Sistemele si regimurile politice

Sistemele si regimurile politice

a) Notiunile de "sistem " si de "regim"

b) Tipologia sistemelor politice

c) Regimurile politice si clasificarea lor

I. Istoriografia de specialitate, atat cea actuala, cat si cea mai putin recenta discuta frecvent despre regimul republican sau monarhic, despre regimul parlamentar sau prezidential, precum si despre sistemul politic francez sau despre sistemul comunist mondial.

Un sistem reprezinta un ansamblu de componente aflate intr-o relatie structurala de interdependenta care actioneaza constant dupa reguli bine definite.

Atat notiunea de sistem cat si cea de regim politic, ne trimit la o idee de coerenta, precum si la o desfasurare in perspectiva, cu alte cuvinte la o operatie intelectuala ce ar trebui sa cuprinda global si dinamic fenomenele politice, si la o logica comparativa, menita sa incurajeze actiunile de clasificare. In Analyse du systeme politique , (O analiza sistemica a vietii politice), sociologul american David Easton ne da o definitie originala a sistemului politic, combinand elementul interdependentei diferitelor componente ce construiesc totalitatea cu cel al existentei unei puteri de interventie: "Ansamblul interactiunilor prin care obiectele de valoare sunt repartizate pe cale autoritara intr-o societate ". La randul sau, Robert Dahl defineste sistemul politic ca fiind orice model durabil al relatiilor umane care implica intr-o oarecare masura puterea, conducerea sau autoritatea .

Societatea, ca sistem global, include modul de organizare a ansamblului relatiilor, proceselor si activitatilor umane, tinand cont de specificul activitatii individuale si colective a oamenilor in procesul creatiei bunurilor materiale si spirituale. Totodata, societatea poate fi considerata un sistem macrosocial deoarece reuneste un intreg cu functii si caracteristici proprii si alcatuieste intregul ce este compus din elemente aflate in conexiune si interactiune reciproca.

Orice sistem (inclusiv cel macrosocial) prezinta o ordine launtrica, care este data de natura si dinamica relatiilor dintre parti si intreg. O diversitate de subsisteme actioneaza in interiorul sistemului social global, ca entitati cu specific, ce au relatii si activitati proprii. Spre exemplu, sistemul social global mondial este alcatuit din subsisteme nationale care, aflandu-se in interdependenta si cooperare, se afirma totusi relativ autonom. La scara nationala, functioneaza un sistem global care este alcatuit din: subsistemul economic (productie, consum, schimb), subsistemul social (structura si raporturile dintre grupurile si categoriile sociale existente la un moment dat), subsistemul spiritual si subsistemul politic. Notiunea de sistem politic a aparut dupa cea de-a doua mare conflagratie mondiala (anii '60 - '70), in momentul cand s-a pus accent pe contextul social in care se desfasurau anumite politici. Ansamblul relatiilor politice, institutiile si organizatiile politice, precum si conceptiile politice ce se refera la modul de conducere si organizare a societatii formeaza subsistemul politic Atunci cand discutam de sisteme politice avem in vedere totalitatea factorilor care influenteaza deciziile colective. Prin urmare, avem in vedere partidele, alegatorii si miscarile sociale, toate acestea formand impreuna un sistem politic.

Regimul politic este un subansamblu al sistemului politic, reprezentand tipurile de organizare si de exersare a puterii politice. Regimul politic reprezinta totalitatea metodelor, mijloacelor si institutiilor prin care se realizeaza puterea.

Regimul politic poate fi definit, in mod simplist, si prin sistemul de guvernamant sau administratie; astfel, el este modul de organizare a puterii politice intr-o tara (monarhie, republica, dictatura).

Natura regimului politic si forma sa de exprimare in planul practicii sociale sunt date de raportul de forte dintre clase, partide, dintre cetateni si societatea civila si politica. Regimul politic nu se poate identifica cu forma de guvernare care desemneaza modul concret de formare si organizare a organelor puterii de stat, caracteristicile si principiile lor, raporturile dintre ele si celelalte forme institutionalizate ale sistemului politic. Regimul politic reprezinta si materializarea ierarhizarii valorilor politice.

II. Sistemele politice sunt supuse procesului de innoire si modernizare politica. Tinand cont de "actualizarea" lor, avem:

a)       sisteme traditionale, care sunt confirmate si se regasesc intr-un relativ echilibru;

b)      sisteme de tranzitie, care se afla in plin proces de schimbare;

c)       sisteme moderne, care se afla, structural, pe aceeasi pozitie cu aspiratiile umane recente;

Tinand cont de faptul ca ceea ce este modern devine cu timpul traditional, iar ceea ce este traditional suporta modernizarea, conform unor noi aspiratii, tendinte sau conditii, aceasta clasificare este relativa.

Sistemul politic ca subsistem al sistemului social global a fost definit (desi literatura de specialitate nu are o definitie unanim acceptata) prin ansamblul relatiilor politice, raporturilor si conceptiilor institutiilor politice, prin ansamblul caracteristic unei anume societati la un moment dat[4].

Sistemul politic contribuie in mod determinant la functionalitatea sistemului global, reprezentand o componenta esentiala, aceea a relatiilor politice. Acestea sunt legaturile ce se stabilesc intre grupurile si categoriile sociale care actioneaza pentru satisfacerea intereselor proprii, in raport cu puterea politica. In consecinta, relatiile politice sunt raporturile dintre grupurile de indivizi, partide si organizatii politice si puterea politica. De asemenea, ele sunt si raporturile dintre natiune si nationalitati (relatii interetnice). Ele se desfasoara pe plan intern, fiind numite relatii nationale, pentru a fi departajate de relatiile interstatale, care poarta denumirea de relatii politice internationale.

Relatiile politice au si caracter programatic, fapt ce le deosebeste de celelalte relatii sociale. Relatiile politice au raporturi directe cu puterea politica, ele actionand ca un mecanism de conducere a societatii. Atat institutiile politice (statul, cea mai veche dintre ele si cea mai importanta, partidele politice, grupurile de presiune etc.), cat si relatiile politice asigura functionalitatea sistemului politic.

O alta clasificare a sistemelor politice este cea istorica; este vorba aici, cu alte cuvinte, despre o enumerare cronologica a existentei diferitelor tipuri de sisteme.

In acest sens avem:

A)     Sistemele societatilor anistorice

B)      Sistemele societatilor istorice

Din categoria sistemelor societatilor anistorice le putem enumera pe cele care se refera la societati statice, cu organizare societala, care nu dispun de un progres tehnic si economic. Fiind sisteme politice "in afara dezvoltarii", putem fi de acord cu Maurice Duverger , care le defineste drept sisteme politice in care cresterea economica nu este obiectiv principal, iar valorile dezvoltarii economice se gasesc pe un plan secundar in sistemul lor global de valori.

Acest tip de societati, desi se dezvolta lent, sunt societati stabile, exceptie facand totusi situatiile de cucerire externa si de dominatie, sau cazurile in care societatile sunt asezate intr-o pozitie geografica riverana marilor si oceanelor, avand activitate comerciala.

Societatea statica acopera o realitate vasta si variata, ingloband toate societatile care au existat de la originea umanitatii si pana in secolul al XIX -lea. Tinand cont de aceasta longevitate, Duverger le-a impartit in societati fara scriere, de care se ocupa etnologii, si societati cu scriere, care sunt societatile istorice in general.

Societatile fara sisteme de scriere prezinta si ele doua tipuri:

a). Societatile preistorice existente la inceputurile omenirii

b). Societatile fara scriere care au fost descoperite in zilele noastre si care au evoluat autarhic, in afara unei difuziuni culturale si al contactului cu lumea industriala si cu lumea moderna.

In aceste cazuri particulare trebuie tinut cont de o serie de elemente definitorii:

traditia orala si miturile (depozite ale memoriei colective si politice);

suveranitatea care este fondata in sacrul religios[6];

absenta proprietatii private (dupa teza marxista, dar partial aplicabila, societatile parentale - unde nu exista nici deosebire de clasa);

structura sociala care este constituita adesea din stratificari complexe (ierarhii ereditare de tip casta, clan, linear etc.);

populatie restransa pe teritorii mici, cum sunt cele intalnite in Polinezia sau in Africa;

ideologia politica este intemeiata pe valorile religioase;

sistemul politic al acestora nu depinde de progresul economic si nici de cel tehnologic.

In cadrul societatilor fara scriere se disting atat societatile segmentare, cat si societati cu stat. Societatile segmentare sunt cele constituite pe principiul parental (cele constituite pe grade de rudenie). Exista insa si cazuri particulare cand politica este rezolvata fara existenta unor sefi veritabili. Societatile cu stat segmentar sunt acele organizatii unde centralizarea si unitatea statala se manifesta, de obicei, la nivel de ritualuri, si doar uneori la nivelul actiunii politice. Acest fel de societati sunt cele prestatale, care au pastrat relatii de rudenie inainte de aparitia statului propriuzis.

Societatile fara scriere, care poseda elementele unui stat si unde paternitatea este inlocuita de proprietate, iar principiul unificator este dat de unitatea teritoriala, sunt acele organizatii tribale intemeiate pe linie parentala, care au evoluat demografic si care tind sa devina unitati teritoriale.

B. Sistemele societatilor istorice prezinta la randul lor doua mari categorii:

Cetatile si imperiile;

Feudalitati si monarhii.

Cetatile antice sunt considerate ca prima forma de stat (cetatea republicana ce se regaseste in jurul Mediteranei inca din primul mileniu i.Hr.; cetatile si imperiile din evul mediu de la Venetia si Florenta, sub numele de republici comerciale, cu multimea de institutii complicate) si constituie reprezentari ale primei categorii.

In acest tip de sistem politic intalnim proprietate privata si surplus de alimente, institutii de administrare si de decizie de tip politic republican, legi care privesc egalitatea intre cei ce au drepturi de cetateni, institutii populare, precum adunari, consilii, magistrati etc. In Grecia veche intalnim atat sistemul politic de tip aristocratic (Sparta) unde la treburile cetatii participarea se face pe baza de cens, cat si sistemul politic de tip democratic (Atena) unde participarea se bazeaza pe temeiul cetateniei.

Mai putin delimitat este conceptul de imperiu, ca parte a sistemului de stat si al organizarii structurilor si elementelor sistemului politic. Imperiul Egiptean a fost primul care s-a constituit ca imperiu stabil si ca stat organizat - centralizat. K Wittfoegel a numit acest tip "despotism oriental".

Statele de tip imperial se constituie prin cucerire. De obicei, ele sunt state multinationale, unde relatiile de putere se stabilesc prin intermediul fortei armate si unde apar uneori regimuri de dictatura personala, fondate de un individ (cu posibilitatea disparitiei odata cu acesta: Cyrus la Persi, Alexandru Macedon la greci, Gingis-han, la calaretii de stepa mongoli, Napoleon la francezi, Hitler la germani). Istoria consemneaza faptul ca au existat imperii fondate pe arme, dar au existat si imperii fondate pe ideologie si superioritate tehnica (Imperiul Roman - tehnica, Imperiul Arab - ideologie de tip religios = textele lui Mahomed).

De evul mediu occidental (incepand cu sec. X) sunt legate feudalitatile si monarhiile feudale, sisteme politice ce pot fi caracterizate prin:

existenta unei puteri politice subordonate sau a unor relatii de complementaritate cu puterea religioasa (cazul Bizantului);

succesiunea fie ereditara fie aleasa (Bizant sau Imperiul Roman);

existenta seniorilor importanti, cu armate proprii si care se opun regelui;

economiile esential agrare, cu tehnica rudimentara;

organizarea feudala care este uneori autarhica;

legitimitatea puterii;

religie;

sisteme de valori intemeiate pe loialitate, juramant, credinta, relatii de tip vasalic.

In lume au existat mai multe tipuri de sisteme politice, in functie de natura institutiilor care au functionat intr-o anumita tara:

a)      democratice;

b)      autoritare;

c)       totalitare.

Indeobste, se foloseste sintagma "sistem politic" - "regim politic" cu aceleasi semnificatii. Din pacate, uneori oamenii confunda sistemele politice cu cele economice, amestecand termenii: democratie, dictatura, capitalism, socialism. Corect, termenii de democratie si dictatura se refera la sistemul politic, in vreme ce termenul de capitalism si termenul de socialism se refera la institutiile economice.

III. Pornind de la observatia ca uneori politica este facuta de o clasa de guvernanti, in timp ce restul societatii nu participa la legitimitatea pozitiilor de la varful puterii, unii autori, printre care si Jean-Marie Denquin[7], vorbesc de regimuri politice de guvernare, dar si de regimuri apolitice. Se considera ca doar aparitia si afirmarea opiniei publice dau legitimitatea clasei politice si prin aceasta, dau coloratura regimurilor politice. Participarea opiniei publice este in primul rand de judecata, deoarece incearca sa revizuiasca ordinea politica sau sa legitimeze ceea ce exista in ordinea politica. Odata cu secolul al XIX - lea incepe o evolutie, evidentiata de intrarea maselor in arena istoriei, dinspre societatile apolitice catre societatile politice. Aparitia si impunerea opiniei publice si desigur, transformarea regimului apolitic in regim politic nu a necesitat o revolutie de tipul revolutiei franceze. Englezii au permis intrarea progresiva a opiniei publice in societatea politica, intr-o perioada ce se intinde pe durata unui secol.

Regimurile politice complete, vor aparea in momentul in care se vor structura institutiile de tip liberal in statul occidental si cand valorile dreptului natural se vor schimba in valori politice (Tocqueville observa o astfel de transformare in cadrul democratiei moderne in general, si a democratiei americane in particular).

Din pacate, o astfel de abordare este corecta doar la regimurile politice de tip democratic. Dictaturile militare, regimurile politice de tip autoritar sau totalitarismele reprezinta, de fapt, doar incercarile exponentilor clasei politice de a instaura regimuri apolitice.

Mentionam faptul ca toate discutiile legate de regimurile politice graviteaza in jurul stiintei politice, care isi gaseste inceputurile in Politica lui Aristotel: monarhie, aristocratie, democratie, cu formele lor degradate - tiranie, oligarhie, ochlocratie. (Aristotel, bazandu-se pe studiul comparat a 150 de cetati grecesti, a gasit trei forme "juste" de guvernamant: regalitatea, aristocratia si politeea - forma atenuata a democratiei, ca si formele lor corupte: tirania, oligarhia si demagogia)[8].

De obicei, notiunea de regim politic este atasata institutiilor guvernamentale. In acest caz se vorbeste ori de regim reprezentativ, ori de regim prezidential. Atragem atentia ca se avanseaza o conceptie formala si unilaterala. Modul de organizare a puterilor si raporturile dintre puteri constituie un element definitoriu in cazul unui regim politic, dar el nu este singurul criteriu de definire si nici cel hotarator.

Stiinta politica contemporana distinge trei tipuri de organizare politica, si anume:

a)       democratiile pluraliste;

b)      regimurile autoritare;

c)       sistemele totalitare.

Orice regim politic este necesar sa dispuna de un minimum de organizare institutionala, care este definita de obicei prin constitutie uneori si prin obiceiuri. Analiza institutiilor da posibilitatea legitimitatii societatii politice. Spre exemplu, alegerile detinatorilor puterii ne trimit la o legitimitate democratica, in timp ce accesul la putere, pe care il intalnim intr-o monarhie si care este supus principiului succesiunii dinastice, ne duc la o legitimitate traditionala (in majoritatea cazurilor) de esenta divina. De obicei, aceste forme de legitimitate sunt combinate in monarhiile constitutionale moderne.

In definirea si clasificarea regimurilor politice este luata in discutie si proprietatea (tipul marxist), precum si nivelul de dezvoltare al respectivei tari. Atentionam ca orice criteriu considerat izolat si exclusiv nu este suficient nici pentru definiri si nici pentru clasificari. De asemenea, socializarea proprietatii nu poate atrage in mod real si substantial socializarea puterii, cu alte cuvinte democratizarea ei. Nici forma privata a proprietatii nu inseamna, in exclusivitate, regim politic nedemocratic. In istoriografia de specialitate se ia in discutie o corelatie intre disparitatea economica a tarilor si regimul lor politic, pornindu-se de la o tripla constatare:

a)      geografica;

b)      istorica;

c)       statistica.[9]

Marile zone industrializate sunt, de regula, zone de liberalism politic (Europa occidentala, Japonia, SUA etc.); dimpotriva zonele subdezvoltate economic sunt zone de autoritarism (cele din America Latina si Africa). Avantul capitalismului industrial (Anglia, Franta, Scandinavia) coincide cu dezvoltarea parlamentarismului iar intre nivelul dezvoltarii social - economice si poliarhie exista raporturi de corelatie verificate statistic.

O serie de studii teoretizeaza autonomia politicului evidentiat de o diversitate de curente (teoria ciclurilor, in care fiecare regim politic se transforma intr-un alt regim; teoria monoliniara a evolutiei; teoria drumului de fier). In concluzie, atunci cand discutam despre definitie, criterii si clasificari este necesar sa evitam atat monismul economic (reducerea totului la factorul economic), cat si monismul politic (care fetisizeaza autonomia politicului). Consideram ca este important sa se analizeze atat structura economica si sociala, cat si principiile care stau la baza organizarii si functionarii puterii, obiectivele si fortele acesteia, felul in care societatea se reflecta in putere si modul pe care ea il imprima guvernantilor .

George Burdeau considera drept repere esentiale ambianta geografica si istorica, fortele sociale (natiunea, poporul, clasele sociale, partidele, grupurile de interese, sindicatele), scopurile puterii de stat (garantarea drepturilor si libertatilor etc.), mijloacele puterii (dupa care regimul politic poate fi calificat drept democratic sau autoritar), tehnicile de guvernare (putere deschisa sau putere inchisa) .

In literatura de specialitate o atentie deosebita este acordata si tipologiei regimurilor politice. Exista pana in prezent mai multe clasificari care folosesc o anume prioritate in grupul de criterii. S-au constituit totusi doua mari orientari si anume:

a)       clasificarile care pornesc de la fundamentarile traditionale (autor de referinta Marcel Prelot, George Vedel);

b)      clasificarile ce depasesc cadrul traditional (Maurice Duverger, George Burdeau, Raymond Aron)[12].

Clasificarea generala a regimurilor sau sistemelor supuse sistemismului contemporan si structuro-functionalismului tine cont atat de judecatile de valori, cat si de punctele normative.

Daca pana in secolul al XIX-lea modurile de guvernare sau regimurile politice erau clasate dupa numarul detinatorilor puterii (monarhie, aristocratie, republica), astazi, datorita faptului ca cele trei forme pot degenera (monarhia in tiranie, aristocratia in oligarhie si republica in democratie) si pot utiliza trei registre (numarul detinatorilor formali ai puterii, modul real de exercitiu al puterii, distributia puterii intre grupurile sociale) putem folosi urmatoarele clasificari:

- regimul politic care are la baza confuziunea puterilor, numit si regim conventional ( guvernamant de adunare);

- regimul politic care are la baza colaborarea puterilor, adica regimul parlamentar;

- regimul politic care are la baza separarea stricta a puterilor, adica regimul prezidential.

Fiecare dintre aceste regimuri / sisteme prezinta caracteristici specifice de la o epoca istorica la alta, de la o tara la alta. Uneori, prin combinarea unora dintre elementele ce le sunt specifice, rezulta o alta categorie, cea a regimurilor mixte. Caracteristici distinctive prezinta si regimurile politice ale tarilor socialiste .

O clasificare a regimurilor politice o face si M. Prelot care foloseste criteriul numarului de conducatori:

a)       democratia;

b)      monocratia;

c)       oligarhia;

d)      regimul mixt.

O alta clasificare o intalnim la M. Duverger care distinge doua tipuri fundamentale de regimuri:

a)      regimurile liberal - democratice (prezidentiale si parlamentare);

b) regimurile autoritare (comuniste, fasciste, cele ale tarilor in curs de dezvoltare).

George Burdeau, folosind alte criterii, distinge doua mari tipuri de regimuri politice:

a)       regimurile autoritare (toate sunt dictaturi);

b)      regimurile democratice (cele ale democratiei conduse si cele ale democratiei care conduce).

In literatura politica recenta referitoare la tipologia regimurilor politice, pornindu-se de la o varietate de criterii care trebuie folosite in clasificare, ni se propun urmatoarele tipuri pe care le consideram cele mai adecvate si pe care le vom analiza in prezentul curs:

A.     Regimuri politice dictatoriale / autoritare sau totalitare;

B.      Regimuri politice democratice.

Testarea cunostintelor:

Ce se intelege prin sistemul global, sistemul politic, regimul politic?

Ce se intelege prin societati fara scriere si de cate tipuri sunt ?

Ce se intelege prin sistemele societatilor istorice; exemplificati?

4) Care sunt principalele clasificari ale regimurilor politice?

5) Ce se intelege prin notiunea de veche tipologie si prin ce aceasta categorie caracterizeaza regimurile politice?

6) Ce criterii se folosesc pentru a distinge regimurile autoritare / dictatoriale de cele democratice ?

Termeni:

sistem global;

sistem politic;

regim politic;

regim democratic;

regim dictatorial / autoritar sau totalitar;

regim oligarhic;

monocratie;

democratie;

regim mixt;

regim prezidential;

regim parlamentar.

Bibliografie selectiva:

Aron Raymond, Democratie si totalitarism, Ed. ALL, Bucuresti, 2001.

Balandier George, Antropologia politica, Ed. Amarcord, Timisoara ,1998.

E. Cassirer, Mitul statului, Editura Institutul European, Iasi, 2002.

Chagnollaud Dominique, Science politique. Elements de sociologie politique, Ed. Dalloz, Paris, 2000.

Dahl Robert A., Poliarhiile. Participare si opozitie, Institutul European, Iasi, 2000.

Idem, Dictionar al vietii politice si sociale, Ed. ALL, Bucuresti, 1999.

Deleanu Ion, Drept constitutional si institutii politice, Partea I, Bucuresti, 1991.

Denquin Jean-Marie, Introduction a la science politique, Ed. Hachette, Paris, 1992.

Hastings Michel, Abordarea stiintei politice, Institutul European, Iasi, 2000.

R. F. Hassing, A. M. Hassing, Problemele republicanismului democratic, Editura Apostrof, Cluj Napoca, 1994.

Lauvaux Philippe, Les grandes democraties contemporaines, Editia a II - a, Presses Universitaires de France, Paris, 1998.

Mc Lean, Dictionar de politica, Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2001.

Mitran Ion, Politologie, Ed. Fundatiei Romania de maine, Bucuresti, 2000.

Mungiu Pippidi Alina (coordonator), Introducere in politologie, Ed. Polirom, Bucuresti, 2000.

Piturca Aurel, Introducere in stiinta politica, Ed. Universitaria, Craiova, 2002.

Popper Karl, Societatea deschisa si dusmanii ei, Ed. Humanitas, Bucuresti. 1992.