Comportamentul politic - o perspectiva de ansamblu

Comportamentul politic - o perspectiva de ansamblu

Studiul lui Paul Lazarsfeld si al colegilor sai de la Bureau of Applied Social Research, Columbia University din 1944, care utiliza date culese in timpul alegerilor prezidentiale din 1940, avand ca obiect al investigatiei alegatorii individuali, a adus o contributie fundamentala la dezvoltarea unei abordari moderne prin plasarea alegatorului individual in centrul de interes al investigatiei, contribuind la transformarea cercetarilor cetateniei si politicii democratice.

Deasemenea in aceeasi perioada au inceput sa se dezvolte alte doua directii de cercetare privind politica democratica din perspectiva alegatorilor individuali. Studiul realizat de Campbell, Converse, Miller si Stokes (1960), precum si seria de cercetari intitulata Sudiul Alegerilor Nationale Americane (The American National Elections Study) utilizeaza date din timpul alegerilor din 1948.

Tot atunci apar si teoriile economice ale democratiei, cea mai cunoscuta fiind cea a lui Anthony Downs (1957).

Aceste studii si teorii au condus la constituirea a trei scoli distincte in domeniul comportamentului politic: traditia economiei politce, care a demarat aplicarea serioasa a conceptelor de interes individual si rationalitate in studiul comportamentului politic; traditia sociologiei politice, dezvoltare a directiilor de cercetare instituite de Bureau of Applied Research, Columbia University; traditia psihologiei politice, ale carei origini le constituie cercetarile conduse in cadrul Center for Survey Research, University of Michigan.

Fiecarea dintre aceste trei traditii lanseaza o provocare distincta la adresa democratiei, dar in acelasi timp ele tind sa convearga spre o perspectiva unitara asupra rolului cetateanului in politica democratica, producand un nou model empiric al cetateanului societatii democratice si in consecinta o perspectiva revizuita a politicii democratice. Cu toate ca exita diferente importante intre aceste trei traditii, ele au generat o revolutie in studiul comportamentului electoral axanduse pe o problema intelectuala comuna.

Caracteristica comuna cea mai importanta a celor trei traditii este interesul pentru individ, fiecare dintre cele trei traditii a contestat capacitatea cetateanului de a functiona int-un sistem politic democratic, in acest fel adresand o provocare teoriei democratiei. Economistii politici considera ca cea mai mare dilema a cetateanului, ca individ rational, este aceea de a investi in indatoririle cetatenesti, atat timp cat efectul dintre investitiile individuale, pare a fi foarte mic, daca nu chiar lipsit de importanta. Sociologii politici au considerat pana la urma determinarea sociala ca o provocare adresata modelului cetateanului independent. Psihologii politici confruntandu-se cu problema inexistentei cunostintelor politice la cetateanul tipic, au ajuns la teoriile democratiei care sunt conditionate de existenta unor cetateni capabili sa ia decizii, cu un inalt grad de discernamant si sofisticare politica.

Raspunsurile oferite au avut un inalt nivel de convergenta, desi fiecare traditie a adresat o provocare distincta capacitatii individului cetatean si potentialului politicii democratice. In procesul de realizare a reconcilierii intre capacitatile cetateanului real si cerintele teoretice impuse de o politica democratica s-a dezvoltat un nou model empiric, comun celor trei traditii.

Cetateanul interesat de scop si motivat instrumental este punctul de convergenta al celor trei traditii si este totodata cetateanul descris de traditiile economiei politice. Aceasta traditie intelectuala si acest model al cetateanului au lansat, pentru cercetarea domeniului comportamentului politic, provocarea fundamentala. Sociologia politica si psihologia politica au fost incurajate de traditia economiei politice sa isi reconsidere si sa isi redescopere propriile origini in analiza cetateanului interesat de scop si a comportamentului politic.

1. Precizari terminologice

In limba romana, termenul de comportament isi are originea in cuvantul frantuzesc comportament 'modalitate de a actiona in anumite imprejurari sau situatii; conduita, purtare, comportare' .

Comportamentul politic este un adevarat 'barometru' al vietii politice dintr-o societate, fiind o transpunere in practica a valorilor politice, a constiintei membrilor societatii, a normelor ce structureaza activitatea politica.

Literatura de specialitate atat nationala cat si universala este deficitara privind acest subiect, dar cu toate acestea, vom incerca sa facem cateva precizari.

Prin comportament politic se intelege acel mod de a actiona, de a se comporta si raporta al membrilor societatii, claselor, grupurilor sociale, al partidelor si formatiunilor politice fata de valorile si doctrinele politice, de principiile si normele politice ale societatii, de activitatea politica desfausrata de organismele si institutiile politice societale.

La nivelul oricarei societati distingem un comportament politic individual, al cetateanului in calitate de alegator, de participant la viata politica si un comportament politic colectiv ce poate imbraca forma de clasa, grup, partid, natiune, etc.

Desi se manifesta in si prin individ, in mod individual sau colectiv, organizat, comportamentul politic este un produs si un fapt social, format si determinat de sistemul politic social, de societate in general.

Comportamentul politic este o obiectivizare in practica social-politica, liber consfintita si acceptata a normelor, principiilor si sistemului de valori politice interiorizate si aplicate in cunostinta de cauza.

La baza declansarii si orientarii comportamentului uman sta o varietate de mobiluri, trebuinte si interese. Dintre acestea, interesul politic este cel care da scop, sens, semnificatie activitatii si comportamentului politic, il declanseaza si directioneaza, contribuind totodata si la reglarea sa. C. A. Helvetius spunea ca interesul conduce toate judecatile noastre, iar P. H. Holbach considera interesul 'unicul mobil al actiunii si conduitei umane' . Pentru politologul roman Trofin Dragan, 'interesul politic reprezinta trecerea omenirii din imperiul necesitatii in cel al libertatii' .

Comportamentul social, cel politic in mod special nu este un dat al societatii, al indivizilor, ci el este rezultatul unei intense si permanente activitati a societatii.

In cadrul procesului de formare, dezvoltare si modelare a comportamentului politic, un rol important il joaca cultura si comunicatia politica, activitatea educativa si politica desfasurata de diferite organisme si institutii politice, dintre care se detaseaza prin importanta si eficienta actiunea partidelor politice, a mass mediei scolii si familiei.

Pe baza normelor politice generale ale societatii la nivelul acesteia, exista o anumita conduita politica, aceasta neexcluzand situatia ca fiecare clasa, partid politic sa-si aiba propriul ei comportament politic, caracterizat prin anumite particularitati ce decurg din fundamentul ideologic, din locul si rolul efectiv pe care-l joaca in societate, din interesele si obiectivele politice urmarite. De regula, comportamentul politic al membrilor unui partid politic, al partidului in ansamblul relatiilor politice, este inclus in strategia si tactica sa programatica, in statutul sau de organizare si functionare.

2. Din istoricul cercetarilor asupra comportamentului politic

Istoria comportamentului politic cuprinde trei epoci: cea noua, cea veche si cea foarte veche. Epoca "veche" incepe cu Lazarsfeld si Berelson. O importanta contributie la literatura domeniului a venit din partea lui Stein Rokkan, inclusiv cunoscuta sa colaborare cu Lipset. Rokkan si Lazarsfeld au vazut comportamentul politic al maselor ca manifestari sociale si ale experientei sociale.

Sub conducerea lui Pendleton Herring, presedinte al Social Science Research Council, in 1942 s-a format Comitetul pentru Comportment Politic (Committe on Political Behavior) care a fost sponsorul primului studiu electoral la nivel national din 1952, realizat in cadrul Programului de Comportament Politic al Survey Research Center de la University of Michigan. In aceeasi perioada, Fundatia Ford creeaza Center for Advanced Studies in Behavioral Sciences de la Palo Alto, simbolizand emergenta accentelor behavioriste in stiintele sociale. Dezvoltarea domeniului comportamentului politic in general si al comportamentului electoral in special, datoreaza foarte mult fundatiilor particulare, inclusiv Rockefeller, Carnegie, Russell Sage si Markle.

Comportamentul politic isi are originile in lumea multidisciplinara a stiintelor sociale de dupa al doilea razboi mondial. De exemplu, Angus Campbell, responsbil de realizarea studiului The American Voter (1960), a studiat ca psiholog experimentalist la Stanford si a fost inainte de al doilea razboi mondial,unul dintre initiatorii psihologiei sociale ca disciplina academica. In anii 50, Yale University si University of North Carolina au devenit, alaturi de Michigan, centre proeminente ale cercetarii comportamentului politic. La North Carolina, interesul pentru cercetarea comportamentului politic era, intr-o oarecarea masura, mai sociologic decat la Michigan, iar contributia lor esentiala alaturi de multe alte cercetari notabile, a fost studiul lui Prothro si Matthews, Negroes and the New Southern Politics (1966). Culegerea datelor a fost realizata de Michigan Survey Research Center, iar designul cercetarii includea patru studii intensive a patru comunitati selectate din unitatile primare de esantionare, studii carea au constituit bazele studiului transsectional al comportamentului politic in statele din Sud.

Cel mai recunoscut dintre studiile comunitare ale comportamentului politic, care venea in completarea altor cercetari ale comportamentului politic din acea vreme, a fost cel coordonat de Robert Dahl la Yale (un alt membru al SSRC Political Behavior Committe) si publicat sub titlul Who Governs: Democracy and Power in an American City (1961). Orientarea behaviorista a acestui studiu empiric era generata de probleme esentiale in stiinta politica.

The American Voter, ca succesor al studiului The Voter Decides (Campbell, Gurin, Miller, 1954) prin accentul pus pe predispozitii (partide, candidati si orientari in legatura cu temele de politica publica), a utilizat masiv conceptele de atitudine si convingere, in incercarea de a intelege deciziile electorale la nivel individual. Iar natura psihologica a identificarii partinice a impus orientarea socio-psihologica drept trasatura definitorie a scolii de la Michigan. Relatiile relevante politic dintre cetateanul individual si grupul social, atat primar cat si secundar, au reprezentat teme majore pentru cercetarile empirice realizate la Michigan intre 1952 si 1956, cu mult inainte de aparitia metodelor inovative de masurare a identificarii partinice.

Studiul lui Wahlke si Eulau despre membrii institutiilor legislative la nivel statal, publicat sub titlul The Legislative System (1962), a inceput in 1955 si a demonstrat fezabilitatea colectarii datelor sistematice de la elitele politice.

In 1974, aproape de sfarsitul perioadei "vechi", trei studii strans relationate au fost promovate de Michgan Center for Political Studies. Alegerile din 1974 au constituit centrul atentiei unor studii privind relatiile dintre: (1) alegatori, (2) campaniile alegerilor pentru Camera Reprezentantilor a SUA, asa cum au fost acestea raportate de catre un esantion national de candidati si manageri de campanie care au participat la competitiile electorale si (3) modul in care mass-media au prezentat alegatorilor aceste campanii.

Perioada veche difera de cea noua in cel putin trei aspecte. Datorita faptului ca multe dintre bazele de date "vechi" erau sipmple tablouri ale unor seturi vaste si complexe de "variabile" obtinute din investigarea unor populatii largi si eterogene, depasirea limitelor inerente acestor date necesita suficienta creativitate metodologica. Era evidenta inadecvarea acestor date pentru ceea ce isi propusesera initial si anume sa ofere o reprezentare a "procesului" prin care alegatorii decid cum sa voteze. Aceasta nevoie ca metodologia sa inlature deficientele datelor a fost completata de o inventivitate ce avea sa conduca, foarte curand, la proliferarea unor cursuri de "metode de cercetare", iar "metodologia politica" avea sa devina o tema centrala a preocuparilor organizatiilor profesionale.

Sofisticarea sau complexitatea analitica pare sa fie acum trasatura definitorie a noilor publicatii. "Noua" cercetare este mai rar inspirata de perspectiva unor aventuri in domeniile inca nestudiate ale politicii si guvernarii, limitandu-se la terenuri deja familiare, dar intr-un vehicul analitic nou.

Cea de a doua sursa de schimbare de la "vechi" la "nou" o constituie computerele, care au facut posibila evolutia noilor perspective si tehnici analitice.

A treia schimbare sociala din ultimii treizeci de ani a avut loc in orgaizarea sociala a accesului la date. Primii ani ai revolutiei behavioriste au fost marcati de o veritabila explozie a studiilor empirice bazate pe baze colectate din populatiile largi si semnificative politic. In domeniul comportamentului intrau studii ale electoratelor nationale, ale comportamentului in forurile legislative, studii ale guvernelor nationale. Datorita culturii academice traditionale si in absenta unei alternative, exploatarea fiecarei noi baze de date din anii 50 era, de cele mai multe ori, privilegiul principalilor investigatori si doctoranzilor acestora.

Finantatorul acestor studii, SSRS Political Behavior Committee a sponsorizat si coordonat doua seminarii de pregatire pe timpul verii la Michigan Survey Research Center, in 1954 si 1958 pentru a extinde numarul cercetatorilor care puteau avea acces la studiile electorale in Michigan in 1952 si 1956. Datorita acestei experiente din 1954, Eulau a initiat in 1955 propriile studii despre relatia dintre politica si clasele sociale. Datorita constientizarii dificultatilor cu care se intalneau participantii care ar fi vrut sa-si continue cercetarile utilizand noile metode, s-a nascut ideea crearii Inter-University Consortium for Political Research.

Prima componenta a acestei idei era stabilirea unei norme culturale de a permite accesul la bazele de date. A doua componenta era crearea unei organizatii care sa faciliteze initiativele de cercetare individuale, dar care sa fie sprijinita de departamentele de stiinta politica.

Astazi, ICPR a devenit ICPSR si are un omolog european, European Consortium for Political Research (ECPR).

In prezent o organizatie noua promoveaza "Studiul Comparativ al Sistemelor Electorale". Se proiecteaza o serie de studii electorale nationale in mai multe tari, studii care pot fi utilizate pentru investigatii comparative. Accentul cade cu precadere asupra comportamentului electoral, dar microanaliza comportamentului individual pentru fiecare dintre tari va fi completa cu date despre contextul determinat de factorii sociali si economici relevanti.