Definitia generala a contraventiei

Definitia generala a contraventiei

Prin abordarea traditionala a dreptului penal, prin impartirea tripartita a acestuia, in codul penal francez de la 1791 si 1810 s-au consacrat, alaturi de crime, delicte, si contraventiile. In tara noastra o diviziune trihotomica a dreptului penal a fost prevazuta de Regulamentele Organice (art.262, 416, 317 pentru Tara Romaneasca si art. 342, 345 pentru Moldova), precum si in Condica Criminala din 1841 si Condicile penal Stirbei din 1850 ,care imparteau infractiunile in trei categorii: abateri, vini, si crime. Codul Calimach a consacrat o diviziune bipartita a infractiunilor, fara a se retine insa termenul de contraventie, la fel ca in reglementarile ce consacrasera o viziune tripartita.

De la debutul institutiei contraventiei si pana in prezent, reglementarile in materie contraventionala au fost constante in mentinerea ilicitului contraventional in sistemul normativ al faptelor care lezeaza valorile sociale si relatiile sociale protejate de lege. Elementul supus structurarii, creand dificultati de configurare a identitatii raspunderii contraventionale, ca forma de raspundere distincta de celelalte forme de raspundere juridica, a fost natura juridica a regimului contraventional. Din acest punct de vedere, materia contraventionala a trecut, ca efect al schimbarilor legislative din domeniul penal, in sfera abaterilor cu caracter administrativ. Aceasta translatie, desi a mentinut unele apropieri si similitudini cu institutii apartinand dreptului penal, a impus definirea, din punctul de vedere al ramurii de drept apartinatoare - dreptul administrativ - a conceptului de contraventie si a raspunderii contraventionale

Ca natura juridica, contraventia este o fapta juridica, fiind un tip de activitate neconvenabila deoarece vatameaza si pericliteaza drepturile si interesele societatii sau ale unor persoane particulare. Termenul "contraventie" are trei sensuri, pe planul dreptului contraventional, dintre care unul concret si doua abstracte.

In abstract, contraventia poate fi privita in raport cu alte forme de ilicit sau pentru delimitarea diferitelor specii de ilicit contraventional .Vazuta lato sensu si abstract, contraventia este o fapta descrisa de legea contraventionala. Normele care stabilesc contraventiile au ca ratiune supozitia ca fapta interzisa s-ar putea repeta, contraventia fiind, la fel ca infractiunea o specie de ilicit ipotetic.In concreto, contraventia este o fapta a unei persoane, savarsita cu vinovatie, prin care se incalca o norma ce interzice fapta, calificand-o contraventie. In acest sens, contraventia este o fapta realizata in lumea inconjuratoare ce poate fi incadrata in tiparul legii contraventionale. Din punct de vedere social, contraventia este o fapta prin care se cauzeaza o vatamare unui subiect de drept sau se pune in pericol ordinea sociala.Din punct de vedere natural, contraventia apare ca o deviere de conduita a unui membru al societatii, care este lipsit de respect fata de ceilalti componenti ai grupului din care face parte. Din perspectiva morala, contraventia apare ca o activitate contrara constiintei etice minime a societatii.

Ilicitul contraventional a fost consacrat legislativ in Codul Penal roman din 1865, care diviza ilicitul penal in trei categorii: crime, delicte si contraventii, avand drept criteriu de distinctie intre acestea sanctiunea aplicata . Regimul juridic al contraventiilor se incadra in urmatoarele reguli: contraventiile erau fapte neintentionate, indiferent de actul normativ care le consacra; subiecte ale contraventiei erau numai persoanele fizice; contraventiilor li se aplicau circumstantele atenuante, cauze de exonerare de raspundere, recidiva; tentativa si complicitatea la savarsirea contraventiilor nu se pedepseau; ca sistem sanctionator existau pedepsele constand in amenda si inchisoare; se putea lua masura confiscarii, dupa regulile stabilite de cod; amenda se pronunta singura sau insotita de inchisoarea politieneasca, iar in caz de insolvabilitate a condamnatului amenda se putea inlocui cu inchisoare stabilita ca durata de judecatorie; exista posibilitatea stabilirii contraventiilor prin legi ale organelor administrative, acestora revenindu-le un rol insemnat in constatarea, sanctionarea si executarea contraventiilor.

Codul Penal roman din 1936 defineste contraventia in art.579 si 580 si aduce ca noutate in reglementarea sanctionarii contraventionale instituirea raspunderii in situatia savarsirii contraventiei in baza raportului de prepusenie sau, in cazul in care subiectul contraventional se gasea sub ingrijirea altei persoane, prin art.581 .

Sistemul instituit prin Codul Penal din 1936, cu modificarile ulterioare, a fost dezincriminat prin Decretul 184/1954, decret care a abrogat dispozitiile din Codul penal si din legile speciale privind sanctionarea faptelor ce constituie contraventii. Incadrarea contraventiilor in cadrul ilicitului penal alaturi de crime si delicte dispare odata cu Decretul nr.184/1954, cand contraventiile incep a fi abordate ca fapte cu un pericol social redus, simple abateri administrative. Acesta este momentul in care stiinta dreptului administrativ devine aceia indreptatita a defini elementele esentiale ale raspunderii contraventionale. Decretul, care a fost republicat la 28 mai 1955, a consfintit pentru prima data in istoria tarii noastre, regulile esentiale ale constatarii faptelor contraventionale, aplicarii sanctiunii, executarii cailor de atac si executarii sanctiunii, care in linii mari, au fost reluate si in Legea 32/1968 . Adoptarea legii 32/1968 a adus o perfectionare in materia reglementarii contraventiilor ducand la o intarire a legalitatii, la o limitare a actelor normative in care erau cuprinse contraventiile, la o stabilire mai riguroasa a faptelor considerate contraventionale.

Acesta a fost momentul legislativ care a marcat trecerea contraventiei din sfera faptelor penale in domeniul abaterilor de natura administrativa, cu regimul juridic sanctionator administrativ.

In fundamentarea conceptului de contraventie, nici legiuitorul din 1954 nu a gasit un alt criteriu de delimitare a contraventiei de infractiune decat criteriul cantitativ (grad mai redus de pericol social), adaugand insa si un al doilea criteriu, cel al sanctiunilor specific administrative: avertismentul si amenda contraventionala, care isi pastra natura juridica administrativa, neputand fi transformata in munca corectionala in libertate sau intr-o pedeapsa privativa de libertate, institutie apartinand dreptului penal.

Devenit lege cadru in materie contraventionala, Decretul 184/1954 a prefigurat atat partea generala, cat si partea procedurala contraventionala.

Ulterior, Legea nr.32/1968, desi a preluat in linii mari reglementarea anterioara, a reprezentat un evident progres in reglementarea contraventiilor, demonstrat si de faptul ca a continuat sa se aplice pana in anul 2001, chiar daca unele legi sau ordonante ale Guvernului de dupa 1989 au modificat sau au stabilit unele rezerve la anumite dispozitii ale legii.

In prezent sediul materiei il constituie Ordonanta Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor , care a abrogat Legea nr. 32/1968. Desigur, actuala reglementare contine elemente de noutate, dar cel mai important aspect il reprezinta punerea de acord a prevederilor sale cu principiile Constitutiei din 1991.

Potrivit art.1 din Legea nr.32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, contraventia era definita ca fiind fapta savarsita cu vinovatie, care prezinta un pericol social mai redus decat infractiunea si este prevazuta si sanctionata ca atare prin legi si alte acte normative. Remarcam ca in prezent, Legea nr.32/1968 care constituia legea cadru in materia raspunderii contraventionale, a fost abrogata prin O.G. nr.2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contraventiilor, iar abordarea normelor cuprinse in acest act normativ trebuie sa se faca in intelesul si cu respectarea dispozitiilor Constitutiei Romaniei din 1991 revizuita.

Potrivit O.G. nr.2/2001 contraventia este definita ca fiind fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin lege, ordonanta, hotarare a Guvernului sau, dupa caz, prin hotarare a consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, a consiliului judetean ori a Consiliului General al Municipiului Bucuresti. Prin Legea de aprobare nr.180/2002 , O.G. nr.2/2001 i s-au adus anumite modificari si completari care imbunatatesc unele din textele initiale. In art. 1 teza I-a din O.G. nr.2/2001 se stipuleaza ca legea contraventionala apara valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penala.

Trebuie subliniat ca nu numai in legislatia romaneasca contraventiile au fost scoase de sub incidenta legii penale, ci si in legislatiile altor tari: Germania, Cehia, Slovacia. Curtea Constitutionala din tara noastra a aratat ca "in jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca nimic nu impiedica statele sa-si indeplineasca rolul lor de gardieni ai interesului public prin stabilirea sau mentinerea unei distinctii intre diferitele tipuri de infractiuni". Nu putem vorbi de contraventie fara a defini raspunderea contraventionala ca reprezinta principala forma a raspunderii administrative, care intervine numai in situatia savarsirii unei fapte calificate expres de lege drept contraventie.

Aceasta definitie nu mai contine referirea la pericolul social al contraventiei, care ar fi mai redus ca cel al infractiunii, asa cum prevedea art.1 din Legea nr.32/1968. Prevederea continuta in vechea lege avea la baza conceptia potrivit careia unica distinctie intre contraventii si infractiuni o reprezenta pericolul social al faptei. Aceasta conceptie s-a reflectat in majoritatea actelor normative care prevedeau si sanctionau contraventii, care contineau formule de genul "Constituie contraventii urmatoarele fapte, daca nu au fost savarsite in astfel de conditii, incat sa fie considerate, potrivit legii penale, infractiuni". Referirea la pericolul social ca element fundamental de distinctie intre contraventii si infractiuni a fost criticata de mai multi autori, considerandu-se ca aceasta "cuprinde germenii unor situatii confuze, ai unei abordari nestintifice si ai unei practici legislative neadecvate" . Potrivit acestui autor, confuzia era cauzata de faptul ca textul vechii legi nu arata expres daca este vorba de pericolul social generic sau de pericolul social concret. In masura in care este vorba de pericolul social generic, este de neinteles de ce anumite contraventii sunt sanctionate mai grav decat multe infractiuni, astfel incat criteriul pericolului social nu este de natura sa ajute la deosebirea contraventiilor de alte fapte antisociale. Eliminarea din definitia contraventiei a referirii la gradul de pericol social a fost apreciata de unii autori care considera ca in acest mod definitia contraventiei este mai aproape de un concept stiintific. Alti autori considera ca "eliminarea sintagmei referitoare la gradul de pericol social este inoportuna, intrucat practica Curtii Europene a Drepturilor Omului este in sensul in care contraventia tine de domeniul penal al statului, chiar daca dreptul national nu o prevede"

In limbajul curent, prin termenul de contraventie se intelege orice fapta ilicita, adica orice actiune sau inactiune prin care se incalca o regula juridica sau de alta natura. De asemenea, contraventia este o fapta care incalca o norma juridica, in timp ce regulile extrajuridice care reglementeaza anumite activitati sportive, culturale sau de alta natura, revin nu numai sferei contraventiilor, ci oricarei categorii juridice.

Definitia legala generala a contraventiei este utila deoarece constituie un instrument pe care practicienii il folosesc cu prilejul aplicarii legii contraventionale. Totodata, definitia legala a contraventiei, reflecta unele dintre principiile dreptului contraventional sau anumite laturi ale acestora. De asemenea, cu ajutorul notiunii generale a contraventiei se poate mai usor diferentia sfera ilicitului contraventional de domeniul celorlate specii de ilicit, adica sfera contraventiilor de cea a infractiunilor, a delictelor civile, a abaterilor disciplinare, etc.

Dintre toate celelalte specii de fapte ilicite- infractiuni, delicte civile, abateri disciplinare,etc., contraventia se asemamana cel mai mult cu infractiunea. Aceasta apropiere se datoreaza originii comune a celor doua forme de ilicit. In reglementarea actuala, legiuitorul nu defineste contraventia prin compararea pericolului sau social cu cel al infractiunii, cum o facea in cuprinsul Legii nr. 32 1986 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, ci numai prin trei elemente, respectiv: latura obiectiva,elementul legal si latura subiectiva.