Tratatul de la Nisa - 2001

Tratatul de la Nisa - 2001

1. Scurta prezentare. Caracteristici

Prin Tratatul de la Nisa, semnat la data de 26 februarie 2001, s-au modificat atat tratatele care au instituit Comunitatile Europene si unele acte asociate acestora, cat si Tratatul privind Uniunea Europeana.

Trebuie mentionat ca, practic, schimbarile institutionale prevazute in Tratatul de la Nisa au avut loc abia incepand cu 2004. Astfel, noul Parlament European, ales in iunie 2004, are 732 de membrii, iar noua Comisie, care si-a inceput mandatul in noiembrie 2004, are 25 de membrii. Tot din noiembrie 2004 a avut loc si o noua ponderare a voturilor in cadrul Consiliului.

A. Procedura de numire a Presedintelui Comisiei Europene si a membrilor sai

Modul in care este ales Presedintele Comisiei si membrii ei, conform reglementarilor ce au intrat in vigoare odata cu Tratatul de la Nisa, este urmatorul:

Conform art. 214 pct.2, Consiliul, reunit in prezenta sefilor de stat si de guvern, hotarand printr-o majoritate calificata, a numit persoana pe care intentiona sa o numeasca Presedinte al Comisiei Europene;nominalizarea trebuie sa fie aprobata de Parlamentul European. Consiliul, hotarand prin majoritate calificata si prin acordul comun cu Presedintele nominalizat, va adopta lista cu celelalte persoane pe care intentioneaza sa le numeasca ca membrii ai Comisiei, in concordanta cu propunerile facute de catre fiecare stat membru.

Presedintele si ceilalti membrii ai Comisei astfel nominalizati, in bloc, vor fi supusi votului de aprobare al Parlamentului European. Dupa aprobarea de catre Parlamentul European, Presedintele si ceilalti membrii ai Comisiei vor fi investiti de catre Consiliu care va hotari prin majoritate calificata.

Articolul 4 al Protocolului asupra extinderii Uniunii Europene statua ca, de la 1 ianuarie 2005 si cu efect din momentul cand prima Comisie de dupa aceasta data si-a inceput mandatul, art. 213 pct.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana si art. 126 pct.1 al Tratatului instituind Comunitatea Europeana a Energiei Atomice, au fost inlocuite de catre urmatoarele:

"a. Membrii Comisiei vor fi alesi pe baza competentei lor generale si care ofera toate garantiile de independenta. Comisia trebuie sa includa cate un cetatean al fiecarui stat membru. Numarul membrilor Comisiei poate fi schimbat de Consiliu printr-un vot unanim;

b. Cand Uniunea va consta din 27 de state membre, art. 213 pct.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana si art. 126 pct.1 al Tratatului instituind Comunitatea Europeana a Energiei Atomice, vor fi inlocuite de catre urmatorul:

- Membrii Comisiei vor fi alesi pe baza competentei lor generale si care ofera toate garantiile de independenta;

- Numarul membrilor Comisiei este mai mic decat numarul statelor membre. Membrii Comisiei sunt alesi pe baza unui sistem rotativ intemeiat pe principiul egalitatii, aranjamentele necesare fiind adoptate de Consiliu prin vot unanim.

Acest amendament se va aplica de la data de la care isi incepe mandatul prima Comisie de dupa aderarea celui de-al douazeci si saptelea stat membru.

Consiliul, hotarand in unanimitate, dupa semnarea tratatului de aderare de catre cel de-al douazeci si saptelea stat al Uniunii, va adopta:

- numarul de membrii ai Comisiei;

- implementarea aranjamentelor pentru un sistem rotativ bazat pe principiul egalitatii, continand toate criteriile si regulile necesare pentru determinarea compozitiei colegiilor succesive in mod automat pe baza urmatoarelor principii:

Statele membre vor fi tratate strict pe picior de egalitate cu privire la succesiunea si timpul petrecut de cetatenii lor ca membrii ai Comisiei, in consecinta, diferenta dintre numarul total de perioade in functie detinute de cetatenii a oricaror doua state membre sa nu poata fi mai mare de una;
- fiecare colegiu succesiv trebuie sa fie compus in asa fel incat sa reflecte in mod satisfacator aria demografica si geografica a tuturor statelor membre ale Uniunii.

- Orice stat care adera la Uniune are dreptul, la momentul adeziunii sale, sa aiba unul din cetatenii sai ca membru al Comisiei, pana la aplicarea paragrafului 2."

Actele Consiliului trebuie sa fie adoptate cu cel putin 169 de voturi in favoarea majoritatii membrilor acolo unde Tratatul prevede ca actul este adoptat la propunerea Comisiei. In celelalte cazuri, pentru adoptarea in Consiliu va fi nevoie de cel putin 169 de voturi in favoare, adunate de la doua treimi din membri. Atunci cand o decizie este in proces de adoptare prin majoritate calificata, un membru al Consiliului poate cere sa se verifice daca statele membre care sustin decizia constituind majoritatea calificata reprezinta cel putin 62% din totalul populatiei Uniunii. Daca se dovedeste ca aceasta conditie nu este indeplinita, decizia respectiva nu va fi adoptata.

B. Ponderea voturilor in cadrul institutiilor comunitare in urma Tratatului de la Nisa

Referitor la Romania, acordul cu care s-a incheiat intalnirea de la Nisa prevede o importanta deosebita pe care tara noastra o va avea in institutiile UE.

Astfel, numarul membrilor Parlamentului European va fi: Germania - 99, Marea Britanie - 72, Franta - 72, Italia - 72, Spania - 50, Polonia - 50, Romania - 33, Olanda - 25, Grecia - 22, Republica Ceha - 20, Belgia - 22, Ungaria - 20, Portugalia - 22, Suedia - 18, Bulgaria - 17, Austria - 17, Slovacia - 13, Danemarca - 13, Finlanda - 13, Irlanda - 12, Lituania - 12, Letonia - 8, Slovenia - 7, Estonia - 6, Cipru - 6, Luxemburg - 6, Malta - 5, rezultand un total de 732.

Numarul de voturi in cadrul Consiliului de Ministri va fi urmatorul: Germania - 29, Marea Britanie - 29, Franta - 29, Italia - 29, Spania - 27, Polonia - 27, Romania - 14, Olanda - 13, Grecia - 12, Republica Ceha - 12, Belgia - 12, Ungaria - 12, Portugalia - 12, Suedia - 10, Bulgaria - 10, Austria - 10, Slovacia - 7, Danemarca - 7, Finlanda - 7, Irlanda - 7, Lituania - 7, Letonia - 4, Slovenia - 4, Estonia - 4, Cipru - 4, Luxemburg - 4, Malta - 3, rezultand un total de 345.

In cazul Comitetului Economic si Social, distributia va fi urmatoarea: Germania - 24, Marea Britanie - 24, Franta - 24, Italia - 24, Spania - 21, Polonia - 21, Romania - 15, Olanda - 12, Grecia - 12, Republica Ceha - 12, Belgia - 12, Ungaria - 12, Portugalia - 12, Suedia - 12, Bulgaria - 12, Austria - 12, Slovacia - 9, Danemarca - 9, Finlanda - 9, Irlanda - 9, Lituania - 9, Letonia - 7, Slovenia - 7, Estonia - 7, Cipru - 6, Luxemburg - 6, Malta - 5, rezultand un total de 344.

In privinta Comitetului regiunilor, membrii vor fi repartizati astfel: Germania - 24, Marea Britanie - 24, Franta - 24, Italia - 24, Spania - 21, Polonia - 21, Romania - 15, Olanda - 12, Grecia - 12, Republica Ceha - 12, Belgia - 12, Ungaria - 12, Portugalia - 12, Suedia - 12, Bulgaria - 12, Austria - 12, Slovacia - 9, Danemarca - 9, Finlanda - 9, Irlanda - 9, Lituania - 9, Letonia - 7, Slovenia - 7, Estonia - 7, Cipru - 6, Luxemburg - 6, Malta - 5, rezultand un total de 344.

Putem spune astfel ca premisele pentru demararea procesului de extindere cu Romania si Bulgariam, au fost create macar din punct de vedere formal - de exemplu prin stabilirea regulii de distributie a locurilor si voturilor in cadrul Comisiei, a Consiliului si a Parlamentului European. Daca evaluam insa adevarata capacitate de actiune si modul de abordare a provocarilor cu care se confrunta UE si sistemul international, ajungem la o concluzie mai degraba negativa. Aici se arata faptul ca prin Tratatul de la Nisa, viitorul Uniunii a fost mai degraba impovarat, iar acest lucru mai ales din doua motive.

Primul motiv ar fi faptul ca au aparut anumite conflicte destul de grave intre statele mari si cele mici, intre tari de aceleasi dimensiuni precum Belgia si Olanda, intre platitori si beneficiari, precum si intre actualele si viitoarele state membre, care au luptat pentru pastrarea "intereselor nationale" cu o ardoare necunoscuta pana in acel moment. Iar acest lucru va avea cu siguranta urmari.

Al doilea motiv este faptul ca lipsa de consens a rezultat in unele dispozitii din Tratatul de la Nisa, fapt care a avut repercusiuni structurale grave asupra viitorului Uniunii. A fost ingreunata si luarea de decizii cu majoritate calificata, iar diferentierea dispozitiilor in nenumarate locuri a redus atat gradul de transparenta al proceselor decizionale, cat si eficienta acestora. Vom retine astfel, ca imagine de ansamblu, faptul ca Nisa nu a servit la ameliorarea capacitatii decizionale si de actiune a UE, ci la ridicarea unor noi limitari care au avut ca rezultat dejucarea puterii de opozitie a unor anumite state membre. O constatare fara indoiala importanta pentru analiza factorilor determinanti si a modelelor de dezvoltare din cadrul procesului de integrare.

Daca avem in vedere asteptarile (mari), de initiere a unei reforme institutionale de proportii care sa pregateasca Uniunea in vederea extinderii. vom constata ca cele intamplate la Nisa nu se ridica deloc la nivelul dorit, acestea constituind mai degraba o etapa intermediara in cadrul procesului de reforma. Anexa Tratatului, intitulata "Declaratie cu privire la viitorul Uniunii" deschide perspective interesante mai ales in ce priveste elaborarea unei Constitutii Europene.

Tratatul de la Nisa, din decembrie 2000, a fost asteptat sa gaseasca solutii pentru dezechilibrul intre institutii si Tratat, sa acopere deficitul de informare si distantele relativ mari dintre elite si cetatenii Europei, in adevar. Consiliu European de la Nisa a trasat noi directii in evolutia acelui ansamblu de componente care confera, de decenii, consistenta proiectului european. Asa cum observa si un fost ministru al integrarii din Romania[1], unul dintre elementele sale centrale il constituie proiectul politic european care penduleaza intre orientarile federaliste si cele interguvernamentaliste.

2. Obiectivele Tratatului de la Nisa

• Rezolvarea problemelor legate de marimea si componenta Comisiei;
• Extinderea eventuala a voturilor cu majoritate calificata si a ponderii voturilor in cadrul Consiliului;
• O cooperare intarita intre statele membre ale Uniunii Europene;
• Reglementarea mai exacta a statutului Curtii Europene de Justitie.