a imbracat trei aspecte: proprietatea sociala, proprietatea cooperatista, proprietatea individuala. In China, "Legea Organica din 1949" a recunoscut existenta a patru forme de proprietate, dintre care ultimele doua erau: "proprietatea fiecarui om al muncii in parte si proprietatea capitalista". Aceasta stare de lucruri a fost consemnata si de Constitutia Chineza din 1954.

In U.R.S.S., proprietatea socialista a existat sub forma proprietatii de stat "apartinand intregului popor" - si sub forma proprietatii cooperatiste si a gospodariilor colective. Aceasta stare de fapt a fost inscrisa in Constitutia din 1936 si apoi in constitutiile ce au urmat.

Problema transformarii socialiste a agriculturii a fost tratata de Engels in lucrarea Problema taraneasca in Germania si Franta[13] si de Lenin in lucrarea Despre cooperatie, aparuta in 1923 . Accentul a fost pus de cei doi pe "principiul liberului consimtamant", pe lamurirea taranilor de avantajele "cultivarii pamantului in comun". Acest principiu transformat in lozinca a constituit baza propagandei comuniste, dar el avea sa fie incalcat in mod constant si constient. Stalin va elabora teoria colectivizarii agriculturii, lansand solutia aplicarii in practica a acesteia la Congresul al XV-lea al partidului din decembrie 1927. "Solutia consta - spunea Stalin - in a uni, treptat, dar fara oprire, prin presiune, si prin exemplu si convingere gospodariile taranesti mici si foarte mici in mari gospodarii bazate pe cultivarea pamantului in comun, in intovarasiri, in colective [.] Alta solutie nu exista" .

Promisiuni si angajamente, toate au fost incalcate cu seninatate in anii 1928-1932. Un nou model a aparut, acela al acoperirii constrangerii, violentei si chiar a uciderii cu avalansa promisiunilor tentante si altruiste. Partidul Comunist Bolsevic al U.S. a demonstrat ca practica era cu totul altceva decat teoria.

Ideea eliminarii proprietatii particulare asupra pamantului nu a fost inventia marxist-leninist-stalinista. Marea majoritate a proiectelor utopice, care traverseaza istoria ultimelor douazeci de veacuri, au argumentat, mai mult sau mai putin filosofic, aceasta solutie cheie a "raiului pe pamant". Nici Fourrier nu a avut originalitate atunci cand lanseaza "modelul asociativ", consemnand o formula care isi adanceste radacinile pana in obstea gentilica. Explicand libertatea de asociere, vorbind despre egalitatea tuturor membrilor si despre spiritul de fraternitate al comunitatii, Fourier a transformat falansterul intr-un model utopic, "care aspira sa aduca paradisul pe pamant"[16]. Marx, Engels si Lenin au considerat ca abolirea conceptului de proprietate va avea drept consecinta omogenizarea sociala, proiect in totalitate nerealizabil. Proletariatul, detasamentul cel mai matur din punct de vedere ideologic, vector al progresului social, in viziunea lor, trebuia sa deposedeze de bunuri nu numai burghezia, ci si taranimea. Odata cu disparitia proprietarilor, automat dispareau si clasele, iar statul, initial agent al exproprierii se autoelimina, in timp scurt, lasand locul unui proletariat diletant pe suprafata intregii societati noi. Alianta dintre muncitori si taranii muncitori trebuia sa constituie, in conceptia marxist-leninista, preludiul asimilarii proprietarilor tarani in masa neomogena a clasei muncitorilor. Stalin, acordand o atentie deosebita rolului "hotarator al dictaturii proletariatului", a descoperit cele trei laturi ale acesteia: folosirea puterii de stat in "inabusirea exploatatorilor din interiorul tarii", in apararea fata de dusmanii externi, in ajutorarea proletariatului international si intarirea aliantei clasei muncitoare "cu masele muncitoare si exploatate"; desfiintarea claselor si organizarea societatii socialiste . Tot Stalin a elaborat teoria conform careia socialismul nu se putea crea numai la orase, ci era necesara "construirea" lui si la sate. In conceptia "genialului strateg", setea de putere, societatea socialista trebuia sa fie "o tovarasie de productie si consum a lucratorilor industriali si agricoli" , construirea noii societati insemnand organizarea economiei nationale "ca un tot" sudat prin "lupta de clasa mereu prezenta si continua". Teza prin care forta principala si conducatoare a dictaturii proletariatului era partidul comunist, care avea menirea sa lupte pentru eliminarea claselor exploatatoare si a claselor in general, a fost pusa la punct, pana la detalii, de dictatorul de la Kremlin si difuzata partidelor comuniste aflate la remorca statului comunist-imperialist de la rasarit. Lupta impotriva teoriei "echilibrului sectoarelor economiei nationale", dupa care sectorul socialist si sectorul capitalist puteau merge pe linii paralele, precum si lupta impotriva teoriei "mersului de la sine" in constructia socialista au fost considerate ca indatoriri de importanta majora, arme nimicitoare, la voia liderului sau grupurilor de presiune, indeplinirea sau neindeplinirea acestei sarcini putand sa aduca lauri sau gloante.

In numele internationalismului proletar, Kremlinul a silit tarile-satelit sa accepte acorduri economice inechitabile si inrobitoare. Sovieticii au fortat Romania sa creeze intreprinderi mixte - sovromuri - adevarate supape de scurgere spre rasarit a avutiei nationale. Petrolul romanesc, uraniul cehoslovac, carbunele polonez, etc. au fost acaparate in numele "prieteniei si ajutorului fratesc", prin intelegeri cu caracter colonialist. Si cum socialismul de tip sovietic nu putea rodi intr-o societate bazata pe relatii heterogene de proprietate, proprietatea privata asupra pamantului a fost desfiintata si inlocuita cu gospodariile colective. Transformarea s-a realizat intr-o formula represiva ce aminteste de despotismul oriental aplicat deopotriva economicului, socialului si educationalului. Fundamentul ideologic al "sentintei" de colectivizare a agriculturii l-a constituit crezul marxist-leninist-stalinist ca taranimea constituie prin definitie o clasa reactionara si ca doar in aceasta forma putea fi supravegheata si reeducata. Razboiul total impotriva taranimii proprietare trebuia sa aiba drept finalitate formarea acelui corp economic si social unitar si deplin controlabil. Distrugerea legaturilor dintre indivizi, a societatii civile in general prin terorismul de stat reprezentat de "justitia revolutionara" si politia secreta avea sa opreasca dezvoltarea fireasca a societatii romanesti.

Intrebari de verificare:

In ce a constat saltul spectaculos inregistrat de comunism dupa cel de-al doilea razboi mondial?

Ce a insemnat prestigiul URSS pentru expansiunea regimurilor comuniste in Europa si Asia?

Cum s-a efectuat preluarea puterii de catre comunisti in tarile pro-sovietice din Europa si Asia?

Cum s-au realizat si cum se explica preluarile de putere autonome in ( Albania, China si Yugoslavia) ?

Ce a insemnat implantul stalinismului pentru tarile comuniste din Europa rasariteana si de sud-est?

Care a fost semnificatia proprietatii obstesti asupra mijloacelor de productie in functionarea statului comunist?

Asemanarile si deosebirile procedeelor in instaurarea regimurilor totalitare comuniste in Europa si Asia.

Termeni:

Komintern;

Proprietate obsteasca;

Proprietate socialista;

Front popular;

Statul marxist-leninist-stalinist;

Razboi civil;

Consiliul de Ajutor Economic Reciproc;

Biroul Cominist de Informatii;

Destalinizare;

Imperiul tarismului rosu.

Bibliografie selectiva:

Avram, Cezar, Politici Agrare. Mutatii socio-economice in satul romanesc, Editura de Sud, Craiova, 1999;

Baciu, Nicolae, Agonia Romaniei (1944-1948), Ed. Vestala, Bucuresti, 1997;

Deleanu, Ion, Drept constitutional si institutii politice, Bucuresti, 1991;

Ionescu, Ghita, Investigarea comparativa a politicii comuniste, Ed. Humanitas, bucuresti, 1992;

Matrescu, Florin, Holocaustul rosu sau crimele in cifre ale comunismului international, Ed. Fat Frumos, Bucuresti, 1998;

Oprea, Marius, Videnie, Nicolae, Carstocea, Ioana, Nastase, Andreea, Olaru, Stejarel, Securistii partidului, Editura Polirom, Iasi, 2002;

Soulet, Jean Francois, Istoria comparata a statelor comuniste, Polirom, Iasi, 1998;

Tismaneanu, Vladimir, Reinvierea politicului. In Europa rasariteana de la Stalin la Havel, Ed. Polirom, Iasi, 1997;

Miturile comunismului romanesc, Ed. Nemira, Bucuresti, 1998.