Conditia ca actul administrativ sa vatame un drept sau un interes recunoscut de lege; problema dreptului si a interesului legitim potrivit art. 21 din Constitutia Romaniei

Conditia ca actul administrativ sa vatame un drept sau un interes recunoscut de lege; problema dreptului si a interesului legitim potrivit art. 21 din Constitutia Romaniei

1. Solutia reglementarii cu privire la dreptul subiectiv si interesul legitim

In Legea infiintarii Consiliului de Stat (1 feb.1864) se cerea doar conditia vatamarii unor simple interese ale particularilor. In 1866, Legea care desfiinta Consiliul de Stat prevedea ca afacerile de natura contencioasa vor fi judecate de instante dupa regulile ordinare. In Legea din 1905 se preciza insa: cererile in casatie pentru cazurile de competenta Sectiei III (contencios) "nu vor fi primite decat pentru motivul de exces de putere, incompetenta, denaturarea actelor si violarea legii sau a unui regulament" si numai "cand s-ar viola un drept al recurentului." De asemenea se admitea primirea acestor actiuni si pentru gresita apreciere a faptelor "cand erau atacate deciziile si ordonantele prefectilor, primarilor si altor autoritati publice date in materii enumerate de lege." Legea din 25 martie 1910 pricinile dintre particulari si stat, judete, comune "pentru vatamarea dreptului particularilor prin acte administrative de autoritate." Legea din 1912 este mai clara si retine "recursurile acelor care s-ar pretinde vatamati in drepturile lor, printr-un act administrativ de autoritate facut cu incalcarea legii, precum si recursurile in contra refuzului autoritatii administrative de a rezolva a cerere relativa la un asemenea drept." In spiritul acestei reglementari a fost redactat si art.107 alin.3 al Constitutiei din 1923 precum si art. 1 al Legii contenciosului din 1925.Acest mod de reglementare este mentinut (reluat) si de Constitutia din 1965 si Legea nr. 1 din 1965.

In Legea nr.29/1990 se foloseste, si nu intamplator, expresia "drept recunoscut de lege" iar in art.21 din Constitutia din 1991 se consacra principiu dupa care "orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime." Aceasta reglementare se indeparteaza de spirtul traditional, readucand in actualitate ideea de baza din Legea Consiliului de Stat - 1864.

Ca atare, conditia dreptului vatamat apare, strict juridic vorbind, nu pentru declansarea contenciosului administrativ ca institutie de garantare a drepturilor cetatenilor ci tragerea la raspundere a autoritatii administrative parate.

2 Semnificatia coroborarii art.21 din Constitutia din 1991 cu art.48 din aceiasi Constitutie

Art. 48 din Constitutie prevede: "orice persoana vatamata intr-un drept al sau" nu poate fi interpretat si aplicat facandu-se abstractie de art.21 cu atat mai mult cu cat art.21 este inscris in Cap. I - Dispozitii comune ale Titlului consacrat drepturilor fundamentale. Deci norma din art.48 care reglementeaza un anume drept fundamental - cuprins in Cap. III al Titlului consacrat drepturilor fundamentale - nu poate fi interpretata si aplicata in afara dispozitiilor comune ce fac obiectul primului capitol din acest titlu.

Textele la care ne-am referit nu sunt in opozitie ci intr-un raport de complementaritate; primul (art.21) evoca situatia generala iar cel de-al doilea contureaza cazul special. Asadar:

daca reclamantul pretinde ca i s-a incalcat un drept (de la un drept fundamental prevazut de Constitutie pana la un drept izvorat dintr-un contract de drept civil) prin act administrativ explicit sau act administrativ implicit (refuz), logic, nu se poate admite actiunea daca nu face si dovada incalcarii;

dovedirea dreptului incalcat un trebuie facuta prin incalcarea drepturilor altora ori a autoritatii publice parate;

aceste principii trebuie strict respectate pentru ca, in fond, este vorba de principiul egalitatii in fata legii si de principiul exercitarii drepturilor si libertatilor cu buna credinta (art.54 din Constitutie).

Asadar, nimeni nu poate pretinde o anumita solutie din partea judecatorului, invocandu-se vatamarea unui drept recunoscut de lege cand, in realitate, este vorba de vatamarea unor simple interese si nu de interese legitime, ocrotite de lege. Evident, ca si in asemenea situatii instanta poate dispune anularea actului administrativ daca s-a incalcat legea, insa justificand aceasta situatie in considerentele hotararii judecatoresti. In atare situatie prevaleaza rolul contenciosului administrativ de garant al legalitatii actelor administrative, contracarand "excesele de putere."

In orice caz, o actiune contra unui act administrativ pe ideea vatamarii unui drept recunoscut de lege este, pe baza textelor constitutionale, si o actiune pe ideea vatamarii unui interes legitim, chiar daca acest lucru nu se prevede expres in actiune. Daca instanta retine ca actul administrativ atacat este abuziv, este emis cu exces de putere, deci contrar Constitutiei sau legii, desi reclamantului nu i-a incalcat un drept subiectiv, va putea da o solutie de admitere a actiunii, aratand insa in considerentele hotararii motivele pentru care decide astfel.

Aceasta este schimbarea fundamentala realizata de Constitutia din 1991 in privinta competentei instantelor de contencios administrativ.

Pe plan legislativ acest lucru are o importanta deosebita in sensul ca textul constitutional face o modificare implicita a textului din Legea nr.29/1990, lege anterioara Constitutiei. Astfel, sintagma "daca se considera vatamata in drepturile sale recunoscute de lege" din art.1 al Legii nr.29/1990 a dobandit semnificatia "daca se considera vatamata in drepturile, libertatile si interesele sale recunoscute de lege."

Interesul legitim poate fi atat personal cat si public; fundamentul constitutional al interesului public reprezentandu-l dispozitiile Constitutiei Romaniei cu privire la indatoririle fundamentale ale cetatenilor romani.

A se vedea: Iorgovan, Antonie - Tratat de Drept Administrativ, Ed. All Beck, Bucuresti, 2001.