Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE)- evolutii si structura

Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) a aparut in anii '70, initial sub numele de Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa. Cunoscuta ulterior drept 'procesul de la Helsinki', CSCE a constituit un forum de dialog si negocieri multilaterale intre Est si Vest.

Istoria CSCE se imparte in doua perioade:

Intre anii 1975-1990 (semnarea Actului Final de la Helsinki si, respectiv, a Cartei de la Paris pentru o noua Europa), in care CSCE a functionat ca un proces de conferinte si reuniuni periodice.

Evolutiile pe planul securitatii europene aparute in anii '90 au impus schimbari fundamentale atat in ceea ce priveste structura si caracterul institutional al procesului inceput la Helsinki, cat si rolul acestuia. Conferinta la nivel inalt de la Budapesta, 1994, a hotarat adoptarea denumirii de Organizatie pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE). [1]

In prezent, OSCE cuprinde 55 de state din zona ce se intinde de la Vancouver pana la Vladivostok, incluzand toate statele europene, SUA, Canada si toate republicile din fosta URSS Toate statele membre au statut egal, iar regula de baza in adoptarea deciziilor este consensul.

OSCE, asemeni altor structuri de securitate regionala, a cunoscut transformari substantiale, ca urmare a faptului ca a devenit tot mai evident ca nici o institutie europeana nu-si poate asuma de una singura gestionarea intregului complex de probleme cu care se confrunta continentul. In etapa actuala, OSCE se afla in faza de definire a identitatii de securitate europeana, bazata pe patru elemente: geopolitic, functional, normativ si operational. Avantajele OSCE in aceasta privinta rezida in: abordarea atotcuprinzatoare a securitatii (militara, politica, economica si umana); participarea, pe baza de egalitate, a tuturor tarilor participante; principii, norme, valori si standarde comune; instrumente, mecanisme si experienta unica in domeniul diplomatiei preventive.

Datorita capacitatii si experientei sale unice in domeniul diplomatiei preventive, prevenirii conflictelor si gestionarii crizelor; consolidarii respectarii drepturilor omului, a democratiei si statului de drept si promovarii tuturor aspectelor societatii civile, OSCE va continua sa joace un rol important in promovarea unui spatiu comun de securitate. Ea va contribui la consolidarea increderii in domeniul militar si promovarea securitatii prin cooperare.

1.Scurt istoric

Originile OSCE au aparut in anii 1950, odata cu ideea convocarii unei conferinte general-europene pentru securitate. Eforturile pentru realizarea acestei idei - intensificate intr-o     perioada caracterizata drept 'destindere in relatiile Est-Vest', cand o politica de 'acomodare intre state avand interese divergente' era preferabila razboiului - au cuprins un proces indelungat si complex de actiuni desfasurate in diferite foruri sau de diferite grupuri de tari. Un rol deosebit in cadrul acestor actiuni au jucat tarile mici si mijlocii, printre care si Romania. Conferinta era vazuta de unii ca o cale pentru a depasi divizarea Europei rezultata dupa cel de-al doilea razboi mondial, iar de altii - pentru a consacra status-quo-ul postbelic. Oricum, mesajul principal al celor care au actionat pentru convocarea ei a fost 'asigurarea securitatii printr-o politica de deschidere'.

Aceste eforturi au dus la convocarea, la 22 noiembrie 1972, la Dipoli (langa Helsinki), a reprezentantilor statelor europene, SUA si Canadei, pentru consultari in vederea pregatirii Conferintei. Consultarile multilaterale pregatitoare s-au prelungit pana la 8 iunie 1973, iar rezultatele acestora au fost cuprinse in Recomandarile finale de la Helsinki (Cartea bleu), adoptate de catre ministrii de externe ai statelor participante . Acestea au stat la baza negocierilor propriu-zise ale Conferintei pentru securitate si cooperare in Europa, conceputa, initial a se desfasura in trei faze: a) la nivel de ministru de externe; b) la nivel de experti; c) la nivel inalt. La 18 septembrie 1973, la Geneva, expertii statelor participante au inceput activitatea de elaborare a Actului Final, care a durat pana in vara anului 1975.

La 1 august 1975, la Helsinki, a fost semnat, la nivel inalt, Actul Final al Conferintei pentru securitate si cooperare in Europa, cunoscut si sub denumirea de acordurile de la Helsinki. Cuprinzand principiile de baza (decalogul de principii) care guverneaza relatiile dintre statele participante si atitudinea guvernelor respective fata de cetatenii lor, precum si prevederi de cooperare in diferite domenii, Actul Final a pus bazele viitoarei evolutii a procesului CSCE. Documentul nu contine obligatii juridice, ci politice, impartite in trei mari categorii (cunoscute, initial, sub denumirea de 'cosuri', iar ulterior 'dimensiuni'):

      probleme privind aspectele politico-militare ale securitatii in Europa;

      cooperarea in domeniul economic, tehnico-stiintific si al mediului inconjurator;

      cooperarea in domeniul umanitar si alte domenii.

      un al patrulea capitol - Urmarile CSCE - se refera la reuniuni si actiuni de continuare a procesului inceput.

In anii '70 si '80, asemenea reuniuni au avut loc la Belgrad (1977-1978), Madrid (1980-1983), Stockholm (1983-1986) si Viena (1986-1989). Ele au fost marcate de evolutiile sinuoase ale climatului politic international, in special de confruntarile ideologice intre Est si Vest, precum si de raporturile tensionate dintre SUA si URSS.

Carta de la Paris, semnata la nivel inalt in noiembrie 1990, a marcat un punct de cotitura in istoria CSCE deschizand calea transformarii sale intr-un forum institutionalizat de dialog si negocieri, cu o structura operationala. Fiind prima Conferinta la nivel inalt dupa adoptarea Actului Final de la Helsinki, Summit-ul CSCE de la Paris a deschis o pagina noua in raporturile dintre statele europene, punandu-se oficial capat razboiului rece si fiind adoptate documente de importanta majora in domeniul dezarmarii - Tratatul privind reducerea armelor conventionale in Europa, Declaratia statelor membre ale NATO si ale Tratatului de la Varsovia privind nerecurgerea la forta si la amenintarea cu forta, Acordul asupra unui pachet de masuri de crestere a increderii si securitatii (Documentul de la Viena - 1990). Carta de la Paris pentru o noua Europa pune bazele institutionalizarii procesului CSCE prin intalniri regulate la nivel inalt (din doi in doi ani), reuniuni ale ministrilor de externe si ale Comitetului Inaltilor Functionari. Sunt create, totodata, Secretariatul permanent (cu sediul la Praga), Centrul pentru Prevenirea Conflictelor (Viena) si Biroul pentru Alegeri Libere (Varsovia). A fost definit obiectivul edificarii unei Europe a democratiei, pacii si unitatii, constand in asigurarea securitatii, dezvoltarea unei cooperari largi intre toate statele participante si promovarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

Un nou impuls pentru actiune concertata in cadrul OSCE a fost dat de Conferinta la nivel inalt de la Helsinki, 1992. Documentul adoptat cu acea ocazie - Declaratia de la Helsinki, denumita simbolic 'Sfidarile schimbarii' - contine prevederi vizand intarirea contributiei si rolului CSCE in asigurarea drepturilor omului, gestionarea crizelor si tensiunilor. Documentul prevede asumarea unui rol activ al CSCE in alerta timpurie, prevenirea conflictelor si gestionarea crizelor. Noul instrument - Inaltul Comisar pentru Minoritati Nationale - este insarcinat sa se ocupe, intr-o     faza cat mai timpurie, de tensiuni etnice care pot escalada intr-un conflict. Tot prin Documentul de la Helsinki, 1992, a fost creat un nou organ - Forumul de Cooperare in domeniul Securitatii, - care se intruneste, la Viena, pentru a se consulta si negocia masuri concrete vizand intarirea securitatii si stabilitatii in regiunea euro-atlantica.

Consiliul Ministerial al CSCE, intrunit la Stockholm, in decembrie 1992, a creat functia de Secretar General, iar Consiliul Ministerial de la Roma, din decembrie 1993, a stabilit o structura consolidata si unificata a Secretariatului CSCE, cu sediul la Viena. Prin crearea, in aceeasi perioada, a Comitetului Permanent (transformat ulterior in Consiliul Permanent), au fost largite si institutionalizate posibilitatile de dialog, consultari si decizie politica.

Pe baza hotararilor si posibilitatilor create prin Documentul de la Helsinki, 1992, CSCE si-a adaugat un nou profil, operational, avand capacitatea de a infiinta misiuni de lunga durata pentru prevenirea conflictelor si gestionarea crizelor in zone de conflict sau potential conflictuale.

Pentru a conferi un nou impuls politic CSCE, Summit-ul de la Budapesta, 1994, a hotarat schimbarea denumirii procesului inceput la Helsinki in Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa, care a devenit, totodata, primul instrument pentru prevenirea conflictelor si gestionarea crizelor, exprimandu-se vointa politicaa statelor membre de a se trimite o misiune OSCE de mentinere a pacii in Nagorno-Karabah. Tot la Budapesta a fost adoptat Codul de conduita privind aspectele militare ale securitatii, continand principiile care sa guverneze rolul si folosirea fortelor armate in societati democratice. Documentul de la Budapesta prevedea, totodata, inceperea discutiilor in cadrul OSCE privind modelul comun si atotcuprinzator de securitate pentru Europa secolului XXI, bazat pe principiile si angajamentele OSCE, materializat prin adoptarea la Summit-ul de la Istambul a Cartei pentru securitate europeana.

Dupa semnarea Acordurilor de pace de la Dayton, OSCE si-a asumat responsabilitati importante in aplicarea acestora. Prin Misiunea sa din Bosnia-Herzegovina si prin alte instrumente specifice (Biroul de la Varsovia, Reprezentanti personali sau speciali ai presedintelui in exercitiu s.a.), OSCE a jucat un rol important in organizarea si desfasurarea alegerilor prezidentiale, parlamentare si municipale in Bosnia-Herzegovina, asigurarea respectarii drepturilor omului, edificarea institutiilor specifice unui stat de drept, realizarea dezarmarii, stabilitatii si securitatii regionale.

In prezent, OSCE ocupa un loc unic in sistemul organizatiilor internationale. Caracteristicile principale ale OSCE se refera la numarul de membri (toate statele spatiului euro-atlantic), abordarea atotcuprinzatoare a securitatii, instrumente si mecanisme specifice pentru prevenirea conflictelor, procesul decizional, bazat pe consens, realizat in urma consultarilor intense, dialog politic constant si deschis, normele si valorile comune asumate de state prin documentele adoptate, precum si un sistem de contacte si cooperare cu alte organizatii si institutii internationale.

Prioritatile OSCE sunt:

      consolidarea valorilor comune si asistarea statelor membre in edificarea unor societati democratice, civile, bazate pe statul de drept;

      prevenirea conflictelor locale, restaurarea stabilitatii si pacii in zone de tensiune;

      eliminarea unor deficite reale si perceptibile de securitate si evitarea crearii de noi diviziuni politice, economice sau sociale, obiectiv ce se realizeaza prin promovarea unui sistem de securitate prin cooperare.

2.Structurile si institutiile OSCE

1. Conferinte ale sefilor de stat sau de guvern (Summit) ai statelor membre traseaza prioritatile si liniile directoare la cel mai inalt nivel politic. Dupa stabilirea, prin Carta de la Paris, a tinerii periodice a acestora, la fiecare doi ani, Conferintele CSCE/OSCE la nivel inalt au avut loc la Helsinki (1992), Budapesta (1994), Lisabona (1996) si Istambul (18-19 noiembrie 1999). in prezent, aceasta periodicitate nu mai este respectata cu rigurozitate.

2. Consiliul Ministerial, care se reuneste, de regula, o data pe an (atunci cand in anul respectiv nu are loc Summit-ul OSCE), la nivel de ministru al afacerilor externe, este organul central de decizie si orientare politica al OSCE. Ministrul de externe al tarii gazda a reuniunii Consiliului Ministerial detine functia de presedinte in exercitiu al OSCE. Perioada de presedintie se incheie odata cu reuniunea ministeriala care, de regula, are loc in luna decembrie.

3. Consiliul Superior (care a inlocuit Comitetul Inaltilor Functionari) raspunde de orientarea, coordonarea si gestionarea tuturor activitatilor OSCE. Examineaza si stabileste politica si orientarile bugetar-financiare. Anual, Consiliul Superior se intruneste ca Forum Economic la Praga. De notat ca periodicitatea reuniunilor acestei structuri, de la crearea ei prin Carta de la Paris, a fost de cel putin doua ori pe an, la care se adauga reuniuni speciale, in aplicarea mecanismului de urgenta. Ultima reuniune a Consiliului Superior a avut loc in anul 1996 la Praga. Desi nu exista o decizie formala privind desfiintarea acestei structuri, unele state participante considera inutila mentinerea acesteia, datorita existentei Consiliului Permanent.

Consiliul Permanent (fostul Comitet Permanent) se ocupa de activitatea politica, decizionala si operationala curenta a OSCE. Se intruneste la Viena, de regula, saptamanal, in sedinte plenare, precum si ori de cate ori se considera necesar in reuniuni speciale, extraordinare sau de urgenta. Sub egida Consiliului Permanent functioneaza diferite grupuri de lucru ad-hoc, deschise participarii tuturor statelor membre. Pentru cresterea transparentei procesului decizional si largirea ariei de consultari in cadrul acestuia, prin Carta asupra securitatii europene adoptata la Istanbul in 1999, a fost creat Comitetul Pregatitor, ca structura subordonata Consiliului Permanent.

Reuniunile structurilor mentionate mai sus (in afara Summit-ului OSCE) sunt prezidate de reprezentantii presedintiei in exercitiu. Reuniunile grupurilor de lucru pot fi prezidate si de reprezentantii tarilor din troica OSCE, din insarcinarea presedintiei in exercitiu. Presedintia sedintelor Summit-elor OSCE se asigura prin rotatie.

5. Forumul de Cooperare in domeniul Securitatii este parte integranta a OSCE, se intruneste saptamanal, la Viena, pentru consultari si negocierea de masuri concrete vizand intarirea increderii, securitatii si stabilitatii in aria euro-atlantica. Obiectivele principale ale acestui forum sunt: a) negocieri privind controlul armamentelor si masuri de dezarmare, crestere a increderii si securitatii; b) consultari regulate si cooperare intensa in probleme de securitate; c) reducerea, in continuare, a riscurilor unui conflict armat. Forumul se ocupa, de asemenea, de aplicarea masurilor de crestere a increderii si securitatii (CSBM), pregatirea seminariilor privind doctrinele militare, organizarea reuniunilor anuale de evaluare a aplicarii angajamentelor asumate in domeniul militar, precum si examinarea si clarificarea schimbului de informatii convenit conform masurilor de incredere. Sub auspiciile Forumului, au loc reuniunile anuale de evaluare a aplicarii Documentului de la Viena privind masurile de crestere a increderii si securitatii, reuniunile de evaluare a aplicarii Codului de Conduita, ca si seminarii pe diferite teme. Forumul isi desfasoara activitatea in sedinte plenare si in cadrul a doua grupuri de lucru.

6. Presedintele in exercitiu - ministrul de externe al tarii care gazduieste reuniunea Consiliului Ministerial al OSCE pe anul in curs - este investit cu responsabilitatea generala asupra activitatii executive a OSCE.

7. Secretarul general este numit de Consiliul ministerial pentru o perioada de trei ani. Avand sediul la Viena, el actioneaza ca reprezentant al presedintelui in exercitiu si-l sprijina pe acesta in toate activitatile vizand promovarea obiectivelor OSCE. Sarcinile Secretarului general includ, de asemenea, gestionarea structurilor si operatiunilor OSCE. Primul Secretar general al OSCE a fost dr. Wilhelm Hoynck (Germania), urmat de Giancarlo Aragona (Italia), iar din 1999 - Jan Kubis (Slovacia).

Secretarul general are in subordinea sa Secretariatul OSCE, cu sediul la Viena (si o unitate la Praga), structurat pe trei departamente:

      politic (probleme generale - sprijinirea activitatii presedintelui in exercitiu, pregatirea reuniunilor, contacte cu organizatii internationale etc.);

      Centrul pentru Prevenirea Conflictelor, in competenta caruia intra activitatea operationala a OSCE in domeniul prevenirii conflictelor si gestionarii crizelor, sprijinirea activitatii misiunilor OSCE. CPC mai urmareste indeplinirea obligatiilor pe care si le-au asumat statele in domeniul politico-militar al securitatii europene (Documentul de la Viena privind masuri de crestere a increderii si securitatii, Codul de Conduita etc.)

      Departamentul administrativ-financiar si pentru organizarea conferintelor (traduceri, documentatie, protocol).

In cadrul Secretariatului functioneaza, totodata, un Oficiu de presa al OSCE.

In cadrul Secretariatului exista, de asemenea, un Coordonator pentru activitati economice si de mediu ale OSCE, in ale carui sarcini intra consolidarea capacitatii Consiliului Permanent si ale altor institutii OSCE de a examina aspectele economice, sociale si de mediu ale securitatii.

8. Inaltul Comisar pentru Minoritati Nationale - instrument creat pentru a se ocupa de tensiuni etnice in faza incipienta a acestora, cu potential de a se dezvolta intr-un conflict ce poate pune in pericol pacea, stabilitatea sau relatiile dintre statele participante - are rolul de a preveni situatiile conflictuale si de criza si de a identifica solutii pentru reducerea tensiunilor. Inaltul Comisar actioneaza independent, mandatul sau contine prevederi ce-i impun pastrarea confidentialitatii informatiilor si actiunilor sale. Inaltul Comisar, asistat de experti, elaboreaza rapoarte in legatura cu diferite situatii sau probleme cu care a fost sesizat si formuleaza recomandari pentru partile implicate. Aceste recomandari nu au un caracter obligatoriu. Obiectivul acestora este de a incuraja partile in identificarea de solutii pasnice pentru solutionarea problemelor. De la 1 iulie 2001, potrivit deciziei Consiliului Ministerial de la Viena din noiembrie 2000, ambasadorul Rolf Ekeus (Suedia) a fost numit in aceasta functie pentru o perioada de trei ani.

9. Reprezentantul OSCE pentru libertatea presei, functie nou creata (in 1997), in care a fost numit dl. Freimut Duve (Germania), pentru o perioada de trei ani, incepand cu 1 ianuarie 1998, mandatul sau fiind prelungit in cadrul Consiliului Ministerial de la Viena din noiembrie 2000 si din nou in cursul anului 2001.

10. Biroul pentru Institutii Democratice si Drepturile Omului (ODIHR), cu sediul la Varsovia este institutia OSCE responsabila cu promovarea drepturilor omului, democratiei si a statului de drept. Se ocupa de organizarea reuniunilor si seminariilor privind indeplinirea angajamentelor asumate in domeniul dimensiunii umane. Directorul acestei institutii este ambasadorul Gerard Stoudman (Elvetia). ODIHR are un rol deosebit in monitorizarea alegerilor si dezvoltarea institutiilor electorale nationale, acordand asistenta tehnica pentru dezvoltarea institutiilor juridice, promovarea actiunii organizatiilor neguvernamentale si a societatii civile, pregatirea observatorilor pentru alegeri si respectarea drepturilor omului, a ziaristilor; functioneaza ca punct de contact pentru problemele Roma si Sinti, ofera sprijin logistic pentru seminariile OSCE. in anul 1997, aceasta institutie a marcat evolutii considerabile, definind un nou concept de functionare, prin consolidarea mijloacelor operationale si sporirea implicarii sale in diferite actiuni ale OSCE, indeosebi in zone de tensiune, in favoarea structurilor democratice si drepturilor omului. in anul 1999, in cadrul ODIHR a fost creat postul de consilier pentru problemele populatiei Roma, ocupat in prezent de Nicolae Gheorghe (Romania).

11. Misiuni ale OSCE sunt amplasate in Kosovo, Bosnia-Herzegovina, Croatia, FRI Macedonia, Georgia, Republica Moldova, Estonia, Letonia, Armenia, Aderbaidjan, Tadjikistan si Belgrad.

Misiunile OSCE sunt unul din instrumentele OSCE pentru prevenirea conflictelor si gestionarea crizelor.

In afara de misiuni, exista si alte activitati OSCE in domeniul prevenirii conflictelor, gestionarii crizelor si reconstructiei post-conflict. Din diferite motive, tarile pe teritoriul carora ele se desfasoara au evitat acceptarea denumirii de 'misiuni'. Dintre acestea, mentionam: Reprezentantul personal al presedintelui in exercitiu si echipa sa de asistenta pentru problema din Nagorno Karabah; Grupul de asistenta din Cecenia, Prezenta OSCE in Albania; Grupul de consultanta si monitorizare din Belarus; Coordonatorul pentru proiectele OSCE in Ucraina.

12. Curtea de Conciliere si Arbitraj, creata conform Conventiei privind concilierea si arbitrajul in cadrul OSCE, intrata in vigoare in decembrie 1994 (dupa depunerea instrumentelor de ratificare de catre 12 state semnatare). in functiile Curtii intra reglementarea diferendelor ce-i sunt supuse de catre statele semnatare ale Conventiei, prin conciliere sau arbitraj, dupa caz. Sediul Curtii este la Geneva. Romania a semnat si ratificat aceasta Conventie.

13. OSCE este depozitarul Pactului de Stabilitate pentru Europa Centrala, initiat si promovat de Uniunea Europeana. Totodata, OSCE joaca un rol important in exercitiul privind Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. Recent, a inceput procesul de definire a dimensiunii regionale a OSCE.

3.Adunarea Parlamentara a OSCE

Adunarea Parlamentara a OSCE (AP OSCE), creata ca una din institutiile originale ale OSCE prin Carta de la Paris din 1990, a continuat sa se dezvolte si sa-si largeasca rolul si competentele. Secretariatul international al Adunarii Parlamentare - cu sediul la Copenhaga - colaboreaza strans cu Secretarul general si alte institutii ale OSCE. Presedintele Adunarii Parlamentare participa in mod regulat la reuniunile troicii OSCE si prezinta declaratii ale Adunarii in cadrul reuniunilor la nivel inalt si ministeriale ale OSCE. Sesiunile anuale ale Adunarii parlamentare au loc in diferite capitale ale tarilor membre. Conform unei traditii stabilite, presedintele in exercitiu al OSCE, Secretarul general, precum si sefii diferitelor institutii si misiuni OSCE prezinta expuneri la aceste reuniuni. De mentionat ca hotararile Adunarii Parlamentare se adopta prin vot majoritar (spre deosebire de OSCE, a carei regula de baza este consensul) si nu sunt obligatorii pentru OSCE.

In perioada iulie 2000 - iulie 2002, functia de Presedinte al AP OSCE a fost indeplinita de domnul Adrian Severin. La incheierea mandatului, ca o recunoastere a activitatii desfasurate in aceasta calitate, domnului Adrian Severin i s-a conferit titlul de 'Presedinte emerit' al AP OSCE.

Relatiile OSCE cu organizatii si institutii internationale

OSCE si-a dezvoltat considerabil cooperarea cu alte organizatii internationale. Cu exceptia ONU, aceste relatii nu au un cadru formal, derulandu-se ad-hoc.

La nivelul organismelor de conducere si al secretariatelor exista o serie de mecanisme sau forme de consultare menite sa permita o mai buna coordonare a actiunilor sau reactiilor. Printre acestea se numara: reuniuni trilaterale periodice OSCE - Consiliul Europei - CEE/ONU; reuniuni bilaterale OSCE - Consiliul Europei; reprezentarea, pe baza de reciprocitate, la diferite reuniuni etc.

Amploarea problemelor cu care se confrunta comunitatea internationala in prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor si reconstructia post-conflict in zona OSCE impune tot mai mult necesitatea conjugarii eforturilor diferitelor organisme internationale. OSCE a elaborat un cadru coerent de actiune a 'institutiilor care se intaresc reciproc' (Mutually Reinforcing Institutions), respectiv, Platforma de cooperare in domeniul securitatii, ca parte a Cartei de securitate europeana, adoptata la Istanbul in noiembrie 1999.

5.Activitatea si contributia Romaniei in OSCE

Pentru Romania - tara central-europeana, care dupa cel de-al doilea razboi mondial s-a aflat in sfera de influenta sovietica - CSCE/OSCE a constituit unicul for pan-european de dialog politic, un cadru indispensabil pentru examinarea problemelor de securitate, in conditii de egalitate cu toate celelalte state participante. In cadrul negocierelor pregatitoare organizarii si desfasurarii Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa, Romania a fost, impreuna cu alte tari mici si mijlocii, neutre si nealiniate, promotorul ferm al orientarii democratice al procesului inceput la Helsinki.

Desfasurand o politica externa relativ independenta, Romania concepea securitatea europeana ca pe un sistem de angajamente clare si precise, asumate liber de catre state, insotite de masuri si garantii concrete, care sa le puna la adapost de folosire a fortei, sa le ofere posibilitatea de a se dezvolta liber, conform propriilor interese si de a stabili relatii de cooperare pe baza principiilor Dreptului International.

Romania a fost initiatorul regurilor si normelor democratice ale procesului de la Helsinki, bazate pe egalitatea suverana a statelor, rotatia la conducerea reuniunilor si adoptarea deciziilor prin consens.

In ceea ce priveste problemele de fond, Romania a pus accent pe dezvoltarea si afirmarea principiilor, convenirea unor masuri de crestere a increderii si securitatii, a diverselor programe de cooperare economica si asigurarea cadrului institutional pentru continuarea procesului de la Helsinki.

In perioada anterioara prabusirii regimului comunist, pozitia promovata de Romania in cadrul CSCE s-a caracterizat printr-un interes accentuat acordat problemelor politice militare si economice si prin exprimarea de rezerve sau respingerea initiativelor occidentale privind dimensiunea umana a CSCE.[2]

In aceasta perioada, avand o atitudine conservatoare, OSCE a vizat indeosebi aspectele legate de drepturile civile si politice, libertate de constiinta si gandire, ca si de crearea unor mecanisme de monitorizare a indeplinirii angajamentelor asumate de state in domeniul dimensiunii umane.

Dupa 1989, procesl CSCE a intrat intr-o noua etapa, caracterizata prin subscrierea tuturor statelor la aceleasi valori - democratia, statul de drept, respectarea drepturilor omului si economia de piata. Romania a intrat in aceasta etapa prin retragerea rezervelor exprimate la Documentul Final al Reuniunii de la Viena si prin adoptarea unei atitudini deschise, tarilor europene si euro-atlantice, respectiv OSCE, Consiliul Europei, UE, NATO si UEO si pornind de la convingerea ca noua arhitectura de securitate europeana trebuie conceputa ca o retea de structuri interconectate armonios, sprijindu-se reciproc la prima reuniune a consiliului ministerial al CSCE - Berlin, iunie 1991 - , Romania a prezentat un document reflectand aceasta conceptie de securitate si rolul care-i revine CSCE.

In perioada care a urmat, eforturile Romaniei au vizat adaptarea OSCE la noile realitati si transformarea organizatiei intr-un intrument util si eficient in domeniul prevenirii conflictelor si gestionarii crizelor, ca si asigurarii unei abordari atotcuprinzatoare a securitatii prin cooperare. Activitatea reprezentantilor sai atat la Viena, cat si in cadrul diferitelor reuniuni specializate ale OSCE, a vizat:

      afirmarea si respectarea principiilor si normelor OSCE;

      adaptarea organizatiei la noile realitati, intarirea capacitatii sale de a face fata noilor riscuri si provocari;

      consolidarea capacitatii operationale a OSCE, a eficientei instrumentelor si mecanismelor sale de diplomatie preventiva, gestionarea crizelor si reconstructie post-conflict;

      afirmarea conceptului atotcuprinzator de securitate prin cooperare.

      definirea rolului si locului OSCE in edificarea spatiului comun de securitate, fara linii de diviziune, bazat pe recunosterea si respectarea valorilor comune, a angajamentelor si normelor de conduita, inclusiv a dreptului fiecarui stat participant de a-si alege liber angajamentele sale de securitate.

Romania a participat cu interes la dezbaterile privind noul model de securitate pentru Europa secolului 21 si elaborarea, in acest cadru, a Cartei asupra securitatii europene.[3]

In decursul anilor, Romania a depus eforturi pentru folosirea potentialului OSCE in reglementarea tensiunilor si conflictelor, manifestand un interes deosebit pentru solutionarea polica a crizei din partea de Est a Republicii Moldova, pe baza respectarii suveranitatii si integritatii teritoriale a acestei tari si retragerii complete a fortelor straine din regiune.

Romania s-a implicat activ in actiunile OSCE in Bosnia-Hertegovina, Albania, RF Iugoslavia, Belarus, Kosovo, samd. O serie de reprezentanti romani au fost sau sunt membrii ai misiunilor OSCE sau au participat ca supraveghetori la alegeri

Prin decizia adoptata la Summitul de la Istanbul (noiembrie 1999) Romania a detinut mandatul de Presedinte in exercitiu al OSCE in anul 2001. Incepand cu 1 ianuarie 2002, presedintia organizatiei a fost preluata de Portugalia, Pentru anul 2003 functia a fost preluata de Olanda, iar pentru 2004 si-a prezentat candidatura Bulgaria.

Presedintele in exercitiu, in indeplinirea atributiilor sale, poate fi asistat de:

      troica OSCE, formata din fostul, actualul si viitorul presedinte al OSCE (in prezent, troica OSCE este formata din Portugalia, Olanda si Bulgaria);

      grupuri ad-hoc, create pentru diferite probleme, indeosebi in domeniul prevenirii conflictelor si gestionarii crizelor;

      reprezentanti personali, numiti de presedintele in exercitiu cu un mandat clar si precis, pentru a-l asista intr-o situatie de criza sau conflict.

Concluzii

      Alianta Nord-Atlantica s-a faurit, dupa semnarea Tratatului de la Washington, la 4 aprilie 1949, ca o organizatie de cooperare si securitate colectiva.

      Constituirea organelor de conducere ale organizatiei, a mecanismelor si structurilor ce ii ofera capacitatea de actiune au evoluat, in timp, in functie de doctrinele de aparare adoptate de catre membrii Aliantei si de situatia politica din Europa.

      Concomitent cu perfectionarea relatiilor de incredere intre state, cu reducerea riscurilor si intarirea altor structuri europene de securitate, Alianta a adoptat o noua doctrina de securitate si participa la operatiuni de mentinere sau impunere a pacii, in zona de responsabilitate, in conformitate cu documentele internationale adoptate de catre ONU si Consiliul de Securitate.

      Pentru reducerea neincrederii si realizarea unui climat de cooperare NATO a hotarat dezbaterea problemelor majore de interes si pentru statele din afara Aliantei in Consiliul Nord-Atlantic la care participa si tarile interesate din fostul Tratat de la Varsovia.

      In vederea perfectionarii relatiilor cu posibilii viitori membri Alianta a lansat programul Parteneriatului pentru Pace, din iunie 1997 stabilind modalitatile de largire, prin invitarea unor state sa adere la Tratat.

      Candidatii la aderare trebuie sa indeplineasca anumite criterii si sa asigure intr-o perioada relativ scurta de timp interoperabilitatea fortelor lor armate cu structurile NATO.

      Odata cu aderarea la Tratat noii membri trebuie sa se conformeze tuturor obligatiilor ce rezulta din acesta si din documentele, conventiile sau standardele ce statueaza normele de functionare ale Aliantei.

      Odata cu incetarea "razboiului rece" Romania s-a preocupat sa-si asigure securitatea intr-un moment de mare complexitate politica, economica si militara, prin intarirea relatiilor cu Alianta si statele membre, participand la Parteneriatul pentru Pace si in operatiunile ONU sau OSCE de mentinere (instaurare) a pacii     sau cele umanitare.

      Integrarea Romaniei in NATO, OSCE si in alte structuri euroatlantice are legitimitate, se bazeaza pe o serie de argumente politice, economice, militare, strategice, geografice, demografice si de alta natura si este acceptata de peste 70% din populatia tarii.

      Apartenenta la NATO si OSCE reprezinta garantia securitatii     si stabilitatii externe, vitala pentru asigurarea dezvoltarii prospere a tarii; confirma locul statului roman in sanul familiei occidentale; asigura accesul la procesul de luare a deciziilor majore in planul securitatii europene si euro-atlantice; da ocazia demonstrarii capacitatii de a face fata solicitarilor implicate de statutul de membru si de a contribui la promovarea obiectivelor Aliantei.

      Concomitent cu actiunile care s-au intreprins de Romania pentru aderarea la NATO se actioneaza in prezent si pentru integrarea in celelalte structuri europene si euroatlantice de cooperare UE, UEO, CE si pentru intarirea increderii si securitatii in cadrul OSCE. Romania considera integrarea europeana si cea euro-atlantica drept doua componente esentiale si complementare ale politicii sale externe, valorizate in mod egal, care converg spre acelasi obiectiv strategic si se fundamenteaza pe acelasi set de principii - democratie, libertatate, justitie si securitate.

      NATO a avut intelepciunea si vointa sa se adapteze si sa se transforme intr-o Alianta a securitatii cu noi misiuni, noi capacitati, noi membri si un nou parteneriat pentru a face fata provocarilor mediului de securitate de dupa perioada razboiului rece. Nu se mai putea apara numai din interiorul teritoriului propriu. De aceea Alianta nu este numai o Alianta peste granite ci peste continente. Alianta este cea care lupta pentru securitate in Afganistan, suport pentru aliatii implicati in stabilizarea Irak-ului si cooperare cu tarile din Orientul Mijlociu.

      Provocarile noului mediu - terorism, proliferare si state distruse - solicita solidaritate solida. Nu este vorba numai de momente de reculegere si respect pentru victimele bombardamentelor din Madrid ci de momente care aduc aminte de lupta continua in care Alianta este implicata.

      De acum incolo, 26 de aliati vor fi uniti in angajamentul de a-si apara securitatea si integritatea teritoriala. Acest lucru demonstreaza ca natiunile si popoarele de peste Atlantic se pot uni atunci cand li se da sansa sa aleaga liber iar in Europa demonstreaza ca geografia nu mai echivaleaza cu destinul.

Bibliografie

Alexandru Werth, Un corespondent englez pe frontul de Est, Editura Politica, Bucuresti, 1970,

Alvin, Toffler; Heidi, Toffler, Mapping Out a Trisected World, International Herald Tribune, 05.11.1993

Andrei Beaufre, L'OTAN et l'Europe, Calman-Levy, Paris, 1966

Bernard Esambert, Razboiul economic mondial, "Defense nationale", vol 48, iunie 1992

Biroul de Informare si Presa NATO- 1110 Bruxelles- Belgia, Manualul Nato 2001

Carl von Clausewitz, Despre Razboi, Editura Militara, Bucuresti, 1982

D. Eisenhower, Cruciada in Europa, Editura politica, Bucuresti, 1975   

Edward N.Luttwak, From Geopolitics to Geo-Economics, "The National Interest", 1990

Florian Garz, NATO - Globalizare sau disparitie? Casa Editoriala Odeon, Bucuresti, 1995

G.F. Vorontov, Coalitii militare si razboaie de coalitie, Moscova, 1976

Geneviere Tabouis, America, tara contrastelor. Amintiri din SUA 1940 - 1945, Editura Moderna, Bucuresti, 1947

Hamilton Fish, Pearl Harbor, Ialta si tradarea Europei, Editura Venus, Bucuresti, 1993

Henk, Ves; James, Bilbray (Coraportori): Nato, in operatiunile ONU de mentinere a pacii , mai 1994

Hugo Grotius, Despre dreptul razboiului si al pacii , Editura Stiintifica, Bucuresti, 1968, pag.185 si 189

Jacques de Launay, Mari decizii ale celui de-al doilea razboi mondial, vol.II, Editura Stiintifica si Enciclopedica,

John Baret, Prevenirea conflictelor si gestionarea crizelor: Abordarea NATO, in Arta prevenirii conflictelor, Editura R.A. Monitorul Oficial, Bucuresti, 1996

Manualul Nato - Biroul de Informare si Presa, 2001

Milovan Djilas, Intalniri cu Stalin, Editura Europa, Craiova, 1990.

R. Winkler, Viitorul NATO, in Europaische Sichererheit, RFG, an 44, nr.1, ian.1995

Raymond Carteer, La seconde guere mondiale, vol.II, Editura Larousse, Paris, 1970

Sun Tzi, Arta Razboiului, Editura Militara, Bucuresti, 1976

Victor Kulicov, Doctrina pacii , Editura Agentiei de Presa N