Dihotomia politica-administratie publica mit sau realitate

Dihotomia politica-administratie publica mit sau realitate

Originile conceptuale ale acestei dihotomii, existenta sa si desirabilitatea sa au fost cu mult inainte teoretizate, unii sustin ca, chiar odata cu ridicarea problemei functionarii democratiei.

Argumentul central al dihotomiei politica-administratie il constituie existenta unei distinctii intre "politics" si "policy making" pe de o parte si "policy implementation" pe de alta parte.

Puncte de vedere conventionale conchid ca relatia politica-administratie publica este una de sursa-resursa. In acest sens redam in cele ce urmeaza diverse acceptiuni ale teoreticienilor din domeniu:

Ø      In timp ce politicieni sunt preocupati de obiectivele politice, administratia este responsabila doar pentru traducerea/punerea lor in practica. Self. P. (1975)

Ø      Politicieni si functionarii sunt cunoscuti ca vietuitori ai propriei lor lumi, cu valori separate, reguli si metode. Sayre W.S. (1958)

Ø      Modelul dihotomic este bazat pe ideea controlului democratic si a suprematiei legii -"Rule of Law". Svara J.H. (1985)

Ø      Politica trebuie realizata/facuta de catre oficiali alesi in mod democratic si apoi implementata de administratori. Separarea celor doi actori limiteaza coruptia si creste eficienta, prin neimplicarea politicienilor in "detalii de administrare". Svara J.H. (1985)

Wodrow Wilson (Presedinte al SUA 1913-1921) este adesea citat ca fondatorul dihotomiei politica-administratie publica, dihotomie statuata in eseul sau "Studierea administratiei publice" publicat de Political Science Quartely (1887) in care afirma ca "administratia se situeaza in afara sferei politicului. Problemele administrative nu sunt probleme politice. Desi politicul stabileste sarcinile administratiei    nu trebuie acceptata manipularea sa."

Dihotomia politica-administratie a fost cuprinsa chiar si in operele lui M. Weber. Weber a fost cel care a trasat clar o distinctie intre birocrati si politicieni sustinand ca mutuala lor existenta va marca procesul decizional al secolului XX.

Una din problemele invocate de Weber priveste creatia unei suprematii birocratice in care distributia politicilor guvernamentale este inlocuita de problemele existentei organizatiilor birocratice. In vederea prevenirii acestui fapt Weber dezvolta numeroase mecanisme ce vor servi limitarii puterii administratorilor[1]. Weber a considerat ca principale instrumente in restrictionarea puterii birocratice: normele legale, parlamentele efective (din punctul de vedere al actului legislativ, al celeritatii acestuia) si cel mai important liderii politici ce vor fi numiti la conducerea autoritatilor administrative. In acest sens, relatia dintre politicieni si birocrati este perceputa ca dihotomica, cu politicieni ca "policy makers" si birocratii ca "policy implementers".

Dihotomia politica-administratie si-a atins culmile existentiale intre anii 1920-1930. Reprezentarea puternica in mediul academic si la nivel de practica a fost explicata prin intermediul urmatoarelor motive:

ar fi trebuit sa existe deoarece aceasta prima decada a secolului XX desemneaza perioada de institutionalizare a administratiei publice ca domeniu de studiu, urmata de o cautare avida a unui singur subiect de cercetare in ceea ce o priveste (Robertson, 1995);

aceasta dihotomie asigura unul din punctele de plecare in constructia stiintei administrative, cel mai eficient mod de executare a obiectivelor politice (Self, 1977);

pe de alta parte, cresterea popularitatii dihotomiei poate fi explicata avand in vedere evenimentele istorice turbulente din acea perioada. Caderea economica din anii `30 a dat posibilitatea extinderii activitatii guvernelor in economie. Implicarea guvernelor a fost realizata prin intermediul agentiilor administrative, iar instrumentele rationale de intervetie ale acestora numai administratia publica le putea oferi (Sayre, 1958).

In aceste circumstante dihotomia politica-administratie pare sa-si fi gasit momentul propice dezvoltarii ca drept concept.

Dar odata cu inceputul anilor `40 dihotomia politica-administratie a devenit subiectul unui sever criticism dezvoltat din trei puncte de vedere/unghiuri:

Ø      unghiul conceptual - ce pretindea o redefinire a termenilor cheie dezvoltati de stiinta politica;

Ø      unghiul empiric - demonstreaza in mod evident implicarea semnificativa a functionarilor publici     in procesul decizional;

Ø      unghiul normativ - ce sustine dezirabila implicare a administratiei in procesul decizional, astfel se asigura promovarea unor valori rar avansate de oficiali alesi. (Svara, 1958)

Cea mai severa critica adusa dihotomiei politica-administratie la care au aderat doctrinarii preocupati de teoriile politice si de procesul politic este aceea ca "administratia este fara nici o indoiala implicata in politica" .