Structura de stat

Forma de guvernamant - se intelege modul de organizare a uni stat in functie de conditiile specifice de constituire a organelor centrale ale statului, in special a organului care indeplineste functia de sef al statului.

Cele mai frecvente si cele mai importante forme de guvernamant pe care istoria le-a cunoscut, sunt monarhia si republica.

Monarhia - forma de guvernamant in cadrul careia exercitarea atributiilor de sef al statului revine unei persoane desemnate de regula pe baze ereditare. In diferitele variante a fost cea mai veche si cea mai raspandita forma de guvernamant in trecut. Monarhiile pot fi grupate in doua categorii principale:

a)      monarhia absoluta - este forma predominanta in statele de tip istoric sclavagist si feudal, si se caracterizeaza prin faptul ca in aceste forme de guvernamant, monarhul dispunea de puteri .

Monarhiile absolute au fost cele mai cunoscute forme de organizare a statelor in epoca anterioara revolutiei franceze. Absolutismul monarhic a fost practicat pana in timpurile foarte apropiate noua. Astfel, la inceputul secolului XX, existau inca in Europa doua imperii absolute, respectiv Imperiul Rus si cel Otoman. Chiar si in zilele noastre mai exista monarhii absolute in cateva state din Asia si Africa

b)      monarhia constitutionala - este o forma de guvernamant in cadrul careia puterile de care dispune monarhul sunt ingradite legal de o Constitutie. Apare in perioada revolutiilor franceze, ca o forma impusa de burghezie pentru a pune stavila puterii absolute a monarhului prin intermediul Constitutiei, de unde vine si numele de monarhie constitutionala.

Monarhia parlamentala dualista este o forma a monarhiei constitutionale. Es este caracteriztica perioadei de consolidare a burgheziei care urmareste limitarea participarii aristrocratiei funciare la conducerea statului, fara a renunta definitiv la colaborarea cu ea.

In monarhia dualista, parlamentul isi aroga unele prerogative care il situau pe o pozitie egala cu cea detinuta de monarh. Asa de exemplu, introducerea dublei responsabilitati a ministrilor fata de parlament si rege, a dus la instituirea controlului parlamentar asupra guvernului.

Monarhia parlamentara contemporana este intalnita azi in unele tari dezvoltate cum sunt Anglia, Bulgaria, Olanda si tarile scandinave. Mentinerea institutiei monarhice in aceste tari se explica prin traditiile istorice si particularitatile specifice de dezvoltare a tarilor respective.

Doctrina juridica europeana afirma ca monarhia are astazi mai mult un caracter simbolic. Faptul insa ca formal, din punct de vedere lega, monarhul mai pastreaza unele prerogative importante, cum ar fi dreptul de dezbatere a parlamentului, dreptul de numire in functii superioare, dreptul de a refuza semnarea unor legi, demonstreaza faptul ca el poate interveni in anumite cazuri direct in rezolvarea evenimentelor politice pentru salvarea unei crize de regim.

Republica este forma de guvernamant in care atributiile de sef al statului sunt indeplinite de un organ ales pe o perioada de timp determinata. Forma republicana este forma de guvernamant preponderenta timpurilor moderne si mai ales celor contemporane.

In republica, guvernarea se infaptuieste prin reprezentanti alesi dupa proceduri electorale. Presedintele de republica este ales fie direct prin vot universal, fie de catre parlament. In general, republicile sunt fie republici parlanemtare fie republici prezidentiale.

Republica parlanemtara se caracterizeaza prin faptul ca presedintele republicii este ales de Parlament. Presedintele are dreptul de a numai pe primul ministru din randul partidului majoritar care la randul sau spune parlamentului componenta guvernului.

Guvernul aprobat de parlament, raspunde in fata acestuia. Rolul presedintelui statului este din punct de vedere al reglementarii legale, inferior celui pe care il detine parlamentul. Asemenea forme de guvernamant exista astazi in Italia, Austria, Germania, Rwanda, etc.

Republica prezidentiala este acea forma de guvernamant in cadrul careia presedintele are pozitie egala cu parlamentul, fiind ales direct de catre cetatenii cu drept de vot sau de un corp electoral. Presedintele de republica nu este subordonat parlamentului.

In republica prezidentiala, presedintele indeplineste si atributiile de sef al Guvernului. El ii numeste pe membrii guvernului care sunt raspunzatori numai in fata lui. Tari care au asemenea tip de forma de guvernamant sunt SUA si marea parte a statelor Americii Latine.

In forma de guvernamant republicana, functia de sef de stat poate fi indeplinita fie de o persoana, fie de un organ colegial. Aceste forme clasice a republicilor, trebuie insa privite in raport de specificul, de particularitatile organizarii interne a fiecarui stat determinat ca atare prin dispozitiile Constitutiei.

Republica semiprezidentiala este acea forma de guvernamant un care presedintele participa si conduce sedintele de Guvern si are vot deliberativ. Presedintele numeste ministri, si tot el ii destituie. Mai exista o forma, si anume, regimul de adunare, unde cetatenii au un rol participativ major in sensul ca ei adunati intr-un numar de cel putin 500000, pot aproba acte cu caracter normativ.

Prin notiunea de structura de stat, se intelege organizarea puterii de stat in ansamblul ei in raport cu teritoriul, si formeaza obiect de cercetare atat pentru dreptul international public cat si pentru dreptul constitutional.

Dreptul international public este interesat de cercetarea structurii de stat, indeosebi pentru indeplinirea subiectelor raporturilor de drept international. Pentru dreptul constitutional, interesul stiintific consta in faptul ca teritoriul este o baza a organizarii puterii, ca structura de stat este organizarea puterii in raport cu teritoriul.

Puterea de stat poate fi organizata in mod unitar pe intreg teritoriul statului sau poate avea o organizare mai complexa in functie de conditiile istorice concrete de constituire a statului respectiv. Aceste deosebiri stau la baza clasificarii statelor in state unitare si in state federative.

Trebuie precizat ca atunci cand se vorbeste de structuri de stat, se aminteste de state unitare sau simple si state feudale sau compuse, uniunile personale, uniunile rurale si confederatiile fiind inglobate categoriei de asociatii de state.

Statul unitar sau simplu, este acel statcare se prezinta sub forma unei formatiuni statale unice. In cadrul statului unitar, puterea de stat suverana legislativa, executiva si judecatoreasca este exercitata si se realizeaza pe plan suprem printr-un organ legiuitor unic, un guvern unic, un organ suprem judecatoresc unic, fiind stabilita de asemenea si o cetatenie unica a statului. Desi statul este unitar, teritoriul sau este organizat pe plan local intr-un numar de unitati administrative constituite intr-o ierarhie anumita.

Din punct de vedere istoric, statele unitare moderne au aparut de regula odata cu aparitia si formarea natiunii (Franta, Italia, Romania). Faptul ca statele unitare, in special cele din Europa occidentala au aparut de la inceput ca state unitare nationale, a determinat pe unii autori sa afirme ca statul unitar se poate forma numai acolo unde exista ca suport o unitate nationala indeajuns de unificata pentru ca invelisul ei juridic sa fie unitar.

Unele state unitare s-au format insa inainte ca popoarele de pe teritoriul statelor respective sa se fi constituit ca natiune. Asa de exemplu, statele mari din Europa Centrala, si de est ca Imperiul Austro-ungar si Imperiul Rus, s-au constituit din motive de aparare anterior formarii natiunilor pe cuprinsul teritoriului lor.

Lupta pentru libertate si independenta nationala a popoarelor asuprite de catre natiunea dominanta a constituit factorul esential care a dus la dezbinarea statelor respective, in locul lor constituindu-se state unitare nationale. Un exemplu concludent ar fi faptul ca prin dezmembrarea fostului Imperiu Austro-Ungar in timpul celui de-al doilea razboi mondial, au luat nastere doua state nationale, Austria si Ungaria.

Cea mai mare parte a statelor contemporane sunt state unitare. Structura unitara a statului este conceputa pe principiul centralizarii, ea presupune un ansamblu unic de investitii si putere de control a autoritatilor centrale asupra autoritatii locale.

Prin urmare, statul unitar are o singura Constitutie si o legislatie uniforma, o singura organizare administrativ-teritoriala, un singur Parlament, un singur sef al statului, un Guvern unic, un singur sistem de organizare judecatoreasca a caror componenta se extinde pe intregul teritoriu al statului. Executarea puterii din punct de vedere teoretic, presupune concentrarea acestuia ca un centru unic de decizie.

Retinand faptul ca o structura statala unitara evoca ideea de centralizare, iar centralizarea absoluta nu este posibila si daca ar fi posibila s-ar dovedi extrem de periculoasa, singurele colective pot fi decondentrarea si descentralizarea.

Deconcentrarea consta in conferirea unor prerogative decizionale autoritatilor publice locale. Prin deconcentrare, puterea centrala renunta la o parte din prerogativele sale in beneficiul unor agenti administrativi locali, urmarind prin aceasta cu prioritate, asigurarea eficacitatii administratiei.

Agentii administrativi locali sunt de regula numiti de autoritatatea administrativa centrala si au putere de decizie limitata si inclusiv administrativa. Autoritatile administrative centrale exercita un control ierarhic asupra agentilor locali, avand dreptul de a reaproba suspendarea, anula sau modifica actele emise atat pentru motive de ilegalitate cat si pentru motive de inoportunitate.

Potrivit articolului 119, punctul 1 din Constitutie, administratia publica din unitatile administrativ teritoriale se intemeiaza pe principiile descentralizarii autonomiei locale si deconcentrarii serviciilor publice.

Pentru realizarea celor doua principii enuntate in Constitutie, sunt scoase din competenta puterii centrale anumite probleme de interes local, ce urmeaza a fi solutionale de autoritatile locale pentru ca ele cunosc cel mai bine realitatile politice, economice si sociale din unitatile administrative teritoriale, precum si masurile corespunzatoare ce trebuie luate pentru solutionarea in mod operativ si eficient a multiplelor probleme cu care se confrunta.

Descentralizarea consta in posibilitatea recunoscuta de puterea centrala colectivitatilor locale de a adopta acte sau decizii in anumite domenii de activitate.

Prin descentralizare, sunt scoase din competenta autoritatii centrale anumite servicii publice de interes local sau din domenii speciale de activitate si transformate in sarcina unor autoritati ale administratiei publice locale. Aceste autoritati (consilii locale si primari) beneficiaza de o anumita independenta fata de autoritatea centrala, si actioneaza in mod autonom.

Autonomia autoritatii administrative publice locale se bazeaza pe faptul ca aceste organisme sunt alese si numite de puterea centrala. Descentralizarea este o metoda de organizare si conducere statala la fel ca si centralizarea. Ea are la baza principiul potrivit caruia cei guvernati isi cunosc mai bine interesele decat guvernantul central si pot gestiona cu mai multa eficienta resursele ce li se aloca. Ea mai presupune infiintarea unor subiecte de drept speciale, care beneficiaza de autonomie pe plan local sau carora li se stabileste o competenta materiala in anumite domenii.