Functia publica administrativa - trasaturile acesteia

Functia publica administrativa

1. Consideratii generale

Conceptul de functie publica este in stransa corelatie cu notiunile de putere publica, autoritate publica sau organ public, serviciu public si interes public. Orice societate organizata in stat se bazeaza pe prerogativele puterii publice, in vederea satisfacerii intereselor generale, publice ale societatii.

In consecinta organizarea statala reflecta necesitatile ce trebuie satisfacute in cadrul sistemului social iar valorile pe care le realizeaza autoritatea statala sunt valori politice, stabilite potrivit specificului organizarii societatii. Aceste valori privesc satisfacerea trebuintelor de interes general, intr-un regim de putere publica, pe baza prerogativelor constitutionale care fac sa prevaleze interesul public fata de cel privat.

Serviciile publice, indiferent de natura sau forma de organizare, realizeaza activitati proprii potrivit competentei lor stabilita prin lege. Competenta unui serviciu public este strans legata de functia indeplinita in cadrul organizarii statale.

Odata cu diversificarea functiilor statului modern apare necesitatea infiintarii de noi servicii publice. Prin activitatea de legiferare Parlamentul reglementeaza in mod uniform relatiile sociale dintre membrii societatii. Serviciul public judiciar alcatuit din sistemul instantelor judecatoresti solutioneaza litigiile care apar intre membrii societatii si aplica sanctiunile legale celor care incalca legea.

Pentru satisfacerea intereselor generale de aparare a ordinii publice si a securitatii statului, de asigurare a trebuintelor de instruire, cultura si sanatate a populatiei precum si pentru asigurarea conditiilor materiale de viata ale cetatenilor au fost create si organizate serviciile publice administrative care isi desfasoara activitatea, intr-un regim de putere publica, pentru organizarea executarii si executarea in concret a legilor.

Fiecare autoritate publica sau serviciu public realizeaza in domeniul lor de activitate, atributele de putere ale statului prin personalul repartizat pe diferite structuri, compartimente functionale, pe criterii profesionale, pe linii ierarhice si pe functii. Prin urmare corespunzator functiilor fundamentale ale statului, functia publica statala se realizeaza pe categorii de functii publice, intre care exista atat asemanari, cat si deosebiri. Bunaoara toate categoriile de functii publice se bazeaza pe prerogativele de putere publica si se deosebesc prin specificul activitatilor pe care le realizeaza.

Conform dispozitiilor constitutionale, in exercitarea mandatului lor, deputatii si senatorii sunt in serviciul poporului iar statutul functionarilor publici se stabileste prin lege organica. Legea privind statutul functionarilor publici se aplica tuturor functionarilor publici inclusiv celor care au statute proprii, aprobate prin legi speciale, in masura in care acestea nu dispun altfel, reprezentand dreptul comun in aceasta materie.

Potrivit legii pot beneficia de statute speciale functionarii publici care isi desfasoara activitatea in cadrul urmatoarelor servicii publice:

structurile de specialitate ale Parlamentului Romaniei; b)structurile de specialitate ale Administratiei Prezidentiale; c) structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ; d)serviciile diplomatice si consulare; e)autoritatea vamala; f) politia si alte structuri ale Ministerului de Interne; g) alte servicii publice stabilite prin lege.

Statul judecatorilor si procurorilor este stabilit prin Constitutie si Legea privind statutul magistratilor iar statutul cadrelor didactice si statutul persoanelor numite sau alese in functii de demnitate publica este reglementat prin legi speciale.

Corespunzator naturii activitatii desfasurate, functia publica statala poate fi de demnitate publica, functie publica administrativa sau executiva si functie publica jurisdictionala.

Notiunea de functie publica este utilizata pentru a caracteriza personalul autoritatilor si institutiilor publice, mai ales in raport cu salariatii din sectorul privat si a evidentia regimul juridic diferit aplicabil functiei publice. Bunaoara agentul unei persoane sau salariatul unui organism de drept privat, nu are calitatea de functionar public, chiar daca serviciul public incredintat acestor persoane private este de natura administrativa si agentul sau salariatul participa direct la executia sa.

Studiul functiei publice presupune analizarea notiunii de functionar public, prin evidentierea regimului juridic referitor la metodele de recrutare a personalului, la modul de desfasurare a activitatii acestuia si la drepturile si obligatiile specifice. Acest regim juridic care determina existenta functionarilor publici este specific functiei publice statale fiind derogatoriu de la dreptul care reglementeaza relatiile de munca din sectorul privat.

Persoanele fizice care ocupa in conditiile legii functiile publice in vederea realizarii atributiilor unui serviciu public administrativ al statului, judetului, orasului sau comunei se numesc functionari publici administrativi si primesc pentru activitatea desfasurata un salariu lunar, in conditiile legii iar persoanele care ocupa functii de demnitate publica au dreptul pentru activitatea desfasurata la o indemnizatie lunara[3].

Deosebirea dintre salariul de baza al functionarilor publici administrativi si indemnizatia lunara a demnitarilor consta in aceea ca celor remunerati cu indemnizatie lunara, nu li se cuvin sporuri si/sau adaosuri la aceasta indemnizatie.

Functia publica jurisdictionala este realizata de o categorie distincta de personal, in raport cu salariatii, functionarii publici administrativi si demnitarii publici, care poarta denumirea de magistrati. Magistratii judecatori si procurori sunt numiti in functie de Presedintele Romaniei iar judecatorii sunt inamovibili, in timp ce procurorii se bucura de stabilitate in functie. Pentru activitatea desfasurata magistratii primesc o indemnizatie lunara cu anumite sporuri.

La realizarea functiei jurisdictionale mai concura magistrati asistenti de la Curtea Suprema de Justitie si magistrati consultanti, pentru solutionarea litigiilor specifice dreptului muncii, care participa la deliberari cu vot consultativ, insa acestia nu beneficiaza de inamovibilitate fiind numiti si eliberati din functie de catre ministrul justitiei.

Judecatorii Curtii Constitutionale si cei ai Curtii de Conturi precum si procurorii acesteia din urma sunt asimilati magistratilor, indeplinind o functie publica jurisdictionala.

Legea actuala de organizare judecatoreasca si a Curtii Supreme de Justitie, nu precizeaza expres natura juridica a raportului de munca al magistratului, cu instantele judecatoresti sau parchetele cu personalitate juridica la care isi desfasoara activitatea. In consecinta atat in legislatie, cat si in doctrina, natura juridica a functiei publice jurisdictionale este controversata.

Natura juridica a functiei publice administrative

Odata cu punerea bazelor dreptului administrativ modern si consacrarea autonomiei sale, doctrina si jurisprudenta de specialitate i-au fundamentat continutul institutiilor si regimul juridic aplicabil.

La sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului urmator, stiinta dreptului administrativ a beneficiat de contributia unor reputati specialisti care au influentat si doctrina din tara noastra.

In stabilirea naturii juridice a notiunii de functie publica administrativa s-au conturat mai multe conceptii referitoare la: teza contractului de drept privat, sustinuta in principal de doctrina germana care prin Paul Laband a fundamentat conceptia mandatului reprezentativ, inspirata de teoria mandatului civil; teza contractului administrativ, sustinuta de unii reprezentanti ai scolii franceze si teza statului legal, promovata de sustinatorii dreptului public francez Esmein, Haurion, Duguit si Jeze care sustineau ideea ca functia publica se bazeaza pe un act de autoritate, ce implica prerogative de putere publica si nu drepturi si obligatii contractuale.

Teoria statului legal a fost impartasita si de doctrina din tara noastra care a sustinut ideea ca functia de stat este o institutie a dreptului administrativ prin care se realizeaza puterea de stat ar situatiile de drept public, nu pot fi judecate prin prisma regulilor de drept privat, oricat de puternice ar fi aparentele. Totodata se preciza ca situatia juridica a functionarului public este una obiectiva deoarece statul determina pe cale generala si impersonala, toate drepturile si obligatiile functionarului care exercita o putere legala si nicidecum un drept subiectiv.

In perioada postbelica doctrina a folosit notiunea de functie de stat si functionar de stat pentru a desemna persoanele care desfasurau activitati de natura administrativa, pe fondul diminuarii importantei dreptului public si a fundamentarii autonomiei dreptului muncii. Bunaoara doctrina de drept al muncii are adepti si astazi a promovat teza unicitatii raportului juridic de munca potrivit careia, contractul individual de munca reprezinta unicul temei al raportului de munca iar actul de numire, respectiv de alegere sau repartizare, nu constituiau decat conditii speciale necesare incheierii unor anumite raporturi juridice de munca, alaturi de conditiile generale cum sunt capacitatea juridica, pregatirea profesionala, vechimea in munca si altele. Raporturile de munca erau considerate ca fiind tipice si atipice pentru cadrele cu statut special.

In noul context constitutional al reglementarii functiei publice, in doctrina de drept a muncii pe langa teza unicitatii raportului juridic de munca se admite si faptul ca analiza aspectelor principale ale regimului juridic al functionarilor publici in cadrul dreptului muncii, nu exclude problematica vasta a raportului de serviciu din cadrul dreptului administrativ. Totodata se sustine teza unei noi ramuri de drept, dreptul profesional sau teza aparuta in Franta care promoveaza ideea unui Drept al muncii publice.

In literatura de drept administrativ functia de stat era caracterizata ca "un complex de drepturi si obligatii cu care este investita o persoana fizica, ce face parte din cadrul unui organ al statului care are caracter de continuitate si care se exercita in realizarea puterii de stat, pentru indeplinirea sarcinilor acelui organ al statului" sau ca o "situatie juridica impersonala (obiectiva) creata si organizata prin acte normative, in vederea realizarii puterii de stat ori pentru a concura la realizarea acesteia".

O alta orientare era axata pe ideea dublului raport juridic al functionarului de stat care aparea ca subiect a doua feluri de raporturi juridice, unul de serviciu, nascut prin actul de numire sau alegere in functie, pe baza caruia isi exercita atributiile legale si altul de munca, in care functionarul intra cu institutia care-l angaja intr-o relatie reglementata de dreptul muncii.

In prezent in tarile Uniunii Europene se manifesta optiuni care consacra, fie conceptia bazata pe ideea statutului legal, supus unui regim juridic unilateral de drept public, fie cea care contine reglementari contractuale de drept privat, insa in cele mai multe tari predomina conceptia statutului legal.

Bunaoara conceptul de functie publica este reglementat in Franta si in tarile francofone prin notiunea "function publique", in Regatul Unit al Marii Britanii prin expresia "civil service", in Germania prin sintagma "affentlicher dienst" iar personalul care indeplineste aceste functii poarta denumirea de "functionnaires" in Franta si Luxemburg, "civil servent" in Anglia si Irlanda, "Beauter" in Germania. In Italia este folosita sintagma "impiegato civile de allo stato" in Belgia "agent de l'Etat" iar in Spania si Portugalia se intrebuinteaza notiunea de "functionario". Atat in doctrina cat si in legislatia din mai multe tari sunt intalnite si alte expresii cum ar fi "agent public", "functionar de stat", "servitorul coroanei" sau "manager public".

Datorita acestor diferentieri etimologice si a conceptiilor juridice de reglementare a functiei publice si a functionarului public, in literatura occidentala de specialitate s-a propus uniformizarea notiunilor prin folosirea expresiilor "personal administrativ" sau "personalul din administratie". Totodata se manifesta preocupari pentru "modernizarea" conceptiei juridice referitoare la acest personal si a functiei indeplinite iar sub presiunea unor forte politice si sindicate se sustine chiar ideea "privatizarii" functiei publice. Bunaoara in Italia printr-un act normativ din anul 1993 cunoscut sub denumirea de "decretul privatizarii functiei publice" se consacra principiul trecerii de la reglementarea unilaterala a functiei publice, la conventiile colective, negociate intre un agent autonom care reprezinta autoritatea publica si sindicatele functionarilor publici. Prin urmare stabilirea regimului juridic a functiei publice reprezinta o optiune politica, bazata atat pe consideratii de ordin juridic, cat si pe necesitatea solutionarii unor trebuinte de ordin social.

In tarile Uniunii Europene functia publica poate fi clasificata dupa natura acesteia in functie publica comunitara locala, functie publica nationala si functie publica comunitar-europeana. Modul de reglementare a functiei publice comunitare locale si nationale difera de la o tara la alta, in functie de traditiile si conceptiile juridice adoptate, avand baze atat constitutionale, cat si statutare iar functia publica comunitar-europeana este prevazuta in principal prin statutul functionarilor comunitatilor europene precum si in alte reglementari.

In tara noastra potrivit dispozitiilor constitutionale, statutul functionarilor publici se reglementeaza prin lege organica iar alegerea profesiei si a locului de munca sunt libere, avand in vedere ca dreptul la munca nu poate fi ingradit. Ca si in cazul altor institutii ale dreptului administrativ, reglementarea functiei publice se intrepatrunde in subsidiar, cu normele generale ale dreptului privat. In acest sens Legea privind Statutul functionarilor publici prevede ca dispozitiile acesteia se completeaza cu prevederile legislatiei muncii, precum si cu reglementarile de drept comun civile, administrative sau penale, dupa caz, in masura in care nu contravin legislatiei specifice functiei publice.

In consecinta natura juridica a functiei publice este fundamentata pe teza statutului legal iar functionarul public este un purtator al autoritatii publice, investit cu prerogative de putere publica.

3. Notiunea de functie publica administrativa si trasaturile acesteia

Potrivit legii functia publica reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor, stabilite in temeiul legii, in scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre administratia publica centrala si locala.

Definitia legala a functiei publice se bazeaza pe teza exprimata constant in doctrina de drept public care defineste competenta unei autoritati sau institutii publice, ca fiind un ansamblu de atributii stabilite de legea fundamentala sau de alte legi care confera drepturi si obligatii pentru realizarea in nume propriu, pe baza prerogativelor puterii publice, a unei anumite activitati administrative. Legea mai recurge si la termenul "responsabilitate" care insa are mai mult o semnificatie filozofica, de raportare a individului la sistemul de valori existent si mai putin una juridica, avand in vedere ca in acceptiunea cea mai larga, termenii de raspundere si responsabilitate sunt sinonimi iar atributia prevazuta de lege, reprezinta atat un drept, cat si o obligatie care in final implica raspunderea.

Principiile care stau la baza exercitarii functiei publice sunt: a) legalitate, impartialitate si obiectivitate; b) transparenta; c) eficienta si eficacitate; d) responsabilitate, in conformitate cu prevederile legale; e) orientare catre cetatean; f) stabilitate in exercitarea functiei publice; g) subordonare ierarhica. Aceste principii, unele cu valoare declarativa sau deontologica, au rolul de a directiona si eficientiza functia publica pentru o mai buna deservire a beneficiarilor sai.

Functiile publice sunt prevazute in anexa la Legea statutului functionarilor publici iar activitatile administrative care implica exercitarea prerogativelor de putere publica sunt urmatoarele: a) punerea in executare a legilor si a celorlalte acte normative; b) elaborarea proiectelor de acte normative si a altor reglementari specifice autoritatii sau institutiei publice, precum si asigurarea avizarii acestora; c) elaborarea proiectelor politicilor si strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor si statisticilor, precum si a documentatiei privind aplicarea si executarea legilor, necesare pentru realizarea competentei autoritatii sau institutiei publice; d) consilierea, controlul si auditul public intern; e) gestionarea resurselor umane si a resurselor financiare; f) colectarea creantelor bugetare; g) reprezentarea intereselor autoritatii sau institutiei publice, in raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, din tara si strainatate, in limita competentelor stabilite de conducatorul autoritatii sau institutiei publice, precum si reprezentarea in justitie a autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea; h) repartizarea de activitati in conformitate cu strategia de informatizare a administratiei publice.

Realizarea functiei publice se bazeaza pe mai multe trasaturi specifice printre care amintim pe cele mai semnificative. Astfel competenta functiei publice este determinata in mod unilateral de catre autoritatile publice, prin norme juridice pentru realizarea unui interes general. Atributiile corespunzatoare fiecarei functii publice se stabilesc pe baza sarcinilor specifice ale autoritatilor si institutiilor publice, cu respectarea principiilor ierarhiei, specializarii si profesionalizarii functiei publice. In consecinta functia publica fiind predeterminata legal drepturile si obligatiile care intra in continutul acesteia nu pot fi modificate, inlocuite sau suprimate de catre titularul functiei, daca legea nu i-a conferit un asemenea drept. Functiile publice au caracter continuu, neputand fi exercitate cu intermitenta sau o singura data in functie de situatia creata. Prin urmare caracterul continuu al functiei publice, presupune exercitarea acesteia, pe toata durata existentei functiei publice.

Functia publica administrativa are un caracter obligatoriu intrucat drepturile si obligatiile care alcatuiesc continutul acesteia trebuie exercitate in temeiul legii iar exercitarea nu reprezinta doar o formalitate sau o posibilitate ce caracterizeaza dreptul subiectiv. Atributiile functiei publice reprezinta pentru functionarul public drepturi si obligatii legale pe care le exercita in conformitate cu fisa postului ocupat. Fisa postului aferenta functiei publice se anexeaza la actul administrativ de numire, iar o copie a acesteia se inmaneaza functionarului public. Titularul functiei publice este o persoana fizica legal investita in functie prin actul unilateral de dispozitie a autoritatii sau institutiei publice care realizeaza atributiile ce intra in competenta functiei publice.

Functia publica presupune anumite incompatibilitati care pot fi de ordin constitutional sau legal, avand menirea de a asigura obiectivitatea si prestigiul functiei. Fiecare functie publica administrativa este stabilita intr-o anumita ierarhie care asigura prin unitatea de structura si actiune realizarea atributiilor specifice. Ierarhia functiilor publice se stabileste prin actul de infiintare, organizare si functionare a autoritatii sau institutiei publice respective. In baza ierarhiei, functionarii publici ierarhic inferiori sunt obligati sa se supuna dispozitiilor date in limita si conditiile legii, de catre functionarii ierarhic superiori. In cadrul fiecarei autoritati sau institutii publice atributiile unei functii publice se impart pe posturi. Postul reprezinta functia publica individualizata. Continutul concret al drepturilor si obligatiilor unei functii publice individualizate se stabileste prin fisa postului.

Functiile publice individualizate din cadrul unei autoritati sau institutii publice alcatuiesc statul de functii al acelei unitati care se aproba potrivit legii, in functie de interesele publice ocrotite si de mijloacele umane si materiale care pot fi alocate, pentru satisfacerea interesului public. Statul de functii este un act administrativ-financiar prin care se stabileste atat numarul de posturi, nivelul studiilor, gradul de profesionalizare a functionarilor publici, cat si nivelul de scolarizare a fiecarei functii publice.

Totalitatea functionarilor publici statutari constituie corpul functionarilor publici iar cei eliberati din functia publica in conditiile legii, alcatuiesc corpul de rezerva care este gestionat de Agentia Nationala a Functionarilor Publici. Notiunea de corp al functionarilor publici este caracteristica structurii actuale a functiei publice si inlocuieste notiunea de cadre specifica vechii reglementari in materie.

4. Clasificarea functiilor publice administrative

Pentru intelegerea naturii juridice a functiei publice administrative se impune clasificarea acesteia dupa criterii care disting atat functiile publice, cat si functionarii publici.

Bunaoara dupa natura atributiilor care alcatuiesc competenta unei autoritati sau institutii publice, functiile publice administrative se clasifica in functii publice generale si functii publice specifice.

Functiile publice generale reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor cu caracter general si comun tuturor autoritatilor si institutiilor publice, in vederea realizarii competentei lor generale iar functiile publice specifice alcatuiesc un ansamblu de atributii si responsabilitati, cu caracter specific unor autoritati si institutii publice pentru realizarea competentei lor specifice.

Dupa nivelul atributiilor titularului functiei publice, functiile publice se impart in trei categorii, dupa cum urmeaza: a) functii publice corespunzatoare inaltilor functionari publici; b) functii publice de conducere; c) functii publice de executie.

Functia de inalt functionar public cuprinde functiile publice de secretar general si secretar general adjunct al Guvernului, consilier de stat, secretar general si secretar general adjunct din cadrul ministerelor si a altor organe de specialitate ale administratiei publice centrale; prefect si subprefect, secretar general al prefecturii si secretar general al judetului si al municipiului Bucuresti, director general din cadrul ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale.

Functia de conducere cuprinde toate atributele ce definesc decizia administrativa si priveste actele dispozitive, de organizare, coordonare, indrumare si control, emise sub autoritatea unui functionar public ierarhic superior sau a unui demnitar.

Categoria functionarilor publici de conducere cuprinde persoanele numite in una din urmatoarele functii publice: a) secretar al municipiului, al sectoarelor municipiului Bucuresti, al orasului si comunei; b) director general adjunct, director si director adjunct din aparatul ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale; c) director executiv si director executiv adjunct al serviciilor publice decentralizate ale ministerelor si ale altor organe de specialitate ale administratiei publice centrale precum si in cadrul aparatului propriu al autoritatilor administratiei publice locale; d) sef de serviciu si sef de birou.

Functiile de conducere pot fi clasificate dupa nivelul ierarhiei acestora in functii de conducere care privesc conducerea autoritatii sau institutiei publice, in intregul acesteia si functii de conducere a unor structuri interne, din cadrul autoritatilor sau institutiilor publice iar sub aspectul continutului procesului decizional administrativ, acestea se clasifica in functii care presupun toate atributele conducerii si functii care vizeaza anumite elemente ale actului decizional.

Functiile publice de executie privesc de regula activitatile faptice fie de pregatire a actelor decizionale, fie de punere in executare a acestora. Functiile de executie sau operative pot fi clasificate dupa natura lor in functii de administratie interna si de specialitate iar dupa importanta acestora, la realizarea actiunii administrative deosebim functii de executie principale sau auxiliare ori secundare.

Functiile publice de executie sunt structurate pe grade profesionale, dupa cum urmeaza: a) superior ca nivel maxim; b) principal; c) asistent; d) debutant.

Un alt criteriu legal de clasificare a functiilor publice administrative consta in nivelul studiilor necesare ocuparii functiei publice. Dupa acest criteriu distingem functii publice din clasa I, functii publice din clasa a II-a si functii publice din clasa a III-a. Clasa I cuprinde functiile publice pentru a caror ocupare se cer studii superioare de lunga durata absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta, clasa II-a cuprinde functiile publice pentru a caror ocupare se cer studii superioare de scurta durata, absolvite cu diploma si clasa a III priveste functiile publice pentru a caror ocupare se cer studii medii liceale absolvite cu diploma.

In literatura juridica functiile publice au fost clasificate si dupa alte criterii. Bunaoara dupa actul normativ in care sunt prevazute functiile publice se clasifica in functii prevazute de Constitutie, de Statutul functionarilor publici si de legi speciale. Dupa regimul juridic aplicabil functiei publice se face distinctie intre functiile supuse regimului statutar general si functiile supuse unor statute speciale.

Legatura directa a functiei publice cu factorul politic delimiteaza functia publica administrativa, in functii cu caracter politic si functii profesionale, de specialitate iar dupa modul de ocupare a functiei publice deosebim functiile care se ocupa prin numire, alegere, repartizare si pe baze contractuale.

In fine dupa gradul de disciplina pe care il presupune functia publica deosebim functiile cu caracter militar, functiile cu statut special si functiile civile.

5. Gestiunea functiei publice administrative

Conceptul de gestiune a functiei publice este consacrat in legislatia majoritatii tarilor Uniunii Europene si chiar in legislatia referitoare la Statutul functionarilor Comunitatilor Europene.

Prin notiunea de gestiune a functiei publice se intelege activitatea de organizare a carierei functionarului public, fata de care in tarile Uniunii Europene se manifesta o grija deosebita.

Cariera functionarului public poate fi lineara intrucat presupune exercitarea functiei publice in clasa ceruta pentru ocuparea acesteia, de la recrutare si pana la incetarea activitatii. Cariera lineara este tipica pentru exercitarea functiei publice administrative, insa liniaritatea carierei nu afecteaza dinamismul functiei ci presupune dreptul la stabilitate in functie consacrat atat pe cale legala, cat si statutara. Prin stabilitatea in functia publica se intelege situatia legala a functionarului public care nu poate fi transferat, sanctionat sau inlocuit decat in anumite cazuri, cu respectarea formelor prevazute de lege.

Organizarea functiei publice pe baza sistemului carierei, deosebit de cel al salariatilor din domeniul privat presupune existenta corpului functionarilor publici, supusi aceluiasi regim statutar. Gestiunea functiei publice poate fi analizata atat din punct de vedere material functional, cat si intr-un sens formal-organic, corespunzator analizei administratiei publice si serviciilor publice.

In sens material-functional gestiunea functiei publice cuprinde actele juridice si operatiunile materiale prin care se recruteaza functionarii publici si se materializeaza situatia lor profesionala, in timpul derularii carierei, de catre structurile de organizare a functiei publice.

Sensul formal-organic evoca autoritatile si organele implicate in derularea activitatilor de gestionare a functiei publice atat din cadrul administratiei centrale, cat si a administratiei locale.

Gestiunea functiei publice este fundamentata pe principiile subordonarii ierarhice si a democratizarii functiei publice. Pe baza ierarhiei, functionarul public se afla sub autoritatea superiorului sau, atat in privinta desfasurarii activitatii, cat si in legatura cu situatia lui profesionala si derularea carierei. In cazul savarsirii unor ilegalitati, functionarul public nu poate interveni direct prin opunere la aceste masuri, ci poate doar sa apeleze la caile de atac prevazute de lege.

Principiul subordonarii ierarhice este supus astazi unor limitari, de natura a impiedica luarea unor masuri arbitrare sau ilegale, prin stabilirea concreta a prerogativelor sefului ierarhic, in conformitate cu fisa postului si a instituirii unor garantii pentru functionarii aflati in raporturi de subordonare.

Principiul democratizarii functiei publice armonizeaza ierarhia administrativa intrucat pe cale statutara se reglementeaza dreptul functionarului public subordonat, de a-si influenta destinul sau profesional, printr-o implicare efectiva in gestionarea carierei sale.

Gestionarea functiei publice se realizeaza atat de catre structuri administrative interne, cat si de organe centrale, create prin Legea statutului functionarilor publici.

Gestionarea curenta a resurselor umane si a functiilor publice este organizata si realizata, in cadrul fiecarei autoritati si institutii publice, de catre un compartiment specializat, care colaboreaza direct cu Agentia Nationala a Functionarilor publici. Pentru asigurarea gestionarii eficiente a resurselor umane si pentru urmarirea carierei functionarului public, autoritatile si institutiile publice intocmesc dosarul profesional al fiecarui functionar public. Continutul dosarului profesional se stabileste prin hotarare a Guvernului, la propunerea Agentiei Nationale a Functionarilor publici.

Autoritatile si institutiile publice raspund de intocmirea si actualizarea dosarelor profesionale ale functionarilor publici si asigura pastrarea acestora in conditii de siguranta. Daca raportul de serviciu al functionarilor publici inceteaza sau in caz de transfer, autoritatea sau institutia publica este obligata sa pastreze o copie a dosarului profesional iar originalul se inmaneaza celui in cauza, pe baza de semnatura. Totodata autoritatile sau institutiile publice au obligatia de a comunica Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, in termen de 10 zile lucratoare, orice modificare intervenita in situatia functionarilor publici. Persoanele care au acces la datele cuprinse in evidenta nationala a functiilor publice si a functionarilor publici precum si la dosarul profesional al functionarului public, au obligatia de a pastra confidentialitatea datelor cu caracter personal, in conditiile legii iar la solicitarea functionarului public, autoritatea sau institutia publica este obligata sa-i elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, vechimea in munca, in specialitate si in functia publica.

In cadrul autoritatilor sau institutiilor publice se constituie comisii paritare care au rolul de a contribui la armonizarea intereselor functionarilor publici pe timpul derularii carierei lor, in concordanta cu interesul general urmarit de functia publica. Comisia paritara se poate constitui fie in fiecare autoritate sau institutie publica, fie pentru mai multe autoritati sau institutii publice aflate in aceiasi structura organizatorica, in functie de numarul functionarilor publici. In alcatuirea comisiei paritare intra un numar egal de reprezentanti desemnati de conducatorul autoritatii sau institutiei publice si de sindicatul reprezentativ al functionarilor publici. Daca sindicatul nu este reprezentativ sau functionarii publici nu sunt organizati in sindicat, reprezentantii lor vor fi desemnati prin votul majoritatii functionarilor publici din respectiva autoritate sau institutie publica.

Reprezentantii functionarilor publici in comisia paritara pot sa fie desemnati din randul functionarilor publici, alesi in organele de conducere ale sindicatului reprezentativ sau din randul reprezentantilor functionarilor publici, alesi pentru negocierea acordurilor cu conducerea autoritatii sau institutiei publice. Daca s-a constituit o singura comisie paritara pentru mai multe autoritati sau institutii publice, aceasta va fi compusa dintr-un numar egal de reprezentanti ai acestor autoritati sau institutii publice, desemnati conform legii.

Comisiile paritare sunt consultate la negocierea de catre autoritatile sau institutiile publice a acordurilor cu sindicatele reprezentative ale functionarilor publici sau cu reprezentantii acestora. Aceasta consultare este obligatorie la negocierea acordurilor colective cu sindicatele reprezentative sau cu reprezentantii functionarilor publici, insa rezultatul consultarii poate fi luat in seama sau nu de catre autoritatea sau institutia publica.

Pe langa activitatea de consultare, comisiile paritare participa la stabilirea masurilor de imbunatatire a activitatii autoritatilor si institutiilor publice pentru care sunt constituite si urmaresc permanent realizarea acordurilor stabilite intre sindicatele reprezentative sau reprezentantii functionarilor publici, cu autoritatile sau institutiile publice.

Activitatea comisiei paritare se materializeaza prin intocmirea de rapoarte trimestriale cu privire la respectarea prevederilor acordurilor incheiate in conditiile legii, pe care sunt obligate sa le comunice conducerii autoritatii sau institutiei publice, precum si conducerii sindicatelor reprezentative ale functionarilor publici.

Acordurile colective se incheie anual de catre autoritatile sau institutiile publice cu sindicatele reprezentative ale functionarilor publici sau cu reprezentantii functionarilor publici si cuprind numai masuri referitoare la : a) constituirea si folosirea fondurilor destinate imbunatatirii conditiilor la locul de munca; b) sanatatea si securitatea in munca; c) programul zilnic de lucru; d) perfectionarea profesionala; alte masuri decat cele prevazute de lege, referitoare la protectia celor alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale.

Pentru incheierea acordurilor colective privind raporturile de serviciu ale functionarilor publici autoritatea sau institutia publica este obligata sa furnizeze sindicatelor reprezentative sau reprezentantilor functionarilor publici, informatiile necesare acestei activitati.

Ca organ central de gestiune a functiei publice s-a infiintat Agentia Nationala a Functionarilor publici, in subordinea Ministerului Administratiei si internelor. Agentia are personalitate juridica si este organ de specialitate al administratiei publice centrale, guvernamentale, fiind condusa de un presedinte, cu rang de secretar de stat, numit de catre primul-ministru, la propunerea ministrului administratiei si internelor. In exercitarea atributiilor care ii revin, presedintele Agentiei Nationale a Functionarilor Publici emite ordine cu caracter normativ si individual.

Agentia Nationala a Functionarilor publici are urmatoarele atributii:

a) elaboreaza politicile si strategiile privind managementul functiei publice si al functionarilor publici;

b) elaboreaza si avizeaza proiecte de acte normative privind functia publica si functionarii publici;

c) monitorizeaza si controleaza modul de aplicare a legislatiei privind functia publica si functionarii publici in cadrul autoritatilor si institutiilor publice;

d) elaboreaza reglementari comune, aplicabile tuturor autoritatilor si institutiilor publice, privind functiile publice, precum si instructiuni privind aplicarea unitara a legislatiei in domeniul functiei publice si al functionarilor publici;

e) elaboreaza proiectul legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru functionarii publici;

f) stabileste criteriile pentru evaluarea activitatii functionarilor publici;

g) controleaza propunerile de instruire a functionarilor publici, stabilite ca urmare a evaluarii performantelor profesionale individuale ale functionarilor publici;

h) colaboreaza cu Institutul National de Administratie la stabilirea

tematicii specifice programelor de formare specializata in administratia publica si de perfectionare a functionarilor publici;

i) intocmeste si administreaza baza de date cuprinzand evidenta functiilor publice si a functionarilor publici;

j) aproba conditiile de participare si procedura de organizare a selectiei si recrutarii pentru functiile publice generale, avizeaza si monitorizeaza recrutarea pentru functiile publice specifice;

k) realizeaza redistribuirea functionarilor publici carora le-au incetat raporturile de serviciu din motive ne imputabile lor;

l) acorda asistenta de specialitate si coordoneaza metodologic compartimentele de resurse umane din cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale;

m) participa la negocierile dintre organizatiile sindicale reprezentative ale functionarilor publici si Ministerul Administratiei si Internelor.

n) colaboreaza cu organisme si cu organizatii internationale din domeniul sau de activitate;

o) elaboreaza anual, cu consultarea autoritatilor si institutiilor publice, Planul de ocupare a functiilor publice, pe care il supune spre aprobare Guvernului;

p) intocmeste raportul anual cu privire la managementul functiilor publice si al functionarilor publici, pe care il prezinta Guvernului. Totodata Agentia Nationala a Functionarilor Publici indeplineste orice alte atributii stabilite prin lege.

Planul de ocupare a functiilor publice se elaboreaza de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, cu consultarea organizatiilor sindicale reprezentative la nivelul national si se supune spre aprobare Guvernului. Prin planul de ocupare a functiilor publice se stabileste : a) numarul functiilor publice rezervate promovarii functionarilor publici care indeplinesc conditiile legale; b) numarul functiilor publice care vor fi rezervate absolventilor programelor de formare specializata in administratia publica, organizate de Institutul National de Administratie sau de institutii similare din strainatate; c) numarul functiilor publice care vor fi ocupate prin concurs; d) numarul functiilor publice care vor fi infiintate; e) numarul functiilor publice care vor fi supuse reorganizarii, numarul maxim de functii publice pe fiecare clasa, categorie si pe grade profesionale; g) numarul maxim al functionarilor publici de conducere .

Pe langa aceste atributii Agentia Nationala a Functionarilor Publici tine evidenta functiilor publice si a functionarilor publici, in cadrul fiecarei autoritati si institutii publice, pe baza datelor furnizate de acestea, potrivit legii.

Agentia Nationala a Functionarilor Publici administreaza evidenta nationala a functiilor publice si a functionarilor publici precum si situatia disciplinara a functionarilor publici, pe baza cazierului administrativ. Cazierul administrativ este un act care cuprinde sanctiunile disciplinare aplicate functionarului public si care nu sunt radiate in conditiile legii fiind necesar in urmatoarele cazuri: a) desemnarea unui functionar public ca membru in comisia de concurs pentru recrutarea functionarilor publici; b) desemnarea unui functionar public in calitate de presedinte si membru in comisia de disciplina; c) desemnarea unui functionar public ca membru in comisia paritara; d) ocuparea unei functii publice corespunzatoare categoriei inaltilor functionari publici sau categoriei functionarilor publici de conducere; e) in orice alte situatii prevazute de lege. Cazierul administrativ este eliberat la solicitarea: a) functionarului public interesat; b) conducatorului autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea; c) presedintele comisiei de disciplina; d) altor persoane prevazute de lege.

Pentru realizarea atributiilor sale, Agentia Nationala a Functionarilor Publici beneficiaza de legitimare procesuala activa si poate sesiza instanta de contencios administrativ, competenta potrivit legii atat in privinta actelor prin care autoritatile sau institutiile publice incalca legislatia referitoare la functia publica si functionarii publici, constatate ca urmare a activitatii proprii de control, cat si in cazul refuzului acestor autoritati si institutii publice de a aplica prevederile legale, in domeniul functiei publice si al functionarilor publici. Actul atacat este suspendat de drept. Totodata Presedintele Agentiei Nationale a Functionarilor Publici poate sesiza si prefectul in legatura cu actele ilegale emise de autoritatile si institutiile publice locale.

6. Raportul de serviciu

Raportul de serviciu este acea relatie juridica intersubiectiva care consfinteste intrarea unei persoane fizice in serviciul unei autoritati publice.

Raportul de serviciu poate fi de drept, in cazul in care se constituie printr-un act administrativ unilateral al autoritatii publice si de fapt, in lipsa unui act formal de investire in functie.

Raportul de serviciu de drept poate fi voluntar sau impus, in functie de necesitatea consensului solicitantului.

Raporturile de serviciu impuse sunt strict delimitate de lege. Potrivit art. 42 din Constitutie "munca fortata este interzisa". Nu constituie insa munca fortata: a)serviciul cu caracter militar sau activitatile desfasurate in locul acestuia de cei care, potrivit legii, nu presteaza serviciul militar obligatoriu din motive religioase; b) munca unei persoane condamnate, prestata in conditii normale, in perioada de detentie sau de libertate conditionata; c) prestatiile impuse in situatia creata de calamitati ori de alt pericol, precum si cele care fac parte din obligatiile civile normale stabilite de lege.

Raportul de serviciu (de drept) voluntar poate fi: de cariera (functionaresc), cand se concretizeaza intr-o relatie juridica intre o autoritate publica si o persoana fizica si onorific, daca decurge dintr-o relatie juridica pe o perioada determinata, fara a se acorda salariu sau alta retribuire celui atras la realizarea unui serviciu public datorita inaltei sale competente si prestigiului profesional de care se bucura.

Elementele componente ale raportului de serviciu sunt: subiectele, obiectul si continutul raportului.

Subiectele raportului de serviciu sunt autoritatea administrativa, ca subiect supraordonat si persoana fizica.

Obiectul acestui raport este constituit din prestarea activitatilor care duc in mod direct la realizarea sarcinilor administratiei.

Continutul raportului de serviciu il reprezinta ansamblul drepturilor si indatoririlor reciproce. Cele mai importante caracteristici ale raportului de serviciu sunt evidentiate de faptul ca el se prezinta ca un: raport de drept public, avand in vedere caracterul public al subiectului supraordonat si scopul public; raport voluntar intrucat atat pentru constituire cat si pentru continuarea acestuia este necesara nu numai vointa administratiei publice ci si cea a celui investit in functie; raport strict personal deoarece capacitatea intelectuala si tehnica ceruta pentru fiecare sarcina si increderea pe care institutia trebuie sa o aiba in persoana careia ii incredinteaza propriile interese, necesita ca raportul sa fie constituit "intuituu persoane"; raport juridic bilateral comportand drepturi si obligatii reciproce; raport de subordonare ierarhica, adica subordonarea ierarhica si disciplina disting de fapt functia si obligatia profesionala.

Raportul de serviciu avand trasaturi caracteristice se deosebeste de raportul de munca incheiat in conditiile legislatiei muncii. Bunaoara raportul de serviciu isi are izvorul in actul unilateral de numire in functie, fiind supus regimului juridic de drept public, pe cand salariatul isi desfasoara activitatea pe baza contractului individual de munca, incheiat potrivit dreptului comun.

Raportul de munca are caracter bilateral cuprinzand drepturile si obligatiile partilor care se afla pe o pozitie de egalitate juridica, pe cand raportul de serviciu contine drepturile si obligatiile partilor stabilite pe cale unilaterala conform normelor legale.

Raportul de serviciu se incheie intotdeauna intre o autoritate sau institutie publica si o persoana fizica, pe cand raportul de munca poate fi incheiat si intre doua persoane fizice.

Litigiile privind raportul de serviciu se solutioneaza de instantele de contencios administrativ, in timp ce astfel de litigii care vizeaza raportul de munca intra in competenta instantelor civile specializate. In consecinta raportul de serviciu al functionarului public, nu se identifica cu raportul de munca al salariatilor, chiar daca aceste raporturi au si trasaturi comune.

7. Functionarul public

7.1. Consideratii generale

Potrivit dispozitiilor statutare functionarul public este persoana numita intr-o functie publica, in conditiile legii iar daca i-a incetat raportul de serviciu din motive neimputabile acesteia isi pastreaza calitatea de functionar public, continuand sa faca parte din corpul de rezerva al functionarilor publici.

Functionarul public administrativ exercita o activitate permanenta la o autoritate sau institutie publica, pe baza unei ierarhii administrative si se bucura de stabilitate in functie. Activitatea functionarului public este supusa regimului juridic de drept administrativ, spre deosebire de non functionarii din administratie care sunt angajati cu contract individual de munca, bazat pe regulile de drept comun.

Numirea in functie a functionarului public se realizeaza printr-un act de autoritate opozabil tuturor, dupa investirea persoanei cu atributiile functiei si aducerea actului la cunostinta publica.

In baza actului de numire functionarul public intra intr-un raport de serviciu cu autoritatea sau institutia publica avand drepturi si obligatii corelative. Drepturile si obligatiile raportului de serviciu fiind bazate pe lege, functionarul public nu poate renunta la exercitarea lor, avand in vedere ca acestea au fost instituite in interesul bunei functionari a serviciului public.

Investirea legala prin numire intr-o functie publica consacra statutul legal al functionarului public, insa exercitarea efectiva a atributiilor care intra in competenta functiei se realizeaza numai dupa depunerea juramantului de credinta prevazut de lege. Refuzul depunerii juramantului atrage revocarea deciziei de numire in functie.

Natura juridica a actului de numire in functia publica este privita diferit in literatura de specialitate. Astfel intr-o opinie se sustine ca actul de numire intr-o functie publica este din punct de vedere juridic un act conditie prin care se aplica unei persoane un regim general si impersonal, prestabilit ce apare ca un act intermediar intre lege si actul juridic dat in baza legii si actul subiectiv prin care functionarul public accepta regimul general si impersonal.

In acest sens doctrina majoritara de drept public pe care o impartasim considera ca intrarea intr-o functie publica se face pe baza unui act administrativ unilateral, supus regimului de drept public si nu in temeiul unui act contractual bilateral. In consecinta acest act nu trebuie urmat de un contract individual de munca pentru ca insasi notiunea de contract implica egalitatea partilor, in timp ce raportul de serviciu se bazeaza pe ierarhia administrativa.

Autorii de drept al muncii sustin teza fundamentata in perioada socialista potrivit careia actul de numire in functie a functionarului public constituie un simplu act prealabil la incheierea contractului individual de munca. Astazi o asemenea afirmatie este considerata, pe drept cuvant, in literatura de drept administrativ o exagerare, inclusiv in perspectiva istorica.

In exercitarea sarcinilor de interes general, persoanele fizice devenite functionari publici se bucura de o anumita consideratie sociala fiind "depozitare a unei parti a puterii publice". Ca urmare accesul in functia publica este subordonat mai multor conditii pe care trebuie sa le indeplineasca cel care aspira la o astfel de calitate.

Prin lege sunt stabilite conditiile generale pe care trebuie sa le indeplineasca persoanele fizice, pentru a putea deveni functionari publici iar pentru unele functii publice se cer intrunite anumite conditii speciale. Functionarii publici sunt numiti in functie prin actul unilateral al conducatorului autoritatii sau institutiei publice, cu respectarea dispozitiilor statutare.

7.2. Conditiile de acces in functia publica

Prin stabilirea conditiilor de acces in functiile publice, legiuitorul urmareste satisfacerea atat a unor scopuri de natura politica, cat si a unor interese de ordin profesional-administrativ.

Conditiile de acces in functiile publice pot fi grupate, dupa dreptul de apreciere in selectarea candidatilor, in conditii obiective si conditii subiective. Conditiile obiective sunt verificate de autoritatea sau institutia publica, pe baza actelor doveditoare prezentate de candidati, fara a avea un drept de apreciere asupra acestora, in timp ce conditiile subiective se bazeaza pe dreptul de optiune a angajatorului in stabilirea calitatilor individuale a fiecarui aspirant la o functie publica.

Dupa continutul lor conditiile de acces in functiile publice pot fi generale, care privesc toate functiile publice administrative, demnitatile publice si functiile jurisdictionale, fiind prevazute atat in legea fundamentala, cat si in statutul functionarilor publici, si conditii speciale, referitoare numai la anumite categorii de functionari publici, reglementate prin statute speciale.

Potrivit legii poate ocupa o functie publica persoana care indeplineste urmatoarele conditii: a). are cetatenie romana si domiciliul in Romania; b) cunoaste limba romana, scris si vorbit; c) are varsta de minimum 18 ani impliniti; d)are capacitate deplina de exercitiu; e) are o stare de sanatate corespunzatoare functiei publice pentru care candideaza, atestata pe baza de examen medical de specialitate; f) indeplineste conditiile de studii prevazute de lege pentru functia publica; g) indeplineste conditiile specifice pentru ocuparea functiei publice; h) nu a fost condamnat pentru savarsirea unei infractiuni contra umanitatii, contra statului sau contra autoritatii, de serviciu sau in legatura cu serviciul, care impiedica infaptuirea justitiei, de fals ori a unor fapte de coruptie sau a unei infractiuni savarsite cu intentie care ar face-o incompatibila cu exercitarea functiei publice, cu exceptia situatiei in care a intervenit reabilitarea; i)nu a fost destituita dintr-o functie publica in ultimii 7 ani; j) nu a desfasurat activitati de politie politica, astfel cum este definita prin lege.

Ocuparea functiilor publice vacante se face prin promovare, transfer redistribuire si concurs.

Categorii de functionari publici

Pentru determinarea situatiei juridice a carierei persoanei care exercita o functie publica, legiuitorul recurge la clasificarea functionarilor publici dupa diferite criterii.

Bunaoara dupa modul de investire in functie, functionarii publici pot fi debutanti sau definitivi. Functionarii publici debutanti sunt acele persoane care au promovat concursul pentru ocuparea unei functii publice si nu indeplinesc conditiile prevazute de lege, pentru ocuparea unei functii publice definitive. Perioada de functionar debutant dureaza din momentul emiterii actului de numire in functie, pana la data incetarii stagiului prevazut de lege si s-a emis un nou act juridic, prin care se definitiveaza pe post functionarul public respectiv. Functionarul public definitiv este acel functionar numit in functie, dupa ce a efectuat perioada de stagiu prevazuta de lege si a obtinut un rezultat corespunzator la evaluare sau persoana care intra in corpul functionarilor publici prin concurs si care are vechimea in specialitate corespunzatoare functiei publice, de minimum 12 luni, 8 luni si respectiv 6 luni, in functie de nivelul studiilor absolvite, ori persoana care a promovat programe de formare si perfectionare in administratia publica.

Dupa criteriul studiilor necesare pentru ocuparea unei functii publice, functionarii publici se impart in 3 clase: clasa I cuprinde functionarii publici cu studii superioare de lunga durata, absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta; clasa II-a, cuprinde functionarii publici cu studii superioare de scurta data, absolvite cu diploma si clasa a III-a care cuprinde functionarii publici cu studii medii liceale, absolvite cu diploma.

Potrivit nivelului atributiilor titularului functiei publice deosebim trei categorii de functionari publici si anume: inalti functionari publici, functionari publici de conducere si functionari publici de executie.

Inaltii functionari publici pot ocupa numai functiile expres prevazute de lege, dupa ce au promovat concursul organizat pentru ocuparea acestor functii. Pe langa conditiile cerute pentru ocuparea oricarei functii publice, inaltii functionari publici trebuie sa aiba studii superioare de lunga durata, absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta, au absolvit programe de formare specializata si perfectionare in administratia publica sau in alte domenii specifice de activitate ori a dobandit titlul stiintific de doctor in specialitatea functiei publice respective si are cel putin 7 ani vechime in specialitatea functiei publice respective. Vechimea prevazuta de lege poate fi redusa, in cazuri exceptionale, cu pana la 3 ani de persoana care are competenta legala de numire in functia publica.

Pentru numirea in functiile publice din categoria inaltilor functionari publici se constituie o comisie de concurs, formata din cinci personalitati, recunoscute ca specialisti in administratia publica, numite prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului administratiei publice si internelor.

Numirea inaltilor functionari publici se face de catre Guvern pentru functiile de secretar general si secretar general adjunct al Guvernului precum si pentru prefect, de primul-ministru pentru consilierii de stat, secretarul general si secretarul general adjunct din ministere si alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale precum si pentru subprefect, de ministrul administratiei si internelor pentru secretarul general al prefecturii, secretarul general al judetului si al Municipiului Bucuresti, si de ministrul sau dupa caz de conducatorul autoritatii sau institutiei publice, pentru functia de director general, din cadrul ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale.

Incetarea raporturilor de serviciu ale inaltilor functionari publici se dispune prin actele de autoritate ale conducatorilor autoritatilor sau institutiilor publice care i-au numit in functie, potrivit principiului simetriei actelor juridice unilaterale.

Functionarii publici de conducere organizeaza, coordoneaza, indruma si controleaza activitatile desfasurate de functionarii publici de executie, ce implica exercitarea prerogativelor de putere publica, sub autoritatea unui functionar public ierarhic superior sau a unui demnitar. In categoria functionarilor publici de conducere sunt cuprinse persoanele numite in una din urmatoarele functii publice: a) secretar al municipiului, al sectorului municipiului Bucuresti, al orasului si comunei; b)director general adjunct, director si director adjunct din aparatul ministerelor si acelorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale; director executiv si director executiv adjunct al serviciilor publice decentralizate ale ministerelor si ale altor organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si in cadrul aparatului propriu al autoritatilor administratiei publice locale; d) sef de serviciu; sef de birou.

Functionarii publici de executie asigura pregatirea elaborarii actelor administrative unilaterale si aducerea lor la indeplinire potrivit legii. Persoanele numite in functii publice din clasele a II-a si a III-a pot ocupa numai functii publice de executie, cu exceptiile prevazute de legile speciale. In clasa I a functiilor publice sunt inclusi functionarii publici de executie care au fost numiti in functiile de expert, consilier, inspector consilier juridic si auditor. Din clasa a II-a a functionarilor publici de exercitiu fac parte referentii de specialitate iar din clasa a III-a, persoanele numite in functia de referent.

In literatura de specialitate functionarii publici sunt clasificati si dupa alte criterii. Bunaoara dupa caracterul functiei se face distinctie intre functionarii profesionali (de cariera) si functionarii politici sau dupa gradul de strictete al disciplinei functionarii publici sunt functionari civili si functionari militari.

In functie de modul de asigurare a functionarii serviciilor publice se deosebesc guvernantii de agentii publici. Guvernantii sunt functionari politici care indeplinesc o functie de demnitate publica si determina nevoile de interes general care urmeaza a fi satisfacute iar agentii publici aduc la indeplinire hotararile luate de guvernanti. In categoria agentilor publici sunt inclusi atat functionarii de conducere, cat si cei de executie fiind supusi aceluiasi regim juridic.

Din punct de vedere al regimului juridic aplicabil functionarilor publici, deosebim functionarii supusi statutului general si functionarii supusi unor statute speciale iar dupa natura autoritatilor publice din care fac parte functionarii publici, identificam functionarii publici din administratia guvernamentala si cei din administratia autonoma.

O alta clasificare care are in vedere criteriul legalitatii investirii imparte functionarii publici in doua categorii: functionari de drept si functionari de fapt. Functionarii de drept sunt investiti in functia publica in conditiile legii iar functionarii de fapt exercita o functie publica fara indeplinirea conditiilor prevazute de lege.

Functionarul de fapt desi nu este investit legal in functia publica ocupata, indeplineste acte producatoare de efecte juridice. Intr-o astfel de situatie se poate ajunge in imprejurari exceptionale, numiri si delegari nelegale, exercitarea functiei dupa incetarea raportului de serviciu sau in cazurile de depasire a competentei, cand functionarul public legal investit exercita atributii corespunzatoare altei functii, fara abilitarea legala ori chiar in situatii de exces de putere.

Se pune problema daca in aceste situatii actele intocmite de functionarul de fapt pot produce efecte juridice valabile sau sunt lovite de nulitate. Intr-o solutie rationala s-a decis ca actele functionarului de fapt emise in public, cu respectarea dispozitiilor legale sunt valabile intrucat privesc drepturile legitime ale administratilor care trebuie protejate. Daca aceste acte ar fi anulate s-ar aduce atingere nu numai tertilor dar si credibilitatii publice. In situatia in care functionarul de fapt este uzurpator de functie publica, actele acestuia nu creeaza nici o aparenta de legalitate fiind considerate ca inexistente.

In materia starii civile legiuitorul a consacrat teoria functionarului de fapt precizandu-se ca "Actele de stare civila intocmite de o persoana care a exercitat in mod public atributiile de ofiter de stare civila, cu respectarea prevederilor legale, sunt valabile, chiar daca acea persoana nu avea aceasta calitate"[4].

Structura carierei functionarului public administrativ

Prin structura carierei functionarului public intelegem modul de organizare interna a functiei publice administrative, in vederea stabilirii drepturilor de natura salariala, dupa cerintele care privesc nivelul studiilor absolvite si vechimea in specialitate corespunzator delimitarii functiilor publice in categorii, clase si grade profesionale.

Categoria este primul element al structurii interne a functiei publice care imparte functionarii publici in inalti functionari publici, functionari publici de conducere si functionari publici de executie. Totodata categoria sta la baza coeficientilor de ierarhizare a functiilor publice si la stabilirea drepturilor de natura salariala a functionarilor publici.

Pentru fiecare categorie de functionari publici se stabileste un salariu de baza, in conformitate cu coeficientul de ierarhizare a functiei respective iar pentru functiile de conducere se acorda si o indemnizatie de conducere care reprezinta un anumit procent prevazut de lege din salariul de baza. Salariul de baza pentru functionarii de executie este stabilit pe clase si grade profesionale.

Clasa ca element de structura a functiei se determina odata cu numirea unei persoane intr-o functie publica. Potrivit legii functiile publice se impart in 3 clase: clasa I pentru care se cere studii superioare de lunga durata, clasa a II-a care necesita studii superioare de scurta durata si clasa a III-a care presupune studii liceale. Functionarii publici din clasa a II-a si a III-a pot ocupa numai functii publice de executie, cu exceptiile prevazute de legile speciale. Din clasa I fac parte numai functionarii publici de executie anume prevazuti de lege.

Gradul profesional reprezinta acel element al structurii functiei publice care este conferit functionarului public la investirea lui in functie, dupa care trecerea dintr-un grad in altul poate reprezenta un efect al promovarii sau avansarii in functie. Pentru functiile publice de executie, gradele profesionale sunt urmatoarele: superior, ca nivel maxim, principal, asistent si debutant. Trecerea dintr-un grad profesional in altul se face prin concurs in conditiile legii.

In derularea carierei lor, functionarii publici se identifica prin categoria, clasa si gradul profesional al functiei pe care o ocupa iar la incetarea raportului de serviciu acestia isi pastreaza drepturile dobandite in cadrul carierei, cu exceptia cazului in care raportul de serviciu a incetat din motive ce le sunt imputabile.

Functionarii publici eliberati din functie sunt trecuti in conditiile legii, in corpul de rezerva al functionarilor publici care este gestionat de Agentia Nationala a Functionarilor Publici.

Redistribuirea functionarilor publici din corpul de rezerva se dispune prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, pe o functie publica echivalenta cu functia detinuta sau intr-o functie inferioara vacanta, cu acordul scris al functionarului public, in conditiile legii.

Conducatorii autoritatilor si institutiilor publice au obligatia de a numi functionarii publici redistribuiti cu caracter permanent sau temporar iar in caz de refuz, cei interesati se pot adresa instantei de contencios administrativ competente.

Functionarii publici parasesc corpul de rezerva si pierd calitatea de functionar public, dupa indeplinirea termenului de 2 ani de la data trecerii in corpul de rezerva sau in cazul in care Agentia Nationala a Functionarilor Publici redistribuie un functionar public intr-o functie vacanta, corespunzatoare studiilor absolvite si pregatirii profesionale iar acesta refuza ori in situatia in care functionarul public s-a angajat, in baza unui contract de munca pe o perioada mai mare de 12 luni, precum si la cererea functionarului public.

In situatia in care functionarul public trecut in corpul de rezerva nu poate fi incadrat in alta functie publica din motive ne imputabile acestuia, va beneficia de masuri de protectie sociala, conform legii.

Recrutarea si numirea in functia publica

Intrarea in corpul functionarilor publici de cariera se face prin ocuparea unei functii publice vacante de catre o persoana care indeplineste conditiile prevazute de lege. Ocuparea functiilor publice vacante se face prin promovare, transfer, redistribuire si concurs.

Concursul pentru ocuparea functiei publice se organizeaza numai in limita posturilor ramase vacante, dupa efectuarea transferului prevazut de lege si a redistribuirii functionarilor publici din corpul de rezerva, de catre Agentia Nationala a Functionarilor Publici, in conditiile legii.

Functiile publice vacante pentru care se organizeaza concurs si conditiile de desfasurare a concursului se dau publicitatii prin grija compartimentelor de resurse umane, cu cel putin 30 de zile inainte de data desfasurarii concursului, prin publicare in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III-a si in mijloacele de comunicare in masa, precum si prin afisare la sediul autoritatii sau institutiei publice organizatoare a concursului.

Concursul pentru ocuparea functiilor publice este organizat si gestionat, corespunzator functiei publice vacante care a fost scoasa la concurs. Astfel, pentru inaltii functionari publici comisia de concurs este numita prin decizia primului-ministru, la propunerea ministrului administratiei si internelor iar pentru functionarii de conducere, cu exceptia functiilor publice de sef birou si sef serviciu, concursul se organizeaza de Agentia Nationala a Functionarilor Publici.

Pentru functiile de executie din administratia publica centrala si locala precum si pentru functia de sef birou si sef serviciu, concursul pentru ocuparea acestor functii se organizeaza de catre autoritatea si institutia publica respectiva, cu avizul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici iar admiterea la programele de formare specializata in administratia publica, in scopul numirii intr-o functie publica se face prin concurs organizat de Institutul National de Administratie, cu avizul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici.

Concursul are la baza principiul competitiei deschise, transparentei, meritelor profesionale si competitiei precum si cel al egalitatii accesului la functiile publice, pentru fiecare cetatean care indeplineste conditiile legale si consta in 3 etape dupa cum urmeaza: a) selectarea dosarelor de inscriere, b) sustinerea probei scrise si c) interviul. In vederea participarii la concurs, candidatii depun un dosar de inscriere iar la probele urmatoare pot participa numai candidatii ale caror dosare de inscriere au fost selectate de catre comisia de concurs, in conditiile legii. La proba scrisa, candidatii redacteaza o lucrare sau completeaza unul sau mai multe teste grila. Interviul se sustine, de regula, in aceeasi zi cu proba scrisa, si consta in intrebari adresate candidatilor de catre membrii comisiei de concurs, fie pe probleme legate de functia publica, fie de verificare a cunostintelor de limba straina sau a celor de operare/programare pe calculator. Probele de concurs organizate de comisie se noteaza cu puncte de la 1 la 100 iar promovarea fiecarei probe se face ca urmare o obtinerii punctajului minim de 50 de puncte. Punctajul final necesar pentru promovarea concursului este de minimum 100 de puncte care se obtin prin cumularea punctajului obtinut la cele doua probe.

Prin urmare concursul reprezinta operatia prealabila numirii intr-o functie publica, de recrutare a candidatilor intr-o anumita ordine, stabilita dupa meritul fiecaruia de catre comisia de concurs. Aceasta ordine este impusa autoritatii sau institutiei publice care are competenta sa faca numirea in functia publica respectiva. Persoana nemultumita de rezultatul concursului se poate adresa instantei de contencios administrativ, in conditiile legii.

Candidatii declarati admisi vor fi numiti prin actul administrativ al conducatorului autoritatii sau institutiei publice, in functiile publice pentru care s-a organizat concursul fie ca functionari debutanti, daca nu indeplinesc conditiile de vechime necesare numirii intr-o functie publica definitiva, fie ca functionari publici definitivi, in conditiile legii.

Pentru ocuparea unei functii publice definitive, functionarul public trebuie sa urmeze o perioada de stagiu de 12 luni pentru functia de executie din clasa I, 8 luni pentru functia din clasa a II-a si 6 luni pentru functia din clasa a III-a.

Perioada de stagiu are ca obiect verificarea aptitudinilor profesionale, in indeplinirea atributiilor si responsabilitatilor unei functii publice, formarea practica a functionarilor publici debutanti, precum si cunoasterea de catre acestia a specificului administratiei publice si a exigentelor acesteia.

La terminarea perioadei de stagiu, activitatea functionarilor publici debutanti este evaluata conform legii iar cei care au obtinut calificativul "corespunzator" vor fi numiti prin transformarea postului, functionari publici definitivi intr-o functie publica de executie din clasa corespunzatoare studiilor absolvite si in gradul profesional "asistent". Numirea se face prin actul administrativ emis de conducatorul autoritatii sau institutiei publice, in termen de 5 zile lucratoare de la data implinirii termenului de 6 luni, 8 luni, respectiv 12 luni, de cand s-a facut numirea ca functionar public debutant.

In situatia in care functionarii publici debutanti au obtinut la evaluarea activitatii calificativul "necorespunzator" conducatorul autoritatii sau institutiei publice, va dispune prin act administrativ eliberarea din functie, in conditiile legii.

Perioada in care o persoana a urmat si a promovat programe de formare specializata in administratia publica, pentru numirea intr-o functie publica definitiva, este asimilata perioadei de stagiu.

La intrare in corpul functionarilor publici, functionarul public depune juramantul de credinta, in termen de 3 zile de la emiterea actului de numire in functia publica definitiva, in fata conducatorului autoritatii sau institutiei publice si in prezenta a doi martori, dintre care unul va fi conducatorul compartimentului in care este numit, iar celalalt un functionar public din cadrul aceleiasi autoritati sau institutii publice. Refuzul depunerii juramantului prevazut de lege se consemneaza in scris si atrage revocarea actului administrativ de numire in functia publica.

8. Conflictul de interese si regimul incompatibilitatilor

Prin conflict de interese se intelege situatia in care o persoana ce exercita o functie publica are un interes personal, de natura patrimoniala care ar putea influenta indeplinirea cu obiectivitate a atributiilor care ii revin potrivit legii. La baza prevenirii conflictului de interese stau principiile impartialitatii in exercitarea functiei publice, integritatii morale, transparentei deciziei si suprematia interesului public.

Functionarul public este in conflict de interese daca se afla in una din urmatoarele situatii: a) este chemat sa rezolve cereri, sa ia decizii sau sa participe la luarea deciziilor cu privire la persoanele fizice si juridice cu care are relatii cu caracter patrimonial; b) participa in cadrul aceleiasi comisii constituite conform legii, cu functionarii publici care au calitatea de sot sau ruda de gradul I; c) interesele sale patrimoniale, ale statului sau rudelor sale de gradul I pot influenta deciziile pe care trebuie sa le in exercitarea functiei publice.

Daca functionarul public constata ca se afla in conflict de interese este obligat sa se abtina de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii si sa-l informeze de indata pe seful ierarhic, caruia ii este subordonat direct.

Seful ierarhic este obligat sa ia masurile care se impun, pentru exercitarea cu impartialitate a functiei publice, in termen de cel mult 3 zile de la data luarii la cunostinta.

In cazurile de conflict de interese, conducatorul autoritatii sau institutiei publice, la propunerea sefului ierarhic caruia ii este subordonat direct functionarul public in cauza, va desemna un alt functionar public care are aceiasi pregatire si nivel de experienta.

Neindeplinirea obligatiei de abtinere, in caz de conflict de interese, atrage dupa caz, raspunderea disciplinara, administrativa, civila ori penala, potrivit legii.

Alaturi de conflictul de interese reglementarea regimului incompatibilitatilor are rolul de a asigura atat obiectivitatea si impartialitatea in exercitarea functiilor publice, cat si posibilitatea ca functionarii publici sa se consacre in totalitate functiilor pe care le ocupa. Totodata prin regimul incompatibilitatilor se urmareste inlaturarea posibilitatii ca functionarii publici sa concentreze in persoana lor atributii a altor functii care ar afecta insasi continutul principiului separatiei puterilor.

Calitatea de functionar public este incompatibila cu orice alta functie publica decat cea in care a fost numit, precum si cu functiile de demnitate publica.

In consecinta functionarii publici nu pot detine alte functii si nu pot desfasura alte activitati, remunerate sau neremunerate, dupa cum urmeaza: a) in cadrul autoritatilor sau institutiilor publice; b) in cadrul cabinetului demnitarului, cu exceptia cazului in care functionarul public este suspendat din functia publica, in conditiile legii, pe durata numirii sale; c) in cadrul regiilor autonome, societatilor comerciale ori in alte unitati cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, in cadrul unei asociatii familiale sau ca persoana fizica autorizata; d) in calitate de membru al unui grup de interes economic.

In situatia in care functionarul public a exercitat o functie in cadrul cabinetului unui demnitar, la incheierea mandatului demnitarului functionarului public este reincadrat in functia publica detinuta anterior sau intr-o functie similara.

Daca functionarii publici, in exercitarea functiei publice au desfasurat activitati de monitorizare si control la societati comerciale, regii autonome sau alte unitati cu scop lucrativ din sectorul public si privat, dupa iesirea din corpul functionarilor publici, nu mai pot sa-si desfasoare activitatea si nici nu pot acorda consultanta de specialitate la aceste unitati, timp de 3 ani de la incetarea functiei publice. Totodata functionarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane in ceea ce priveste efectuarea unor acte in legatura cu functia publica pe care o exercita.

Reglementarea regimului juridic al incompatibilitatilor interzice raporturile ierarhice directe intre functionarii publici care sunt soti sau rude de gradul I chiar si in cazul in care seful ierarhic, sot sau ruda de gradul I are calitatea de demnitar. Aceste incompatibilitati pot fi sesizate de orice persoana si se constata de catre seful ierarhic superior al functionarului public respectiv care are obligatia sa ia masurile ce se impun.

In cazul in care incompatibilitatea vizeaza pe un functionar public si un demnitar sot sau ruda de gradul I, aceasta situatie se constata dupa caz, de catre primul-ministru, ministru sau prefect care va dispune incetarea raporturilor ierarhice dintre persoanele incompatibile.

Cu toate ca functionarii publici pot fi membri ai unor partide politice legal constituite, lor le este interzis sa fie membri ai organelor de conducere ale partidelor din care fac parte si sa-si exprime sau sa apere in mod public pozitiile unui partid politic. Legea reglementeaza incompatibilitatea inaltilor functionari publici cu calitatea de membru al unui partid politic sub sanctiunea destituirii din functia publica.

De la regula incompatibilitatii statutului de functionar public cu orice alta functie publica sau privata este admisa exceptia compatibilitatii cu functiile sau activitatile din domeniul didactic, al cercetarii stiintifice si al creatiei literar-artistice. De asemenea functionarii publici pot candida pentru o functie eligibila sau pot fi numiti intr-o functie de demnitate publica, situatie in care raportul de serviciu al functionarului public respectiv se suspenda fie pe durata campaniei electorale, pana in ziua ulterioara alegerilor, daca nu este ales, fie pana la incetarea functiei eligibile sau a functiei de demnitate publica, in cazul in care functionarul public a fost ales sau numit.

Drepturile si indatoririle functionarilor publici administrativi

Drepturile functionarilor publici

Functionarii publici au in conditiile legii o serie de drepturi de natura politica, economica si sociala. Aceste drepturi sunt determinate de stat pe cale generala, impersonala si unilaterala pentru toti functionarii publici si au fost calificate ca fiind drepturi obiective, in conformitate cu statutul functionarilor publici.

Potrivit legii functionarii publici au drepturi generale, caracteristice angajatilor in munca si drepturi specifice care decurg din natura functiei pe care o exercita, precum si drepturi in legatura cu profesia lor, realizata in cadrul functiei publice.

Drepturile statutare ale functionarilor publici sunt urmatoarele:

a)dreptul la opinie este garantat de lege ca expresie a consacrarii constitutionale a libertatii de exprimare. Acest drept presupune o conduita adecvata a functionarului public atat la serviciu, cat si in afara acestuia, bazata pe neutralitate, loialitate si cresterea prestigiului autoritatii sau institutiei publice din care face parte. Totodata legea interzice orice discriminare intre functionarii publici pe criterii politice, de apartenenta sindicala, convingeri religioase, etnice, de sex, orientare sexuala, stare materiala, origine sociala, sau de orice alta asemenea natura;

b)dreptul la informare cu privire la deciziile care se iau in aplicarea statutului functionarilor publici si care ii vizeaza in mod direct. Acest drept cu valoare de principiu reflecta democratizarea functiei publice si realizarea dialogului social;

c)dreptul de asociere sindicala este garantat functionarilor publici, cu exceptia celor care sunt numiti in categoria inaltilor functionari publici carora le este interzis acest drept prin statute speciale. Acest drept social-politic este consecinta dreptului constitutional a liberei asocieri in partide politice, sindicate si alte forme de asociere. In baza acestui drept functionarii publici pot in mod liber sa infiinteze organizatii sindicale, sa adere la ele si sa exercite orice mandat in cadrul acestora. Dreptul la asociere sindicala este interzis inaltilor functionari publici, functionarilor publici de conducere si unor functionari cu statut special in considerarea importantei activitati desfasurate, pentru promovarea interesului public care trebuie sa primeze in dauna celui privat;

d)dreptul la greva este recunoscut in conditiile legii speciale cu respectarea principiului continuitatii si celeritatii serviciului public, ca o garantie pentru apararea intereselor profesionale, economice si sociale ale functionarilor publici;

e)dreptul la salariu pentru activitatea desfasurata. Salariul reprezinta contravaloarea activitatii desfasurate de functionarul public si se compune din: a) salariul de baza; b) sporuri pentru vechimea in munca; c) suplimentul postului; d) suplimentul gradului profesional. Totodata functionarii publici beneficiaza de prime si alte drepturi salariale, in conditiile legii. Functionarii publici de conducere pe langa salariul de baza primesc o indemnizatie de conducere. Salarizarea functionarilor publici se face in conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare a functionarilor publici .

f)Dreptul la gratuitatea uniformei in cazul functionarilor publici care au obligatia purtarii uniformei. Activitatea acestor functionari publici este reglementata prin statute speciale;

g)dreptul la perfectionarea pregatirii profesionale. Acest drept se exercita in mod continuu iar pe perioada in care functionarii publici urmeaza forme de perfectionare profesionala, beneficiaza de drepturile salariale cuvenite. Drepturile salariale se acorda numai daca functionarul public urmeaza o forma de perfectionare organizata la initiativa sau in interesul autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea sau la initiativa functionarului public, cu acordul conducatorului autoritatii sau institutiei publice ori daca perfectionarea se realizeaza la Institutul National de Administratie, la centrele regionale de formare continua pentru administratia publica locala sau la alte institutii specializate din tara si strainatate. In aceste situatii daca formarea si perfectionarea profesionala se organizeaza in afara localitatii unde isi are sediul autoritatea sau institutia publica, functionarii publici beneficiaza de drepturile de delegare, in conditiile legii. Pentru acoperirea cheltuielilor programelor de formare si perfectionare profesionala a functionarilor publici organizate la initiativa sau in interesul autoritatii sau institutiei publice ori la institutiile specializate, entitatile publice au obligatia sa prevada in bugetul anual propriu sumele necesare pentru cheltuielile respective;

h)dreptul la o zi de munca de 8 ore si de 40 de ore pe saptamana. Pentru orele lucrate din dispozitia conducatorului autoritatii sau institutiei publice peste durata normala a timpului de lucru sau in zilele de sarbatori legale ori zile declarate nelucratoare functionarii publici de executie au dreptul la recuperarea sau plata majorata cu un spor de 100% din salariul de baza. Numarul orelor platite cu sporul de 100% nu poate depasi 360 de ore intr-un an. Regimul orelor lucrate peste program nu se aplica functionarilor publici de conducere din ratiuni ce privesc specificul activitatii desfasurate si a faptului ca aceasta activitate nu este normata;

i)dreptul de a fi ales sau numit intr-o functie de demnitate publica, cu exceptia functionarilor publici civili din ministerele privind apararea nationala, ordinea publica civila din ministerele privind apararea nationala, ordinea publica si siguranta nationala. Acest drept se exercita in conditiile legii;

i)dreptul la concediul de odihna, concedii medicale si la alte concedii. Functionarii publici au dreptul pe langa indemnizatia de conducere, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii in concediu care se impoziteaza separat. Concediul de odihna constituie una din formele timpului liber a functionarului public care are o importanta deosebita atat prin influentarea pozitiva a sanatatii functionarului public si a cresterii randamentului muncii acestuia, cat si prin avantajele de natura economica ce decurg din plata indemnizatiei cuvenite functionarului public pe timpul efectuarii concediului. Pe langa concediul de odihna, functionarii publici au dreptul la concedii medicale platite conform legii, la concedii de studii platite sau fara salariu, concedii platite pentru maternitate si pentru cresterea si educarea copilului precum si alte concedii potrivit legii. In perioada concediului de boala, a concediului de maternitate si a celui pentru cresterea si educarea copilului, raportul de serviciu a celui in cauza nu poate inceta si nu poate fi modificat decat din initiativa functionarului public;

j)dreptul la conditii normale de munca si igiena de natura sa le ocroteasca sanatatea si integritatea fizica si psihica. Acest drept se poate exercita fie prin asigurarea conditiilor corespunzatoare de munca si igiena la locul de munca a functionarilor publici, fie in cazuri exceptionale, pentru motive de sanatate prin schimbarea compartimentului in care acestia isi desfasoara activitatea. Schimbarea compartimentului se poate face pe o functie publica corespunzatoare, daca functionarul public este apt profesional sa indeplineasca noile atributii care ii revin;

k)dreptul la asistenta medicala, proteze si medicamente, in conditiile legii;

l)dreptul la pensie si la celelalte drepturi de asigurare, potrivit legii. In caz de deces al functionarului public membrii familiei care au dreptul la pensie de urmas, primesc pe o perioada de 3 luni echivalentul salariului de baza din ultima luna de activitate a functionarului public decedat. In cazul in care decizia pentru pensia de urmas nu a fost emisa din vina autoritatii sau institutiei publice, in termen de 3 luni de la data decesului, aceasta va achita in continuare salariul de baza avut de decedat pana la emiterea deciziei privind pensia de urmas;

m)dreptul la protectia legii in exercitarea atributiilor. Fiind purtator al autoritatii publice functionarul public si familia sa sunt proteguiti atat prin mijloace administrative, cat si penale. Potrivit legii autoritatea sau institutia publica in care isi desfasoara activitatea este obligata sa asigure protectia functionarului public impotriva amenintarilor, violentelor, faptelor de ultraj carora le-ar putea fi victime in exercitarea functiei publice sau in legatura cu acesta. Pentru garantarea acestui drept autoritatea sau institutia publica este obligata sa ceara sprijinul organelor obligate, potrivit legii. Daca in timpul exercitarii atributiilor, functionarul public a suferit un prejudiciu material din culpa autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea, aceasta este obligata sa-l despagubeasca conform legii.

Indatoririle functionarilor publici administrativi

In exercitarea functiei administrative functionarul public are obligatii cu caracter general, necesare pentru realizarea oricarui raport de munca si obligatii specifice care decurg din natura functiei publice pe care o exercita in cadrul administratiei publice.

Obligatiile statutare ale functionarilor publici sunt urmatoarele:

a)obligatia de indeplinire a indatoririlor de serviciu cu profesionalism si impartialitate conform legii si sa se abtina de la orice fapta care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori, prestigiului corpului functionarilor publici. In acest scop functionarii publici au indatorirea de a respecta normele de conduita profesionala si civica prevazute de lege iar functionarii de conducere trebuie sa sprijine propunerile si initiativele motivate ale personalului din subordine, in vedere imbunatatirii activitatii autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea, precum si a calitatii serviciilor publice oferite cetatenilor;

b)obligatia de neexprimare sau manifestare publica a convingerilor si preferintelor politice in exercitarea atributiilor ce le revin. Totodata functionarii publici sunt obligati sa nu favorizeze vreun partid politic si sa nu participe la activitati politice in timpul programului de lucru. Functionarii publici pot face parte din partide politice dar le este interzis sa faca parte din organele de conducere ale partidelor politice;

c)obligatia de raspundere pentru indeplinirea atributiilor functiei publice si de conformare dispozitiilor primite de la superiori ierarhici.. Functionarul public trebuie sa-si indeplineasca atributiile de serviciu cu spirit de responsabilitate iar in cazul incalcarii acestor atributii va raspunde disciplinar, administrativ, civil, penal, dupa caz. In realizare atributiilor sale functionarul public trebuie sa se conformeze dispozitiilor primite de la sefii ierarhici, avand in vedere ca subordonarea ierarhica este o indatorire ce rezulta din modul specific de organizare a functiei publice(29). Functionarul public are dreptul sa refuze in scris si motivat, indeplinirea dispozitiilor primite de la superiorul ierarhic, daca le considera ilegale. Cand dispozitia a fost data in scris functionarul public este obligat sa o execute, cu exceptia cazului in care aceasta este vadit ilegala. In astfel de situatii functionarul public are indatorirea de a sesiza superiorul ierarhic celui care a emis dispozitia pentru a lua masurile ce se impun;

d)obligatia de pastrare a secretului de stat, a celui de serviciu si a confidentialitatii in legatura cu faptele informatiile sau documentele de care au luat la cunostinta in exercitarea functiei publice. De la aceasta obligatie sunt exceptate informatiile de interes public, potrivit legii.

e)obligatia de a nu primi direct sau indirect daruri sau alte avantaje in considerarea functiei publice. Incalcarea acestei obligatii poate atrage atat coercitii disciplinare, cat si penale. La numirea in functie precum si la incetarea raportului de serviciu functionarii publici sunt obligati sa prezinte, in conditiile legii conducatorului autoritatii si institutiei publice, declaratia de avere care se actualizeaza anual potrivit legii;

f)obligatia de celeritate in realizarea atributiilor de serviciu. Lucrarile repartizate functionarilor publici trebuie rezolvate in termenele stabilite de catre superiorii ierarhici. De asemenea functionarii publici nu pot primi direct cereri a caror rezolvare intra in competenta lor, fiindu-le interzis si sa discute direct cu petentii, cu exceptia celor carora le sunt stabilite asemenea atributii, precum si sa intervina pentru solutionarea acestor cereri;

g)obligatia de perfectionare profesionala. Dreptului de perfectionare profesionala ii corespunde obligatia functionarului public de a participa la formele de perfectionare profesionala organizata de Institutul National de Administratie sau alte institutii abilitate potrivit legii, a caror durata cumulata este de minimum 7 zile pe an. Functionarii publici care urmeaza programe de formare specializata in administratia publica, cu o durata mai mare de 90 de zile, organizate la Institutul National de Administratie sau de alte institutii similare din strainatate, finantate din bugetul de stat sau local sunt obligati sa se angajeze in scris ca vor lucra in administratia publica, cel putin 5 ani de la terminarea programelor. In cazul nerespectarii angajamentului functionarii publici sunt obligati sa restituie cheltuielile efectuate pentru perfectionare din bugetele publice, calculate conform legii;

h)obligatia de a respecta regimul juridic al conflictului de interese si al incompatibilitatilor stabilite potrivit legii.

10.Promovarea si evaluarea performantelor profesionale

Potrivit legii in derularea carierei, functionarul public beneficiaza de dreptul de a promova in functia publica si de a avansa in gradele profesionale.

Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei functii publice vacante prin concurs sau examen. Dreptul de a promova poate privi o functie publica de executie din gradul profesional principal sau din gradul superior ori o functie de conducere vacanta.

Pentru a participa la concursul de promovare intr-o functie publica de executie din gradul profesional principal, functionarii publici trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii minime: a) sa aiba o vechime minima de 2 ani in functiile publice de executie din gradul profesional asistent in clasa corespunzatoare studiilor absolvite; b) sa fi obtinut la evaluarea performantelor individuale din ultimii 2 ani, cel putin calificativul "foarte bun"; c) sa indeplineasca cerintele specifice prevazute in fisa postului.

La concursul pentru promovarea intr-o functie publica de executie din gradul profesional superior pot participa numai functionarii publici care indeplinesc urmatoarele conditii minime: a) sa aiba o vechime minima de 2 ani in functiile publice de executie din gradul profesional principal sau 4 ani in functiile publice de executie din gradul profesional asistent, in clasa corespunzatoare studiilor absolvite; b) sa fi obtinut la evaluarea performantelor profesionale individuale din ultimii doi ani cel putin calificativul "foarte bun"; c) sa indeplineasca cerintele specifice prevazute in fisa postului.

Pentru ocuparea functiilor publice de conducere vacante functionarii publici trebuie sa indeplineasca mai multe conditii: a) sa fie absolventi ai programelor de formare specializata si perfectionare in administratia publica, organizate de catre Institutul National de Administratie, centrele regionale de formare continua pentru administratia publica locala precum si alte institutii specializate din tara sau strainatate; b) au fost numite intr-o functie publica din clasa I; c) indeplineste cerintele specifice prevazute in fisa postului, precum si conditiile de vechime prevazute de lege.

Vechimea in specialitate ceruta de lege pentru ocuparea functiilor de conducere difera in functie de natura si importanta functiei. Bunaoara pentru functiile publice de sef birou, sef serviciu si secretar al comunei se cere o vechime de minimum 2 ani iar pentru functiile publice de director general adjunct, director si director adjunct, din aparatul unui minister si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, vechimea minima este de 5 ani.

In urma dobandirii unei diplome de studii de nivel superior in specialitatea in care isi desfasoara activitatea, functionarii publici de executie au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea unei functii publice vacante intr-o clasa superioara celei in care sunt incadrati.

Procedura organizarii concursului sau examenului pentru promovarea intr-o functie publica superioara vacanta sau pentru ocuparea unei functii publice vacante, intr-o clasa superioara se stabileste prin lege.

Promovarea functionarilor publici in functiile publice superioare sau intr-o clasa superioara este strans legata de evaluarea performantelor profesionale individuale ale fiecaruia, operatie administrativa care se realizeaza anual, conform metodologiei aprobate prin hotarare a Guvernului, la propunerea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici dupa consultarea organizatiilor sindicale ale functionarilor publici reprezentative la nivel national. Evaluarea activitatii functionarilor publici se realizeaza prin raportarea criteriilor de performanta ale fiecarei functii publice, la gradul de indeplinire a obiectivelor individuale prevazute pentru perioada evaluata.

Procedura de evaluare a performantelor profesionale individuale se aplica fiecarui functionar public, in raport cu realizarea obiectivelor individuale stabilite in baza atributiilor prevazute in fisa postului si are ca scop: a) avansarea in gradele profesionale; b) retrogradarea in grade profesionale; c) promovarea intr-o functie publica superioara; d) eliberarea din functia publica; e) stabilirea cerintelor de formare profesionala a functionarilor publici.

Perioada evaluata este cuprinsa intre datele de 1 ianuarie si 31 decembrie ale fiecarui an iar perioada de realizare a operatiei administrative de evaluare este stabilita intre 1 ianuarie si 15 februarie ale anului urmator, celui pentru care se evalueaza performantele profesionale individuale ale functionarilor publici.

Pentru a fi realizata evaluarea anuala a performantelor profesionale individuale functionarul public trebuie sa fi desfasurat o activitate de cel putin 6 luni intr-o functie publica, cu exceptiile prevazute de lege.

Evaluarea performantelor profesionale individuale ale functionarilor publici de executie se realizeaza de catre conducatorul compartimentului in care acestia isi desfasoara activitatea iar ale functionarilor publici de conducere se fac de catre functionarul public de conducere ierarhic superior.

Performantele profesionale ale inaltilor functionari publici se evalueaza de catre o comisie de evaluare, compusa din 5 personalitati, recunoscute ca specialisti in administratia publica, propuse de ministrul administratiei si internelor si numite prin decizie a primului ministru.

In urma evaluarii performantelor profesionale individuale functionarului public i se acorda unul dintre urmatoarele calificative : exceptional, foarte bun, bun, satisfacator si nesatisfacator.

Modificarea, suspendarea si incetarea

raportului de serviciu

11.1. Modificarea raportului de serviciu

Un drept esential in definirea carierei functionarului public este stabilitatea in functie, ca o consecinta fireasca a continuitatii serviciului public. In exercitarea functiei publice administrative pot interveni insa anumite situatii in care functionarii publici de cariera trebuie sa indeplineasca anumite activitati sau sa exercite unele atributii cu care au fost investiti, in afara autoritatii sau institutiei publice in care ocupa functia, in aceiasi localitate sau in afara acesteia, pentru o anumita perioada de timp, fie in interesul serviciului public in care isi desfasoara activitatea, fie in interesul serviciului public in care urmeaza sa isi desfasoare activitatea.

In aceste situatii are loc o modificare unilaterala a raportului de serviciu care presupune si acceptarea din partea functionarului public, in conditiile legii. Modificarea raportului de serviciu al functionarului public poate sa fie temporara sau definitiva si poate avea loc prin delegare, detasare, transfer, mutarea in cadrul altui compartiment al autoritatii sau institutiei publice si exercitarea cu caracter temporar a unei functii publice de conducere.

Delegarea se dispune in interesul autoritatii sau institutiei publice in care este incadrat functionarul public, pe o perioada de cel mult 60 de zile calendaristice intr-un an. Daca este cazul ca delegarea sa depaseasca 60 de zile calendaristice in cursul unui an, aceasta masura se poate dispune numai cu acordul scris al functionarului public pe o perioada de cel mult 90 de zile calendaristice intr-un an. Functionarul public poate refuza delegarea, daca se afla in starea de graviditate sau isi creste singur copilul minor ori starea sanatatii dovedita cu certificatul medical face contraindicata delegarea. Pe timpul delegarii functionarul public isi pastreaza functia publica si salariul iar autoritatea sau institutia publica care il delega este obligata sa suporte costul integral al transportului, cazarii si al indemnizatiei de delegare.

Regimul juridic al delegarii evidentiaza caracterul obligatoriu si temporar al masurii de modificare unilaterala a raportului de serviciu si faptul ca delegarea are ca obiect schimbarea locului obisnuit de munca a celui delegat.

Detasarea functionarului public se dispune in interesul autoritatii sau institutiei publice in care urmeaza sa isi desfasoare activitatea cel detasat pentru o perioada de cel mult 6 luni care poate fi prelungita in cursul unui an calendaristic, numai cu acordul scris al functionarului public. Masura detasarii se poate dispune numai daca pregatirea profesionala a functionarului public corespunde atributiilor si responsabilitatilor functiei publice pe care urmeaza sa fie detasat. Functionarul public poate refuza detasarea atat pentru motivele ce privesc refuzul delegarii, cat si in cazurile in care detasarea se face intr-o alta localitate unde nu i se pot asigura conditii corespunzatoare de cazare sau este singurul intretinator de familie ori pentru motive familiale temeinice care justifica refuzul de a da curs detasarii. Pe perioada detasarii functionarul public isi pastreaza functia publica si salariul iar daca salariul functiei pe care este detasat are un cuantum mai ridicat, functionarul public beneficiaza de acest salariu. Daca detasarea se face in alta localitate, autoritatea publica sau institutia publica beneficiara este obligata sa-i suporte functionarului public detasat atat costul integral al transportului dus si intors, cel putin o data pe luna, cat si cazarea si indemnizatia de detasare.

Transferul este o alta modalitate de modificare a raportului de serviciu al unui functionar public care poate avea loc intre autoritatile si institutiile publice fie in interesul serviciului, fie la cererea functionarului public, numai intr-o functie publica pentru care sunt indeplinite conditiile specifice prevazute in fisa postului. Transferul in interesul serviciului se poate face numai cu acordul scris al functionarului public transferat, intr-o functie publica echivalenta cu functia publica detinuta. In cazul in care transferul in interesul serviciului se realizeaza intr-o alta localitate, functionarul public transferat are dreptul la o indemnizatie egala cu salariul net calculat la nivelul salariului din luna anterioara celei in care se transfera, la acoperirea tuturor cheltuielilor de transport si la un concediu platit de 5 zile. Plata acestor drepturi se suporta de autoritatea sau institutia publica la care se face transferul, in termen de cel mult 15 zile de la data aprobarii transferului. Transferul la cerere se face intr-o functie publica echivalenta, in urma aprobarii cererii de transfer a functionarului public, de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice la care se solicita transferul.

Mutarea in cadrul altui compartiment al autoritatii sau institutiei publice poate fi definitiva sau temporara. Mutarea definitiva se aproba cu acordul scris al functionarului public, de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea cel mutat iar mutarea temporara se dispune motivat, in interesul autoritatii sau institutiei publice de catre conducatorul acesteia, pe o perioada de maximum 6 luni intr-un an, cu respectarea pregatirii profesionale si a salariului pe care il are functionarul public.

Exercitarea cu caracter temporar a unei functii de conducere poate avea loc in cazul vacantei unei functii publice de conducere sau in situatia suspendarii din functie a titularului unei asemenea functii. In ambele cazuri se promoveaza temporar un functionar public care indeplineste conditiile specifice pentru ocuparea unor functii publice. Daca functia publica de conducere este vacanta, promovarea temporara a unui functionar public in aceasta functie se aproba de conducatorul autoritatii sau institutiei publice pe o perioada de maximum 6 luni, cu avizul Agentiei Nationale a Functionarilor publici. Promovarea temporara a unui functionar public intr-o functie de conducere a carui titular este suspendat se dispune de conducatorul autoritatii sau institutiei publice fara solicitarea vreunui aviz. Functionarii publici promovati temporar in functii de conducere au dreptul la salariul corespunzator functiei de conducere, daca acesta este mai mare decat cel pe care il au la promovare.

11.2. Suspendarea raportului de serviciu

Raportul de serviciu al functionarilor publici poate fi suspendat de drept sau la initiativa functionarului public, in situatiile prevazute de lege. Bunaoara suspendarea de drept intervine atunci cand functionarul public se afla in urmatoarele situatii: a) este numit sau ales intr-o functie de demnitate publica, pentru perioada respectiva; b) este incadrat in cabinetul unui demnitar; c) este desemnat de catre autoritatea sau institutia publica sa desfasoare activitati in cadrul unor misiuni diplomatice ale Romaniei ori in cadrul unor organisme sau institutii internationale, pentru perioada respectiva; d) desfasoara activitate sindicala pentru care este prevazuta suspendarea in conditiile legii; e) efectueaza stagiul militar, serviciul militar alternativ, este concentrat sau mobilizat; f) este arestat preventiv; g) efectueaza tratament medical in strainatate, daca functionarul public nu se afla in concediu medical pentru incapacitate temporara de munca, precum si pentru insotirea sotului sau dupa caz, a sotiei ori a unei rude pana la gradul I inclusiv, in conditiile legii; h)se afla in concediu pentru incapacitate temporara de munca in conditiile legii; i) carantina, in conditiile legii; j) concediu de maternitate, in conditiile legii; k) este disparut iar disparitia a fost constatata prin hotarare judecatoreasca irevocabila; l) forta majora; m) in alte cazuri expres prevazute de lege.

Raportul de serviciu se suspenda la initiativa functionarului public pe baza cererii motivate, in urmatoarele situati: a) concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, in cazul copilului cu handicap pana la implinirea varstei de 3 ani, in conditiile legii; b) concediu pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 7 ani sau, in cazul copilului cu handicap pentru afectiunile intercurente,pana la implinirea varstei de 18 ani; c) desfasurarea unor activitati in cadrul unor organisme sau institutii internationale conform legii; d) pentru participarea la campania electorala; e) pentru participarea la greva in conditiile legii.

Cererea de suspendare a raportului de serviciu din initiativa functionarului public se face in scris, cu cel putin 15 zile calendaristice inainte de data cand se solicita suspendarea si se aproba prin act administrativ al conducatorului autoritatii sau institutiei publice, cu exceptia situatiei in care se solicita suspendarea raportului de serviciu pentru acordarea concediului de ingrijire a copilului bolnav, in varsta de pana la 7 ani sau in cazul copilului cu handicap, cand suspendarea se constata de conducatorul autoritatii sau institutiei publice.

Potrivit legii functionarul public are obligatia ca in termen de 5 zile calendaristice, de la data incetarii motivului de suspendare a raportului de serviciu fie de drept, fie de fapt, sa informeze in scris despre aceasta situatie, conducatorul autoritatii sau institutiei publice. Dupa primirea informarii conducatorul autoritatii sau institutiei publice are obligatia ca in termen de 5 zile de la primirea acesteia sa asigure conditiile necesare, reluarii activitatii de catre functionarul public iar reluarea activitatii se dispune printr-un act administrativ.

Actul administrativ prin care se constata, respectiv se aproba suspendarea raportului de serviciu, precum si cel prin care se dispune reluarea activitatii de catre functionarul public se comunica Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, in termen de 10 zile lucratoare de la data emiterii.

Pe parcursul suspendarii raportului de serviciu autoritatea sau institutia publica are obligatia sa rezerve postul aferent functiei publice. Ocuparea acestor functii publice se face pe o perioada determinata, de un functionar public din corpul de rezerva iar in situatia in care nu exista functionari publici care sa indeplineasca cerintele specifice, postul poate fi ocupat in baza unui contract individual de munca, pe o perioada egala cu perioada suspendarii raportului de serviciu.

11.3. Incetarea raportului de serviciu

Incetarea raportului de serviciu al functionarului public poate interveni, in cursul derularii carierei, in urma unui fapt juridic sau a unui act juridic ori in temeiul legii, situatie concretizata prin emiterea unui act administrativ. O data cu incetarea definitiva a raportului de serviciu se incheie cariera functionarului public insa el isi pastreaza drepturile dobandite in cursul carierei, cu exceptia cazului in care raportul de serviciu a incetat din motive imputabile acestuia.

Potrivit legii incetarea raporturilor de serviciu ale functionarilor publici are loc in urmatoarele conditii: a) de drept; b)prin acordul partilor consemnat in scris; c)prin eliberarea din functia publica; d)prin destituire din functie; e) prin demisie.

Incetarea de drept a raportului de serviciu are loc in urmatoarele cazuri: a) la data decesului functionarului public; b)la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti de declarare a mortii functionarului public; c)daca functionarul public nu mai indeplineste conditiile referitoare la cetatenie romana si domiciliul din Romania sau nu mai are capacitate deplina de exercitiu ori indeplineste conditiile de studii prevazute delege pentru functia publica; d) la data comunicarii deciziei de pensionare pentru limita de varsta ori invaliditate a functionarului public; e)ca urmare a constatarii nulitatii absolute a actului administrativ de numire in functia publica, de la data la care nulitatea a fost constatata prin hotarare judecatoreasca definitiva; f)cand functionarul public a fost condamnat printr-o hotarare judecatoreasca definitiva pentru o fapta prevazuta delege sau prin care s-a dispus aplicarea unei sanctiuni privative de libertate, la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare; g) ca urmare a interzicerii exercitarii profesiei sau a functiei, ca masura de siguranta ori ca pedeapsa complementara, de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care s-a dispus interdictia; h)la data expirarii termenului pe care a fost exercitata cu caracter temporar, functia publica.

Cazurile de incetare de drept a raportului de serviciu se constata in termen de 5 zile lucratoare de la data intervenirii acestora, prin act administrativ al conducatorului autoritatii sau institutiei publice care se comunica Agentiei Nationale a Functionarilor publici, in termen de 10 zile lucratoare de la emiterea lui.

Incetarea raportului de serviciu al functionarului public prin acordul partilor se face prin aplicarea regulilor generale, de drept comun cu privire la conditiile de validitate a consimtamantului care se consemneaza in scris si trebuie dat cu intentia de a produce efecte juridice, fara sa fi viciat si sa fie serios exprimat.

Eliberarea din functia publica a functionarului public pentru motive ne imputabile are loc in urmatoarele cazuri: a)autoritatea sau institutia publica si-a incetat activitatea ori a fost mutata intr-o alta localitate iar functionarul public nu este de acord sa o urmeze; b)autoritatea sau institutia publica isi reduce personalul ca urmare a reorganizarii activitatii, prin reducerea postului ocupat de functionarul public. Potrivit legii reorganizarea activitatii unei autoritati sau institutii publice consta in mutarea acesteia in alta localitate sau reducerea activitatii care presupune modificarea substantiala a atributiilor autoritatii sau institutiei publice, precum si a structurii organizatorice a compartimentelor. Reducerea unui post este justificata daca atributiile aferente acestora se modifica in proportie de peste 50% sau daca sunt modificate conditiile specifice de ocupare a postului respectiv; c)ca urmare a admiterii cererii de integrare in functia publica ocupata de functionarul public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neintemeiate, de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de reintegrare; d)pentru incompetenta profesionala in cazul obtinerii calificativelor nesatisfacator la evaluarea performantelor individuale; e)functionarul public nu mai indeplineste conditiile specifice pentru ocuparea functiei publice; f)starea sanatatii fizice sau psihice a functionarului public constatata prin decizie a organelor competente de expertiza medicala, nu ii mai permite acestuia sa-si indeplineasca atributiile corespunzatoare functiei publice detinute.

Eliberarea din functie a functionarilor publici, in urma reducerii postului sau ca urmare a admiterii cererii de integrare in functia ocupata de functionarul public eliberat ori daca functionarul public nu mai indeplineste conditiile specifice de ocupare a functiei publice se poate dispune, numai daca nu exista functii publice vacante corespunzatoare in cadrul autoritatii sau institutiei publice.

In cazurile de eliberare din functie autoritatea sau institutia publica este obligata sa acorde functionarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice iar in aceasta perioada conducatorul autoritatii sau institutiei publice mai poate acorda celui in cauza reducerea programului de lucru pana la 4 ore zilnic, fara afectarea drepturilor salariale cuvenite.

Pentru cazurile de eliberare din functia publica, in urma incetarii activitatii , mutarii in alta localitate, reorganizare, reintegrarea in functia publica si neindeplinirea conditiilor specifice de ocupare a functiei publice, autoritatea sau institutia publica este obligata ca in perioada de preaviz sa solicite Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, lista functiilor publice vacante.

In cazul in care exista o functie vacanta, identificata in perioada de preaviz, functionarul public va fi transferat in interesul serviciului sau la cerere. Incetarea raportului de serviciu prin eliberarea din functia publica se dispune de conducatorul autoritatii sau institutiei publice prin act administrativ care se comunica functionarului public in termen de 5 zile lucratoare de la data emiterii.

Destituirea din functia publica se dispune pentru motive imputabile functionarului public in urmatoarele cazuri: a)ca sanctiune disciplinara, aplicata pentru savarsirea repetata a unor abateri disciplinare sau a unor abateri disciplinare care au avut consecinte grave; b) daca s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate iar functionarul public nu actioneaza pentru incetarea acestuia intr-un termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate. Cand sunt indeplinite conditiile cerute de lege, conducatorul autoritatii sau institutiei publice dispune destituirea din functie prin act administrativ care se comunica functionarului public, in termen de 5 zile lucratoare de la data emiterii acestuia.

Actele administrative de eliberare din functie si de demitere pot fi atacate de catre functionarii publici la instanta de contencios administrativ, in termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, atat pentru motive de ne legalitate, cat si netemeinicie. In caz de admitere a actiunii si de anulare a actului administrativ instanta de judecata dispune si obligarea autoritatii sau institutiei publice la plata catre functionarul public a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si recalculate precum si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat functionarul public. La solicitarea functionarului public instanta de contencios administrativ va dispune reintegrarea acestuia in functia detinuta.

Demisia reprezinta modalitatea de incetare a raportului de serviciu la initiativa functionarului public care se notifica in scris conducatorului autoritatii sau institutiei publice. Cererea de demisie nu trebuie motivata si produce efecte dupa 30 de zile calendaristice de la inregistrare. Cu acordul conducatorului autoritatii sau institutiei publice functionarul public poate reveni asupra demisiei, inaintea implinirii termenului de 30 de zile.

La incetarea raportului de serviciu functionarul public are indatorirea sa predea lucrarile si bunurile care i-au fost incredintate in vederea exercitarii atributiilor specifice functiei publice indeplinite.

Daca nu s-a reusit redistribuirea functionarilor publici a caror raporturi de serviciu au incetat, acestia vor beneficia de drepturile legale din bugetul asigurarilor pentru somaj in conditiile legii.

12. Notiunea de functionar public in dreptul penal

Conceptul de functionar public din dreptul administrativ nu se identifica cu notiunea de functionar public din dreptul penal care are o acceptiune mai larga, specifica acestei ramuri de drept.

Prin sintagma functionar public din dreptul penal se intelege orice persoana care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investita, o insarcinare de orice natura, retribuita sau nu, in serviciul autoritatilor publice, institutiilor publice sau altor persoane juridice de interes public care administreaza, folosesc sau exploateaza bunurile proprietate publica, serviciile de interes public, precum si bunurile de orice fel, care potrivit legii sunt de interes public. In acest sens notiunea de functionar public priveste calitatea speciala a unei persoane de care se tine seama fie la incriminarea faptelor si sanctionarea subiectului activ al infractiunii, fie la ocrotirea speciala a subiectului pasiv, al unei fapte penale.

In consecinta pentru stabilirea calitatii de functionar public potrivit reglementarii din dreptul penal, nu are relevanta titlul insarcinarii sau modalitatea investirii intrucat aceasta calitate o pot avea si persoanele care exercita temporar, cu orice titlu si indiferent cum au fost investite, o insarcinare de orice natura, in serviciul unitatilor prevazute de lege.

In dreptul administrativ functionarul public este supus investirii legale fiind depozitarul puterii publice si face parte dintr-o autoritate sau institutie publica, pe cand in dreptul penal, functionar public poate fi persoana fizica indiferent de modul investirii in functie care exercita o insarcinare de orice natura, chiar daca nu este angajata la una din unitatile prevazute de lege. Prin urmare conditia esentiala in stabilirea calitatii de functionar public, in dreptul penal este existenta raportului de serviciu prevazut de lege.

Definitia functionarului public din legea penala este determinata de necesitatea ocrotirii unor relatii sociale impotriva faptelor penale savarsite cu intentie sau din culpa de catre cei care exercita asemenea insarcinari.

Persoanele care exercita in regim autonom activitati profesionale de interes public si cele investite cu prerogative de putere publica, in exercitarea serviciului public autonom, nu sunt functionari publici in sensul dreptului administrativ si nici nu indeplinesc exigentele cerute de legea penala pentru a fi incadrati in categoria functionarilor publici. Dupa cum am subliniat definitoriu pentru stabilirea calitatii de functionar public in dreptul penal este existenta raportului de serviciu, indiferent de modul de investire in functie, intre persoana care exercita o insarcinare de orice fel si una din unitatile prevazute de lege. Or, aceste categorii socio-profesionale, nu exercita activitatile de interes public sau atributele de putere publica, in cadrul unui raport de serviciu in sensul legii penale. In consecinta acestor categorii socio-profesionale, nu li se aplica dispozitiile din Codul penal referitoare la functionarii publici.

Bibliografie selectivA

V.M. Ciobanu, "Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. I - II, Editura National, Bucuresti, 1997

A. Cotutiu, V.G. Cornea "Institutii de drept procesual civil, Editura Gutenberg Univers, Arad, 2003

I. Deleanu, "Tratat de procedura civila, vol. I - II, Editura Servo-Sat, Arad, 2004; "Tratat de procedura civila", Editura "Europa Nova", Bucuresti, 1997

Dacian Cosmin Dragos, "Contenciosul administrativ roman", Editura All Beck, Bucuresti, 2003

A.Iorgovan, "Tratat de drept administrativ", vol.I, Editura Biblioteca juridica "Nemira", Bucuresti, 1996

I. Les, "Tratat de drept procesual civil, Editura All-Beck, Bucuresti, 2001

Th.Mrejeru, "Contenciosul administrativ. Doctrina. Jurisprudenta", Editura All Beck, Bucuresti, 2003

I.Mihuta, "Repertoriu de practica judiciara", Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1977

Mircea Muresan, "Drept civil. Partea generala", Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1997

Al.Negoita, "Contenciosul administrativ", Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1992

Rodica Narcisa Petrescu, "Drept administrativ", Editura "Accent", 2004

V.I.Prisacariu, "Contenciosul administrativ roman", Editura All, Bucuresti, 1994

13. Culegere de practica judiciara ale instantelor judecatoresti

Acte normative

1. Constitutia Romaniei adoptata 21 noiembrie 1991, revizuita prin Legea nr.429/2003, aprobata prin Referendumul national din18-19 octombrie 2003, confirmat prin Hotararea Curtii Constitutionale nr.3 din 22 octombrie 2003

2. Codul de procedura civila din 9 septembrie 1865 a fost republicat de Legea nr. 18 din 12 februarie 1948 publicata in M. Of. nr.35 din 12 februarie 1948, cu modificarile si completarile aduse de: Decretul nr.1228 din 15 mai 1900, prin trei legi de accelerarea judecatii: din 19 mai 1925, 11 iulie 1929 si 23 iunie 1943, prin Legea nr.104 din 22 septembrie 1992 publicata in M. Of. nr.244 din 1 octombrie 1992; prin Legea nr.105 din 22 septembrie 1992, publicata in M. Of. Partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992; prin Legea nr.59 din 23 iulie 1993, publicata in M. Of. nr.177 din 26 iulie 1993, prin Ordonanta de Urgenta nr.138 din 14 septembrie 2000, publicata in M. Of. din 2 octombrie 2000, prin Ordonanta de Urgenta nr.59 din 25 aprilie 2001, publicata in M. Of. din 27 aprilie 2001; Ordonanta de urgenta nr.58 din 25 iunie 2003, publicata in M. Of. nr. 460 din 28 iunie 2003; Legea nr.195 din 25 mai 2004, publicata in M. Of. nr.470 din 26 mai 2004; Ordonanta de urgenta nr. 65 din 9 septembrie 2004, publicata in M. Of. nr. 840 din 14 septembrie 2004.

3. Legea administratiei publice locale - nr.215 din 23 aprilie 2001, publicata in M.Of.nr.204 din 23 aprilie 2001, modificata si republicata

4. Legea contenciosului administrativ nr.554 din 2 decembrie 2004, publicata in M. Of. nr.1154 din 7 decembrie 2004

5. Legea nr.188 din 8 decembrie 1999 - Statutul functionarilor publici publicata in M.Of. nr.600 din 8 decembrie 1999, modificata si republicata