Centralizare si autonomie in administratia publica

Centralizare si autonomie in administratia publica

In activitatea organelor administratiei publice centralizarea si autonomia reprezinta garantia obtinerii unor rezultate superioare.

Prin centralizare se asigura unitatea, coeziunea in activitatea organelor administratiei publice, in realizarea mai ales a intereslor generale a societatii prin subordonare organelor inferioare fata de organele superioare.

Autonomia isi propune sa ofere organelor administratiei publice suficienta libertate de actiune pentru adaptarea lor imediata la specificul local, la schimbarile pe plan local, fara a se renunta la o anumita centralizare.

Largirea autonomiei locale stimuleaza initiativa locala eliberand totodata organele centrale de un numar de probleme care privesc indeaproape colctivitatile locale lasand rezolvarea acestora in sarcina organelor locale.

Organele centrale ale administratiei publice ar putea sa rezolve si problemele colectivitatilor locale, intrucat organele centrale isi exercita competenta pe intreg teritoriul tarii. Nimic nu le-ar impiedica sa preia si problemele locale din unitati administrativ-teritoriale.

Aceasta ar insemna insa o supraaglomerare cu sarcini a organelor centrale precum si riscul unor rezolvari intarziate a problemelor locale sau rezolvari insuficiente adecvate specificului local.

Crearea de organe locale a urmarit rezolvarea mai operativa si mai adecvata a cerintelor colectivitatilor locale, prin cunoasterea directa, exacta si completa a acestor cerinte precum si a posibilitatilor de satisfacere a acestora.

Pe de alta parte organele locale se pot adapta mult mai repede la schimbarile care se produc in unitatile administrativ-teritoriale fapt cu consecinte pozitive in ceea ce priveste satisfacerea cerintelor coletivitatilor locale.

Tinandu-se seama de natura intereselor ce trebuie satisfacute, de obiectivele urmarite intr-un anumit moment important este sa se stabileasca un raport optim intre centralizare si autonomie in asa fel incat nevoile generale ale societatii cat si cerintele colectivitatilor locale sa fie cat mai bine satisfacute.

Raportul intre centralizare si descentralizare nu este ceva imuabil dat odata pentru totdeauna.

Acest raport are un caracter dinamic el modificandu-se in functie de cerintele fiecarei etape de dezvoltare a societatii predominant fie centralizarea cand este necesar sa satisfaca cu prioritate nevoi sociale generale , fie descentralizarea , autonomia in situatiile in care prioritate are satisfacerea cerintelor colectivitatilor locale.

Centralizarea si autonomia constituie un tot unitar care asigura desfasurarea in cele mai bune conditii a activitatii autoritatilor administratiei publice, satisfacerea optima a cerintelor sociale, atat generale cat si locale.

Centralizarea prespune in primul rand subordonare. Subordonarea intre autoritaile administratiei publice se realizeaza in functie de competenta organelor intre care se stabilesc relatii de subordonare.

Competenta in general desemneaza ansamblul atributiilor adica al drepturilor si totodata al obligatiilor care revin organelor administratiei publice, compartimentelor din cadrul unui organ precum si persoanelor care alcatuiesc un organ.

De regula, exercitarea unui drept implica totodata si asumarea unor obligatii pentru titularul dreptului.

De exemplu dreptul unitatilor medico-sanitare de a vaccina populatia constituie si obligatia acestora de a desfasura o asemenea activitate.

Competenta este stabilita prin lege in primul rand prin actul de organizare si functionare a organului caruia i s-a stabilit acea competenta.

Competenta fiind stabilita prin lege este obligatorie atat pentru organul, compartimentul sau persoana din cadul organului, cat si pentru cei care vin in contact cu acel organ, compartiment sau persoana.

La competenta nu se poate renunta in mod unilateral de catre cel caruia i-a fost stabilita.

Competenta nu este nu drept subiectiv care poate fi exercitat sau la care se poate renunta de catre titularul acestuia.

Dupa cum am aratat mai inainte competenta este obligatorie pentru organul, compartimentul sau persoana caruia i s-a conferit.

Competenta este de mai multe feluri.

In principal putem evidentia doua: competenta materiala si competenta teritoriala.

Prin competenta materiala se inteleg sfera si natura problemelor ce pot fi rezolvate de catre titularul acesteia, domeniile si sectoarele in care isi poate desfasura activitatea, masurile pe care le poate adopta.

Sub aspectul competentei materiale organele administratiei publice se impart in doua categorii:

Organe cu competenta materiala generala, care isi pot desfasura activitatea in principiu in toate domaniile si sectoarele de activitate. De exemplu Guvernul sau consiliile locale si consiliile judetene.

Organele cu competenta materiala de specialitate care isi pot desfaura activitatea numai in domenii si sectoarele precis determinate. De exemplu Ministerul Apararii, Ministerul Internelor si Reformei Administrative, Ministerul Sanatatii Publice etc.

De exemplu un consiliu local sau judetean desi are o competenta materiala generala ca si Guvernul, nu este competent intr-o serie de domenii si sectoare de activitate in care este competent numai Guvernul, de exemplu, relatiile diplomatice si consulare, apararea nationala, serviciul postal etc.,deoarece problemele din aceste domenii sunt de interes national , de interes general al societatii.

Chiar si intre organele locele sfera atributiilor este diferita.

Astfel, desi au competenta materiala generala consiliile judetene si consiliile locale se deosebesc sub aspectul atributiilor privind competenta materiala.

Astfel un consiliu judetean nu este competent in problemele privind , de exemplu, transportul in comun in interiorul localitatilor din acel judet, domeniu in care sunt competente consiliile locale ale acestor unitati.

Pe de alta parte consiliile locale cu toate ca au o competenta materiala generala, nu sunt competente in probleme de interes judetean, de exemplu, amenajarea unui drum care traverseaza judetul sau o parte din judet, ori regularizarea unui rau care trece prin mai multe localitati.

Totusi in anumite probleme de interes judetean se poate stabili o stransa colaborare intre consiliul judetean si consiliile locale din acel judet in rezolvarea acestor probleme.

Prin competenta teritoriala se intelege suprafata de teritoriu in care un organ al administratiei publice isi poate desfasura activitatea.

Sub aspectul competentei teritoriale organele administratiei publice se impart in doua categorii:

Organe centrale care au competenta teritoriala generala in sensul ca isi pot realiza atributiile la scara nationala, pe intrg teritoriul tarii, de exemplu, Guvernul, ministerele, alte organe centrale de specialitate.

Organe locale cu competenta teritoriala limitata care isi pot desfaura activitatea numai in animite unitati administrativ-teritoriale, de pilda consiliile judetene, consiliile municipale, orasenesti sau comunale.

In ceea ce priveste competenta teritoriala pot sa apara situatii cand organul administratiei publice sa nu-si exercite atributiile pe intreaga suprafata de teren unde prin lege isi poate desfasura activitatea ca de exemplu, in cazul declararii carantinei intr-o anumita zona ca urmare a aparitiei unei epidemii.

De asemenea in cazul actelor individuale care se adreseaza unor persoane precis determinate organul emitent al actului nu isi exercita atributiile in intreaga unitate administrativ-teritoriala in care este competent ci numai intr-un caz concret individual.

In functie de cele doua feluri de competenta , intre organele administratiei publice opereaza o subordonare pe linie verticala, o subordonare pe linie orizontala, precum si o dubla subordonare, atat verticala cat si orizontala.

Subordonarea pe linie verticala se realizeaza intre organe care au aceeasi competenta materiala, dar o competenta teritoriala diferita, organul cu competenta teritoriala mai restransa trebuind sa se subordoneze organelor cu o competenta teritoriala mai larga.

De exemplu un organ de la nivel judetean (inspectorat scolar) se subordoneaza organului din aceeasi ramura de la nivel central (Ministerul Educatiei Cercetarii si Tineretului).

Subordonarea pe linie orizontala se realizeaza intre organele cu aceeasi competenta teritoriala dar cu o competenta materiala diferita.

Astfel organele de specialitate se subordoneaza oragnului cu competenta materiala generala de la acelasi nivel.De exemplu, subordonarea ministerelor fata de Guvern.

Prin subordonare pe linie verticala se realizeaza cu preponderenta latura centralizatoare avandu-se in vedere, in principal, interesele generale ale societatii in timp ce prin subordonarea pe linie orizontala se realizeaza mai ales aspectul de autonomie a organelor administratiei publice, satisfacerea cu preponderenta a intereselor colectivitatilor locale.

Organele administratiei publice centrale se subordoneaza subordoneaza numai pe linie orizontala . De exemplu subordonarea ministerelor fata de Guvern.

Subordonarea pe linie verticala are in vedere numai organele care functioneaza in unitatile administrativ teritoriale.

Subordonarea acestor organe ale administratiei publice prezinta un anumit specific.

Astfel unele dintre aceste organe se subordoneaza si pe linie orizontala deci prezinta o dubla subordonare.

Alte organe ce functioneaza in unitatile administrativ-teritoriale se subordoneaza numai pe linie verticala de exemplu, organele din domeniul apararii nationale, in timp ce alte organe de pe plan se subordoneaza numai pe linie orizontala, de exemplu, regiile autonome si institutiile publice de interes local fata de consiliile judetene sau consiliile locale dupa caz.

Ca exemplu, de dubla subordonare se pot da organele de sub autoritatea orgaleor centrale care sunt organizate si isi desfasoara activitatea in unitatile administrativ-teritoriale, denumite servicii publice deconcentrare, cum sunt inspectoratele scolare, directiile de sanatate publica etc.

Acestea se subordoneaza atat consiliilor judetene cat si ministerului de resort din ramura respectiva.

Subordonarea fata de consiliile judetene se realizeaza sub aspect financiar privind modul de utilizare a mijloacelor banesti primite de la bugetul judetean sau al municipiului Bucuresti.

Pe linie verticala sub aspect organizatoric si functional aceste organe sunt subordonate fata de ministerul din a carui structura organizatorica fac parte in sensul ca de la organul central primesc instructiuni obligatorii.

Accentuarea uneia sau a alteia dintre laturile subordonarii depinde de natura intereselor ce urmeaza a fi realizate, de cerintele sociale ce trebuie satisfacute, de obiectivele urmarite de administratia publica in diferitele momente ale evolutiei societatii.

Facand o comparatie intre competenta materiala si teritoriala se poate constata, si o competenta teritoriala locala limitata la unitatea administrativ-teritoriala in care functioneaza.

Un minister are o competenta materiala de specialitate limitata la domeniul sau de resort (finante, sanatate, educatie, mediu, transport, agricultura etc.) si o competenta teritoriala generala care se exercita pe intregul teritoriu al tarii.

Consiliile locale si cele judetene, desi au o competenta materiala generala nu pot totusi sa incalce actele emise de organele centrale de specialitate in principal ministere, in domeniul de competenta materiala a acestora deoarece organele centrale au o competenta teritoriala generala actele lor fiind obligatorii in intreaga tara deci si pentru toate organele locale in domeniul de specilaitate al organului central.

In astfel de situatii competenta teritoriala are prioritate.