Etica in politica

Etica in politica

Politica este la originea actelor celorlalte profesii, cel putin prin legi, politica de distribuire a banilor publici si niveluri de impozitare. Daca politica se practica fara scrupule, este de asteptat ca alte domenii sa fie silite sa devina ne-etice; in principal cel mai afectat domeniu poate sa fie administratia publica.

Politica este pentru unii politicieni o ocupatie vremelnica. Pentru altii devine o cariera. Ea insasi poate capata caracteristicile unei profesii speciale.

Intr-un regim democratic asocierea dintre morala si politica este si dezirabila si necesara. Iata cateva ratiuni pentru aceasta:

Ø      democratia presupune solutionarea conflictelor pe cale pasnica, fara violenta intre grupurile de interese.

Ø      pentru instituirea si dezvoltarea unei democratii este necesar ca relatiile intre cetateni si intre acestia si institutii sa fie relatii de incredere. Astfel de relatii nu se pot instaura si mentine daca se ajunge la inselarea sistematica a cetatenilor, la falsitate cronica sau in probleme cruciale, la secretomanie si lipsa de transparenta.

Ø      societatea democratica este pluralista si contractuala. Grupurile de interese sunt in competitie pasnica. Ele trebuie sa negocieze, sa concilieze divergente, prin urmare, aceste practici nu sunt posibile fara intelegere[1].

Teoreticienii trateaza problemele de etica politica sub genericul: problema mainilor murdare (dirty hands politics). Termenul este inspirat din titlul piesei lui Jean-Paul Sartre: Les mains sales, precum si din lucrarea lui Machiavelli, Principele. Ideea centrala care a condus la o astfel de formulare este aceea ca, odata intrata in politica, o persoana nu poate sa ramana cu 'mainile curate', ba mai mult, ca, uneori, din 'ratiuni de stat', poate sa aiba mainile patate cu sange. Ruptura intre morala si politica a fost justificata astfel de a lungul timpului:

Ø      comportamentul politic este ghidat de maxima: Scopul scuza mijloacele! iar scopul major este crearea sau pastrarea statului si binelui public.

Ø      teoria ratiunii de stat solicita realism politic, adica divortul de morala, fie in raport cu 'inamicul intern' (vezi dusmanul de clasa in perioada de instaurare a comunismului), fie in raport cu 'inamicul extern' (vezi cazul razboaielor).

Ø      exista, potrivit unor opinii, o contradictie fundamentala intre etica principiilor si etica consecintelor. Daca tinem seama doar de principii, putem ajunge la consecinte absurde legate de faptul ca putem sacrifica orice in numele lor, eventual potrivit dictonului: Fiat iustitia, pereat mundus! (Sa se faca dreptate, chiar daca ar pierii toti oamenii!). Daca tinem seama doar de consecinte, putem iarasi sacrifica orice categorie de cetateni sau de interese externe in numele faptului ca, pentru grupul pe care il reprezinta, politica satisface pe deplin interesele acestuia[2].

Fata intunecata a politicii este chiar fata ei imorala. Intre formele frecvente de imoralitate politica se numara: utilizarea cetatenilor ca mijloace; inselaciunea; incalcarea promisiunilor; cinismul (a calca peste cadavre); lipsa de compasiune; compromiterea; demagogia; cruzimea; manipularea; tradarea. Acest tip de comportamente sunt considerate vicii politice.

Unul dintre cele mai discutate aspecte ale eticii politice il reprezinta asa numita minciuna pentru binele public. Este solicitat chiar dreptul moral de a minti. Acest tip de comportament trece adeseori drept altruism politic. La o analiza mai atenta, astfel de justificare se poate regasi in paternalismul politic.

Scuzele frecvente pentru minciuna in politica sunt de tipul urmator:

a) Exista o criza majora in societate. Prin urmare, in campanie politicienii pot recurge la formula: "spune oamenilor ceea ce vor ei sa auda" si, odata ajunsi la guvernare, ei vor face ceea ce trebuie, din ratiuni de stat. Cetatenii ii vor scuza dupa ce vor percepe ca utile consecintele guvernarii.

b) Minciuna este nevinovata. Din aceasta categorie fac parte asa numitele minciuni albe, cele lipsite de consecinte. Sunt minciuni din politete si se practica mai ales in diplomatie sau din curtoazie diplomatica.

c) Minciuna este menita sa protejeze secrete. Exista informatii care nu pot fi public dezvaluite fiindca ar aduce prejudicii fara sa produca si consecinte dezirabile. Acelasi argument este folosit si in cazul secretelor private, nu doar al celor de stat. Este invocat dreptul de a ascunde informatii.

O problema centrala a politicii, atat sub aspect legal, cat si sub aspect moral este cea a coruptiei. Se spune ca puterea corupe, iar puterea absoluta corupe absolut. Din punct de vedere moral coruptia are aceleasi efecte ca si inselaciunea: lezeaza, sau, daca este endemica, prabuseste increderea in guvernare. In acelasi registru poate sa conteze o practica politica frecventa si necesara, de asta data: compromisul.

Compromisul este un targ (politic, in cazul de fata), din care unii agenti vad avantaj obtinut prin cooperare reciproca, temporara, pentru obiective limitate, politici sau interese limitate in scopul de a asigura atingerea altora, pe termen lung si de importanta mai mare. Nu este nimic imoral in compromis ca atare, ci in unele implicatii ale sale. Ceea ce trece granita de la compromisul moral acceptat la compromisul inacceptabil este compromiterea: abandonarea marilor scopuri, a intereselor majore, ceea ce lezeaza major integritatea politicianului sau partidului: sacrificarea principiilor fundamentale (nucleul tare al principiilor). Compromiterea conduce spre responsabilitate negativa si izolare morala.

1.1. Necesitatea moralei in politica

Motivatia frecventei actelor imorale este de obicei aceea ca politica implica actiune necesara, nu neaparat actiune buna.

Problema 'mainilor murdare' nu este specifica doar politicii, ci mai general, conditiei umane[3].

Ideea divortului intre etica si politica nu este caracteristica doar realismului politic de tip machiavelic, ci o sustin si anarhistii actuali si de aceea doresc sfarsitul statului. Statul, sustin acestia, este incompatibil cu valorile politicii. Ca sa iti atingi scopurile in politica recurgi la minciuna, cruzime, crima (Machiavelli).

Moralitatea politica are insa standarde specifice, relativ diferite de cea privata. Notiunea centrala este cea de moralitate de rol.

Este usor sa iti manjesti mainile in politica si adesea este drept sa o faci . Uneori este necesar sa manipulezi, minti, tradezi iar aceste comportamente sunt mai frecvente decat in viata privata, insa fiindca in democratii politicienii sunt reprezentanti ai cetatenilor si a grupurilor lor de interese, ei trebuie sa aiba acoperire morala pentru actele lor.

Dar viata publica este pluralista. Politicile pe care le aprobam trec drept morale, iar cele pe care le dezaprobam trec drept imorale. In politica alegerea este a altuia, in morala alegerea este proprie (politic, puterea de alegere este deasupra indivizilor).

Se pot formula cateva ratiuni pentru existenta unei morale in politica:

actele apartinand politicilor publice schimba vietile multor oameni, prin urmare, responsabilitatea pentru consecinte este semnificativ mai ridicata decat pentru actele din viata personala sau chiar din viata profesionala.

domeniul public detine 'monopolul violentei', in sensul utilizarii ei ca violenta legitima. Pentru Politie, de exemplu 'sa nu lovesti' sau uneori chiar 'sa nu ucizi', devin norme inaplicabile sau daca sunt aplicate, consecintele pot sa fie mult mai imorale.

in democratie guvernantilor li se cere sa protejeze interesele celor pe care ii reprezinta, indiferent daca acestia sunt membri partidului propriu sau cetateni neafiliati sau afiliati altor partide, prin urmare, politicienii trebuie sa aiba o componenta de etica a grijii[5].

Politica e dominata de problema impartialitatii morale si a neutralitatii. De exemplu, nepotismul are un prost prestigiu, ca si tratamentului preferential pe criterii personale. Guvernantii intra sub o alta norma decat cea privata: Sa nu profiti de putere in scopuri personale! Dar existenta unei astfel de norme nu ne asigura ca tratamentul preferential nu se aplica pe alte criterii, de exemplu, grupurilor financiare de interese care ii sprijina pe politicieni in campanii.

Un rol major al politicii este acela de a aplica strategii ale dreptatii, chiar de a contura sensurile contextuale ale dreptatii. La modul general, dreptatea este tratata ca dreptate procedurala si dreptatea retributiva. Legea este egala pentru toti, fiecare persoana primeste ceea ce merita. Numai ca acest fel de dreptate are partea ei de orbire. Daca 'oamenilor legii' li se cere sa o aplice, pur si simplu, politicienilor aflati la putere li se cere altceva: sa vada dincolo de egalitatea in fata normelor si situatiile particulare, grupurile defavorizate, nedreptatea, chiar 'imoralitatea' legilor oarbe. In legatura cu acestea, politicienii trebuie sa stabileasca victimele nedreptatii si strategiile de compensare: dreptatea compensatorie. Ea este expresia practica a regretului moral in politica. Astfel de abordari sunt frecvente in raport cu grupurile rasiale, etnice.

1.2. Virtuti in politica

Aristotel a fost initiatorul traditiei eticii virtutilor si al discutiei teoretice despre 'virtuti civice', cum le numea el. Etica este practica si trebuie sa aiba valoare actionala, prin urmare, ea nu poate sa ramana la o multime de precepte care transcend persoana. Ne intereseaza la fel de mult si cine practica aceste percepte. Ce fel de persoana trebuie sa fie, fiindca intre caracter si actiune exista o legatura cauzala. Pentru ca un om sa faca acte drepte trebuie sa fie un om drept, sa aiba virtutea corectitudinii. Virtutile se dezvolta prin reciprocitate si conduc la concordie ca forma reciproca de recunoastere si confirmare. Cea mai semnificativa virtute a conducatorilor politici este intelepciunea practica[6].

Atunci cand ne intrebam ce fel de oameni am vrea sa fie politicienii incercam sa raspundem configurand sensurile virtutilor necesare in politica. Ne vom referi cu precadere la virtutile rolului de politician si nu la virtutile specifice vietii private ale politicienilor (vezi de exemplu 'afacerea Sexgate' in care presedintele Clinton a fost iertat de publicul american in numele rezultatelor administratiei sale). Desi ar fi de dorit ca rolurile morale sa fie in armonie, nu este obligatoriu ca aceasta sa se intample. Mai mult, sunt situatii in care politicienii sunt iertati pentru greselile lor din rolurile publice detinute in trecut, daca sunt perceputi ca eficienti in prezent (vezi de exemplu acceptarea unor fosti membri ai nomenclaturii comuniste si ai politiei politice ca lideri ai tranzitiei spre capitalism democratic in tarile Est Europene).

Exista insa si perspective deontologiste potrivit carora greselile flagrante din viata privata, precum si cele din viata politica anterioara 'noului contract', nu trebuiesc iertate. Aceste greseli trebuiesc sanctionate prin lege.

Problema centrala a politicii e justificarea mijloacelor: faci un rau actual pentru un bine de viitor. Din acest motiv, din punctul lui de vedere, virtutile politicienilor sunt: simtul proportiilor, realismul, concentrare interioara, calmul ( sa nu-ti pierzi capul).

Michael Slote utilizeaza termenul de stomac moral (moral stomach), respectiv calitatea de a iti pastra apartenenta politica chiar daca ai o aversiune morala in a-ti urma cauza: sa-ti tii angajamentele politice si cand esti in conflict moral cu ele[7]. Nu admiram, sustine el, doar angajarea publica a politicianului, ci si stomacul lui moral.

Simone Weil considera ca moralitatea actiunii in sfera publica depinde de onestitatea intelectuala rolul acestei virtuti este aceea de a te apara de automistificare. Daca avem onestitate intelectuala stim ce si cine suntem, care ne sunt limitele si posibilitatile. Umilinta morala este un bun antidot al formei exagerate a orgoliului: trufia. Ea constituie o conditie a integrarii morale, in acordul cu standardele comunitatii[8]. Cele doua virtuti: onestitatea si umilinta sunt necesare oricarei persoane politice democratice, capabile sa inteleaga faptul ca este ea insasi cetatean alaturi de alti cetateni, in rand cu ei, dand seama de interesele lor publice.

Intre compromisurile si dilemele morale ale altor zone si cele ale politicii nu sunt diferente de natura si nici mai putine dileme morale sau mai putine situatii de tipul 'mainilor murdare'.

Intreaga conditie umana este marcata de astfel de probleme, nu doar politica. Atunci cand ne referim la 'machiavelism' ca divort morala-politica, nu vizam divortul in sine, ci o practicare a politicii fara remuscari pentru raul pe care il producem altora, fara sa ne gandim la oameni ca scopuri in sine, ci doar ca la simple instrumente pentru ratiuni mai inalte decat ei sau pentru satisfacerea vointei arbitrare a unui grup de interese sau a unui politician care are prea multa putere.